Fragment 129 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (III)”

Moartea: al șaselea moment critic

După atâta zarvă, atâtea frustrări și dezamăgiri, după atâtea bucurii și necazuri și suișuri și coborâșuri, după atâția ani de neuitat, după ce a urmărit anotimpurile trecând iar și iar, omul trece fără să-și dea seama de pietrele de hotar ale vieții și, într-o clipită, se trezește în anii apusului. Semnele timpului îi sunt întipărite pe tot trupul: nu mai poate sta drept, părul închis la culoare de pe cap albește, ochii strălucitori și limpezi slăbesc și devin încețoșați, iar pielea fină și suplă devine ridată și pătată. Auzul scade, dinții slăbesc și cad, reacțiile devin întârziate, mișcările – lente. În acest punct, acea persoană și-a luat adio complet de la anii pasionali ai tinereții sale și a intrat în amurgul vieții: bătrânețea. Apoi, acea persoană se va confrunta cu moartea, ultimul moment critic din viața omenească.

1. Numai Creatorul are putere de viață și de moarte asupra omului

Dacă nașterea cuiva a fost predestinată de viața sa anterioară, atunci moartea sa marchează sfârșitul acelui destin. Dacă nașterea cuiva este începutul misiunii sale în această viață, atunci moartea sa marchează finalul acelei misiuni. Din moment ce Creatorul a determinat un set fix de circumstanțe pentru nașterea unei persoane, nu mai trebuie precizat că El a pus la cale și un set fix de circumstanțe pentru moartea acelei persoane. Cu alte cuvinte, nimeni nu se naște din întâmplare, moartea nimănui nu este neașteptată și atât viața, cât și moartea sunt legate în mod necesar de viețile anterioare și actuale ale cuiva. Circumstanțele nașterii și morții unei persoane sunt amândouă predeterminate de către Creator; acesta este destinul unei persoane, soarta unei persoane. La fel cum multe se pot spune despre nașterea cuiva, moartea fiecărei persoane va surveni într-un set diferit de circumstanțe speciale, de aici variatele durate de viață ale oamenilor și diferitele moduri și momente ale morții lor. Unii oameni sunt puternici și zdraveni, și totuși mor devreme, alții sunt slabi și bolnăvicioși și totuși trăiesc până la o vârstă înaintată și mor în pace. Unii pier din cauze nenaturale, alții, din cauze naturale. Unii își sfârșesc viața departe de casă, alții închid ochii cu cei dragi alături. Unii oameni mor în spațiu, alții sub pământ. Unii se scufundă sub apă, alții pier în catastrofe. Unii mor dimineața, alții noaptea… Fiecare își dorește o naștere ilustră, o viață extraordinară și o moarte glorioasă, dar nimeni nu poate trece peste propriul destin, nimeni nu poate scăpa de suveranitatea Creatorului. Aceasta este soarta omenească. Omul își poate face tot felul de planuri de viitor, dar nimeni nu poate planifica modul și timpul nașterii și al plecării sale de pe lume. Cu toate că oamenii fac tot posibilul să evite și să opună rezistență venirii morții, totuși, pe neștiute, moartea se apropie în tăcere. Nimeni nu știe când va muri sau cum o va face, cu atât mai puțin unde se va întâmpla. Evident, nu omenirea este cea care are putere asupra vieții și morții, nu vreo ființă din lumea naturală, ci Creatorul, a cărui autoritate este unică. Viața și moartea omenirii nu sunt produse ale vreunei legi a lumii naturale, ci o consecință a suveranității autorității Creatorului.

2. Cel care nu cunoaște suveranitatea Creatorului va fi urmărit de frica morții

Când cineva ajunge la bătrânețe, provocarea cu care se confruntă nu este cum să-și întrețină familia sau să-și stabilească ambiții mărețe în viață, ci cum să-și ia adio de la viață, cum să întâmpine sfârșitul vieții, cum să pună punct la capătul existenței sale. Cu toate că la suprafață pare că oamenii dau puțină atenție morții, nimeni nu poate evita explorarea subiectului, pentru că nimeni nu știe dacă o altă lume se întinde la marginea îndepărtată a morții, o lume pe care ființele omenești nu o pot percepe sau simți, una despre care nu știu nimic. Acest lucru îi face pe oameni să se teamă să înfrunte moartea direct, să se teamă să o confrunte așa cum s-ar cuveni; în schimb, ei fac tot posibilul să evite subiectul. Și astfel, acest fapt umple sufletul fiecărei persoane de groaza morții și adaugă un văl de mister peste această realitate inevitabilă a vieții, aruncă o umbră persistentă peste inima fiecărei persoane.

Când o persoană își simte trupul deteriorându-se, când simte că se apropie de moarte, acea persoană simte o groază nedeslușită, o frică imposibil de exprimat. Frica de moarte face o persoană să se simtă și mai singură și mai neajutorată, și, în acest moment, aceasta se întreabă: de unde vine omul? Unde se duce omul? Așa va muri omul, cu viața ducându-se pe lângă el? Este aceasta perioada care marchează sfârșitul vieții omului? Care este, până la urmă, sensul vieții? Cât valorează viața, până la urmă? E vorba de faimă și avere? E vorba despre a-ți întemeia o familie? … Indiferent dacă cineva s-a gândit la aceste întrebări anume, indiferent de cât de profund se teme cineva de moarte, în străfundurile inimii fiecărei persoane există mereu dorința de a cerceta tainele, o senzație de neînțelegere a vieții și, amestecat cu toate acestea, un sentimentalism legat de lume, o reticență de a pleca. Poate că nimeni nu poate formula clar de ce se teme omul, ce vrea să cerceteze omul, de ce este sentimental și ce este reticent să lase în urmă…

Pentru că se tem de moarte, oamenii își fac prea multe griji; pentru că se tem de moarte, sunt atâtea la care nu pot renunța. Când sunt aproape de moarte, unii oameni se agită într-o privință sau alta, își fac griji în privința copiilor lor, a celor dragi, a averii, ca și cum îngrijorându-se pot șterge suferința și groaza pe care le aduce moartea, ca și cum menținând un fel de apropiere cu cei vii pot scăpa de neputința și singurătatea care însoțesc moartea. În străfundurile inimii omenești zace o frică incipientă, o frică de a fi despărțit de cei dragi, de a nu-ți mai arunca vreodată ochii asupra cerului albastru, de a nu mai privi vreodată spre lumea materială. Un suflet singuratic, obișnuit cu compania celor dragi, este reticent să slăbească strânsoarea și să plece singur către o lume necunoscută, nefamiliară.

din „Cuvântul Se arată în trup”

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.
Contactați-ne
Contactează-ne pe whatsapp

Conținut similar