Când vine vorba de credința voastră în Dumnezeu, pe lângă îndeplinirea corectă a datoriei, esențial este să înțelegeți adevărul, să pătrundeți în adevărul-realitate și să faceți eforturi în legătură cu pătrunderea în viață. Indiferent ce s-ar întâmpla, există lecții de învățat, așa că nu le lăsa să treacă ușor pe lângă tine. Ar trebui să aveți părtășie unii cu alții despre el și apoi veți fi luminați și iluminați de Duhul Sfânt și veți putea înțelege adevărul. Prin părtășie, vei avea o cale de practică și vei ști cum să experimentezi lucrarea lui Dumnezeu și, fără să-ți dai seama, unele dintre problemele tale vor fi rezolvate, vor fi din ce în ce mai puține lucruri pe care nu le poți vedea clar și vei înțelege din ce în ce mai mult din adevăr. În acest fel, statura ta va crește fără să îți dai seama. Trebuie să iei inițiativa de a te strădui să obții adevărul și de a-ți dedica inima adevărului. Unii spun: „Cred în Dumnezeu de mai mulți ani și am înțeles multe doctrine. Acum am o bază. În prezent, viața din biserica noastră de peste hotare este bună. Cât e ziua de lungă, frații și surorile se întrunesc pentru a avea părtășie despre chestiuni ce țin de credința în Dumnezeu și, prin urmare, eu sunt influențat de ceea ce văd și aud și sunt hrănit de acestea – iar asta e de ajuns. Nu trebuie să fac eforturi pentru a rezolva problemele pătrunderii mele în viață sau problemele răzvrătirii mele. Dacă în fiecare zi mă conformez programului meu pentru a mă ruga, a mânca și a bea cuvintele lui Dumnezeu, a cânta imnuri, a-mi face datoria și a îndeplini datoria pe care se cuvine să o îndeplinesc, voi crește în mod firesc în viață.” Iată ce cred acei credincioși confuzi. Acești oameni nu acceptă deloc adevărul. Ei doar se implică în ritualuri religioase, vorbesc elocvent, strigă sloganuri goale, rostesc cuvinte și doctrine și simt că s-au descurcat bine. Drept urmare, în timp ce alți oameni pot să pună în practică o parte din adevăr și să dobândească o oarecare schimbare, acești credincioși confuzi nu au deloc mărturie bazată pe experiență. Ei nici măcar nu pot vorbi despre vreo cunoaștere de sine. Ajung cu mâna goală și nu câștigă nimic. Nu sunt sărăciți și jalnici? Nicio cale spre atingerea mântuirii nu este mai reală sau mai practică decât acceptarea și urmărirea adevărului. Dacă nu poți dobândi adevărul, credința ta în Dumnezeu este goală. Cei care rostesc cuvinte și doctrine goale, care mereu zic sloganuri papagalicește, spun lucruri pompoase, respectă reglementările și nu se concentrează niciodată pe practicarea adevărului nu câștigă nimic, indiferent de câți ani cred. Cine sunt oamenii care câștigă ceva? Cei care își îndeplinesc datoria cu sinceritate și sunt dispuși să practice adevărul, care tratează ceea ce le-a încredințat Dumnezeu drept misiunea lor, care își petrec cu bucurie întreaga viață sacrificându-se pentru Dumnezeu și nu uneltesc de dragul lor, ale căror picioare sunt bine înfipte pe pământ și care se supun orchestrărilor lui Dumnezeu. Ei sunt capabili să priceapă adevărurile-principii în timp ce își îndeplinesc datoria și se străduiesc din răsputeri să facă totul cum se cuvine, permițându-le să obțină efectul mărturiei pentru Dumnezeu și să satisfacă intențiile Sale. Când întâmpină dificultăți în timp ce își îndeplinesc datoria, se roagă lui Dumnezeu și încearcă să-I înțeleagă intențiile, sunt capabili să se supună orchestrărilor și aranjamentelor care vin de la Dumnezeu și, în tot ceea ce fac, ei caută și practică adevărul. Ei nu repetă papagalicește sloganuri și nu spun lucruri pompoase, ci se concentrează doar să facă lucrurile fiind bine înfipți cu picioarele pe pământ și să respecte principiile cu meticulozitate. Ei pun suflet în tot ceea ce fac și învață să aprecieze totul din tot sufletul lor și, în multe chestiuni, sunt capabili să practice adevărul, după care dobândesc cunoștințe și înțelegere și sunt în stare să învețe lecții și să câștige cu adevărat ceva. Iar când au gânduri incorecte sau stări greșite, se roagă lui Dumnezeu și caută adevărul pentru a le înlătura; indiferent ce adevăruri înțeleg, ei le apreciază în inimile lor și sunt capabili să vorbească despre mărturia lor bazată pe experiență. Astfel de oameni câștigă în cele din urmă adevărul. Cei care sunt neglijenți și superficiali nu se gândesc niciodată la cum să practice adevărul. Ei se concentrează doar să depună efort și să facă lucruri și să se afișeze și să se fălească, dar nu caută niciodată cum să practice adevărul, ceea ce le îngreunează obținerea lui. Gândește-te, ce fel de oameni pot intra în adevărurile-realități? (Cei cu picioarele pe pământ, care sunt pragmatici și care fac lucrurile din toată inima.) Oamenii cu picioarele pe pământ, care fac lucrurile din toată inima și care au o inimă: asemenea oameni acordă mai multă atenție realității și folosirii adevărurilor-principii atunci când acționează. De asemenea, în toate lucrurile, ei acordă atenție aspectelor practice, sunt pragmatici și le plac lucrurile pozitive, practice și adevărul. Oamenii ca aceștia sunt cei care în cele din urmă înțeleg și câștigă adevărul. Voi ce tip de persoană sunteți? (Nu una practică. Una care mereu vrea să facă lucrurile de dragul aparențelor și care se bazează pe înșelătorie.) Se poate câștiga ceva făcând asta? (Nu.) Ai găsit o cale de a-ți rezolva problemele? Dacă poți să realizezi asta și începi să schimbi lucrurile în bine, îți vei da seama dacă ți s-au schimbat noțiunile, închipuirile și perspectiva asupra lucrurilor? (Simt că s-au schimbat întrucâtva.) Atât timp cât există rezultate și progres, ar trebui să ai părtășie despre ele și să-i lași pe alții să se edifice. Deși experiența ta e limitată, totuși este o experiență de creștere în viață. Procesul creșterii în viață este experiența ta de credință în Dumnezeu, de creștere a vieții tale prin experimentarea cuvântului lui Dumnezeu. Aceste experiențe sunt cele mai valoroase.

Odată ce toți cred în Dumnezeu, citesc cuvintele Lui și își fac îndatoririle, cum se face că, după câțiva ani, oamenii încep să se deosebească unul de altul, apar niveluri înalte și niveluri joase și li se dezvăluie adevărata față? Realmente, fiecare devine triat după felul lui. Unii oameni pot să vorbească despre mărturia lor bazată pe experiență, pe când alții nu au absolut nicio mărturie bazată pe experiență. Unii oameni sunt capabili să înțeleagă multe adevăruri și intră în realitate, pe când alții nu au obținut nimic din adevăr și nu și-au schimbat firea câtuși de puțin. Unii oameni au rezultate în îndatoririle lor, sunt capabili să caute adevărul pentru a rezolva probleme și treptat își îndeplinesc îndatoririle în mod adecvat. Alții sunt neserioși, se lasă pe tânjeală în timp ce-și îndeplinesc îndatoririle, lucrând doar mecanic, de formă, și nu pun în practică adevărul, chiar dacă îl înțeleg. Odată ce toți participă la adunări, citesc cuvintele lui Dumnezeu și își fac îndatoririle, de ce rezultatele sunt diferite? De ce unii oameni sunt capabili să pornească pe calea urmăririi adevărului, pe când alții merg pe drumul lor propriu? De ce unii oameni sunt capabili să accepte adevărul, în timp ce alții nu pot? Cum e posibil lucrul acesta? De ce unii oameni sunt capabili să fie ascultători și deschiși când se confruntă cu emondarea, în timp ce alții se împotrivesc, se ceartă, se răzvrătesc și chiar fac scandal? Cu toții mănâncă și beau cuvintele lui Dumnezeu la adunări, ascultă predici și au părtășie, trăiesc viața bisericească și își îndeplinesc îndatoririle, atunci, de ce există o diferență atât de mare între ei? Puteți vedea clar această problemă? Asta e diferența dintre umanitatea bună și umanitatea rea și e legată în mod direct de faptul dacă oamenii iubesc sau nu adevărul. De fapt, indiferent cum este calibrul unei persoane, atât timp cât poate să accepte adevărul, să-și facă sârguincios datoria, să reflecteze și să se cunoască pe sine, ea va pătrunde în viață, va experimenta o schimbare adevărată și va fi capabilă să-și facă datoria în mod adecvat. Dacă nu citești asiduu cuvintele lui Dumnezeu și nu înțelegi adevărul, atunci nu poți să te examinezi; te vei mulțumi să faci doar un efort simbolic și să nu comiți niciun rău sau nicio fărădelege și vei folosi acest lucru drept capital. Vei petrece fiecare zi într-un talmeș-balmeș, vei trăi într-o stare de confuzie, făcând lucrurile pur și simplu conform programului, nu-ți vei folosi inima ca să te examinezi și nici nu vei face niciun efort ca să te cunoști; întotdeauna vei fi superficial. Astfel, nu-ți vei realiza niciodată datoria la un standard acceptabil. Ca să depui tot efortul pentru un lucru, trebuie mai întâi să-i dedici toată inima ta; doar când îți dedici, mai întâi, toată inima unui lucru poți să depui toate eforturile pentru acel ceva și să dai tot ce poți. În ziua de astăzi, există unii care au început să-și îndeplinească datoria cu asiduitate și să se gândească la modul în care să realizeze în mod adecvat datoria unei ființe create pentru a mulțumi inima lui Dumnezeu. Ei nu sunt negativi și leneși, nu așteaptă pasiv să emită ordine cel de mai sus, ci au o oarecare inițiativă. Judecând după modul în care vă îndepliniți datoria, sunteți puțin mai eficienți decât înainte și, deși încă se află sub nivelul standardului, a existat un oarecare progres – ceea ce este bine. Însă nu trebuie să fiți satisfăcuți cu această stare de fapt, trebuie să continuați să căutați, să continuați să vă dezvoltați – doar atunci vă veți face datoria mai bine și veți ajunge la un standard acceptabil. Totuși, când unii oameni își realizează datoria, ei nu își folosesc niciodată toate resursele, ca să dea tot ce pot, depun doar 50-60% din efortul lor și se descurcă doar până este gata lucrul de care se ocupă. Ei nu pot menține niciodată o stare de normalitate: când nu există nimeni care să-i supravegheze sau să le ofere sprijin, ei se culcă pe-o ureche și se descurajează; când există cineva care să aibă părtășie despre adevăr, se înviorează, însă, dacă nu au părtășie despre adevăr o perioadă, devin indiferenți. Care este problema când oscilează astfel? Așa sunt oamenii care nu au câștigat adevărul, toți trăiesc în funcție de pasiune, care este incredibil de dificil de menținut: cineva trebuie să le predice și să aibă părtășie cu ei în fiecare zi; imediat ce nu mai există nimeni care să-i ude și să le dea provizii și nimeni care să-i sprijine, inimile li se răcesc din nou și iarăși se culcă pe-o ureche. Și, când inimile le slăbesc, devin mai puțin eficienți în datoria lor; dacă muncesc mai din greu, eficacitatea sporește, rezultatele lor în îndeplinirea îndatoririlor sunt mai bune și câștigă mai mult. Asta este experiența voastră? Ați putea spune: „De ce avem mereu probleme când ne facem datoria? Când aceste probleme se rezolvă, suntem revigorați; când nu, devenim indiferenți. Atunci când există un oarecare final când ne realizăm datoria, când Dumnezeu ne aprobă pentru dezvoltarea noastră, suntem încântați și simțim că, în sfârșit, ne-am maturizat, însă, nu după mult timp, când întâmpinăm o dificultate, devenim negativi din nou – de ce este mereu inconsecventă starea noastră?” De fapt, principalele motive sunt că înțelegeți prea puține adevăruri, vă lipsește profunzimea experiențelor și pătrunderii, încă nu înțelegeți multe adevăruri, vă lipsește voința și sunteți satisfăcuți cu simplul fapt că vă puteți realiza datoria. Dacă nu înțelegeți adevărul, cum vă puteți realiza datoria în mod adecvat? De fapt, tot ce le cere Dumnezeu oamenilor le este accesibil acestora; atât timp cât permiteți conștiinței voastre să-și joace rolul și o puteți urma în realizarea datoriei voastre, atunci va fi ușor să acceptați adevărul – și dacă puteți accepta adevărul, vă puteți îndeplini datoria în mod adecvat. Trebuie să gândiți astfel: „Crezând în Dumnezeu în acești ani, mâncând și bând cuvintele lui Dumnezeu în acești ani, am câștigat extraordinar de mult și Dumnezeu mi-a dăruit mult har și binecuvântări. Trăiesc în mâinile lui Dumnezeu, trăiesc sub stăpânirea și suveranitatea Lui, iar El mi-a dat această răsuflare, așa că ar trebui să-mi implic mintea și să mă străduiesc să-mi realizez datoria din toate puterile – asta este cheia”. Oamenii trebuie să aibă o voință; doar cei care au voință se pot strădui cu adevărat pentru adevăr și, doar odată ce au înțeles adevărul, își pot realiza datoria adecvat, Îl pot mulțumi pe Dumnezeu și aduce rușine Satanei. Dacă ai acest tip de sinceritate și nu faci planuri pentru binele tău, ci doar pentru a câștiga adevărul și a-ți realiza datoria în mod adecvat, atunci realizarea datoriei tale va deveni normală și va rămâne constantă pe tot parcursul; indiferent ce împrejurări întâlnești, vei putea stărui în realizarea datoriei tale. Indiferent cine poate veni să te inducă în eroare sau să te tulbure și indiferent dacă ești într-o stare bună sau rea, tot vei putea să-ți realizezi datoria normal. Astfel, Dumnezeu poate să nu Se mai gândească la tine și Duhul Sfânt va putea să te lumineze să înțelegi adevărurile-principii, să te îndrume să pătrunzi în adevărul-realitate și, drept urmare, cu siguranță realizarea datoriei tale va fi conform standardului. Atât timp cât te sacrifici sincer pentru Dumnezeu, îți faci datoria într-un mod realist, nu acționezi șiret și nu păcălești, vei fi acceptat ca satisfăcător de Dumnezeu. Dumnezeu scrutează mintea, gândurile și motivele oamenilor. Dacă inima ta tânjește după adevăr și poți căuta adevărul, Dumnezeu te va lumina și ilumina. În privința oricărei chestiuni, Dumnezeu te va lumina atât timp cât cauți adevărul. El îți va face inima să se deschidă către lumină și-ți va permite să ai o cale de practicare, iar apoi, îndeplinirea datoriei tale va da roade. Luminarea lui Dumnezeu reprezintă harul și binecuvântarea Sa. Chiar și pentru chestiuni banale, dacă Dumnezeu nu-i luminează, oamenii nu vor avea niciodată inspirație. Fără inspirație, oamenilor le e greu să-și rezolve problemele și nu vor obține rezultate în datoria lor. Doar cu intelectul, înțelepciunea și calibrul uman, sunt multe lucruri pe care oamenii nu le pot surmonta, nici chiar după ani mulți de studiu. De ce nu pot? Deoarece încă nu e timpul hotărât de Dumnezeu. Dacă nu acționează Dumnezeu, este în van, oricât de capabil e cineva. Lucrul acesta trebuie înțeles limpede. Trebuie să crezi că toate sunt în mâna lui Dumnezeu și că oamenii cooperează, doar. Dacă ești sincer, El va vedea și-ți va deschide o cale de ieșire în toate situațiile. Nicio dificultate nu e insurmontabilă; trebuie să ai credința asta. Așadar, când vă realizați îndatoririle, nu e cazul să aveți nicio temere. Câtă vreme faci tot posibilul, din toată inima, Dumnezeu nu-ți va da dificultăți și nici nu-ți va da mai mult decât poți duce. Ar trebui să-ți faci griji numai dacă spui lucruri fără să le și gândești, dacă ești bun numai de gură și nu acționezi și dacă spui lucruri care sunt plăcute auzului, dar nu-ți realizezi în mod corespunzător îndatoririle, atunci s-a terminat. Dacă aceasta e atitudinea pe care o ai față de îndatoririle tale și față de Dumnezeu, vei primi, oare, binecuvântările Lui? Categoric nu. Dacă lucrezi doar mecanic, de formă, și-L înșeli pe Dumnezeu, El nu-ți va da nicio atenție și te va elimina; acela va fi finalul. Dacă-L înșeli pe Dumnezeu, te înșeli pe tine. El va spune: „Inima acestui om e prea înșelătoare și nu are nici urmă de cinste. Nu te poți încrede în el și nu-i poți încredința nimic. Să fie dat la o parte.” Ce înseamnă asta? Înseamnă că vei fi lăsat singur și ignorat. Dacă nu te căiești, vei fi abandonat total. Vei fi dat pe mâna Satanei, a duhurilor rele și a duhurilor necurate, ca să fii pedepsit. Ce fel de stare e aceea în care ești lăsat singur și ignorat? Înseamnă că Duhul Sfânt nu mai lucrează în tine. Nu vei vedea nimic limpede și, în timp ce alții vor fi mereu luminați și iluminați, tu nu vei fi; vei rămâne insensibil. Când cineva va avea părtășie despre adevăr și intrarea în viață, tu vei fi mereu somnoros și vei picoti. Ce fel de fenomen e acesta? Unul în care Dumnezeu nu lucrează. Dacă Dumnezeu nu lucrează, oare nu va deveni omul un cadavru care umblă? E foarte înfricoșător să crezi în Dumnezeu, dar să nu-I simți prezența. O astfel de persoană își pierde încrederea de-a trăi, motivația. Își pierde tot capitalul pentru a trăi. Ce valoare are o asemenea viață? Nu ești într-o situație mai rea decât porcii și câinii? Din cauza acțiunilor și a purtării tale, Dumnezeu vede că nu Se poate baza pe tine și că ești nedemn de încredere. El te detestă din adâncul inimii și astfel te abandonează ori te dă la o parte pentru un timp. Mă întreb: oare de ce un astfel de om nu cunoaște durerea și disconfortul în inima sa? Care e problema cu inima sa? Există un simț al conștiinței? Indiferent de câți ani crezi în Dumnezeu ori dacă ți-e adevărată sau falsă credința, deja ai înțeles niște doctrine de conduită și poți trăi și supraviețui fără să te bazezi pe nimeni; dar dacă știi că ai fost dezvăluit, că Dumnezeu te-a abandonat deja, mai poți continua să trăiești? Mai are sens viața ta? În momentul acela, vei plânge și vei scrâșni din dinți în întuneric. În biserică, deseori vedem oameni care, după ce au fost dezvăluiți și eliminați, cu biserica gata să-i dea afară, plâng până li se înroșesc ochii și chiar se gândesc să moară, fără voința de-a mai trăi. Plângând, jură că se vor căi, însă atunci va fi prea târziu. E ca atunci când nu verși o lacrimă până nu vezi sicriul. Așadar, dacă vrei să te căiești, acum trebuie s-o faci. Grăbește-te să reflectezi ce probleme rămân în îndeplinirea datoriei tale, dacă ești superficial, dacă există sau nu vreun domeniu în care ești iresponsabil. Reflectează dacă ai avut efectiv rezultate îndeplinindu-ți datoria. Dacă ai avut, reflectează de ce anume le-ai avut, iar dacă nu ai avut, reflectează de ce nu ai reușit. Dobândește claritate asupra acestor lucruri prin reflecție, iar dacă rămân probleme, caută adevărul pentru a le rezolva. Făcând asta, nu vor fi dificultăți în a-ți îndeplini datoria. Pentru toți cei care sunt capabili să caute adevărul ca să-și rezolve problemele, când le au, vor fi nu doar tot mai puține dificultăți în îndeplinirea îndatoririlor, ci ei vor și deveni mai eficienți în îndeplinirea lor, câștigând, în acest timp, intrarea în viață. De pildă, unii oameni încep să înțeleagă adevărul atunci când au trecut prin câteva runde de emondare. Sunt capabili să reflecteze asupra lor înșiși adesea și, ori de câte ori descoperă că au făcut ceva greșit, ei știu că au încălcat adevărurile-principii, se roagă lui Dumnezeu și sunt plini de căință. Uneori chiar se urăsc și își dau palme peste față, spunând: „Cum am putut să greșesc iar și să-I provoc durere lui Dumnezeu? Sunt atât de lipsit de inimă! El a spus atâtea – de ce nu mi le amintesc mult timp? De ce nu pot să ajung la supunere față de Dumnezeu și să-L mulțumesc? Într-adevăr, am fost atât de profund corupt de Satana. Nu e loc pentru Dumnezeu în inima mea și nu prețuiesc adevărul. Întotdeauna trăiesc după filosofii satanice și nu respect intențiile lui Dumnezeu. Chiar nu am conștiință sau rațiune. Sunt atât de răzvrătit împotriva lui Dumnezeu!” Astfel, ei își concentrează voința asupra căinței și sunt hotărâți să pună adevărul în practică, să-și facă bine datoria și să-L mulțumească pe Dumnezeu. Au, cu adevărat, o inimă care se căiește, dar nu e ușor să te lepezi de o fire coruptă: trebuie să treci prin încercări și rafinare până ești capabil să te schimbi puțin. Există acum numeroși oameni care au început să se concentreze asupra adevărului, care sunt dornici să intre în adevărul-realitate și să devină oameni care se supun lui Dumnezeu. Atunci, cum ar trebui să practice omul cu o inimă ce se căiește cu adevărat? Pe de-o parte, trebuie să se roage lui Dumnezeu și să caute adevărul mai mult, rezolvând problemele pe care le are și găsind o cale de practicare în îndeplinirea datoriei sale. Pe de altă parte, trebuie să găsească pe cineva care înțelege adevărul și să aibă părtășie cu el, disecându-și propria răzvrătire, propria natură-esență și domeniile în care I se împotrivește lui Dumnezeu. Trebuie să știe clar despre aceste probleme, apoi să se gândească temeinic la cuvintele lui Dumnezeu și să vadă cum i se aplică lui însuși; în repetate rânduri, trebuie să se gândească la acele cuvinte ale lui Dumnezeu care sunt cruciale și să-și îndrepte autoreflecția asupra propriilor probleme și asupra propriei naturi-esențe, până obține o cunoaștere adevărată. Astfel, poate să ajungă să aibă o remușcare adevărată și să se urască pe sine. Apoi, ar trebui să continue să-și dezvăluie dificultățile în îndeplinirea datoriei și să folosească adevărul pentru a le rezolva. În felul acesta, dificultățile lui în îndeplinirea datoriei devin mai puține, fiind obținut un efect. Dacă cineva vrea să se căiască într-adevăr, așa trebuie să practice. Aceasta e singura cale spre adevărata căință.

Ce efect va rezulta din urmărirea adevărului? Pe de o parte, urmărirea adevărului este menită să-ți înlăture firea coruptă; pe de cealaltă parte, faptul de a face lucrul acesta este menit să-ți permită să pui adevărul în practică în timp ce-ți îndeplinești datoria și să devii o persoană care se supune realmente lui Dumnezeu. Aceasta e mărturia adevăratei căințe. Pentru a te căi cu adevărat, până să obții un efect, trebuie să înțelegi adevărul și să-l practici. Dacă nu cauți adevărul pentru a rezolva problema, iar căința ta e doar la nivel declarativ, atunci ea nu poate avea efect. Așa nu te vei simți împăcat ori cu picioarele pe pământ. Dacă tot ce faci e să spui în rugăciune că vrei să te căiești cu adevărat, dar în îndeplinirea datoriei tale nu cauți adevărul ca să-ți rezolvi problemele și să realizezi îndeplinirea satisfăcătoare a datoriei, încerci să-L înșeli pe Dumnezeu. Adevărata căință se manifestă în principal ca loialitate, ca purtare în acord cu principiile, ca practicare a adevărului și ca aducere a adevăratei mărturii în îndeplinirea datoriei tale. Acestea sunt semnele căinței adevărate, iar ele constituie, totodată, și mărturia căinței adevărate. Dacă tot ce faci e să-I vorbești lui Dumnezeu în rugăciune despre căință, fără să-ți faci bine datoria, oare atunci nu încerci să-L înșeli? Dacă ceva nu e acceptat nici măcar de propria ta conștiință, cum ar putea fi acceptat de Dumnezeu, atunci? Indiferent de circumstanțele tale actuale, câtă vreme nu-ți poți realiza în mod sincer datoria față de Dumnezeu și câtă vreme în îndeplinirea datoriei tale rămân numeroase probleme pentru care nu cauți adevărul ca să le rezolvi, ai o mare problemă și ar trebui să te rogi serios în legătură cu ea și să reflectezi la tine însuți. Dacă nu te poți căi cu adevărat și mereu îți îndeplinești datoria în mod precar, cu siguranță te paște pericolul de a fi eliminat. Nu contează de câți ani crezi în Dumnezeu – atât timp cât ești mereu superficial în îndeplinirea datoriei tale, mereu urmărind avantaje pentru tine, mereu profitând de casa lui Dumnezeu, fără să accepți ori să practici adevărul câtuși de puțin, atunci nu ești un adevărat credincios în Dumnezeu. Ești cineva căruia e scârbit de adevăr, un neîncrezător care vrea doar să mănânce până la refuz. Poate locuiești încă în casa lui Dumnezeu, poate încă spui că ești credincios în Dumnezeu, dar cert este că tu nu mai ai o relație cu El. Dumnezeu te-a dat de mult la o parte și ai devenit o coajă fără suflet, un cadavru care umblă. Ce sens are să trăiești, atunci? Orice om care a ajuns în stadiul acesta deja nu are nicio destinație demnă de menționat. Singura lui cale de ieșire e să vină repede înaintea lui Dumnezeu să mărturisească. Dacă ești într-adevăr sincer și te căiești realmente, Dumnezeu va uita fărădelegile tale. Există însă un lucru pe care trebuie să-l ții minte: nicicând și indiferent dacă ai cunoaștere de Dumnezeu sau ai noțiuni ori concepții greșite despre El, nu ar trebui să-L înfrunți sau să-L sfidezi. Altfel, categoric vei fi pedepsit. Dacă descoperi că inima ți s-a împietrit și ești într-o stare în care spui: „Am de gând să procedez în felul acesta, să vedem ce-mi poate face Dumnezeu! Nu mă tem de nimeni. Mereu am procedat în felul acesta înainte”, atunci ai dat de necaz. Aceasta e izbucnirea unei naturi satanice; aceasta e intransigență. Deja știi perfect că ceea ce faci este greșit, lucru care deja e periculos, dar nu o iei în serios. Inimii tale nu îi e frică, nu recunoaște nicio acuzație sau vină și nu e îngrijorată sau plină de regret – nici măcar nu știi să te căiești. Aceasta e o stare de intransigență și-ți va face necazuri. Te face să fii cu ușurință dat la o parte de Dumnezeu. Dacă un om ajunge în punctul acesta și încă e atât de insensibil și nu știe că ar trebui să-și revină, poate relația lui cu Dumnezeu să fie restabilită? Nu va fi restabilită ușor. Cum poți, atunci, să restabilești o relație normală cu Dumnezeu, care te face să simți că este un lucru absolut firesc și îndreptățit să-L abordezi? O relație în care te poți supune, te poți închina și-I poți oferi tot ce ai, te poți teme de El și poți accepta cuvintele Sale ca fiind adevărul, fie că le înțelegi sau nu, iar apoi să cauți adevărul și să practici supunerea? Când poți fi readus la starea aceasta? Cât de departe trebuie să mergi pentru a restabili această condiție? Mă tem că va fi dificil, în mod sigur, deoarece nu e o chestiune de timp, ori de lungime a călătoriei sau a distanței pe care o parcurgi. E o chestiune de stare a vieții tale și de faptul dacă ai intrat sau nu cu adevărat în adevărul-realitate. Dacă tu crezi în Dumnezeu de mulți ani, și totuși nu ești capabil deloc să folosești adevărul pentru a rezolva problemele care există înlăuntrul tău și ești inconștient de gravitatea acestor probleme, adesea trăind vesel într-o stare rebelă fără să-ți dai seama deloc, făcând lucrurile greșite, spunând cuvintele greșite, opunându-te, împotrivindu-te și răzvrătindu-te contra lui Dumnezeu cu o inimă împietrită, agățându-te cu încăpățânare de noțiunile, închipuirile, gândurile și părerile tale, fără să conștientizezi deloc lucrul acesta, atunci nu deții niciun adevăr-realitate, nu ești o persoană care I se supune lui Dumnezeu și ești încă departe de a îndeplini cerințele Lui. Ar trebui să-ți fie clar acest lucru în inima ta. Dacă nu poți să-ți vezi limpede adevărata stare și mereu presupui că modul în care crezi este în regulă, că ești capabil să te sacrifici pentru Dumnezeu, că ai suferit și ai plătit un preț și crezi că intrarea în Împărăția Cerurilor îți este garantată, atunci nu ai niciun fel de rațiune. Nu deții niciun adevăr-realitate, dar nici măcar nu știi asta. Aceasta înseamnă că ai o minte confuză, că ești derutat, că ești o persoană dezorientată și că nu ai suficient calibru pentru a înțelege adevărul sau a te cunoaște, și astfel nu poți să fii mântuit de Dumnezeu.