Fragment 10 | „Cum să cunoaștem firea lui Dumnezeu și rezultatele pe care le va obține lucrarea Sa”

Să nu te temi de Dumnezeu și să nu te ferești de rău înseamnă să I te opui lui Dumnezeu

Acum voi sunteți față în față cu Dumnezeu și cu al Lui cuvânt. Voi cunoașteți mult mai multe despre Dumnezeu decât cunoștea Iov. De ce discut despre asta? De ce vorbesc în acest fel? Vreau să vă explic un fapt, dar, înainte să o fac, vreau să vă pun o întrebare. Iov cunoștea foarte puține despre Dumnezeu, dar putea să se teamă de El și să se ferească de rău. Atunci, de ce oamenii din ziua de azi nu reușesc să facă asta? (Din cauza corupției înrădăcinate.) Din cauza corupției înrădăcinate – aceasta este partea superficială a chestiunii, dar Eu nu privesc niciodată problema în acest fel. Voi vă referiți deseori la slove și doctrine, cum ar fi „corupția înrădăcinată”, „răzvrătirea contra lui Dumnezeu”, „lipsa de loialitate față de Dumnezeu”, „neascultarea”, „detestarea adevărului” – și folosiți aceste expresii pentru a explica esența fiecărei întrebări. Acest mod de a practica este defectuos. Folosind același răspuns pentru a explica întrebări de diferite naturi trezește inevitabil suspiciuni că huliți adevărul și-L huliți pe Dumnezeu. Nu-Mi place să aud acest tip de răspuns. Gândiți-vă bine! Niciunul dintre voi nu s-a gândit la această chestiune, dar văd asta și simt asta în fiecare zi. Așadar, voi faceți, iar Eu privesc. Iar când faceți asta, nu sesizați esența acestei chestiuni. Dar când Eu privesc, sesizez esența acestei chestiuni și pot să o și simt. Așadar, care este această esență? De ce nu pot oamenii din zilele noastre să se teamă de Dumnezeu și să se ferească de rău? Răspunsurile voastre sunt departe de a putea explica esența acestei întrebări și nu pot să îi rezolve esența. Asta fiindcă există o sursă despre care voi nu știți nimic. Care este această sursă? Știu că vreți să aflați despre ea, așadar, vă voi vorbi despre sursa acestei întrebări.

La începutul lucrării lui Dumnezeu, El îl considera pe om drept ce? Dumnezeu l-a salvat pe om; îl considera drept un membru al familiei Sale, o țintă a lucrării Lui, drept ceea ce voia El să cucerească, să mântuiască și drept ceea ce voia El să desăvârșească. Aceasta a fost atitudinea lui Dumnezeu față de om la începutul lucrării Sale. Dar care a fost atitudinea omului față de Dumnezeu la acea vreme? Dumnezeu era străin pentru om, iar omul Îl privea pe Dumnezeu ca pe un străin. Se poate spune că atitudinea omului față de Dumnezeu nu a determinat rezultatele corecte, iar omul nu știa clar cum ar trebui să-L trateze pe Dumnezeu. Așadar, omul Îl trata așa cum îi plăcea și făcea tot ce îi era pe plac. Avea oare omul un punct de vedere despre Dumnezeu? La început, omul nu avea un punct de vedere despre Dumnezeu. Așa-zisul punct de vedere al omului era doar o amestecătură de concepții și închipuiri despre Dumnezeu. Ceea ce se conforma cu concepțiile oamenilor era acceptat; ceea ce nu se conforma era respectat în aparență, dar, în inimile lor, oamenii nu erau de acord și se împotriveau cu îndârjire. Aceasta era relația dintre om și Dumnezeu la început: Dumnezeu îl considera pe om un membru al familiei Sale, dar omul Îl trata pe Dumnezeu ca pe un străin. Dar după o perioadă din lucrarea lui Dumnezeu, omul a ajuns să înțeleagă ceea ce Dumnezeu încerca să realizeze. Oamenii au ajuns să cunoască faptul că Dumnezeu era adevăratul Dumnezeu și au ajuns să înțeleagă ce poate să obțină omul de la El. Cum L-a privit omul pe Dumnezeu la acea vreme? L-a privit ca pe un colac de salvare, sperând să obțină har, binecuvântări și promisiuni. Și cum l-a privit Dumnezeu pe om în acest moment? Dumnezeu l-a privit pe om ca pe o țintă de cucerit. Dumnezeu voia să-l judece pe om folosind cuvinte, să-l testeze pe om și să-l supună unor încercări. Dar, în acest moment, din punctul de vedere al omenirii, Dumnezeu era un obiect pe care omul putea să-l folosească pentru a-și îndeplini propriile-i țeluri. Oamenii au văzut că adevărul promulgat de Dumnezeu ar putea să-i cucerească și să-i mântuiască, au văzut că ei aveau o oportunitate de a obține ceea ce voiau de la Dumnezeu, destinația pe care ei și-o doreau. Din acest motiv, s-a format o fărâmă de sinceritate în inimile lor și au devenit dispuși să-L urmeze pe acest Dumnezeu. A trecut o vreme, iar oamenii au dobândit cunoaștere despre Dumnezeu, o cunoaștere superficială și dogmatică. S-ar putea spune că ei au devenit tot mai „familiarizați” cu Dumnezeu. Cuvântul rostit de Dumnezeu, propovăduirea Lui, adevărul pe care El l-a promulgat și lucrarea Lui – oamenii erau tot mai „familiarizați” cu ele. Așadar, oamenii au crezut greșit că Dumnezeu nu mai era un străin și că deja pășeau pe calea compatibilității cu Dumnezeu. Până în clipa de față, oamenii au ascultat multe predici despre adevăr și au fost supuși în mare măsură lucrării lui Dumnezeu. Dar, sub interferențele și obstrucțiile unor numeroși factori diferiți și a unor numeroase circumstanțe, majoritatea oamenilor nu au reușit să pună în practică adevărul, nici nu au reușit să-L mulțumească pe Dumnezeu. Oamenii sunt tot mai leneși și tot mai lipsiți de încredere. Ei simt tot mai mult că rezultatul lor este necunoscut. Nu îndrăznesc să aibă idei extravagante și nu caută să progreseze; ei doar urmează fără tragere de inimă, înaintând pas cu pas. Față de starea din prezent a omului, care este atitudinea lui Dumnezeu? Singura dorință a lui Dumnezeu este să-i dea omului aceste adevăruri și să-i insufle calea Lui, iar apoi să aranjeze diferite circumstanțe pentru a-l testa pe om în diferite moduri. Țelul Lui este să ia aceste cuvinte, aceste adevăruri și lucrarea Lui și să aducă un rezultat în urma căruia omul va putea să se teamă de Dumnezeu și să se ferească de rău. Majoritatea oamenilor pe care i-am văzut iau, pur și simplu, cuvântul lui Dumnezeu și-l privesc ca pe niște doctrine, ca pe niște slove, ca pe niște reglementări care trebuie respectate. Când își văd de treburile lor și vorbesc sau când se confruntă cu încercări, ei nu privesc calea lui Dumnezeu ca pe o cale pe care ar trebui să o urmeze. Asta este mai cu seamă adevărat atunci când oamenii se confruntă cu încercări mari; nu am văzut pe nimeni care să practice în sensul de a se teme de Dumnezeu și de a se feri de rău. Din această cauză, atitudinea lui Dumnezeu față de om este plină de dezgust și aversiune extremă. După ce Dumnezeu i-a supus în mod repetat pe oameni unor încercări, chiar și de sute de ori, ei tot nu au o atitudine clară pentru a demonstra că sunt hotărâți – că vor să se teamă de Dumnezeu și să se ferească de rău. Întrucât oamenii nu au această hotărâre și fiindcă nu demonstrează asta, în prezent, atitudinea lui Dumnezeu față de ei nu mai este aceeași ca în trecut, când El a dat dovadă de milă, de toleranță, de îngăduință și de răbdare îndelungată. În schimb, El este extrem de dezamăgit de om. Cine a cauzat această dezamăgire? De cine depinde genul de atitudine pe care Dumnezeu o are față de om? Depinde de fiecare om care Îl urmează pe Dumnezeu. De-a lungul multor ani ai lucrării Lui, Dumnezeu a impus omului multe cerințe și a aranjat multe circumstanțe pentru om. Dar, indiferent de modul în care a procedat omul și indiferent care este atitudinea omului față de Dumnezeu, omul nu poate practica în concordanță clară cu țelul de a se teme de Dumnezeu și de a se feri de rău. Așadar, voi rezuma totul într-o singură zicală și voi folosi această zicală pentru a explica tot ceea ce tocmai am discutat despre motivul pentru care oamenii nu pot să pășească pe calea lui Dumnezeu – să se teamă de Dumnezeu și să se ferească de rău. Care este această zicală? Această zicală este: Dumnezeu îl privește pe om ca pe obiectul mântuirii Lui, ca pe obiectul lucrării Lui, omul îl privește pe Dumnezeu ca pe un dușman, ca pe o antiteză a lui. Ai înțeles acum clar această chestiune? Care este atitudinea omului; care este atitudinea lui Dumnezeu; care este relația între om și Dumnezeu – toate acestea sunt foarte clare. Oricât de multe propovăduiri ați ascultat, lucrurile pe care le-ați concluzionat pe cont propriu – cum ar fi să crezi în Dumnezeu, să Îl asculți, să cauți calea compatibilității cu Dumnezeu, să dorești să-ți petreci toată viața pentru Dumnezeu, să trăiești pentru Dumnezeu – pentru Mine, aceste lucruri nu reprezintă să pășești conștient pe calea lui Dumnezeu, adică să te temi de Dumnezeu și să te ferești de rău. În schimb, sunt canale prin care poți să atingi anumite scopuri. Pentru a atinge aceste scopuri, voi respectați fără tragere de inimă anumite reglementări. Și exact aceste reglementări sunt cele care îi îndepărtează și mai mult pe oameni de pe calea de a se teme de Dumnezeu și a se feri de rău, cele care Îl pun încă o dată pe Dumnezeu în opoziție cu omul.

Întrebarea pe care o discutăm azi este cam apăsătoare, dar, orice ar fi, Eu încă sper că, atunci când veți trece prin experiențele care au să urmeze și prin vremurile care au să vină, veți putea să faceți ceea ce tocmai v-am spus. Nu-L neglijați pe Dumnezeu și nu-L priviți ca pe ceva nedefinit, simțind că El există atunci când El vă este de folos și simțind că El nu există atunci când nu vă este de folos. Când tu ai în subconștient acest mod de a înțelege lucrurile, L-ai înfuriat deja pe Dumnezeu. Poate că sunt oameni care spun: „Eu nu-L privesc pe Dumnezeu ca pe ceva nedefinit, mereu mă rog lui Dumnezeu, Îl mulțumesc întotdeauna pe Dumnezeu și tot ceea ce fac se încadrează în sfera, în standardul și în principiile cerute de Dumnezeu. Este cert că eu nu procedez pe baza ideilor proprii.” Da, maniera în care procedezi este corectă. Dar cum gândești când te confrunți cu o problemă? Cum practici când ești confruntat cu o problemă? Unii oameni simt că Dumnezeu există când I se roagă și când Îl imploră. Dar când sunt confruntați cu o problemă, ei vin cu propriile lor idei și vor să le respecte. Asta înseamnă să-L privești pe Dumnezeu ca pe ceva nedefinit. Acest gen de situație Îl face pe Dumnezeu inexistent. Oamenii cred că Dumnezeu ar trebui să existe când au nevoie de El, iar când nu au, El n-ar trebui să existe. Oamenii cred că este suficient să-și respecte ideile proprii pentru a practica. Ei cred că pot să procedeze după cum le este voia. Pur și simplu, ei cred că nu e nevoie să caute calea lui Dumnezeu. Oamenii care sunt în prezent într-o condiție, într-o stare, de acest tip – nu sunt ei la un pas de pericol? Unii spun: „Fie că sunt la un pas de pericol, fie că nu, eu am crezut în Dumnezeu atât de mulți ani și cred că Dumnezeu nu mă va abandona, fiindcă El nu ar suporta să mă abandoneze.” Alții spun: „Încă de când mă aflam în pântecul mamei mele, eu am crezut în Domnul, de atunci și până acum, patruzeci sau cincizeci de ani în total. În ceea ce privește durata, eu sunt cel mai învrednicit să fiu mântuit de Dumnezeu; eu sunt cel mai învrednicit să supraviețuiesc. În această perioadă de patru sau cinci decenii, mi-am abandonat familia și locul de muncă. Am renunțat la tot ce aveam, la bani, la statut, la bucurii și la timpul petrecut cu familia; nu am mâncat multe mâncăruri delicioase; nu m-am bucurat de multe lucruri amuzante; nu am vizitat multe locuri interesante; chiar am trecut prin suferințe pe care oamenii obișnuiți nu ar putea să le îndure. Dacă Dumnezeu nu poate să mă mântuiască din aceste cauze, atunci eu sunt tratat cu nedreptate și nu pot să cred în acest tip de Dumnezeu.” Sunt mulți oameni care au acest mod de a privi lucrurile? (Da, sunt mulți.) Atunci, azi vă voi ajuta să înțelegeți un fapt: fiecare dintre cei care privesc lucrurile în acest fel își sapă singuri groapa. Asta fiindcă își folosesc propriile închipuiri pentru a-și acoperi ochii. Exact închipuirile lor și propriile concluzii sunt cele care înlocuiesc standardul a ceea ce cere Dumnezeu de la om, împiedicându-i să accepte adevăratele intenții ale lui Dumnezeu, făcându-i să nu simtă adevărata existență a lui Dumnezeu și să piardă șansa de a fi desăvârșiți de Dumnezeu, făcându-i să nu mai aibă parte de promisiunea lui Dumnezeu.

din „Cuvântul Se arată în trup”

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.

Conținut similar