În continuare voi vorbi despre cel de-al treilea tip de oameni – neîncrezătorii. Neîncrezătorii sunt întotdeauna sceptici în privința lui Dumnezeu. Acest tip de persoană, după ce a ascultat cuvintele lui Dumnezeu, recunoaște în sinea sa: „Această predică este corectă, acestea sunt cuvintele rostite de Dumnezeul întrupat. Această biserică este plină, predominant, cu oameni buni. Este un loc bun, unde oamenii nu sunt nici asupriți, nici abuzați, unde nu varsă lacrimi și nu suferă de durere; este un adevărat cuib confortabil, un refugiu. Acești oameni vin de peste tot, din diferite țări și locuri, sunt buni și grijulii, capabili să-și deschidă inimile în părtășie și să se înțeleagă unii cu alții într-o mare armonie – sunt cu toții oameni buni. Predicile ținute de Cel de mai sus sunt bune și pline de energie pozitivă, iar toate cuvintele lui Dumnezeu reprezintă adevărul și lucruri pozitive. Ascultarea acestor predici hrănește spiritul și-i aduce beneficii. Oamenii trăiesc în prezența lui Dumnezeu, experimentând confort, bucurie și fericire; există sentimentul că ar trăi într-un paradis pământesc. Ar fi chiar mai bine dacă cineva ar putea deveni o persoană talentată și ar putea contribui la casa lui Dumnezeu.” Ei consideră cuvintele lui Dumnezeu și conținutul predicilor ca fiind teoriile pozitive, învățăturile și doctrinele bune ale personalităților celebre și ale oamenilor măreți, dar le pun în practică? (Nu.) De ce nu o fac? Pentru că punerea în practică a acestor adevăruri implică un anumit nivel de dificultate; ar trebui să sufere greutăți și să plătească un preț. Ei cred că este bine să știe pur și simplu cum să rostească aceste cuvinte și că nu este nevoie să le pună în practică și că nu trebuie să ia credința în Dumnezeu atât de în serios – la fel cum, în religie, credința în Dumnezeu este doar un hobby, în care este în regulă dacă depui doar un mic efort și participi la adunări. Nu pot accepta complet și cu adevărat cuvintele lui Dumnezeu și chiar au noțiuni despre ele. De exemplu, când Dumnezeu spune că a fi o persoană onestă înseamnă să zici lucrurilor pe nume și să nu minți niciodată, ei pur și simplu nu înțeleg, gândindu-se: „Nu cumva toată lumea minte? A fi deschis cu toată lumea, a fi lipsit de protecție, a te supune în întregime lui Dumnezeu – nu este oare o nesăbuință?” Ei cred că să acționezi în acest fel este o prostie, că nu te poți comporta astfel. Ei admit că adevărul este cuvântul lui Dumnezeu, dar a le cere să practice conform cuvintelor Lui este în zadar în ce-i privește. Așadar, astfel de oameni tratează cuvântul lui Dumnezeu cu o atitudine lipsită de entuziasm, recunoscând doar că toate cuvintele lui Dumnezeu sunt corecte și adevărate, dar refuzând să le accepte și să le pună în practică. Atunci când casa lui Dumnezeu are nevoie ca oamenii să depună un efort, ei sunt dispuși să facă acest lucru, dar care este scopul lor în acest demers? Este de dragul de a obține binecuvântări și de a se bucura mai mult de harul lui Dumnezeu, iar dacă ar avea șansa de a intra în Împărăția Cerurilor, ar fi un noroc și mai mare. Acestea sunt tipurile de așteptări pe care le au; așa este convingerea lor. Cum rămâne însă cu atitudinea lor față de adevăr și față de cuvântul lui Dumnezeu? Pentru ei, cuvântul lui Dumnezeu și adevărul sunt opționale și de prisos, ceva ce trebuie examinat cu atenție în timpul liber, ca o modalitate de amuzament și de petrecere a timpului liber; pur și simplu nu consideră cuvântul lui Dumnezeu ca fiind adevărul sau viața. Ce fel de persoană este aceasta? Este o persoană non-credincioasă. Neîncrezătorii refuză să recunoască faptul că adevărul îi poate purifica și mântui pe oameni și nu înțeleg ce înseamnă adevărul și viața. În ceea ce privește chestiunile legate de credința în Dumnezeu și primirea mântuirii, precum și modul de rezolvare a naturii păcătoase a oamenilor, au doar o înțelegere vagă și nu sunt interesați. Aceștia spun: „Oamenii nu trăiesc într-un vid, atât timp cât suntem în viață trebuie să mâncăm; de fapt, nu suntem cu mult diferiți de animale. Noi, oamenii, suntem pur și simplu niște animale superioare, existând doar pentru a supraviețui.” În ceea ce privește adevărul, ei sunt dezinteresați și, prin urmare, indiferent de câți ani au crezut în Dumnezeu sau de câte predici au auzit, tot nu pot spune clar dacă adevărul este cuvântul lui Dumnezeu, dacă a crede în Dumnezeu poate garanta mântuirea sau care vor fi finalul și destinația viitoare a omenirii. Cât de gravă trebuie să fie confuzia lor dacă nu sunt lămuriți în privința acestor chestiuni! Ei nu manifestă niciun interes față de modul în care Dumnezeu lucrează pentru a-i mântui pe oameni, nici față de felul în care oamenii primesc mântuirea prin acceptarea judecății și a mustrării din partea lui Dumnezeu, nici față de modul în care oamenii pot ajunge la supunerea față de Dumnezeu prin intrarea în adevărul-realitate. În termeni mai detaliați, ei nu manifestă niciun interes față de cum să fie persoane oneste, cum să-și facă datoria și alte chestiuni de acest gen. În special atunci când alții menționează că oamenii trebuie să se supună în mod absolut lui Dumnezeu, ei se simt și mai dezgustați, gândindu-se: „Dacă oamenii se supun întotdeauna lui Dumnezeu, atunci ce rost mai are să aibă creier? Oamenii devin sclavi dacă se supun mereu lui Dumnezeu.” Aici încep să iasă la iveală opiniile neîncrezătorilor. Ei consideră că supunerea față de Dumnezeu este un act inutil, de înjosire de sine, o pierdere a demnității, că Dumnezeu nu ar trebui să aibă astfel de cerințe de la oameni și că aceștia nu ar trebui să le accepte. Ei pot accepta cu reticență anumite predici, cum ar fi cele care discută despre posibilitatea ca oamenii să obțină har, să facă fapte bune și să aibă o conduită bună, dar în ceea ce privește faptul că Petru a fost desăvârșit prin acceptarea sutelor de încercări, pur și simplu nu-l pot înțelege. Se gândesc: „Nu cumva asta înseamnă să ne jucăm cu oamenii și să-i chinuim? Este adevărat că Dumnezeu este suveran peste toate, dar chiar și așa, nu poate să-i trateze pe oameni în acest mod!” Ei nu acceptă lucrarea lui Dumnezeu ca fiind adevărul; ei văd această metodă prin care Dumnezeu îi mântuiește pe oameni ca pe modul în care un stăpân își tratează sclavii, făcând ce vrea cu ei – aceasta este corelația pe care o fac. Poate acest tip de persoană să înțeleagă adevărul? (Nu.) Există astfel de persoane în biserică? (Da.) Va pleca o astfel de persoană din biserică de bunăvoie? (Nu.) De ce nu va pleca? Pentru că speră la un mare noroc, gândindu-se: „Lumea de afară este întunecată și ticăloasă; nu este ușor să te descurci. Ce contează unde îmi petrec timpul? Aș putea, la fel de bine, să stau în biserică. Aici pot chiar să mă bucur de harul lui Dumnezeu și nu voi pierde mult în această afacere. Există destulă mâncare și băutură, iar oamenii de aici sunt chiar cumsecade – nimeni nu mă va hărțui. Mai mult, atunci când îți faci datoria, te sacrifici și plătești un preț, chiar vei primi binecuvântări de la Dumnezeu. Este o afacere din care nu pot ieși în pierdere!” Și așa, după ce se gândește bine, ajunge la concluzia că ar merita să rămână în biserică. Dacă într-o zi nu i se va mai părea rentabil și va simți că nu mai are ce să câștige, își va pierde interesul pentru credința în Dumnezeu și va dori să părăsească biserica. „Oricum”, gândește ea, „nu am suferit o mare pierdere, nici nu mi-am dedicat toată inima și mintea. Am abilități, îmi cunosc meseria și am o diplomă, așa că mă pot descurca în lume la fel cum am făcut-o până acum; aș putea aduna o avere sau aș putea obține un loc de muncă la stat. Ar fi minunat!” Așa vede ea lucrurile. În ochii acestui tip de persoană, cuvintele rostite de Dumnezeu și adevărurile exprimate de El au chiar mai puțină valoare decât un discurs prezidențial; atât de mare este disprețul față de cuvintele lui Dumnezeu. Când persoane de acest tip adoptă astfel de opinii față de credința în Dumnezeu și de munca „de bunăvoie”, stabilindu-și reședința și chiar pierzând vremea în casa lui Dumnezeu, fără dorința de a pleca, în ce scop fac acest lucru? Au această mică speranță în minte: „Dacă Dumnezeu dă dovadă de toleranță și are milă față de mine, permițându-mi să intru în Împărăție, idealurile mele vor fi fost realizate. Dacă însă nu pot intra în Împărăție, tot mă voi fi bucurat de o bună parte din harul lui Dumnezeu, așa că nu voi fi avut de pierdut.” Când adoptă acest tip de opinie de expectativă față de credința în Dumnezeu, pot ele să accepte adevărul? Pot pune adevărul în practică? I se pot închina lui Dumnezeu ca fiind Creatorul? (Nu, nu pot.) Cu un astfel de punct de vedere, ce stări apar în ele? Se vor plânge adesea de Dumnezeu și Îl vor înțelege greșit. Vor supune fiecare dintre acțiunile lui Dumnezeu la o rundă de evaluare, investigație și examinare atentă și apoi vor ajunge la următoarea concluzie: „Acest lucru nu pare să fie ceva ce a făcut Dumnezeu. Măcar de nu ar fi ceva ce a făcut Dumnezeu.” În inimile lor nutresc împotrivire, examinare atentă, judecată și o atitudine de expectativă – poate fi aceasta numită răzvrătire? (Da.) A lor nu mai este corupția și răzvrătirea unei persoane normale. Ce fel de oameni sunt aceștia? (Neîncrezătorii.) Cum se comportă neîncrezătorii? Sunt ostili față de Dumnezeu. Când persoanele care cred în Dumnezeu dezvăluie o fire coruptă și, uneori, nu reușesc să se supună, Dumnezeu spune că este vorba de o fire rebelă, că acestea au o esență rebelă. Însă ce spune El despre cei care nu cred? Dar despre Satana – ar spune Dumnezeu că Satana este rebel? (Nu.) Ce ar spune atunci Dumnezeu? Dumnezeu ar spune că este dușmanul, antiteza Lui și că Îi este complet potrivnic. Atitudinea neîncrezătorilor față de Dumnezeu este una de examinare atentă și de ezitare vigilentă, precum și de împotrivire, nemulțumire, opoziție și dușmănie. Cu cât mai mult ai părtășie despre adevăr și despre supunerea față de Dumnezeu, cu atât mai scârbită va fi o astfel de persoană. Cu cât ai mai multă părtășie despre cum să obțină mântuirea și să devină desăvârșiți prin acceptarea mustrării, judecății și emondării de către Dumnezeu, cu atât vor fi mai scârbiți, refuzând să accepte oricare dintre aceste lucruri. De îndată ce aud de părtășie despre aceste chestiuni, încep să se foiască pe scaune, devenind la fel de neliniștiți și agitați ca și cum ar fi stat pe o pernuță cu ace sau ca o furnică pe o plită fierbinte. Dacă însă îi lași să meargă într-o discotecă sau într-un bar, nu ar fi deloc iritați; ar fi încântați. Ar simți că să stai în astfel de locuri este o experiență lipsită de griji și plină de bucurie – dacă ar putea trăi așa, ar merita din plin. Faptul că aud mereu adevărul îi irită, așa că refuză să asculte. Pot accepta aceste persoane adevărul dacă nici măcar nu sunt dispuse să îl asculte? Categoric nu. Înlăuntrul lor au stări negative, de împotrivire și pline de ură și mereu examinează atent și observă cu ezitare. Ce anume examinează? Cuvintele lui Dumnezeu sunt cele analizate mereu. Aici nu mai este vorba că sunt mici de statură; acești oameni sunt neîncrezători și persoane rele. Acest tip de persoană va fi, de la început până la sfârșit, întotdeauna în opoziție față de Dumnezeu, implicându-se în examinare atentă, ezitare vigilentă și împotrivire, fără să accepte deloc adevărul, gândind: „Cine se sacrifică sincer pentru Dumnezeu este un nesăbuit. Cine urmărește și practică adevărul este un nesăbuit. Îți dai familia la o parte, nu ai grijă de rudele tale și te concentrezi exclusiv pe credința în Dumnezeu; după toată această credință, vei sfârși sărăcit și disprețuit. Uitați-vă cât de la modă sunt non-credincioșii și voi ce purtați? Nu sunt la fel de nesăbuit ca voi – trebuie să am un as sau doi în mânecă. Voi urmări mai întâi plăcerile trupești – asta înseamnă să fii realist.” Aceasta este adevărata față a neîncrezătorului. Când Dumnezeu a apărut prima dată și a început să Își facă lucrarea, adepții Săi au fost foarte puțini – cel mult zece mii de oameni – și doar în jur de o mie își realizau datoria. Mai târziu, pe măsură ce lucrarea Evangheliei a început să se extindă și a început să dea rezultate, numărul persoanelor care își realizau datoria a crescut treptat. Unii oameni, văzând oportunitatea de a ieși în evidență și de a-și expune talentul, s-au alăturat, de asemenea, și au început să-și realizeze datoria. „Ce ciudat!” Am spus: „lucrarea casei lui Dumnezeu a început deja să se dezvolte; cum se face că acum sunt mult mai mulți oameni care își realizează datoria? Unde s-au ascuns acești oameni în toți acești ani?” De fapt, aceștia și-au dat seama de mult timp: „Dacă lucrarea casei lui Dumnezeu va fi larg răspândită, atunci voi veni. Dacă nu reușește să se extindă, nu voi veni. Cu siguranță nu voi depune niciun efort pentru ea!” Ce fel de oameni sunt aceștia? Sunt oportuniști. Toți oportuniștii sunt neîncrezători – ei doar iau parte la entuziasm. La exterior, pare că oamenii sunt cei care fac lucrarea casei lui Dumnezeu, dar de fapt Dumnezeu conduce și ghidează totul; Duhul Sfânt este cel care lucrează. Acest lucru este cert, în afara oricărui dubiu. Dumnezeu Însuși Își face propria lucrare; voința Sa merge înainte nestingherită. Niciun om nu ar putea realiza o asemenea lucrare monumentală, depășește capacitatea umană. Toate acestea sunt rezultatul autorității cuvântului lui Dumnezeu și al autorității Lui. Oamenii nu pot pricepe acest aspect; ei gândesc: „Când casa lui Dumnezeu își va amplifica puterea, voi avea și eu partea mea. Așa că nu uitați să-mi treceți numele în cartea de onoare!” Ce fel de persoane sunt acestea? În cuvintele non-credincioșilor, au „intenții rele” – putem spune asta despre ele? (Da.) Ce motive sinistre ascund acești oameni! Desigur, dacă cineva poate accepta adevărul, la început, s-ar putea să aibă astfel de motive și puncte de vedere sau credința sa poate fi prea mică – Dumnezeu nu îl va ține minte. Prin expunerea acestor opinii și atitudini, Dumnezeu dorește doar să-i facă pe oameni să meargă pe drumul cel bun în viață, să îi așeze pe calea cea dreaptă de a crede în Dumnezeu fără a observa cu ezitare și fără a examina atent. Dumnezeu nu este ceva ce poți desluși prin examinare atentă sau detecta cu un telescop. Existența lui Dumnezeu și lucrarea Sa de mântuire nu sunt rezultate pe care le poți obține folosind vreo formă de cercetare. Acestea sunt faptele. Indiferent dacă cineva Îl recunoaște, crede în El sau Îl urmează, faptul că Dumnezeu realizează o lucrare atât de măreață este chiar acolo pentru ca ei să vadă și să atingă. Nimeni nu poate împiedica sau schimba ceea ce Dumnezeu dorește să realizeze și nici nu poate fi obstrucționat de vreo putere de orice fel. Acesta este un fapt pe care Dumnezeu l-a adeverit.

Tocmai vorbeam despre cel de-al treilea tip de oameni – neîncrezătorii. Acest tip de persoană crede în Dumnezeu cu ezitare vigilentă, fiind oportunistă și examinând atent. Dacă nu există nicio speranță de a primi binecuvântări, aceasta va gândi că este mai bine să dispară și să-și pregătească o strategie de ieșire. Dacă o astfel de persoană ar începe să reflecteze asupra sa acum și să simtă oarecare remușcări, nu ar fi prea târziu pentru ea. Ar exista întotdeauna o licărire de speranță pentru ea până la moarte, dar dacă refuză cu încăpățânare să se căiască și continuă să observe cu ezitare, opunându-I-se mereu lui Dumnezeu, atunci El o va trata, cu siguranță, ca pe un non-credincios și o va lăsa de capul ei în toiul calamității. În ceea ce privește esența oamenilor, o ființă umană nu este, inițial, mai mult decât un pumn de praf în care Dumnezeu suflă, transformându-te, astfel, într-o persoană vie din carne și oase, dându-ți viață. Viața ta vine de la Dumnezeu. Când nu te folosea, El ți-a oferit hrană și îmbrăcăminte și tot ce ai nevoie, dar când intenționează să te folosească, tu fugi și te opui constant Lui, fiind mereu în opoziție cu El – cum ar putea Dumnezeu să te mai folosească? În mod normal, El ar trebui să te pună deoparte. Fie că a fost în timpul creării lumii la început, fie în Epoca Legii sau în Epoca Harului, până în zilele de pe urmă, în epoca actuală, Dumnezeu a adresat multe cuvinte oamenilor. Fie prin inspirație, fie direct, față în față, se poate spune că Dumnezeu a rostit prea multe cuvinte pentru a fi numărate. Și care este scopul lui Dumnezeu în a rosti atât de multe cuvinte? Este să-i facă pe oameni să înțeleagă și să perceapă semnificația lui Dumnezeu, să cunoască intențiile Lui și să știe că, după ce vor câștiga aceste cuvinte, oamenii vor putea să obțină o schimbare în firea lor, să primească mântuirea și să câștige viața. Apoi, oamenii pot accepta aceste cuvinte. Scopul lui Dumnezeu în a rosti atât de multe cuvinte nu este altul decât acesta. Și, după ce au acceptat aceste cuvinte și diferitele metode ale lucrării lui Dumnezeu, care este rezultatul pe care îl vor obține oamenii în cele din urmă? Vor deveni capabili să-L urmeze pe Dumnezeu până la capăt și să evite să fie eliminați și abandonați la jumătatea drumului și, astfel, există speranța de a rămâne până la sfârșit. Indiferent dacă Dumnezeu te disciplinează, te emondează sau te dezvăluie ori dacă sunt momente când Se leapădă de tine sau te testează – indiferent ce face Dumnezeu, oamenii nu pot nega faptul că El are intenții sincere și face eforturi serioase în a rosti aceste cuvinte, nu-i așa? (Corect.) Așadar, oamenii nu ar trebui să se certe cu Dumnezeu pentru lucruri mărunte, judecând mereu intențiile Lui nobile după etaloanele lor meschine și neînțelegându-L. Indiferent de punctele de vedere greșite pe care le-ai adoptat în trecut, indiferent de starea ta lăuntrică, atât timp cât ești capabil să accepți cuvintele lui Dumnezeu ca fiind viața ta și să le consideri drept principii pe care le practici și direcție și scop al căii pe care o urmezi, vei putea să te îngrijești, treptat, pas cu pas, de cerințele lui Dumnezeu. Ce este îngrijorător? Este îngrijorător când oamenii ascultă și tratează cuvintele lui Dumnezeu ca și cum ar fi doctrine, regulamente, simple fraze și sloganuri sau chiar ca pe un obiect de cercetare, iar pe Dumnezeu Îl tratează ca pe o țintă a examinării lor atente și a împotrivirii lor – acest lucru este problematic. Astfel de oameni nu sunt destinatarii mântuirii lui Dumnezeu, El nu are cum să-i mântuiască. Nu este vorba de faptul că Dumnezeu nu-i mântuiește, ci că ei nu acceptă mântuirea din partea Lui – atât se poate spune și este un lucru cert.

Care este cel mai important lucru ce îi va permite unei persoane să-L urmeze pe Dumnezeu până la capăt și să obțină o schimbare a firii? Acceptarea și practicarea adevărului – acesta este lucrul cel mai important și aspectul crucial al practicii în urmărirea adevărului. A practica și a experimenta cuvintele lui Dumnezeu reprezintă cel mai important aspect al practicii; este direct legat de intrarea în viață a unei persoane. O persoană care crede sincer în Dumnezeu, indiferent de problemele cu care se confruntă, trebuie să învețe să caute și să practice adevărul în orice situație. Numai așa se experimentează lucrarea lui Dumnezeu, iar câțiva ani cu acest tip de experiență îi vor permite unei persoane să înțeleagă adevărul și să intre în realitate. Prin urmare, indiferent de moment, această chestiune a practicării și a experimentării cuvintelor lui Dumnezeu nu se poate uita. Confruntat cu o problemă, trebuie să meditezi întotdeauna înlăuntrul tău: „Ce trebuie să fac pentru a practica și a experimenta cuvintele lui Dumnezeu în această chestiune? Ce aspecte ale adevărului sunt implicate în această chestiune? Ce trebuie să fac pentru a practica adevărul?” Acest lucru ar însemna să depui efort în urmărirea adevărului și, după mai mulți ani de practică și de experiență în acest fel, vei intra, încet, pe calea cea bună a credinței în Dumnezeu, vei merge pe drumul cel bun al vieții și vei avea o direcție. Să-ți folosești întotdeauna intelectul pentru a analiza și a examina atent orice problemă cu care te confrunți și să te bazezi întotdeauna pe propriile metode pentru a rezolva lucrurile nu este o abordare admisibilă. Dacă practici conform acestei metode, va fi imposibil să obții compatibilitatea cu Dumnezeu și o schimbare a firii – nu le vei obține niciodată, aceasta este calea greșită. Este zadarnic pentru tine să cauți mântuirea prin urmărirea faimei, câștigului și a statutului. Nenumărați oameni au eșuat deja și s-au poticnit în acest fel. Unii au fost identificați ca fiind conducători falși și alții ca antihriști – toți au fost eliminați. E inutil să urmărești să te remarci în biserică. Este mai bine să urmezi calea lui Petru – urmărirea adevărului este cea mai sigură și mai protejată cale. Vezi acum care este cel mai important lucru? Cel mai important lucru este să accepți și să practici adevărul. Să citești cuvântul lui Dumnezeu are ca scop meditarea asupra lui și obținerea adevărului. Să nu-l examinezi atent, să nu faci asta absolut deloc și să nu ai stări potrivnice sau antagoniste. De îndată ce ai o astfel de stare, examinează-te imediat și rezolv-o. Aceste probleme legate de corupția care există în tine sunt rezolvate în mod continuu, starea ta devine din ce în ce mai bună și îți dezvălui tot mai puțin corupția, ceea ce, în cele din urmă, va produce un rezultat: relația ta cu Dumnezeu va deveni din ce în ce mai normală, inima ta se va teme din ce în ce mai mult de Dumnezeu și se va apropia din ce în ce mai mult de El, îți vei face datoria cu un randament din ce în ce mai mare, iar dragostea și credința ta în Dumnezeu vor tot spori. Acest lucru confirmă faptul că ai absorbit cuvintele lui Dumnezeu în inima ta, unde au prins rădăcini. În cele din urmă, vei vedea un rezultat și vei spune: „Reflectând în mod constant asupra mea și abordându-mi dezvăluirile corupte, am prevenit orice consecințe ireparabile. Regret în inima mea și mă urăsc pentru că am servit ca slujitor al Satanei. Din fericire, Dumnezeu m-a salvat, permițându-mi să găsesc drumul înapoi, să accept adevărul și să mă supun Lui. Nu mai sunt îngrijorat dacă voi fi mântuit sau nu și nici posibilitatea de a fi îndepărtat și eliminat mai târziu nu mă îngrijorează. Sunt sigur acum că voi fi un obiect al mântuirii din partea lui Dumnezeu, că mă aflu pe calea cea bună și că am credință în adevăratul Dumnezeu, Creatorul. Nu am nicio îndoială în această privință.” Numai în acest moment vei prelua credința în Dumnezeu în inima ta și te vei putea baza pe El în orice situație. Atunci, vei fi intrat cu adevărat într-un sanctuar și nu va mai trebui să te îngrijorezi dacă ești doar un făcător de servicii sau dacă vei muri într-un cataclism. Doar în acest moment inima ta va fi plină de pace și bucurie. Ce îi determină pe oameni să aibă aceste griji? Faptul că ei cunosc prea puțin despre lucrarea lui Dumnezeu, au o înțelegere destul de limitată a adevărului și chiar au noțiuni și neînțelegeri legate de Dumnezeu. Deoarece nu ai înțeles intențiile lui Dumnezeu din cuvintele Sale și nu I-ai priceput intențiile, Îl înțelegi mereu greșit. Pentru că Îl înțelegi mereu greșit, ești constant îngrijorat și nu te simți niciodată în siguranță. Uneori ai o stare potrivnică; treptat, deși poate nu comiți greșeli mari, continui să faci o mulțime de greșeli mici, până când, într-o zi, dintr-odată, vei face o greșeală mare și vei fi eliminat. A comite o greșeală mare nu este o chestiune nesemnificativă. Unii oameni sunt eliminați sau îndepărtați, excluși ori nu primesc nimic din lucrarea Duhului Sfânt – nu există o cauză principală în spatele tuturor acestor lucruri? Există, cu siguranță, o cauză principală; aici, problema este legată de calea pe care o urmează. Unii aleg să urmeze calea lui Petru, care este calea urmăririi adevărului. Alții aleg să urmeze calea lui Pavel, care este calea urmăririi unei cununi și a recompenselor. Esența acestor două căi este diferită, la fel și consecințele și finalurile la care conduc ele. Cei care sunt eliminați nu merg niciodată pe calea urmăririi și a practicării adevărului. Ei se abat mereu de la această cale și fac doar ceea ce vor, acționând conform propriilor dorințe și ambiții, protejându-și statutul, reputația și mândria și satisfăcându-și năzuințele – tot ceea ce fac se învârte în jurul acestor lucruri. Chiar dacă au plătit și un preț, au investit timp și energie și au muncit din zori până în amurg, care este rezultatul lor final? Pentru că lucrurile pe care le-au făcut, în ochii lui Dumnezeu, sunt condamnate ca fiind rele, rezultatul este că sunt eliminați. Mai au vreo șansă de a fi mântuiți? (Nu.) Aceasta este o consecință incredibil de gravă! Este exact ca atunci când oamenii se îmbolnăvesc: o boală minoră care nu este tratată prompt se poate transforma într-o boală majoră sau poate deveni chiar terminală. De exemplu, dacă o persoană are o răceală și tușește, se va vindeca rapid dacă primește tratament medical normal. Totuși, unii oameni cred că au o constituție robustă și, prin urmare, nu iau în serios răceala și nu apelează la tratament. Ca urmare, aceasta se prelungește mult timp și fac pneumonie. După ce fac pneumonie, ei încă mai cred că sunt tineri, cu un sistem imunitar puternic, așa că nu o tratează timp de câteva luni. Nu acordă atenție tusei lor zilnice până când se ajunge într-un punct în care aceasta devine incontrolabilă și insuportabilă și tușesc cu sânge. Așa că merg la spital pentru a fi examinați și acolo află că au dezvoltat tuberculoză. Ceilalți îi sfătuiesc să se trateze imediat, dar ei încă mai cred că sunt tineri și puternici, fără motive de îngrijorare, așa că nu apelează la un tratament adecvat. Până când, într-o zi, în cele din urmă, corpul lor va fi prea slăbit pentru a merge și, când se duc la spital pentru un control, au deja cancer în stadiu avansat. Când oamenii au firi corupte pe care nu le tratează, acest lucru poate cauza repercusiuni incurabile. A avea o fire coruptă nu este ceva de care să te temi, dar cineva cu o fire coruptă trebuie să caute adevărul pentru a o rezolva cu promptitudine; doar în acest fel firea coruptă poate fi curățită treptat. Dacă nu se concentrează pe rezolvarea ei, va deveni din ce în ce mai gravă și s-ar putea să-L ofenseze pe Dumnezeu și să I se împotrivească, să fie disprețuit și respins de El și eliminat.

Unii oameni, cum ar fi cei ca Pavel, au natura-esență a unui antihrist. Ei se concentrează în mod constant pe obținerea de binecuvântări, pe câștigarea unei cununi, pe primirea de recompense și încearcă să facă înțelegeri cu Dumnezeu. Vor întotdeauna să fie conducători și apostoli care să-i poată controla pe aleșii lui Dumnezeu, dar sfârșesc doar prin a-L face pe Dumnezeu să-i disprețuiască și să-i respingă. Aceștia merg pe calea împotrivirii față de Dumnezeu, care este calea greșită. Unii oameni nu iubesc adevărul; ei știu că este greșit să urmărească faima, câștigul, statutul și beneficiile, dar aleg, totuși, calea greșită. Dumnezeu i-a îndemnat cu răbdare și stăruință pe aleșii Săi, oferindu-le tot felul de mângâieri, îndemnuri, atenționări, avertismente, expunându-i, emondându-i și dojenindu-i. Dumnezeu a rostit atât de multe cuvinte și, cu toate acestea, oamenii nu le iau în serios, tratându-le ca și cum ar fi doar o adiere care trece pe lângă urechile lor. Nu le pun în practică, dar tot își protejează statutul, mândria și vanitatea conform propriilor motive și dorințe. Conspiră peste tot în folosul lor, plănuiesc și acționează oriunde pentru propria imagine și pentru perspectivele lor, storcându-și creierii și neprecupețind niciun efort. În inimile lor, aceștia chiar gândesc astfel: „M-am sacrificat pentru Dumnezeu, așa că îmi este rezervată o cunună glorioasă” și rostesc cuvintele pe care le-a spus Pavel. De fapt, ei nu știu care este calea pe care se află și nici nu știu că au fost condamnați de Dumnezeu. Într-o zi, când acest lucru va duce la un mare dezastru, vor ști ei să se căiască? Când va veni acel moment, se vor împotrivi, spunând: „Muncesc din greu și am adus contribuții semnificative; dacă n-am adus contribuții, atunci, cel puțin, am suferit; dacă nu am suferit, atunci, măcar, m-am epuizat!” Lucrurile pe care le-au făcut nu valorează nici un sfanț – pot fi ele fapte bune? Înseamnă că și-au realizat datoria? Înseamnă că au practicat adevărul? Ei se implicau în gestionarea personală. În această perioadă, s-au echipat cu o mulțime de cuvinte și doctrine care par profunde; puteau să vorbească și să țină prelegeri, puteau să alerge de colo-colo sacrificându-se, dar nu făceau niciun fel de lucrare practică. Au făcut o treabă bună în a-i atrage pe cei din jurul lor, ademenindu-i pe toți în orbita lor. Au devenit șefi de necontestat, fără niciun loc pentru Dumnezeu în inima lor. Nu este aceasta o faptă rea? Din moment ce nu au pus deloc în practică adevărul, rezultatul final, pentru ei, ar trebui să fie evident. Însă chiar și în această situație, ei tot vor o cunună; cât de nerușinați pot fi? Asta se numește îndrăzneală nerușinată! De ce pot astfel de oameni să se certe chiar și la final, când sunt eliminați? Ei tulbură și perturbă lucrarea bisericii, săvârșind tot felul de rele; cum mai pot ei să se certe cu Dumnezeu și să se apere cu fermitate? Ce problemă este aceasta, de se pot împotrivi astfel lui Dumnezeu? Credeți că există vreo raționalitate pentru a face acest lucru? Au ei conștiință și rațiune? Oamenii normali, după ce au auzit atâtea cuvinte ale lui Dumnezeu – indiferent de modul în care îi tratează Dumnezeu sau dacă acest tratament este conform cu noțiunile lor – trebuie, cel puțin, să recunoască faptul că toate cuvintele lui Dumnezeu sunt adevărul și sunt corecte. Chiar dacă există vreo propoziție care nu este în concordanță cu noțiunile lor, ei nu ar trebui să Îl judece pe Dumnezeu; ar trebui să aibă o inimă supusă. Dacă cineva poate recunoaște că adevărul este cuvântul lui Dumnezeu și I se supune Lui, nu înseamnă asta să-L trateze pe Dumnezeu ca fiind Dumnezeu? (Ba da.) Într-un astfel de caz, dacă uneori apar unele noțiuni și neînțelegeri legate de Dumnezeu, nu este ușor să căutăm adevărul pentru a le rezolva? Cheia este că oamenii trebuie să recunoască lucrarea și cuvintele lui Dumnezeu – aceasta este o condiție prealabilă. De ce neîncrezătorii și antihriștii, cei asemenea lui Pavel, pot încă să I se împotrivească lui Dumnezeu? (Ei nu-L tratează pe Dumnezeu ca fiind Dumnezeu.) Aici se află cauza. Oricât de elocvenți ar fi, oricât de sârguincios ar lucra și ar alerga de colo până colo, oricât de mult ar suferi și oricât de mare ar fi prețul de plătit, ei nu consideră niciodată cuvântul lui Dumnezeu ca fiind adevărul – atunci, pot ei să înțeleagă adevărul? (Nu.) Așadar, indiferent cum îi tratează Dumnezeu, ei fie au obiecții, fie refuză să capituleze. Le lipsește cu desăvârșire cea mai mică urmă de rațiune pe care ar trebui să o aibă o ființă creată, ceea ce confirmă faptul că nu au acceptat niciodată adevărul. Dacă, de-a lungul anilor, ar fi fost capabili să accepte cuvintele lui Dumnezeu ca fiind adevărul, să practice și să țină seama de cuvintele Lui, nu ar fi atât de încrezuți și de potrivnici. Nu s-ar opune rânduielilor și tratamentului lui Dumnezeu față de ei. Nu ar avea aceste stări de spirit; cel mult, s-ar simți doar puțin supărați sau nu foarte veseli. Toți oamenii corupți au slăbiciuni normale, dar există câteva limite pe care trebuie, cel puțin, să le respecte. În primul rând, nu pot renunța la realizarea datoriei lor. „Indiferent de moment, orice sarcină îmi încredințează Dumnezeu, indiferent dacă o fac bine sau nu, trebuie să dau tot ce am mai bun din mine, depunând cât mai mult efort posibil. Chiar dacă Dumnezeu nu mă mai place sau mă privește cu dispreț, trebuie, cel puțin, să îmi asum sarcina încredințată și să o fac bine.” Acest lucru este rezonabil; datoria nu poate fi abandonată. Mai mult, nu-L putem tăgădui pe Dumnezeu. „Indiferent cum mă tratează sau mă gestionează Dumnezeu, cum mă exclud sau mă expun frații și surorile mele ori chiar dacă toată lumea mă abandonează, poziția lui Dumnezeu în inima mea rămâne aceeași, iar poziția pe care ar trebui să o am ca persoană rămâne neschimbată. Dumnezeu este întotdeauna Dumnezeul meu, esența și identitatea Lui nu se schimbă, iar eu Îl voi recunoaște pentru totdeauna ca fiind Dumnezeul meu.” Trebuie să existe și această rațiune. Ce altceva mai există? (Indiferent de modul în care Dumnezeu ne tratează și ne pedepsește, trebuie să ne supunem Lui.) Acesta este minimul necesar, e cel mai simplu nivel de referință pe care trebuie să îl ai. Tu spui: „Nu înțeleg intențiile lui Dumnezeu și nu înțeleg de ce Dumnezeu acționează în acest fel. Mă simt puțin nedreptățit și am o anumită justificare pentru asta, dar nu spun nimic pentru că sunt o ființă creată și ar trebui să mă supun lui Dumnezeu. Aceasta este datoria unei ființe create. Chiar dacă în prezent nu înțeleg sau nu știu exact cum să practic sau să caut adevărul, ar trebui, totuși, să mă supun.” Este acest lucru rezonabil? (Da.) Atunci când cei care nu acceptă adevărul și care nu au rațiune sunt supuși emondării, ce manifestări afișează? Spun: „Oare voi fi dezvăluit și eliminat? Dacă nu am nicio perspectivă sau soartă și nu sunt capabil să obțin binecuvântări, nu voi crede!” Oare are acest tip de persoană o credință adevărată în Dumnezeu? Relația ei cu Dumnezeu nu este normală, este potrivnică și antagonistă. Acest tip de fire este firea Satanei care se împotrivește lui Dumnezeu. Îl pot recunoaște asemenea oameni pe Dumnezeu ca fiind Dumnezeul lor? În inima lor, pot spune: „Dacă El este cu adevărat Dumnezeu, de ce nu mă iubește? Dacă El este cu adevărat Dumnezeu, de ce nu mă folosește pentru ceva important? Tot ce văd este o persoană – cum ar putea exista un Dumnezeu în această lume? Sunteți cu toții niște nesăbuiți. Unde este Dumnezeu? În inima mea, El există doar dacă eu cred în El; dacă nu cred în El, nu există și nu este Dumnezeu.” Punctul lor de vedere este, astfel, dezvăluit. Au ascultat atât de multe din cuvintele lui Dumnezeu de-a lungul anilor; dacă ar fi acceptat aceste cuvinte, ar fi dezvoltat asemenea puncte de vedere? (Nu.) Ba mai grav, ce vor face acum? Îi vor incita pe alții și vor trece la acțiune: „Tu încă mai crezi? Cum poți să fii atât de nesăbuit? Nu au spus cu mult timp în urmă că va veni un dezastru? Când va veni? Nu a spus Dumnezeu că lumea va fi distrusă? Unde este distrugerea? Nesăbuitule, ai suferit o pierdere uriașă! Nu mai crede! Pentru ce crezi? Uite cât de deștept sunt eu, câștig câteva mii de yuani pe lună, tu cât câștigi pe lună? Uite ce este la modă în lume acum. Ce vezi că port? Totul este de firmă!” Îi vor ademeni și îi vor induce în eroare pe oameni, lăsându-i pe unii într-o stare de confuzie totală. Nu este aceasta o persoană rea, care se infiltrează în casa lui Dumnezeu pentru a tulbura biserica? Ce atitudine au astfel de oameni în realizarea datoriei lor? „Îmi fac datoria dacă am chef. Dacă vreau să o fac, o fac. Dacă nu, nu o fac. Nu trebuie să-mi dedic inima și puterea pentru asta. Realizarea datoriei nu înseamnă să fac lucruri pentru mine, ci pentru biserică. Și nici măcar nu-L văd pe Dumnezeu pe nicăieri. Nici măcar nu știu dacă Dumnezeu Își mai amintește de mine și ei tot vor să îmi dedic inima, puterea, mintea – ce rost are? Este suficient dacă reușesc să trec prin asta bolborosind câteva cuvinte.” Acesta este punctul de vedere pe care îl au. Ei cred că este o prostie și că nu merită să-ți dedici puterea, inima și mintea pentru a-ți realiza datoria. Dacă ar fi să vă întâlniți acum cu o astfel de persoană, ați fi induși în eroare și influențați de ea? Dacă vă lipsește baza și nu înțelegeți adevărul, veți fi cu siguranță induși în eroare și influențați și, cu timpul, veți fi în pierdere.

În credința în Dumnezeu, scopul de a mânca și de a bea cuvintele lui Dumnezeu, precum și problemele cheie pe care ar trebui să le rezolve procedând astfel, trebuie să fie clare. Dacă cineva crede în Dumnezeu timp de mai mulți ani fără să se concentreze vreodată asupra faptului de a mânca și de a bea cuvintele lui Dumnezeu, nu numai că problema corupției sale va rămâne nerezolvată, dar nici măcar nu va înțelege minimul de adevăr care ar trebui înțeles. Așadar, care sunt consecințele acestui lucru? Este foarte ușor să fii indus în eroare și să o iei pe o cale greșită. Dacă cineva nu înțelege adevărul, cel mai probabil se va poticni. Atunci când se va confrunta cu o problemă, cu cel mai mic semn de necaz, îi va fi greu să-și păstreze echilibrul. Prin urmare, este foarte benefic pentru oameni să citească mai mult din cuvintele lui Dumnezeu și să aibă mai des părtășie despre adevăr. Există ceva ce Dumnezeu a spus în Biblie și care este foarte important: „Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece!” (Matei 24:35). Ce le sugerează aceste cuvinte oamenilor? Ce înseamnă că nu vor trece cuvintele lui Dumnezeu? Nu contează când, adevărul și cuvântul lui Dumnezeu vor fi întotdeauna adevărul – acest lucru nu se va schimba. Indiferent dacă este vorba de valoarea sau de semnificația acestor cuvinte pentru oameni sau de sensul lăuntric și de actualitatea lor, ele nu se vor schimba niciodată. Vor rămâne cuvintele originale și nu vor deveni altceva – esența cuvintelor lui Dumnezeu nu se poate schimba. De exemplu, Dumnezeu le spune oamenilor să fie onești; aceste cuvinte sunt adevărul și nu vor pieri niciodată. De ce nu vor pieri niciodată? Din cerința lui Dumnezeu ca oamenii să fie onești, se poate vedea aspectul esenței lui Dumnezeu, care este credincioasă, care a existat din timpuri imemoriale și va continua să existe pentru totdeauna. Nu se va schimba din cauza modificărilor legate de timp, geografie sau de spațiu; esența lui Dumnezeu va exista pentru totdeauna. Care este motivul pentru această existență eternă a esenței lui Dumnezeu? Pentru că este un lucru pozitiv și esența pe care o are Creatorul; ea nu va trece niciodată și va fi, pentru totdeauna, adevărul. Dacă tu experimentezi toate aceste adevăruri exprimate de Creator și le actualizezi în ființa ta, le pui pe toate în practică și le trăiești, nu vei fi atunci capabil să trăiești ca o persoană? Nu va avea valoare să trăiești? Ai fi abandonat? Experimentând și trăind toate adevărurile pe care Dumnezeu ți le-a acordat – nu este aceasta scăparea ta? Numai această cale îi poate permite omenirii să supraviețuiască. Dacă oamenii nu pot accepta adevărul și nu iau calea urmăririi adevărului, în cele din urmă, vor pieri și vor fi distruși. Ai putea spune: „Nu trăiesc foarte bine acum?” Dacă însă nu ai obținut adevărul, mai devreme sau mai târziu, vei fi eliminat. „Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece”; această frază are o semnificație atât de profundă și este, de asemenea, cel mai mare avertisment pentru oameni. Numai cuvintele lui Dumnezeu sunt adevărul și numai dacă accepți adevărul poți rămâne ferm. Adică, dacă tu mănânci și bei cuvântul lui Dumnezeu, îl pui în practică și trăiești o oarecare aparență a umanității, nu vei fi eliminat. Aici se află valoarea cuvintelor lui Dumnezeu! Așadar, pot fi cuvintele lui Dumnezeu viața unei persoane? La ce se referă viața aici? Înseamnă că tu poți trăi, ești mântuit. Dacă accepți aceste cuvinte, le înțelegi și le pui în practică, devii o persoană vie în ochii lui Dumnezeu. Dacă nu ești o persoană onestă, ci una vicleană, ești doar un cadavru ambulant în ochii lui Dumnezeu, o persoană moartă și, ca toate lucrurile, vei pieri. Tot ce nu ține de cuvintele lui Dumnezeu sau de adevăr, fie că este material sau imaterial, va pieri atunci când Dumnezeu va schimba era și va reînnoi lumea. Numai cuvintele lui Dumnezeu nu vor pieri și nici toate lucrurile legate de cuvintele Sale nu vor pieri. Atât de important este să practici cuvintele lui Dumnezeu!

Oamenii știu că practicarea și experimentarea cuvintelor lui Dumnezeu este importantă, dar ei trebuie să aibă și o cale de practică. Aceasta este calea de intrare în viață și trebuie să îi acorde importanță în inimile lor și să o experimenteze în fiecare zi. Dacă ești mereu îngrijorat că nu ai o mărturie bazată pe experiență și îți e teamă că într-o zi vei fi eliminat, atunci aceasta este o problemă. Cei care nu iubesc adevărul nu practică și nu experimentează niciodată cuvintele lui Dumnezeu. Acest lucru nu e doar din cauza faptului că nu au credință; se întâmplă, în principal, pentru că sunt instigați de natura Satanei. Vrei doar să primești binecuvântări, dar nu iubești adevărul; dacă ești stăpânit de acest motiv, nu poate exista vreun rezultat bun pentru tine. Așadar, ce ar trebui să faci? Cu siguranță, nu-l poți lăsa să se răspândească necontrolat în tine; trebuie să cauți adevărul și să reflectezi asupra ta: „De ce nu practic adevărul? De ce mă îngrijorez mereu că voi fi eliminat? Această stare nu este corectă, trebuie să o rezolv.” Nu este un progres să știi să cauți adevărul și să îți rezolvi problemele? Acesta este un lucru bun. Oamenii care nu știu să își rezolve problemele sunt amorțiți, imbecili, răzvrătiți și intransigenți. Unii știu că aceasta este o problemă și, totuși, nu încearcă să o rezolve. Se gândesc: „Nu este normal să gândesc așa? De ce trebuie să-mi înlătur intenția de a primi binecuvântări? Dacă o rezolv, voi pierde.” Nu este acest lucru intransigență? Unii oameni sunt amorțiți; nu își dau seama că dorința de a primi binecuvântări este o problemă legată de intenții și de fire. Ei se gândesc: „Nu este normal ca oamenii care cred în Dumnezeu să vrea să fie binecuvântați? A avea această intenție nu constituie o problemă.” Sunt corecte astfel de gânduri și opinii? Dacă intenția cuiva de a primi binecuvântări nu este rezolvată, iar firea sa coruptă nu este curățită, poate el să se supună cu adevărat lui Dumnezeu? Care sunt consecințele traiului după o fire coruptă? Este ca atunci când cineva nu se simte bine; știe că va răci, așa că va găsi repede un medicament pe care să-l ia. Alții, însă, sunt amorțiți; nici măcar nu știu că au vreo inflamație. Ei doar merg spunându-le oamenilor că nu s-au simțit bine în ultima vreme, fără să conștientizeze că experimentează primele semne ale unei răceli și nu o iau în serios. Ba chiar unii oameni se gândesc: „Este doar o răceală; ce rău poate face?” Ar trebui să bea apă, dar nu o fac, ar trebui să ia medicamente, dar nici asta nu fac; pur și simplu se țin tare. Drept urmare, răcesc și sunt bolnavi timp de câteva zile, ceea ce îi face să rămână în urmă cu destule chestiuni. Oamenii își tratează diferitele stări cu aceeași atitudine cu care își tratează bolile. Unii pot rezolva rapid probleme minore, dar nu le rezolvă deloc pe cele majore. Amânând în acest mod, firea lor coruptă rămâne nerezolvată, ceea ce duce la lipsa intrării în viață și la o pierdere pentru viața lor. Nu reprezintă oare acest fapt nesăbuință și ignoranță? Oamenii care sunt prea nesăbuiți nu pot obține adevărul și sfârșesc prin a-și pierde viața. Crezând în Dumnezeu în felul acesta, ei nu vor putea primi niciodată mântuirea din partea lui Dumnezeu.

Urmărirea adevărului trebuie să înceapă cu auto-reflecția și autocunoașterea. Indiferent de situația cu care se confruntă o persoană, aceasta trebuie să reflecteze întotdeauna asupra stării sale lăuntrice, identificând și înlăturându-și orice gânduri și opinii greșite sau stări de răzvrătire pe care le are. După o perioadă de timp, atunci când se va confrunta cu o circumstanță sau un eveniment diferit, va dezvolta unele opinii și stări incorecte și va trebui să caute adevărul pentru a le rezolva. Reflectând continuu asupra propriei persoane, ajungând să se cunoască pe sine și înlăturându-și neîncetat opiniile incorecte și stările de răzvrătire, firea coruptă a unei persoane se va dezvălui din ce în ce mai puțin, iar ei îi va fi ușor să practice adevărul. Acesta este procesul de creștere în viață. Indiferent de situația cu care se confruntă, trebuie să caute adevărul și, indiferent ce intenționează sau plănuiește cineva, ceea ce este în conformitate cu adevărul trebuie să fie respectat, iar ceea ce nu este în concordanță cu adevărul trebuie suprimat. În plus, oamenii trebuie să aspire la dreptate și trebuie să depună eforturi pentru adevăr, pentru cunoașterea lui Dumnezeu și pentru a-I împlini cerințele. În acest fel, ei își pot descoperi mai des neajunsurile și manifestările corupte și pot ajunge să aibă o inimă care tânjește după adevăr. După ce experimentează în acest mod o perioadă de timp, vor putea înțelege unele dintre adevăruri, iar credința lor în Dumnezeu va deveni din ce în ce mai mare. Fără a avea o astfel de cale de practică, nu se poate spune că cineva practică adevărul. Dacă cineva care trăiește într-o fire coruptă nu examinează dacă vorbele și acțiunile sale sunt conforme cu adevărul sau contravin principiilor, ci, în schimb, verifică doar dacă a încălcat legea sau a comis infracțiuni și atât, fără să acorde atenție firii lui corupte și fără să îi pese în vreun fel de starea lui de răzvrătire – și chiar dacă în exterior poate că nu a încălcat legea sau nu a comis infracțiuni, adevărul este că trăiește în continuare într-o fire coruptă, sub puterea Satanei – atunci, o astfel de persoană nu a trăit adevărul-realitate și nu este cineva care va primi mântuirea. Atunci când trăiesc câteva decenii în lume și pot înțelege lucrurile lumești, oamenii se cred inteligenți, infailibili și extraordinari, dar în prezența adevărului, toate ființele umane corupte sunt nesăbuite și debile mintal, la fel cum oamenii nesemnificativi vor fi pentru totdeauna niște copii în fața lui Dumnezeu. Să urmărești să primești mântuirea nu este o chestiune simplă; necesită înțelegerea multor adevăruri, creșterea până la o anumită statură, voință, un mediu adecvat și practicarea treptată a adevărului. În acest fel, credința unui om va fi cultivată încetul cu încetul, iar îndoielile și neînțelegerile lui legate de Dumnezeu vor fi din ce în ce mai puține. Pe măsură ce îndoielile și neînțelegerile lui despre Dumnezeu se diminuează, credința lui crește, iar atunci când se va confrunta cu situații, va putea căuta adevărul. Când va înțelege adevărul, îl va putea practica, va avea din ce în ce mai puține lucruri negative și pasive, va avea mai multe lucruri pozitive și bune, iar momentele în care va putea să practice adevărul și să se supună lui Dumnezeu se vor înmulți. Asta înseamnă să ai adevărul-realitate. Nu indică acest fapt că s-a maturizat? Că inima lui a devenit din ce în ce mai rezistentă? La ce se referă rezistența? Este atunci când o persoană are credință adevărată, înțelege adevărul, are capacitatea de a discerne, se poate baza pe Dumnezeu pentru a-și birui trupul, are capacitatea de a-și învinge păcatul, poate rămâne fermă în mărturia sa, se supune cu adevărat lui Dumnezeu, poate suferi și plăti un preț pentru a practica adevărul, își poate îndeplini cu loialitate datoria și are hotărârea de a urmări adevărul și de a căuta să fie desăvârșită. Nu indică aceasta o îmbunătățire continuă? În acest fel, omul poate porni pe calea urmăririi adevărului și a desăvârșirii. Nicio circumstanță sau dificultate nu va putea să copleșească o astfel de persoană sau să o împiedice să-L urmeze pe Dumnezeu. Aceasta este o persoană pe care Dumnezeu o binecuvântează cel mai mult, o persoană pe care Dumnezeu speră să o câștige.

În ce stare vă aflați în prezent? (Uneori, când întâmpinăm dificultăți, devenim întrucâtva negativi, dar suntem capabili să ne ridicăm și să încercăm să le depășim.) A avea statură înseamnă a fi capabil să iei inițiativa de a depăși dificultățile atunci când devii conștient de ele. Să știi că ai dificultăți și totuși să nu acționezi pentru a le depăși sau pentru a reacționa la ele, să fii însoțit de o stare negativă, să îți realizezi datoria într-un mod pasiv și superficial – aceasta este starea obișnuită și tipică. Există ceva și mai rău, și anume să nu știi ce fel de persoană ești și să nu știi în ce fel de stare te afli – să nu știi dacă starea ta este bună sau rea, corectă sau greșită, negativă sau pozitivă. Acesta este cel mai supărător lucru. O astfel de persoană nu cunoaște în amănunt problemele intrării sale în viață, cu atât mai puțin de unde să înceapă să practice adevărul. Are doar entuziasm, dar nu înțelege niciun adevăr, nu are niciun discernământ și nu poate vorbi despre nicio mărturie bazată pe experiență. Când va putea o astfel de persoană să depună o mărturie răsunătoare pentru Dumnezeu? Unii oameni pot rosti o mulțime de cuvinte și doctrine, dar dacă îi întrebi: „Ești martor pentru Dumnezeu?”, ei nici măcar nu știu. Cred că își fac datoria cu loialitate, fără vreo superficialitate. Consideră că totul despre ei este bun și că sunt mai buni decât alți oameni în toate privințele. Atunci când alții sunt slabi, chiar îi admonestează: „De ce ești slab? Haide, iubește-L pe Dumnezeu! Am ajuns deja în acest moment și tu ești încă slab?” În mod clar, o astfel de persoană nu are nicio realitate; nu înțelege stările normale și procesul de schimbare a vieții-firi cuiva. Doar repetă zicale auzite frecvent, cum ar fi: „Nu este momentul să fii slab!” și „Încă te mai preocupă familia ta acum?”, folosind astfel de doctrine pentru a-i îndemna pe alții și pentru a le ține o predică, fără a rezolva absolut nicio problemă practică. Să nu fii capabil să îți percepi propria stare și să nu te cunoști cu adevărat este cea mai evidentă manifestare a unei staturi imature. Să nu fii capabil să practici adevărul și, în schimb, să respecți doar niște reglementări este un indiciu al unei staturi imature. Dorința de a-ți îndeplini datoria și de a face lucrurile bine, dar fără să știi ce principii să urmezi, și de a face lucrurile doar în funcție de propriile preferințe este un indiciu al unei staturi imature. Să asculți mărturiile bazate pe experiență ale altora și să nu fi capabil să le discerni și nici să poți spune clar ce beneficii ar trebui să obții de pe urma acestora sau ce învățăminte ar trebui să tragi este un indiciu al unei staturi imature. Să nu fii capabil să experimentezi și să practici cuvântul lui Dumnezeu și să nu știi ce înseamnă să Îl preamărești și să-L mărturisești pe Dumnezeu – toate acestea sunt semne ale unei staturi imature. În ce stadiu vă aflați acum? (Tindem mai des să fim negativi.) Această situație indică și mai mult o statură imatură. Oamenii care sunt prea nesăbuiți și ignoranți nu au nicio statură. Doar atunci când pot înțelege multe adevăruri, pot discerne lucrurile, își pot rezolva problemele, au mai puține stări negative și mai multe stări normale, își pot asuma poveri grele și îi pot călăuzi și aproviziona pe ceilalți, vor avea cu adevărat statură. Trebuie să depui efort pentru adevăr; cu cât te străduiești, cu atât vei crește mai mult. Dacă nu depui eforturi, nu vei crește și chiar ai putea regresa. Pentru a crede în Dumnezeu, trebuie să trăiești conform adevărului; înțelegând mai mult adevărul, vei obține statură. Dacă nu înțelegi adevărul, nu vei avea statură. Când vei începe să cauți adevărul și vei fi capabil să îți rezolvi singur problemele, statura ta va fi crescut.

15 octombrie 2017

All Scripture quotations in this product are from Nouă Traducere În Limba Română (NTLR). Copyright © 2006 by Biblica, Inc.®. Used by permission. All rights reserved worldwide.