Cum să înlături tentațiile și robia statutului (Partea Întâi)

Omenirea coruptă iubește reputația și statutul. Cu toții urmăresc puterea. Voi, care sunteți acum conducători și lucrători, nu simțiți că vă implicați titlul sau rangul în acțiunile voastre? La fel fac și antihriștii și falșii conducători, care se simt cu toții persoane oficiale în casa lui Dumnezeu, fiind cu un cap deasupra celorlalți, superiori acestora. Dacă nu ar avea titluri și ranguri oficiale, nu ar avea nicio povară în îndeplinirea îndatoririlor lor și nu și-ar continua cu seriozitate activitatea. Toată lumea consideră că a fi conducător sau lucrător este echivalent cu a fi o persoană oficială și este dispusă să acționeze ca atare. Prezentat într-o lumină favorabilă, numim acest lucru urmărirea unei cariere – însă într-o lumină mai urâtă, acest lucru se numește implicarea în propria afacere. Este vorba despre întemeierea unei împărății independente pentru ca o persoană să-și satisfacă ambițiile și dorințele. În cele din urmă, a avea statut este un lucru bun sau rău? În ochii oamenilor, este un lucru bun. Atunci când ai un titlu oficial, felul în care vorbești și cel în care acționezi sunt diferite. Cuvintele tale au forță, iar oamenii vor ține seama de ele. Te vor linguși, mărșăluind în fața ta cu aclamații și susținându-te din culise. Însă fără statutul și titlurile tale, ei n-ar avea urechi pentru cuvintele tale. Deși cuvintele tale ar putea fi adevărate, pline de bun simț și benefice pentru oameni, nimeni nu-ți va da atenție. Ce arată acest lucru? Toți oamenii venerează statutul. Cu toții au ambiții și dorințe. Cu toții caută venerarea din partea celorlalți și tuturor le place să gestioneze treburile de pe o poziție de statut. Poate o persoană să facă bine de pe o poziție de statut? Poate să facă lucruri benefice pentru oameni? Acest lucru nu este cert. Depinde de calea pe care o urmezi și de modul în care tratezi statutul. Dacă nu urmărești adevărul, ci vrei întotdeauna să câștigi favorurile celorlalți, dorindu-ți mereu să-ți satisfaci ambițiile și dorințele și să-ți îndeplinești dorința de statut, atunci mergi pe calea antihriștilor. Poate o persoană care merge pe calea antihriștilor să se conformeze adevărului în ceea ce urmărește și în îndeplinirea datoriei sale? În niciun caz. Acest lucru este din cauză că totul este determinat de calea pe care o alege. Dacă o persoană alege calea greșită, toate eforturile sale, îndeplinirea datoriei sale și ceea ce urmărește nu sunt, în niciun caz, aliniate cu adevărul. Ce anume cu privire la o astfel de persoană este în contradicție cu adevărul? Ce urmărește prin acțiunile sale? (Statutul.) Ce afișează toți oamenii care fac lucruri de dragul statutului? Unii spun: „Ei rostesc mereu cuvinte și doctrine, nu au niciodată părtășie despre adevărul-realitate, se fălesc mereu, vorbesc întotdeauna de dragul lor, nu Îl înalță niciodată pe Dumnezeu și nici nu mărturisesc pentru El. Oamenii în care sunt dezvăluite astfel de lucruri acționează de dragul statutului.” Este corect? (Da.) De ce rostesc ei cuvinte și doctrine și se fălesc? De ce nu Îl înalță pe Dumnezeu și nu mărturisesc pentru El? Pentru că, în inimile lor, există doar statutul, faima și câștigul lor – Dumnezeu este cu desăvârșire absent. Astfel de oameni idolatrizează în special statutul și autoritatea. Faima și câștigul lor au o importanță enormă pentru ei; faima, câștigul și statutul personal au devenit viața lor. Dumnezeu este absent din inimile lor, ei nu se tem de Dumnezeu, și cu atât mai puțin I se supun; nu fac decât să se înalțe pe sine, să mărturisească pentru ei înșiși și să se grozăvească pentru a câștiga admirația celorlalți. Astfel, se laudă adesea cu propria persoană, cu ceea ce au făcut, cu cât de mult au suferit, cum L-au mulțumit pe Dumnezeu, cât de răbdători au fost când au fost emondați, totul pentru a câștiga simpatia și admirația oamenilor. Acești oameni sunt același tip de oameni ca și antihriștii, merg pe calea lui Pavel. Și care este finalul lor suprem? (Devin antihriști și sunt eliminați.) Oare acești oameni știu că îi așteaptă un astfel de final? (Știu.) Știu? Dacă știu, de ce continuă să facă ceea ce fac? De fapt, ei nu știu. Ei cred că acțiunile lor sunt bune și corecte. Ei nu se examinează niciodată pentru a afla care dintre lucrurile pe care le fac se împotrivesc lui Dumnezeu sau nu Îi sunt pe plac, sau care dintre lucrurile pe care le fac au o anumită intenție în spatele lor, sau care este calea pe care merg. Astfel de lucruri scapă întotdeauna de examinarea lor.

În calitate de conducători și lucrători, v-ați gândit vreodată la aceste întrebări: însărcinarea pe care mi-a încredințat-o Dumnezeu este o însărcinare specială, nu datoria obișnuită a unui adept oarecare. Această datorie implică o responsabilitate specială și are o semnificație specială. Prin urmare, în îndeplinirea acestei datorii speciale și în asumarea acestei responsabilități, ce cale ar trebui să urmez pentru a fi în acord cu intenția lui Dumnezeu sau, cel puțin, pentru a evita detestarea lui Dumnezeu? Cum ar trebui să urmăresc pentru a fi desăvârșit de Dumnezeu și pentru a evita să iau calea antihriștilor și, astfel, să fiu eliminat? V-ați gândit vreodată la aceste întrebări? (Am simțit că Dumnezeu m-a înălțat atunci când am început să slujesc drept conducător. Deși știam că ar trebui să urmăresc adevărul și să-mi îndeplinesc bine datoria, din cauza naturii mele arogante, nu m-am putut abține să nu urmăresc mereu reputația și statutul. După ce am recunoscut acest lucru, am putut să mă rog lui Dumnezeu și să găsesc pasaje relevante în cuvintele Sale pentru a descoperi o soluție. Am fost capabil să-mi schimb oarecum cursul la momentul respectiv, dar această situație avea să se repete în viitor și, deși mă uram în sinea mea, a fost dificil să rezolv complet această problemă.) Nu îți poți controla gândurile și ideile, iar ambiția și dorința ta de a urmări reputația și statutul sunt, de asemenea, dincolo de controlul tău. Acest lucru dovedește că o fire coruptă a prins rădăcini în inima ta. Acest lucru nu reprezintă o stare de spirit trecătoare sau o emoție de moment și nici nu-ți este impus de alții. Nu e nevoie să te învețe altcineva acest lucru; este înclinația naturală a gândurilor tale și cursul natural al acțiunilor tale. Aceasta îți este natura. Lucrurile care sunt inerente naturii cuiva sunt cele care se pretează cel mai puțin la schimbare. Așadar, având o natură satanică, odată ce oamenii câștigă statut, se află în pericol. Prin urmare, ce este de făcut? Nu au o cale de practică? Oare nu mai există nicio cale de întoarcere pentru ei, odată ce au ajuns în acea situație periculoasă? Spune-Mi, odată ce oamenii corupți dobândesc statut – indiferent de cine sunt ei – devin ei antihriști? Este acest lucru absolut? (Dacă nu urmăresc adevărul, atunci vor deveni antihriști, dar dacă urmăresc adevărul, nu vor deveni.) Este absolut corect: dacă oamenii nu urmăresc adevărul, atunci cu siguranță vor deveni antihriști. Și oare toți care merg pe calea antihriștilor o fac din cauza statutului? Nu, acest lucru este în principal din cauză că nu au dragoste pentru adevăr, pentru că nu sunt oamenii potriviți. Indiferent dacă au statut sau nu, toți oamenii care nu urmăresc adevărul merg pe calea antihriștilor. Indiferent câte predici au auzit, astfel de oameni nu acceptă adevărul, nu merg pe calea cea dreaptă, ci sunt convinși să meargă pe calea cea strâmbă. Situația seamănă cu modul oamenilor de a mânca: unii nu consumă alimente care le pot hrăni trupul și susține o existență normală, ci în schimb insistă să consume lucruri care le fac rău, în cele din urmă tăindu-și singuri craca de sub picioare. Nu este aceasta propria lor alegere? După ce sunt eliminați, unii conducători și lucrători răspândesc noțiuni, spunând: „Nu fi lider și nu îți da voie să câștigi statut. Oamenii sunt în pericol din clipa în care dobândesc vreun statut, iar Dumnezeu îi va dezvălui! Odată ce sunt dezvăluiți, nu se vor mai califica să fie nici măcar credincioși de rând și nu vor mai primi nicio binecuvântare.” Ce vorbă mai e și asta? În cel mai bun caz, reprezintă o înțelegere greșită a lui Dumnezeu; în cel mai rău, este o blasfemie la adresa Lui. Dacă nu mergi pe calea cea bună, nu cauți adevărul și nu urmezi calea lui Dumnezeu, ci în schimb insiști să mergi pe calea antihriștilor și ajungi pe calea lui Pavel, având în cele din urmă același rezultat, același final ca și Pavel, încă plângându-te de Dumnezeu și judecându-L ca fiind nedrept, atunci nu ești tu obiectul veritabil al unui antihrist? Un asemenea comportament este blestemat! Când oamenii nu înțeleg adevărul, ei trăiesc întotdeauna conform noțiunilor și închipuirilor lor, Îl interpretează pe Dumnezeu greșit în mod frecvent și simt că acțiunile lui Dumnezeu nu se potrivesc propriilor lor noțiuni, ceea ce le provoacă emoții negative; acest lucru se întâmplă din cauză că oamenii au firi corupte. Ei spun lucruri negative și se plâng pentru că le este prea meschină credința, le este prea mică statura și înțeleg prea puține adevăruri – ceea ce este cu totul de iertat și nu este ținut minte de Dumnezeu. Și, totuși, există și cei care nu merg pe calea cea dreaptă, care merg în special pe calea înșelării, opoziției, trădării lui Dumnezeu și a luptei împotriva lui Dumnezeu. Acești oameni sunt, în cele din urmă, pedepsiți și blestemați de Dumnezeu și aruncați în pierzanie și distrugere. Cum ajung în acest punct? Pentru că nu au reflectat asupra lor și nu s-au cunoscut niciodată pe ei înșiși, pentru că nu acceptă adevărul deloc, sunt nesăbuiți și îndărătnici, refuză cu încăpățânare să se pocăiască și chiar se plâng de Dumnezeu după ce sunt dezvăluiți și eliminați, spunând că Dumnezeu nu este drept. Ar putea fi mântuiți astfel de oameni? (Nu.) Nu ar putea fi mântuiți. Așadar, toți cei dezvăluiți și eliminați sunt imposibil de mântuit? Nu se poate spune că sunt imposibil de răscumpărat. Sunt cei care înțeleg prea puține adevăruri, sunt tineri și fără experiență – care, odată ce devin conducători sau lucrători și au statut, sunt conduși de firile lor corupte și urmăresc statutul, se bucură de acest statut, așa că, natural, pășesc pe calea antihriștilor. Dacă, după ce sunt dați în vileag și judecați, sunt capabili să reflecte asupra lor înșiși și să se pocăiască sincer, lepădându-se de răutate precum poporul din Ninive, fără a mai păși pe calea răului ca înainte, atunci mai au șansa de a fi mântuiți. Dar care sunt condițiile unei astfel de șanse? Ei trebuie să se pocăiască sincer și să fie capabili să accepte adevărul. Dacă sunt capabili, încă au o oarecare speranță. Dacă nu sunt capabili să reflecteze asupra lor înșiși, nu acceptă deloc adevărul și nu au nicio intenție să se pocăiască sincer, vor fi eliminați în totalitate.

Cuvântul „statut” în sine nu este nici o încercare, nici o ispită. Depinde de modul în care oamenii gestionează statutul. Dacă iei lucrarea de conducere ca pe o datorie, ca pe o responsabilitate de care trebuie să te achiți, nu vei fi constrâns de statut. Dacă o accepți ca pe un titlu sau ca pe o funcție oficială, vei avea probleme și vei cădea, cu siguranță, la pământ. Prin urmare, care este mentalitatea pe care ar trebui să o adopte cineva atunci când devine conducător și lucrător al bisericii? Pe ce ar trebui să se concentreze urmărirea ta? Trebuie să ai o cale! Dacă nu cauți adevărul și nu ai o cale de practicare, atunci acest statut al tău va deveni capcana ta și vei cădea. Unii oameni sunt diferiți odată ce dobândesc un statut, iar mentalitatea lor se schimbă. Ei nu știu cum să se îmbrace, cum să vorbească cu ceilalți, ce ton să adopte, cum să interacționeze cu oamenii sau ce expresii să folosească. Drept urmare, încep să își construiască o imagine. Nu este aceasta o pervertire? Unii oameni se uită la coafurile non-credincioșilor, la hainele pe care le poartă și la calitățile discursului și ale ținutei lor. Ei îi imită și urmează direcția non-credincioșilor pe această cale. Este acesta un lucru pozitiv? (Nu este.) Ce se întâmplă aici? Deși acestea par a fi practici superficiale, ele reprezintă, de fapt, un soi de urmărire. Sunt o imitare. Aceasta nu este calea cea dreaptă. Acum, voi puteți distinge binele de rău în aceste imagini și deghizări evidente, dar puteți să respingeți răul și să vă răzvrătiți împotriva lui? (Da, atunci când suntem conștienți de el.) Aceasta este statura voastră actuală. Când aceste idei sunt proaspete în inima voastră, puteți să le discerneți și să le identificați. Dacă sunteți motivați să urmăriți statutul, puteți modera voi înșivă această dorință, astfel încât să nu fiți precum fanul obsedat care își urmărește idolul ca un animal sălbatic care și-a pierdut rațiunea. În mod subiectiv, tu poți identifica aceste idei. Te poți răzvrăti împotriva trupului fără nicio ispită atunci când nu ești înconjurat de oameni. Dar ce s-ar întâmpla dacă oamenii te-ar urma, s-ar învârti în jurul tău, s-ar îngriji de necesitățile tale zilnice, te-ar hrăni și te-ar îmbrăca și ți-ar satisface toate nevoile? Ce sentimente s-ar stârni în inima ta? Nu te-ai bucura de beneficiile statutului? Ai mai putea atunci să te răzvrătești împotriva trupului? Când oamenii se strâng în jurul tău, când se învârt în jurul tău de parcă ai fi o stea, cum ți-ai gestiona atunci statutul? Lucrurile din conștiința ta, adică acele lucruri din mijlocul gândurilor și ideilor tale – aprecierea statutului, bucuria statutului, lăcomia sau chiar infatuarea de statut – poți să-ți examinezi inima pentru a găsi aceste lucruri? Poți să le recunoști? Dacă poți să-ți examinezi inima și să recunoști aceste lucruri în lăuntrul ei, ai putea să te răzvrătești împotriva trupului în această situație? Dacă nu ai voința de a pune în practică adevărul, nu te vei răzvrăti împotriva acestor lucruri. Te vei bucura de ele și te vei delecta cu ele. Plin de mulțumire de sine, vei spune: „A avea statutul de credincios în Dumnezeu este cu adevărat minunat. Fiind conducător, toată lumea face ce spun eu. Ce sentiment minunat! Eu sunt cel care îi conduce și îi udă pe acești oameni. Ei ascultă acum de mine. Când le spun să meargă spre est, nimeni nu merge spre vest. Când spun să ne rugăm, nimeni nu îndrăznește să cânte. Aceasta este o realizare”. Atunci vei fi început să te bucuri de beneficiile statutului. Ce va fi, așadar, statutul pentru tine? (Otravă.) Și, deși este otravă, nu trebuie să te temi de ea. Exact în această situație trebuie să urmărești ceea ce se cuvine și să ai metodele corecte de practicare. Deseori, atunci când oamenii au statut, dar lucrarea lor nu a obținut încă rezultate, ei vor spune: „Nu mă bucur de statut și nu mă bucur de tot ceea ce îmi aduce statutul”. Cu toate acestea, odată ce lucrarea lor are un oarecare succes, iar ei simt că statutul lor este sigur, își pierd rațiunea și se bucură de beneficiile statutului. Crezi că, doar pentru că poți recunoaște ispita, te poți răzvrăti împotriva trupului? Ai cu adevărat această statură? Adevărul este că nu o ai. Recunoașterea și răzvrătirea din partea ta nu se realizează decât prin conștiința umană și raționalitatea de bază pe care o are omul. Acestea sunt cele care îți spun să nu acționezi în acest mod. Standardul de conștiință și puținul de rațiune pe care le dobândești prin faptul că ai găsit credința în Dumnezeu sunt cele care te ajută sau te țin departe de calea greșită. Care este contextul pentru acest lucru? Este acela că, atunci când iubești statutul, dar încă nu l-ai obținut, e posibil să mai ai puținul tău de conștiință și rațiune. Aceste cuvinte pot încă să te înfrâneze și să te facă să-ți dai seama că bucuria statutului nu este bună și nu este conformă cu adevărul, că nu este calea cea dreaptă, că se împotrivește lui Dumnezeu și că nu-I este pe plac. Atunci, poți să te răzvrătești în mod conștient împotriva trupului și să renunți la bucuria statutului. Poți să te răzvrătești împotriva trupului atunci când nu ai realizări sau merite de arătat, dar odată ce ai făcut o lucrare meritorie, te vor înfrâna simțul rușinii, conștiința, raționalitatea și conceptele tale morale? Micul standard de conștiință pe care îl ai nu se apropie nici pe departe de a avea o inimă cu frică de Dumnezeu, iar puțina ta credință nu va fi de niciun folos. Prin urmare, puțina conștiință pe care o ai acum este echivalentă cu adevărul-realitate? Evident că nu. Și, din moment ce nu este adevărul-realitate, ceea ce tu ești capabil să faci nu poate fi decât ceea ce provine din constrângerile conștiinței umane și ale rațiunii umane. Cum nu aveți acum realitatea cuvintelor lui Dumnezeu ca viață, ce se va întâmpla cu voi atunci când veți avea statut și titluri oficiale? Veți merge pe calea antihriștilor? (Acest lucru e incert.) Acesta este cel mai periculos moment. Puteți să vedeți clar acest lucru? Spuneți-Mi, a fi conducător sau lucrător este un lucru periculos? (Este.) Cunoscând pericolul, mai sunteți dispuși să îndepliniți această datorie? (Da.) Această dorință de a vă îndeplini datoria este voința umană și este un lucru pozitiv. Totuși, acest lucru pozitiv e suficient pentru a vă permite să puneți adevărul în practică? Veți fi capabili să vă răzvrătiți împotriva dorințelor trupului? Bazându-te pe bunele intenții umane și pe voința umană, pe dorințele și idealurile umane, vei putea să-ți îndeplinești voia? (Nu.) Atunci trebuie să te gândești la ceea ce trebuie să faci pentru a-ți transforma dorințele, idealurile și voința în realitate și în adevărata ta statură. De fapt, aceasta nu este o problemă atât de mare. Adevărata problemă este că, având în vedere starea și statura actuală a omului și calitățile umanității sale, el este departe de a îndeplini condițiile de aprobare ale lui Dumnezeu. Caracterul vostru uman nu are decât un pic de conștiință și rațiune, nu și voința de a urmări adevărul. Atunci când vă îndepliniți datoria, e posibil să vă doriți să nu fiți superficiali și nici să încercați să-L păcăliți pe Dumnezeu, dar o veți face. Având în vedere starea și statura voastră actuală, adevărată, vă aflați deja într-un loc periculos. Ați mai susține că a avea statut este periculos, dar a nu-l avea înseamnă că sunteți în siguranță? De fapt, a nu avea statut este, de asemenea, periculos. Atât timp cât trăiți într-o fire coruptă, sunteți în pericol. Acum, este oare vorba de faptul că ar fi periculos doar să fii conducător, în timp ce aceia care nu sunt conducători sunt în siguranță? (Nu.) Dacă nu ești o persoană care urmărește adevărul și nu deții nici cel mai mic adevăr-realitate, te afli în pericol, indiferent dacă ești sau nu conducător. Prin urmare, cum ar trebui să urmărești adevărul pentru a scăpa de acest pericol? V-ați gândit la această întrebare? Dacă ai doar o mică dorință și urmezi, pur și simplu, niște reglementări, va funcționa? Poți scăpa cu adevărat de locul periculos în acest mod? S-ar putea să funcționeze pe termen scurt, dar este greu de spus ce se va întâmpla pe termen lung. Așadar, ce este de făcut? Unii oameni spun că urmărirea adevărului reprezintă cea mai bună cale. Acest lucru este absolut corect, dar în ce mod trebuie urmărit pentru a pătrunde în adevărul-realitate? Cum poate să crească viața omului? Niciuna dintre acestea nu este o chestiune simplă. În primul rând, trebuie să înțelegi adevărul, iar apoi să îl pui în practică. Atât timp cât o persoană înțelege adevărul, jumătate din aceste probleme sunt deja rezolvate. Aceasta va fi capabilă să reflecteze asupra propriei stări și să o vadă clar. Va simți pericolul în care trăiește. Va putea să pună adevărul în practică în mod proactiv. O astfel de practică ghidează în mod firesc o persoană către supunerea față de Dumnezeu. Este o persoană care se supune lui Dumnezeu în afara pericolului? Chiar aveți nevoie de un răspuns? Cei care I se supun cu adevărat lui Dumnezeu nu se vor mai răzvrăti împotriva Lui sau nu I se vor mai împotrivi și, cu atât mai puțin, nu-L vor mai trăda. Mântuirea lor este asigurată. Nu este o astfel de persoană complet în afara pericolului? Prin urmare, cel mai bun mijloc de rezolvare a problemelor este de a pune seriozitatea în slujba adevărului și de a depune eforturi pentru adevăr. Odată ce oamenii au înțeles realmente adevărul, toate problemele vor fi rezolvate.

Pentru voi, ce este special la a fi conducători și lucrători? (A-ți asuma mai multe responsabilități.) Responsabilitatea face parte din asta. Acesta este un lucru de care sunteți cu toții conștienți, dar cum vă puteți îndeplini bine responsabilitățile? De unde începeți? A-ți îndeplini bine această responsabilitate înseamnă, de fapt, a-ți îndeplini bine datoria. Cuvântul „responsabilitate” poate suna ca și cum ar avea ceva special, dar, în ultimă instanță, este datoria acelei persoane. Pentru voi, nu este un lucru ușor să vă îndepliniți bine datoria, deoarece există multe lucruri în fața voastră care vă obstrucționează, lucruri precum bariera statutului, cea de care vă este cel mai greu să treceți. Dacă nu ai niciun statut și ești doar un credincios obișnuit, s-ar putea să te confrunți cu mai puține ispite și îți va fi mai ușor să îți îndeplinești bine datoria. Poți să trăiești o viață spirituală în fiecare zi, așa cum o fac oamenii obișnuiți, mâncând și bând din cuvintele lui Dumnezeu, având părtășie despre adevăr și îndeplinindu-ți bine îndatoririle. Acest lucru este suficient. Totuși, dacă ai statut, trebuie mai întâi să treci de obstacolul pe care îl reprezintă statutul. Trebuie, mai întâi, să treci acest test. Cum poți să depășești această barieră? Acest lucru nu este ușor pentru oamenii de rând, întrucât firile corupte sunt adânc înrădăcinate în om. Toți oamenii trăiesc în firile lor corupte și sunt în mod inerent îndrăgostiți de căutarea faimei, a câștigului și a statutului. După ce, în cele din urmă, ai obținut statutul cu atâta dificultate, cine nu s-ar bucura din plin de beneficiile acestuia? Dacă ai în inimă iubirea de adevăr și ai o inimă cu oarecare frică de Dumnezeu, îți vei gestiona cu grijă și prudență statutul, fiind în același timp capabil să cauți adevărul în îndeplinirea datoriei tale. În acest fel, faima, câștigul și statutul nu-și vor găsi loc în inima ta și nici nu te vor împiedica în îndeplinirea datoriei tale. Dacă ești de statură prea mică, trebuie să te rogi frecvent, să te înfrânezi cu ajutorul cuvintelor lui Dumnezeu. Va trebui să găsești modalități de a face anumite lucruri sau să eviți în mod conștient unele medii și unele ispite. De exemplu, să zicem că ești conducător. Atunci când te afli în compania mai multor surori și frați obișnuiți, nu vor crede aceștia că le ești oarecum superior? Omenirea coruptă ar vedea lucrurile în acest fel, iar acest lucru reprezintă deja o ispită pentru tine. Aceasta nu este o încercare, ci o ispită! Dacă și tu crezi că le ești superior, acest lucru este foarte periculos, însă dacă tu crezi că ei sunt egalii tăi, mentalitatea ta este normală și nu vei fi tulburat de firile corupte. Dacă tu crezi că, în calitate de conducător, statutul tău este mai mare decât al lor, cum te vor trata ei? (Îl vor admira pe conducător.) Oare te vor aprecia și te vor admira, nimic mai mult? Nu. Ei vor trebui să vorbească și să acționeze în consecință. De exemplu, dacă răcești și un frate sau o soră oarecare răcește și ea, de cine se vor îngriji mai întâi? (De conducător.) Nu este acesta un tratament preferențial? Nu este acesta unul dintre beneficiile statutului? Dacă intri într-o dispută cu un frate sau o soră, te vor trata corect având în vedere statutul tău? Vor lua ei partea adevărului? (Nu.) Aceste lucruri sunt ispite pe care le ai de înfruntat. Le poți evita? Cum ar trebui să tratezi acest lucru? Dacă cineva te tratează prost, s-ar putea să nu-ți placă de acea persoană și să te gândești cum să o ataci, să o excluzi și să te răzbuni pe ea, când, de fapt, nu este nimic în neregulă cu acea persoană. Pe de altă parte, unii oameni te pot măguli și, nu numai că nu te poți opune, ba chiar te bucuri de acest sentiment. Nu este acest lucru îngrijorător? Nu ai începe imediat să îl promovezi și să îl instruiești pe cel care te lingușește, astfel încât să devină confidentul tău și să execute ordinele tale? Dacă ai face acest lucru, pe ce cale te-ai afla? (Pe calea antihriștilor.) Dacă pici în aceste ispite, ești în pericol. Oare este un lucru bun să fii toată ziua înconjurat de oameni? Am auzit că unii oameni, după ce devin conducători, nu-și fac singuri lucrarea sau nu rezolvă probleme practice. În schimb, nu se gândesc decât la plăcerile trupești. Uneori, chiar mănâncă mâncare făcută doar pentru ei, în timp ce îi pun pe alții să le spele hainele murdare. După un timp, sfârșesc prin a fi dezvăluiți și eliminați. Ce ar trebui să faceți atunci când întâlniți așa ceva? Dacă ai statut, oamenii te vor flata și te vor trata cu atenție specială. Dacă poți să depășești și să refuzi aceste ispite și să continui să tratezi oamenii în mod corect, indiferent de modul în care se comportă cu tine, acest lucru dovedește că ești tipul potrivit de persoană. Dacă ai statut, unii oameni te vor admira. Aceștia vor fi mereu în jurul tău, lingușindu-te și măgulindu-te. Poți pune capăt acestei situații? Cum gestionați astfel de situații? Atunci când nu aveți nevoie să fiți îngrijiți, dar cineva vă întinde o „mână de ajutor” și vă lingușește, s-ar putea să vă bucurați în secret, gândindu-vă că faptul că aveți statut vă face să fiți diferiți și că trebuie să vă bucurați din plin de acest tratament special. Oare nu se întâmplă astfel de lucruri? Nu este aceasta o problemă reală? Atunci când ți se întâmplă astfel de lucruri, simți reproșuri în inima ta? Simți dezgust și detestare? Dacă o persoană nu simte dezgust și detestare, nu respinge aceste lucruri și are o inimă liberă de acuzații și reproșuri, ci, dimpotrivă, iubește să se bucure de aceste lucruri, simțind că este bine să aibă statut, are o astfel de persoană conștiință? Are raționalitate? Este aceasta o persoană care urmărește adevărul? (Nu.) Ce arată acest lucru? Acesta reprezintă o poftă pentru beneficiile statutului. Deși acest lucru nu te clasifică drept antihrist, tu ai pornit deja pe calea antihriștilor. Atunci când te obișnuiești să te bucuri de un tratament special, dacă într-o zi nu vei mai putea primi un astfel de tratament special, nu te vei înfuria? Dacă unii frați și surori sunt săraci și nu au bani pentru a te găzdui, îi vei trata în mod corect? Oare dacă îți vor spune un fapt care te nemulțumește, îți vei folosi puterea împotriva lor și te vei gândi la o manieră în care să-i pedepsești? Vei simți nemulțumire când îi vei vedea și vei dori să le dai o lecție? Odată ce-ți vin aceste gânduri, nu ești departe de a comite răul, nu-i așa? Este ușor pentru oameni să meargă pe calea antihriștilor? Este ușor să devii un antihrist? (Da.) Acest lucru este foarte supărător! În calitate de conducători și lucrători, dacă nu căutați adevărul în toate lucrurile, mergeți pe calea antihriștilor.

Unii oameni nu înțeleg lucrarea lui Dumnezeu și nu știu cum sau pe cine mântuiește El. Ei văd că toți oamenii au firea antihriștilor și pot să meargă pe calea antihriștilor și de aceea consideră că probabil astfel de oameni nu au speranță de mântuire. La sfârșit, toți vor fi judecați ca fiind antihriști. Nu pot fi mântuiți și toți trebuie să piară. Oare sunt corecte asemenea gânduri și păreri? (Nu.) Așadar, cum urmează a fi rezolvată această problemă? Mai întâi, trebuie să înțelegi lucrarea lui Dumnezeu. Omul corupt este cel pe care îl mântuiește El. Omul corupt poate să meargă pe calea antihriștilor și să I se împotrivească lui Dumnezeu. Iată de ce are nevoie de mântuirea Sa. Așadar, cum poate fi determinat un om să-L urmeze cu adevărat pe Dumnezeu, în loc să meargă pe calea antihriștilor? El trebuie să înțeleagă adevărul, să reflecteze asupra lui însuși și să se cunoască, să-și cunoască firea coruptă și natura satanică. Apoi, trebuie să meargă mai departe să caute adevărul și să-și înlăture firea coruptă. Numai în felul acesta te poți asigura că nu vei merge pe calea antihriștilor, că vei evita să devii tu însuți un antihrist și ceea ce Dumnezeu disprețuiește și respinge. Dumnezeu nu lucrează în moduri supranaturale, ci scrutează adânc în inimile oamenilor. Dacă întotdeauna te bucuri de beneficiile statutului, Dumnezeu doar te va dojeni. Te va face să fii conștient de această greșeală, astfel încât să reflectezi asupra ta și să afli că lucrul acesta nu este conform cu adevărul și nu-I este plăcut Lui. Dacă poți ajunge să-ți dai seama de asta și poți să reflectezi asupra ta și să te cunoști pe tine însuți, nu vei avea dificultăți în rezolvarea problemei. Însă dacă trăiești într-o astfel de stare un timp îndelungat, bucurându-te întotdeauna de beneficiile statutului, nereușind să te rogi lui Dumnezeu ori să reflectezi asupra ta și nereușind să cauți adevărul, atunci Dumnezeu nu va face nimic. Te va abandona, așa încât să nu-L simți a fi cu tine. Dumnezeu te va face să-ți dai seama că, dacă vei continua așa, cu siguranță vei deveni ceea ce El detestă. El îți va face cunoscut că această cale este greșită, că modul tău de a trăi este greșit. Oferindu-le oamenilor o astfel de conștientizare, scopul Lui este de a le face cunoscute acele acțiuni care sunt drepte și cele care sunt greșite, permițându-le să facă alegerea corectă. Însă depinde de credința și cooperarea omului dacă el poate alege sau nu să meargă pe calea cea dreaptă. Când Dumnezeu face aceste lucruri, El te îndrumă spre o înțelegere a adevărului dar, dincolo de asta, îți lasă ție puterea alegerii, iar aceasta este, în esență, dacă mergi pe calea cea dreaptă sau nu. Dumnezeu nu te obligă niciodată. El niciodată nu te controlează cu forța și nu-ți poruncește să faci ceva, nu te pune să faci una sau alta. Dumnezeu nu Se poartă așa. El îți permite să alegi liber. Ce ar trebui să facă cineva, în asemenea momente? Când îți dai seama că ceea ce faci este greșit, că modul tău de a trăi este greșit, poți ajunge imediat să practici în acord cu metodele corecte? Asta ar fi foarte dificil. Aici trebuie să se dea o luptă, pentru că lucrurile iubite de om sunt filosofia și logica Satanei, care se opun adevărului. Uneori știi ce ar fi drept și ce ar fi greșit, și există o luptă în inima ta. În timpul unei astfel de lupte, trebuie să te rogi frecvent, să-L lași pe Dumnezeu să te îndrume și să te critice, ca să devii conștient de lucrurile pe care nu ar trebui să le faci. Apoi, răzvrătește-te în mod activ împotriva unor asemenea ispite, ferește-te de ele și evită-le. Asta cere cooperarea ta. În timpul bătăliei vei mai face greșeli și este ușor s-o iei pe calea greșită. Deși poate că în inima ta alegi direcția cea bună, nu este sigur că o vei lua pe calea cea dreaptă. Nu așa stau, într-adevăr, lucrurile? O neglijență de-o clipă și o apuci pe calea greșită. Ce înseamnă aici „o neglijență de-o clipă”? Înseamnă că o ispită este prea mare. Pentru tine, asta se poate reduce la considerente care țin de înfățișare sau de dispoziția ta sau de vreun context deosebit ori de un mediu deosebit. Factorul cel mai grav este, de fapt, firea ta coruptă, care te domină și te controlează. Asta e ceea ce-ți îngreunează urmarea căii drepte. Poate ai ceva credință, dar încă ești aruncat și purtat încoace și-ncolo de circumstanțe. Până nu ești emondat, până nu ești pedepsit și disciplinat, până când obstacolele nu-ți umplu calea și nu vezi niciun drum înainte, până atunci nu-ți vei da seama că urmărirea faimei, câștigului și statutului nu reprezintă calea cea dreaptă, ci un lucru detestat și blestemat de Dumnezeu, că numai a merge pe calea pe care o cere Dumnezeu este drumul corect în viață și că, dacă nu-ți concentrezi voința să mergi pe calea aceasta, vei fi eliminat cu totul. Lumea nu plânge până nu vede sicriul! Totuși, pe parcursul acestei lupte, dacă omul are o credință mare, o puternică hotărâre de-a coopera și voința de a urmări adevărul, îi va fi mai ușor să învingă aceste ispite. Dacă slăbiciunea ta vitală este grija deosebită pentru demnitate și iubirea statutului, lăcomia după faimă, câștig și plăcerile trupului, iar aceste lucruri sunt deosebit de puternice în sinea ta, îți va fi greu să ieși victorios. Ce înseamnă asta, că îți va fi greu să ieși victorios? Înseamnă că îți va fi greu să alegi calea urmăririi adevărului, așa că e posibil să alegi, în locul ei, calea greșită, făcându-L pe Dumnezeu să te deteste și să te abandoneze. Însă dacă ești mereu atent și prudent și poți să vii des înaintea lui Dumnezeu ca să fii criticat și disciplinat și dacă nu te bucuri de beneficiile statutului, nici nu râvnești la faimă, câștig sau plăcerile trupului și dacă, atunci când ai asemenea gânduri, te bazezi pe Dumnezeu pentru a te răzvrăti împotriva lor din toate puterile tale, înainte ca ele să ducă la fapte, și te rogi Lui și cauți adevărul și, în cele din urmă, ești capabil să mergi pe calea practicării adevărului și să pătrunzi în acea realitate, indiferent de toate celelalte, atunci nu vei avea oare mai multe șanse de a alege direcția cea bună când te confrunți cu o mare ispită? (Ba da.) Asta depinde de rezervele tale obișnuite acumulate. Spuneți-Mi: dacă un om întâmpină o ispită mare, poate el mulțumi pe deplin intenția lui Dumnezeu bazându-se pe statura lui, așa cum este, pe voința proprie sau pe rezervele sale obișnuite acumulate? (Nu.) Poate el să o mulțumească în parte? (Da.) E posibil ca omul să o poată mulțumi în parte, dar când dă de mari dificultăți, este necesară intervenția lui Dumnezeu. Dacă vrei să practici adevărul, bazarea numai pe înțelegerea omenească a adevărului și pe voința omenească nu-ți poate oferi protecție totală și nici nu poți să mulțumești intențiile lui Dumnezeu și să te ferești întru totul de rău. Soluția este că omul trebuie să aibă hotărârea de a coopera și să se bazeze pe lucrările lui Dumnezeu pentru restul. Să presupunem că spui: „M-am străduit mult pentru scopul acesta și am făcut tot ce am putut. Cu orice ispite sau circumstanțe mă voi confrunta în viitor, statura mea e doar atât de mare și doar atât pot să fac.” Văzând că te porți astfel, ce va face Dumnezeu? El te va păzi împotriva acestor ispite. Când Dumnezeu te va proteja de aceste ispite, vei fi capabil să practici adevărul, credința ta va deveni tot mai fermă, iar statura ta va crește, treptat.

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2026!

Contactează-ne pe Messenger