Cuvinte despre cum să îndepărtezi firile corupte (Fragmentul 55)

Fie că îți îndeplinești datoria, fie că îți însușești cunoștințe profesionale, trebuie să fii sârguincios și să tratezi lucrurile conform principiilor. Nu aborda aceste lucruri superficial sau nu le face doar mecanic. Scopul însușirii cunoștințelor profesionale este să îți îndeplinești bine datoria și trebuie să depui eforturi – oamenii ar trebui să coopereze în acest sens. Dacă o persoană nu este dispusă să își îndeplinească bine datoria și găsește mereu motive și scuze pentru a nu-și însuși cunoștințele profesionale, asta arată că nu se sacrifică sincer pentru Dumnezeu și că nu vrea să își îndeplinească bine datoria, ca să răsplătească dragostea lui Dumnezeu. Nu este o astfel de persoană lipsită de conștiință și de rațiune? Nu este oare problematică o persoană cu un astfel de caracter? Nu este ea extrem de dificil de gestionat? Chiar dacă înveți o meserie, trebuie și să cauți adevărul și să acționezi în conformitate cu principiile adevărului. Nu trebuie să depășești această sferă și nici nu trebuie să fii confuz, ca un non-credincios. Ce atitudine au non-credincioșii față de lucru? Mulți dintre ei își trăiesc la întâmplare zilele și își irosesc timpul, făcând totul de mântuială în fiecare zi, doar ca să își câștige salariul, făcând lucrurile superficial, ori de câte ori pot. Nu le pasă dacă sunt eficienți, dacă acționează pe baza conștiinței și nu au o atitudine serioasă și responsabilă. Ei nu spun: „Această sarcină mi-a fost încredințată, așa că trebuie să îmi asum răspunderea pentru ea până când o termin, trebuie să mă ocup bine de acest lucru și să mă comport responsabil.” Ei nu au această conștiință. Mai mult, non-credincioșii au un anumit tip de fire coruptă. Când îi învață pe alții o parte din cunoștințele lor profesionale sau o aptitudine, își spun în sinea lor: „Odată ce elevul știe tot ce știe învățătorul, învățătorul își va pierde mijloacele de trai. Dacă eu îi învăț pe ceilalți tot ce știu, nimeni nu mă va mai trata cu respect, nimeni nu mă va mai admira, iar eu îmi voi pierde statutul de învățător. Nu permit așa ceva. Nu pot să îi învăț tot ce știu, trebuie să mai țin ceva doar pentru mine. O să îi învăț doar 80% din ce știu, iar restul va rămâne asul din mâneca mea; doar așa le voi arăta că aptitudinile mele sunt superioare celorlalți.” Ce fel de fire e asta? Este înșelătorie. Atunci când îi învățați pe alții, când îi ajutați, când le împărtășiți ceva ce ați studiat, ce atitudine ar trebui să aveți? (Ar trebui să nu mă precupețesc niciun efort și să nu țin nimic pentru mine.) Cum să nu ții nimic pentru tine? Dacă spui: „Nu țin doar pentru mine nimic din ce am învățat și nu am nicio problemă să vă spun tuturor ce am învățat. Oricum am un calibru mai bun decât voi și pot înțelege lucruri mai elevate” – și acest lucru înseamnă tot că ții ceva doar pentru tine și că totul este foarte calculat. Sau dacă spui: „Vă voi învăța toate lucrurile de bază pe care le-am învățat și eu, nu e mare lucru. Tot eu am cunoștințe mai elevate decât voi și, chiar dacă învățați toate astea, tot nu veți fi la fel de avansați ca mine” – și asta înseamnă să ții ceva doar pentru tine. Dacă o persoană este prea egoistă, va fi lipsită de binecuvântarea lui Dumnezeu. Oamenii ar trebui să învețe să țină cont de intențiile lui Dumnezeu. Tu trebuie să contribui în casa lui Dumnezeu cu lucrurile esențiale și cele mai importante pe care le-ai înțeles, astfel ca aleșii lui Dumnezeu să le învețe și să le stăpânească – aceasta este singura cale de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu și El îți va dărui și mai multe lucruri. Căci s-a spus: „Este mai ferice să dai decât să primești.” Dedică-I lui Dumnezeu toate talentele și darurile tale, folosindu-le când îți îndeplinești datoria, astfel încât toți să beneficieze de ele și să obțină rezultate în îndatoririle lor. Dacă vei contribui cu toate darurile și talentele tale, ele vor fi în beneficiul tuturor celor care îndeplinesc acea datorie și în beneficiul lucrării Bisericii. Nu le spune celorlalți doar câteva lucruri simple, ca apoi să îți spui că ai făcut destul de bine sau că nu ai ținut nimic pentru tine – nu va merge așa. Îi înveți pe oameni doar câteva teorii sau lucruri pe care le pot înțelege textual, dar esența și aspectele importante sunt dincolo de înțelegerea unui novice. Tu oferi doar o imagine de ansamblu, fără să explici sau să intri în detalii, gândindu-te în tot acest timp: „Bine, oricum, eu ți-am spus și nu am reținut intenționat nimic. Dacă nu înțelegi, este deoarece calibrul tău este prea slab, așa că nu mă învinovăți pe mine. Va trebui doar să vedem cum te va îndruma Dumnezeu acum.” O astfel de deliberare conține înșelăciune, nu-i așa? Nu este egoistă și detestabilă? De ce nu-i poți învăța pe oameni tot ceea ce e în inima ta și tot ceea ce înțelegi? De ce, în schimb, îți tăinuiești cunoștințele? Aceasta este o problemă legată de intențiile și firea ta. Când majorității oamenilor li se prezintă pentru prima dată un anumit aspect al cunoașterii profesionale, aceștia nu pot înțelege decât sensul literal; este nevoie de o perioadă de practică înainte ca punctele principale și esența să poată fi înțelese. Dacă ai stăpânit deja aceste aspecte esențiale, ar trebui să le spui direct celorlalți; nu-i face să ia un astfel de traseu ocolit și să petreacă atât de mult timp bâjbâind. Aceasta este responsabilitatea ta; e ceea ce ar trebui să faci. Dacă le spui ce consideri tu că reprezintă esența și punctele principale, doar așa nu vei ține nimic pentru tine și nu vei fi egoist. Atunci când îi învățați pe ceilalți anumite aptitudini, când comunicați cu ei despre profesia voastră sau aveți părtășie despre intrarea în viață, dacă nu puteți înlătura aspectele egoiste și josnice ale firilor voastre corupte, nu vă veți putea îndeplini bine îndatoririle, iar în acest caz nu sunteți persoane care au umanitate sau conștiință și rațiune, sau care practică adevărul. Trebuie să cauți adevărul ca să îți înlături firile corupte și să ajungi să fii lipsit de motive egoiste și să ții cont doar de intențiile lui Dumnezeu. Astfel, vei deține adevărul-realitate. Este prea obositor când oamenii nu urmăresc adevărul și trăiesc potrivit firilor satanice, ca non-credincioșii. Competiția este frecvent întâlnită printre non-credincioși. Nu este simplu să stăpânești esența unei aptitudini sau a unei profesii și, odată ce altcineva învață și o stăpânește el însuși, mijloacele tale de trai sunt în pericol. Pentru a-și proteja mijloacele de trai, oamenii sunt determinați să se poarte astfel – trebuie să fie mereu precauți. Ceea ce au ajuns să stăpânească reprezintă cea mai valoroasă monedă de schimb, ele reprezintă mijloacele lor de trai, capitalul, forța lor motrică și nu trebuie să mai lase pe altcineva să aibă acces la ele. Dar tu crezi în Dumnezeu – dacă gândești așa și te porți astfel în casa lui Dumnezeu, nu te mai deosebești cu nimic de un non-credincios. Dacă nu accepți adevărul sub nicio formă și continui să trăiești potrivit filosofiilor satanice, atunci tu nu ești cu adevărat un om care crede în Dumnezeu. Dacă ai mereu motive egoiste și ești obtuz în îndeplinirea datoriei tale, nu vei primi binecuvântarea lui Dumnezeu.

După ce ai ajuns să crezi în Dumnezeu, după ce ai mâncat și băut cuvintele lui Dumnezeu și ai acceptat judecata și mustrarea cuvintelor lui Dumnezeu, ai reflectat asupra propriilor tale firi corupte și ai ajuns să le cunoști? S-au schimbat principiile după care vorbești și acționezi, perspectiva ta asupra lucrurilor, principiile și obiectivele purtării tale? Dacă tot nu te deosebești de un non-credincios, atunci Dumnezeu nu îți va recunoaște credința în El. Va spune că încă ești un non-credincios și că mergi în continuare pe calea unui non-credincios. Așadar, indiferent că este vorba despre purtarea ta sau îndeplinirea datoriei tale, trebuie să practici pe baza cuvintelor lui Dumnezeu și conform adevărurilor-principii, să folosești adevărul pentru a rezolva probleme, pentru a înlătura firile corupte pe care le dezvălui și să îți înlături gândurile, perspectivele și practicile greșite. Pe de o parte, trebuie să descoperi problemele prin autoreflecție și autoexaminare. Pe de altă parte, trebuie totodată să cauți adevărul pentru a rezolva probleme și, atunci când descoperi firi corupte, trebuie să le înlături rapid, să te răzvrătești împotriva trupului și să-ți abandonezi propria voință. Odată ce ți-ai înlăturat firile corupte, nu vei mai acționa în baza lor, ci vei avea capacitatea de a renunța la propriile tale intenții și interese și vei practica în conformitate cu adevărurile-principii. Acesta este adevărul-realitate pe care trebuie să îl dețină un adept autentic al lui Dumnezeu. Dacă poți să reflectezi asupra ta, să te cunoști și să cauți adevărul pentru a rezolva astfel problemele, atunci ești o persoană care urmărește adevărul. Credința în Dumnezeu necesită o astfel de cooperare, iar capacitatea de a practica astfel este cea mai binecuvântată de Dumnezeu. De ce spun asta? Fiindcă tu acționezi pentru lucrarea bisericii, pentru interesele casei lui Dumnezeu și pentru beneficiul fraților și surorilor și, în același timp, practici adevărul. Exact asta aprobă Dumnezeu; acestea sunt fapte bune și, practicând adevărul în acest fel, ești martor pentru Dumnezeu. Însă dacă nu faci asta și nu te deosebești cu nimic de un non-credincios, acționând în conformitate cu principiile non-credincioșilor când abordezi lucruri și cu metodele din comportamentul lor, mai înseamnă asta că ești martor? (Nu.) Ce consecințe apar? (Îl umilește pe Dumnezeu.) Acest lucru Îl umilește pe Dumnezeu! De ce spui că Îl umilește pe Dumnezeu? (Pentru că Dumnezeu ne-a ales, a exprimat atât de multe adevăruri, ne-a îndrumat personal, ne-a aprovizionat, ne-a udat și, totuși, noi nu acceptăm sau nu practicăm adevărul, continuăm să trăim bazându-ne pe lucruri satanice și nu suntem martori în fața Satanei. Acest lucru Îl umilește pe Dumnezeu.) (Dacă un credincios în Dumnezeu L-a auzit având părtășie despre atât de multe adevăruri și căi de practică, însă atunci când acționează trăiește tot potrivit filosofiilor pentru interacțiuni lumești ale non-credincioșilor și este deosebit de înșelător și își urmărește doar propriul interes, atunci acesta este și mai rău și mai ticălos decât non-credincioșii.) Probabil că toți înțelegeți puțin această chestiune. Oamenii mănâncă și beau cuvintele lui Dumnezeu, se bucură de tot ce le oferă El, dar tot pe Satana îl urmează. Indiferent ce apare în calea lor, ce medii dificile întâmpină, ei tot nu sunt în stare să asculte cuvintele lui Dumnezeu sau să I se supună, nu caută adevărul și nu rămân fermi în mărturia lor. Nu înseamnă asta că Îl trădează pe Dumnezeu? Exact asta înseamnă, că Îl trădează. Când Dumnezeu are nevoie de tine, iar tu nu Îi auzi chemarea sau nu Îi asculți cuvintele, ci urmezi tendințele non-credincioșilor, ținând cont de Satana, urmându-l pe Satana și practicând potrivit logicii, principiilor și metodelor de viață ale Satanei. Asta înseamnă să Îl trădezi pe Dumnezeu. A-L trăda pe Dumnezeu nu înseamnă a-L huli, a-L umili pe Dumnezeu? Gândește-te la Adam și Eva în Grădina Raiului – Dumnezeu a spus: „Să nu mănânci din pomul cunoașterii binelui și răului; deoarece în ziua în care vei mânca din acesta, cu siguranță vei muri” (Geneza 2:17). Ale cui sunt aceste cuvinte? (Sunt cuvintele lui Dumnezeu.) Sunt acestea cuvinte obișnuite? (Nu.) Ce sunt ele? Ele sunt adevărul, ceea ce oamenii ar trebui să respecte și modul în care oamenii ar trebui să practice. Dumnezeu le-a spus oamenilor cum să procedeze în ce privește pomul cunoașterii binelui și răului. Principiul de practică a fost ca ei să nu mănânce din el, iar apoi le-a spus oamenilor consecința – vor muri cu siguranță în ziua când vor mânca din el. Oamenilor li s-a spus care era principiul de practică și ce era în joc. După ce au auzit asta, au înțeles sau nu? (Au înțeles.) Da, de fapt au înțeles cuvintele lui Dumnezeu, dar mai apoi au auzit șarpele spunând: „Dumnezeu a zis că veți muri cu siguranță în ziua când veți mânca din acest pom, dar e sigur că nu veți muri. Poți încerca.” Și, după ce a vorbit Satana, i-au dat ascultare cuvintelor lui și au mâncat din fructul pomului cunoașterii binelui și răului. Asta a însemnat că L-au trădat pe Dumnezeu. Ei nu au ales să dea ascultare cuvintelor lui Dumnezeu și să practice potrivit acestora. Nu au făcut după cum a poruncit Dumnezeu, în schimb, au crezut și au acceptat cuvintele Satanei și au acționat potrivit lor. Care a fost rezultatul? Natura comportamentului și abordării lor a fost să Îl trădeze și să Îl umilească pe Dumnezeu, iar drept rezultat, au fost corupți de Satana și au degenerat. Oamenii sunt acum la fel cum erau atunci Adam și Eva. Aud cuvintele lui Dumnezeu, dar nu le pun în practică, ba chiar înțeleg adevărul, dar nu îl practică. Natura acestui lucru este aceeași ca a neascultării lui Adam și Eva față de cuvintele sau poruncile lui Dumnezeu – înseamnă trădarea și umilirea lui Dumnezeu. Când oamenii Îl trădează și Îl umilesc pe Dumnezeu, rezultatul este că ei continuă să fie corupți și controlați de Satana, controlați de firile lor satanice. Prin urmare, nu se pot elibera niciodată de influența Satanei sau nu pot scăpa de ademenirea, ispitele, atacurile, manipulările și mistuirea Satanei. Dacă nu te poți elibera niciodată de aceste lucruri, viața ta va fi mai ales plină de durere și probleme și lipsită de pace și bucurie. Vei simți că totul este deșertăciune și poate chiar vei vrea să îți cauți moartea, să termini cu toate. Aceasta este condiția demnă de milă a celor care trăiesc sub puterea Satanei.

All Scripture quotations in this product are from Nouă Traducere În Limba Română (NTLR). Copyright © 2006 by Biblica, Inc.®. Used by permission. All rights reserved worldwide.

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2026!

Contactează-ne pe Messenger