Cuvinte despre cunoașterea lucrării și firii lui Dumnezeu (Fragmentul 21)

Indiferent dacă Dumnezeu Își face lucrarea prin intermediul întrupării sau al Duhului Său, totul este săvârșit potrivit planului Său de gestionare. Nu este săvârșit după metode fățișe sau ascunse ori potrivit nevoilor umane, ci complet în conformitate cu planul Său de gestionare. Nu e ca și cum lucrarea din zilele de pe urmă ar putea fi realizată oricum dorește Dumnezeu. Această etapă este săvârșită pe temelia celor două etape anterioare ale lucrării Sale. Lucrarea din Epoca Harului, a doua etapă a lucrării Sale, a permis răscumpărarea omenirii și a fost săvârșită de întrupare. Nu este imposibil ca Duhul să îndeplinească etapa actuală a lucrării lui Dumnezeu, El este capabil să o săvârșească, dar e mai adecvat să o îndeplinească întruparea; astfel, oamenii pot fi mântuiți mai eficient. În definitiv, cuvântările întrupării sunt mai bune decât cuvântările directe ale Duhului Sfânt pentru cucerirea oamenilor și sunt mai bune pentru a facilita cunoașterea lui Dumnezeu de către oameni. Când Duhul lucrează, nu poate fi mereu cu oamenii; Duhului Îi este imposibil să trăiască și să vorbească direct cu oamenii față în față, așa cum face acum întruparea și sunt momente când e imposibil ca Duhul să dezvăluie ce se află înlăuntrul oamenilor, așa cum poate face întruparea. În această etapă, lucrarea întrupării este, în principal, de a cuceri oameni și, după ce-i cucerește, de a-i desăvârși, astfel încât să ajungă să-L cunoască pe Dumnezeu și să fie capabili să-L venereze. Aceasta e lucrarea de încheiere a epocii. Dacă această etapă n-ar fi de cucerire a oamenilor, ci doar de anunțare a lor că există într-adevăr un Dumnezeu, atunci Duhul ar putea să o înfăptuiască. Ați putea crede că, dacă această etapă ar fi săvârșită de Duh, El ar putea să înlocuiască trupul și să facă aceeași lucrare ca trupul și că, întrucât Dumnezeu este atotputernic, indiferent dacă ar lucra trupul sau Duhul, ar putea fi obținute aceleași rezultate. Cu toate acestea, v-ați înșela. Dumnezeu lucrează potrivit gestionării, planului și etapelor Sale pentru a mântui omul. Nu e ca și cum, așa cum îți imaginezi, întrucât Duhul e atotputernic, trupul este atotputernic și Dumnezeu Însuși e atotputernic, prin urmare El poate face orice vrea. Dumnezeu lucrează potrivit planului Său de gestionare și fiecare etapă a lucrării Sale include, la rândul ei, anumite părți. Modul în care ar trebui realizată această etapă și detaliile la care ar trebui să se apeleze sunt și ele planificate. Prima etapă a lucrării lui Dumnezeu a fost înfăptuită în Israel, iar această ultimă etapă este în țara marelui balaur roșu, China. Unii oameni spun: „Nu poate Dumnezeu să o facă în altă țară?” Potrivit planului de gestionare al acestei etape, ea trebuie realizată în China. Oamenii din China sunt înapoiați, viețile lor sunt decadente și lipsesc drepturile sau libertățile omului. E o țară unde Satana și demonii răi sunt la putere. Scopul apariției și lucrării în China este de a-i mântui pe oamenii care trăiesc în cea mai întunecată parte a lumii și care au fost cei mai profund corupți de Satana. Acesta e singurul mod de a-l înfrânge cu adevărat pe Satana și de a obține complet gloria. Dacă Dumnezeu S-ar arăta și ar lucra în altă țară, nu ar fi la fel de semnificativ. Fiecare etapă a lucrării lui Dumnezeu e necesară și e săvârșită de Dumnezeu așa cum trebuie făcută. Unele lucruri pot fi obținute prin lucrarea trupului și altele pot fi obținute prin lucrarea Duhului. Dumnezeu alege să lucreze prin intermediul trupului sau al Duhului în funcție de metoda care va produce cele mai bune rezultate. Nu e, așa cum ați sugerat, ca și cum orice modalitate de a lucra ar fi bună, ca și cum Dumnezeu ar putea face lucrarea luând, la întâmplare, formă umană, iar Duhul ar putea și El să o facă fără să întâlnească niciun om față în față și ambele metode ar putea obține anumite rezultate. Nu trebuie să înțelegeți greșit acest lucru. Dumnezeu e atotputernic, dar are și o latură practică, iar oamenii nu pot vedea asta. Oamenii Îl consideră pe Dumnezeu supranatural și nu-L pot înțelege, prin urmare dezvoltă noțiuni și tot soiul de idei nerealiste despre El. Foarte puțini oameni văd că lucrarea și cuvintele lui Dumnezeu sunt adevărul, că sunt practice, că sunt lucrurile cele mai realiste și că pot fi atinse și văzute de om. Dacă oamenii au într-adevăr calibru și abilitatea de a înțelege, după ce experimentează mai mulți ani din lucrarea lui Dumnezeu, ar trebui să fie în stare să vadă că toate cuvintele exprimate de Dumnezeu sunt adevăruri-realități, că există adevăruri și principii în toată lucrarea și toate lucrurile pe care El le săvârșește și că tot ceea ce face El are o mare însemnătate. Orice face Dumnezeu are însemnătate, este necesar și poate obține cele mai bune rezultate. Totul are un scop, un plan și o însemnătate bine definite. Crezi că lucrarea lui Dumnezeu este realizată pe baza unor cuvinte rostite în mod necugetat? El are o latură atotputernică, dar și o latură practică. Cunoașterea voastră e unilaterală. Există erori în modul în care înțelegeți latura atotputernică a lui Dumnezeu, ca să nu mai vorbim despre înțelegerea laturii Sale practice, unde erorile voastre sunt mult mai mari.

Din cele trei etape ale lucrării lui Dumnezeu, prima este înfăptuită de Duh, în timp ce ultimele două etape sunt săvârșite de întrupare, iar fiecare etapă a lucrării Sale este absolut esențială. Luați, de exemplu, răstignirea. Dacă Duhul ar fi răstignit pe cruce, n-ar avea nicio însemnătate, deoarece oamenii nu pot vedea sau atinge Duhul, iar Duhul nu poate să simtă nimic sau să sufere durere. În consecință, această răstignire n-ar avea nicio însemnătate. Etapa care are loc în zilele de pe urmă este cea de cucerire a oamenilor, fiind o lucrare pe care o poate face trupul – întruparea nu poate fi înlocuită de Duh când vine vorba de această lucrare, iar lucrarea săvârșită de Duh nu poate fi făcută de trup. Când Dumnezeu alege trupul sau Duhul pentru a face orice etapă a lucrării Sale, aceasta e o alegere absolut necesară și totul este înfăptuit astfel încât să se obțină cele mai bune rezultate și să se realizeze obiectivele planului Său de gestionare. Dumnezeu are o latură atotputernică și o latură practică. El lucrează într-un mod practic în fiecare etapă a lucrării Sale. Oamenii își imaginează că Dumnezeu nu vorbește sau gândește și că face orice vrea, dar nu așa stau lucrurile. El are înțelepciune, are tot ceea ce este și aceasta este esența Sa. Când lucrează, trebuie să-Și dezvăluie și să-Și exprime firea, esența, înțelepciunea și tot ceea ce are și este, astfel încât oamenii să poată înțelege, să ajungă să cunoască și să obțină aceste lucruri. El nu lucrează în neant și, cu atât mai puțin, pe baza închipuirilor oamenilor; El acționează potrivit nevoilor lucrării și potrivit rezultatelor ce trebuie obținute. El vorbește într-un mod practic, lucrează și suferă zi de zi și, când suferă, simte durere. Nu e ca și cum Duhul ar fi prezent în timpul în care întruparea lucrează și vorbește și ar pleca atunci când întruparea nu lucrează sau nu vorbește. Dacă ar fi așa, atunci El nu ar fi suferit și aceasta nu ar fi fost o întrupare. Oamenii nu pot vedea latura practică a lui Dumnezeu și, în consecință, nu-L cunosc bine pe Dumnezeu, iar înțelegerea Lui de către ei este doar superficială. Oamenii spun că Dumnezeu e practic și normal sau că Dumnezeu e atotputernic și omnipotent – toate acestea sunt cuvinte pe care le-au învățat de la alții, pentru că nu au cunoaștere adevărată sau experiență reală. Când vine vorba de întrupare, de ce se pune astfel accentul pe esența întrupării? De ce nu se pune accentul pe Duh? Accentul este pe lucrarea trupului, lucrarea Duhului este de a asista și a ajuta, astfel obținându-se rezultatele lucrării trupului. În fiecare etapă, oamenii pot ajunge să cunoască puțin despre Dumnezeu, dar sunt incapabili să răzbată sau să reușească atunci când doresc să știe puțin mai mult despre El; când Dumnezeu vorbește puțin, oamenii înțeleg puțin, dar cunoștințele lor despre El tot nu sunt foarte clare și ei nu pot pricepe cu ușurință partea esențială a lor. Dacă aveți impresia că Duhul poate face orice poate face trupul și că Duhul poate lua locul trupului, atunci nu veți cunoaște niciodată semnificația trupului, lucrarea trupului și ce este întruparea.

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2026!

Contactează-ne pe Messenger