Fragment 15 | „Cum să cunoaștem firea lui Dumnezeu și rezultatele pe care le va obține lucrarea Sa”

Oamenii au tendința de a-L defini pe Dumnezeu în funcție de experiență

În comunicarea subiectului despre cunoaşterea lui Dumnezeu, aţi observat ceva? Aţi observat că actuala atitudine a lui Dumnezeu a suferit o schimbare? Atitudinea lui Dumnezeu faţă de omenire este imuabilă? Va răbda Dumnezeu mereu aşa, acordându-i omului toată dragostea şi mila Lui la nesfârşit? Această chestiune implică şi esenţa lui Dumnezeu. […] Odată ce oamenii ştiu că Dumnezeu iubeşte omenirea, ei Îl definesc drept simbol al iubirii: indiferent ce fac oamenii, indiferent cum se comportă, indiferent cum Îl tratează pe Dumnezeu şi indiferent cât de neascultători sunt, nimic din toate acestea nu contează pentru că Dumnezeu are iubire, iar iubirea Lui este nelimitată şi nemăsurată. Dumnezeu are iubire, aşa că poate fi tolerant cu oamenii; Dumnezeu are iubire, aşa că poate fi milos faţă de oameni, milos faţă de imaturitatea lor, milos faţă de ignoranţa lor şi milos faţă de neascultarea lor. Chiar aşa e oare? Pentru unii oameni, când au experimentat o dată sau de câteva ori răbdarea lui Dumnezeu, o vor trata drept capitală în propria înţelegere a lui Dumnezeu, crezând că Dumnezeu va fi veşnic răbdător faţă de ei, că va fi milos faţă de ei, iar, pe parcursul vieţii lor, vor lua răbdarea lui Dumnezeu şi o vor considera drept standardul felului în care Dumnezeu îi tratează. Mai există și acei oameni care, după ce au experimentat o dată toleranța lui Dumnezeu, Îl vor defini veșnic pe Dumnezeu drept toleranţă, iar această toleranţă este nedefinită, necondiţionată şi chiar total neprincipială. Sunt corecte aceste credinţe? De fiecare dată când sunt discutate chestiuni legate de esenţa lui Dumnezeu sau de firea Lui, păreţi uluiţi. Faptul că vă văd aşa Mă face foarte furios. Aţi auzit mult adevăr cu privire la esenţa lui Dumnezeu; aţi ascultat şi multe subiecte cu privire la firea lui Dumnezeu. Totuşi, în minţile voastre, aceste chestiuni şi adevărul acestor aspecte sunt doar amintiri bazate pe teorie şi cuvinte scrise. Niciunul dintre voi nu e capabil să experimenteze cum este firea lui Dumnezeu în vieţile voastre reale şi nici nu puteţi vedea ce anume este firea lui Dumnezeu. Prin urmare, cu toţii sunteţi zăpăciţi în credinţele voastre, cu toţii credeţi orbeşte până într-atât încât aveţi o atitudine ireverenţioasă faţă de Dumnezeu, încât Îl daţi la o parte. La ce duce faptul că aveţi o astfel de atitudine faţă de Dumnezeu? Face ca voi să trageţi mereu concluzii despre Dumnezeu. Odată ce dobândiţi puţină cunoaştere, vă simţiţi foarte satisfăcuţi, consideraţi că L-aţi obţinut pe Dumnezeu în totalitatea Lui. După aceea, deduceţi că aşa e Dumnezeu şi nu-L lăsaţi să se mişte liber. Şi, ori de câte ori Dumnezeu face un lucru nou, voi, pur şi simplu, nu recunoaşteţi că El este Dumnezeu. Într-o zi, când Dumnezeu spune: „Nu-l mai iubesc pe om; nu-i mai acord milă omului; nu mai am deloc toleranţă sau răbdare faţă de om; sunt plin de scârbă şi de antipatie extreme faţă de om,” oamenii vor fi în dezacord din străfundul inimilor lor cu acest fel de declaraţie. Unii dintre ei vor spune chiar: „Tu nu mai eşti Dumnezeul meu; nu mai eşti Dumnezeul pe care vreau să-L urmez. Dacă aceasta este ceea ce spui, atunci nu mai eşti apt să fii Dumnezeul meu şi nu mai trebuie să continui să Te urmez. Dacă nu-mi dai milă, nu-mi dai iubire, nu-mi dai toleranţă, atunci nu Te voi mai urma. Doar dacă eşti tolerant cu mine la nesfârşit, dacă eşti mereu răbdător cu mine şi mă laşi să văd că Tu eşti iubire, că Tu eşti răbdare, că Tu eşti toleranţă, doar atunci Te pot urma şi doar atunci pot avea încrederea de a Te urma până la capăt. De vreme ce am răbdarea şi mila Ta, neascultarea mea şi fărădelegile mele pot fi iertate la nesfârşit, pot fi scuzate la nesfârşit, iar eu pot păcătui oricând şi oriunde, mărturisi şi fi iertat oricând şi oriunde şi Te pot mânia oricând şi oriunde. Nu ar trebui să ai deloc idei sau concluzii proprii cu privire la mine.” Deşi poate că nu te gândeşti la astfel de întrebare într-un mod atât de subiectiv şi conştient, ori de câte ori Îl consideri pe Dumnezeu a fi un instrument pentru a-ţi fi iertate păcatele şi un obiect menit a fi folosit pentru a obţine o destinaţie frumoasă, pe nesimţite, L-ai pus deja pe Dumnezeul viu în opoziţie faţă de tine, ca duşmanul tău. Asta văd Eu. Poate că tu continui să spui: „Eu cred în Dumnezeu”; „Caut adevărul”; „Vreau să-mi schimb firea”; „Vreau să mă eliberez de influenţa întunericului”; „Vreau să-L satisfac pe Dumnezeu”; „Vreau să ascult de Dumnezeu”; „Vreau să fiu credincios faţă de Dumnezeu şi să-mi fac datoria bine”; şi aşa mai departe. Totuşi, oricât de frumos sună ceea ce spui tu, oricât de multă teorie ştii, oricât de impunătoare este acea teorie, oricât de demnă, esenţa chestiunii este că, acum, mulţi dintre voi aţi învăţat deja cum să folosiţi regula, doctrina, teoria pe care vi le-aţi însuşit pentru a trage concluzii despre Dumnezeu şi pentru a-L pune în opoziţie faţă de voi înşişi, într-un mod cu totul firesc. Deşi ţi-ai însuşit slove şi doctrine, nu ai intrat cu adevărat în realitatea adevărului, aşa că îţi e foarte greu să te apropii de Dumnezeu, să-L cunoşti pe Dumnezeu, să-L înţelegi pe Dumnezeu. Acest lucru e atât de jalnic!

din „Cuvântul Se arată în trup”

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.