Cuvintele cântecului „E o bucurie atât de mare să fii o persoană cinstită” sunt toate destul de practice și am ales câteva versuri despre care să avem părtășie. Haideți mai întâi să avem părtășie despre versul: „Îmi susțin datoria cu toată inima și mintea și nu am nicio grijă pentru trup.” Ce stare este aceasta? Ce fel de persoană e cineva care-și poate susține datoria cu toată inima și mintea? Are conștiință? Și-a îndeplinit responsabilitatea de ființă creată? L-a răsplătit pe Dumnezeu în vreun fel? (Da.) Faptul că își poate susține datoria cu toată inima și mintea înseamnă că o îndeplinește cu seriozitate, în mod responsabil, fără a fi superficială, fără a fi vicleană sau a lenevi și fără a se sustrage de la responsabilitate. Are o atitudine adecvată, iar starea și mentalitatea sa sunt normale. Are rațiune și conștiință, ține seama de Dumnezeu și e loială și devotată datoriei sale. Ce înseamnă să nu ai „nicio grijă pentru trup”? Există unele stări și aici. În primul rând, înseamnă că acești oameni nu sunt preocupați de viitorul trupului lor și nu-și fac planuri cu privire la ce va urma pentru ei. Înseamnă că nu iau în considerare ce vor face mai târziu, când vor fi bătrâni, cine îi va îngriji sau cum vor trăi atunci. Ei nu iau în considerare aceste lucruri și, în schimb, se supun orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu în toate lucrurile. A-și îndeplini bine datoria este prima și cea mai importantă sarcină a lor – a-și susține propria datorie și a susține însărcinarea dată de Dumnezeu sunt cele mai importante lucruri. Când oamenii își pot realiza bine îndatoririle ca ființe create, nu au ei o oarecare asemănare umană? Asta înseamnă a avea asemănare umană. Oamenii trebuie, cel puțin, să-și îndeplinească bine datoria, să fie loiali și să i se dedice cu toată inima și mintea. Ce înseamnă a-și „susține datoria”? Înseamnă că, indiferent ce dificultăți întâmpină oamenii, nu se dau bătuți, nu devin dezertori și nu se sustrag de la responsabilitatea lor. Ei fac tot ce pot. Asta înseamnă a-și susține propria datorie. Să spunem, de exemplu, că ți s-a rânduit să faci ceva și nu este nimeni acolo să te urmărească, să te supravegheze sau să te îndemne. Cum ar arăta pentru tine să-ți susții datoria? (Să accept examinarea lui Dumnezeu și să trăiesc în prezența Lui.) Acceptarea examinării din partea lui Dumnezeu este primul pas; aceasta este o parte. Cealaltă parte este să-ți faci datoria cu toată inima și mintea. Ce trebuie să faci astfel încât să fii capabil să o realizezi cu toată inima și mintea? Trebuie să accepți adevărul și să-l pui în practică; adică, trebuie să accepți și să te supui la orice-ți solicită Dumnezeu; trebuie să te ocupi de datoria ta așa cum te-ai ocupa de treburile tale personale, fără a necesita ca altcineva să te urmărească, să te supravegheze, să controleze dacă faci bine, să se țină de tine, să verifice ce faci sau chiar să te emondeze. Trebuie să te gândești în sinea ta: „Îndeplinirea acestei datorii este responsabilitatea mea. Este partea mea și, din moment ce mi s-a dat s-o fac și mi s-au spus principiile și le-am înțeles, voi continua să o fac cu determinare. Voi face tot ce pot ca să mă asigur că este bine făcută.” Trebuie să perseverezi în a face această datorie și să nu fii constrâns de nicio persoană, de niciun eveniment sau lucru. Asta înseamnă să-ți susții datoria cu toată inima și mintea ta și este asemănarea pe care ar trebui să o aibă oamenii. Prin urmare, cu ce trebuie să fie înzestrat cineva pentru a-și susține datoria, cu toată inima și mintea? Mai întâi, trebuie să aibă conștiința pe care se cuvine să o aibă ființele create. Aceasta este cerința minimă. Dincolo de asta, trebuie să fie și loial. Ca om, pentru a accepta însărcinarea dată de Dumnezeu, trebuie să fii loial. O persoană trebuie să fie complet loială doar lui Dumnezeu și nu poate să fie fără tragere de inimă sau să eșueze în a-și asuma responsabilitatea; a acționa pe baza propriilor interese sau dispoziții este greșit – nu înseamnă a fi loial. Ce înseamnă a fi loial? Înseamnă că îți faci îndatoririle și nu ești influențat sau constrâns de dispoziția ta, de mediu sau de alți oameni, evenimente și lucruri. Trebuie să te gândești în sinea ta: „Am acceptat această însărcinare de la Dumnezeu; El mi-a dat-o mie. Asta e ce ar trebui să fac, așadar o voi face în același fel în care m-aș ocupa de treburile mele, în orice mod care va da rezultate bune, punând importanță pe mulțumirea lui Dumnezeu.” Când ești în această stare, nu doar că deține controlul conștiința ta, ci este prezentă în tine și loialitatea. Dacă te mulțumești doar să termini sarcina și gata, nu aspiri să fii eficient sau să obții rezultate și simți că e suficient să depui pur și simplu tot efortul tău, atunci asta înseamnă doar să îndeplinești standardul conștiinței omenești și nu poate fi considerat loialitate. A fi loial lui Dumnezeu reprezintă o cerință și un standard mai înalte decât standardul conștiinței. Nu e doar o chestiune de a depune tot efortul; de asemenea, trebuie să-ți pui toată inima în ea. În inima ta, trebuie să-ți consideri întotdeauna datoria ca pe propria muncă de îndeplinit, să-ți asumi poveri pentru această sarcină, să suferi reproșuri dacă faci cea mai mică greșeală sau dacă ești într-o stare de neglijență și trebuie să simți că nu poți să te comporți astfel, pentru că asta te face să-I datorezi atât de mult lui Dumnezeu. Oamenii care au cu adevărat conștiință și rațiune își fac datoria ca și cum trebuie să-și facă propria muncă, indiferent dacă-i privește sau îi supraveghează cineva. Indiferent dacă Dumnezeu este mulțumit de ei și indiferent de modul în care îi tratează Dumnezeu, ei pretind întotdeauna cu strictețe de la ei înșiși să-și realizeze bine îndatoririle și să ducă la bun sfârșit însărcinarea pe care le-a încredințat-o Dumnezeu. Asta se numește loialitate. Nu este acesta un standard mai înalt decât cel al conștiinței? Când acționează după standardul conștiinței, oamenii sunt adesea influențați de lucruri externe sau consideră că e pur și simplu suficient să depună tot efortul în datoria lor; nivelul purității nu este atât de înalt. Totuși, când se vorbește despre loialitate și a fi capabil să-ți susții loial datoria, nivelul purității este mai înalt. Nu e vorba doar despre a depune efort; îți cere să te dedici datoriei tale cu întreaga ta inimă și minte și întregul trup. Pentru a-ți realiza bine datoria, uneori trebuie să înduri puține greutăți fizice. Trebuie să plătești un preț și să-ți dedici toate gândurile îndeplinirii datoriei tale. Indiferent de circumstanțele cu care te confrunți, ele nu-ți afectează datoria și nu-ți întârzie îndeplinirea ei, iar tu ești în stare să-L mulțumești pe Dumnezeu. Pentru a face acest lucru, trebuie să fii capabil să plătești un preț. Trebuie să-ți abandonezi familia trupească, chestiunile personale și interesul propriu. Vanitatea, mândria, sentimentele, plăcerile fizice și chiar lucruri precum cei mai buni ani ai tinereții tale, căsnicia, viitorul și destinul tău trebuie să fie lăsate în urmă și abandonate, iar tu trebuie să-ți îndeplinești bine datoria de bunăvoie. În acel moment, vei fi dobândit loialitatea și, trăind în acest fel, vei avea asemănare umană. Astfel de oameni nu numai că au o conștiință, dar folosesc standardul conștiinței drept temelie pentru a pretinde de la ei înșiși loialitatea pe care o pretinde Dumnezeu de la om și pentru a folosi această loialitate ca mijloc prin care să se evalueze. Ei tind cu sârguință spre acest scop. Oamenii ca aceștia sunt rari pe pământ. La fiecare o mie sau zece mii de aleși ai lui Dumnezeu, există doar unul. Trăiesc astfel de oameni vieți valoroase? Sunt ei oameni pe care Dumnezeu îi prețuiește? Bineînțeles că trăiesc vieți valoroase și sunt oameni pe care Dumnezeu îi prețuiește.

Următorul rând din cântec spune: „Deși calibrul meu e mic, am o inimă onestă.” Aceste cuvinte sună foarte adevărat și vorbesc despre o cerință pe care o are Dumnezeu de la oameni. Care cerință? Aceea că, dacă oamenii sunt lipsiți de calibru, nu e sfârșitul lumii, dar trebuie să aibă o inimă onestă și, dacă o au, vor putea primi aprobarea lui Dumnezeu. Oricare ar fi situația ta sau mediul de proveniență, trebuie să fii o persoană onestă, să vorbești cu onestitate, să acționezi cu onestitate, să fii capabil să-ți îndeplinești datoria cu toată inima și mintea ta, să fii loial datoriei tale, să nu cauți scurtături, să nu fii o persoană vicleană sau înșelătoare, să nu minți sau să înșeli ori să vorbești întortocheat. Trebuie să acționezi conform adevărului și să fii cineva care urmărește adevărul. Mulți oameni cred că sunt de calibru slab și că nu-și îndeplinesc niciodată datoria bine sau conform standardelor. Ei dau tot ce au mai bun în ceea ce fac, dar nu pot pricepe niciodată principiile și tot nu pot obține rezultate foarte bune. În cele din urmă, tot ce pot face este să se plângă că au calibrul prea slab și devin negativi. Așadar, când o persoană este de calibru slab, oare nu există nicio cale de urmat? A fi de calibru slab nu este o boală fatală, iar Dumnezeu nu a spus niciodată că nu mântuiește oamenii care sunt de calibru slab. După cum a spus Dumnezeu înainte, El este mâhnit de cei care sunt cinstiți, dar ignoranți. Ce înseamnă să fii ignorant? Ignoranța, în multe cazuri, provine de la faptul de a avea un calibru slab. Când oamenii sunt de calibru slab, au o înțelegere superficială a adevărului. Aceasta nu este suficient de specifică sau de practică și se limitează adesea la o înțelegere de suprafață sau literală – se limitează la doctrine și reglementări. De aceea, ei nu pot să dea de cap multor probleme și nu pot niciodată să înțeleagă principiile în timp ce-și fac datoria sau să-și facă bine datoria. Atunci, nu vrea Dumnezeu oameni de calibru slab? (Ba da.) Spre ce cale și direcție îi îndreaptă Dumnezeu pe oameni? (Aceea de a fi persoane oneste.) Poți fi o persoană onestă doar spunând asta? (Nu, trebuie să ai manifestările unei persoane oneste.) Care sunt manifestările unei persoane oneste? În primul rând, să nu se îndoiască de cuvintele lui Dumnezeu. Aceasta este una dintre manifestările unei persoane oneste. În afară de asta, cea mai importantă manifestare este a căuta și practica adevărul în toate chestiunile – acest lucru este crucial. Spui că ești onest, dar împingi întotdeauna cuvintele lui Dumnezeu într-un ungher al minții tale și pur și simplu faci orice vrei tu. Este asta o manifestare a unei persoane oneste? Tu spui: „Deși calibrul meu e slab, am o inimă onestă.” Și totuși, când e rândul tău să preiei o datorie, te temi că vei suferi sau că vei fi tras la răspundere dacă nu o îndeplinești bine, deci inventezi scuze ca să te eschivezi de la datoria ta sau sugerezi să o facă altcineva. Este aceasta manifestarea unei persoane oneste? Nu este, în mod clar. Așadar, cum ar trebui atunci să se poarte o persoană onestă? Ar trebui să se supună rânduielilor lui Dumnezeu, să fie loială datoriei pe care trebuie să o îndeplinească și să se străduiască să mulțumească voia lui Dumnezeu. Acest lucru se manifestă pe mai multe căi: una este să-ți accepți datoria cu o inimă onestă, să nu iei în considerare interesele trupești, să nu fii fără tragere de inimă în privința ei și să nu complotezi pentru beneficiul propriu. Acestea sunt manifestări ale onestității. O alta este să îți pui toată inima și puterea în a-ți realiza bine datoria, făcând lucrurile cum se cuvine și punându-ți inima și iubirea în datoria ta pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. Acestea sunt manifestările pe care ar trebui să le aibă o persoană onestă în timp ce-și îndeplinește datoria. Dacă nu duci la bun sfârșit ceea ce știi și înțelegi și dacă depui doar 50 sau 60 la sută din efortul tău, atunci nu te implici în ea cu toată inima și puterea ta. Mai degrabă, ești viclean și pus pe chiul. Sunt oare onești oamenii care-și realizează datoria în acest fel? În niciun caz. Dumnezeu nu are nicio nevoie de astfel de oameni lipsiți de scrupule și înșelători; aceștia trebuie să fie eliminați. Dumnezeu folosește doar oameni cinstiți pentru realizarea îndatoririlor. Chiar și muncitorii loiali trebuie să fie cinstiți. Oamenii care sunt veșnic superficiali și vicleni și care caută mereu modalități de a lenevi sunt cu toții înșelători și sunt toți demoni. Niciunul dintre ei nu crede cu adevărat în Dumnezeu și vor fi eliminați cu toții. Unii oameni se gândesc: „A fi o persoană onestă înseamnă doar să spui adevărul și să nu spui minciuni. Este chiar ușor să fii o persoană onestă.” Ce crezi despre acest sentiment? Oare a fi o persoană onestă reprezintă o sferă atât de limitată? Categoric nu. Trebuie să-ți dezvălui inima și să I-o dai lui Dumnezeu; aceasta e atitudinea pe care ar trebui să o aibă o persoană onestă. Iată de ce o inimă cinstită este nespus de prețioasă. Ce implică acest lucru? Că o inimă cinstită poate să-ți controleze comportamentul și să-ți schimbe starea. Te poate conduce să faci alegerile corecte și să te supui lui Dumnezeu și să-I câștigi aprobarea. O inimă ca aceasta este cu adevărat prețioasă. Dacă ai o astfel de inimă onestă, atunci aceasta este starea în care ar trebui să trăiești, acesta este felul în care ar trebui să te comporți și felul în care ar trebui să te dăruiești. Ar trebui să meditezi în profunzime la aceste versuri. Nicio propoziție nu este la fel de simplă precum sensul ei literal, iar dacă o înțelegi cu adevărat după ce ai meditat la ea, vei fi câștigat ceva.

Să ne uităm la un alt rând din versuri: „În toate lucrurile, mulțumește voia lui Dumnezeu cu toată loialitatea ta.” Există o cale de practică în aceste cuvinte. Unii oameni devin negativi când întâmpină dificultăți pe parcursul îndeplinirii datoriei lor, iar asta îi face să nu fie dispuși să-și facă datoria. E ceva în neregulă cu acești oameni. Măcar se sacrifică ei sincer pentru Dumnezeu? Ar trebui să reflecteze la motivul pentru care devin negativi când se confruntă cu dificultăți și pentru care nu pot căuta adevărul ca să rezolve problemele. Dacă pot reflecta asupra lor înșiși și pot căuta adevărul, atunci vor reuși să vadă problemele pe care le au. De fapt, cea mai mare dificultate pentru oameni este în principal problema unei firi corupte. Dacă poți căuta adevărul, atunci firea ta coruptă va fi ușor de remediat. De îndată ce-ți remediezi firea coruptă, îți vei putea oferi toată loialitatea în toate lucrurile pentru a mulțumi voia lui Dumnezeu. „Toate lucrurile” înseamnă că, orice ar fi, fie că este ceva ce ți-a dat Dumnezeu, ceva ce a rânduit pentru tine un conducător sau un lucrător, fie ceva ce ai întâmpinat accidental, atât timp cât este ceea ce ești menit să faci și-ți poți îndeplini responsabilitatea, tu îi acorzi toată loialitatea ta, îndeplinești datoria și responsabilitățile pe care ar trebui să le îndeplinești și faci principiul tău din a mulțumi voia lui Dumnezeu. Acest principiu sună puțin măreț și un pic greu de respectat pentru oameni. Vorbind în termeni mai practici, înseamnă să-ți îndeplinești bine datoria. Să-ți susții datoria și să o îndeplinești bine nu sunt lucruri ușor de făcut. Fie că e vorba de a fi conducător ori lucrător, fie de vreo altă datorie, trebuie să înțelegi unele adevăruri. Îți poți îndeplini bine datoria fără să înțelegi adevărul? Poți să o faci bine fără a susține adevărurile-principii? Dacă înțelegi toate aspectele adevărului și poți practica în conformitate cu adevărurile-principii, atunci îți vei fi făcut bine datoria, îți vei fi susținut datoria, vei fi intrat în adevărul-realitate și poți să mulțumești voia lui Dumnezeu. Aceasta este calea de practicat. E ușor de făcut asta? Dacă datoria pe care o faci este ceva la care ești bun și care îți place, atunci simți că e responsabilitatea și obligația ta și că a o face este ceva perfect natural și justificat. Te simți bucuros, fericit și în largul tău. Este ceva ce ești dispus să faci și căruia îi poți acorda toată loialitatea ta și simți că Îl mulțumești pe Dumnezeu. Dar când, într-o zi, te vei confrunta cu o datorie care nu-ți place sau pe care nu ai îndeplinit-o niciodată înainte, vei fi capabil să-i acorzi toată loialitatea ta? Acest lucru va testa dacă practici adevărul. De exemplu, dacă datoria ta e în grupul de imnuri și poți cânta și este ceva ce-ți face plăcere, atunci ești dispus să faci această datorie. Dacă ți s-ar da o altă datorie în care ți s-ar spune să răspândești Evanghelia, iar munca ar fi puțin grea, ai fi capabil să te supui? Meditezi la asta și spui: „Mie-mi place să cânt.” Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că nu vrei să răspândești Evanghelia. E clar că asta înseamnă. Tu doar spui într-una: „Mie-mi place să cânt.” Dacă un conducător sau un lucrător încearcă să te convingă, zicând: „De ce nu te formezi să răspândești Evanghelia și să te dotezi cu mai multe adevăruri? Va fi mai benefic pentru creșterea ta în viață”, tu tot insiști și spui: „Îmi place să cânt și-mi place să dansez.” Nu vrei să te duci să răspândești Evanghelia, indiferent ce spun ei. De ce nu vrei să te duci? (Din cauza lipsei de interes.) Nu ești interesat, așa că nu vrei să te duci – care e problema aici? Că îți alegi datoria în funcție de preferințele și gusturile personale și nu te supui. Nu dai dovadă de supunere și asta e problema. Dacă nu cauți adevărul pentru a rezolva această problemă, atunci nu arăți prea multă supunere adevărată. Ce ar trebui să faci în această situație pentru a arăta adevărată supunere? Ce poți face pentru a mulțumi voia lui Dumnezeu? Acesta este momentul în care trebuie să contempli și să ai părtășie asupra acestui aspect al adevărului. Dacă dorești să-ți oferi toată loialitatea în toate lucrurile pentru a mulțumi voia lui Dumnezeu, nu poți să faci asta realizând doar o datorie; trebuie să accepți orice însărcinare pe care Dumnezeu ți-o acordă. Fie că ea corespunde gusturilor tale și se potrivește intereselor tale, fie că este ceva de care nu te bucuri, ceva ce n-ai mai făcut niciodată ori e ceva dificil, tot ar trebui să o accepți și să te supui. Nu doar că trebuie să o accepți, ci trebuie și să cooperezi proactiv și să înveți despre ea în timp ce experimentezi și pătrunzi. Chiar dacă înduri greutăți, ești obosit, umilit sau marginalizat, tot trebuie să-ți oferi toată loialitatea. Doar practicând în acest fel, vei reuși să-ți oferi toată loialitatea în toate lucrurile și să mulțumești voia lui Dumnezeu. Trebuie să o privești ca pe datoria pe care o ai de făcut, nu ca pe o afacere personală. Cum ar trebui să înțelegi îndatoririle? Ca pe ceva ce Creatorul – Dumnezeu – i-l dă cuiva de făcut; așa iau naștere îndatoririle oamenilor. Însărcinarea pe care ți-o dă Dumnezeu este datoria ta și este perfect natural și justificat ca tu să-ți îndeplinești datoria așa cum cere Dumnezeu. Dacă îți este clar că această datorie este însărcinarea dată de Dumnezeu și că reprezintă iubirea lui Dumnezeu și binecuvântarea lui Dumnezeu care vin asupra ta, atunci vei putea să-ți accepți datoria cu o inimă iubitoare de Dumnezeu și vei putea fi conștient de voia lui Dumnezeu în timp ce-ți îndeplinești datoria și vei putea depăși toate dificultățile pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. Cei care se sacrifică într-adevăr pentru Dumnezeu nu ar putea refuza niciodată însărcinarea dată de Dumnezeu; nu ar putea refuza nicio datorie. Indiferent de datoria pe care ți-o încredințează Dumnezeu, indiferent ce dificultăți presupune, nu ar trebui să o refuzi, ci să o accepți. Aceasta este calea de practicare, care înseamnă să practici adevărul și să-ți oferi toată loialitatea în toate lucrurile pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. Care este miezul aici? Este în cuvintele „în toate lucrurile”. „Toate lucrurile” nu înseamnă neapărat lucruri care-ți plac sau la care ești bun, cu atât mai puțin lucruri care îți sunt familiare. Uneori vor fi lucruri la care nu ești bun, pe care e nevoie să le înveți, lucruri dificile sau în care trebuie să suferi. Cu toate acestea, indiferent ce lucru este, atâta vreme cât Dumnezeu ți l-a încredințat, tu trebuie să-l accepți de la El; trebuie să accepți și să îndeplinești bine acea datorie, oferindu-i toată loialitatea ta și mulțumind intențiile lui Dumnezeu. Aceasta este calea de practică. Indiferent ce se întâmplă, trebuie să cauți întotdeauna adevărul și, odată ce ești sigur ce fel de practică este în conformitate cu voia lui Dumnezeu, în acel fel ar trebui să practici. Doar făcând astfel, tu practici adevărul și doar în acest fel poți intra în adevărul-realitate.

Mai există un vers din cântec, care spune: „Sunt deschis și drept, fără înșelăciune, trăind în lumină.” Cine îi dă omului această cale? (Dumnezeu.) Dacă cineva este deschis și drept, este o persoană onestă. Și-a deschis complet inima și duhul față de Dumnezeu și nu are nimic de ascuns și nimic de care să se ascundă. Și-a predat inima lui Dumnezeu și I-a arătat-o, ceea ce înseamnă că I s-a oferit, în totalitate, Lui. Așadar, mai poate să fie înstrăinat de Dumnezeu? Nu, nu mai poate și, astfel, îi este ușor să I se supună lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu spune că este o persoană înșelătoare, ea recunoaște. Dacă Dumnezeu spune că este arogantă și neprihănită de sine, recunoaște și acest lucru, și nu doar că recunoaște aceste lucruri și atâta tot – este capabilă să se pocăiască, să se străduiască în direcția adevărurilor-principii, să rectifice când își dă seama că greșește și să-și corecteze greșelile. În scurt timp, își va fi corectat multe dintre căile greșite și va deveni din ce în ce mai puțin înșelătoare, amăgitoare și superficială. Cu cât trăiește astfel mai mult, cu atât va deveni mai deschisă și mai onorabilă și cu atât mai aproape va fi de scopul de a deveni o persoană onestă. Asta înseamnă să trăiești în lumină. Toată această slavă I se cuvine lui Dumnezeu! Când oamenii trăiesc în lumină este fapta lui Dumnezeu – nu este ceva cu care să se laude ei. Când oamenii trăiesc în lumină, înțeleg fiecare adevăr, au o inimă care se teme de Dumnezeu, știu să caute și să practice adevărul în fiecare problemă pe care o întâlnesc și trăiesc având conștiință și rațiune. Deși nu pot fi numiți oameni drepți, în ochii lui Dumnezeu au o oarecare asemănare umană și, cel puțin, cuvintele și faptele lor nu se întrec cu Dumnezeu, pot căuta adevărul când se abat lucruri asupra lor și au o inimă supusă lui Dumnezeu. Prin urmare, ei sunt relativ în siguranță, protejați și nu ar fi posibil să-L trădeze pe Dumnezeu. Deși nu au o înțelegere foarte profundă a adevărului, sunt capabili să asculte și să se supună, au o inimă cu frică de Dumnezeu și sunt capabili să se ferească de rău. Când li se dă o sarcină sau o datorie, sunt capabili să o facă din toată inima și cu toată mintea și cât pot ei de bine. Acest tip de persoană este demnă de încredere și Dumnezeu are încredere în ea – astfel de oameni trăiesc în lumină. Cei care trăiesc în lumină pot accepta examinarea de către Dumnezeu? Se poate ca încă să-și ascundă inimile de Dumnezeu? Au încă secrete pe care nu I le pot spune lui Dumnezeu? Au încă vreun as dubios în mânecă? Nu au. Și-au deschis complet inimile spre Dumnezeu și nu există nimic pe care să-l ascundă încă sau pe care să-l fi dosit de la vedere. Ei I se pot confesa sincer lui Dumnezeu, pot avea părtășie cu El despre orice și Îi pot spune orice. Nu există nimic pe care nu I-l vor spune lui Dumnezeu și nimic pe care nu I-l vor arăta. Când oamenii sunt capabili să atingă acest standard, viețile lor devin ușoare, libere și eliberate.