Fragment 149 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (V)”

Cum folosește Satana cultura tradițională pentru a-l corupe pe om

Există sau nu multe lucruri care sunt considerate parte a culturii tradiționale? (Există.) Ce înseamnă „cultura tradițională”? Unii spun că este transmisă de la strămoși – acesta este un aspect. De la început, modul de viață, obiceiurile, zicalele și regulile le-au fost transmise familiilor, grupurilor etnice și chiar întregii rase umane, iar acestea s-au întipărit în gândirea oamenilor. Ei le consideră o parte indispensabilă a vieții și le văd ca pe niște reguli, respectându-le de parcă ar fi viața însăși. Într-adevăr, nu vor să le schimbe vreodată sau să le abandoneze pentru că le-au fost transmise de strămoșii lor. Există și alte aspecte ale culturii tradiționale întipărite chiar în oasele oamenilor, ca lucrurile transmise de Confucius și Mencius și cele deprinse de oameni din taoismul chinez și confucianism. Nu-i așa? (Ba da.) Ce lucruri sunt incluse în cultura tradițională? Include ea și sărbătorile oamenilor? De exemplu, Festivalul de primăvară, Festivalul felinarelor, Ziua curățirii mormântului, Festivalul bărcii-dragon, precum și Festivalul fantomelor și Festivalul mijlocului toamnei. Unele familii sărbătoresc chiar și zilele când cei în vârstă ating o anumită etate sau când copiii ajung la vârsta de o lună sau au o sută de zile. Toate acestea sunt sărbători tradiționale. Oare nu cultura tradițională e fundamentul acestor sărbători? Care este nucleul culturii tradiționale? Are vreo legătură cu închinarea la Dumnezeu? Are legătură cu a le spune oamenilor să practice adevărul? Există sărbători în care oamenii să-I ofere jertfe lui Dumnezeu, să meargă la altarul Lui și să-I primească învățăturile? Există sărbători de acest fel? (Nu.) Ce fac oamenii în toate aceste sărbători? În vremurile moderne, acestea sunt văzute ca ocazii de a mânca, a bea și a se distra. Care este sursa de la baza culturii tradiționale? De la cine vine cultura tradițională? (De la Satana.) Vine de la Satana. În spatele acestor sărbători tradiționale, Satana insuflă anumite lucruri în om. Care sunt aceste lucruri? Să se asigure că oamenii își amintesc de strămoșii lor – e unul dintre ele? De exemplu, în Ziua curățirii mormântului, oamenii fac ordine pe morminte și le oferă sacrificii strămoșilor, ca să nu-și uite străbunii. De asemenea, Satana se asigură că oamenii își amintesc să fie patrioți, un exemplu fiind Festivalul bărcii-dragon. Dar Festivalul de la jumătatea toamnei? (E vorba despre reuniunile de familie.) Care este motivul întâlnirilor în familie? Să comunice și să creeze o legătură emoțională. Desigur, fie că sărbătorim ajunul Anului Nou Lunar sau Festivalul felinarelor, există multe moduri de a descrie motivele din spatele acestor sărbători. Oricum ar descrie cineva aceste motive, fiecare este modul Satanei de a-și insufla filosofia și gândirea în oameni, astfel încât ei să se îndepărteze de Dumnezeu și să nu știe că El există și să ofere ofrande fie strămoșilor lor, fie Satanei sau să mănânce, să bea și să se distreze de dragul dorințelor trupului. Când fiecare dintre aceste sărbători este celebrată, gândurile și părerile Satanei sunt plantate adânc în mintea oamenilor, fără știința lor. Când oamenii ajung să aibă patruzeci sau cincizeci de ani sau chiar mai mult, aceste gânduri și punctele de vedere ale Satanei sunt deja adânc înrădăcinate în inimile lor. Mai mult de-atât, oamenii fac tot posibilul pentru a transmite aceste idei, indiferent dacă sunt bune sau rele, până la următoarea generație, fără discriminare și fără reținere. Nu-i așa? (Ba da.) Cum îi corup pe oameni cultura tradițională și aceste sărbători? Știți? (Oamenii devin constrânși și legați de regulile acestor tradiții, astfel încât nu au timp sau energie să-L caute pe Dumnezeu.) Acesta este un aspect. De exemplu, toată lumea sărbătorește în timpul Anului Nou Lunar – dacă nu ai sărbători, oare n-ai fi trist? Ții, în inima ta, la vreo superstiție? Nu s-ar putea să-ți spui „Eu nu am sărbătorit Anul Nou și, de vreme ce ziua Anului Nou Lunar a fost îngrozitoare, nu va fi rău și tot restul anului?” Nu te-ai simți imediat rău și puțin înfricoșat? Există chiar unii oameni care nu le-au adus jertfe strămoșilor de ani de zile și care, dintr-o dată, visează că o persoană decedată le cere bani. Ei cum se vor simți? „Cât este de trist că această persoană decedată are nevoie de bani de cheltuială! Voi arde niște bani de hârtie pentru ea. Dacă nu o fac, n-ar fi corect. S-ar putea ca noi, cei vii, să avem probleme – cine poate spune când va lovi nenorocirea?” Ei vor avea întotdeauna acest mic nor de teamă și îngrijorare în inimile lor. Cine le dă această îngrijorare? (Satana.) Satana este sursa acestei îngrijorări. Nu este aceasta una dintre căile prin care el îl corupe pe om? Satana folosește diferite mijloace și pretexte pentru a te controla, a te amenința și a te lega, astfel încât să cazi într-o stare de zăpăceală, să te dai bătut și să i te supui; acesta este modul în care îl corupe pe om. Deseori când oamenii sunt slabi sau nu sunt pe deplin conștienți de situație, ar putea face neintenționat ceva, într-un mod confuz; adică, ei cad fără a-și da seama în strânsoarea Satanei și ar putea să se poarte nechibzuit, să facă lucruri fără să știe ce fac. Acesta este modul în care Satana îl corupe pe om. Acum există destul de mulți oameni reticenți să se despartă de cultura tradițională adânc înrădăcinată și care, pur și simplu, nu pot renunța la ea. Mai ales atunci când sunt slabi și pasivi, își doresc să celebreze astfel de sărbători și să-l întâlnească pe Satana și să-l mulțumească din nou, ca să-și aline inima. Care este contextul culturii tradiționale? Oare mâna neagră a Satanei este cea care trage sforile în spatele scenei? Oare natura lui diabolică este cea care manipulează și controlează lucrurile? Controlează Satana totul? (Da.) Când oamenii trăiesc într-o cultură tradițională și celebrează aceste tipuri de sărbători tradiționale, am putea spune că acesta este un mediu în care sunt păcăliți și corupți de Satana și că, în plus, sunt fericiți să se lase păcăliți și corupți de el? (Da.) Acesta este un lucru pe care îl recunoașteți toți, unul pe care îl știți.

din „Cuvântul Se arată în trup”

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.
Contactați-ne
Contactează-ne pe whatsapp

Conținut similar