Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu: Cunoașterea lucrării lui Dumnezeu | Fragmentul 224

Când va răsuna salutul împărăției – care va fi, de asemenea, momentul când se vor auzi cele șapte tunete – acest sunet va cutremura cerul și pământul, mișcând empireul și făcând coardele inimii fiecărei ființe umane să înceapă să vibreze. Un imn al împărăției se va înălța ceremonios în națiunea marelui balaur roșu, dovedind că am distrus națiunea marelui balaur roșu și că apoi Mi-am întemeiat împărăția. Chiar mai important, împărăția Mea va fi întemeiată pe pământ. În acest moment, voi începe să Îmi trimit îngerii către fiecare dintre națiunile lumii pentru ca ei să Îmi poată păstori fiii, oamenii Mei; aceasta este, de asemenea, pentru a îndeplini nevoile următoarei etape a lucrării Mele. Dar, Eu, personal, Mă voi duce în locul unde stă încolăcit marele balaur roșu să Mă lupt cu el. Și când întreaga omenirea va ajunge să Mă cunoască în trup și va fi capabilă să Îmi vadă faptele în trup, atunci vizuina marelui balaur roșu se va transforma în cenușă și va dispărea fără urmă. Ca oameni ai împărăției Mele, din moment ce detestați marele balaur roșu din tot sufletul, trebuie să Îmi mulțumiți inima cu acțiunile voastre și, în acest mod, să îl faceți pe balaur de rușine. Simțiți cu adevărat că marele balaur roșu este detestabil? Simțiți cu adevărat că este dușmanul Împăratului împărăției? Aveți cu adevărat credința că puteți fi martori minunați pentru Mine? Aveți cu adevărat credința că puteți învinge marele balaur roșu? Aceasta este ceea ce vă cer. Tot ceea am nevoie este ca voi să puteți merge până la acest pas; veți putea să o faceți? Aveți credința că puteți obține aceasta? Ce este omul capabil să facă? Nu este mai bine să o fac Eu Însumi? De ce spun că Eu cobor personal în locul în care începe lupta? Ceea ce vreau Eu este credința voastră, nu faptele voastre. Ființele umane sunt incapabile de a-Mi primi cuvintele într-un mod direct, și doar privesc de pe margine. Și ați atins scopul în acest mod? Ați ajuns să Mă cunoașteți astfel? Ca să fiu sincer, dintre oamenii de pe pământ, niciunul nu este capabil să Mă privească drept în față, niciunul nu este capabil să primească înțelesul curat și veritabil al cuvintelor Mele. Și astfel, am pus în mișcare pe pământ o realizare remarcabilă în domeniul ingineriei, pentru a-Mi atinge scopul și a-Mi stabili adevărata imagine în inimile oamenilor și, în acest mod, a încheia perioada când noțiunile au putere asupra oamenilor.

Astăzi, nu numai că Mă pogor asupra națiunii marelui balaur roșu, ci Îmi și întorc fața către întreg universul, astfel încât întreg empireul se prăbușește. Există vreun loc care nu este supus judecății Mele? Este vreun loc care nu există sub pedepsele pe care le trimit Eu de sus? Peste tot pe unde merg, împrăștii semințele dezastrelor de toate felurile. Acesta este unul dintre modurile în care lucrez și este, fără îndoială, un act de mântuire pentru om și ceea ce îi trimit este tot un fel de iubire. Doresc să fac chiar mai mulți oameni să ajungă să Mă cunoască, să Mă poată vedea și, în acest mod, să ajungă să Îl preamărească pe Dumnezeu, pe care nu L-au văzut atât de mulți ani, dar care, astăzi, este real. Din ce motiv am creat lumea? Din ce motiv, când omenirea a devenit coruptă, nu am distrus-o complet? Din ce motiv trăiește sub năpastă întreaga rasă umană? Din ce motiv Eu Însumi M-am întrupat? Când Îmi fac lucrarea, omenirea cunoaște nu numai gustul celor amare, ci și pe al celor dulci. Dintre toți oamenii din lume, cine trăiește în harul Meu? Dacă nu le-aș fi înzestrat pe ființele umane cu binecuvântări materiale, cine ar fi putut să se bucure de îndestulare în lume? Cu siguranță, permițându-vă să vă luați locurile de oameni ai Mei nu este singura binecuvântare, nu-i așa? Presupunând că nu erați oamenii Mei, ci erați făcători de servicii, nu ați fi trăit în cadrul binecuvântărilor Mele? Niciunul dintre voi nu este capabil să înțeleagă locul de unde vin cuvintele Mele. Oamenilor – departe de a prețui numele pe care vi le-am atribuit, atât de mulți dintre voi, la auzul titlului de „făcători de servicii”, nutriți resentimente în inimile voastre și așa de mulți, la auzul titlului „oamenii Mei”, nutriți iubire în inimile voastre. Nu încercați să Mă păcăliți – ochii Mei văd și pătrund peste tot! Care dintre voi primește de bunăvoie, care dintre voi oferă supunere totală? Dacă salutul împărăției nu ar răsuna, ați fi cu adevărat capabili să vă supuneți până la final? Ceea ce omul este capabil să facă, să gândească, cât de departe poate să meargă – toate acestea au fost prestabilite demult.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers”, Capitolul 10

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar

Contactează-ne pe Messenger