Ce înseamnă să fii desăvârşit? Ce înseamnă să fii cucerit? Ce criterii trebuie să fie îndeplinite pentru ca oamenii să fie cuceriți? Şi ce criterii trebuie să fie îndeplinite pentru a fi desăvârşiți? Atât cucerirea, cât şi desăvârşirea, servesc scopului de a-l face pe om complet, astfel încât el să poată să revină la asemănarea lui originală şi să se elibereze de firea sa stricată satanică şi de influenţa Satanei. Această cucerire se petrece devreme în procesul prelucrării omului; firește, este primul pas al lucrării. Desăvârşirea este cel de-al doilea pas și este lucrarea finală. Fiecare om trebuie să treacă prin procesul de a fi cucerit. Altfel, nu ar avea cum să Îl cunoască pe Dumnezeu şi nici nu ar fi conștient că există un Dumnezeu, adică i-ar fi imposibil să-L admită pe Dumnezeu. Şi dacă o persoană nu-L admite pe Dumnezeu, ar fi imposibil și ca ea să fie făcută completă de Dumnezeu, întrucât nu îndeplinește criteriile pentru această isprăvire. Dacă nici măcar nu-L admiți pe Dumnezeu, cum poți să-L cunoşti? Cum poți să-L cauți? În plus, nici nu vei putea să-I fii martor, şi cu atât mai puţin nu ai avea credinţa să-L mulţumeşti. Aşadar, pentru oricine doreşte să fie făcut complet, prima etapă trebuie să fie aceea de a trece prin lucrarea de cucerire. Aceasta este prima condiţie. Atât cucerirea, cât și desăvârșirea, au scopul de a-i prelucra pe oameni şi de a-i schimba, şi fiecare este o parte din lucrarea de a gestiona omul. Ambele etape sunt necesare pentru a face pe cineva o persoană completă și niciuna nu poate fi omisă. Este adevărat că „a fi cucerit” nu sună prea bine, dar, de fapt, procesul cuceririi cuiva este procesul schimbării acelei persoane. S-ar putea să nu fi scăpat pe deplin de firea ta stricată după ce ai fost cucerit, dar o vei fi aflat. Prin lucrarea de cucerire, vei fi ajuns să-ţi cunoşti umanitatea de joasă speță, cât și o mare parte din neascultarea ta. Cu toate că nu vei reuşi să te descotoroseşti de aceste lucruri sau să le schimbi în scurta perioadă a lucrării de cucerire, vei ajunge să le cunoşti, iar faptul acesta va pune bazele pentru desăvârşirea ta. Ca atare, cucerirea şi desăvârşirea sunt făcute pentru a-i schimba pe oameni și a-i scăpa de firile lor satanice stricate astfel încât să se poată oferi pe deplin lui Dumnezeu. A fi cucerit este doar primul pas în schimbarea firilor oamenilor, dar şi primul pas prin care oamenii se dăruiesc pe deplin lui Dumnezeu, un pas mai mic decât acela de a fi desăvârşiți. Firea vieţii unei persoane cucerite se schimbă mult mai puţin decât aceea a unei persoane desăvârşite. A fi cucerit şi a fi desăvârşit sunt diferite conceptual una de cealaltă, deoarece sunt etape diferite ale lucrării şi pentru că acestea îi țin pe oameni la diferite standarde; cucerirea îi ține pe oameni la standarde inferioare, în timp ce desăvârşirea îi ține la unele superioare. Cei desăvârşiţi sunt oameni drepți, oameni făcuţi sfinţi şi puri; ei sunt cristalizările lucrării de gestionare a omenirii sau produsele finale. Cu toate că nu sunt oameni fără cusur, ei sunt oameni care caută să trăiască o viaţă plină de înţeles. Deocamdată, cei cuceriți recunosc doar prin cuvânt existența lui Dumnezeu; ei recunosc faptul că Dumnezeu S-a întrupat și Cuvântul S-a arătat în trup şi că Dumnezeu a venit pe pământ pentru a face lucrarea de judecată şi mustrare. Aceştia recunosc şi că judecata şi mustrarea lui Dumnezeu şi că lovirea şi rafinarea Lui sunt toate benefice omului. Abia recent au început să aibă o oarecare asemănare umană. Au niscaiva perspective asupra vieții, dar, pentru ei, aceasta tot rămâne neclară. Cu alte cuvinte, ei abia încep să aibă umanitate. Acestea sunt rezultatele faptului de a fi cucerit. Când oamenii păşesc pe calea desăvârşirii, devine posibil ca vechile lor firi să se schimbe. Mai mult, viața lor continuă să se dezvolte şi, treptat, ei pătrund mai mult în adevăr. Sunt în stare să deteste lumea şi pe toți cei care nu caută adevărul. Se detestă mai ales pe ei înșiși, dar, mai mult decât atât, în mod clar se cunosc. Sunt dispuşi să trăiască respectând adevărul şi fac din căutarea adevărului scopul lor. Nu sunt dispuşi să trăiască în gândurile generate de propriul creier şi disprețuiesc neprihănirea de sine a omului, trufia şi îngâmfarea acestuia. Vorbesc cu un puternic simţ al corectitudinii, se ocupă de lucruri cu discernământ și înţelepciune şi sunt loiali și ascultători față de Dumnezeu. Dacă ei trăiesc un moment de judecată şi mustrare, nu numai că nu devin pasivi sau slabi, ci sunt recunoscători pentru această mustrare și judecată de la Dumnezeu. Ei cred că nu pot exista fără mustrarea şi judecata lui Dumnezeu, că îi protejează. Ei nu caută o credinţă a păcii şi bucuriei şi a căutării pâinii ca să îşi potolească foamea. Şi nici nu caută plăcerile trupeşti vremelnice. Asta se petrece în cei care sunt desăvârşiţi. După ce oamenii sunt cuceriţi, recunosc faptul că există un Dumnezeu, însă manifestările lăuntrice, din clipa în care recunosc existența lui Dumnezeu, sunt limitate. Ce înseamnă cu adevărat arătarea Cuvântului în trup? Ce înseamnă întruparea? Ce a făcut Dumnezeu întrupat? Care sunt scopul şi semnificaţia lucrării Lui? După ce ai experimentat atât de mult din lucrarea Lui, după ce ai experimentat faptele Lui în trup, ce ai câştigat? Doar după ce vei înţelege toate aceste lucruri vei fi o persoană cucerită. Dacă doar spui că recunoști că există un Dumnezeu, dar nu te lepezi de ceea ce s-ar cuveni să te lepezi şi nu reuşeşti să renunţi la plăcerile trupeşti la care ar trebui să renunţi ci, în schimb, continui să râvneşti la conforturile trupeşti aşa cum ai făcut-o mereu, și dacă nu eşti în stare să renunţi la nicio prejudecată împotriva fraţilor şi surorilor şi nu plătești niciun preț ca să săvârșești multe acţiuni simple, atunci asta dovedeşte că încă nu ai fost cucerit. În cazul acela, chiar dacă înţelegi multe, totul va fi în van. Cei cuceriţi sunt oameni în care s-au petrecut nişte schimbări iniţiale şi care au dobândit intrarea iniţială. Experimentarea judecăţii şi mustrării lui Dumnezeu le oferă oamenilor o cunoaştere iniţială a lui Dumnezeu şi o înţelegere iniţială a adevărului. Poate nu ești în stare să pătrunzi pe deplin realitatea adevărurilor mai profunde şi mai detaliate, dar, în viața reală, eşti capabil să pui în practică multe adevăruri rudimentare, cum ar fi cele care implică plăcerile tale trupeşti sau statutul tău personal. Toate acestea sunt efectul obținut în cazul oamenilor care trec prin procesul de cucerire. În cazul celor cuceriți, se pot observa și schimbări ale firii; de exemplu, modul în care se îmbracă, în care se prezintă și în care trăiesc – acestea se pot schimba. Perspectiva lor asupra credinţei în Dumnezeu se schimbă, scopurile căutării lor le sunt clare și au aspirații mai înalte. În timpul lucrării de cucerire, și în firea vieții lor se pot petrece schimbări similare. Schimbările se petrec, dar sunt superficiale, preliminare, şi mult inferioare față de schimbările firii şi scopurile căutării celor care au fost desăvârșiți. Dacă în cursul cuceririi, firea unui om nu se schimbă deloc şi aceasta nu dobândeşte niciun adevăr, atunci acest om este un nimic şi este complet inutil! Oamenii care nu au fost cuceriţi nu pot fi desăvârşiţi! Şi dacă un om încearcă doar să fie cucerit, atunci nu poate fi făcut complet pe deplin, chiar dacă firile lui dau dovadă de anumite schimbări corespunzătoare în timpul lucrării de cucerire. În plus, va pierde şi adevărurile iniţiale pe care le-a câştigat. Există o mare diferenţă între numărul de schimbări ale firii în cazul celor care sunt cuceriţi şi al celor care sunt desăvârşiţi. Însă a fi cucerit este primul pas în schimbare; este baza. Lipsa acestei schimbări iniţiale este dovada că, de fapt, o persoană nu-L cunoaşte deloc pe Dumnezeu, deoarece această cunoaştere vine din judecată, iar o astfel de judecată este o parte importantă a lucrării de cucerire. Aşadar, toți care sunt desăvârșiți trebuie, mai întâi, să fie cuceriți; altfel, nu au cum să fie desăvârșiți.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Adevărul lăuntric al lucrării de cucerire (4)”