Omului corupt îi place să urmărească statutul și să se bucure de beneficiile sale. Lucrul acesta e valabil pentru orice persoană, fie că în prezent ai statut sau nu: e peste măsură de greu să abandonezi statutul și să te descotorosești de ispitele lui. Asta cere multă cooperare din partea omului. Ce presupune o astfel de cooperare? În principal, să cauți adevărul, să-l accepți, să înțelegi intențiile lui Dumnezeu și să pătrunzi în mod clar esența problemelor. Cu aceste lucruri, omul va avea credința de a învinge ispita statutului. În plus, trebuie să te gândești la modalități eficiente de a scăpa de ispită și de a mulțumi intențiile lui Dumnezeu. Trebuie să ai căi de practică. Asta te va menține pe calea corectă. Fără căi de practică, vei cădea adesea în ispită. Chiar dacă vei dori s-o iei pe calea cea dreaptă, eforturile tale nu se vor solda cu mare lucru, până la urmă, oricât de mult încerci. Care sunt, deci, ispitele pe care le întâmpinați des? (Când obțin un succes îndeplinindu-mi datoria și câștig stima deosebită a fraților și surorilor, mă simt satisfăcut de mine însumi și mă bucur mult de sentimentul acesta. Uneori nu-mi dau seama de asta; alteori îmi dau seama într-adevăr că starea aceasta e greșită, dar tot nu mă pot răzvrăti împotriva ei.) Aceea este o ispită. Cine mai vrea să vorbească? (Pentru că sunt conducător, frații și surorile îmi acordă câteodată tratament special.) Și aceea este o ispită. Dacă nu ești conștient de ispitele pe care le întâmpini, ci le gestionezi prost și nu poți să faci alegerile corecte, ispitele acestea îți vor aduce mâhnire și nefericire. Ca un exemplu, să zicem că tratamentul special pe care ți-l acordă frații și surorile include avantajele materiale de a te hrăni, de a te îmbrăca, de a te găzdui și de a-ți acoperi nevoile cotidiene. Dacă lucrurile de care beneficiezi sunt mai de calitate decât ceea ce-ți oferă ei, vei desconsidera și poate vei refuza cu dispreț darurile lor. Însă dacă ai întâlni un om bogat și el ți-ar dărui un costum elegant, spunând că nu-l poartă, ai putea rămâne ferm în fața unei asemenea ispite? S-ar putea să reflectezi asupra situației, zicându-ți: „E bogat și hainele acestea nu înseamnă nimic pentru el. Oricum nu le poartă. Dacă nu mi le dă mie, le va ține împachetate pe undeva. Așadar, le voi păstra.” Voi ce înțelegeți din hotărârea aceasta? (Deja se bucură de beneficiile statutului.) De ce înseamnă lucrul acesta să te bucuri de beneficiile statutului? (Pentru că a acceptat lucruri elegante.) A te bucura de beneficiile statutului înseamnă doar a accepta lucrurile elegante care ți se oferă? Dacă ți se oferă ceva obișnuit, însă e exact ce ai nevoie, așa că accepți, și asta se consideră tot că te bucuri de beneficiile statutului? (Da. Ori de câte ori cineva acceptă lucruri de la alții pentru a-și satisface propriile dorințe egoiste, așa se consideră.) Se pare că nu vă este clară această problemă. Te-ai gândit vreodată la următorul lucru: dacă nu ai fi conducător și nu ai avea niciun statut, ți-ar mai oferi el darul acesta? (Nu.) Cu siguranță nu. Fiindcă ești conducător, de aceea îți face el darul acesta. S-a schimbat natura lucrului. Asta nu e caritate normală, și aici e problema. Dacă l-ai întreba: „Dacă n-aș fi conducător, ci pur și simplu un frate sau o soră obișnuită, mi-ai face un asemenea dar? Dacă de articolul acesta ar avea nevoie un frate sau o soră, l-ai da lor?”, el ar spune: „N-aș putea. Nu pot să dau lucruri la întâmplare, oricui. Ți-l dau ție pentru că ești conducătorul meu. Dacă nu ai avea acest statut special, de ce ți-aș da un asemenea dar?” Acum vezi cum nu ai reușit să înțelegi situația. L-ai crezut când ți-a spus că nu avea ce face cu acel costum elegant, însă el te înșela. Scopul lui e să te facă să-i accepți darul pentru ca, în viitor, să fii bun cu el și să-i acorzi tratament special. Aceasta e intenția din spatele darului său. Realitatea este că tu știi, în inima ta, că el nu ți-ar da niciodată un asemenea dar dacă nu ai avea statut, dar tot îl accepți. Cu gura spui: „Slavă Ție, Dumnezeule! Am acceptat darul acesta de la Dumnezeu, este bunăvoința Sa față de mine.” Nu numai că te bucuri de beneficiile statutului, ci te și delectezi cu lucrurile aleșilor lui Dumnezeu, ca și cum ele ar fi ceea ce ți se cuvine. Nu e aceasta nerușinare? Dacă omul nu are un simț al conștiinței și nicio rușine, atunci aceasta e problema. E asta doar o chestiune de comportament? E pur și simplu greșit să accepți lucruri de la alții și corect să le refuzi? Ce ar trebui să faceți când întâlniți o astfel de situație? Trebuie să-l întrebi pe acest dătător de daruri dacă ceea ce face se conformează principiilor. Spune-i: „Haide să căutăm îndrumare din cuvântul lui Dumnezeu sau din decretele administrative ale bisericii și să vedem dacă ceea ce faci este în acord cu principiile! Dacă nu, nu pot accepta un asemenea dar.” Dacă sursele respective îl informează pe cel care oferă că acțiunea lui încalcă principiile, însă el vrea, totuși, să-ți ofere darul, ce ar trebui să faci? Trebuie să acționezi în acord cu principiile. Oamenii obișnuiți nu pot învinge asta. Tânjesc cu sete ca alții să le dea mai mult și vor să se bucure de mai mult tratament special. Dacă ești genul cel bun de persoană, când te confrunți cu o asemenea situație ar trebui să te rogi imediat lui Dumnezeu, spunând: „Dumnezeule, cu ceea ce mă confrunt azi este în mod sigur un semn al bunăvoinței Tale. Este o lecție pe care mi-ai pregătit-o. Sunt dornic să caut adevărul și să mă port în acord cu principiile.” Ispitele cu care se confruntă cei cu statut sunt prea mari și, odată ce o ispită vine, e într-adevăr greu de învins. Ai nevoie de protecția și ajutorul lui Dumnezeu; trebuie să te rogi Lui și trebuie, totodată, să cauți adevărul și să reflectezi des asupra ta. Astfel, te vei simți echilibrat și liniștit. Însă dacă aștepți până după ce primești asemenea daruri ca să te rogi, vei mai simți oare asemenea echilibru și liniște? (Nu.) Ce va crede Dumnezeu despre tine, atunci? Oare va fi mulțumit de acțiunile tale sau le va detesta? Va detesta acțiunile tale. Oare problema e, pur și simplu, dacă accepți sau nu un lucru? (Nu.) Unde e problema, deci? Problema constă în atitudinea și opiniile pe care le adopți când te confrunți cu o astfel de situație. Hotărăști singur sau cauți adevărul? Ai vreun standard al conștiinței? Ai cumva o inimă cu frică de Dumnezeu? Te rogi lui Dumnezeu ori de câte ori întâlnești situația? În primul rând cauți să-ți satisfaci propriile dorințe, sau în primul rând te rogi și cauți intențiile lui Dumnezeu? Chestiunea aceasta te dă în vileag. Cum ar trebui să gestionezi o astfel de situație? Trebuie să ai principii de practică. Mai întâi, în exterior, trebuie să refuzi aceste considerente materiale speciale, aceste ispite. Chiar și atunci când ți se oferă ceva ce îți dorești în mod deosebit sau exact lucrul de care ai nevoie, trebuie să-l refuzi, la fel. Ce se înțelege prin lucruri materiale? Mâncare, îmbrăcăminte, adăpost și articole de uz zilnic – toate intră aici. Aceste considerente materiale speciale trebuie refuzate. De ce trebuie să le refuzi? Să procedezi astfel e doar o chestiune ce ține de modul în care te porți? Nu. E o chestiune ce ține de atitudinea ta cooperantă. Dacă vrei să practici adevărul, să-L mulțumești pe Dumnezeu și să te ferești de ispită, în primul rând trebuie să ai această atitudine cooperantă. Cu atitudinea aceasta vei fi capabil să te ferești de ispită, iar conștiința ta va fi liniștită. Dacă ți se oferă un lucru pe care-l dorești și îl accepți, inima ta va simți, într-o oarecare măsură, reproșul conștiinței. Totuși, din cauza scuzelor și autojustificărilor tale, vei spune că se cuvine să ți se dea lucrul acesta, că ți se datorează. Și atunci, mustrările tale de conștiință nu vor fi atât de clare sau de evidente. Uneori, anumite motive sau gânduri și păreri îți pot influența conștiința, astfel încât mustrările ei nu sunt evidente. Deci este oare conștiința ta un standard de încredere? Nu este. Acesta-i un semnal de alarmă care avertizează oamenii. Ce fel de avertisment dă el? Că nu există nicio siguranță în a te baza doar pe ceea ce simte conștiința; trebuie să cauți și adevărurile-principii. Acesta e lucrul demn de încredere. Fără adevărul care să-i înfrâneze, oamenii pot să cadă, totuși, în ispită, oferind diverse motive și scuze care le permit să-și satisfacă lăcomia de beneficiile statutului. De aceea, în calitate de conducător, ar trebui să aderi în inima ta la acest unic principiu: întotdeauna voi refuza, întotdeauna mă voi feri și voi respinge total orice tratament special. Respingerea totală este condiția prealabilă pentru a te feri de rău. Dacă ai condiția prealabilă pentru a te feri de rău, deja ești sub protecția lui Dumnezeu într-o anumită măsură. Și dacă ai asemenea principii de practică și te ții ferm de ele, deja practici adevărul și Îl mulțumești pe Dumnezeu. Deja mergi pe calea corectă. Odată ce mergi pe calea corectă și Îl mulțumești deja pe Dumnezeu, mai ai nevoie de testul conștiinței tale? Purtarea în acord cu principiile și practicarea adevărului sunt mai înalte decât standardele conștiinței. Dacă cineva are determinarea de a fi cooperant și este capabil să se poarte în acord cu principiile, deja L-a mulțumit pe Dumnezeu. Acesta e standardul pe care-l cere Dumnezeu de la oameni.

Într-o mare măsură, capacitatea cuiva de a se teme de Dumnezeu și a se feri de rău depinde de cooperarea sa. Cooperarea este esențială. Dat fiind că se temea de Dumnezeu și se ferea de rău, cu statura și realitatea pe care le avea, probabil că Iov nu se temea să cadă în vreo ispită. Dacă ar fi stat la masă la un ospăț, nu L-ar fi jignit cu ușurință pe Dumnezeu prin niciun cuvânt și prin nicio faptă. De ce, atunci, el totuși a refuzat să participe la astfel de ospețe? (Nu îi plăceau.) Îi displăceau astfel de ocazii. Acesta e un motiv obiectiv, dar există și o problemă practică la care poate nu v-ați gândit. Iov se temea de Dumnezeu și se ferea de rău. El a luat măsuri și a adoptat practici astfel încât să primească protecția lui Dumnezeu, păzindu-se să nu păcătuiască ori să-L jignească pe Dumnezeu. A adoptat metode omenești de cooperare. Acesta e un aspect al chestiunii. În plus, există unele situații în care omul nu-și poate controla singur natura coruptă, așa că Iov nu voia să participe la ocazii în care avea să fie ispitit. În felul acesta, el a evitat ispita. Acum înțelegeți de ce Iov nu voia să participe la astfel de ospețe? Pentru că o asemenea ocazie ar fi o ispită prea mare pentru oricine. Ce înseamnă când ceva este o ispită prea mare? Oamenii pot să păcătuiască și să-L jignească pe Dumnezeu oricând, oriunde ar fi. Singure, inima ta cu frică de Dumnezeu, credința ta în Dumnezeu și determinarea ta nu sunt suficiente pentru a-ți permite să te eliberezi de ispită. Ele nu te pot împiedica să-L jignești pe Dumnezeu atunci când ești ispitit. Înțelegeți? Trebuie, categoric, să refuzi tratamentul special pe care ți-l oferă alții. Trebuie să refuzi de fiecare dată. Ce fel de mod de-a face lucrurile e acesta? Spre care sferă a problemelor omului sunt îndreptate asemenea principii și reglementări? (Ele vizează natura lacomă a omului.) Din cauza firii sale corupte, omul este înclinat să cadă în ispită. De aceea, trebuie să adopți anumite principii sau metode de a evita astfel de ispite, ca să nu-L jignești pe Dumnezeu. Acesta e un mod puternic și eficient de a coopera. Dacă nu faci asta, dacă judeci situația și uneori accepți tratamentul special, iar alteori îl refuzi, oare înțelegi bine chestiunea? (Nu.) De ce o înțelegi insuficient? (Fiindcă omul are o natură satanică și nu se poate controla.) Cei fără o inimă cu frică de Dumnezeu nu au principii atunci când se confruntă cu astfel de circumstanțe. Ei acceptă totul și nu resping niciodată nimic. Dacă cineva le spune că este o jertfă, ceva dedicat lui Dumnezeu, nici chiar atunci nu se tem. O pun în buzunarul lor, pur și simplu. Îndrăznesc să înșface și să se facă stăpâni pe astfel de jertfe fără pic de mustrare de conștiință. Căzând firesc în asemenea condiții, așa cum o fac, este evident că le lipsește complet o inimă cu frică de Dumnezeu. Cred ei în Dumnezeu, măcar? Asta e consecința căutării confortului, bunăstării și a desfătării cu beneficiile statutului. Dacă adesea cazi în ispită și nu te ferești de ea, vei fi inevitabil condus, în mod imperceptibil, pe calea aceasta. Firea sa coruptă îl determină pe om s-o ia pe calea greșită. Pot merge bine lucrurile cu problema aceasta nerezolvată? De aceea, indiferent de problemele pe care le întâmpini, ar trebui să aderi la adevărurile-principii, adoptând mijloace speciale pentru a face față problemelor speciale. Nu respectarea rigidă a reglementărilor este calea. Orice mijloace care îți permit să izbândești asupra ispitei sunt acceptabile.

Ispitele materiale sunt mai ușor de învins. Atât timp cât ai hrană de mâncat, haine de îmbrăcat și o inimă mulțumită, o poți face. Atunci, astfel de ispite sunt ușor biruite. Dar ispitele faimei, câștigului și statutului sunt cel mai greu de învins dintre toate. De pildă, când doi oameni lucrează împreună, dacă statutul celeilalte persoane este mai mic decât al tău, dacă statutul tău este mai înalt decât al său, vei fi bucuros. Însă dacă statutul tău este mai mic decât al său, vei fi nefericit. Inima ta va fi stingherită, te vei simți constrâns, negativ și slab și nu te vei ruga. Este ușor de rezolvat problema aceasta? Nu are o soluție ușoară. Oamenii pot să respingă și să se ferească de ispitele materiale, evitând contaminarea cu ele, dar statutul, faima, câștigul, vanitatea și reputația sunt cel mai greu de învins. Deși nu este ușor, există, de fapt, o soluție. Atâta vreme cât poți să cauți adevărul, să te rogi lui Dumnezeu și să vezi clar deșertăciunea faimei, câștigului și statutului pentru a le pătrunde esența, vei avea încrederea de a te debarasa de faimă, câștig și statut. În consecință, nu vei cădea în ispitele lor. Oamenii au o natură coruptă, care îi face să dezvăluie și să trăiască diverse firi corupte. Lucrul acesta îi determină să I se împotrivească lui Dumnezeu și să se răzvrătească împotriva Lui. Ceea ce trăiesc ei este lipsit de omenie și în contradicție cu adevărul. Fie că oamenii sunt aroganți și neprihăniți de sine, refuzând să se încline în fața adevărului, fie sunt înșelători, acționând cu intenții necinstite, fie sunt lacomi sau au ambiții și dorințe omenești, ce anume dă naștere tuturor acestor vicii? (Firea coruptă a Satanei.) Ele provin din firea coruptă a Satanei și sunt produse de natura satanică ce-l controlează pe om. Modul în care omul se străduiește să obțină statut este numai una dintre manifestările acestui fapt. Această manifestare – asemenea firii arogante a omului, asemenea răzvrătirii și împotrivirii lui față de Dumnezeu – provine din natura lui satanică. Ce metodă poate fi folosită pentru a rezolva asta? Trebuie să folosești, totuși, metoda cea mai simplă. Atât timp cât urmezi calea lui Dumnezeu și mergi pe calea urmăririi adevărului, toate aceste probleme pot fi rezolvate. Când nu ai statut, poți să te diseci adeseori și să ajungi să te cunoști. Ceilalți pot beneficia de acest lucru. Când ai statut și încă te poți diseca și înțelege, permițându-le oamenilor să-ți vadă punctele forte, faptul că înțelegi adevărul, că ai experiență practică și că te schimbi cu adevărat, nu mai pot beneficia alții de pe urma asta? Indiferent dacă ai sau nu statut, atât timp cât poți să practici adevărul și să ai mărturie bazată pe experiență autentică, permițându-le oamenilor să înțeleagă intențiile lui Dumnezeu și adevărul din experiența ta, nu este acest lucru de folos oamenilor? Prin urmare, ce înseamnă statutul pentru tine? De fapt, statutul este pur și simplu un lucru în plus, suplimentar, cum ar fi o piesă vestimentară sau o pălărie. Este doar un ornament. Nu are nicio utilizare reală, iar prezența sa nu afectează nimic. Indiferent dacă ai sau nu statut, ești în continuare aceeași persoană. Dacă oamenii pot sau nu să înțeleagă adevărul și să dobândească adevărul și viața nu are nimic de-a face cu statutul. Atât timp cât nu consideri statutul o chestiune prea însemnată, nu te poate constrânge. Dacă iubești statutul și pui un accent special pe acesta, tratându-l întotdeauna ca pe o chestiune importantă, atunci vei fi sub controlul său; nu vei fi dispus să te deschizi, să te dezvălui, să te cunoști sau să-ți lași deoparte rolul de lider pentru a acționa, a vorbi și interacționa cu ceilalți și a-ți îndeplini datoria. Ce fel de problemă este aceasta? Nu este aceasta o chestiune de a fi constrâns de statut? Acest lucru se întâmplă pentru că vorbești și acționezi de pe o poziție cu statut și nu poți coborî de pe calul tău înalt. Nu doar te chinui făcând asta? Dacă înțelegi realmente adevărul și dacă poți avea un statut fără să te tragi în jos, dar, în schimb, te poți concentra pe cum să-ți îndeplinești bine îndatoririle, fă tot ce ar trebui și îndeplinește datoria pe care trebuie să o faci, și dacă te consideri un frate sau o soră de rând, atunci nu vei fi constrâns de statut? Atunci când nu ești constrâns de statut și ai o pătrundere în viață normală, tot te-ai mai compara cu alții? Când alții au un statut mai înalt, tot ai mai simți disconfort? Trebuie să cauți adevărul și să te eliberezi de constrângerile statutului și de constrângerile oricăror oameni, evenimente și lucruri. Nimic nu este mai bun decât să-ți faci bine datoria. Numai atunci vei fi o persoană care are adevărul-realitate.

Toți oamenii corupți suferă din cauza unei probleme comune: atunci când nu au statut, nu își dau aere când interacționează sau vorbesc cu cineva și nici nu adoptă un anumit stil sau ton în vorbirea lor; sunt pur și simplu obișnuiți și normali și nu au nevoie să pară altfel decât sunt. Ei nu simt nicio presiune psihologică și pot avea părtășie deschisă și din inimă. Sunt abordabili și este ușor de interacționat cu ei; ceilalți simt că aceștia sunt oameni foarte buni. De îndată ce dobândesc statut, devin tari și puternici, îi ignoră pe oamenii obișnuiți, nimeni nu-i poate aborda; simt că au un soi de noblețe, că ei și oamenii obișnuiți sunt din altă croială. Ei se uită de sus la oamenii de rând, își dau aere când vorbesc și încetează să aibă părtășie cu ceilalți în mod deschis. De ce nu mai au părtășie în mod deschis? Ei simt că acum au statut și sunt lideri. Cred că liderii trebuie să aibă o anumită imagine, să fie puțin mai semeți decât oamenii obișnuiți, au o statură mai înaltă și sunt mai capabili să-și asume responsabilități; ei cred că, în comparație cu oamenii obișnuiți, liderii trebuie să aibă mai multă răbdare, să fie capabili să sufere și să se sacrifice mai mult și să poată rezista oricărei ispite din partea Satanei. Chiar dacă părinții sau alți membri ai familiei lor mor, ei simt că trebuie să aibă autocontrolul de a nu plânge sau că trebuie să plângă cel mult în secret, departe de privirile celorlalți, astfel încât nimeni să nu le poată vedea neajunsurile, defectele sau slăbiciunile. Chiar consideră că liderii nu pot lăsa pe nimeni să afle dacă au devenit negativi; în schimb, trebuie să ascundă toate aceste lucruri. Ei cred că așa ar trebui să acționeze cineva cu statut. Când se reprimă la acest nivel, n-a devenit statutul Dumnezeul lor, Domnul lor? Și așa stând lucrurile, mai dețin ei o umanitate normală? Când au aceste idei – când se pun între aceste limite și pun în scenă acest gen de teatru – n-au devenit ei îndrăgostiți de statut? Ori de câte ori un altul este mai puternic și mai bun decât ei, lucrul acesta le atinge slăbiciunea lor vitală. Pot ei să învingă trupul? Pot ei să-l trateze pe celălalt așa cum este corect? Cu siguranță nu. Pentru a te elibera de controlul statutului asupra ta, ce trebuie să faci mai întâi? Trebuie mai întâi să-l elimini din intențiile tale, din gândurile tale și din inima ta. Cum se realizează lucrul acesta? Înainte, când erai fără statut, obișnuiai să-i ignori pe cei care nu te atrăgeau. Acum, că ai statut, dacă vezi pe cineva care este neatrăgător sau care are probleme, te simți responsabil să-l ajuți, așa că petreci mai mult timp având părtășie cu el, încercând să rezolvi o parte din problemele practice pe care le are. Și care e sentimentul din inima ta când faci astfel de lucruri? Este un sentiment de bucurie și pace. Tot astfel, și tu ar trebui să te încrezi în oameni și să te deschizi mai des față de ei când te afli în dificultate ori ai parte de eșecuri, având părtășie despre problemele și slăbiciunile tale, despre cum te-ai răzvrătit împotriva lui Dumnezeu și cum ai ieșit la liman din asta și ai fost capabil să satisfaci intențiile lui Dumnezeu. Și care este efectul faptului de a te încrede în ei în felul acesta? Este, fără-ndoială, pozitiv. Nimeni nu te va desconsidera – și se prea poate ca ei să invidieze capacitatea ta de a trece prin aceste experiențe. Unii cred întotdeauna că atunci când oamenii au statut, ar trebui să se poarte mai mult ca niște oficiali și să vorbească într-un anumit fel pentru a fi luați în serios și respectați. Este corect acest mod de gândire? Dacă ești capabil să-ți dai seama că modul acesta de gândire este greșit, atunci ar trebui să te rogi lui Dumnezeu și să te răzvrătești împotriva lucrurilor trupești. Nu-ți da aere și nu umbla pe calea ipocriziei. De îndată ce ai un asemenea gând, ar trebui să-i acorzi atenție căutând adevărul. Dacă nu cauți adevărul, acest gând, acest punct de vedere va lua formă și se va înrădăcina în inima ta. Ca urmare, va ajunge să te domine, iar tu te vei preface și-ți vei meșteșugi imaginea într-atât încât nimeni nu va putea să te vadă dincolo de ea ori să-ți priceapă gândurile. Le vei vorbi altora ca printr-o mască ce-ți ascunde de ei inima adevărată. Trebuie să înveți să-i lași pe alții să-ți vadă inima și să înveți să-ți deschizi inima față de alții și să devii apropiat de ei. Trebuie să te răzvrătești împotriva dorințelor trupului și să te porți în acord cu cerințele lui Dumnezeu. Astfel, inima ta va cunoaște pacea și fericirea. Indiferent ce evenimente se abat asupra ta, întâi reflectează să vezi ce probleme există în ideologia ta. Dacă tot mai dorești să-ți plăsmuiești o imagine a ta și să te prefaci, ar trebui să te rogi imediat lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule! Iar vreau să-mi pun o mască. Din nou uneltesc în mod înșelător. Ce adevărat diavol sunt! În mod sigur Îți sunt cu adevărat detestabil! Acum sunt total dezgustat de mine. Te implor să mă critici, să mă disciplinezi și să mă pedepsești!” Trebuie să te rogi, să-ți aduci atitudinea la lumina zilei și să te bazezi pe Dumnezeu să o dai în vileag, s-o analizezi și s-o limitezi. Dacă o vei diseca și o vei limita în felul acesta, acțiunile tale nu vor crea probleme, căci firea ta coruptă este zădărnicită și nu se dezvăluie. Ce emoții sunt în inima ta acum? Vei simți o eliberare, cel puțin. Inima îți va fi bucuroasă și liniștită. Durerea ta se va diminua și nu vei suferi de pe urma rafinării. În cel mai rău caz, vor fi ocazii când pe moment te vei simți puțin pierdut și te vei gândi în sinea ta: „Sunt conducător, o persoană cu statut și poziție, cum pot să fiu exact ca oamenii obișnuiți? Cum pot să discut cu oameni obișnuiți în mod sincer, autentic și deschis? Ce înjosire a mea ar fi asta!” După cum vezi, e puțin problematic. Firea coruptă a omului nu poate fi lepădată în întregime, deodată, și nici nu poate fi înlăturată complet într-o perioadă de timp scurtă. Ai crezut că va fi atât de simplu să-ți înlături firea coruptă, ai crezut că e așa cum își imaginează oamenii – că, odată ce au părtășie despre adevăr în mod limpede și își recunosc firea coruptă, apoi vor fi capabili să se elibereze rapid de ea. Nu e un lucru atât de simplu. Procesul prin care omul practică adevărul este procesul luptei contra firii sale corupte. Voia, imaginația și dorințele extravagante individuale ale omului nu sunt înlăturate complet prin răzvrătirea împotriva lor și învingerea lor o dată pentru totdeauna prin rugăciune, ci pot fi abandonate în cele din urmă numai după multe lupte repetate. Procesul acesta va da roade cu adevărat doar atunci când vei putea să practici adevărul. Îndeosebi în lucrurile mai importante, lupta din inima ta va fi și mai intensă, cu nesfârșite zvârcoliri care pot dura uneori până la una sau două luni, uneori șase luni sau chiar un an. Firea coruptă a omului e foarte îndărătnică. Niciun fel de fire coruptă nu poate fi înlăturată prin una sau două părtășii despre adevăr. Ea va lupta împotriva ta iar și iar și trebuie să continui să urmărești adevărul până îl înțelegi clar, până îți cunoști temeinic firea coruptă și începi să urăști trupul și să-l urăști pe Satana. După aceea, practicarea adevărului va deveni un lucru obișnuit pentru tine, ceva ce este natural și fără efort. Asta e ceea ce înseamnă să învingi trupul și să izbândești asupra Satanei. Pe parcursul luptei, oamenii trebuie să se roage permanent lui Dumnezeu și să petreacă mai mult timp citind cuvintele Sale. Niciodată nu trebuie să se ducă la non-credincioși ori la satane și la diavoli pentru a găsi calea. Pe Dumnezeu trebuie să se bazeze și pe El să-L cinstească. Trebuie să caute adevărul și să se implice în părtășie despre adevăr potrivit cuvintelor lui Dumnezeu. Doar când înțeleg realmente adevărul, pot să învingă trupul și să-l biruiască pe Satana. Cum privește Dumnezeu lucrul acesta? El îți vede inima. Vede că iubești adevărul, că te temi de Dumnezeu și că ești dornic să lepezi nedreptatea și să te ferești de rău. Cu toate că firea ta coruptă a produs în tine gânduri, idei și intenții, aceste gânduri și intenții nu-ți controlează comportamentul, nu-ți doboară și nu-ți calcă în picioare voința. În ultimă instanță, ești capabil să le învingi, iar Dumnezeu Își va aduce aminte de tine. Dacă practici asta frecvent, starea ta interioară se va îmbunătăți. În ce punct se poate spune că ai învins pe deplin acest aspect al firii tale corupte, că te-ai schimbat în acest aspect al firii tale și ai pătruns în adevărul-realitate? Adică, deși încă pot să-ți intre uneori în minte gânduri sau idei rele și ele încă produc unele intenții și dorințe, aceste lucruri nu-ți mai influențează inima. Deja simți că lucrurile acestea nu sunt importante și le poți recunoaște de îndată ce apar. Nu ai nevoie să te abții în mod artificial și să te răzvrătești împotriva lor și nu ai nevoie să-L rogi în mod intenționat pe Dumnezeu să te scruteze, să te disciplineze și să te pedepsească. Astfel de metode nu-ți sunt necesare. Poți cu ușurință să învingi aceste lucruri și să renunți la ele. Inima nu ți-e stingherită și nu simți nicio pierdere. Asta e bine. Acum ai statură și ești cu o fire schimbată. Oare acum ați dobândit intrarea într-o anumită măsură? V-ați schimbat întrucâtva? (Nu.) Atunci, statura voastră chiar este prea joasă și încă trebuie să lucrați din greu să urmăriți adevărul și să mâncați și să beți cuvintele lui Dumnezeu. Apoi, când ți se vor întâmpla din nou astfel de lucruri, vei ști cum să practici adevărul și să te porți în acord cu principiile. Vei ști ce trebuie să faci ca să rămâi ferm în mărturia ta. Atunci vei avea într-adevăr statură. Numai cei care pot să practice adevărul și să rămână fermi în mărturia lor pot intra în adevărul-realitate. Asta vă depășește momentan. Voi încă sunteți în stadiul bâjbâielii. În legătură cu aceste situații reale, simțiți că aveți toate problemele acestea, și totuși nu ați căutat niciodată adevărul pentru a le rezolva. Înseamnă asta că statura voastră e prea mică? Dacă nu ați intrat în adevărul-realitate, puteți să aveți viață? Voi nu ați dobândit încă adevărul și nu aveți încă viață. Dacă trăiești doar după viața trupului și după firea ta satanică, atunci ești cineva care trăiește sub puterea Satanei. Încă nu ai dobândit mântuirea lui Dumnezeu. Mântuirea nu e atât de simplă cum își închipuie oamenii atunci când cred că, dacă poți recita cuvinte și doctrine și poți respecta niște reglementări, ești mântuit. Trebuie să te cunoști cu adevărat, să fii capabil să te eliberezi de unele firi corupte, să fii în stare să vezi limpede esența reputației și a statutului, să poți renunța la statut și să te poți supune realmente lui Dumnezeu. Numai în felul acesta există mântuire.

De fapt, soluția problemei statutului este aceeași ca soluția altor probleme. Toate aceste probleme sunt manifestări și dezvăluiri ale firilor corupte. Toate sunt preferințe și preocupări omenești. Ce vreau să spun cu asta? Dacă te descotorosești de firea ta coruptă, statutul nu va fi o problemă pentru tine. Oamenii sunt în competiție pentru statut unii cu alții, spunând: „Azi poate că ești deasupra mea, dar mâine mă voi ridica eu deasupra ta.” Care este problema aici? Oare ea apare numai din cauza statutului? (Nu.) Ce anume a produs-o? (Firea coruptă a omului.) Așa este. Problema aceasta apare din firea coruptă a omului. Odată ce această fire coruptă este înlăturată, toate aceste probleme vor fi rezolvate. Până la urmă, cei care vor să aleagă calea urmăririi adevărului trebuie să se concentreze pe autoreflecție și pe cunoașterea de sine în toate lucrurile. Înainte de a putea porni pe calea urmăririi adevărului, ei trebuie să-și înlăture firile corupte. Dacă nu reușesc să-și înlăture firea coruptă, ea va produce multe dificultăți și obstacole. Chiar dacă își îndeplinesc îndatoririle, vor lucra doar mecanic, de formă, dar nu vor obține niciun rezultat. Pentru a rezolva aceste probleme, trebuie să depui toate eforturile în urmărirea adevărului, să depui toate eforturile pentru a-ți cunoaște firea coruptă și a rezolva problemele. Nu spune, doar: „E suficient să urmăresc adevărul, să mă rog mai mult și să citesc mai mult din cuvântul lui Dumnezeu.” Asta e prea vag. Fără o cale de practică, nu va merge. Problemele specifice ar trebui tratate în mod specific. Nu aplicați pur și simplu și pe de rost reglementări. Adevărul este un lucru viu, practic, și nu aplicarea la întâmplare a reglementărilor este calea. Trebuie să rezolvați problemele practice în acord cu adevărul-principiu. Dacă cineva este incapabil să rezolve probleme practice folosind adevărul, o astfel de persoană nu e calificată să fie conducător și lucrător. Cine nu poate să folosească adevărul pentru a rezolva probleme nu este o persoană care înțelege adevărul. Deși e posibil să devină conducător sau lucrător, această persoană va fi incapabilă să folosească adevărul pentru a rezolva probleme, nu va avea adevărul și-i va fi imposibil să acționeze în acord cu principiile. Un astfel de conducător și lucrător nu are absolut nimic din adevărul-realitate.

16 februarie 2017