Tocmai discutam despre modul în care idealurile oamenilor se pot împărți în idealurile idealiștilor și idealurile realiștilor, în aceste două categorii. Să începem să vorbim despre idealurile idealiștilor. Idealurile realiștilor ar trebui să fie ușor de distins. Pe de altă parte, idealurile idealiștilor nu sunt foarte concrete și sunt oarecum îndepărtate de viața reală. Sunt, de asemenea, foarte îndepărtate și de chestiunile practice pe care le presupune supraviețuirea umană, precum nevoile zilnice. Aceste idealuri au concepte concrete, dar sunt lipsite de o destinație exactă. Se poate spune că aceste idealuri și dorințe sunt fantezii, relativ iluzorii și detașate de natura umană. Unele pot fi considerate abstracte, iar altele sunt chiar idealuri și dorințe care iau naștere dintr-o personalitate fragmentată. Care sunt idealurile idealiștilor? Idealismul ar trebui să fie ușor de înțeles. Este o reverie, o fantezie, fără legătură cu chestiunile practice asociate nevoilor zilnice din viața reală. De exemplu, să fii poet, un poet nemuritor, care hoinărește prin lume; sau să fii spadasin, un cavaler rătăcitor, care hoinărește și el prin lume, rămâne necăsătorit și fără copii, liber de complicațiile banalităților vieții, scutit de îngrijorarea nevoilor zilnice, trăind ușor și relaxat, lăsându-se în voia sorții, aspirând mereu să devină nemuritor și să scape de viața reală. Este acesta idealul unui idealist? (Da.) Are vreunul dintre voi asemenea gânduri? (Nu.) Cum erau acei poeți faimoși din trecutul Chinei, care obișnuiau să se îmbete și să scrie poezii? Erau idealiști sau realiști? (Erau idealiști.) Ideile pe care le susțineau erau fanteziile și reveriile idealiștilor. Ei se lăsau mereu în voia sorții și vorbeau în termeni neclari și nesiguri, imaginându-și cât de frumoasă era lumea, cât de liniștită ar putea fi omenirea, cum ar putea oamenii să coexiste în armonie. Se detașau de conștiința, rațiunea și nevoile vieții umanității normale. Se despărțeau de aceste aspecte ale vieții de zi cu zi și-și imaginau un tărâm utopic sau imaginar, care era complet rupt de realitate. Își imaginau că sunt ființe în cadrul acelui tărâm, trăind în acel spațiu. Nu este acesta idealul unui idealist? Există o poezie din trecut, iar unul dintre versuri spune „Aș vrea să zbor acasă, pe aripile vântului.” Care era titlul acelei poezii? („Melodia apei.”) Citiți versurile acelei poezii. („Aș vrea să zbor acasă, pe aripile vântului. Mă tem că în cer este prea frig, iar palatul de jad e prea sus. Dansând cu umbra mea, nu mai simt că aș fi muritor.”) Ce vrea să spună prin cuvintele „Dansând cu umbra mea, nu mai simt că aș fi muritor”? Transmit aceste două versuri emoțiile care țin în frâu și pline de resentimente ale unui idealist ale cărui idealuri nu au putut fi atinse sau îndeplinite? Sunt ele un lucru exprimat prin această emoție care-l ține în frâu? Care este punctul central aici? Ce frază indică mediul și contextul în care se afla el la momentul respectiv? Este oare „Mă tem că în cer este prea frig”? (Da.) El expunea întunericul și răul autorității, un loc corupt în care să fii. Voia să fie ca un nemuritor, să scape dintr-un astfel de mediu și dintr-o astfel de situație. Nu ar fi fost de ajuns ca, pur și simplu, să nu mai fie funcționar oficial? Oare voia el să schimbe acest mediu? Era nemulțumit de un astfel de mediu, simțind că nu se potrivea cu mediul vieții ideale pe care și-o imaginase și, adânc în sinea lui, se simțea ținut în frâu. Acesta este un tip de ideal pe care-l are un idealist. Idealurile idealiștilor tind mai cu seamă spre fantezii, sunt nerealiste și abstracte, rupte de viața de zi cu zi. E ca și cum ei ar trăi într-o altă lume din afara tărâmului material, într-un spațiu independent și individual, complăcându-se în fantezii și rupți de realitate. Exact ca unii oameni care trăiesc în societatea modernă, ei vor mereu să se îmbrace în haine străvechi, să-și aranjeze părul în feluri străvechi și să vorbească o limbă străveche. Ei se gândesc: „O, genul acela de viață este prea minunat! Exact ca un nemuritor, rătăcind și hoinărind, fără problemele corpului fizic, fără diversele greutăți ale vieții de zi cu zi. În acel tip de mediu de viață, nu există oprimare, exploatare și griji. Oamenii sunt egali, ajutându-se și trăind în armonie unii cu alții. Cât de frumoase și de atrăgătoare sunt acele condiții de viață ideale!” Printre non-credincioși, există unii care urmăresc aceste lucruri. Unii oameni cântă cântece similare sau scriu poezii similare, sau dau reprezentații similare. Ca urmare, oamenii tânjesc chiar mai mult după cealaltă lume, la care visează idealiștii. Și atunci când unii oameni cântă aceste cântece sau dau aceste reprezentații, cu cât cântă mai mult, cu atât devin mai melancolici și cu atât tânjesc mai mult la acea lume ideală și se agață mai mult de ea. Ce se întâmplă în final? Unii oameni, după ce cântă multă vreme, simt că nu pot scăpa de grijile lor. Indiferent cât de mult cântă, tot nu pot simți căldura lumii umane. Indiferent cât de mult cântă, tot simt că tărâmul imaginar al idealismului lor este mai bun. Devin dezamăgiți de lume, nu mai vor să trăiască în acest tărâm uman și, în cele din urmă, iau o decizie fermă de a ajunge cum vor ei în acea lume ideală. Unii înghit otravă, alții se aruncă de pe clădiri, unii se strangulează cu colanții, iar alții devin călugări și urmăresc practica spirituală. În cuvintele lor, ei au văzut dincolo de iluzia legăturilor lumești. De fapt, nu este nevoie să recurgă la asemenea măsuri și metode extreme pentru a-și înlătura dezamăgirea cu privire la lume. Există multe moduri de a aborda astfel de probleme și dificultăți, dar fiindcă ei nu reușesc să perceapă esența inerentă a acestor aspecte, în cele din urmă, aleg metode extreme de a aborda aceste dificultăți și de a scăpa de ele, pentru a atinge scopul îndeplinirii idealurilor personale. Această situație îi reprezintă pe câțiva dintre idealiștii care trăiesc printre non-credincioși și problemele lor.

În casa lui Dumnezeu, în biserică, există oameni care au idealuri similare? Cu siguranță, doar că încă nu i-ați descoperit, așa că vă voi spune Eu despre ei. Există persoane care, atunci când sunt în lumea laică, tânjesc după o societate ideală cu pace, armonie, liniște și egalitate pentru toți, cum fac și idealiștii printre non-credincioși. Această societate ideală este precum utopiile descrise de unii poeți sau autori, deși, firește, mai adesea este ca anumite spații, moduri de viață sau medii de trai care există în lumile ideale ale oamenilor. Acești oameni, motivați de astfel de nevoi și idealuri, își caută în mod inconștient credința, pentru a-și realiza idealurile. În timp ce caută, descoperă că a crede în Dumnezeu este o cale bună și o credință bine aleasă. Luându-și idealurile cu ei, vin în casa lui Dumnezeu, sperând să simtă căldură, grijă și să fie prețuiți și îngrijiți printre oameni și, desigur, speră chiar și mai mult să simtă marea iubire și protecție a lui Dumnezeu. Intră în casa lui Dumnezeu cu idealurile lor și, indiferent dacă-și îndeplinesc îndatoririle sau nu, în orice situație, idealurile lor rămân neschimbate – mereu își poartă și își țin idealurile în ei. De la început până la sfârșit, idealurile lor pot fi descrise după cum urmează: când intră în casa lui Dumnezeu, speră că este un loc unde pot simți căldură, unde se pot bucura de căldură, de fericire și de bunăstare. Speră că este un loc fără conflicte, fără suspiciuni sau discriminare între oameni, un loc unde nu au loc hărțuiri, înșelăciuni, unde oamenii nu își fac rău și nu sunt ostracizați. În principiu, acestea sunt idealurile care pot fi găsite în mințile acestor idealiști. Adică își imaginează un loc unde oamenii se tratează reciproc ca pe niște roboți, fără viață și fără gânduri, zâmbind, dând din cap aprobator și înclinându-se mecanic atunci când se întâlnesc, pentru a manifesta prietenie, pentru a arăta că nu există ostilitate. În acest loc ideal, există o mare dragoste între oameni, iar ei pot să aibă grijă unii de alții, să se prețuiască, să se ajute, să se înțeleagă și să vină unii în întâmpinarea altora și chiar să se protejeze și să-și mușamalizeze reciproc faptele. Toate acestea sunt câteva dintre lucrurile pe care idealiștii le idealizează și la care aceștia visează. De exemplu, atunci când idealiștii intră în casa lui Dumnezeu, idealul și speranța lor este ca oamenii în vârstă să fie respectați, prețuiți, îngrijiți și să li se acorde o atenție și o îngrijire meticuloasă de către cei mai tineri. În afară de respect, ei speră și că oamenii vor folosi titluri onorifice, adresându-se fraților cu „Marele unchi cutare și cutare”, „Unchiul așa și pe dincolo” sau „Unchiul cutare și cutare” și surorilor lor cu „Bunica așa și pe dincolo”, „Mătușa cutare și cutare” sau „Sora cutare și cutare” – fiecare având, practic, propria formă de adresare. Ei speră că oamenii vor fi deosebit de cordiali, de armonioși și de curtenitori unii cu alții la exterior și că niciunul nu va avea rea-voință sau lucruri urâte ori rele nici la suprafață, nici în profunzimea inimii sale. Speră că dacă o persoană face o greșeală sau întâmpină dificultăți, toți oamenii pot da o mână de ajutor pentru a o asista și, mai mult, îi poate oferi și o grijă și o toleranță profundă. În special când vine vorba despre cei care sunt slabi și despre acei oameni relativ inocenți, care sunt ușor de hărțuit sau oprimat de către ceilalți în lume – speră chiar mai mult că atunci când astfel de oameni vin în biserică, în casa lui Dumnezeu, ei pot primi o îngrijire meticuloasă, atenție și un tratament special. După cum spun acești idealiști, când au venit în casa lui Dumnezeu, și-au dorit ca toți să fie fericiți și să le fie bine și au sperat că, dat fiind că toți credeau în Dumnezeu, vor fi împreună o mare familie și frați și surori. Ei cred că nu ar trebui să existe hărțuire, pedepse, că nu ar trebui să se facă rău. Cred că dacă apare o problemă, nu ar trebui să existe certuri sau mânie între oameni și că, în schimb, toți oamenii ar trebui să se trateze reciproc într-un mod calm, cu mare răbdare și cu dorința de a ajuta, că ar trebui să-i facă mereu pe ceilalți să se simtă în largul lor și că fiecare persoană ar trebui să le arate celorlalți doar latura sa cea mai bună și cea mai blândă, ținându-și pentru ea latura rea sau urâtă. Ei cred că oamenii ar trebui să se trateze reciproc ca pe niște roboți, că nu ar trebui să aibă puncte de vedere sau opinii negative despre alți oameni și, cu atât mai puțin, să își facă reciproc ceva negativ; ei cred că oamenii ar trebui să aibă intenții bune față de ceilalți și că acest proverb, „Cei buni au o viață liniștită”, exprimă bine lucrurile. Ei cred că doar aceasta este adevărata casă a lui Dumnezeu și adevărata biserică. Totuși, idealurile acestor idealiști încă nu s-au îndeplinit. În locul lor, casa lui Dumnezeu se concentrează pe principii, subliniind ajutorul și sprijinul reciproc între oameni și cerând tuturor să trateze toate felurile de oameni pe baza adevărurilor-principii și a cuvintelor lui Dumnezeu. Casa lui Dumnezeu a propus chiar câteva cerințe care sunt „lipsite de considerație” față de oameni, precum a face distincția între diferite tipuri de oameni și a-i trata în mod diferit. Casa lui Dumnezeu le cere oamenilor și să expună și să emondeze pe oricine văd că lezează interesele casei lui Dumnezeu, încalcă rânduielile de lucru sau contrazic principiile, astfel încât interesele casei lui Dumnezeu să poată fi protejate, și nu le permite oamenilor să protejeze pe nimeni sau să mușamalizeze faptele nimănui, pe baza sentimentelor. Desigur, casa lui Dumnezeu a stabilit și diverse niveluri de conducere. Într-o privință, casa lui Dumnezeu are nevoie ca liderii de la toate nivelurile să se ocupe de lucrările de zi cu zi ale bisericii. În altă privință, are nevoie ca aceștia să supravegheze, să gestioneze și să verifice strict diverse sarcini, rămânând în același timp la curent, înțelegând și fiind atenți în permanență la stările și la viața bisericească a mai multor tipuri de persoane, observând atitudinile și tendințele pe care le au acestea în timp ce-și îndeplinesc îndatoririle și făcând modificări rezonabile și adecvate atunci când este nevoie. Desigur, casa lui Dumnezeu le cere conducătorilor și lucrătorilor și să emondeze cu strictețe persoanele pe care le descoperă că se opun rânduielilor de lucru ale casei lui Dumnezeu sau încalcă principiile, perturbă și tulbură lucrarea bisericii, dând avertismente pentru ofensele minore și tratând în mod corespunzător cazurile mai grave. În acest context, unii oameni au fost înlăturați, excluși sau le-au fost șterse numele de pe listă. Desigur, când oamenii vin în casa lui Dumnezeu pentru a îndeplini diverse îndatoriri și a se implica în diverse sarcini, mulți dintre ei aud, văd, sau simt mustrarea și judecata care vin din cuvintele lui Dumnezeu; mai mult, experimentează emondarea de către conducători de diferite ranguri. Aceste medii și chestiuni variate cu care se confruntă oamenii în casa lui Dumnezeu sunt complet diferite de casa ideală a lui Dumnezeu și de biserica ideală imaginate de idealiști, în sensul că acestea le depășesc enorm așteptările, iar asta îi face să simtă o presiune semnificativă adânc în inimile lor. Într-o privință, găsesc de neconceput diversele situații care apar în biserică, sau metodele și principiile bisericii de gestionare a problemelor. În altă privință, din cauza idealurilor și a înțelegerii lor false în legătură cu lucrurile pozitive, despre biserică și despre casa lui Dumnezeu, din profunzimile inimilor lor apar emoții care îi țin în frâu. După ce apar aceste emoții care îi țin în frâu, fiindcă nu reușesc să își corecteze prompt gândurile și punctele de vedere eronate, sau să vadă ca atare și să recunoască în mod clar problemele legate de idealurile lor, multe noțiuni încep, ca urmare, să ia naștere în ei. În plus, fiindcă sunt incapabili să înțeleagă adevărul sau să-l folosească pentru a înlătura aceste noțiuni, acestea încep să prindă rădăcini adânc în gândurile lor sau în profunzimea inimilor lor, făcându-le emoțiile care îi țin în frâu să fie amplificate constant și să devină din ce în ce mai grave. În realitate, Dumnezeu, casa lui Dumnezeu, biserica, credincioșii și creștinii sunt cu toții incompatibili cu paradisul idilic, raiul sau utopia imaginată pe care și le-au închipuit acești idealiști în idealurile lor. Ca urmare, sentimentul de a fi ținuți în frâu, care există în profunzimea inimilor lor, continuă să se acumuleze constant, iar ei nu au niciun mod de a scăpa de el. Există astfel de oameni în biserică? (Da.)

Unii oameni spun: „O, de ce vorbește mereu casa lui Dumnezeu despre acceptarea judecății și a mustrării? Cum pot încă să înfrunte cei ce cred în Dumnezeu emondarea? O, de ce exclude casa lui Dumnezeu oamenii? Nu există deloc dragoste în ea! Cum se pot întâmpla astfel de lucruri în «raiul pe pământ»? Cum pot să apară antihriști în biserică? Cum pot să existe situații în care antihriștii îi țin în frâu și îi pedepsesc pe alții? În biserică, în casa lui Dumnezeu, cum pot oamenii să se expună și să se disece reciproc? Cum pot să aibă loc certuri? Cum pot să existe gelozii și conflicte? Ce se întâmplă? Dat fiind că am venit în casa lui Dumnezeu, ar trebui să existe dragoste între noi și să fim cu toții capabili să ne ajutăm reciproc. Cum se mai pot întâmpla astfel de lucruri?” Există mulți oameni care au aceste idei? Mulți oameni privesc casa lui Dumnezeu prin filtrul imaginațiilor lor. Acum, spuneți-Mi, sunt obiective aceste închipuiri și interpretări? (Nu, nu sunt obiective.) Unde sunt lipsite de obiectivitate? (Umanitatea este profund coruptă, iar toți cei pe care îi mântuiește Dumnezeu au firi corupte, deci, în mod inevitabil, ei vor dezvălui corupție în interacțiunile cu ceilalți. Vor exista gelozii și conflicte și vor avea loc incidente de hărțuire și înfrânare. Aceste lucruri sunt inevitabile. Lucrurile imaginate de astfel de idealiști nu există. Mai mult, pentru a proteja viața și lucrarea bisericească, biserica va emonda oamenii pe baza adevărurilor-principii, sau va schimba și înlocui oamenii, sau va îndepărta și va elimina oamenii răi și neîncrezătorii – acest lucru este în conformitate cu principiile. Asta se întâmplă fiindcă atunci când oamenii acționează conform firilor lor corupte, ei perturbă și tulbură lucrarea bisericii. Ar fi nerealist dacă biserica nu ar lua măsuri precum emondarea, înlocuirea sau înlăturarea acestor oameni.) Este nerealist și de aceea ideile acestor oameni sunt idealurile idealiștilor. Niciunul dintre ele nu este realist, sunt toate seci și imaginate, nu-i așa? Chiar și acum, acești oameni încă nu înțeleg de ce ar trebui să creadă în Dumnezeu. Unii oameni spun: „Este bine să crezi în Dumnezeu. Să crezi în Dumnezeu înseamnă să faci lucruri bune și să fii o persoană bună.” Este corectă această afirmație? (Nu, nu este corectă.) „Cei ce cred în Dumnezeu ar trebui să aibă intenții bune în inimile lor.” Este corectă această afirmație? (Nu, nu este corectă.) Să ai intenții bune în inima ta – ce fel de afirmație este aceasta? Poți să ai intenții bune doar fiindcă îți dorești asta? Tu ai intenții bune? Este faptul de a avea intenții bune în inima ta un principiu al comportamentului uman? Este doar un slogan, o doctrină. Este un lucru sec. Când interesele tale nu sunt implicate, poți să spui destul de frumos asta, gândindu-te: „Am intenții bune în inima mea, nu hărțuiesc, nu fac rău, nu înșel și nu profit de alții.” Dar când sunt implicate interesele, statutul și mândria ta, va putea să te țină în frâu afirmația „să ai intenții bune în inima ta”? Poate ea să-ți înlăture firea coruptă? (Nu, nu poate.) Prin urmare, această afirmație este seacă; nu este adevărul. Adevărul poate să expună esența firii tale corupte, poate să expună și să disece esența și natura adevărată a lucrurilor pe care le faci și poate să identifice și să condamne esența acestor lucruri pe care le faci și a firii pe care o dezvălui. Apoi, îți oferă calea și principiile adecvate pentru a-ți schimba modul de viață și modul în care te comporți și în care acționezi. În acest fel, dacă oamenii pot să accepte adevărul și să-și schimbe modul de viață, atunci, firile lor corupte pot fi înlăturate; nu acțiunea de a îndemna oamenii să aibă intenții bune în inimile lor poate face acest lucru, ci doar adevărul. Adevărul nu înlătură firile corupte ale cuiva furnizând sloganuri, doctrine, sau reglementări și reguli, ci dându-i principii, criterii și instrucțiuni despre cum să se comporte. Folosește aceste principii, criterii și instrucțiuni pentru a înlătura și înlocui firea coruptă a oamenilor. Când principiile, criteriile și instrucțiunile oamenilor cu privire la modul în care să se comporte se schimbă și sunt corectate, toate diversele idei distorsionate și gânduri greșite din mințile lor se schimbă, de asemenea, în mod firesc. Când o persoană înțelege și dobândește adevărul, gândurile sale se schimbă în consecință. Ideea nu este să aibă intenții bune în inimă, ci să schimbe sursa gândurilor sale, să-și schimbe firea și esența. Ceea ce este dezvăluit și trăit de o astfel de persoană devine pozitiv. Direcția, modul și sursa felului în care se comportă aceasta suferă, toate, o schimbare. Vorbele și acțiunile acesteia au cuvintele lui Dumnezeu drept bază și criteriu, iar ea poate trăi o umanitate normală. Așadar, mai este nevoie să îi spunem, pur și simplu, să „aibă intenții bune în inima sa”? Este util? Acea afirmație este seacă; nu poate rezolva absolut nicio problemă. După ce idealiștii vin în casa lui Dumnezeu, în biserică, idealurile lor tot nu pot fi realizate și, din această cauză, ei se simt ținuți în frâu în inimile lor. Este ca atunci când unii idealiști se adâncesc în treburile guvernului sau în ale societății și, apoi, află că idealurile lor nu pot fi realizate sau îndeplinite. Ca urmare, se simt adesea demoralizați. După ce unii oameni devin funcționari oficiali sau împărați, se simt foarte mulțumiți de ei înșiși și devin extrem de aroganți, exact ca în acel vers al unei poezii care spune „Un vânt puternic se iscă, norii se împrăștie.” Cum sună următorul vers? („Acum, că puterea mea stăpânește totul între mări, mă întorc în patria mea.”) Vezi, cuvintele lor sună ciudat. Au un soi de emoție pe care oamenii cu umanitate și rațiune normală o găsesc greu de înțeles. Acești idealiști vorbesc mereu pe un ton superior. Ce înseamnă să vorbești pe un ton superior? Înseamnă că ei niciodată nu înfruntă realitatea și nu rezolvă probleme reale în niciuna dintre acțiunile lor. Ei nu înțeleg ce este realitatea, sunt mereu conduși de emoții. Când acești oameni vin în casa lui Dumnezeu, indiferent cât de mult aud din adevăr, nu înțeleg ce înseamnă să crezi în Dumnezeu sau semnificația credinței în Dumnezeu. Nu înțeleg valoarea adevărului, ca să nu mai vorbim de valoarea actului de a-l urmări. Ce urmăresc ei mereu sunt idealurile idealiștilor. Visul lor este ca într-o zi, casa lui Dumnezeu să fie așa cum își imaginează ei, un loc unde oamenii se tratează reciproc cu respect, trăiesc împreună în mod armonios, se înțeleg foarte bine între ei și se prețuiesc, se îngrijesc, se ajută reciproc și își mulțumesc unii altora. Un loc unde oamenii își spun lucruri frumoase și cuvinte de binecuvântare unii altora, fără cuvinte neplăcute sau dureroase, sau cuvinte care expun esența coruptă a oamenilor, fără certuri și fără ca oamenii să se expună și să se emondeze reciproc. Indiferent cât de mult aud din adevăr, acești oameni tot nu înțeleg sensul credinței în Dumnezeu, sau care sunt cerințele Lui și ce fel de persoane vrea Dumnezeu să fie oamenii. Nu numai că nu înțeleg aceste lucruri, dar și speră, chiar mai mult, ca într-o zi să se poată bucura de tratamentul idealist pe care îl doresc în casa lui Dumnezeu. Dacă nu primesc acest tratament, simt că nu există loc în casa lui Dumnezeu unde pot fi realizate idealurile lor și nici ocazii de a le realiza. Prin urmare, unii oameni se gândesc adesea să renunțe, când se simt ținuți în frâu, spunând: „A crede în Dumnezeu pare plictisitor și sec. Cei ce cred în Dumnezeu nu se ajută, nu se prețuiesc și nu se respectă reciproc în același fel în care o fac cei care cred în budism. Iar cei ce cred în Dumnezeu discută mereu despre adevăr și despre principii, vorbesc adesea despre discernământ în relațiile interpersonale, ocazional sunt expuși și criticați, ba chiar se confruntă frecvent cu emondarea. Nu este genul de viață pe care mi-l doresc.” Dacă nu ar avea idealurile și licărul de speranță că vor ajunge în rai, idealiștii de acest gen ar putea să părăsească în orice moment biserica și să-și găsească o altă cale. Așadar, spuneți-Mi, aparțin acești oameni casei lui Dumnezeu? Sunt ei potriviți să rămână în casa lui Dumnezeu? (Nu, nu sunt.) Unde credeți că ar trebui să meargă? (S-ar potrivi să se alăture vieții monahale.) Ar putea să meargă la temple budiste sau taoiste, oricare dintre acestea ar fi o alegere bună. Ei nu se simt ținuți în frâu în lumea laică, dar se simt deosebit de ținuți în frâu în casa lui Dumnezeu, simt că nu au ocazia să-și realizeze idealurile și nici un spațiu în care să le poată folosi. Prin urmare, acești oameni sunt foarte potriviți în locuri pline cu rotocoale de fum și unde se arde constant tămâie. Acele locuri sunt liniștite și nu te învață cum s-ar cuveni să te comporți. Nu îți expun diversele gânduri și puncte de vedere false, nu-ți expun și nu-ți emondează firea coruptă. Acolo, există o distanță și un respect între oameni. Oamenii nu schimbă mai mult de câteva cuvinte pe zi și nu există certuri. Nu ești sub supravegherea sau reglementarea nimănui. Vei trăi o viață autonomă acolo, întâlnind foarte puțini străini de-a lungul anului. Nu va trebui să-ți bați capul cu problemele zilnice. Dacă ai nevoie de ceva pentru subzistența proprie, poți să iei un castronaș sau un vas pentru pomană și să cerșești pomană de la populația generală și să primești hrană, ca să ai ce mânca, fără a fi nevoie să câștigi bani. În acele locuri, toate problemele lumești dispar. Oamenii se tratează cu mare blândețe și nimeni nu se ceartă cu nimeni. Dacă există neînțelegeri, ele rămân în inimile oamenilor. Zilele sunt petrecute în huzur și confort. Acesta este cunoscut drept tărâmul fericirii supreme, este locul idealurilor idealiștilor și locul unde idealiștii își pot realiza idealurile. Acești oameni ar trebui să trăiască în locul imaginat de ei, nu în biserică. Pentru oamenii ca ei, sunt prea multe lucruri de făcut în biserică. În fiecare zi, au de citit cuvintele lui Dumnezeu, trebuie să participe la adunări, să învețe fiecare dintre principii și să aibă tot timpul părtășie cu privire la adevăr și la cum își înțeleg ei propriile firi corupte; unii oameni, care acționează pe baza propriilor firi corupte și care încalcă principiile, riscă să fie emondați și câțiva chiar se confruntă frecvent cu asta. Acești oameni se simt deosebit de ținuți în frâu și de nefericiți aici. Biserica nu este mediul lor ideal. Ei cred că în loc să-și consume timpul sau să-și irosească tinerețea în acest loc, ar fi mai bine să meargă puțin mai devreme să trăiască într-un loc care le place. Cred că nu este nevoie să-și consume timpul aici, simțindu-se constant ținuți în frâu și ducând o viață incomodă, tristă și nefericită. Aceasta este singura manifestare tipică a idealurilor idealiștilor despre care vom vorbi. Nu sunt prea multe de spus despre acești oameni. Indiferent despre cât de mult din adevăr ai părtășie cu ei, nu vor să asculte. Toată ziua se complac în fantezii, iar toate lucrurile la care se gândesc sunt foarte nerealiste și neclare și sunt mult prea îndepărtate de umanitatea normală. Se gândesc cât e ziua de lungă la aceste lucruri și nu pot să comunice cu oamenii normali. Nici oamenii normali nu pot să înțeleagă lucrurile din care e formată lumea lor. Prin urmare, indiferent ce fel de gânduri și de puncte de vedere au acești oameni, idealurile lor sunt lipsite de fond. Fiindcă idealurile lor sunt lipsite de fond, și gândurile și punctele lor de vedere sunt, în mod firesc, lipsite de fond. Acestea nu merită disecate sau analizate foarte profund. Fiind lipsite de fond, să le lăsăm să rămână așa. Acești oameni pot să meargă oriunde vor, iar casa lui Dumnezeu nu va interveni. Dacă sunt dispuși să rămână în casa lui Dumnezeu și să îndeplinească o parte din îndatoririle lor sau să muncească, atât timp cât nu provoacă o tulburare și nu fac rău, le vom îndeplini nevoile și le vom da ocazia să se pocăiască. Pe scurt, atât timp cât rămâne prietenoasă față de frați și de surori, față de casa lui Dumnezeu și față de biserică, nu este nevoie ca noi să tratăm o astfel de persoană, cu excepția cazului în care ea însăși își exprimă dorința de a pleca. Dacă așa stau lucrurile, să întâmpinăm acest lucru cu brațele deschise, bine? (Bine.) Atunci, așa rămâne.

Idealurile idealiștilor tind să fie lipsite de fond, în timp ce ale realiștilor sunt mult mai practice și mai în acord cu viețile și mediile reale ale oamenilor. Desigur, ele au și o legătură mai concretă cu aspecte privind viața și existența umană, inclusiv cu aspectele stabilirii oamenilor la casa lor și începerii vieții lor. A te stabili la casa ta și a-ți începe viața presupune deprinderile, abilitățile și talentele pe care le dobândesc oamenii, diversele tipuri de educație pe care le primesc, precum și înzestrările, capacitățile și competențele lor. Idealurile realiștilor includ aceste aspecte. În sfera idealurilor idealiștilor, indiferent că acestea sunt menite a le îmbunătăți condițiile de viață sau a le satisface propria lume spirituală, aceste idealuri se manifestă concret în viețile adevărate ale oamenilor. De exemplu, unii oameni au abilități de conducători și adoră să fie în centrul atenției. Poate că excelează la oratorie sau comunicare verbală sau înțeleg bine oamenii și se pricep să-i folosească, ceea ce poate fi descris, mai potrivit, ca un talent de a da ordine oamenilor. În consecință, oamenilor de acest gen le place în mod deosebit să fie la putere, să-și asume roluri de lideri sau să lucreze în departamentul de resurse umane. Odată ce sunt conștienți de talentul lor în aceste domenii, aspiră să fie conducători sau organizatori între oameni, să supravegheze sarcini și personal, sau chiar să coordoneze o anumită sarcină. Idealul lor principal este să devină conducători. Desigur, așa acționează ei în societate. Când intră în casa lui Dumnezeu, o percep ca pe o organizație religioasă, una aparte. După ce se alătură bisericii, idealurile lor rămân neschimbate. Idealurile lor nu sunt afectate de schimbările mediului sau ale contextului în care trăiesc. Aduc cu ei în casa lui Dumnezeu același ideal de a conduce. Dorința lor este să dețină funcții de conducere în casa lui Dumnezeu, cum ar fi să conducă o biserică, să fie responsabili cu un anumit nivel, sau să conducă un grup. Acesta este idealul lor. Totuși, fiindcă în casa lui Dumnezeu rânduielile de lucru au principii și reglementări pentru selecționarea conducătorilor sau lucrătorilor, iar acești oameni nu au calificările necesare, chiar dacă participă ocazional la procesul de selecționare a conducătorilor pentru un anumit nivel, în cele din urmă, ei nu pot să-și atingă idealul și să devină conducători, așa cum aspiră să fie. Cu cât sunt mai incapabili să obțină funcții de conducere sau să-și îndeplinească slujba ideală, cu atât li se răscolesc mai mult idealurile în interior, intensificându-le dorința de a fi conducători. În consecință, ei fac eforturi mari în diverse proiecte, fie printre frații și surorile lor, fie în fața conducătorilor de la niveluri superioare, pentru a se etala, pentru a se face să pară nemaipomeniți și excepționali și pentru a se asigura că le sunt recunoscute talentele. Poate chiar își compromit conștiința pentru a satisface preferințele fraților și ale surorilor lor, făcând sau spunând anumite lucruri și manifestând în mod intenționat anumite comportamente pentru a se conforma cerințelor aferente unei poziții de lider, stabilite prin rânduielile de lucru ale casei lui Dumnezeu. Totuși, în ciuda eforturilor lor insistente, ei sunt în continuare incapabili să-și atingă idealurile de a deveni conducători. Există cei care se simt descurajați, pierduți și rupți de ei înșiși. Emoțiile negative asociate sentimentului de a fi ținuți în frâu, pe care le mai simțiseră, se intensifică atunci când cred în Dumnezeu, dar nu pot să accepte adevărul și nici să găsească soluții la problemele lor. Și-au dorit mereu să fie la putere și să fie conducători, iar aceste idealuri deja prinseseră viață în inimile lor, chiar dinainte să ajungă să creadă în Dumnezeu. Fiindcă nu au putut să-și realizeze idealurile, în profunzimea ființei lor au avut mereu un sentiment invizibil că sunt ținuți în frâu. Chiar și după ce au intrat în casa lui Dumnezeu, unde idealurile lor tot nu pot fi realizate, sentimentele lor că sunt ținuți în frâu devin tot mai puternice și îi apasă tot mai mult. Acești oameni încep să aibă resentimente fiindcă nu le sunt utilizate abilitățile de lideri și se simt ghinioniști, dezamăgiți și ținuți în frâu fiindcă idealurile lor nu pot fi atinse. Dat fiind că idealurile lor rămân neîndeplinite, se simt nedreptățiți. Fiindcă nu au cum să-și folosească abilitățile, devin descurajați cu privire la viață și la calea care-i așteaptă. În consecință, în viețile lor de zi cu zi, au mereu un sentiment că sunt ținuți în frâu în timp ce îndeplinesc diverse sarcini. Unii oameni, chiar după multe eforturi și încercări, tot nu pot să devină conducători sau să-și atingă idealul. În astfel de situații, ei încep să recurgă la diverse moduri de a-și vărsa emoțiile și de a-și elibera sau de a transmite sentimentul că sunt ținuți în frâu. Desigur, unii oameni care cred în Dumnezeu în timp ce încă se agață de idealurile lor de a deține funcții obțin ceea ce își doresc și devin conducători în biserică. Totuși, sunt incapabili să-și îndeplinească îndatoririle de conducători conform cerințelor lui Dumnezeu și rânduielilor casei Lui. În același timp, se trezesc că îndeplinesc fără tragere de inimă aceste roluri de conducere la cererea și sub supravegherea casei lui Dumnezeu și a fraților și surorilor lor. Deși și-au atins idealurile și fac lucrurile pe care își doreau, în mod ideal, să le facă, tot se simt ținuți în frâu. Asta este din cauză că ei conduc pornind de la fundamentul de a-și realiza idealurile și, deși la exterior sau superficial par să-și îndeplinească sarcinile cerute de casa lui Dumnezeu, idealurile lor depășesc cu mult aceste responsabilități. Ambițiile, idealurile, dorințele și viziunea lor se extind mult peste sfera de acoperire a rolurilor lor actuale. Din cauza rânduielilor de lucru ale casei lui Dumnezeu și a cerințelor lui Dumnezeu, acțiunile și gândurile lor, precum și planurile și intențiile lor, sunt înfrânate și limitate. Prin urmare, chiar și după ce preiau funcții de conducere, ei tot se simt ținuți în frâu. Care este cauza acestor probleme? Este faptul că, deși au devenit conducători, continuă să urmărească realizarea propriilor idealuri și a promisiunilor pe care le-au făcut, în propriile idealuri. Totuși, a sluji ca lideri în casa lui Dumnezeu și în biserică nu le realizează idealurile și dorințele, iar sentimentele lor devin amestecate și se contrazic între ele. Din cauza acestor conflicte și a inabilității lor de a renunța la propriile idealuri și țeluri, adesea se simt ținuți în frâu în adâncul ființei lor și incapabili să găsească eliberarea. Acesta este un gen de persoană. În casa lui Dumnezeu, printre acești idealiști, există cei care se luptă pentru idealurile lor, dar tot nu le pot atinge, și există cei care se luptă pentru idealurile lor și care, în cele din urmă, și le ating, dar tot se simt ținuți în frâu. Indiferent în ce situație se găsesc, aceștia sunt oameni care nu au renunțat la idealurile lor și care continuă să le urmărească în timp ce-și îndeplinesc îndatoririle și își trăiesc viețile în casa lui Dumnezeu.

Există și alții care au talent la scris, comunicare verbală și literatură. Ei speră să-și exprime gândurile prin talentele lor literare și, în același timp, să-și etaleze aceste talente și să-i facă pe oameni să le observe abilitatea, valoarea și contribuția în casa lui Dumnezeu. Idealul lor este să încerce să devină scriitori și intelectuali excepționali și calificați. Când intră în casa lui Dumnezeu și încep să îndeplinească îndatoriri bazate pe texte, simt că au găsit un loc unde-și pot utiliza abilitățile. Își demonstrează cu înflăcărare punctele forte și talentele, pentru a-și realiza idealul de a deveni scriitori și intelectuali. Deși continuă să-și îndeplinească îndatoririle, nu renunță la idealurile lor. În îndeplinirea idealurilor lor, se poate spune că în proporție de 80 – 90 la sută, aceasta se bazează pe idealurile lor; cu alte cuvinte, motivația pentru îndeplinirea îndatoririlor lor vine din urmărirea și speranța lor cu privire la aceste idealuri. În consecință, pentru astfel de oameni, îndeplinirea îndatoririlor este destul de denaturată, îngreunându-le acestora întrunirea standardelor privind îndeplinirea îndatoririlor conform adevărurilor-principii și standardelor obligatorii ale lui Dumnezeu. Ei nu vin în casa lui Dumnezeu doar pentru a-și îndeplini îndatoririle, ci speră, mai degrabă, să profite de ocazia de a-și îndeplini îndatoririle pentru a-și arăta propriile talente, tânjind să-și atingă idealurile și să-și demonstreze valoarea prin etalarea talentelor lor. Astfel, cel mai mare obstacol al lor în îndeplinirea îndatoririlor conform standardului sunt idealurile lor, adică procesul lor de îndeplinire a îndatoririlor este amestecat cu preferințe personale și cu gândurile și perspectivele lor asupra anumitor oameni, evenimente și lucruri. Unii oameni au o înțelegere a anumitor aptitudini profesionale sau au un anumit talent, de exemplu, unii înțeleg tehnologia informației și le place să lucreze ca ingineri informaticieni. Poartă ochelari, au ținute profesioniste și, în mod caracteristic, poartă cu ei laptopuri care sunt neobișnuite sau pe care alții arareori le văd. Indiferent unde merg, stau acolo cu laptopurile lor și le deschid pentru a căuta informații pe diverse pagini de internet și pentru a se ocupa de diverse probleme cu computerul, făcând toate acestea cu un aer profesionist. Pe scurt, cer de la ei înșiși o perspectivă, o înfățișare, un discurs și o manieră profesionistă și pe acestea le etalează în fața altora, străduindu-se să devină profesioniști în industria ingineriei informatice. După ce intră în casa lui Dumnezeu, acești oameni își realizează în sfârșit idealul și îndeplinesc sarcini legate de tehnologia informației. Studiază constant tehnologia și-și actualizează aptitudinile, identificând și rezolvând sârguincioși probleme, pentru a fi permanent la curent cu tendințele din industrie și cu promovarea și publicarea de noi informații în domeniul lor. Oamenii de acest gen au un interes și o înțelegere deosebită cu privire la o aptitudine profesională distinctă, ceea ce îi face profesioniști și experți. În consecință, idealul lor este să devină profesioniști și speră să îi plaseze casa lui Dumnezeu într-o funcție importantă, să-i stimeze și să se bazeze pe ei. Desigur, în casa lui Dumnezeu și în perioada prezentă, majoritatea oamenilor de acest gen și-au utilizat, într-adevăr, punctele forte și și-au atins idealurile. Totuși, în timp ce-și realizează idealurile, s-au gândit, oare, acești oameni, dacă își îndeplinesc îndatoririle sau își urmăresc propriile idealuri în timp ce-și fac lucrarea? Nu este foarte clar, nu-i așa? Lucrarea în care se implică este specializată, complexă și meticuloasă. Totuși, aptitudinile pe care le au nu corespund cerințelor casei lui Dumnezeu pentru această lucrare. Prin urmare, în timp ce-și urmăresc propriile idealuri și-și îndeplinesc îndatoririle, ei se simt oarecum restricționați și controlați. Acești oameni, datorită idealurilor pe care le poartă în inimi, pot să simtă oarecum că sunt ținuți în frâu atunci când se confruntă cu diversele adevăruri legate de credința în Dumnezeu și de principiile îndeplinirii îndatoririlor. Așa sunt o parte din oameni.

Există un alt grup de oameni care sunt implicați în răspândirea Evangheliei. Ei aspiră să devină lideri în evanghelism, să fie primii și să conducă și să exceleze în orice biserică din care fac parte, nefiind niciodată mulțumiți să rămână în urmă. Deși își îndeplinesc îndatoririle și își desfășoară lucrarea, țelul lor sunt propriile idealuri și obiectivele pe care le planifică și le concep și care nu au nicio legătură cu credința în Dumnezeu sau cu adevărul. Când aceste obiective și idealuri sunt expuse și etichetate, sau când înfruntă anumite obstacole și acești oameni își dau seama că idealurile lor nu pot fi realizate, iar valoarea lor nu poate fi demonstrată, se simt deosebit de ținuți în frâu și de nemulțumiți. Mulți dintre ei își doresc să obțină ratificare și validare în timp ce-și urmăresc idealurile. Când nu primesc aceste lucruri, sau când costul eforturilor lor nu aduce beneficii imediate, ei simt că nu merită, că este nedrept, așadar, se simt ținuți în frâu. Nu manifestă ei astfel de comportamente? (Ba da, o fac.) Printre cei implicați în răspândirea Evangheliei, există unii care au vrut mereu să fie predicatori sau evangheliști calificați și exemplari. Când îl aud pe cutare și cutare, un evanghelist și un predicator faimos, se umplu de invidie și speră ca, într-o bună zi, să poată fi și ei așa, comemorați și lăudați de generațiile viitoare și amintiți de Dumnezeu. Vor mereu să predice în propriul mod idealizat, folosindu-și idealul drept obiectiv și motivație pentru a deveni predicatori și a dobândi faimă sau pentru a fi amintiți de generațiile viitoare în casa lui Dumnezeu. Acesta este idealul lor. Totuși, în casa lui Dumnezeu există cerințe stricte pentru orice sarcină și principii cu care Dumnezeu le-a spus oamenilor să îndeplinească această sarcină. În consecință, aceste persoane se simt ținute în frâu fiindcă nu pot să devină tipul de evangheliști pe care i-au idealizat, sunt adesea supuși supravegherii și reglementării, iar conducătorii și lucrătorii efectuează adesea consultații ulterioare și investigații cu privire la lucrarea lor. Există și aceia care, deoarece au aptitudini sau talente speciale, continuă să-și urmărească idealurile după ce vin în casa lui Dumnezeu. De exemplu, printre cei care sunt actori, unii au talent la interpretare și au o înțelegere de bază a tehnicilor de actorie. Ei aspiră să devină actori ideali, sperând ca într-o bună zi să fie ca actorii faimoși îndrăgiți de non-credincioși: persoane importante, vedete, precum regii și reginele. Totuși, în casa lui Dumnezeu, firea și manifestarea corupției în această privință sunt mereu expuse și există cerințe și principii specifice pentru actori. Chiar și după ce dobândesc ceva renume ca actori, tot sunt incapabili să devină celebrități la care oamenii se închină și pe care îi urmează, ceea ce îi face să se simtă ținuți în frâu. Ei spun: „Casa lui Dumnezeu este dificilă. Mereu restricționează oamenii, în toate lucrurile. Ce e rău în a urma exemplul celebrităților? Ce e rău în a te îmbrăca într-un mod unic, cu puțină personalitate și cerințe?” Datorită cerințelor pentru costumele actorilor și pentru anumite spectacole în casa lui Dumnezeu, în ochii lor, există mereu un conflict și o incompatibilitate între aceste cerințe și idealul lor de a deveni celebrități și persoane importante. În consecință, se simt extrem de necăjiți în inimile lor, gândindu-se: „De ce este atât de dificil să-mi realizez idealurile? De ce, în casa lui Dumnezeu, întâmpin obstacole peste tot?” Când au aceste gânduri sau când nu le sunt satisfăcute așteptările, se simt ținuți în frâu. În spatele acestui sentiment că sunt ținuți în frâu este convingerea lor că idealurile lor sunt legitime și au valoare. Ei cred, de asemenea, că nu e nimic rău în a-și urma idealurile, că au dreptul să facă acest lucru și, în consecință, în ei încep să ia naștere emoții care-i țin în frâu. De exemplu, unii regizori cred că după ce au regizat mai multe filme, au dobândit destul de multă experiență. Cred că filmele lor merită să fie difuzate și s-au îmbunătățit în ceea ce privește cinematografia, editarea, interpretarea actorilor și gestionarea similară de toate soiurile, în comparație cu situația anterioară. După ce primesc călăuzire de la Cel de mai sus, filmele lor se ridică, în sfârșit, la standardele adecvate și sunt lansate la timp. Acest lucru pare să confirme că țelul lor de a deveni regizori calificați este o aspirație adecvată, legitimă și necesară. Totuși, în timp ce-și urmăresc obiectivul de a deveni regizori calificați, unele dintre ideile, punctele de vedere și acțiunile lor neprincipiale sunt adesea respinse, anulate sau rămân nerecunoscute. Poate chiar se confruntă adesea cu emondarea. Asta le provoacă, în profunzimea inimii, lor un sentiment că sunt ținuți în frâu și spun: „De ce este atât de greu să fii regizor, în casa lui Dumnezeu? Priviți cât de fascinanți sunt acei regizori din lumea non-credincioșilor. Au oameni care-i servesc cu ceai, le toarnă băuturi și chiar le spală picioarele. În casa lui Dumnezeu, când ești regizor, nu ai statut și eleganță și nimeni nu ne respectă și nu ne admiră. De ce suntem mereu emondați? Indiferent ce facem, nu e niciodată bine. Cât suntem de ținuți în frâu! Avem propriile idei, puncte de vedere și abilități profesionale, așadar, de ce suntem mereu emondați? Este greșit să ne urmărim idealurile, sau este posibil ca urmărirea idealurilor noastre să fie ilegitimă? De ce este atât de dificil să ne realizăm idealurile? Cât suntem de ținuți în frâu!” Indiferent în ce fel se gândesc la acest lucru, tot se simt ținuți în frâu. Există, de asemenea, anumiți cântăreți care spun: „În casa lui Dumnezeu, eu nu urmăresc nimic altceva în afară de a fi un cântăreț calificat, de a cânta bine, de a-mi etala propriul stil și de a fi iubit de toți cei care mă ascultă.” Totuși, casa lui Dumnezeu propune adesea diverse cerințe și principii pentru cântarea imnurilor, iar acești cântăreți sunt adesea emondați fiindcă încalcă frecvent acele cerințe. Când nu sunt emondați, simt că își pot realiza fără greutate idealurile. Dar când sunt emondați și întâmpină câteva piedici, simt că eforturile și realizările lor în acea perioadă par să fi fost anulate și o iau de la zero. În profunzimea inimii lor, asta dă naștere unui sentiment că sunt ținuți în frâu și își spun: „Ah, este cu adevărat dificil să-mi realizez idealurile! Lumea este largă, însă nu pare să existe un loc pentru mine. La fel este și în casa lui Dumnezeu. De ce este atât de dificil să-mi urmez cariera? De ce este atât de dificil să fac lucrurile pe care vreau să le fac? Nu-mi dă nimeni undă verde, întâmpin obstacole la fiecare pas și sunt constant emondat. Toate aceste lucruri sunt cu adevărat dificile și mă țin în frâu! În lumea non-credincioșilor, aceștia mereu complotează și se ceartă între ei și există peste tot obstacole în calea carierei, deci a te simți ținut în frâu este normal. Dar de ce mă simt încă ținut în frâu când vin în casa lui Dumnezeu cu idealurile mele?” Cei care se implică în diverse sarcini în casa lui Dumnezeu întâmpină adesea obstacole în procesul urmăririi idealurilor lor, sunt frecvent discreditați, sunt adesea emondați și adesea nu primesc recunoaștere. După ce experimentează pasiv aceste lucruri, fără să-și dea seama, le scade moralul, simțind că mai bine li s-ar sfârși viața și că e imposibil să-și realizeze idealurile. Înainte să vină în casa lui Dumnezeu, se gândeau: „Port cu mine propriile idealuri și aspirații. Am propriile dorințe, iar în casa lui Dumnezeu există posibilități infinite. Pot să devin un regizor, un actor, un scriitor calificat, sau chiar și un dansator, cântăreț sau muzician calificat.” Deși erau incapabili să-și etaleze talentele și să-și atingă idealurile, credeau că în casa lui Dumnezeu li se va pune la dispoziție propria scenă, un spațiu vast în care idealurile, visurile și aspirațiile lor ar putea deveni realitate. Simțeau că scena din casa lui Dumnezeu era deosebit de mare. Totuși, după atât de mulți ani, se întreabă: „De ce simt că scena se micșorează sub picioarele mele? De ce mi se micșorează lumea? Posibilitatea de a-mi realiza idealurile pare tot mai îndepărtată, ba chiar imposibilă. Ce se întâmplă?” În acest moment, acești oameni tot nu vor renunța la idealurile lor și nu vor pune sub semnul întrebării corectitudinea acestor idealuri și dorințe. Tot poartă cu ei aceste idealuri și dorințe când își îndeplinesc îndatoririle. În consecință, emoțiile care-i țin pe oameni în frâu îi însoțesc pe aceștia peste tot, fie în timp ce-și urmăresc idealurile și dorințele, fie când își îndeplinesc îndatoririle reale. Pentru cei care poartă emoții care-i țin în frâu, sau care nu pot renunța la ele, contradicția dintre aceste două lucruri nu poate fi reconciliată. Ei poartă un sentiment că sunt ținuți în frâu atât în urmărirea idealurilor și dorințelor lor, cât și în îndeplinirea îndatoririlor lor. Așa că, indiferent de situație, oamenii se adaptează constant, își urmăresc constant idealurile și visurile în timp ce-și îndeplinesc îndatoririle. Se poate spune și că oamenii își îndeplinesc îndatoririle cu o atitudine contradictorie, simțindu-se ținuți în frâu și reticenți tot timpul. Dar pentru a-și realiza idealurile și dorințele, pentru a-și demonstra valoarea și pentru a urmări aceste idealuri și dorințe, nu au de ales și trebuie să-și îndeplinească îndatoririle. Nu sunt siguri de ce fac acest lucru, ce caută să obțină, ce obiectiv încearcă să atingă, să urmărească sau să realizeze. Aceste lucruri le devin tot mai neclare, iar calea de urmat pare din ce în ce mai neclară. Într-o astfel de stare, nu le este dificil să renunțe la emoțiile care-i țin în frâu, sau să și le înlăture? (Ba da.)