Fragment 200 | „Adevărul lăuntric al lucrării de cucerire (2)”

Astăzi, ar trebui să fii conștient de cum să fii cucerit și de modul în care oamenii se comportă după ce au fost cuceriți. Ai putea să spui că ai fost cucerit, dar poți să te supui până la moarte? Trebuie să fii capabil de a urma până la capăt, indiferent dacă există perspective și nu trebuie să pierzi credința în Dumnezeu, indiferent de mediul înconjurător. În cele din urmă, trebuie să realizezi două aspecte ale mărturiei: mărturia lui Iov – ascultare până la moarte – și mărturia lui Petru – dragostea supremă pentru Dumnezeu. Într-o anumită privință, trebuie să fii ca Iov: el nu avea niciun bun material și a fost împresurat de durerea cărnii, dar, cu toate acestea, el nu s-a lepădat de numele lui Iahve. Aceasta a fost mărturia lui Iov. Petru a putut să-L iubească pe Dumnezeu până la moarte. Când a murit – când a fost pus pe cruce – Îl iubea încă pe Dumnezeu; el nu se gândea la propriile sale perspective sau nu urmărea speranțe glorioase sau gânduri extravagante și căuta doar să-L iubească pe Dumnezeu și să se supună tuturor aranjamentelor lui Dumnezeu. Acesta este standardul pe care trebuie să-l atingi înainte de a se putea considera că ai mărturisit, înainte de a deveni cineva care a fost desăvârşit, după ce a fost cucerit. Astăzi, dacă oamenii şi-ar cunoaşte cu adevărat propria lor esenţă și statutul, ar căuta în continuare perspective și speranțe? Ceea ce trebuie să știi este aceasta: indiferent dacă Dumnezeu mă desăvârşeşte, trebuie să îl urmez pe Dumnezeu; tot ce face El acum este bun și pentru binele meu, și pentru ca firea noastră să se poată schimba și să putem scăpa de influența Satanei, pentru a ne permite să trăim într-un pământ murdar și totuși să scăpăm de necurăţenie, să ne descotorosim de murdăria și influența Satanei, pentru a ne permite să lăsăm în urmă influența Satanei. Bineînțeles, acest lucru este ceea ce ţi se cere, dar pentru Dumnezeu este pur și simplu cucerire, astfel încât oamenii să aibă hotărârea de a se supune și de a se închina tuturor orchestrațiilor lui Dumnezeu. Astfel se vor împlini lucrurile. Astăzi, majoritatea oamenilor au fost deja cuceriți, dar în sinea lor există încă multă răzvrătire şi neascultare. Statura reală a oamenilor este încă prea mică și ei devin plini de vigoare doar dacă există speranțe și perspective; dacă nu există, ei devin negativi și chiar se gândesc să-L părăsească pe Dumnezeu. Și oamenii nu au o mare dorință de a căuta să trăiască umanitatea normală. Asta nu va funcționa. Astfel, trebuie încă să vorbesc despre cucerire. De fapt, desăvârşirea și cucerirea se petrec în acelaşi timp: pe măsură ce ești cucerit, se obțin și primele efecte ale desăvârşirii. În cazul în care există o diferență între a fi cucerit și a fi desăvârşit, aceasta este în funcție de gradul schimbării din oameni. A fi cucerit este primul pas pentru a fi desăvârşit, și nu înseamnă că ei au fost complet desăvârşiţi, nici nu demonstrează că au fost pe deplin câștigați de Dumnezeu. După ce oamenii sunt cuceriți, există unele schimbări în firea lor, dar astfel de schimbări sunt mult mai mici decât cele ale oamenilor care au fost pe deplin câștigați de Dumnezeu. Astăzi, ceea ce se face este lucrarea inițială a desăvârşirii oamenilor – a cuceririi lor – și dacă nu poți obține cucerirea, atunci nu vei avea niciun mijloc prin care să fii desăvârşit și complet câștigat de Dumnezeu. Vei câștiga doar câteva cuvinte de mustrare și judecată, dar ele vor fi incapabile să îți schimbe complet inima. Astfel, vei fi unul dintre cei care sunt eliminați; nu va fi diferit faţă de a te uita la un ospăţ somptuos pe masă, dar fără să mănânci. Nu este tragic? Și, așa, trebuie să cauți schimbări: indiferent dacă a fi cucerit sau a fi desăvârşit, ambele se referă la faptul dacă există schimbări în tine și dacă ești ascultător sau nu – și acest lucru determină dacă poți fi sau nu câștigat de Dumnezeu. Să ştii că „a fi cucerit” și „a fi desăvârşit” se bazează pur și simplu pe măsura schimbării și ascultării, precum și pe cât de curată este iubirea ta față de Dumnezeu. Ceea ce este necesar astăzi este să poți fi complet desăvârşit, dar, pentru început, trebuie să fii cucerit – trebuie să cunoşti suficient mustrarea și judecata lui Dumnezeu, trebuie să ai credința de a urma, și să fii un om care caută schimbarea și care caută să-L cunoască pe Dumnezeu. Numai atunci vei fi cineva care caută să fie desăvârşit. Ar trebui să înțelegeți că, pe parcursul desăvârşirii, veți fi cuceriți și că în cursul cuceririi veți fi desăvârşiţi. Astăzi, poți căuta să fii desăvârşit sau poți căuta schimbări în umanitatea ta exterioară și îmbunătățiri în calibrul tău, însă de o importanță principală este că poți înțelege că tot ceea ce face Dumnezeu astăzi are sens și este de folos: îți permite ție, care trăiești într-un pământ al murdăriei, să scapi de murdărie și să te lepezi de ea, îți permite să învingi influența Satanei și să lași în urmă influența întunecată a Satanei – și, concentrându-te asupra acestor lucruri, ești protejat în acest pământ al murdăriei. În cele din urmă, ce mărturie ți se va cere să depui? Locuiești într-un pământ al murdăriei, dar ești capabil să devii sfânt și să nu mai fii murdar și necurat, trăiești în sfera Satanei, dar te dezbraci de influența Satanei și nu ești posedat și hărțuit de Satana, și trăiești în mâinile Celui Atotputernic. Acestea sunt mărturia și dovada victoriei în lupta cu Satana. Ești capabil să-l abandonezi pe Satana, ceea ce trăiești nu-l dezvăluie pe Satana, ci este ceea ce Dumnezeu i-a cerut omului să obţină atunci când a creat omul: umanitate normală, raționalitate normală, înțelegere normală, hotărâre obișnuită de a-L iubi pe Dumnezeu și loialitate față de Dumnezeu. Aceasta este mărturia pe care o poartă o creatură a lui Dumnezeu. Voi spuneți „Trăim într-un pământ al murdăriei, dar, datorită protecției lui Dumnezeu, datorită conducerii Sale și pentru că ne-a cucerit, am scăpat de influența Satanei. Faptul că putem să ne supunem astăzi este și efectul faptului de a fi cucerit de Dumnezeu, și nu pentru că noi suntem buni sau pentru că L-am iubit în mod firesc pe Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu ne-a ales și ne-a predestinat am fost cuceriți astăzi şi putem să depunem mărturie pentru El și să-I slujim; tot datorită faptului că El ne-a ales și ne-a protejat am fost mântuiți și eliberați din domeniul Satanei și putem lăsa în urmă murdăria și să fim purificați în națiunea marelui balaur roșu”.

din „Cuvântul Se arată în trup”

Fiți martori ca Iov și Petru

Ai putea să spui că ai fost cucerit,

dar poți să te supui până la moarte?

Trebuie să fii capabil de a urma până la capăt,

indiferent dacă există perspective.

Nu trebuie să pierzi credința în Dumnezeu,

indiferent de mediul înconjurător.

Trebuie să realizezi două aspecte ale mărturiei:

mărturia lui Iov – ascultare până la moarte –

și mărturia lui Petru – dragostea supremă pentru Dumnezeu.

Trebuie să fii ca Iov:

el nu avea niciun bun material și a fost împresurat de durerea cărnii,

dar, cu toate acestea, el nu s-a lepădat de numele lui Iahve.

Trebuie să fii ca Petru:

el a putut să-L iubească pe Dumnezeu până la moarte.

Când a murit – când a fost pus pe cruce –

Îl iubea încă pe Dumnezeu.

Nu trebuie să pierzi credința în Dumnezeu,

indiferent de mediul înconjurător.

Trebuie să realizezi două aspecte ale mărturiei:

mărturia lui Iov – ascultare până la moarte –

și mărturia lui Petru – dragostea supremă pentru Dumnezeu.

Petru nu se gândea la propriile sale perspective

sau nu urmărea speranțe glorioase sau gânduri extravagante

și căuta doar să-L iubească pe Dumnezeu

și să se supună tuturor aranjamentelor lui Dumnezeu.

Nu trebuie să pierzi credința în Dumnezeu,

indiferent de mediul înconjurător.

Trebuie să realizezi două aspecte ale mărturiei:

mărturia lui Iov – ascultare până la moarte –

și mărturia lui Petru – dragostea supremă pentru Dumnezeu.

Acesta este standardul pe care trebuie să-l atingi

înainte de a se putea considera că ai mărturisit.

Nu trebuie să pierzi credința în Dumnezeu,

indiferent de mediul înconjurător.

Trebuie să realizezi două aspecte ale mărturiei:

mărturia lui Iov – ascultare până la moarte –

și mărturia lui Petru – dragostea supremă pentru Dumnezeu.

din „Urmați Mielul și cântați cântări noi”

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.
Contactați-ne
Contactează-ne pe whatsapp

Conținut similar