Există unii oameni care abia au ajuns să creadă în Dumnezeu și sunt deseori negativi și slabi. Acest lucru este din cauză că nu înțeleg adevărul, statura lor este prea mică și le lipsește orice înțelegere cu privire la diversele adevăruri referitoare la credința în Dumnezeu. Prin urmare, ei se consideră ca având un calibru slab, incapabili să țină pasul, ca având numeroase dificultăți – ceea ce dă naștere negativității și-i face chiar să se dea bătuți: iau decizia de a renunța, de a înceta să urmărească adevărul. Se elimină singuri. Ceea ce gândesc ei este: „În orice caz, Dumnezeu nu mă va aproba pentru credința mea în El. Dumnezeu nici nu mă place. Iar eu nu am mult timp ca să merg la adunări. Viața mea de familie este grea și trebuie să câștig bani” și așa mai departe. Toate acestea devin motivele pentru care ei nu pot merge la adunări. Dacă nu te grăbești să-ți dai seama ce se întâmplă, probabil îi vei cataloga ca fiind persoane care nu iubesc adevărul și nu care cred cu adevărat în Dumnezeu, sau îi vei cataloga drept persoane ce râvnesc la confortul trupului, urmărind lumea și fiind incapabili să renunțe la lucrurile lumești – iar din această cauză, îi vei abandona. Se potrivește acest lucru cu adevărurile-principii? Oare reprezintă aceste motive cu adevărat natura-esență pe care o au? De fapt, ei devin negativi din cauza dificultăților și a încurcăturilor; dacă poți rezolva aceste probleme, nu vor mai fi atât de negativi și vor fi capabili să-L urmeze pe Dumnezeu. Când sunt slabi și negativi, au nevoie de sprijinul oamenilor. Dacă îi ajuți, vor fi capabili să se pună din nou pe picioare. Însă, dacă îi ignori, le va fi ușor să renunțe din cauza negativității. Asta depinde de oamenii care fac lucrarea bisericii, dacă aceștia au sau nu iubire și dacă duc această povară sau nu. Faptul că unii oameni nu vin adesea la adunări nu înseamnă că nu cred cu adevărat în Dumnezeu, nu echivalează cu o antipatie față de adevăr, nu înseamnă că râvnesc la plăcerile trupești și că nu sunt capabili să-și lase familiile deoparte și să lucreze; cu atât mai puțin ar trebui să fie judecați drept excesiv de emoționali sau îndrăgostiți de bani. Doar că, în privința acestor lucruri, staturile și aspirațiile oamenilor sunt diferite. Unii oameni iubesc adevărul și sunt dispuși să-l urmărească; sunt dispuși să sufere, să renunțe la aceste lucruri. Unii au puțină credință și, când au de-a face cu dificultăți reale, sunt lipsiți de putere și nu le pot depăși. Dacă nu-i ajută și nu-i sprijină nimeni, se vor da bătuți și vor renunța la ei înșiși; în astfel de momente, au nevoie de sprijinul, grija și ajutorul oamenilor. Asta doar dacă nu sunt neîncrezători și lipsiți de iubire pentru adevăr și persoane rele, situație în care pot fi ignorați. Dacă sunt persoane care cred cu adevărat în Dumnezeu și nu merg deseori la adunări din cauza câtorva dificultăți reale, atunci nu trebuie să fie abandonați, ci să li se ofere ajutor și sprijin. Dacă sunt persoane bune și au capacitatea de a înțelege și un calibru bun, atunci cu atât mai mult merită ajutor și sprijin.