Traiul are valoare numai prin îndeplinirea corespunzătoare a datoriei de ființă creată (Partea Întâi)

Acum, sunteți cu toții ocupați să vă îndepliniți îndatoririle, pregătindu-vă să predicați și să fiți martori pentru cuvântul lui Dumnezeu și pentru lucrarea Sa din zilele de pe urmă. Fie că este vorba de a produce filme sau de a cânta imnuri ca să fiți martori pentru Dumnezeu, sunt îndatoririle pe care le îndepliniți valoroase pentru omenirea coruptă? (Sunt.) În ce constă valoarea lor? Valoarea lor constă în a ajuta oamenii să pornească pe calea cea dreaptă după ce au văzut aceste cuvinte și adevăruri exprimate de Dumnezeu și în a-i ajuta să înțeleagă că sunt membri ai ființelor create și că ar trebui să vină înaintea Creatorului. Mulți oameni nu sunt capabili să vadă sau să înțeleagă multe dintre lucrurile cu care se confruntă. Se simt neajutorați și cred că viața este lipsită de sens și goală, iar ei nu au nicio hrană spirituală. Care este sursa tuturor acestor lucruri? Răspunsul la toate acestea se află în cuvântul lui Dumnezeu. De-a lungul anilor în care ați crezut în Dumnezeu, ați citit cu toții o mare parte din cuvântul Său și ați înțeles un anumit număr de adevăruri, așa că datoria pe care ar trebui să o îndepliniți este să folosiți cuvântul lui Dumnezeu pentru a-i lumina și a le îndepărta gândurile și opiniile eronate, permițându-le să înțeleagă adevărul din cuvântul lui Dumnezeu și să vadă întunericul și răul din lume, precum și ajutându-i să caute adevărata cale, să-L găsească pe Creator, să audă glasul lui Dumnezeu și să citească cuvintele Sale. Acest lucru le va permite să înțeleagă unele adevăruri și să vadă lucrarea de mântuire pe care o face Dumnezeu, astfel încât să poată să se îndrepte către El și să accepte lucrarea Sa. Exact aceasta este datoria pe care s-ar cuveni să o îndepliniți. În inimile voastre, știți cu toții câte adevăruri ați înțeles și câte probleme ați rezolvat de când ați început să credeți în Dumnezeu. În prezent, există mulți oameni, atât oameni religioși, cât și non-credincioși, care caută adevărata cale și Îl caută pe Mântuitor. Ei nu cunosc răspunsurile la întrebări specifice, cum ar fi de ce trăiesc și mor oamenii, care este valoarea și sensul vieții unei persoane sau de unde vin oamenii și încotro se îndreaptă. Ei așteaptă ca voi să predicați Evanghelia, să fiți martori pentru Dumnezeu și să-i conduceți înaintea Creatorului – de aceea îndatoririle pe care le îndepliniți acum sunt foarte importante! Pe de-o parte, voi înșivă experimentați lucrarea lui Dumnezeu, iar pe de altă parte, mărturisiți și altora despre lucrarea Sa. Cu cât experimentați mai mult acest lucru, cu atât mai multe adevăruri va trebui să înțelegeți și să cunoașteți și cu atât mai mult va trebui să lucrați. Aceasta este o ocazie excelentă pentru ca Dumnezeu să îi desăvârșească pe oameni. Ar trebui să vă rugați lui Dumnezeu și să vă bizuiți pe El, indiferent de dificultățile pe care le întâmpinați atunci când vă îndepliniți îndatoririle; atunci când toți citesc cuvântul lui Dumnezeu și împreună caută mai mult adevărul, nu există nicio problemă care să nu poată fi rezolvată. În cuvântul lui Dumnezeu există multe adevăruri pe care trebuie să le înțelegeți, așa că ar trebui să meditați și să aveți părtășie despre ele deseori, apoi veți avea parte de luminarea și iluminarea Duhului Sfânt. Nu există nicio problemă care să nu poată fi rezolvată bizuindu-vă pe Dumnezeu, trebuie să aveți credință în asta.

După ce Dumnezeu a creat această omenire, a elaborat un plan de gestionare. În ultimele câteva mii de ani, această omenire nu și-a asumat nicio responsabilitate sau însărcinare majoră de a fi martoră pentru Creator, iar lucrarea pe care Dumnezeu a făcut-o printre oameni a fost relativ tainică și simplă. Cu toate acestea, în zilele de pe urmă, lucrurile nu mai sunt la fel. Creatorul a început să rostească cuvinte. El a exprimat foarte multe adevăruri și a divulgat tainele planului Său de gestionare, dar omenirea coruptă este înceată la minte și amorțită: oamenii văd, dar nu știu, și aud, dar nu înțeleg, ca și cum inimile lor ar fi împietrite. De aceea, cu toții purtați o mare responsabilitate! Ce este atât de măreț în asta? Pe lângă răspândirea acestor cuvinte și adevăruri exprimate de Dumnezeu, este și mai important ca voi să fiți martori pentru Creator în fața fiecărei ființe umane create și, de asemenea, să aduceți în fața Creatorului toate acele ființe umane create care au auzit Evanghelia lui Dumnezeu, pentru ca ele să poată să priceapă semnificația creării omenirii de către Dumnezeu și să înțeleagă că, în calitate de ființe umane create, ar trebui să se întoarcă înaintea Creatorului, să asculte cuvântările Sale și să accepte toate adevărurile pe care El le-a exprimat. Acesta este modul în care toate ființele umane pot fi făcute să se supună suveranității și rânduielilor Creatorului. Este posibil să obținem aceste rezultate citind doar câteva fragmente din cuvântul lui Dumnezeu? Sau învățând să cântăm doar câteva imnuri? Sau făcând doar un singur aspect a lucrării? Nu. Prin urmare, dacă vreți să vă îndepliniți bine îndatoririle, trebuie să fiți martori pentru acțiunile Creatorului și pentru suveranitatea și rânduielile Sale, folosind diverse metode și diferite forme. În acest fel, veți putea aduce mai mulți oameni înaintea Creatorului și îi veți ajuta să accepte și să se supună suveranității și rânduielilor Sale. Nu este aceasta o mare responsabilitate? (Este.) Atunci, ce atitudine ar trebui să adoptați față de îndatoririle voastre? Este în regulă să fiți confuzi? Este în regulă să închideți ochii în privința anumitor lucruri? Este în regulă să faceți lucrurile fără tragere de inimă și cu superficialitate? Să tergiversați și să faceți lucrurile neglijent? (Nu.) Atunci, ce ar trebui să faceți? (Să ne implicăm din toată inima.) Ar trebui să vă implicați din toată inima, folosind orice strop de energie, experiență și înțelegere pe care o aveți. Non-credincioșii nu înțeleg care este cel mai semnificativ lucru pe care o persoană îl poate face în viața sa, dar voi înțelegeți ceva despre asta, nu-i așa? (Da.) Acceptarea a ceea ce ți-a încredințat Dumnezeu și îndeplinirea misiunii tale – acestea sunt cele mai importante lucruri. Îndatoririle pe care le îndepliniți acum sunt valoroase! S-ar putea să nu le vezi efectele chiar acum și să nu obții imediat rezultate deosebite de pe urma lor, dar nu va trece mult timp până când vor da roade. Pe termen lung, dacă această lucrare este bine făcută, banii nu vor fi suficienți pentru a măsura contribuția pe care o aduce omenirii. Astfel de mărturii adevărate sunt mai prețioase și mai valoroase decât orice altceva, iar ele vor dăinui pentru eternitate. Acestea sunt faptele bune ale fiecărei persoane care Îl urmează pe Dumnezeu, iar ele merită să fie comemorate. În viața omului, totul este gol și nedemn de comemorare, în afară de a crede în Dumnezeu, de a căuta adevărul și de a-ți îndeplini datoria de ființă creată. Chiar dacă ai realizat cele mai răsunătoare fapte; chiar dacă ai fost pe Lună și înapoi; chiar dacă ai făcut progrese științifice care au fost de un oarecare folos sau ajutor pentru omenire, totul este zadarnic și totul va pieri. Care este singurul lucru care nu va pieri? (Cuvântul lui Dumnezeu.) Numai cuvântul lui Dumnezeu, mărturiile pentru Dumnezeu, toate mărturiile și lucrările care mărturisesc pentru Creator și faptele bune ale oamenilor nu vor pieri. Aceste lucruri vor dăinui pentru totdeauna și sunt foarte valoroase. Așadar, lepădați-vă de toate restricțiile voastre, duceți la bun sfârșit acest mare efort și nu vă lăsați constrânși de niciun om, eveniment sau lucru; sacrificați-vă cu sinceritate pentru Dumnezeu și depuneți toată energia și tot efortul în îndeplinirea îndatoririlor voastre. Acesta este lucrul pe care Dumnezeu îl binecuvântează cel mai mult și care merită oricâtă suferință!

Tu Îl urmezi pe Dumnezeu acum, asculți cuvântul lui Dumnezeu și accepți însărcinarea dată de Creator. Uneori este puțin dificil și obositor, iar uneori ai parte de puțină umilință și rafinare; dar acestea nu sunt lucruri rele, ci lucruri bune. Ce vei câștiga în cele din urmă? Ceea ce vei câștiga este adevărul și viața și, în cele din urmă, aprobarea și acceptarea ta de către Creator. Dumnezeu spune: „Tu Mă urmezi, iar Eu te favorizez și sunt mulțumit de tine.” Dacă Dumnezeu nu spune nimic altceva decât că tu ești o ființă creată în ochii Lui, atunci nu ai trăit în zadar și ești util. Este uimitor să fii recunoscut de Dumnezeu în acest mod și nu este puțin lucru. Dacă oamenii îl urmează pe Satana, ce vor câștiga? (Distrugere.) Înainte de a fi distruși, ce vor deveni acei oameni? (Vor deveni demoni.) Acei oameni vor deveni demoni. Nu contează câte abilități dobândesc oamenii, câți bani câștigă, câtă faimă și câștig obțin, de câte beneficii materiale se bucură sau cât de înalt este statutul lor în lumea laică, în sinea lor, ei vor deveni din ce în ce mai corupți, din ce în ce mai ticăloși și mai murdari, din ce în ce mai rebeli și mai ipocriți și, în cele din urmă, vor deveni fantome vii – vor deveni inumani. Așadar, cum îi consideră Creatorul pe astfel de oameni? Doar „inumani” și atât? Care este punctul de vedere și atitudinea Creatorului față de o astfel de persoană? De aversiune, dezgust, detestare, respingere și, în cele din urmă, blesteme, pedeapsă și distrugere. Oamenii merg pe căi diferite și au finaluri diferite. Ce cale alegeți? (Să credem în Dumnezeu și să Îl urmăm.) A alege să Îl urmezi pe Dumnezeu înseamnă să alegi calea cea dreaptă: înseamnă să pornești pe calea luminii. Dacă oamenii vor să trăiască o viață demnă și plină de sens, să aibă o conștiință curată și să se întoarcă cu adevărat înaintea Creatorului și alături de El, ei trebuie să se dedice din toată inima, mulțumindu-L și slăvindu-L pe Dumnezeu prin îndeplinirea îndatoririlor lor ca ființe create – nu pot fi fără tragere de inimă. Tu ar trebui să spui: „În viața mea și în această lume, nu mă aștept să fac avere, să mă remarc printre ceilalți, sau să aduc onoare strămoșilor mei, să ajung să fiu mai presus decât semenii mei, sau să fiu respectat – nu voi lupta pentru aceste lucruri. Nu voi urma această cale. Îl voi urma pur și simplu pe Dumnezeu și îmi voi dedica viața, energia și ce abilități, daruri și talente am, pentru a-mi îndeplini datoria, le voi dedica pe toate lui Dumnezeu. În acest timp, chiar dacă sunt disprețuit de ceilalți și uneori sunt emondat sau neînțeles de frații și surorile mele; sau dacă Dumnezeu mă rafinează și mă încearcă și îmi provoacă multă suferință; sau dacă nu trăiesc plăcerile trupului în această viață și sunt singur și lipsit de afecțiune, accept toate aceste lucruri și îmi dedic întreaga existență lui Dumnezeu.” Aceasta este voința pe care trebuie să o aveți! Cu o astfel de voință, se pot îndura multe greutăți, dar fără ea, dacă cineva are doar o dorință sau o izbucnire bruscă de entuziasm, nu va funcționa: nu există nicio motivație. Atunci când sunt ocupați cu îndatoririle lor, unii oameni sar peste câteva mese și dorm ceva mai puțin, iar când văd că nu arată bine, se gândesc: „Nu funcționează. Indiferent cât de ocupat sunt, trebuie să mă odihnesc; nu pot îmbătrâni înainte de vreme și nu pot îndura atâtea greutăți. Este important să am grijă de sănătatea mea.” Ce părere aveți despre aceste gânduri? Ele sunt lipsite de considerație față de intențiile lui Dumnezeu. Ei prețuiesc trupul mai mult decât propria datorie și decât însărcinarea dată de Dumnezeu; de îndată ce simt gustul suferinței, își pierd dorința, dau înapoi ca o broască țestoasă care își retrage capul și încep să se plângă; nu sunt capabili să își facă griji pentru lucrurile pentru care Își face Dumnezeu griji și nu sunt capabili să se gândească la lucrurile la care Se gândește Dumnezeu, sunt lipsiți de considerație față de intențiile lui Dumnezeu. Dacă un conducător spune că o sarcină este foarte urgentă, oamenii de acest fel vor răspunde: „Nu-mi pasă deloc de asta și nu vreau să mă deranjez. Nu mă interesează.” Există astfel de oameni? (Da, există.) Astfel de oameni sunt egoiști, detestabili și perfizi. Umblă cu tertipuri, nu sunt demni de încredere și nu sunt oameni care Îl doresc sincer pe Dumnezeu. Ei vor spune, de asemenea, că s-au dedicat lui Dumnezeu, dar acestea sunt doar vorbe – acești oameni nu gestionează nicio chestiune practică, nu suferă nici cea mai mică greutate și nu plătesc nici cel mai mic preț. Lui Dumnezeu nu Îi plac astfel de oameni, iar ei nu au binecuvântarea Sa. Unii oameni nu mai doresc să își îndeplinească îndatoririle de îndată ce trupul lor suferă puțin. Tinerii, în special, țin foarte mult la aspectul lor și se întristează atunci când văd că au fețele palide, că nu mai au pielea netedă sau când descoperă un fir de păr cărunt. Ei sunt mereu îngrijorați că vor îmbătrâni și se vor urâți, că nu-și vor putea găsi un partener sau că nu-și vor putea întemeia o familie. Pot astfel de oameni să obțină adevărul? Care este principiul lui Dumnezeu pentru a judeca dacă oamenii sunt capabili să plătească un preț în îndeplinirea îndatoririlor lor și dacă își îndeplinesc îndatoririle la un standard acceptabil? Dumnezeu vrea doar să vadă sinceritatea oamenilor. Uneori, oamenii gândesc: „Doar îmi voi oferi inima, iar asta va fi de ajuns”, însă ei continuă să facă ceea ce fac în mod normal, fără să se schimbe câtuși de puțin. Cum privește Dumnezeu această chestiune? Pe de o parte, Dumnezeu Se va uita la aspirațiile tale, iar pe de altă parte, Se va uita la acțiunile tale reale. Dumnezeu va scruta aceste lucruri. Dacă ai aspirația și voința și, în același timp, într-adevăr poți să plătești un preț, atunci, chiar dacă ești slab uneori, Dumnezeu va vedea că inima ta nu a renunțat cu adevărat și că încă se străduiește să progreseze, că iubești adevărul, corectitudinea, dreptatea și lucrurile pozitive, iar El nu te va abandona. Unii oameni vorbesc destul de bine, dar inimile lor sunt insensibile; ei nu practică absolut deloc adevărul și tot ceea ce fac este să încerce să-i păcălească pe ceilalți. Ei sunt nevoiți să vorbească în acest mod, acesta este felul în care îi tratează pe cei din jurul lor. Pot părea oarecum respectabili, dar, în realitate, nu sunt dispuși să acționeze. Chiar dacă acționează, nu pun în practică ceea ce spun. În schimb, fac ce vor, ce este bine pentru ei și ce îi va proteja. Nu există o discrepanță între cuvintele și acțiunile lor? Poate Dumnezeu să vadă această discrepanță? Dumnezeu cercetează și o poate vedea cu ușurință. Unii oameni sunt înșelători și umblă cu tertipuri mărunte. Ei cred că Dumnezeu nu știe, că nu Îi pasă și nici nu vede. Oare chiar așa este? Cum îi tratează Dumnezeu pe oamenii cinstiți și pe cei care umblă cu tertipuri mărunte? Puteți vedea diferența dintre modurile în care Dumnezeu tratează aceste două tipuri de oameni? (Dumnezeu îi binecuvântează pe cei cinstiți și îi detestă pe cei înșelători.) Cum îi binecuvântează Dumnezeu pe oamenii cinstiți? Ce părere aveți despre faptul că oamenii cinstiți au binecuvântarea lui Dumnezeu? (Oamenii cinstiți obțin rezultate în îndatoririle lor.) (Dumnezeu îi luminează pe oamenii cinstiți, iar oamenii cinstiți pot înțelege cu ușurință adevărul și pot intra în realitate.) (Dumnezeu îi iubește și are grijă de oamenii cinstiți, numai cei cinstiți putând intra în Împărăția lui Dumnezeu.) Toate aceste afirmații sunt corecte, iar acestea sunt binecuvântările lui Dumnezeu pentru oamenii cinstiți. Nu puteți vedea acum diferența și atitudinea lui Dumnezeu în modul în care El îi tratează pe diverși oameni și pe cei care merg pe căi diferite? Și oamenii cinstiți fac lucruri nesăbuite și cunosc slăbiciunea; dar ei au luminarea și îndrumarea lui Dumnezeu, se bucură de protecția Sa și pot vedea binecuvântările Sale peste tot. Dumnezeu îi disciplinează și îi emondează sau îi încearcă și îi rafinează, pentru a-i face să se schimbe și să evolueze. Oamenii care umblă cu tertipuri prin cuvintele și acțiunile lor și care sunt mereu alunecoși și se eschivează de la responsabilitate în îndeplinirea îndatoririlor lor sunt cei care nu acceptă deloc adevărul. Ei nu au parte de lucrarea Duhului Sfânt, ceea ce este ca și cum ar trăi într-o mlaștină, în întuneric. Oricât de mult ar bâjbâi, oricât de mult s-ar strădui, nu pot vedea lumina și nici nu găsesc o direcție. Își îndeplinesc îndatoririle fără inspirație și fără îndrumarea lui Dumnezeu, lovindu-se de un zid în multe chestiuni, iar în timp ce fac unele lucruri, fără să vrea, sunt dezvăluiți. Care este scopul dezvăluirii lor? Ca toți să îi poată discerne și să vadă ce fel de oameni sunt. De fapt, astfel de oameni sunt cu toții muncitori. După ce vor termina de muncit, fără să fi suferit vreo transformare reală, vor începe să fie dezvăluiți și eliminați. Cei care au comis tot felul de acte rele vor fi pedepsiți și, ca și non-credincioșii, vor avea parte de tot felul de morți oribile. Unii oameni au rostit cuvinte blasfematoare și arogante și, în consecință, Dumnezeu nu-i mai vrea și îi dă pe mâna Satanei. Dacă îi dă pe mâna Satanei se mai pot obține totuși rezultate bune? Fără protecția lui Dumnezeu, Satana îi va chinui și va acționa asupra lor; vor fi posedați de demoni, vor avea o înfățișare fantomatică, ajungând să fie chinuiți până la moarte de spiritele rele. Nu cumva Dumnezeu tratează în mod diferit oameni diferiți? Atunci când Dumnezeu lucrează în oameni, îi emoționează, le oferă luminare și îndrumare și le transformă stările lăuntrice. Oamenilor buni le place tot mai mult să fie cinstiți, pentru că numai prin onestitate își pot îndeplini bine îndatoririle și pot porni pe calea urmăririi adevărului. Doar fiind cinstiți pot obține lucrarea Duhului Sfânt și pot reflecta în mod constant asupra lor, fără a se răzvrăti împotriva lui Dumnezeu, supunându-se lui Dumnezeu în lucrurile care li se întâmplă și căutând și străduindu-se să obțină adevărul în toate lucrurile. Exact asta cere Dumnezeu de la oameni, iar atunci când aceștia au îndeplinit cerințele Sale, El lucrează în ei, luminându-i, iluminându-i, îndrumându-i și binecuvântându-i. Dumnezeu îi înlătură pe cei care sunt scârbiți de adevăr și îl urăsc. Cum îi tratează Dumnezeu pe oamenii răi și malefici care comit tot felul de acte rele și care perturbă și tulbură în mod constant lucrarea bisericii? Dumnezeu îi va dezvălui și îi va da pe mâna Satanei. Ei vor începe să creeze probleme și își vor dezvălui adevărata față, vor spune involuntar lucruri negative și ostile și vor semăna discordie, comportându-se ca niște clovni. Vor face multe lucruri rele, provocând perturbări și tulburări în biserică, iar atunci când aleșii lui Dumnezeu vor înțelege adevărul și vor putea să-i discearnă și să-i dea în vileag, ei vor fi îndepărtați și excluși. Este oare alegerea lor? (Nu.) Așa se termină lucrurile pentru oamenii care nu acceptă adevărul și nu se ocupă de îndatoririle lor corespunzătoare. Când oamenii nu merg pe calea cea dreaptă, dacă Dumnezeu îi dă pe mâna Satanei și a micilor săi demoni, atunci sunt complet distruși și abandonați iremediabil. Odată ce au fost dezvăluiți, ei se vor gândi: „Ce se întâmplă? Am cauzat eu probleme? Am perturbat, am creat vreo tulburare? De ce nu am fost conștient de acest lucru?” Dumnezeu scrutează totul, iar dacă El rânduiește mediile pentru a-i dezvălui și a-i elimina, atunci acest lucru se va întâmpla foarte repede. Este posibil ca, după unul sau două incidente, să se constate că sunt oameni răi și să fie tratați în consecință. Dumnezeu Se ocupă personal de unele lucruri, iar alte lucruri le face folosindu-Se de micii demoni, de Satana sau de spiritele rele care să facă servicii pentru El. Pe de o parte, El îi desăvârșește și îi edifică pe aleșii Săi; pe de altă parte, îi dezvăluie și-i elimină pe oamenii răi. Nu este greșit să măsori acest lucru folosindu-ți noțiunile și să crezi că nu este ceva făcut de Dumnezeu, că El nu face astfel de lucruri, că aceste lucruri nu sunt orchestrate de El? Toate sunt în mâinile lui Dumnezeu, iar voi veți ști asta după ce veți experimenta acest lucru.

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2026!

Contactează-ne pe Messenger