Partea a patra

Înțelegeți atitudinea lui Dumnezeu și renunțați la toate concepțiile greșite despre Dumnezeu

Acest Dumnezeu în care credeți acum, v-ați gândit vreodată ce fel de Dumnezeu este El? Când El vede un om rău care face fapte rele, îl disprețuiește? (Îl disprețuiește.) Când vede greșelile oamenilor ignoranți, care este atitudinea Lui? (Una de tristețe.) Când vede oameni care Îi fură jertfele, care este atitudinea Lui? (El îi disprețuiește.) Este totul foarte clar, nu-i așa? Când vede că cineva este neglijent în credința sa pentru Dumnezeu și nu caută în niciun mod adevărul, care este atitudinea lui Dumnezeu? Nu vă este foarte clar care e răspunsul, nu-i așa? Neglijența este o atitudine care nu reprezintă un păcat și nu este o jignire adusă la adresa lui Dumnezeu. Oamenii cred că nu ar trebui considerată ca fiind o gafă. Atunci, care crezi că este atitudinea lui Dumnezeu? (Nu este dispus să răspundă.) Nu este dispus să răspundă – ce atitudine e asta? E că Dumnezeu îi privește de sus cu dispreț pe acești oameni! Dumnezeu îi tratează cu răceală. Abordarea Lui este să-i dea la o parte, să nu înfăptuiască nicio lucrare asupra lor, inclusiv luminarea, iluminarea, certarea sau disciplinarea. Acest gen de om nu contează deloc în cadrul lucrării lui Dumnezeu. Care este atitudinea lui Dumnezeu față de cei care Îi ofensează firea și Îi jignesc decretele administrative? Dezgust absolut! Dumnezeu este înfuriat la extrem de oamenii care nu se căiesc atunci când Îi ofensează firea! „Furia” este doar un sentiment, o stare de spirit; nu poate reprezenta o atitudine clară. Dar acest sentiment, această stare de spirit, va aduce un rezultat pentru acest om: Îl va umple pe Dumnezeu cu un dezgust absolut! Care sunt consecințele acestui dezgust absolut? Dumnezeu îl va da la o parte pe acel om, nu va răspunde deocamdată celor ca el. El va aștepta ca ei să fie sortați „după toamnăˮ. Ce implică asta? Acest gen de om mai are un rezultat? Dumnezeu nu a intenționat niciodată să dea acestui gen de om un rezultat! Așadar, nu este firesc ca Dumnezeu să nu îi răspundă deocamdată acestui gen de om? (Ba da.) Cum ar trebui să se pregătească acum acest gen de om? Ar trebui să se pregătească să suporte consecințele negative cauzate de comportamentul lor și de răul pe care l-a făcut. Acesta este răspunsul lui Dumnezeu față de acest gen de om. Așadar, Eu îi spun acum clar acestui gen de om: nu te mai agăța de deziluziile tale, nu mai confunda dorințele tale cu realitatea. Dumnezeu nu va fi tolerant cu oamenii la nesfârșit; El nu va mai îndura la nesfârșit fărădelegile sau nesupunerea lor. Unii vor spune: „Am văzut și eu câțiva astfel de oameni. Când ei se roagă, sunt atinși în mod deosebit de Dumnezeu și plâng cu lacrimi amare. De obicei, aceștia sunt și foarte fericiți; par să se bucure de prezența și de călăuzirea lui Dumnezeu.” Nu spuneți aceste absurdități! Să plângi cu lacrimi amare nu înseamnă neapărat că ești atins de Dumnezeu sau că te bucuri de prezența lui Dumnezeu, darmite de călăuzirea Lui. Dacă oamenii Îl înfurie pe Dumnezeu, El îi va mai călăuzi? Pe scurt, când Dumnezeu a decis să elimine pe cineva, să abandoneze pe cineva, acel om deja nu mai are un rezultat. Nu contează cât de mulțumiți de sine se simt cei ca el atunci când se roagă, nici câtă încredere au în Dumnezeu în inima lor; toate acestea sunt deja neimportante. Important este că Dumnezeu nu are nevoie de acest gen de încredere și că Dumnezeu disprețuiește deja acest om. Cum să trateze cu ei după aceea, și asta este neimportant. Ce este important e că, în momentul în care acel om Îl înfurie pe Dumnezeu, rezultatul lui este deja stabilit. Dacă Dumnezeu a hotărât să nu mântuiască acest gen de om, atunci cei ca el vor fi lăsați în urmă pentru a fi pedepsiți. Aceasta este atitudinea lui Dumnezeu.

Chiar dacă o parte a esenței lui Dumnezeu este iubirea, iar El are milă pentru toată lumea, oamenii trec cu vederea și uită faptul că esența Lui este și demnitatea. Faptul că El are iubire nu înseamnă că oamenii pot să-L jignească în voie, că El nu are sentimente sau că nu reacționează. Faptul că El are milă nu înseamnă că El nu are principii pe baza cărora tratează oamenii. Dumnezeu trăiește; El chiar există. El nu este o marionetă imaginară sau altceva. Întrucât El există, ar trebui să ascultăm cu atenție mereu glasul inimii Sale, să acordăm atenție atitudinii Sale și să înțelegem sentimentele Lui. Nu ar trebui să folosim închipuirile oamenilor pentru a-L defini pe Dumnezeu și nu ar trebui să impunem gândurile și dorințele oamenilor asupra lui Dumnezeu, făcându-L pe Dumnezeu să folosească stilul și gândirea omului în felul în care El tratează omenirea. Dacă faci asta, atunci Îl înfurii pe Dumnezeu, atragi mânia lui Dumnezeu și contești demnitatea Lui! Așadar, după ce ați înțeles severitatea acestei probleme, îl îndemn pe fiecare dintre voi să fie precaut și prudent în faptele lui. Fiți precauți și prudenți în vorbele voastre. Iar în ceea ce privește modul în care Îl tratați pe Dumnezeu, cu cât sunteți mai precauți și mai prudenți, cu atât mai bine! Când nu înțelegi care este atitudinea lui Dumnezeu, nu vorbi neglijent, nu fi neglijent în faptele tale și nu aplica neglijent etichete. Chiar mai mult, să nu tragi concluzii în mod arbitrar. În schimb, ar trebui să aștepți și să cauți, și asta e o manifestare a atitudinii de a te teme de Dumnezeu și a te feri de rău. Dacă poți să atingi acest punct mai presus de orice, dacă poți să dobândești această atitudine mai presus de orice, atunci Dumnezeu nu te va blama pentru prostia ta, pentru ignoranța și pentru lipsa înțelegerii motivelor din spatele acestor lucruri. În schimb, datorită faptului că te temi să nu-L jignești pe Dumnezeu, datorită respectului tău pentru intențiile lui Dumnezeu, datorită atitudinii tale de a fi dispus să-L asculți pe Dumnezeu, Dumnezeu Își va aminti de tine, te va călăuzi și te va lumina sau îți va tolera imaturitatea și ignoranța. În schimb, dacă atitudinea ta față de El e lipsită de respect – judecându-L în mod arbitrar pe Dumnezeu și ghicind și definind în mod arbitrar ideile lui Dumnezeu – Dumnezeu te va condamna, te va disciplina și chiar te va pedepsi; sau îți va face o declarație. Poate că această declarație implică rezultatul tău. De aceea, Eu tot mai vreau să subliniez asta încă o dată: ar trebui să fiți precauți și prudenți față de tot ceea ce vine de la Dumnezeu. Nu vorbiți cu neglijență și nu fiți neglijenți în faptele voastre. Înainte să spui ceva, ar trebui să te gândești: oare dacă fac asta Îl voi înfuria pe Dumnezeu? Este asta a te teme de Dumnezeu? Chiar și pentru chestiunile simple, ar trebui încă să încerci să găsești răspuns la aceste întrebări, să te gândești cu adevărat la ele. Dacă poți cu adevărat să practici conform acestor principii peste tot, în toate lucrurile și în fiecare moment, și adopți o astfel de atitudine mai ales când nu înțelegi ceva, atunci Dumnezeu te va călăuzi mereu și îți va da mereu o cale pe care să o urmezi. Indiferent ce scot oamenii în evidență, Dumnezeu vede totul clar și deschis, iar El îți va face o evaluare precisă și potrivită a acestor evidențieri. După ce ai fost supus ultimei încercări, Dumnezeu va lua întregul tău comportament și îl va rezuma complet pentru a stabili rezultatul tău. Acest rezultat îi va convinge pe toți dincolo de orice îndoială. Ceea ce aș vrea să vă spun este că fiecare faptă, fiecare acțiune și fiecare gând al vostru vă va decide soarta.

Cine stabilește rezultatul omului?

Există o altă chestiune foarte importantă, iar aceasta este atitudinea voastră față de Dumnezeu. Această atitudine e crucială! Ea stabilește dacă, în cele din urmă, veți merge spre distrugere sau într-o destinație frumoasă, pe care Dumnezeu a pregătit-o pentru voi. În Epoca Împărăției, Dumnezeu a lucrat deja timp de peste douăzeci de ani, iar, în decursul acestor douăzeci de ani, poate că inimile voastre au fost puțin nesigure cu privire la realizările voastre. Dar, în inima lui Dumnezeu, El a făcut o consemnare propriu-zisă și onestă pentru fiecare dintre voi. Începând cu momentul în care fiecare persoană începe să-L urmeze și să-I asculte predicile, înțelegând tot mai mult din adevăr, până în momentul în care își realizează datoria – Dumnezeu are o consemnare a fiecăreia dintre aceste manifestări. Când cineva își face datoria, când înfruntă tot felul de circumstanțe, tot felul de încercări, care este atitudinea acestuia? Cum se comportă? Cum se simte față de Dumnezeu în inima sa?… Dumnezeu are un raport cu privire la toate acestea, o consemnare a tuturor acestor lucruri. Poate că, din punctul vostru de vedere, aceste chestiuni sunt derutante. Însă, din perspectiva lui Dumnezeu, toate sunt extrem de clare și nu există nici cea mai mică neglijență. Aceasta este o chestiune care implică rezultatul fiecărui om, destinul și perspectivele lui. Ba mai mult, aici Își consumă Dumnezeu toate eforturile Lui migăloase. Prin urmare, Dumnezeu nu îndrăznește să neglijeze acest lucru câtuși de puțin și nu va tolera nicio neglijență. Dumnezeu înregistrează acest raport al omenirii, consemnând un raport al întregului curs de urmare a lui Dumnezeu de către om, de la început și până la sfârșit. Atitudinea ta față de Dumnezeu din această perioadă îți va stabili soarta. Nu e adevărat acest lucru? Acum, credeți că Dumnezeu este drept? Sunt potrivite acțiunile lui Dumnezeu? Mai aveți și altă imagine a lui Dumnezeu în mințile voastre? (Nu.) Atunci, spuneți că Dumnezeu trebuie să stabilească rezultatul omului sau omul însuși trebui s-o facă? (Dumnezeu trebuie să-l stabilească.) Cine-l stabilește? (Dumnezeu.) Nu sunteți siguri, nu-i așa? Frați și surori din Hong Kong, exprimați-vă părerea – cine-l stabilește? (Omul îl stabilește singur.) Omul îl stabilește singur? Atunci, nu înseamnă aceasta că nu are nimic de-a face cu Dumnezeu? Frați și surori din Coreea de Sud, exprimați-vă părerea. (Dumnezeu stabilește rezultatul oamenilor în funcție de acțiunile, faptele lor și de calea pe care merg.) Acesta e un răspuns foarte obiectiv. Există un fapt cert aici despre care trebuie să vă informez: în cursul lucrării de mântuire a lui Dumnezeu, El stabilește un standard pentru om. Acest standard este că omul se poate supune cuvântului lui Dumnezeu și merge pe calea Lui. Tocmai acest standard e folosit pentru a evalua rezultatul omului. Dacă practici conform acestui standard al lui Dumnezeu, atunci poți obține un rezultat bun; dacă nu, atunci nu poți obține un rezultat bun. Atunci, cine spui tu că stabilește acest rezultat? Nu doar Dumnezeu e Cel care îl stabilește, ci, mai degrabă, Dumnezeu și omul împreună. Este acest lucru corect? (Da.) De ce? Pentru că Dumnezeu e Cel care vrea să Se implice activ în lucrarea de mântuire a omenirii și să pregătească o destinație frumoasă pentru om; omul este ținta lucrării lui Dumnezeu, iar acest rezultat, această destinație este ceea ce Dumnezeu pregătește pentru om. Dacă nu ar fi nicio țintă pentru lucrarea Lui, atunci Dumnezeu nu ar trebui să facă această lucrare; dacă Dumnezeu nu ar face această lucrare, atunci omul nu ar avea o șansă de mântuire. Omul e ținta mântuirii și, deși omul e partea pasivă în acest proces, această atitudine din această parte este cea care stabilește dacă Dumnezeu va avea sau nu succes în lucrarea Lui de a mântui omenirea. Dacă nu ar fi călăuzirea pe care Dumnezeu ți-o dă, atunci nu ai cunoaște standardul Lui și nu ai avea niciun obiectiv. Dacă ai acest standard, acest obiectiv, dar nu cooperezi, nu-l pui în practică, nu suporți consecințele, atunci tot nu vei obține acest rezultat. Iată de ce spun că acest rezultat nu poate fi separat de Dumnezeu și nu poate fi separat de om. Iar acum știți cine stabilește rezultatul omului.

Oamenii au tendința de a-L defini pe Dumnezeu în funcție de experiență

În comunicarea subiectului despre cunoașterea lui Dumnezeu, ați observat ceva? Ați observat că actuala atitudine a lui Dumnezeu a suferit o schimbare? Atitudinea lui Dumnezeu față de omenire este imuabilă? Va răbda Dumnezeu mereu așa, acordându-i omului toată dragostea și mila Lui la nesfârșit? Această chestiune implică și esența lui Dumnezeu. Să revenim la întrebarea de dinainte a așa-zisului fiu risipitor! După ce a fost adresată această întrebare, răspunsurile voastre nu au fost foarte clare. Cu alte cuvinte, tot nu înțelegeți bine intențiile lui Dumnezeu. Odată ce oamenii știu că Dumnezeu iubește omenirea, ei Îl definesc drept simbol al iubirii: indiferent ce fac oamenii, indiferent cum se comportă, indiferent cum Îl tratează pe Dumnezeu și indiferent cât de neascultători sunt, nimic din toate acestea nu contează pentru că Dumnezeu are iubire, iar iubirea Lui este nelimitată și nemăsurată. Dumnezeu are iubire, așa că poate fi tolerant cu oamenii; Dumnezeu are iubire, așa că poate fi milos față de oameni, milos față de imaturitatea lor, milos față de ignoranța lor și milos față de neascultarea lor. Chiar așa e oare? Pentru unii oameni, când au experimentat o dată sau de câteva ori răbdarea lui Dumnezeu, o vor trata drept capitală în propria înțelegere a lui Dumnezeu, crezând că Dumnezeu va fi veșnic răbdător față de ei, că va fi milos față de ei, iar, pe parcursul vieții lor, vor lua răbdarea lui Dumnezeu și o vor considera drept standardul felului în care Dumnezeu îi tratează. Mai există și acei oameni care, după ce au experimentat o dată toleranța lui Dumnezeu, Îl vor defini veșnic pe Dumnezeu drept toleranță, iar această toleranță este nedefinită, necondiționată și chiar total neprincipială. Sunt corecte aceste credințe? De fiecare dată când sunt discutate chestiuni legate de esența lui Dumnezeu sau de firea Lui, păreți uluiți. Faptul că vă văd așa Mă face foarte furios. Ați auzit mult adevăr cu privire la esența lui Dumnezeu; ați ascultat și multe subiecte cu privire la firea lui Dumnezeu. Totuși, în mințile voastre, aceste chestiuni și adevărul acestor aspecte sunt doar amintiri bazate pe teorie și cuvinte scrise. Niciunul dintre voi nu e capabil să experimenteze cum este firea lui Dumnezeu în viețile voastre reale și nici nu puteți vedea ce anume este firea lui Dumnezeu. Prin urmare, cu toții sunteți zăpăciți în credințele voastre, cu toții credeți orbește până într-atât încât aveți o atitudine ireverențioasă față de Dumnezeu, încât Îl dați la o parte. La ce duce faptul că aveți o astfel de atitudine față de Dumnezeu? Face ca voi să trageți mereu concluzii despre Dumnezeu. Odată ce dobândiți puțină cunoaștere, vă simțiți foarte satisfăcuți, considerați că L-ați obținut pe Dumnezeu în totalitatea Lui. După aceea, deduceți că așa e Dumnezeu și nu-L lăsați să se miște liber. Și, ori de câte ori Dumnezeu face un lucru nou, voi, pur și simplu, nu recunoașteți că El este Dumnezeu. Într-o zi, când Dumnezeu spune: „Nu-l mai iubesc pe om; nu-i mai acord milă omului; nu mai am deloc toleranță sau răbdare față de om; sunt plin de scârbă și de antipatie extreme față de om,” oamenii vor fi în dezacord din străfundul inimilor lor cu acest fel de declarație. Unii dintre ei vor spune chiar: „Tu nu mai ești Dumnezeul meu; nu mai ești Dumnezeul pe care vreau să-L urmez. Dacă aceasta este ceea ce spui, atunci nu mai ești apt să fii Dumnezeul meu și nu mai trebuie să continui să Te urmez. Dacă nu-mi dai milă, nu-mi dai iubire, nu-mi dai toleranță, atunci nu Te voi mai urma. Doar dacă ești tolerant cu mine la nesfârșit, dacă ești mereu răbdător cu mine și mă lași să văd că Tu ești iubire, că Tu ești răbdare, că Tu ești toleranță, doar atunci Te pot urma și doar atunci pot avea încrederea de a Te urma până la capăt. De vreme ce am răbdarea și mila Ta, neascultarea mea și fărădelegile mele pot fi iertate la nesfârșit, pot fi scuzate la nesfârșit, iar eu pot păcătui oricând și oriunde, mărturisi și fi iertat oricând și oriunde și Te pot mânia oricând și oriunde. Nu ar trebui să ai deloc idei sau concluzii proprii cu privire la mine.” Deși poate că nu te gândești la astfel de întrebare într-un mod atât de subiectiv și conștient, ori de câte ori Îl consideri pe Dumnezeu a fi un instrument pentru a-ți fi iertate păcatele și un obiect menit a fi folosit pentru a obține o destinație frumoasă, pe nesimțite, L-ai pus deja pe Dumnezeul viu în opoziție față de tine, ca dușmanul tău. Asta văd Eu. Poate că tu continui să spui: „Eu cred în Dumnezeu”; „Caut adevărul”; „Vreau să-mi schimb firea”; „Vreau să mă eliberez de influența întunericului”; „Vreau să-L satisfac pe Dumnezeu”; „Vreau să ascult de Dumnezeu”; „Vreau să fiu credincios față de Dumnezeu și să-mi fac datoria bine”; și așa mai departe. Totuși, oricât de frumos sună ceea ce spui tu, oricât de multă teorie știi, oricât de impunătoare este acea teorie, oricât de demnă, esența chestiunii este că, acum, mulți dintre voi ați învățat deja cum să folosiți regula, doctrina, teoria pe care vi le-ați însușit pentru a trage concluzii despre Dumnezeu și pentru a-L pune în opoziție față de voi înșiși, într-un mod cu totul firesc. Deși ți-ai însușit slove și doctrine, nu ai intrat cu adevărat în realitatea adevărului, așa că îți e foarte greu să te apropii de Dumnezeu, să-L cunoști pe Dumnezeu, să-L înțelegi pe Dumnezeu. Acest lucru e atât de jalnic!

Am văzut această secvență într-o înregistrare video: câteva surori țineau o carte „Cuvântul Se arată în trup” și o țineau sus, foarte sus. Țineau această carte în mijlocul lor, mai sus de propriile capete. Deși asta e doar o imagine, ceea ce evocă în Mine nu este o imagine. Mai degrabă, Mă face să Mă gândesc că lucrul pe care fiecare om îl prețuiește în inima lui nu e cuvântul lui Dumnezeu, ci cartea care conține cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta e o chestiune foarte deprimantă. Acest mod de a practica, pur și simplu, nu înseamnă a-L prețui pe Dumnezeu. Din cauză că nu-L înțelegi pe Dumnezeu, o întrebare atât de evidentă, una atât de mică face ca tu să inventezi propriile noțiuni. Când îți cer ceva, când sunt serios cu tine, răspunzi cu presupuneri și cu propriile închipuiri; unii dintre voi chiar adoptați un ton plin de îndoieli și răspundeți cu întrebări. Acest lucru Îmi confirmă și mai clar că Dumnezeul în care credeți voi nu este adevăratul Dumnezeu. După ce ați citit cuvântul lui Dumnezeu atât de mulți ani, folosiți cuvântul lui Dumnezeu, folosiți lucrarea Lui și mai multe doctrine pentru a trage din nou concluzii despre Dumnezeu. Mai mult, nu încercați niciodată să-L înțelegeți pe Dumnezeu; nu încercați niciodată să descifrați intențiile lui Dumnezeu; nu încercați să înțelegeți care este atitudinea lui Dumnezeu față de om; sau cum gândește Dumnezeu, de ce este trist, de ce este mânios, de ce îi disprețuiește pe oameni și alte astfel de întrebări. Mai mult, și mai mulți oameni cred că Dumnezeu a fost mereu tăcut pentru că El doar privește acțiunile oamenilor, pentru că El nu are nicio atitudine față de ei și nici nu are propriile idei. Un alt grup duce lucrurile și mai departe. Acești oameni cred că Dumnezeu nu rostește niciun sunet pentru că aprobă, Dumnezeu nu rostește niciun sunet pentru că așteaptă, Dumnezeu nu rostește niciun sunet pentru că nu are nicio atitudine, pentru că atitudinea lui Dumnezeu a fost deja elaborată complet în carte, a fost deja exprimată omenirii în întregimea ei și nu e nevoie să fie spusă în mod repetat oamenilor, la nesfârșit. Deși Dumnezeu e tăcut, El tot are o atitudine, are un punct de vedere și are un standard pe care îl solicită oamenilor. Deși oamenii nu încearcă să-L înțeleagă și nu încearcă să-L caute, atitudinea Lui e foarte clară. Gândiți-vă la o persoană care, odată, L-a urmat pe Dumnezeu cu pasiune, dar, la un moment dat, L-a parasit și a plecat. Dacă această persoană ar vrea să se întoarcă acum, foarte surprinzător, nu știți care ar fi punctul de vedere al lui Dumnezeu și care ar fi atitudinea Lui. Nu e acest lucru jalnic? De fapt, aceasta e o chestiune destul de superficială. Dacă voi ați înțelege cu adevărat inima lui Dumnezeu, I-ați ști atitudinea față de acest tip de om și nu ați da un răspuns ambiguu. De vreme ce nu știți, permiteți-Mi să vă dau detalii.

Atitudinea lui Dumnezeu față de cei care fug în timpul lucrării Lui

Vei găsi acest fel de om peste tot. După ce a fost sigur cu privire la calea lui Dumnezeu, din diverse motive, el pornește în tăcere și fără a-și lua la revedere pentru a pleca și a face orice îi poftește inima. Deocamdată, nu vom discuta despre motivul pentru care acest om pleacă. Mai întâi, vom vedea care este atitudinea lui Dumnezeu față de acest fel de om. Este foarte clar! Din clipa în care acest om pleacă, în ochii lui Dumnezeu, amploarea credinței lui dispare. Nu acest om i-a pus capăt, ci Dumnezeu. Faptul că acest om L-a părăsit pe Dumnezeu înseamnă că L-a respins deja, că deja nu-L mai vrea pe Dumnezeu. Înseamnă că deja nu acceptă mântuirea lui Dumnezeu. De vreme ce acest om nu-L vrea pe Dumnezeu, îl poate Dumnezeu dori în continuare? Mai mult, când acest om are această atitudine, această opinie și e hotărât să-L părăsească pe Dumnezeu, el a provocat deja firea lui Dumnezeu. Deși nu s-a înfuriat și nu L-a blestemat pe Dumnezeu, deși nu a adoptat niciun comportament ticălos sau excesiv și deși acest om se gândește: „Dacă va veni o zi când mă voi fi săturat de distracție în exterior sau când voi avea nevoie de Dumnezeu în continuare pentru ceva mă voi întoarce. Sau, dacă Dumnezeu mă cheamă, mă voi întoarce.” Sau spune: „Când voi fi rănit în exterior, când voi vedea că lumea de afară este prea întunecată, prea haină și nu voi mai vrea să mă las dus de val, mă voi întoarce la Dumnezeu.” Deși acest om a calculat în mintea lui când se va întoarce, deși lasă ușa deschisă pentru întoarcerea sa, nu-și dă seama că, indiferent cum gândește sau cum plănuiește, toate acestea nu sunt decât dorințe deșarte. Greșeala lui cea mai mare este că nu înțelege cum se simte Dumnezeu când el vrea să plece. Începând din acel moment, când acest om hotărăște să-L părăsească pe Dumnezeu, Dumnezeu l-a abandonat complet; Dumnezeu a stabilit deja rezultatul lui în inima Sa. Ce rezultat e acesta? Că acest om este unul dintre hamsteri și va pieri odată cu ei. Astfel, oamenii văd adesea acest fel de situație: cineva Îl abandonează pe Dumnezeu, dar nu primește o pedeapsă. Dumnezeu operează potrivit propriilor principii. Oamenii sunt capabili să vadă niște lucruri, iar unele lucruri sunt încheiate doar în inima lui Dumnezeu, așa că oamenii nu pot vedea rezultatul. Ceea ce văd oamenii nu e neapărat partea adevărată a lucrurilor; dar cealaltă parte, partea pe care nu o vezi – acestea sunt gândurile și concluziile adevărate ale inimii lui Dumnezeu.

Oamenii care fug în timpul lucrării lui Dumnezeu sunt aceia care abandonează adevărata cale

Așadar, de ce îi poate da Dumnezeu unui astfel de om o pedeapsă atât de gravă? De ce e Dumnezeu atât de furios pe el? Întâi de toate, știm că firea lui Dumnezeu este măreție, este mânie. El nu este o oaie care să fie tăiată de oricine; mai mult, El nu este o marionetă care să fie controlată de oameni oricum vor ei. El nu e nici un vid care să primească ordine de la oameni. Dacă tu crezi cu adevărat că Dumnezeu există, ar trebui să ai o inimă care se teme de Dumnezeu și ar trebui să știi că esența lui Dumnezeu nu trebuie să fie mâniată. Această mânie poate fi pricinuită de un cuvânt; poate, de un gând; poate, de un tip de comportament ticălos; poate, de un comportament moderat, unul acceptabil în ochii și etica omului; sau poate că e pricinuit de o doctrină, de o teorie. Totuși, odată ce-L mânii pe Dumnezeu, șansa ta e pierdută, iar ultimelele tale zile au sosit. Acesta este un lucru îngrozitor! Dacă nu înțelegi că Dumnezeu nu poate fi ofensat, atunci poate că nu te temi de Dumnezeu și poate că-L ofensezi tot timpul. Dacă nu știi cum să te temi de Dumnezeu, atunci ești incapabil să te temi de Dumenezeu și nu știi cum să te pui pe cărarea de a merge pe calea lui Dumnezeu – temându-te de Dumnezeu și ferindu-te de rău. Odată ce ajungi să înțelegi, poți fi conștient că Dumnezeu nu poate fi ofensat, atunci vei ști ce este a te teme de Dumnezeu și a te feri de rău.

A merge pe calea fricii de Dumnezeu și a feririi de rău nu se referă neapărat la cât adevăr știi, câte încercări ai experimentat sau la cât de mult ai fost disciplinat. Mai degrabă, depinde în ce constă esența inimii tale cu privire la Dumnezeu și care e atitudinea ta față de Dumnezeu. Esența oamenilor și atitudinile lor subiective – acestea sunt foarte importante, cruciale. Cu privire la acei oameni care au renunțat la Dumnezeu și L-au părăsit, atitudinea lor disprețuitoare față de Dumnezeu și inimile lor care disprețuiesc adevărul au provocat firea lui Dumnezeu până într-atât încât Dumnezeu este îngrijorat că nu vor fi iertați niciodată. Ei au știut despre existența lui Dumnezeu, au avut informația că Dumnezeu a sosit deja, chiar au experimentat noua lucrare a lui Dumnezeu. Plecarea lor nu este din cauză că au fost amăgiți și nici că sunt confuzi. Cu atât mai puțin, nu se poate spune că au fost forțați să plece. Mai degrabă, în mod conștient și cu mintea limpede, au ales să-L părăsească pe Dumnezeu. Plecarea lor nu înseamnă că s-au rătăcit; nu au fost izgoniți. Prin urmare, în ochii lui Dumnezeu, ei nu sunt un miel care s-a depărtat de turmă, cu atât mai puțin, un fiu rătăcitor care s-a pierdut. Au plecat fără teamă de urmări, iar un astfel de caz, o astfel de situație provoacă firea lui Dumnezeu și această provocare Îl face să le dea un rezultat lipsit de speranță. Nu e înfricoșător acest fel de rezultat? Așadar, dacă oamenii nu-L cunosc pe Dumnezeu, Îl pot ofensa. Aceasta nu e o chestiune neînsemnată! Dacă un om nu ia în serios atitudinea lui Dumnezeu și continuă să creadă că Dumnezeu abia așteaptă întoarcerea lui – pentru că el este unul dintre mieii rătăciți ai lui Dumnezeu și Dumnezeu continuă să aștepte ca el să se răzgândească – atunci acest om nu este atât de departe de ziua pedepsei. Dumnezeu nu doar va refuza să-l primească. Aceasta este a doua oară când Îi provoacă firea lui Dumnezeu; e o chestiune și mai înfiorătoare! Atitudinea ireverențioasă a acestui om a ofensat deja decretul administrativ al lui Dumnezeu. Dumnezeu îi va primi în continuare? În inima Lui, principiile lui Dumnezeu cu privire la această chestiune sunt: dacă un om a fost sigur în legătură cu adevărata cale și totuși Îl poate respinge pe Dumnezeu în mod conștient și cu mintea limpede, depărtându-se de Dumnezeu, atunci El va bloca drumul spre mântuirea lui, iar poarta Împărăției îi va fi închisă de acum înainte. Când acest om vine să bată la poartă încă o dată, Dumnezeu nu îi va mai deschide. Acest om va fi exclus pe vecie. Poate că unii dintre voi au citit povestea lui Moise din Biblie. După ce Moise a fost uns de Dumnezeu, cei 250 de conducători și-au manifestat neascultarea față de Moise din cauza acțiunilor lui și din alte motive diverse. De cine au refuzat ei să asculte? Nu de Moise. Au refuzat să asculte de rânduielile lui Dumnezeu; au refuzat să asculte de lucrarea lui Dumnezeu în această chestiune. Au spus următoarele: „Luați prea mult asupra voastră, văzând că toată adunarea – fiecare dintre ei – este sfântă, iar Iahve este printre ei…” În ochii omului, sunt aceste cuvinte foarte grave? Nu sunt grave! Cel puțin, sensul literal al cuvintelor nu e grav. Din punct de vedere juridic, ele nu încalcă nicio lege pentru că, la prima vedere, nu e un limbaj sau un vocabular dușmănos, cu atât mai puțin, nu are un sens de hulă. E doar o propoziție banală, nimic mai mult. Totuși, de ce aceste cuvinte pot declanșa o astfel de furie din partea lui Dumnezeu? Asta pentru că ele nu sunt spuse oamenilor, ci lui Dumnezeu. Atitudinea și firea exprimată de ele sunt tocmai ceea ce provoacă firea lui Dumnezeu, mai ales acea parte din firea lui Dumnezeu care nu poate fi ofensată. Cu toții știm care a fost sfârșitul lor, în cele din urmă. În privința celor care L-au abandonat pe Dumnezeu, care este punctul lor de vedere? Care e atitudinea lor? Și de ce punctul lor de vedere și atitudinea lor Îl fac pe Dumnezeu să-i trateze astfel? Motivul este că ei știu clar că El este Dumnezeu și, totuși, aleg să-L trădeze. Iată de ce sunt privați de șansa lor la mântuire. Exact așa cum scrie în Biblie: „Dacă noi păcătuim în mod intenționat, după ce ni s-a făcut cunoscut adevărul, nu mai este nici o jertfă pentru păcat.” Ați înțeles acum această chestiune?

A portion of the Scripture quotations in this product are from Nouă Traducere În Limba Română (NTLR). Copyright © 2006 by Biblica, Inc.®. Used by permission. All rights reserved worldwide.