Știți la ce fel de oameni renunță Dumnezeu, în ultimă instanță? (La cei care sunt intransigenți încontinuu și nu se căiesc înaintea lui Dumnezeu.) Care e starea caracteristică a unor asemenea oameni? (Când își îndeplinesc îndatoririle sunt mereu superficiali, iar când se confruntă cu probleme nu caută adevărul pentru a găsi o rezolvare. Nu sunt serioși în legătură cu modul în care ar trebui să practice adevărul și gestionează totul de mântuială. Se mulțumesc să nu facă lucruri rele sau greșite, doar, și nu se străduiesc să obțină adevărul.) Purtarea superficială e în funcție de situație. Unii oameni o au fiindcă nu înțeleg adevărul și chiar consideră că este normal să fii superficial. Alții sunt în mod intenționat superficiali, alegând dinadins să se comporte astfel. Se comportă în felul acesta când nu înțeleg adevărul, dar chiar și după ce îl înțeleg realmente, nu-și îmbunătățesc purtarea. Ei nu practică adevărul, purtându-se consecvent în felul acesta, fără să se schimbe câtuși de puțin. Nu ascultă când cineva îi critică și nici nu acceptă să fie emondați, ci rămân neclintiți, cu încăpățânare, până la capăt. Cum se numește aceasta? Se numește intransigență. Toată lumea știe că „intransigență” e un termen negativ, un termen depreciativ. Nu e un cuvânt bun. Așadar, care ați spune că ar fi finalul unei persoane, dacă i se aplică termenul „intransigent”, iar ea corespunde descrierii? (Este disprețuită, respinsă și dată la o parte de Dumnezeu.) Să vă spun Eu: Dumnezeu disprețuiește cel mai mult astfel de oameni intransigenți și vrea să renunțe la ei. Aceștia sunt complet conștienți de fărădelegile lor, dar nu se căiesc, nu-și recunosc niciodată greșelile și mereu invocă pretexte și argumente pentru a se justifica și a da vina pe altcineva și încearcă să găsească modalități rafinate și evazive de-a ocoli problema, ferindu-și acțiunile de ochii altora și făcând permanent greșeli fără cea mai vagă căință sau mărturisire în inimă. O astfel de persoană e foarte problematică și nu-i este ușor să dobândească mântuirea. Ei sunt exact oamenii pe care Dumnezeu vrea să-i abandoneze. De ce ar abandona El asemenea oameni? (Fiindcă ei nu acceptă deloc adevărul, iar conștiința le-a devenit insensibilă.) Asemenea oameni nu pot fi mântuiți. Dumnezeu nu-i mântuiește pe oamenii aceștia; El nu face o astfel de lucrare zadarnică. La suprafață, pare că Dumnezeu nu-i mântuiește și nu-i dorește, dar în realitate există un motiv practic, anume că acești oameni nu acceptă mântuirea Lui; resping mântuirea de la Dumnezeu și i se împotrivesc. Ei gândesc: „Ce câștig eu supunându-mă Ție, acceptând și practicând adevărul? Ce avantaj există? O voi face numai dacă există un beneficiu pentru mine. Dacă nu există niciun beneficiu, atunci n-o voi face.” Ce fel de oameni sunt aceștia? Sunt oameni mânați de interesul propriu, toți cei care nu iubesc adevărul fiind mânați de interesul propriu. Oamenii mânați de interesul propriu nu pot să accepte adevărul. Dacă încerci să ai părtășie despre adevăr cu cineva mânat de interesul propriu și-i ceri să se cunoască pe sine și să-și recunoască greșelile, cum va răspunde el? „Ce beneficiu obțin recunoscându-mi greșelile? Dacă mă faci să recunosc că am făcut ceva greșit și mă faci să-mi mărturisesc păcatele și să mă căiesc, ce binecuvântări voi primi? Reputația și interesele mele vor fi prejudiciate. Voi suferi pierderi. Cine îmi va da compensații?” Aceasta e mentalitatea lor. Caută doar câștigul personal și li se pare că a te purta într-un anumit mod pentru a primi binecuvântările lui Dumnezeu e foarte vag. Pur și simplu ei nu cred că este posibil; cred numai ce văd cu ochii lor. Astfel de oameni sunt mânați de interesul propriu și trăiesc după filosofia satanică ce spune „Fiecare om pentru el însuși și diavolul îl ia pe cel mai din spate”. Aceasta e propria lor natură-esență. În inimile lor, a-L recunoaște pe Dumnezeu și a recunoaște adevărul înseamnă că ei cred în Dumnezeu. Să nu facă rău e acceptabil pentru ei, însă trebuie să primească beneficii și, categoric, să nu sufere pierderi. Doar atunci când nu le sunt afectate interesele vor vorbi despre practicarea adevărului și supunerea față de Dumnezeu. Dacă le sunt prejudiciate interesele, ei nu pot să practice adevărul ori să se supună lui Dumnezeu. A le cere să se sacrifice, să sufere sau să plătească un preț pentru Dumnezeu e și mai puțin posibil. Astfel de oameni nu sunt credincioși adevărați. Trăiesc pentru interesele lor, doar căutând binecuvântări și beneficii și nu sunt dispuși să îndure suferință ori să plătească un preț. Totuși, ei doresc un loc în casa lui Dumnezeu, ca să scape de finalul morții. Asemenea oameni nu acceptă nicio fărâmă de adevăr și nu pot fi mântuiți de Dumnezeu. Mai poate Dumnezeu să-i mântuiască? Cu siguranță El îi va disprețui și respinge și-i va elimina. Înseamnă asta, oare, că Dumnezeu nu-i mântuiește? Ei înșiși s-au abandonat. Nu se străduiesc să obțină adevărul, nu se roagă lui Dumnezeu și nu se bazează pe El, deci cum poate El să-i mântuiască? Singura cale este să renunțe la ei, să-i dea la o parte și să-i lase să reflecteze asupra lor. Dacă oamenii vor să fie mântuiți, singura cale este ca ei să accepte adevărul, să se cunoască pe ei înșiși, să practice căința și să trăiască adevărul-realitate. Astfel, pot să obțină aprobarea lui Dumnezeu. Trebuie să practice adevărul ca să poată să I se supună și să se teamă de Dumnezeu, ceea ce reprezintă țelul suprem al mântuirii. Supunerea și frica de Dumnezeu trebuie să fie întruchipate prin oameni și prin modul în care ei își trăiesc viața. Dacă nu mergi pe calea urmăririi adevărului, nu există o a doua cale pe care o poți alege. Dacă un om nu merge pe această cale, se poate spune doar că nu crede că adevărul îl poate mântui. El nu crede că toate cuvintele pe care Dumnezeu le-a rostit pot să-l transforme și să-l facă să devină o persoană sinceră. Mai mult decât atât, în esență el nu crede că Dumnezeu este adevărul și nu crede nici în faptul că adevărul poate schimba și mântui oamenii. Deci, oricum diseci lucrul acesta, inima unui astfel de om este prea intransigentă. El refuză să accepte adevărul orice ar fi și nu poate fi mântuit.

Se află vreunul dintre voi într-o stare de intransigență? (Da.) Atunci, voi toți sunteți oameni intransigenți? Care e diferența între a te afla într-o stare de intransigență și a fi o persoană intransigentă? Trebuie deosebite cele două, fiindcă sunt chestiuni diferite. Să te afli într-o stare de intransigență înseamnă să ai genul acesta de fire coruptă. Dacă poți accepta adevărul, poți să dobândești mântuirea, însă dacă ești o persoană intransigentă, vei da de necaz. Oamenii intransigenți nu acceptă deloc adevărul; ei nu vor putea dobândi mântuirea. Asta e diferența între aceste două tipuri de oameni. Cei care se află într-o stare de intransigență dau dovadă de unele comportamente rebele și dezvăluie o oarecare corupție înlăuntrul lor. Totuși, în procesul dezvăluirii corupției, ei își mărturisesc permanent păcatele, se căiesc înaintea lui Dumnezeu și acceptă în permanență judecata, mustrarea și pedeapsa Lui. Indiferent de câte ori au parte de eșecuri sau se poticnesc, pot să reflecteze asupra lor înșiși, să rezolve probleme, să se ridice iar și să continue să-L urmeze pe Dumnezeu. Prin călătoria aceasta, ei câștigă o înțelegere adevărată a firii lor corupte și realizează că experimentarea judecății și mustrării lui Dumnezeu este, într-adevăr, o formă de mântuire și că nu se pot lipsi de judecata și mustrarea Lui. Prin căință permanentă, prin mărturisire neîncetată și acceptând continuu judecata și mustrarea lui Dumnezeu, viețile lor cresc în mod progresiv, iar starea lor spirituală se schimbă continuu. În acest proces, firea coruptă a unui om poate fi alungată treptat, iar el are parte de creștere și transformare. Judecând după comportamentul lor rebel, poate părea că astfel de oameni sunt și destul de intransigenți și că uneori se află într-o stare de intransigență, dar nu sunt acel gen de persoane. Întrucât nu sunt acel gen de persoane, dau dovadă, cu siguranță, de purtări pozitive și de progres. Astfel de oameni pot să fie mântuiți. Voi ce gen de persoană sunteți? (Recunoaștem când am greșit și suntem dornici să ne căim în fața lui Dumnezeu și să ne corectăm greșelile.) Dacă ești conștient de fărădelegile tale, de răzvrătirea și firile corupte pe care le dezvălui și simți remușcare și regret în inimă, atunci e bine și există speranță de mântuire. Dacă însă în mod subiectiv nu-ți dai seama câtuși de puțin de răzvrătirea sau corupția ta, iar când cineva o semnalează, rămâi încăpățânat și refractar, recurgând, chiar, la sofisme și autojustificare, atunci vei avea probleme și nu vei putea să fii mântuit cu ușurință. În cazul în care crezi în Dumnezeu de puțin timp – de trei până la cinci ani, să zicem – și tot nu înțelegi mare lucru despre credință, cauza este statura ta prea mică. Dacă însă ești credincios de peste zece ani și tot nu te cunoști sau nu accepți să fii emondat, atunci ai o problemă. Aceasta e o persoană cu o fire intransigentă care refuză să accepte adevărul. Când este vorba despre cei care nu înțeleg adevărul și le lipsește realitatea, trebuie să te uiți la ce moment în timp se află ei. Unii oameni au un calibru bun, pătrund repede în adevăr și, după doar un an sau doi de credință, deja înțeleg ce înseamnă pătrunderea în viață. Este posibil, de asemenea, ca ei să aibă contact cu oameni care s-au descurcat cu pătrunderea în viață, care dețin adevărul-realitate și înțeleg multe adevăruri. Noii credincioși tânjesc și ei după aceste lucruri, așa că ascultă mult și primesc mult, în felul acesta intrând repede în viață. Alți oameni au un calibru slab și, chiar dacă sunt în contact cu cei de calibru bun, progresul lor e lent. Unii oameni au o antipatie intrinsecă față de adevăr și indiferent câți ani cred, nu vor practica adevărul și nici nu vor face progrese în viață. Unora doar le place să facă lucruri și sunt foarte entuziaști, dar nu sunt dispuși să se străduiască să obțină adevărul. Sunt activi zi de zi, dar nu fac progrese în viață. Oamenii care cred în Dumnezeu pot fi în tot felul de situații. Totuși, numai cei care iubesc adevărul pot să-l practice, să obțină adevărul și să dobândească mântuirea. Cele mai mari motive de îngrijorare pentru credincioși sunt acelea de a avea o fire intransigentă și de a nu accepta adevărul. Astfel de oameni sunt cei mai problematici și este ceva în neregulă cu natura lor. E posibil să accepte doctrină, însă refuză să accepte adevărul. Aceștia sunt oamenii cu cele mai mici șanse de-a dobândi mântuirea. Singurul lucru care poate fi făcut cu oamenii care nu iubesc adevărul și le sunt scârbiți de el este să-i abandonezi.

Să vă dau două exemple de minciună. Există două tipuri de oameni care sunt capabili de minciună. Trebuie să distingeți care oameni sunt intransigenți și fără speranțe de-a fi răscumpărați. De asemenea, trebuie să distingeți care pot să fie mântuiți. Deși cei care pot fi mântuiți adesea dau dovadă de corupție, atâta vreme cât pot să accepte adevărul, să reflecteze asupra lor și să se cunoască, mai există speranță. În primul exemplu este o persoană care spunea frecvent minciuni. Totuși, după ce a înțeles adevărul, reacția ei a fost diferită când a mai spus o minciună. A fost profund îndurerată și chinuită și a reflectat: „Iar am mințit. De ce nu mă pot schimba? De data asta, fie ce-o fi, trebuie să dau problema aceasta în vileag, deschizându-mă total pentru a-mi dezvălui și analiza în amănunt adevăratul sine. Trebuie să spun limpede faptul că mințeam de dragul de a-mi salva imaginea.” După ce și-a deschis inima și a avut părtășie, persoana respectivă s-a simțit în largul ei și a realizat: „Se dovedește că e foarte dureros să minți, pe când să fii o persoană cinstită e atât de relaxant și minunat! Dumnezeu le cere oamenilor să fie cinstiți; asta e asemănarea pe care ar trebui s-o aibă oamenii.” După ce a experimentat această mică stare de bine, de atunci înainte a fost atentă să mintă mai puțin, să nu spună minciuni, pe cât posibil, să vorbească atunci când avea ceva de spus, să vorbească cinstit, să facă fapte cinstite și să fie o persoană cinstită. Dar când s-a confruntat cu o situație care-i implica mândria, firește că a mințit, iar mai târziu i-a părut rău. Apoi, când s-a aflat într-o situație în care se putea pune într-o lumină bună, iarăși a mințit. S-a urât în sinea sa, gândind: „Oare de ce nu-mi pot stăpâni gura? Ar putea fi asta o problemă cu natura mea? Sunt prea înșelător?” Omul și-a dat seama că problema aceasta trebuia să fie rezolvată; altfel, Dumnezeu avea să-l disprețuiască, să-l respingă și să-l elimine. S-a rugat lui Dumnezeu, cerând să fie disciplinat dacă mințea din nou și a fost dispus să accepte pedepsirea. Și-a făcut curaj să se disece în adunări și a zis: „Atunci când am spus minciuni în aceste situații, am făcut-o pentru că aveam motive egoiste și eram controlat de intenția mea. Reflectând asupra mea, am realizat că de fiecare dată când mint, o fac de dragul vanității mele sau pentru câștigul meu personal. Acum văd clar: trăiesc pentru mândria și interesele personale și acestea m-au condus să mint tot timpul în legătură cu toate lucrurile.” Analizându-și minciunile în detaliu, persoana și-a expus, totodată, intenția și a descoperit problema firii sale corupte. Este o situație avantajoasă pe toate planurile: poate să practice faptul de a fi o persoană cinstită și în același timp să dobândească luminare și să-și recunoască firea coruptă. Ulterior, ea a meditat: „Am nevoie să mă schimb! Tocmai am descoperit că am problema aceasta. Este o adevărată luminare de la Dumnezeu. Oamenii care practică adevărul sunt binecuvântați de El!” A experimentat și ceva din dulceața practicării adevărului. Totuși, într-o zi, persoana a spus iar o minciună, fără să-și dea seama. S-a rugat încă o dată lui Dumnezeu, căutând disciplinarea Lui. În plus, a reflectat la motivele pentru care întotdeauna are intenții ascunse când vorbește și întotdeauna ține cont de propria vanitate și mândrie, în loc de intențiile lui Dumnezeu. După ce a reflectat, a dobândit o oarecare înțelegere a firii sale corupte și a început să se deteste. A continuat astfel să caute și să se străduiască să obțină adevărul. După trei până la cinci ani, minciunile persoanei în cauză au început să se împuțineze, într-adevăr, iar numărul cazurilor în care spunea ce gândea și se purta onest a crescut. Inima i-a devenit, treptat, mai pură și cu tot mai multă pace și bucurie. Petrecea din ce în ce mai mult timp trăind în prezența lui Dumnezeu și starea sa devenea tot mai normală. Aceasta e starea reală a unei persoane care mințea adesea, când experimentează faptul de-a fi o persoană cinstită. Așadar, mai minte acum această persoană? Mai este capabilă să mintă? Este într-adevăr o persoană cinstită? Nu se poate spune că este o persoană cinstită. Se poate spune doar că poate să practice adevărul de-a fi o persoană cinstită și că este în curs de-a practica faptul de-a fi o persoană cinstită, dar încă nu s-a transformat pe deplin într-o persoană cinstită. Cu alte cuvinte, aceasta e o persoană care e dispusă să practice adevărul. Oare se poate spune despre cineva care e dispus să practice adevărul că este o persoană care iubește adevărul? A practicat adevărul, iar faptele au fost dezvăluite, deci nu e firesc să-l definim drept o persoană care iubește adevărul? Desigur, în timp ce practica faptul de-a fi o persoană onestă, el nu a fost imediat capabil să practice părtășia pură și deschisă, ori să dea în vileag toate lucrurile ascunse înlăuntrul său, fără rezerve. A mai păstrat ascunse unele lucruri și a încercat să înainteze cu precauție. Totuși, prin încercările și experiențele sale, și-a dat seama că se simte cu atât mai bine cu cât trăiește mai cinstit, că devine cu atât mai ușor să practice adevărul, fără nicio dificultate majoră, cu cât are mai multă pace sufletească. Abia atunci a gustat dulceața de-a fi o persoană onestă, iar credința sa în Dumnezeu a crescut. Experimentând ce înseamnă să fii o persoană onestă, devine capabil nu doar de-a practica adevărul, ci și de-a simți pace și bucurie în inimă. În același timp, dobândește o înțelegere mai clară a căii de-a practica cinstea. Simte că nu e prea dificil să fii o persoană cinstită. Vede că cerințele pe care le are Dumnezeu de la oameni sunt rezonabile și realizabile și dobândește o înțelegere a lucrării lui Dumnezeu. Toate acestea nu reprezintă un beneficiu în plus, ci mai curând sunt ceea ce ar trebui să dobândească cineva în călătoria pătrunderii sale în viață, iar această persoană este capabilă să le dobândească.

Cel de-al doilea exemplu este despre o persoană căreia îi place să mintă – este în natura ei. Când nu vorbește, e în regulă, dar de îndată ce deschide gura, ceea ce spune este plin de denaturări. Fie că face lucrul acesta în mod intenționat sau nu, pe scurt, nu poți avea încredere în cea mai mare parte din ceea ce spune. Într-o bună zi, după ce a spus o minciună, a reflectat: „Este greșit să spui o minciună și Îi displace lui Dumnezeu. Dacă ar fi ca oamenii să afle că am mințit, m-aș face de rușine! Însă pare că cineva a observat că am mințit. Ei bine, pot să rezolv asta ușor. Voi găsi un alt subiect și voi folosi o exprimare diferită ca să lase garda jos, să-l induc în eroare și să-l fac să nu-mi poată vedea minciunile. Ei, nu-i asta încă și mai isteț?” Apoi a spus o minciună și mai mare ca să-și acopere minciuna anterioară și să umple fisurile, ceea ce a indus în eroare lumea cu succes. Persoana s-a simțit mândră și mulțumită de sine, gândind: „Uite ce deștept sunt! Am spus o minciună perfectă și, chiar dacă există niște fisuri, pot să mint iar, pur și simplu, să le acopăr. Cei mai mulți nu mă pot ghici. E nevoie de abilitate ca să spui minciuni!” Unii oameni zic: „E treabă grea să spui minciuni. După ce ai spus una, trebuie să spui mult mai multe ca s-o acoperi. E nevoie de multă gândire și efort.” Dar acestui maestru al minciunii nu i s-a părut așa. În cazul acesta nu i-au fost date în vileag minciunile. A spus cu succes o minciună pentru a-i înșela pe alții, apoi, când s-a temut să nu fie dat în vileag, a mințit iar ca să-și acopere minciuna anterioară. Se simțea mândru, iar în inima lui nu era nici vină, nici remușcare. Conștiința îi era total neafectată. Cum e posibil lucrul acesta? Omul acesta nu-și dă seama cât de nociv este pentru el să mintă. Crede că utilizarea de minciuni pentru a acoperi minciuni anterioare i-a permis să-și îmbunătățească imaginea și să dobândească beneficii. Deși e greu și obositor, el consideră că merită. Crede că acest lucru e mai valoros decât să înțelegi și să practici adevărul. Oare de ce minte des fără să se simtă vinovat? Pentru că nu are dragoste de adevăr în inima sa. Își prețuiește vanitatea, reputația și statutul. Niciodată nu-și deschide inima față de alții în părtășie, ci se folosește de false aparențe și măști pentru a-și ascunde minciunile. Acesta e modul în care interacționează și socializează cu oamenii. Indiferent cât de multe minciuni spune, cât de multe minciuni acoperă sau cât de multe intenții josnice și egoiste ascunde, el nu simte vină sau disconfort în inimă. În general, oamenii cu ceva conștiință și umanitate s-ar simți stingheriți după ce au spus o minciună și le-ar fi greu să se împace cu asta. S-ar simți rușinați; persoana aceasta, însă, nu gândește astfel. După ce spune o minciună, ea se simte mulțumită de sine, zicând: „Azi am spus încă o minciună și l-am păcălit pe idiotul acela. Mă treceau transpirațiile de emoție dar, cumva, el nici n-a observat!” Nu s-a săturat, oare, de viața asta în care mereu minte și acoperă minciuni? Ce fel de natură e aceasta? Este natura unui diavol. Diavolii mint zi de zi. Ei duc o viață în minciună, fără nicio senzație de disconfort sau durere. Dacă ar simți într-adevăr disconfort sau durere, s-ar schimba, dar ei nu pot simți durere fiindcă a minți este viața lor – este în natura lor. Atunci când se exprimă în mod firesc, ei nu arată nicio reținere și nu se implică deloc în autoreflecție. Oricâte minciuni spun sau oricâte înșelăciuni săvârșesc, nu simt nicio vină în inimă și nicio mustrare în conștiință. Nu-și dau seama că Dumnezeu scrutează adâncul inimii oamenilor; nu reușesc să înțeleagă răspunderea pe care o poartă și pedeapsa pe care o vor primi după ce spun minciuni și se dedau la înșelăciuni. Cea mai mare frică a lor este că cineva le va da în vileag uneltirile înșelătoare, așa că recurg la a spune și mai multe minciuni pentru a-și acoperi uneltirile și, în același timp, se epuizează încercând să găsească o cale, un mijloc oarecare de a-și ascunde minciunile și adevărul despre cine sunt. S-a căit, oare, în tot procesul acesta, o astfel de persoană? Simte ea vreo vină sau tristețe? Are vreo dorință de-a se îndrepta? Nu. Ea crede că nu este un păcat să spui ori să acoperi minciuni, că majoritatea oamenilor trăiesc în felul acesta, și nu are nicio intenție de-a se schimba. Cât despre faptul de-a fi o persoană cinstită, în inima ei gândește: „De ce ar trebui să fiu o persoană cinstită, să vorbesc din inimă și să spun adevărul? Nu fac asta. Asta-i pentru fraieri și eu nu-s atât de fraier. Dacă mint și mă tem să nu fiu dat în vileag, o să găsesc, pur și simplu, alte motive și pretexte ca să acopăr totul. Nu sunt genul de om care poate vorbi cinstit. Dacă aș face-o, aș fi total idiot!” Această persoană nu acceptă și nu recunoaște adevărul. Oamenii care nu recunosc adevărul nu pot să iubească adevărul. Care este, de la început până la sfârșit, starea unei asemenea persoane? (Nu e dispusă să se îndrepte.) Din punct de vedere obiectiv, lipsa ei de disponibilitate de-a îndrepta situația este evidentă, dar care este adevărata ei stare? Ea neagă, în esență, că a fi o persoană cinstită este calea cea dreaptă în viață. Ea neagă, de asemenea, existența adevărului, judecata lui Dumnezeu asupra omenirii în zilele de pe urmă și faptul că Dumnezeu hotărăște finalul ultim al omului și răsplata individuală pentru faptele fiecăruia. Lucrul acesta e lipsit de discernământ, nesăbuit și îndărătnic. O astfel de gândire dă naștere stării, acțiunilor și purtărilor ei intransigente. Aceste lucruri apar din natura-esență a omului. Acest gen de persoană este ea – o persoană realmente înșelătoare – și nu se poate schimba. Unora li se poate părea de neconceput când văd astfel de oameni refuzând să accepte adevărul, și nu pot înțelege asta. În realitate, asemenea oameni nu au umanitate normală și nu le funcționează conștiința. Mai mult decât atât, ei nu au rațiunea umanității normale. Atunci când aude adevărul și cuvintele de judecată, o persoană cu umanitate și rațiune normală ar reflecta, cel puțin, asupra ei înseși și s-ar căi cu adevărat, dar persoana aceasta nu are nicio reacție după ce aude adevărata cale. Insistă, mai departe, să trăiască potrivit filosofiei Satanei, fără cea mai mică schimbare în credința sa în Dumnezeu de-a lungul anilor. Unei astfel de persoane îi lipsește rațiunea umanității normale și este dificil ca o astfel de persoană să fie mântuită.

Pe care dintre aceste două tipuri de oameni credeți că îi mântuiește Dumnezeu? (Tipul cel dintâi, deoarece, cu toate că mint, ei pot să accepte adevărul și să devină cinstiți.) Poate că lumea vede lucrul acesta și întreabă: „Cum pot oamenii pe care Dumnezeu îi mântuiește să mai mintă și să greșească? Nu sunt ei tot oameni corupți? Ei nu sunt oameni desăvârșiți!” Au folosit aici cuvântul „desăvârșiți”. Ce părere aveți despre asta? Acestea sunt cuvintele unei persoane care nu înțelege procesul normal de creștere a vieții. Dumnezeu mântuiește oameni care au fost corupți de Satana și care au firi corupte, nu oameni desăvârșiți, fără defecte, ori pe cei care trăiesc într-un vid. Unele persoane, atunci când dezvăluie puțină corupție, gândesc: „Iarăși m-am împotrivit lui Dumnezeu. Cred în El de mulți ani și încă nu m-am schimbat. Cu siguranță Dumnezeu nu mă mai dorește!” Apoi se lasă pradă deznădejdii și încep să nu mai vrea să urmărească adevărul. Ce părere aveți de atitudinea aceasta? Ei înșiși au renunțat la adevăr și cred că Dumnezeu nu-i mai dorește. Nu e asta o înțelegere greșită a lui Dumnezeu? O asemenea negativitate este calea cea mai ușoară de-a fi exploatat de Satana. Satana râde de ei, zicând: „Prostule! Dumnezeu vrea să te mântuiască, dar tu tot suferi așa! Renunță, deci! Dacă renunți, Dumnezeu te va elimina, ceea ce e ca și cum te-ar da pe mâna mea. Te voi chinui până mori!” Odată ce Satana are succes, consecințele vor fi inimaginabile. Ca urmare, indiferent cu ce negativitate sau dificultăți se confruntă un om, nu trebuie să renunțe. Ar trebui să caute adevărul pentru a găsi soluții și nu trebuie să aștepte pasiv. În timpul procesului de creștere a vieții și pe parcursul mântuirii omului, oamenii pot uneori să ia calea greșită, să se abată ori să aibă perioade în care manifestă stări și comportamente de imaturitate în viață. Ei pot să aibă perioade de slăbiciune și negativitate, perioade când spun lucrurile greșite, se poticnesc ori au parte de eșecuri. Toate acestea sunt normale în ochii lui Dumnezeu. El nu le poartă pică pentru aceste lucruri. Unii oameni cred că e prea profundă corupția lor și că nu-L pot mulțumi niciodată pe Dumnezeu, așa că sunt mâhniți și se disprețuiesc. Cei care au o inimă de felul acesta, care se căiește, sunt tocmai cei pe care Dumnezeu îi mântuiește. Pe de cealaltă parte, cei care cred că nu au nevoie de mântuirea lui Dumnezeu, care consideră că sunt oameni buni și nu e nimic în neregulă cu ei, de obicei nu sunt aceia pe care Dumnezeu îi mântuiește. Care e sensul din spatele lucrurilor pe care vi le spun? Oricine înțelege, să spună tare. (Ca să-ți gestionezi cum se cuvine propriile dezvăluiri ale corupției, concentrează-te asupra practicării adevărului și vei primi mântuirea lui Dumnezeu. Dacă Îl tot înțelegi greșit pe Dumnezeu, te vei lăsa pradă deznădejdii cu ușurință.) Trebuie să ai credință și să spui: „Deși acum sunt slab, m-am poticnit și am eșuat, voi crește și, într-o bună zi, voi înțelege adevărul, Îl voi mulțumi pe Dumnezeu și voi dobândi mântuirea.” Trebuie să ai determinarea aceasta. Indiferent ce obstacole, dificultăți, eșecuri sau piedici întâmpini, nu trebuie să fii negativ. Trebuie să știi ce fel de oameni mântuiește Dumnezeu. În plus, dacă simți că încă nu ești calificat să fii mântuit de Dumnezeu, ori dacă există situații când te afli în stări pe care El le detestă sau Îi displac, ori există perioade când te comporți rău și Dumnezeu nu te acceptă sau te disprețuiește și te respinge – nu contează. Acum știi, și nu e prea târziu. Atâta vreme cât te căiești, Dumnezeu îți va da o șansă.

Ce este cel mai important când crezi în Dumnezeu? (Să înțelegi adevărul și să ai pătrundere în viață.) Așa este: pătrunderea în viață e lucrul cel mai important – este pe primul loc. Indiferent ce îndatoriri îndeplinești, indiferent câți ani ai, de cât timp crezi în Dumnezeu și indiferent cât de mult adevăr înțelegi, pătrunderea în viață este pe primul loc. Nu gândi: „Unii oameni cred în Dumnezeu de douăzeci de ani, însă eu cred de numai cinci ani. Sunt atât de mult în urma lor! Mai e speranță pentru mine să fiu mântuit? Rămân prea în urmă, oare?” Nu este o mare problemă să crezi mai târziu cu câțiva ani. Dacă ești cineva care urmărește adevărul, încă poți să-i ajungi din urmă pe cei care au crezut în Dumnezeu mai de timpuriu. Nu spune oare Biblia: „Dar mulți dintre cei dintâi vor fi cei din urmă, iar cei din urmă vor fi cei dintâi” (Matei 19:30)? Dacă o persoană mereu găsește motive și pretexte să nu urmărească adevărul, atunci, chiar dacă va crede toată viața, va fi în zadar și nu va câștiga nimic. În casa lui Dumnezeu sunt mulți oameni care au crezut în El douăzeci sau treizeci de ani, dar nu și-au făcut îndatoririle conform standardelor și au fost eliminați. Sunt mulți oameni care mereu urmăresc faimă, câștig și statut, devin conducători falși și antihriști și sunt eliminați. Sunt mulți neîncrezători care refuză cu încăpățânare să accepte adevărul și toți au fost eliminați. Este acesta un fapt? (Da.) De asemenea, sunt unii care pot să vorbească despre mărturiile lor bazate pe experiențe după ce au crezut doar trei până la cinci ani. Mărturiile și credința lor îi depășesc în mare măsură pe cei care cred în Dumnezeu de mulți ani. Acești oameni au primit binecuvântările lui Dumnezeu. Există numeroși oameni care cred în El de mulți ani, care nu au urmărit deloc adevărul și au fost eliminați. Asta face ca oamenilor să le fie clar un fapt: că Dumnezeu este drept și corect cu fiecare. El nu Se uită la cum erai înainte sau la statura ta actuală. El Se uită dacă urmărești adevărul și dacă mergi pe calea urmăririi adevărului. Niciodată nu trebuie să-L înțelegi greșit și să spui: „De ce mai pot să mintă și să dezvăluie corupție cei care pot fi mântuiți de Dumnezeu? El ar trebui să-I mântuiască pe cei care nu mint.” Nu e asta o aberație? Există în omenirea cea coruptă vreunii care nu mint? Mai au nevoie de mântuire oamenii care nu mint? Omenirea care a fost coruptă de Satana e cea pe care Dumnezeu o mântuiește. Dacă nu poți să înțelegi limpede nici măcar acest fapt, atunci ești ignorant și nesăbuit. Exact cum a spus Dumnezeu: „Nu există persoană dreaptă pe pământ, cei drepți nu se află pe lumea aceasta”. Tocmai fiindcă omenirea a fost coruptă de Satana, Dumnezeu a venit întrupat pe pământ să-i mântuiască pe acești oameni corupți. De ce nu spune Dumnezeu nimic despre mântuirea îngerilor? Pentru că îngerii sunt în cer și ei nu au fost corupți de Satana. Dumnezeu mereu a spus, de la început: „Omenirea pe care o mântuiesc Eu este omenirea care a fost coruptă de Satana, omenirea care a fost luată înapoi din mâinile Satanei, omenirea care are firea coruptă a Satanei, omenirea care Mi se opune, care Mi se împotrivește și se răzvrătește împotriva Mea.” Atunci de ce oamenii nu privesc în față faptul acesta? Nu-L înțeleg ei greșit pe Dumnezeu? A-L înțelege greșit pe Dumnezeu e calea cea mai ușoară spre împotrivirea față de El și trebuie rezolvată imediat. A nu reuși să rezolvi această problemă este foarte periculos, întrucât cu ușurință te-ar putea aduce în situația de a fi dat la o parte de Dumnezeu. Înțelegerile greșite ale oamenilor sunt înrădăcinate în noțiunile și închipuirile lor. Dacă mereu se agață de noțiunile și închipuirile lor, atunci este cel mai probabil ca ei să refuze să accepte adevărul. Când Îl înțelegi greșit pe Dumnezeu, dacă nu cauți adevărul pentru rezolvare, știți consecințele. Dumnezeu îți îngăduie să te poticnești, să eșuezi și să faci greșeli. El îți va da ocazii și timp să înțelegi adevărul, să-l practici, să-I înțelegi treptat intențiile, să faci totul după intențiile Lui, să I te supui cu adevărat și să dobândești adevărul-realitate pe care Dumnezeu le cere oamenilor să îl aibă. Dar cine este persoana pe care El o detestă cel mai mult? Este persoana care, în ciuda faptului că în inima sa cunoaște adevărul, refuză să-l accepte, darămite să-l pună în practică. În schimb, trăiește tot după filosofiile Satanei, și totuși se consideră destul de bună și supusă față de Dumnezeu, încercând, totodată, să-i inducă pe alții în eroare și să câștige o poziție în casa lui Dumnezeu. Dumnezeu detestă cel mai mult acest gen de oameni, aceștia sunt antihriști. Deși toată lumea are o fire coruptă, acțiunile acestea sunt de o altă natură. Nu este o fire coruptă obișnuită și nici o dezvăluire normală a corupției, ci te împotrivești lui Dumnezeu până la capăt, conștient și îndărătnic. Știi că Dumnezeu există, crezi în El, și totuși alegi în mod deliberat să I te împotrivești. Aici nu e vorba de faptul că ai noțiuni în legătură cu Dumnezeu și o problemă de înțelegere greșită, ci de faptul că I te împotrivești în mod deliberat până la capăt. Poate Dumnezeu să mântuiască pe cineva de felul acesta? El nu te mântuiește. Ești un dușman al Lui, deci ești un diavol. Mai poate Dumnezeu să-i mântuiască pe diavoli?

Ce părere aveți despre părtășia Mea de azi? Ați înțeles-o? (Da, înțelegem.) Dacă înțelegeți ceva, veți câștiga ceva și veți dobândi o oarecare pătrundere în adevăr. Dacă pătrunzi în adevăr, viața ta va crește, însă dacă nu pătrunzi în adevăr, viața ta nu va crește. E ca o sămânță ce încolțește, care are nevoie să fie udată, fertilizată și expusă la lumina soarelui. Dacă nu o cultivi cu grijă, nu va crește și în cele din urmă se va usca și va muri. Ce înseamnă când spun asta? Că doar să mărturisești verbal și să crezi în inima ta în întruparea lui Dumnezeu nu este suficient pentru a-L cunoaște pe Dumnezeu și a fi calificat să intri în Împărăția Sa. Acest lucru nu este asigurat; este numai un pas elementar. Încă nu ai dobândit mântuirea, nu ai fost transformat și mai ai de mers un drum lung. În zilele de pe urmă, Dumnezeu vestește adevărul pentru a mântui omenirea pe deplin. Când pornești pe calea credinței în Dumnezeu, deja ai ocazia să fii mântuit de El, de la bun început. Asta e o binecuvântare extraordinară! Nu se poate renunța la ea. Faptul că Dumnezeu mântuiește și desăvârșește omenirea în zilele de pe urmă este o ocazie extrem de rară. Omenirea trăiește de mii de generații, însă nimeni nu a avut ocazia aceasta în trecut. Este un lucru uriaș să fii mântuit; nu trebuie să pierdeți această ocazie. Generația voastră L-a întâlnit pe Dumnezeu întrupat; aceasta e o binecuvântare! Binecuvântarea aceasta e invizibilă pentru lumea laică, dar voi ați văzut-o și v-ați bucurat de ea, iar aceasta-i binecuvântarea lui Dumnezeu. Poate că unii oameni încă nu înțeleg limpede viziunile; înțeleg doar unele doctrine, însă nu au credință adevărată. Simt, doar, că este bine să ai credință în Dumnezeu și că citirea cuvintelor Lui le înseninează inimile, așa că ei cred că este calea cea dreaptă în viață și inimile lor au putere. Sunt hotărâți să nu urmeze calea distrugerii, a non-credincioșilor, și nici calea oamenilor religioși care I se împotrivesc lui Dumnezeu. Sunt hotărâți să-L urmeze numai pe Dumnezeu, să urmărească adevărul, să ajungă la puritate, să dobândească mântuirea și să meargă doar pe calea urmării lui Dumnezeu. Este bine pentru oameni să aibă o asemenea determinare și înseamnă că există speranță. A-L urma pe Dumnezeu aduce cu sine protecția Sa. Cel puțin acum, în această viață, vor fi fericiți. Nu vor mai fi afectați de Satana, de societate sau de oameni și vor trăi pe deplin și realmente sub stăpânirea lui Dumnezeu. Este un lucru vrednic de cinste și o fericire care poate fi simțită în viața aceasta. Dar cum rămâne cu lumea care va veni? Dumnezeu a făcut o promisiune. Pe lângă faptul că îți oferă mântuirea și îți asigură adevăr și viață, El mai promite să-ți dea însutit în viața aceasta și să-ți ofere viață veșnică în lumea care va veni. Nu subestimați, așadar, această chestiune. Prețul pe care-l plătiți și suferința pe care o îndurați pentru a obține adevărul și a primi mântuirea sunt temporare. În viitor, când oamenii vor înțelege și vor deține adevărul, fericirea, bucuria și binecuvântările de care se vor bucura pot fi de nedescris. Adică numai când vei înțelege și vei obține adevărul, vei fi calificat să primești făgăduința lui Dumnezeu. Dumnezeu îți oferă în dar tot adevărul și proviziile vieții. Este adevărat că El poate să te mântuiască, dar dacă tu dobândești sau nu, în ultimă instanță, viața și adevărul, aceasta depinde de faptul dacă alegi sau nu calea urmăririi adevărului. Este în mâinile tale decizia de-a face această alegere? (Da.) Cu alte cuvinte, dacă poți dobândi sau nu viața și adevărul, dacă te califici sau nu să primești făgăduința lui Dumnezeu și dacă poți primi sau nu binecuvântarea, această benedicțiune de „însutit în viața aceasta și viața veșnică în lumea care va veni” – este o oportunitate care rămâne în mâinile tale. Nimeni altcineva nu te poate influența, ajuta sau limita. Ai acest drept; Dumnezeu ți l-a acordat deja. Depinde dacă alegi sau nu, în ultimă instanță, să mergi pe calea urmăririi adevărului. Aceasta este problema crucială.

9 noiembrie 2016

All Scripture quotations in this product are from Nouă Traducere În Limba Română (NTLR). Copyright © 2006 by Biblica, Inc.®. Used by permission. All rights reserved worldwide.