Cum să cunoaștem firea lui Dumnezeu și rezultatele pe care le va obține lucrarea Sa Partea a patra

Înțelegeți atitudinea lui Dumnezeu și renunțați la toate concepțiile greșite despre Dumnezeu

Acest Dumnezeu în care credeți acum, v-ați gândit vreodată ce fel de Dumnezeu este El? Când El vede un om rău care face fapte rele, îl disprețuiește? (Îl disprețuiește.) Când vede greșelile oamenilor ignoranți, care este atitudinea Lui? (Una de tristețe.) Când vede oameni care Îi fură jertfele, care este atitudinea Lui? (El îi disprețuiește.) Este totul foarte clar, nu-i așa? Când vede că cineva este neglijent în credința sa pentru Dumnezeu și nu caută în niciun mod adevărul, care este atitudinea lui Dumnezeu? Nu vă este foarte clar care e răspunsul, nu-i așa? Neglijența este o atitudine care nu reprezintă un păcat și nu este o jignire adusă la adresa lui Dumnezeu. Oamenii cred că nu ar trebui considerată ca fiind o gafă. Atunci, care crezi că este atitudinea lui Dumnezeu? (Nu este dispus să răspundă.) Nu este dispus să răspundă – ce atitudine e asta? E că Dumnezeu îi privește de sus cu dispreț pe acești oameni! Dumnezeu îi tratează cu răceală. Abordarea Lui este să-i dea la o parte, să nu înfăptuiască nicio lucrare asupra lor, inclusiv luminarea, iluminarea, certarea sau disciplinarea. Acest gen de om nu contează deloc în cadrul lucrării lui Dumnezeu. Care este atitudinea lui Dumnezeu față de cei care Îi ofensează firea și Îi jignesc decretele administrative? Dezgust absolut! Dumnezeu este înfuriat la extrem de oamenii care nu se căiesc atunci când Îi ofensează firea! „Furia” este doar un sentiment, o stare de spirit; nu poate reprezenta o atitudine clară. Dar acest sentiment, această stare de spirit, va aduce un rezultat pentru acest om: Îl va umple pe Dumnezeu cu un dezgust absolut! Care sunt consecințele acestui dezgust absolut? Dumnezeu îl va da la o parte pe acel om, nu va răspunde deocamdată celor ca el. El va aștepta ca ei să fie sortați „după toamnăˮ. Ce implică asta? Acest gen de om mai are un rezultat? Dumnezeu nu a intenționat niciodată să dea acestui gen de om un rezultat! Așadar, nu este firesc ca Dumnezeu să nu îi răspundă deocamdată acestui gen de om? (Ba da.) Cum ar trebui să se pregătească acum acest gen de om? Ar trebui să se pregătească să suporte consecințele negative cauzate de comportamentul lor și de răul pe care l-a făcut. Acesta este răspunsul lui Dumnezeu față de acest gen de om. Așadar, Eu îi spun acum clar acestui gen de om: nu te mai agăța de deziluziile tale, nu mai confunda dorințele tale cu realitatea. Dumnezeu nu va fi tolerant cu oamenii la nesfârșit; El nu va mai îndura la nesfârșit fărădelegile sau nesupunerea lor. Unii vor spune: „Am văzut și eu câțiva astfel de oameni. Când ei se roagă, sunt atinși în mod deosebit de Dumnezeu și plâng cu lacrimi amare. De obicei, aceștia sunt și foarte fericiți; par să se bucure de prezența și de călăuzirea lui Dumnezeu.” Nu spuneți aceste absurdități! Să plângi cu lacrimi amare nu înseamnă neapărat că ești atins de Dumnezeu sau că te bucuri de prezența lui Dumnezeu, darmite de călăuzirea Lui. Dacă oamenii Îl înfurie pe Dumnezeu, El îi va mai călăuzi? Pe scurt, când Dumnezeu a decis să elimine pe cineva, să abandoneze pe cineva, acel om deja nu mai are un rezultat. Nu contează cât de mulțumiți de sine se simt cei ca el atunci când se roagă, nici câtă încredere au în Dumnezeu în inima lor; toate acestea sunt deja neimportante. Important este că Dumnezeu nu are nevoie de acest gen de încredere și că Dumnezeu disprețuiește deja acest om. Cum să trateze cu ei după aceea, și asta este neimportant. Ce este important e că, în momentul în care acel om Îl înfurie pe Dumnezeu, rezultatul lui este deja stabilit. Dacă Dumnezeu a hotărât să nu mântuiască acest gen de om, atunci cei ca el vor fi lăsați în urmă pentru a fi pedepsiți. Aceasta este atitudinea lui Dumnezeu.

Chiar dacă o parte a esenței lui Dumnezeu este iubirea, iar El are milă pentru toată lumea, oamenii trec cu vederea și uită faptul că esența Lui este și demnitatea. Faptul că El are iubire nu înseamnă că oamenii pot să-L jignească în voie, că El nu are sentimente sau că nu reacționează. Faptul că El are milă nu înseamnă că El nu are principii pe baza cărora tratează oamenii. Dumnezeu trăiește; El chiar există. El nu este o marionetă imaginară sau altceva. Întrucât El există, ar trebui să ascultăm cu atenție mereu glasul inimii Sale, să acordăm atenție atitudinii Sale și să înțelegem sentimentele Lui. Nu ar trebui să folosim închipuirile oamenilor pentru a-L defini pe Dumnezeu și nu ar trebui să impunem gândurile și dorințele oamenilor asupra lui Dumnezeu, făcându-L pe Dumnezeu să folosească stilul și gândirea omului în felul în care El tratează omenirea. Dacă faci asta, atunci Îl înfurii pe Dumnezeu, atragi mânia lui Dumnezeu și contești demnitatea Lui! Așadar, după ce ați înțeles severitatea acestei probleme, îl îndemn pe fiecare dintre voi să fie precaut și prudent în faptele lui. Fiți precauți și prudenți în vorbele voastre. Iar în ceea ce privește modul în care Îl tratați pe Dumnezeu, cu cât sunteți mai precauți și mai prudenți, cu atât mai bine! Când nu înțelegi care este atitudinea lui Dumnezeu, nu vorbi neglijent, nu fi neglijent în faptele tale și nu aplica neglijent etichete. Chiar mai mult, să nu tragi concluzii în mod arbitrar. În schimb, ar trebui să aștepți și să cauți, și asta e o manifestare a atitudinii de a te teme de Dumnezeu și a te feri de rău. Dacă poți să atingi acest punct mai presus de orice, dacă poți să dobândești această atitudine mai presus de orice, atunci Dumnezeu nu te va blama pentru prostia ta, pentru ignoranța și pentru lipsa înțelegerii motivelor din spatele acestor lucruri. În schimb, datorită faptului că te temi să nu-L jignești pe Dumnezeu, datorită respectului tău pentru intențiile lui Dumnezeu, datorită atitudinii tale de a fi dispus să-L asculți pe Dumnezeu, Dumnezeu Își va aminti de tine, te va călăuzi și te va lumina sau îți va tolera imaturitatea și ignoranța. În schimb, dacă atitudinea ta față de El e lipsită de respect – judecându-L în mod arbitrar pe Dumnezeu și ghicind și definind în mod arbitrar ideile lui Dumnezeu – Dumnezeu te va condamna, te va disciplina și chiar te va pedepsi; sau îți va face o declarație. Poate că această declarație implică rezultatul tău. De aceea, Eu tot mai vreau să subliniez asta încă o dată: ar trebui să fiți precauți și prudenți față de tot ceea ce vine de la Dumnezeu. Nu vorbiți cu neglijență și nu fiți neglijenți în faptele voastre. Înainte să spui ceva, ar trebui să te gândești: oare dacă fac asta Îl voi înfuria pe Dumnezeu? Este asta a te teme de Dumnezeu? Chiar și pentru chestiunile simple, ar trebui încă să încerci să găsești răspuns la aceste întrebări, să te gândești cu adevărat la ele. Dacă poți cu adevărat să practici conform acestor principii peste tot, în toate lucrurile și în fiecare moment, și adopți o astfel de atitudine mai ales când nu înțelegi ceva, atunci Dumnezeu te va călăuzi mereu și îți va da mereu o cale pe care să o urmezi. Indiferent ce scot oamenii în evidență, Dumnezeu vede totul clar și deschis, iar El îți va face o evaluare precisă și potrivită a acestor evidențieri. După ce ai fost supus ultimei încercări, Dumnezeu va lua întregul tău comportament și îl va rezuma complet pentru a stabili rezultatul tău. Acest rezultat îi va convinge pe toți dincolo de orice îndoială. Ceea ce aș vrea să vă spun este că fiecare faptă, fiecare acțiune și fiecare gând al vostru vă va decide soarta.

Cine stabilește rezultatul omului?

Există o altă chestiune foarte importantă, iar aceasta este atitudinea voastră faţă de Dumnezeu. Această atitudine e crucială! Ea stabileşte dacă, în cele din urmă, veţi merge spre distrugere sau într-o destinaţie frumoasă, pe care Dumnezeu a pregătit-o pentru voi. În Epoca Împărăţiei, Dumnezeu a lucrat deja timp de peste douăzeci de ani, iar, în decursul acestor douăzeci de ani, poate că inimile voastre au fost puţin nesigure cu privire la realizările voastre. Dar, în inima lui Dumnezeu, El a făcut o consemnare propriu-zisă şi onestă pentru fiecare dintre voi. Începând cu momentul în care fiecare persoană începe să-L urmeze şi să-I asculte predicile, înţelegând tot mai mult din adevăr, până în momentul în care îşi realizează datoria – Dumnezeu are o consemnare a fiecăreia dintre aceste manifestări. Când cineva îşi face datoria, când înfruntă tot felul de circumstanţe, tot felul de încercări, care este atitudinea acestuia? Cum se comportă? Cum se simte faţă de Dumnezeu în inima sa?… Dumnezeu are un raport cu privire la toate acestea, o consemnare a tuturor acestor lucruri. Poate că, din punctul vostru de vedere, aceste chestiuni sunt derutante. Însă, din perspectiva lui Dumnezeu, toate sunt extrem de clare şi nu există nici cea mai mică neglijenţă. Aceasta este o chestiune care implică rezultatul fiecărui om, destinul şi perspectivele lui. Ba mai mult, aici Îşi consumă Dumnezeu toate eforturile Lui migăloase. Prin urmare, Dumnezeu nu îndrăzneşte să neglijeze acest lucru câtuşi de puţin și nu va tolera nicio neglijenţă. Dumnezeu înregistrează acest raport al omenirii, consemnând un raport al întregului curs de urmare a lui Dumnezeu de către om, de la început şi până la sfârşit. Atitudinea ta faţă de Dumnezeu din această perioadă îţi va stabili soarta. Nu e adevărat acest lucru? Acum, credeţi că Dumnezeu este drept? Sunt potrivite acţiunile lui Dumnezeu? Mai aveţi şi altă imagine a lui Dumnezeu în minţile voastre? (Nu.) Atunci, spuneţi că Dumnezeu trebuie să stabilească rezultatul omului sau omul însuşi trebui s-o facă? (Dumnezeu trebuie să-l stabilească.) Cine-l stabilește? (Dumnezeu.) Nu sunteți siguri, nu-i așa? Frați și surori din Hong Kong, exprimați-vă părerea – cine-l stabilește? (Omul îl stabilește singur.) Omul îl stabilește singur? Atunci, nu înseamnă aceasta că nu are nimic de-a face cu Dumnezeu? Frați și surori din Coreea de Sud, exprimați-vă părerea. (Dumnezeu stabilește rezultatul oamenilor în funcție de acțiunile, faptele lor și de calea pe care merg.) Acesta e un răspuns foarte obiectiv. Există un fapt cert aici despre care trebuie să vă informez: în cursul lucrării de mântuire a lui Dumnezeu, El stabilește un standard pentru om. Acest standard este că omul se poate supune cuvântului lui Dumnezeu și merge pe calea Lui. Tocmai acest standard e folosit pentru a evalua rezultatul omului. Dacă practici conform acestui standard al lui Dumnezeu, atunci poți obține un rezultat bun; dacă nu, atunci nu poţi obţine un rezultat bun. Atunci, cine spui tu că stabileşte acest rezultat? Nu doar Dumnezeu e Cel care îl stabileşte, ci, mai degrabă, Dumnezeu şi omul împreună. Este acest lucru corect? (Da.) De ce? Pentru că Dumnezeu e Cel care vrea să Se implice activ în lucrarea de mântuire a omenirii și să pregătească o destinație frumoasă pentru om; omul este ţinta lucrării lui Dumnezeu, iar acest rezultat, această destinaţie este ceea ce Dumnezeu pregăteşte pentru om. Dacă nu ar fi nicio ţintă pentru lucrarea Lui, atunci Dumnezeu nu ar trebui să facă această lucrare; dacă Dumnezeu nu ar face această lucrare, atunci omul nu ar avea o şansă de mântuire. Omul e ţinta mântuirii şi, deşi omul e partea pasivă în acest proces, această atitudine din această parte este cea care stabileşte dacă Dumnezeu va avea sau nu succes în lucrarea Lui de a mântui omenirea. Dacă nu ar fi călăuzirea pe care Dumnezeu ţi-o dă, atunci nu ai cunoaşte standardul Lui şi nu ai avea niciun obiectiv. Dacă ai acest standard, acest obiectiv, dar nu cooperezi, nu-l pui în practică, nu suporţi consecinţele, atunci tot nu vei obţine acest rezultat. Iată de ce spun că acest rezultat nu poate fi separat de Dumnezeu şi nu poate fi separat de om. Iar acum ştiţi cine stabileşte rezultatul omului.

Oamenii au tendința de a-L defini pe Dumnezeu în funcție de experiență

În comunicarea subiectului despre cunoaşterea lui Dumnezeu, aţi observat ceva? Aţi observat că actuala atitudine a lui Dumnezeu a suferit o schimbare? Atitudinea lui Dumnezeu faţă de omenire este imuabilă? Va răbda Dumnezeu mereu aşa, acordându-i omului toată dragostea şi mila Lui la nesfârşit? Această chestiune implică şi esenţa lui Dumnezeu. Să revenim la întrebarea de dinainte a aşa-zisului fiu risipitor! După ce a fost adresată această întrebare, răspunsurile voastre nu au fost foarte clare. Cu alte cuvinte, tot nu înţelegeţi bine intenţiile lui Dumnezeu. Odată ce oamenii ştiu că Dumnezeu iubeşte omenirea, ei Îl definesc drept simbol al iubirii: indiferent ce fac oamenii, indiferent cum se comportă, indiferent cum Îl tratează pe Dumnezeu şi indiferent cât de neascultători sunt, nimic din toate acestea nu contează pentru că Dumnezeu are iubire, iar iubirea Lui este nelimitată şi nemăsurată. Dumnezeu are iubire, aşa că poate fi tolerant cu oamenii; Dumnezeu are iubire, aşa că poate fi milos faţă de oameni, milos faţă de imaturitatea lor, milos faţă de ignoranţa lor şi milos faţă de neascultarea lor. Chiar aşa e oare? Pentru unii oameni, când au experimentat o dată sau de câteva ori răbdarea lui Dumnezeu, o vor trata drept capitală în propria înţelegere a lui Dumnezeu, crezând că Dumnezeu va fi veşnic răbdător faţă de ei, că va fi milos faţă de ei, iar, pe parcursul vieţii lor, vor lua răbdarea lui Dumnezeu şi o vor considera drept standardul felului în care Dumnezeu îi tratează. Mai există și acei oameni care, după ce au experimentat o dată toleranța lui Dumnezeu, Îl vor defini veșnic pe Dumnezeu drept toleranţă, iar această toleranţă este nedefinită, necondiţionată şi chiar total neprincipială. Sunt corecte aceste credinţe? De fiecare dată când sunt discutate chestiuni legate de esenţa lui Dumnezeu sau de firea Lui, păreţi uluiţi. Faptul că vă văd aşa Mă face foarte furios. Aţi auzit mult adevăr cu privire la esenţa lui Dumnezeu; aţi ascultat şi multe subiecte cu privire la firea lui Dumnezeu. Totuşi, în minţile voastre, aceste chestiuni şi adevărul acestor aspecte sunt doar amintiri bazate pe teorie şi cuvinte scrise. Niciunul dintre voi nu e capabil să experimenteze cum este firea lui Dumnezeu în vieţile voastre reale şi nici nu puteţi vedea ce anume este firea lui Dumnezeu. Prin urmare, cu toţii sunteţi zăpăciţi în credinţele voastre, cu toţii credeţi orbeşte până într-atât încât aveţi o atitudine ireverenţioasă faţă de Dumnezeu, încât Îl daţi la o parte. La ce duce faptul că aveţi o astfel de atitudine faţă de Dumnezeu? Face ca voi să trageţi mereu concluzii despre Dumnezeu. Odată ce dobândiţi puţină cunoaştere, vă simţiţi foarte satisfăcuţi, consideraţi că L-aţi obţinut pe Dumnezeu în totalitatea Lui. După aceea, deduceţi că aşa e Dumnezeu şi nu-L lăsaţi să se mişte liber. Şi, ori de câte ori Dumnezeu face un lucru nou, voi, pur şi simplu, nu recunoaşteţi că El este Dumnezeu. Într-o zi, când Dumnezeu spune: „Nu-l mai iubesc pe om; nu-i mai acord milă omului; nu mai am deloc toleranţă sau răbdare faţă de om; sunt plin de scârbă şi de antipatie extreme faţă de om,” oamenii vor fi în dezacord din străfundul inimilor lor cu acest fel de declaraţie. Unii dintre ei vor spune chiar: „Tu nu mai eşti Dumnezeul meu; nu mai eşti Dumnezeul pe care vreau să-L urmez. Dacă aceasta este ceea ce spui, atunci nu mai eşti apt să fii Dumnezeul meu şi nu mai trebuie să continui să Te urmez. Dacă nu-mi dai milă, nu-mi dai iubire, nu-mi dai toleranţă, atunci nu Te voi mai urma. Doar dacă eşti tolerant cu mine la nesfârşit, dacă eşti mereu răbdător cu mine şi mă laşi să văd că Tu eşti iubire, că Tu eşti răbdare, că Tu eşti toleranţă, doar atunci Te pot urma şi doar atunci pot avea încrederea de a Te urma până la capăt. De vreme ce am răbdarea şi mila Ta, neascultarea mea şi fărădelegile mele pot fi iertate la nesfârşit, pot fi scuzate la nesfârşit, iar eu pot păcătui oricând şi oriunde, mărturisi şi fi iertat oricând şi oriunde şi Te pot mânia oricând şi oriunde. Nu ar trebui să ai deloc idei sau concluzii proprii cu privire la mine.” Deşi poate că nu te gândeşti la astfel de întrebare într-un mod atât de subiectiv şi conştient, ori de câte ori Îl consideri pe Dumnezeu a fi un instrument pentru a-ţi fi iertate păcatele şi un obiect menit a fi folosit pentru a obţine o destinaţie frumoasă, pe nesimţite, L-ai pus deja pe Dumnezeul viu în opoziţie faţă de tine, ca duşmanul tău. Asta văd Eu. Poate că tu continui să spui: „Eu cred în Dumnezeu”; „Caut adevărul”; „Vreau să-mi schimb firea”; „Vreau să mă eliberez de influenţa întunericului”; „Vreau să-L satisfac pe Dumnezeu”; „Vreau să ascult de Dumnezeu”; „Vreau să fiu credincios faţă de Dumnezeu şi să-mi fac datoria bine”; şi aşa mai departe. Totuşi, oricât de frumos sună ceea ce spui tu, oricât de multă teorie ştii, oricât de impunătoare este acea teorie, oricât de demnă, esenţa chestiunii este că, acum, mulţi dintre voi aţi învăţat deja cum să folosiţi regula, doctrina, teoria pe care vi le-aţi însuşit pentru a trage concluzii despre Dumnezeu şi pentru a-L pune în opoziţie faţă de voi înşişi, într-un mod cu totul firesc. Deşi ţi-ai însuşit slove şi doctrine, nu ai intrat cu adevărat în realitatea adevărului, aşa că îţi e foarte greu să te apropii de Dumnezeu, să-L cunoşti pe Dumnezeu, să-L înţelegi pe Dumnezeu. Acest lucru e atât de jalnic!

Am văzut această secvenţă într-o înregistrare video: câteva surori ţineau o carte „Cuvântul Se arată în trup” şi o ţineau sus, foarte sus. Ţineau această carte în mijlocul lor, mai sus de propriile capete. Deşi asta e doar o imagine, ceea ce evocă în Mine nu este o imagine. Mai degrabă, Mă face să Mă gândesc că lucrul pe care fiecare om îl preţuieşte în inima lui nu e cuvântul lui Dumnezeu, ci cartea care conţine cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta e o chestiune foarte deprimantă. Acest mod de a practica, pur şi simplu, nu înseamnă a-L preţui pe Dumnezeu. Din cauză că nu-L înţelegi pe Dumnezeu, o întrebare atât de evidentă, una atât de mică face ca tu să inventezi propriile noţiuni. Când îți cer ceva, când sunt serios cu tine, răspunzi cu presupuneri şi cu propriile închipuiri; unii dintre voi chiar adoptaţi un ton plin de îndoieli şi răspundeţi cu întrebări. Acest lucru Îmi confirmă şi mai clar că Dumnezeul în care credeţi voi nu este adevăratul Dumnezeu. După ce aţi citit cuvântul lui Dumnezeu atât de mulţi ani, folosiţi cuvântul lui Dumnezeu, folosiţi lucrarea Lui şi mai multe doctrine pentru a trage din nou concluzii despre Dumnezeu. Mai mult, nu încercaţi niciodată să-L înţelegeţi pe Dumnezeu; nu încercaţi niciodată să descifraţi intenţiile lui Dumnezeu; nu încercaţi să înţelegeţi care este atitudinea lui Dumnezeu faţă de om; sau cum gândeşte Dumnezeu, de ce este trist, de ce este mânios, de ce îi dispreţuieşte pe oameni şi alte astfel de întrebări. Mai mult, şi mai mulţi oameni cred că Dumnezeu a fost mereu tăcut pentru că El doar priveşte acţiunile oamenilor, pentru că El nu are nicio atitudine faţă de ei şi nici nu are propriile idei. Un alt grup duce lucrurile şi mai departe. Aceşti oameni cred că Dumnezeu nu rosteşte niciun sunet pentru că aprobă, Dumnezeu nu rosteşte niciun sunet pentru că aşteaptă, Dumnezeu nu rosteşte niciun sunet pentru că nu are nicio atitudine, pentru că atitudinea lui Dumnezeu a fost deja elaborată complet în carte, a fost deja exprimată omenirii în întregimea ei şi nu e nevoie să fie spusă în mod repetat oamenilor, la nesfârşit. Deşi Dumnezeu e tăcut, El tot are o atitudine, are un punct de vedere şi are un standard pe care îl solicită oamenilor. Deşi oamenii nu încearcă să-L înţeleagă şi nu încearcă să-L caute, atitudinea Lui e foarte clară. Gândiţi-vă la o persoană care, odată, L-a urmat pe Dumnezeu cu pasiune, dar, la un moment dat, L-a parasit şi a plecat. Dacă această persoană ar vrea să se întoarcă acum, foarte surprinzător, nu ştiţi care ar fi punctul de vedere al lui Dumnezeu şi care ar fi atitudinea Lui. Nu e acest lucru jalnic? De fapt, aceasta e o chestiune destul de superficială. Dacă voi aţi înţelege cu adevărat inima lui Dumnezeu, I-aţi şti atitudinea faţă de acest tip de om şi nu aţi da un răspuns ambiguu. De vreme ce nu ştiţi, permiteţi-Mi să vă dau detalii.

Atitudinea lui Dumnezeu față de cei care fug în timpul lucrării Lui

Vei găsi acest fel de om peste tot. După ce a fost sigur cu privire la calea lui Dumnezeu, din diverse motive, el porneşte în tăcere şi fără a-şi lua la revedere pentru a pleca şi a face orice îi pofteşte inima. Deocamdată, nu vom discuta despre motivul pentru care acest om pleacă. Mai întâi, vom vedea care este atitudinea lui Dumnezeu faţă de acest fel de om. Este foarte clar! Din clipa în care acest om pleacă, în ochii lui Dumnezeu, amploarea credinţei lui dispare. Nu acest om i-a pus capăt, ci Dumnezeu. Faptul că acest om L-a părăsit pe Dumnezeu înseamnă că L-a respins deja, că deja nu-L mai vrea pe Dumnezeu. Înseamnă că deja nu acceptă mântuirea lui Dumnezeu. De vreme ce acest om nu-L vrea pe Dumnezeu, îl poate Dumnezeu dori în continuare? Mai mult, când acest om are această atitudine, această opinie şi e hotărât să-L părăsească pe Dumnezeu, el a provocat deja firea lui Dumnezeu. Deşi nu s-a înfuriat şi nu L-a blestemat pe Dumnezeu, deşi nu a adoptat niciun comportament ticălos sau excesiv şi deşi acest om se gândeşte: „Dacă va veni o zi când mă voi fi săturat de distracţie în exterior sau când voi avea nevoie de Dumnezeu în continuare pentru ceva mă voi întoarce. Sau, dacă Dumnezeu mă cheamă, mă voi întoarce.” Sau spune: „Când voi fi rănit în exterior, când voi vedea că lumea de afară este prea întunecată, prea haină şi nu voi mai vrea să mă las dus de val, mă voi întoarce la Dumnezeu.” Deşi acest om a calculat în mintea lui când se va întoarce, deşi lasă uşa deschisă pentru întoarcerea sa, nu-şi dă seama că, indiferent cum gândeşte sau cum plănuieşte, toate acestea nu sunt decât dorinţe deşarte. Greşeala lui cea mai mare este că este că nu înţelege cum se simte Dumnezeu când el vrea să plece. Începând din acel moment, când acest om hotărăşte să-L părăsească pe Dumnezeu, Dumnezeu l-a abandonat complet; Dumnezeu a stabilit deja rezultatul lui în inima Sa. Ce rezultat e acesta? Că acest om este unul dintre hamsteri şi va pieri odată cu ei. Astfel, oamenii văd adesea acest fel de situaţie: cineva Îl abandonează pe Dumnezeu, dar nu primeşte o pedeapsă. Dumnezeu operează potrivit propriilor principii. Oamenii sunt capabili să vadă nişte lucruri, iar unele lucruri sunt încheiate doar în inima lui Dumnezeu, aşa că oamenii nu pot vedea rezultatul. Ceea ce văd oamenii nu e neapărat partea adevărată a lucrurilor; dar cealaltă parte, partea pe care nu o vezi – acestea sunt gândurile şi concluziile adevărate ale inimii lui Dumnezeu.

Oamenii care fug în timpul lucrării lui Dumnezeu sunt aceia care abandonează adevărata cale

Aşadar, de ce îi poate da Dumnezeu unui astfel de om o pedeapsă atât de gravă? De ce e Dumnezeu atât de furios pe el? Întâi de toate, ştim că firea lui Dumnezeu este măreţie, este mânie. El nu este o oaie care să fie tăiată de oricine; mai mult, El nu este o marionetă care să fie controlată de oameni oricum vor ei. El nu e nici un vid care să primească ordine de la oameni. Dacă tu crezi cu adevărat că Dumnezeu există, ar trebui să ai o inimă care se teme de Dumnezeu şi ar trebui să ştii că esenţa lui Dumnezeu nu trebuie să fie mâniată. Această mânie poate fi pricinuită de un cuvânt; poate, de un gând; poate, de un tip de comportament ticălos; poate, de un comportament moderat, unul acceptabil în ochii şi etica omului; sau poate că e pricinuit de o doctrină, de o teorie. Totuşi, odată ce-L mânii pe Dumnezeu, şansa ta e pierdută, iar ultimelele tale zile au sosit. Acesta este un lucru îngrozitor! Dacă nu înţelegi că Dumnezeu nu poate fi ofensat, atunci poate că nu te temi de Dumnezeu şi poate că-L ofensezi tot timpul. Dacă nu ştii cum să te temi de Dumnezeu, atunci eşti incapabil să te temi de Dumenezeu şi nu ştii cum să te pui pe cărarea de a merge pe calea lui Dumnezeu – temându-te de Dumnezeu şi ferindu-te de rău. Odată ce ajungi să înţelegi, poţi fi conştient că Dumnezeu nu poate fi ofensat, atunci vei şti ce este a te teme de Dumnezeu şi a te feri de rău.

A merge pe calea fricii de Dumnezeu şi a feririi de rău nu se referă neapărat la cât adevăr ştii, câte încercări ai experimentat sau la cât de mult ai fost disciplinat. Mai degrabă, depinde în ce constă esenţa inimii tale cu privire la Dumnezeu şi care e atitudinea ta faţă de Dumnezeu. Esenţa oamenilor şi atitudinile lor subiective – acestea sunt foarte importante, cruciale. Cu privire la acei oameni care au renunţat la Dumnezeu şi L-au părăsit, atitudinea lor disprețuitoare față de Dumnezeu şi inimile lor care dispreţuiesc adevărul au provocat firea lui Dumnezeu până într-atât încât Dumnezeu este îngrijorat că nu vor fi iertaţi niciodată. Ei au ştiut despre existenţa lui Dumnezeu, au avut informaţia că Dumnezeu a sosit deja, chiar au experimentat noua lucrare a lui Dumnezeu. Plecarea lor nu este din cauză că au fost amăgiţi şi nici că sunt confuzi. Cu atât mai puţin, nu se poate spune că au fost forţaţi să plece. Mai degrabă, în mod conştient şi cu mintea limpede, au ales să-L părăsească pe Dumnezeu. Plecarea lor nu înseamnă că s-au rătăcit; nu au fost izgoniţi. Prin urmare, în ochii lui Dumnezeu, ei nu sunt un miel care s-a depărtat de turmă, cu atât mai puţin, un fiu rătăcitor care s-a pierdut. Au plecat fără teamă de urmări, iar un astfel de caz, o astfel de situaţie provoacă firea lui Dumnezeu şi această provocare Îl face să le dea un rezultat lipsit de speranţă. Nu e înfricoşător acest fel de rezultat? Aşadar, dacă oamenii nu-L cunosc pe Dumnezeu, Îl pot ofensa. Aceasta nu e o chestiune neînsemnată! Dacă un om nu ia în serios atitudinea lui Dumnezeu şi continuă să creadă că Dumnezeu abia aşteaptă întoarcerea lui – pentru că el este unul dintre mieii rătăciţi ai lui Dumnezeu şi Dumnezeu continuă să aştepte ca el să se răzgândească – atunci acest om nu este atât de departe de ziua pedepsei. Dumnezeu nu doar va refuza să-l primească. Aceasta este a doua oară când Îi provoacă firea lui Dumnezeu; e o chestiune şi mai înfiorătoare! Atitudinea ireverenţioasă a acestui om a ofensat deja decretul administrativ al lui Dumnezeu. Dumnezeu îi va primi în continuare? În inima Lui, principiile lui Dumnezeu cu privire la această chestiune sunt: dacă un om a fost sigur în legătură cu adevărata cale şi totuşi Îl poate respinge pe Dumnezeu în mod conştient şi cu mintea limpede, depărtându-se de Dumnezeu, atunci El va bloca drumul spre mântuirea lui, iar poarta Împărăţiei îi va fi închisă de acum înainte. Când acest om vine să bată la poartă încă o dată, Dumnezeu nu îi va mai deschide. Acest om va fi exclus pe vecie. Poate că unii dintre voi au citit povestea lui Moise din Biblie. După ce Moise a fost uns de Dumnezeu, cei 250 de conducători și-au manifestat neascultarea față de Moise din cauza acţiunilor lui şi din alte motive diverse. De cine au refuzat ei să asculte? Nu de Moise. Au refuzat să asculte de rânduielile lui Dumnezeu; au refuzat să asculte de lucrarea lui Dumnezeu în această chestiune. Au spus următoarele: „Luați prea mult asupra voastră, văzând că toată adunarea – fiecare dintre ei – este sfântă, iar Iahve este printre ei…” În ochii omului, sunt aceste cuvinte foarte grave? Nu sunt grave! Cel puţin, sensul literal al cuvintelor nu e grav. Din punct de vedere juridic, ele nu încalcă nicio lege pentru că, la prima vedere, nu e un limbaj sau un vocabular duşmănos, cu atât mai puţin, nu are un sens de hulă. E doar o propoziţie banală, nimic mai mult. Totuşi, de ce aceste cuvinte pot declanşa o astfel de furie din partea lui Dumnezeu? Asta pentru că ele nu sunt spuse oamenilor, ci lui Dumnezeu. Atitudinea şi firea exprimată de ele sunt tocmai ceea ce provoacă firea lui Dumnezeu, mai ales acea parte din firea lui Dumnezeu care nu poate fi ofensată. Cu toţii ştim care a fost sfârşitul lor, în cele din urmă. În privinţa celor care L-au abandonat pe Dumnezeu, care este punctul lor de vedere? Care e atitudinea lor? Şi de ce punctul lor de vedere şi atitudinea lor Îl fac pe Dumnezeu să-i trateze astfel? Motivul este că ei ştiu clar că El este Dumnezeu şi, totuşi, aleg să-L trădeze. Iată de ce sunt privaţi de şansa lor la mântuire. Exact aşa cum scrie în Biblie: „Dacă noi păcătuim în mod intenţionat, după ce ni s-a făcut cunoscut adevărul, nu mai este nici o jertfă pentru păcat.” Aţi înţeles acum această chestiune?

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.
Contactați-ne
Contactează-ne pe whatsapp