În ceea ce-i privește pe Noe, Avraam și Iov, consemnați în Vechiul Testament al Bibliei, care erau caracteristicile umanității lor? Ce trăsături ale umanității normale aveau, încât L-au determinat pe Dumnezeu să-i considere acceptabili? (Aveau cu precădere conștiință și rațiune.) Acest lucru este pe deplin adevărat. Iov a trăit până la o vârstă atât de înaintată fără ca Dumnezeu să-i vorbească personal deloc și fără să i se arate, dar Iov a putut să înțeleagă și să simtă tot ceea ce făcea Dumnezeu. La final, el a rezumat în câteva cuvinte cunoașterea sa despre Dumnezeu: „Iahve a dat și Iahve a luat; binecuvântat să fie numele lui Iahve” (Iov 1:21). Ce înseamnă aceste cuvinte? Ele înseamnă: „Iahve este Dumnezeu, El este Creatorul, El este Dumnezeul meu, iar când El vorbește, chiar dacă înțeleg doar jumătate din ce spune, trebuie să-I ascult cuvintele și să le urmez întocmai.” Dumnezeu l-a considerat pe Iov acceptabil doar atunci când cunoașterea lui despre El a ajuns la acest nivel. Iov a avut astfel de experiențe, a înțeles multe lucruri și a putut, de asemenea, să accepte și să se supună încercărilor pe care Dumnezeu i le-a impus. Toate aceste lucruri au fost realizate pe baza faptului că el avea conștiința și rațiunea umanității normale. Indiferent dacă L-a văzut sau nu pe Dumnezeu, indiferent de ce i-a făcut Dumnezeu și indiferent dacă Dumnezeu l-a încercat sau i S-a arătat, el a crezut întotdeauna: „Iahve este Dumnezeul meu și trebuie să respect ce – îmi cere și ceea ce Îi e pe plac, indiferent dacă înțeleg sau nu; trebuie să urmez calea Lui, să-L ascult și să mă supun Lui.” În „Cartea lui Iov”, este consemnat faptul că odraslele lui organizau adesea banchete, iar Iov nu participa niciodată la ele, ci, în schimb, se ruga și aducea arderi de tot pentru ei. Faptul că Iov făcea deseori acest lucru dovedește că, în inima lui, știa că Dumnezeu îi detestă pe oameni pentru că se răsfață cu mâncare, băutură și distracție, precum și cu banchete. Iov a înțeles în inima sa că acesta era adevărul și, chiar dacă nu Îl auzise direct pe Dumnezeu zicând acest lucru, știa în sufletul său că asta era dorința lui Dumnezeu. Deoarece Iov știa ce dorea să spună Dumnezeu, a fost capabil să-L asculte și să I se supună, s-a ținut de cuvânt întotdeauna și nu a participat niciodată la mâncat, băut și ospețe. A înțeles Iov adevărul? Nu. El a putut face acest lucru pentru că avea conștiința și rațiunea umanității normale. În afară de conștiință și rațiune, cel mai important a fost faptul că avea credință adevărată în Dumnezeu. El a recunoscut din adâncul inimii sale că Dumnezeu este Creatorul, iar ceea ce spune Creatorul este voia lui Dumnezeu. În termenii de astăzi, acesta este adevărul, este cea mai înaltă cerință și este ceea ce omul trebuie să respecte. Indiferent dacă poate înțelege sau nu ceea ce vrea să spună Dumnezeu sau pricepe doar câteva cuvinte rostite de El, omul trebuie să accepte adevărul și să îl respecte. Aceasta este întocmai rațiunea pe care omul ar trebui să o aibă. Atunci când omul are această rațiune, este mult mai ușor să respecte cuvântul lui Dumnezeu, să îl pună în practică și să I se supună. Făcând astfel, nu vor exista dificultăți, suferință și, cu siguranță, nici obstacole de vreun fel. A înțeles Iov mare parte din adevăr? Îl cunoștea pe Dumnezeu? Avea cunoștință despre posesiunile și despre ființa lui Dumnezeu sau despre firea-esență a Lui? În comparație cu oamenii de astăzi, el nu-L cunoștea și înțelegea foarte puțin. Cu toate acestea, Iov avea calitatea de a pune în practică tot ceea ce înțelegea. După ce pricepea ceva, era ascultător și statornic. Acesta a fost cel mai nobil aspect al umanității sale și, totodată, cel mai disprețuit de oameni. Oamenii se gândesc: „Oare Iov nu s-a abținut doar de la a participa la banchete? Oare nu a făcut cumva în mod regulat arderi de tot în fața lui Dumnezeu? În termenii de astăzi, nu s-a abținut doar de la a se complace în confortul trupesc?” Acestea nu sunt decât chestiuni superficiale, dar când te uiți la firea-esență a lui Iov și la umanitatea din spatele acestor lucruri, vei înțelege că nu sunt chestiuni simple și nici atât de ușor de realizat. Dacă o persoană normală ar trebui să se abțină de la banchete pentru a economisi bani, acest lucru ar fi ușor de realizat. Iov, însă, era un om bogat la acea vreme. Ce om bogat ar alege să nu dea ospețe? Atunci, de ce putea Iov să se abțină de la banchete? (El știa că Dumnezeu detesta acest lucru. Era capabil să se teamă de Dumnezeu și să se ferească de rău.) Exact. Temându-se de Dumnezeu și ferindu-se de rău, ce anume a practicat Iov? El știa că toate acele lucruri pe care le detesta Dumnezeu erau rele, așa că a respectat cuvântul Lui și nu a făcut nimic din ceea ce detesta El. Nu ar fi făcut sub nicio formă aceste lucruri, indiferent ce ar fi spus ceilalți. Asta înseamnă să te temi de Dumnezeu și să te ferești de rău. De ce a reușit Iov să se teamă de Dumnezeu și să se ferească de rău? La ce se gândea în inima lui? Cum a reușit să nu facă aceste lucruri rele? Avea o inimă cu frică de Dumnezeu. Ce înseamnă să ai o inimă cu frică de Dumnezeu? Înseamnă că inima lui se temea de Dumnezeu, că Îl putea onora pe Dumnezeu drept măreț și că exista un loc pentru El în inima lui. Nu se temea că Dumnezeu o va vedea și nici că Se va mânia. Dimpotrivă, în inima sa, Îl onora pe Dumnezeu drept măreț, era dispus să Îl mulțumească și să rămână fidel cuvintelor Lui. De aceea a fost capabil să se teamă de Dumnezeu și să se ferească de rău. Toată lumea poate rosti acum sintagma „a te teme de Dumnezeu și a te feri de rău”, însă nimeni nu știe cum a reușit Iov să facă acest lucru. De fapt, Iov a considerat că „a te teme de Dumnezeu și a te feri de rău” este lucrul esențial și cel mai important în credința în Dumnezeu. Prin urmare, a putut să rămână fidel acestor cuvinte, ca și cum ar fi fost o poruncă. A ascultat cuvintele lui Dumnezeu pentru că inima lui Îl onora pe Dumnezeu drept măreț. Indiferent cât de nesemnificative ar fi părut cuvintele lui Dumnezeu în ochii omului, chiar dacă erau doar cuvinte obișnuite, în inima lui Iov, acestea veneau de la Dumnezeul suprem; erau cele mai mari, cele mai importante cuvinte. Chiar dacă sunt cuvinte pe care oamenii le disprețuiesc, atât timp cât sunt cuvintele lui Dumnezeu, ei ar trebui să le respecte, deși sunt batjocoriți sau calomniați din cauza asta. Chiar dacă întâmpină greutăți sau sunt persecutați, ei trebuie să rămână fideli cuvintelor Sale până la sfârșit; nu pot renunța la ele. Asta înseamnă să te temi de Dumnezeu. Trebuie să rămâi fidel fiecărui cuvânt pe care Dumnezeu îl cere omului. În ceea ce privește acele lucruri pe care Dumnezeu le interzice sau pe care le detestă, este în regulă dacă nu le știi, dar, dacă le știi, atunci ar trebui să poți să nu le faci absolut deloc. Ar trebui să poți să rămâi fidel, chiar dacă familia te abandonează, non-credincioșii te batjocoresc sau cei apropiați te ridiculizează și fac glume pe seama ta. De ce trebuie să rămâi fidel? Care este punctul tău de plecare? Care sunt principiile tale? Acestea sunt: „Trebuie să rămân fidel cuvintelor lui Dumnezeu și să acționez conform dorințelor Sale. Voi fi ferm în a face lucrurile care Îi plac lui Dumnezeu și voi fi hotărât în a abandona lucrurile pe care Dumnezeu le detestă. Dacă nu cunosc intenția lui Dumnezeu, nu-i nimic, dar dacă știu și înțeleg intenția Lui, atunci voi fi hotărât să ascult și să mă supun cuvintelor Lui. Nimeni nu mă va putea împiedica și nu voi șovăi nici dacă lumea se va sfârși.” Asta înseamnă să te temi de Dumnezeu și să te ferești de rău.

Condiția prealabilă pentru ca oamenii să fie capabili să se ferească de rău este să aibă o inimă cu frică de Dumnezeu. Cum se făurește o inimă cu frică de Dumnezeu? Prin onorarea lui Dumnezeu drept măreț. Ce înseamnă să Îl onorezi pe Dumnezeu drept măreț? Este atunci când știi că Dumnezeu are suveranitate asupra tuturor lucrurilor, iar inima ta se teme de El. Ca urmare, ești capabil să folosești cuvintele lui Dumnezeu atunci când evaluezi orice situație și utilizezi cuvintele Lui ca standard și criteriu. Asta înseamnă să Îl onorezi pe Dumnezeu drept măreț. În termeni simpli, a-L onora pe Dumnezeu drept măreț înseamnă să-L ai în inima ta, aceasta să sălășluiască în Dumnezeu, să nu te uiți pe tine însuți în lucrurile pe care le faci și să nu încerci să acționezi pe cont propriu, ci să-L lași pe Dumnezeu să preia conducerea. În tot ce faci, să te gândești: „Cred în Dumnezeu și Îl urmez. Eu sunt doar o mică ființă creată pe care a ales-o Dumnezeu. Ar trebui să renunț la opiniile, recomandările și deciziile care vin din propria mea voință și să Îl las pe Dumnezeu să fie Stăpânul meu. Dumnezeu este Domnul meu, stânca mea și lumina strălucitoare care îmi călăuzește calea în tot ceea ce fac. Trebuie să fac lucrurile conform cuvintelor și dorințelor Sale, nu să mă pun pe mine pe primul loc.” Asta înseamnă să-L ai pe Dumnezeu în inima ta. Atunci când îți dorești să faci ceva, nu acționa din impuls sau pripit. Gândește-te mai întâi la ceea ce spun cuvintele lui Dumnezeu, dacă Dumnezeu ar detesta acțiunile tale și dacă acestea sunt în conformitate cu intențiile Sale. În inima ta, mai întâi întreabă-te, gândește-te și cugetă; nu te pripi. A fi pripit înseamnă a fi impulsiv și a fi motivat de impulsivitatea și de voința omului. Dacă ești mereu pripit și impulsiv, asta arată că Dumnezeu nu este în inima ta. Nu cumva sunt cuvinte goale atunci când spui că Îl onorezi pe Dumnezeu drept măreț? Unde este realitatea ta? Nu ai nicio realitate și nu poți să Îl onorezi pe Dumnezeu drept măreț. În toate chestiunile, te comporți de parcă ai fi stăpân pe moșie, făcând mereu ce vrei tu. În acest caz, nu este un nonsens dacă spui că ai o inimă cu frică de Dumnezeu? Îi păcălești pe oameni cu aceste cuvinte. Dacă o persoană are o inimă cu frică de Dumnezeu, cum se manifestă ea, de fapt? Prin onorarea lui Dumnezeu drept măreț. Manifestarea concretă a faptului că Îl onorează pe Dumnezeu drept măreț este că Dumnezeu are un loc în inima sa – locul cel mai important. În inima sa, Îi permite lui Dumnezeu să fie Stăpânul său și să dețină autoritatea. Când se întâmplă ceva, are o inimă supusă față de Dumnezeu. Nu e pripită, nici impulsivă și nu acționează impetuos, ci, dimpotrivă, e capabilă să înfrunte orice lucru cu calm și să se liniștească în fața lui Dumnezeu pentru a căuta adevărurile-principii. Dacă faci lucrurile conform cuvântului lui Dumnezeu sau propriei voințe sau dacă lași voința ta sau cuvântul lui Dumnezeu să preia conducerea, depinde de măsura în care Dumnezeu este în inima ta. Tu spui că Dumnezeu este în inima ta, dar când se întâmplă ceva, acționezi orbește, făcând în așa fel încât să ai ultimul cuvânt și dându-L pe Dumnezeu la o parte. Este aceasta manifestarea unei inimi care Îl are pe Dumnezeu în ea? Există unii oameni care sunt capabili să se roage lui Dumnezeu atunci când se întâmplă ceva, dar, după ce se roagă, continuă să întoarcă lucrurile pe toate părțile, gândindu-se: „Cred că asta ar trebui să fac. Cred că asta ar trebui să fac”. Îți urmezi întotdeauna voința și nu asculți pe nimeni, indiferent cum are părtășie cu tine. Nu este asta manifestarea lipsei unei inimi cu frică de Dumnezeu? Pentru că nu cauți adevărurile-principii și nu practici adevărul atunci când spui că Îl onorezi pe Dumnezeu drept măreț și că ai o inimă cu frică de Dumnezeu, acestea sunt doar vorbe goale. Oamenii în inimile cărora nu este Dumnezeu și care nu sunt capabili să-L onoreze drept măreț nu au o inimă cu frică de Dumnezeu. Oamenii care nu sunt capabili să caute adevărul atunci când se întâmplă ceva și care nu au o inimă supusă față de Dumnezeu sunt oameni care nu au conștiință și rațiune. Dacă cineva are cu adevărat conștiință și rațiune va putea în mod firesc să caute adevărul atunci când se întâmplă ceva. Mai întâi trebuie să gândească: „Cred în Dumnezeu. Am venit să caut mântuirea din partea lui Dumnezeu. Pentru că am o fire coruptă, consider că sunt singura autoritate în tot ceea ce fac; întotdeauna mă opun intențiilor lui Dumnezeu. Trebuie să mă căiesc. Nu pot continua să mă răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu în acest fel. Trebuie să învăț cum să fiu supus față de El. Trebuie să caut ce spun cuvintele lui Dumnezeu și care sunt adevărurile-principii.” Acestea sunt gândurile și aspirațiile care se nasc din rațiunea umanității normale. Acestea sunt principiile și atitudinea cu care ar trebui să faci lucruri. Când ai rațiunea umanității normale, atunci ai această atitudine; când nu ai rațiunea umanității normale, atunci nu ai această atitudine. De aceea, este decisiv și foarte important să ai rațiunea umanității normale. Ea este direct legată de înțelegerea adevărului de către oameni și de obținerea mântuirii.

All Scripture quotations in this product are from Nouă Traducere În Limba Română (NTLR). Copyright © 2006 by Biblica, Inc.®. Used by permission. All rights reserved worldwide.