Cum să urmărești adevărul (6) Partea Întâi

Data trecută, am avut părtășie despre „renunțare”, care este unul dintre principiile de practică pentru modul de a urmări adevărul. Prima parte a „renunțării” înseamnă să renunți la toate emoțiile negative. Deja am avut părtășie de mai multe ori cu privire la acest subiect. Data trecută am avut părtășie despre emoția negativă asociată sentimentului de a fi ținut în frâu? (Da.) Despre ce am avut părtășie, în legătură cu acest aspect? Ce îi face pe oameni să se simtă ținuți în frâu? (Dumnezeu a avut părtășie cu privire la faptul că oamenii fac ce vor în îndatoririle lor și nu sunt dispuși să respecte regulile și reglementările bisericii sau să se supună restricțiilor. Din cauza încăpățânării lor și a faptului că nu acționează conform principiilor, nu-și pot îndeplini bine îndatoririle și, prin urmare, sunt adesea emondați. Dacă nu reflectează la acțiunile lor și nu reușesc să-și rezolve problemele căutând adevărul, se vor simți ținuți în frâu.) Data trecută, am avut părtășie despre un tip de situație în care oamenii simt emoția negativă de a fi ținuți în frâu, datorată îndeosebi faptului că nu pot face ce vor. Acea părtășie s-a referit în principal la următoarele: situații în care oamenii nu pot face ceea ce vor, ce lucruri își doresc oamenii să facă așa cum vor și ce comportamente comune se manifestă în oamenii care se complac în emoția asociată sentimentului de a fi ținuți în frâu. Apoi, am avut părtășie despre calea pe care trebuie să o urmați pentru a înlătura această emoție. Ați tras vreo concluzie după ce ați ascultat aceste părtășii despre renunțarea la emoțiile negative, dacă dezvăluiau manifestările emoțiilor negative ale omului sau le indicau oamenilor calea pentru renunțarea la acestea? Ce vizează această practică a renunțării la emoțiile negative? După ce ați ascultat aceste părtășii, ați reflectat la acest lucru? (Dumnezeule, înțelegerea mea este că această practică vizează opiniile oamenilor despre lucruri.) Corect, acesta este un aspect al chestiunii. Se referă la punctele de vedere ale oamenilor despre lucruri. Aceste opinii se referă în primul rând la diversele idei și puncte de vedere de care te agăți atunci când întâlnești diverse persoane, chestiuni și lucruri și vizează în primul rând diversele probleme pe care le întâmpini în viața și existența ta umană normală. Astfel de exemple includ: cum să interacționezi cu ceilalți, cum să aplanezi animozități, atitudinea pe care ar trebui s-o ai față de căsnicie, familie, muncă, față de perspectivele tale, față de boală, îmbătrânire, moarte și față de chestiunile banale din viață. Tratează, de asemenea, felul în care ar trebui să faci față mediului tău și felul în care ar trebui să faci față datoriei pe care ar trebui s-o îndeplinești, printre alte aspecte. Nu tratează aceste lucruri? (Ba da.) Cât despre toate aspectele și chestiunile principiale importante care au legătură cu o viață și o existență umană normală – dacă ai ideile, opiniile și atitudinea corectă, atunci, umanitatea ta va fi relativ normală. Când spun „normală”, mă refer la a avea o rațiune normală și o perspectivă și o atitudine normală față de lucruri. Doar celor care au idei și opinii corecte le va fi ușor să înțeleagă și să pătrundă în adevăr atunci când îl urmăresc. Asta înseamnă că doar cei cu idei normale și cu opinii, perspective și atitudini normale față de oameni și lucruri vor putea să obțină anumite rezultate în timp ce caută adevărul. Dacă perspectiva și atitudinea unei persoane față de oameni și lucruri, cât și ideile, opiniile și atitudinea sa sunt toate negative, nu se conformează conștiinței și raționalității umanității normale și sunt radicale, îndărătnice și impure – pe scurt, dacă sunt toate negative, potrivnice și depresive – dacă o persoană care are aceste feluri de idei și opinii negative urmărește adevărul, i se va părea ușor să îl înțeleagă și să îl pună în practică? (Nu.) Este destul de simplu să spuneți acest lucru dintr-o perspectivă teoretică, dar în realitate, nu-l înțelegeți cu adevărat. Simplu spus, cu privire la diversele emoții negative despre care avem părtășie, dacă o persoană are o perspectivă și o atitudine incorectă față de diverse persoane, chestiuni și lucruri pe care le întâlnește în viața sa și pe calea vieții sale, va fi ea capabilă să dobândească o înțelegere a adevărului? (Nu.) Dacă mereu se complace în emoții negative, poate ea să dobândească o înțelegere pură a cuvintelor lui Dumnezeu? (Nu.) Dacă este mereu dominată, controlată și influențată de gândurile și opiniile asociate emoțiilor negative, nu vor fi negative perspectiva și atitudinea sa cu privire la toate lucrurile, cât și opiniile sale despre lucrurile care i se întâmplă? (Ba da.) Ce înseamnă „negativ” aici? În primul rând, putem spune că este în contradicție cu faptele și cu legile obiective? Încalcă legile naturii, cărora omul ar trebui să li se conformeze, precum și realitatea suveranității lui Dumnezeu? (Da.) Dacă oamenii nutresc aceste idei și opinii negative în timp ce ascultă și citesc cuvintele lui Dumnezeu, pot ei cu adevărat să accepte cuvintele Lui și să li se supună? Pot ei să dobândească supunere față de Dumnezeu și compatibilitate cu El? (Nu.) Dați un exemplu care ilustrează acest lucru, ca să văd dacă ați înțeles. Găsiți un exemplu în care cineva se confruntă cu probleme majore ale vieții și supraviețuirii lui, precum cele legate de căsnicie, familie, copii sau boală, de viitorul, soarta lui, dacă viața lui înaintează fără obstacole, meritele lui, statutul lui social, interesele personale și așa mai departe. (Îmi amintesc că, data trecută, Dumnezeu a avut părtășie despre faptul că atunci când oamenii se confruntă cu boala, se complac în emoții negative precum tulburarea, neliniștea sau îngrijorarea și le este extrem de teamă de moarte. Acest lucru le afectează abilitatea de a-și face datoria și de a trăi o viață normală și îi face incapabili să se conformeze legilor obiective. În realitate, viața și moartea oamenilor, momentul când se îmbolnăvesc și cât de mult suferă sunt toate predestinate de Dumnezeu. Oamenii ar trebui să înfrunte și să experimenteze aceste situații cu o atitudine potrivită, pozitivă. Ar trebui să caute tratamentul de care au nevoie și să facă datoria pe care ar trebui să o facă – ar trebui să păstreze o stare de spirit pozitivă și să nu cadă în capcana bolii lor. Dar când oamenii se complac în emoții negative, ei nu cred în suveranitatea lui Dumnezeu și nu cred că Dumnezeu le-a predestinat viața și moartea. Pur și simplu se simt îngrijorați, speriați și neliniștiți din cauza bolii lor. Devin tot mai îngrijorați și mai temători – nu sunt guvernați de adevărul suveranității lui Dumnezeu peste soarta omului, iar Dumnezeu este absent din inimile lor.) Acesta este un exemplu grozav. Are legătură cu întrebarea referitoare la ce opinie ar trebui să aibă oamenii despre chestiunea semnificativă a vieții și a morții? (Da.) Știți cu toții ceva despre acest subiect? Este o chestiune de înfruntare a propriei vieți și a propriei morți. Are legătură cu probleme din sfera umanității normale? (Da.) Acesta este un aspect important pe care trebuie să-l înfrunte toți. Chiar dacă ești tânăr sau sănătos și nu ai avut de-a face sau nu ai experimentat probleme de viață și de moarte, inevitabil va veni o zi când va trebui să o faci – este ceva ce trebuie să înfrunte toți oamenii. Ca persoană normală, indiferent dacă ești afectat personal de acest lucru sau dacă ești foarte îndepărtat de el, acesta este, în orice caz, cel mai semnificativ aspect cu care te vei confrunta în viață. Așadar, când se confruntă cu semnificativa chestiune a morții, nu ar trebui să reflecteze oamenii la cum să o trateze? Nu vor adopta ei unele metode umane pentru a o trata? De ce opinii ar trebui să se agațe oamenii? Nu este aceasta o chestiune practică? (Ba da.) Dacă oamenii se complac în emoții negative, ce vor gândi ei? Am avut în trecut părtășie despre acest lucru – dacă oamenii trăiesc conduși de gânduri și opinii asociate emoțiilor negative, sunt sau nu sunt acțiunile și expresiile lor conforme cu adevărul? Corespund ele gândirii umanității normale sau nu corespund? (Nu, nu corespund.) Ele nu corespund gândirii umanității normale și cu atât mai puțin sunt în conformitate cu adevărul. Ele nu corespund faptelor obiective sau legilor obiective și categoric nu se conformează suveranității lui Dumnezeu.

Care este rezultatul suprem al părtășiei noastre despre renunțarea la diverse emoții negative? Cum poți să exprimi și să practici în mod specific „renunțarea” pentru a avea gândirea și rațiunea umanității normale, cu alte cuvinte, pentru a avea gândurile, perspectivele și punctele de vedere pe care ar trebui să le aibă cineva cu umanitate și rațiune normală? Care sunt pașii sau căile de practică specifice implicate în această „renunțare”? Nu este primul pas să recunoști dacă punctele tale de vedere cu privire la chestiunile cu care te confrunți sunt corecte și dacă atrag după sine vreo emoție negativă? Acesta este primul pas. De pildă, cu privire la exemplul pe care l-am dat mai devreme despre cum să faci față bolii și morții, ar trebui mai întâi să îți diseci punctele de vedere față de aceste chestiuni, dacă există în ele emoții negative, cum ar fi, de exemplu, dacă simți vreo tulburare, îngrijorare sau neliniște în legătură cu aceste aspecte și cum apar tulburarea, îngrijorarea și neliniștea ta și ar trebui să cercetezi amănunțit cauza primară a acestor probleme. Apoi, continuă să diseci și vei descoperi că nu ai înțeles în totalitate aceste chestiuni. Nu ai recunoscut clar că tot ce ține de omenire este în mâinile lui Dumnezeu și sub suveranitatea Lui. Nici măcar atunci când se îmbolnăvesc sau se confruntă cu moartea, oamenii nu ar trebui să fie prinși în capcană de aceste lucruri. În schimb, ar trebui să se supună rânduielilor și orchestrărilor lui Dumnezeu, fără să fie intimidați sau copleșiți de boală sau de moarte. Nu ar trebui să se teamă de aceste lucruri și nici să le lase să le influențeze propriile vieți normale și îndeplinirea îndatoririlor. Într-o privință, ar trebui să experimenteze în mod activ și să aprecieze suveranitatea lui Dumnezeu și să se supună orchestrărilor și rânduielilor Lui în timp ce se luptă cu boala, și pot căuta tratament, atunci când este nevoie. Mai precis, ar trebui să înfrunte, să experimenteze și să aprecieze în mod activ procesul. În altă privință, ar trebui să ajungă la o înțelegere corectă în inimile lor cu privire la aceste chestiuni și să creadă că totul este în mâinile lui Dumnezeu. Ființele umane pot doar să-și joace rolul lor, iar pentru restul, ar trebui să se supună voii Cerului. Fiindcă totul este în mâinile lui Dumnezeu, iar viața și moartea oamenilor sunt predestinate de Dumnezeu. Chiar dacă oamenii fac ceea ce trebuie, finalul suprem al tuturor acestor lucruri nu se schimbă potrivit voii lor și nu este stabilit de oameni, nu-i așa? (Ba da.) Când vă confruntați cu boala, ar trebui mai întâi să vă examinați propria inimă și să identificați orice emoții negative. Ar trebui să vă evaluați înțelegerea chestiunii și punctele de vedere pe care le aveți în inimi, dacă sunteți sau nu sub controlul emoțiilor negative sau înrobiți de ele și cum au apărut aceste emoții negative. Ar trebui să diseci următoarele, cum ar fi, de exemplu, ce te îngrijorează, de ce te temi, în ce privință te simți nesigur și la ce ești incapabil să renunți din cauza bolii tale, apoi, să examinezi cauza acestor lucruri care te fac să te simți îngrijorat, înfricoșat sau speriat și, treptat, să-l înlături pe fiecare dintre ele, unul câte unul. Mai întâi ar trebui să diseciși să explorezi dacă aceste elemente negative există în tine și, dacă există, să diseci și să verifici dacă sunt corecte sau dacă există elemente care nu sunt conforme cu adevărul. Dacă găsești elemente care nu sunt conforme cu adevărul, ar trebui să cauți răspunsuri în cuvintele lui Dumnezeu și să cauți treptat adevărul, pentru a le înlătura. Ar trebui să te străduiești să atingi o stare în care nu ești tulburat, afectat sau înrobit de aceste elemente negative, făcând în așa fel încât să nu-ți afecteze viața normală, lucrarea sau îndeplinirea îndatoririlor, sau să perturbe ordinea vieții tale. Și, firește, cu siguranță nu ar trebui să afecteze credința ta în Dumnezeu și faptul că-L urmezi. Pe scurt, obiectivul este ca, în cele din urmă, să fii capabil să înfrunți aceste tipuri de probleme pe care le întâmpini sau le vei întâmpina cu rațiune, corectitudine, obiectivitate și acuratețe. Nu este acesta procesul de renunțare? (Ba da.) Aceasta este calea specifică de practică. Puteți să rezumați care este calea specifică de practică? (Mai întâi, trebuie să înțelegi chestiunea cu care te confrunți, să diseci dacă ai sau nu emoții negative în timpul acestui proces, apoi să cauți răspunsuri în cuvintele lui Dumnezeu, să cauți adevărul pentru a înlătura aceste emoții negative, să nu te lași tulburat de ele și nici să nu îți fie afectate viața sau îndeplinirea îndatoririlor. De asemenea, ar trebui să crezi că aceste chestiuni cu care te confrunți iau naștere din suveranitatea și rânduielile lui Dumnezeu. Cu acest tip de înțelegere, oamenii pot să obțină, în cele din urmă, supunerea și să desfășoare o practică pozitivă și proactivă.) Spune-Mi, dacă oamenii trăiesc cu emoții negative, care este comportamentul lor tipic, oricând se confruntă cu boala? Cum îți dai seama când ai emoții negative? (Mai întâi, există multă frică și începem să avem gânduri aleatorii, precum: „Ce fel de boală este aceasta? Îmi va aduce multă suferință dacă nu mă pot vindeca? Va duce, în final, la moartea mea? Voi mai putea să-mi fac datoria, ulterior?” Ne vom gândi la aceste lucruri, ne vom face griji pentru ele și ne va fi frică. Unii oameni încep să acorde mai multă atenție sănătății lor, nefiind dispuși să plătească un preț pentru a-și îndeplini îndatoririle, gândindu-se că, dacă plătesc un preț mai mic, boala lor s-ar putea ameliora. Toate acestea sunt emoții negative.) Emoțiile negative pot fi cercetate din două unghiuri. Dintr-un unghi, ar trebui să știi ce gândești în propria minte. Când te îmbolnăvești, poate te gândești: „Vai, cum am luat boala asta? Mi-a transmis-o cineva? Să fie, oare, fiindcă sunt obosit? Dacă voi continua să mă extenuez, oare se va agrava boala asta? Va deveni mai dureroasă?” Acesta este un unghi; poți să percepi lucrurile din gândurile tale. Dintr-un alt unghi, când ai aceste gânduri, cum se manifestă ele în comportamentul tău? Când oamenii au gânduri, acțiunile lor sunt influențate de ele. Toate acțiunile, comportamentele și metodele oamenilor sunt stăpânite de diverse gânduri. Când oamenii au aceste emoții negative, generează diverse gânduri și, stăpâniți de aceste gânduri, atitudinile sau metodele lor cu privire la îndeplinirea propriilor îndatoriri suferă o transformare. De exemplu, în trecut, uneori începeau să-și îndeplinească îndatoririle imediat după ce se trezeau. Dar acum, când este timpul să se dea jos din pat, încep să reflecteze: „S-ar putea datora epuizării această boală? Poate că ar trebui să dorm puțin mai mult. Înainte, sufeream prea mult și mă simțeam epuizat. Acum, trebuie să mă concentrez asupra îngrijirii trupului meu, astfel încât să nu se agraveze boala.” Stăpâniți de aceste gânduri active, ajung să se trezească mai târziu decât de obicei. Când vine vorba de mâncat, reflectează: „Poate că boala mea are legătură cu o nutriție defectuoasă. În trecut, puteam să mănânc orice, dar acum, trebuie să fiu selectiv. Ar trebui să mănânc mai multe ouă și mai multă carne, astfel încât nutriția mea să poată menține ritmul și trupul meu să se poată înzdrăveni – astfel, nu va mai trebui să sufăr de boala mea.” Și când vine vorba să-și îndeplinească îndatoririle, se gândesc tot timpul cum să aibă grijă de trupurile lor. În trecut, după ce lucrau încontinuu o oră sau două, cel mult se întindeau sau se ridicau și se mișcau. Dar acum, și-au stabilit o regulă pentru ei înșiși, să se miște o dată la o jumătate de oră, ca să nu se extenueze. Oricând au părtășie la adunări, încearcă să ia cuvântul cât mai puțin posibil, gândindu-se: „Trebuie să învăț să am grijă de trupul meu.” În trecut, indiferent ce întreba cineva, sau când, răspundeau fără ezitare. Dar acum, vor să vorbească mai puțin, să-și conserve energia, iar dacă cineva pune prea multe întrebări, spun: „Trebuie să mă odihnesc.” Vezi tu, au devenit deosebit de preocupați de trupul lor fizic, ceea ce este diferit de cum era înainte. Adesea, au constant grijă și să ia suplimente alimentare, să consume fructe și să facă în mod regulat mișcare. Se gândesc: „În trecut, eram prea prost și prea ignorant și nu știam cum să am grijă de trupul meu. Îmi urmam apetitul și mă răsfățam îmbuibându-mă. Acum că trupul meu are probleme, dacă nu mă concentrez la sănătatea mea și dacă boala mi se agravează și nu-mi pot îndeplini datoria, voi mai primi, oare, binecuvântări? Trebuie să fiu atent să acord atenție îngrijirii trupului meu în viitor și să nu las să apară afecțiuni.” Așa că încep să acorde atenție sănătății lor și nu-și mai îndeplinesc îndatoririle cu tot devotamentul. Ba chiar regretă și se simt nemulțumiți de suferința pe care au îndurat-o și de prețul pe care l-au plătit în trecut, în timp ce-și îndeplineau îndatoririle. Nu sunt aceste gânduri și aceste comportamente influențate de emoțiile negative și nu iau naștere din ele? Aceste gânduri și comportamente sunt, într-adevăr, provocate de aceste emoții negative. Atunci, pot aceste gânduri și comportamente, împreună cu emoțiile negative asociate acestora, să-i ajute să aibă mai multă credință în Dumnezeu și să fie mai devotați în îndeplinirea propriilor îndatoriri? Categoric nu. Care va fi rezultatul final? Își vor îndeplini îndatoririle într-un mod superficial, fără devotament. Când fac lucruri, pot ei să caute adevărul și să acționeze conform adevărurilor-principii? (Nu, nu pot.) Vor face orice doresc în timp ce sunt stăpâniți de aceste emoții negative, lăsând adevărul la o parte, fără să-l prețuiască sau să-l pună în practică. Tot ce fac, tot ce pun în practică va gravita în jurul gândurilor generate de propriile lor emoții negative. Poate o astfel de persoană să atingă urmărirea adevărului? (Nu, nu poate.) Atunci sunt gândurile de acest gen cele pe care ar trebui să le aibă oamenii cu umanitate normală? (Nu, nu sunt.) Dat fiind că gândurile de acest gen nu sunt cele pe care ar trebui să le aibă oamenii cu umanitate normală, unde credeți că greșesc aceștia? (Oamenii nu au nicio înțelegere cu privire la suveranitatea și rânduielile lui Dumnezeu. În realitate, toate aceste boli sunt în mâinile lui Dumnezeu. Câtă suferință ar trebui să îndure o persoană este, de asemenea, stabilit și rânduit de Dumnezeu. Totuși, când o persoană trăiește cu emoții negative, ea tinde să recurgă la uneltiri și este stăpânită de gânduri și puncte de vedere false. Se bazează pe metode umane și-și prețuiește propriul trup fizic.) Este corect ca o persoană să-și prețuiască trupul fizic în acest fel? Când o persoană este exagerat de preocupată de trupul său fizic și-l menține bine hrănit, sănătos și robust, ce valoare are acest lucru pentru ea? Ce sens are să trăiască așa? Care este valoarea vieții unei persoane? Este doar de a se deda la plăceri trupești, cum ar fi să mănânce, să bea și să se distreze? (Nu, nu este.) Atunci, care este? Vă rog să-Mi împărtășiți gândurile voastre. (Să îndeplinească îndatoririle unei ființe create, măcar atât ar trebui să realizeze o persoană în viața sa.) Așa este. Spuneți-Mi, dacă acțiunile și gândurile zilnice ale unei persoane de-a lungul întregii sale vieți se concentrează exclusiv asupra evitării bolii și a morții, asupra menținerii corpului sănătos și ferit de boli și asupra efortului pentru longevitate, este acesta valoarea pe care ar trebui să o aibă viața unei persoane? (Nu, nu este.) Aceasta nu este valoarea pe care ar trebui să o aibă viața unei persoane. Așadar, care este valoarea pe care ar trebui să o aibă viața unei persoane? Cineva tocmai a menționat îndeplinirea datoriei unei ființe create, care este un aspect specific. Mai este si altceva? Spuneți-Mi aspirațiile pe care le aveți de obicei în timp ce vă rugați sau în timp ce luați hotărâri. (Să ne supunem rânduielilor și orchestrărilor lui Dumnezeu pentru noi.) (Să jucăm bine rolul pe care ni l-a încredințat Dumnezeu și să ne îndeplinim misiunea și responsabilitatea.) Și altceva? Într-o privință, este vorba să îndeplinești datoria unei ființe create. În alta, este să faci cât poți de bine tot ce ține de abilitatea și capacitatea ta, ajungând măcar într-un punct în care conștiința ta nu te acuză, în care poți fi împăcat cu propria conștiință și se poate demonstra că ești acceptabil în ochii celorlalți. Mergând puțin mai departe, de-a lungul vieții tale, indiferent de familia în care te-ai născut, indiferent de parcursul tău educațional sau de calitățile tale personale, trebuie să ai o oarecare înțelegere a principiilor pe care oamenii ar trebui să le priceapă în viață. De exemplu, ce fel de cale ar trebui să urmeze oamenii, cum ar trebui să trăiască și cum să ducă o viață plină de sens – ar trebui măcar să explorezi puțin din adevărata valoare a vieții. Această viață nu poate fi trăită în zadar și nu poți veni în zadar pe acest pământ. În altă privință, pe durata vieții tale, trebuie să-ți îndeplinești misiunea; asta este cel mai important. Nu vorbim despre a duce la îndeplinire o misiune, datorie sau responsabilitate măreață; dar cel puțin ar trebui să realizezi ceva. De exemplu, în biserică, unii oameni își investesc toate eforturile în lucrarea de răspândire a Evangheliei, dedicându-și energia întregii lor vieți, plătind un preț mare și atrăgând mulți oameni. Datorită acestui lucru, simt că viețile lor nu au fost trăite în zadar și că sunt valoroase și confortabile. Când se confruntă cu boala sau cu moartea, când își rezumă întreaga viață și se gândesc la tot ce au făcut vreodată, la calea pe care au urmat-o, găsesc mângâiere în inimile lor. Nu resimt nici acuzații, nici regrete. Unii oameni nu precupețesc niciun efort atunci când conduc în biserică sau răspund de un anumit aspect al lucrării. Dau frâu liber potențialului lor maxim, dedicându-și toată forța, consumându-și toată energia și plătind prețul pentru lucrarea pe care o fac. Prin udarea, conducerea, ajutorul și susținerea lor, ei ajută mulți oameni care se confruntă cu propriile slăbiciuni și cu propria negativitate să devină puternici și să rămână neclintiți, să nu se retragă, ci, în schimb, să se întoarcă la prezența lui Dumnezeu și chiar să fie, în sfârșit, martori pentru El. Mai mult, cât sunt conducători, îndeplinesc multe sarcini semnificative, îndepărtând numeroși oameni răi, protejându-i pe mulți dintre aleșii lui Dumnezeu și recuperând o serie de pierderi semnificative. Toate aceste realizări au loc pe perioada conducerii lor. Când se gândesc la calea pe care au urmat-o, când își amintesc lucrarea pe care au făcut-o și prețul pe care l-au plătit de-a lungul anilor, nu resimt niciun regret și nicio acuzație. Consideră că nu au făcut nimic demn de remușcări și trăiesc cu un sentiment al valorii, cu echilibru și confort în inimile lor. Cât de minunat este acest lucru! Nu este acesta rezultatul? (Ba da.) Această senzație de echilibru și confort, această lipsă a regretelor sunt rezultatul și recompensa urmăririi lucrurilor pozitive și a adevărului. Haideți să nu stabilim standarde înalte pentru oameni. Să luăm în considerare o situație în care o persoană se confruntă cu o sarcină pe care ar trebui să o facă sau pe care vrea să o facă în timpul vieții sale. După ce își găsește locul, rămâne neclintită pe poziția sa, păstrându-și-o, străduindu-se din răsputeri, plătind prețul și dedicându-și toată energia realizării și finalizării lucrului pe care ar trebui să-l facă și să-l finalizeze. Când în sfârșit stă înaintea lui Dumnezeu pentru a da socoteală, se simte relativ satisfăcută, fără acuzații sau regrete în inimă. Are o senzație de confort și de recompensă, că a trăit o viață valoroasă. Nu este acesta un obiectiv semnificativ? Indiferent de amploarea lui, spuneți-Mi, este practic? (Este practic.) Este specific? Este suficient de specific, suficient de practic și suficient de realist. Astfel, pentru a trăi o viață valoroasă și pentru a obține, în cele din urmă, acest fel de recompensă, crezi că merită ca trupul fizic al unei persoane să sufere puțin și să plătească un mic preț, chiar dacă aceasta simte epuizare și îmbolnăvire fizică? (Merită.) Când o persoană vine pe această lume, nu vine pentru a se bucura de trup și nici nu vine pentru a mânca, a bea și a se distra. Nu ar trebui să trăiești pentru acele lucruri; nu aceasta este valoarea vieții umane și nici nu este calea cea dreaptă. Valoarea vieții umane și calea cea dreaptă de urmat presupun să realizezi ceva valoros și să duci la îndeplinire unul sau mai multe sarcini de valoare. Aceasta nu se numește carieră; se numește calea cea dreaptă, se numește și sarcina corectă. Spune-Mi, merită ca o persoană să plătească prețul pentru a duce la îndeplinire o lucrare de valoare, pentru a trăi o viață semnificativă și valoroasă și pentru a urmări și a obține adevărul? Dacă dorești cu adevărat să urmărești o înțelegere a adevărului, să pășești pe calea cea dreaptă în viață, să-ți îndeplinești bine datoria și să trăiești o viață valoroasă și semnificativă, atunci nu vei ezita să-ți dedici toată energia, să plătești toate prețurile și să-ți oferi tot timpul și durata zilelor tale. Dacă vei experimenta puțină boală în timpul acestei perioade, nu va conta, nu te va doborî. Nu este acest lucru net superior unei vieți de tihnă, libertate și lenevie, în care îngrijești trupul fizic până când acesta este bine hrănit și sănătos și tu atingi, în cele din urmă, longevitatea? (Ba da.) Care dintre aceste două opțiuni este o viață valoroasă? Care dintre ele poate să aducă oamenilor confort și lipsă de regrete atunci când se confruntă cu moartea, chiar la final? (Să trăiască o viață semnificativă.) A trăi o viață semnificativă. Asta înseamnă că, în inima ta, vei fi câștigat ceva și vei fi fost alinat. Cum rămâne cu cei care sunt bine hrăniți și se mențin sănătoși până la moarte? Ei nu urmăresc o viață semnificativă, deci cum se simt când mor? (Ca și cum ar fi trăit în zadar.) Aceste cuvinte sunt pătrunzătoare – a trăi în zadar. Ce înseamnă să „trăiești în zadar”? (Să-ți irosești viața.) Să trăiești în zadar, să-ți irosești viața – care este temeiul acestor două formulări? (La finalul vieții lor, ei descoperă că nu au obținut nimic.) Ce ar trebui să obțină o persoană atunci? (Ar trebui să obțină adevărul sau să realizeze lucruri valoroase și semnificative în această viață. Ar trebui să facă bine lucrurile pe care o ființă creată se cuvine să le facă. Dacă nu face toate aceste lucruri și trăiește doar pentru trupul său fizic, va simți că viața sa a fost trăită în zadar și irosită.) Când se confruntă cu moartea, va reflecta la ce a făcut de-a lungul vieții. Va spune: „O, m-am gândit doar la mâncare, la băutură și la distracție, în fiecare zi. Sănătatea mea a fost bună și nu am avut nicio boală. Întreaga mea viață a fost liniștită. Dar acum că îmbătrânesc și sunt în pragul morții, unde voi merge, după moarte? Voi merge în iad sau în rai? Cum îmi va rândui Dumnezeu finalitatea? Care va fi destinația mea?” Se va simți neliniștită. Bucurându-se de confortul fizic de-a lungul întregii vieți, înainte nu era conștientă, dar acum se simte neliniștită, odată cu apropierea morții. Fiindcă se simte neliniștită, nu va începe să se gândească să-și îndrepte greșelile? În acel moment, mai are timp să-și îndrepte greșelile? (Nu mai are timp.) Nu mai are forță nici să alerge, nici să vorbească. Chiar dacă vrea să plătească un mic preț sau să îndure mici greutăți, forța sa fizică este inadecvată. Chiar dacă vrea să iasă și să predice Evanghelia, nu are condiția fizică pentru acest lucru. Mai mult, nu înțelege nimic din adevăr și nu poate avea părtășie nici măcar cu privire la o parte din el. Nu mai are timp să-și îndrepte greșelile. Să spunem că vrea să asculte câteva imnuri. În timp ce ascultă, adoarme. Să spunem că vrea să asculte o predică. În timp ce ascultă, devine moleșită. Nu mai are energie și este incapabilă să se concentreze. Se gândește la ce a făcut în toți acei ani și unde și-a consumat energia. Acum a înaintat în vârstă și vrea să se ocupe de propria ei lucrare, dar corpul său slăbit nu o mai lasă. Pur și simplu nu mai are energie, nu poate învăța nimic, chiar dacă ar vrea, iar reacțiile sale sunt lente. Nu poate înțelege multe adevăruri, iar când încearcă să aibă părtășie cu alții, toți sunt ocupați și nu au timp de părtășie cu ea. Nu are principii sau o cale în nimic din ceea ce face. În final, ce se întâmplă cu ea? Cu cât reflectează mai mult, cu atât devine mai neliniștită. Cu cât reflectează mai mult, cu atât mai neliniștită devine. Cu cât reflectează mai mult, cu atât mai multe remușcări are. În cele din urmă, nu are de ales decât să aștepte moartea. Viața ei s-a sfârșit și nu are cum să-și îndrepte greșelile. Simte remușcări? (Da.) E prea târziu! Nu mai este timp. Când se confruntă cu moartea, își dă seama că a te bucura de o viață plină de confort fizic este un lucru complet frivol. Își dă seama de tot și vrea să se întoarcă în timp să urmărească adevărul, să-și îndeplinească datoria și să facă ceva bine, dar nu poate realiza nimic și nu poate lupta pentru nimic, în nicio privință. Această viață este aproape de sfârșit, se încheie cu regrete, atrăgând după sine remușcări și neliniște. Care este finalul definitiv pentru oamenii de acest gen, când se confruntă cu moartea? Pot doar să moară cu regret, remușcări și neliniște. Această viață a fost trăită în zadar! Trupurile lor fizice nu au îndurat nicio greutate. S-au bucurat doar de confort, fără să fie bătuți de vânt sau de soare și fără să-și asume riscuri. Nu au plătit niciun preț. Au trăit sănătoși, rareori au avut vreo boală, abia de au luat o răceală. Și-au îngrijit bine trupurile fizice, dar, din nefericire, nu au îndeplinit nicio datorie și nu au obținut niciun adevăr. Abia în momentul morții simt regret. Și ce dacă simt regret? Aceasta se numește suferință din cauza propriilor acțiuni!

Dacă o persoană dorește să trăiască o viață valoroasă și semnificativă, trebuie să urmărească adevărul. În primul și în primul rând, ar trebui să aibă o perspectivă corectă asupra vieții, precum și gândurile și punctele de vedere corecte asupra diverselor chestiuni mari și mărunte cu care se confruntă în viață și pe calea vieții sale. De asemenea, ar trebui să privească toate aceste chestiuni din perspectiva și din postura corectă, în loc să abordeze diversele probleme pe care le întâmpină de-a lungul vieții sau în viața de zi cu zi folosind gânduri și puncte de vedere extreme sau radicale. Desigur, nici nu trebuie să privească aceste lucruri dintr-o perspectivă laică și, în schimb, ar trebui să renunțe la astfel de gânduri și puncte de vedere negative și incorecte. Dacă dorești să realizezi acest lucru, mai întâi ar trebui să diseci, să expui și să recunoști diversele gânduri negative pe care le nutresc oamenii, iar apoi, să devii capabil să îți schimbi și să îți corectezi diversele emoții negative, renunțând la ele și dobândind gânduri și puncte de vedere corecte și pozitive, precum și perspectivele și posturile corecte din care trebuie priviți oamenii și lucrurile. Procedând astfel, vei avea conștiința și rațiunea necesare pentru a urmări adevărul. Desigur, s-ar putea spune în mod specific că, atunci când o persoană are punctele de vedere, perspectivele și posturile corecte din care să privească oamenii și lucrurile, asta înseamnă că are umanitate normală. Dacă oamenii au acest gen de umanitate normală și aceste gânduri și puncte de vedere corecte, devine mult mai puțin epuizant și mult mai simplu pentru ei să urmărească adevărul. Este ca atunci când o persoană dorește să ajungă la o destinație – dacă este pe calea cea dreaptă și merge în direcția corectă, atunci, indiferent de viteza ei, va ajunge, într-un final, la acea destinație. Însă dacă o persoană se îndreaptă în direcția opusă destinației intenționate de ea, atunci, indiferent cât de repede sau cât de încet merge, ea doar se va îndepărta tot mai mult de obiectivul său. Cum sună acea expresie? „Să încerci să ajungi în sud conducând spre nord.” Este exact ca atunci când unii oameni cred în Dumnezeu și își doresc mântuirea, dar urmăresc faima, profitul și statutul, ceea ce înseamnă că nu au cum să obțină mântuirea. Care va fi finalul lor definitiv? Categoric va fi pedeapsa. Ca să dau un exemplu, să spunem că o persoană s-a îmbolnăvit de cancer și se teme să nu moară. Refuză să accepte moartea și se roagă constant lui Dumnezeu să o protejeze de moarte și să-i prelungească viața cu câțiva ani. Ea nutrește emoțiile negative de tulburare, îngrijorare și neliniște trecând prin fiecare zi, chiar dacă reușește să mai supraviețuiască niște ani, atingându-și obiectivul și experimentând fericirea provocată de evitarea morții. Se simte norocoasă și crede că Dumnezeu este atât de bun, că este cu adevărat magnific. Prin propriile eforturi, prin cereri repetate, dragoste și grijă de sine, ea evită moartea și, în final, continuă să trăiască, exact cum își dorea. Exprimă recunoștință pentru ocrotirea, harul, iubirea și mila lui Dumnezeu. În fiecare zi Îi mulțumește lui Dumnezeu și vine înaintea Lui, ca să-I aducă laude pentru acest lucru. Adesea, plânge în timp ce cântă imnuri și în timp ce reflectează la cuvintele lui Dumnezeu și se gândește cât de minunat este Dumnezeu: „Dumnezeu are cu adevărat control asupra vieții și morții; El mi-a îngăduit să trăiesc.” În timp ce-și face datoria în fiecare zi, adesea se gândește cum să pună suferința pe primul loc și plăcerea pe ultimul și cum să se descurce mai bine decât ceilalți în toate privințele, astfel încât să-și poată proteja propria viață și să evite moartea – ajunge să trăiască niște ani în plus și se simte destul de satisfăcută și de fericită. Dar într-o zi, boala ei se agravează și doctorul îi dă un ultim avertisment, spunându-i să se pregătească pentru sfârșit. Acum, se confruntă cu moartea; este cu adevărat în pragul morții. Cum va reacționa? Cea mai mare frică a sa a ajuns-o din urmă, cea mai mare grijă a sa s-a materializat, în cele din urmă. Ziua pe care ezita cel mai mult s-o vadă și s-o experimenteze a sosit. Într-o clipită, are inima grea și starea sa atinge cote pragul de jos. Nu mai este dispusă să-și facă datoria și nu i-au mai rămas cuvinte ca să se roage lui Dumnezeu. Nu mai vrea să-I aducă laude lui Dumnezeu sau să-L audă rostind vreun cuvânt sau furnizând vreun adevăr. Nu mai crede că Dumnezeu este iubire, dreptate, milă și bunătate. În același timp, simte regret: „În toți acești ani, am uitat să mănânc mai multă mâncare bună și să merg să mă distrez în timpul liber. Acum, nu mai am ocazia să fac acele lucruri.” Mintea sa este plină de nemulțumiri și tânguiri, iar inima sa este plină de durere, precum și de plângeri, resentimente și tăgăduire față de Dumnezeu. Apoi, cu regret, părăsește această lume. Înainte să plece, Îl mai avea pe Dumnezeu în inima sa? Mai credea ea în existența lui Dumnezeu? (Nu mai credea.) Cum s-a ajuns la acest final? Nu a început cu punctele de vedere eronate pe care le-a avut cu privire la viață și la moarte, încă de la început? (Ba da.) Nu numai că a avut gânduri și puncte de vedere incorecte de la început, ba chiar mai grav, după aceea, ea și-a urmat propriile gânduri și puncte de vedere și s-a conformat lor în tot ce a urmărit ulterior. Nu s-a dat niciodată bătută și a pornit în fugă țâșnind pe calea greșită, fără să privească în urmă. Drept rezultat, la final și-a pierdut credința în Dumnezeu – călătoria credinței sale a luat sfârșit în acest fel și astfel s-a încheiat viața ei. A obținut ea adevărul? A câștigat-o Dumnezeu de partea Lui? (Nu.) Când în sfârșit a murit, s-au schimbat perspectivele și atitudinile față de moarte, de care s-a agățat ea? (Nu.) A murit ea cu alinare, bucurie și pace, sau cu regret, reticență și amărăciune? (A murit cu reticență și amărăciune.) Nu a câștigat absolut nimic. Ea nu a obținut adevărul și nici Dumnezeu n-a câștigat-o pe ea de partea Lui. Așadar, ați spune că o astfel de persoană a obținut mântuirea? (Nu.) Nu a fost mântuită. Înainte să moară, nu a alergat peste tot și nu s-a sacrificat mult? (Ba da.) Exact ca alți oameni, a crezut în Dumnezeu și și-a făcut datoria și, la suprafață, nu părea să existe nicio diferență între ea și oricine altcineva. Când a experimentat boala și moartea, s-a rugat lui Dumnezeu și tot nu și-a abandonat datoria. A continuat să lucreze, chiar la același nivel la care lucrase înainte. Totuși, există ceva ce oamenii ar trebui să înțeleagă și să discearnă: gândurile și punctele de vedere pe care le nutrea această persoană erau în mod consecvent negative și eronate. Indiferent de amploarea suferinței sale sau de prețul pe care l-a plătit în timp ce-și făcea datoria, a nutrit aceste gânduri și puncte de vedere eronate în ceea ce urmărea. A fost constant stăpânită de ele și și-a adus emoțiile negative în datoria ei, căutând să-I ofere lui Dumnezeu îndeplinirea datoriei sale în schimbul propriei supraviețuiri, pentru a-și atinge scopul. Obiectivul a ceea ce urmărea nu a fost să înțeleagă sau să dobândească adevărul, sau să se supună tuturor orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu. Obiectivul a ceea ce urmărea a fost exact la polul opus. Ea a vrut să trăiască în conformitate cu voia și cerințele proprii, obținând ceea ce dorea să urmărească. A vrut să-și rânduiască și să-și orchestreze propria soartă, ba chiar și propria viață și moarte. Și, astfel, la sfârșitul călătoriei, finalul său a fost că nu a câștigat absolut nimic. Nu a obținut adevărul și, în cele din urmă, a tăgăduit existența lui Dumnezeu și și-a pierdut credința în El. Nici măcar când se apropia moartea, nu a reușit să înțeleagă cum ar trebui să trăiască oamenii și cum ar trebui să trateze o ființă creată orchestrările și rânduielile Creatorului. Acesta este lucrul cel mai jalnic și mai tragic la ea. Chiar și în pragul morții, nu a reușit să înțeleagă că, de-a lungul vieții unei persoane, totul este sub suveranitatea și rânduiala Creatorului. Dacă vrea Creatorul să trăiești, atunci, chiar dacă ești chinuit de o boală mortală, nu vei muri. Dacă vrea Creatorul să mori, atunci, chiar dacă ești tânăr, sănătos și puternic, când ți se împlinește sorocul, trebuie să mori. Totul este sub suveranitatea și rânduiala lui Dumnezeu, aceasta este autoritatea lui Dumnezeu și nimeni nu se poate ridica deasupra ei. Ea nu a reușit să priceapă un lucru atât de simplu – nu este jalnic? (Ba da.) În ciuda faptului că a crezut în Dumnezeu, că a participat la adunări, a ascultat predici și și-a făcut datoria, în ciuda faptului că a crezut în existența lui Dumnezeu, a refuzat în mod repetat să recunoască faptul că destinul uman, inclusiv viața și moartea, este în mâinile lui Dumnezeu și nu ține de voia omului. Nimeni nu moare pur și simplu pentru că vrea acest lucru și nimeni nu supraviețuiește doar pentru că vrea să trăiască și se teme de moarte. Nu a reușit să priceapă un lucru atât de simplu, nu a reușit să-l identifice nici măcar când s-a confruntat cu moartea iminentă și tot nu a știut că viața și moartea unei persoane nu sunt hotărâte de aceasta, ci depind, în schimb, de predestinarea Creatorului. Nu este tragic acest lucru? (Ba da.) Prin urmare, deși diverse emoții negative le pot părea nesemnificative oamenilor, toate sunt implicate în atitudinea cu care o persoană privește oamenii și lucrurile din sfera umanității normale. Dacă o persoană poate aborda în mod pozitiv orice fel de lucru care se întâmplă într-o viață și existență umană normală, atunci, va avea relativ puține emoții negative. Se poate spune și că rațiunea și conștiința ei vor fi relativ normale, ușurându-i misiunea de a urmări adevărul și de a intra în realitate, reducând dificultățile și obstacolele pe care le va înfrunta. Dacă inima unei persoane este plină cu tot felul de emoții negative, ceea ce înseamnă că persoana abundă în diverse gânduri negative atunci când abordează provocările vieții și ale existenței, atunci va întâmpina mai multe obstacole și dificultăți în urmărirea adevărului. Dacă voința sa de a urmări adevărul nu este puternică, dacă nu are mult zel sau o asemenea dorință arzătoare pentru Dumnezeu, atunci, dificultățile și provocările cu care se confruntă în urmărirea adevărului vor fi semnificative. Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că se va chinui să pătrundă în adevărul-realitate. Lăsând la o parte gravitatea firii sale corupte, chiar și doar aceste emoții negative o vor constrânge, îngreunându-i fiecare pas. Când unii oameni se confruntă cu ura, furia, cu diverse tipuri de durere sau alte probleme, diferitele gânduri pe care le emit sunt negative. Adică, aproape în orice chestiune, starea lor este, practic, mereu dominată de emoții negative. Dacă nu ai hotărârea și perseverența necesare pentru a înlătura aceste emoții negative și pentru a ieși din această stare a emoțiilor negative, îți va fi extrem de dificil să intri în adevărul-realitate. Nu va fi ușor. Asta înseamnă că, înainte de a pătrunde în realitatea urmăririi adevărului, oamenii trebuie mai întâi să aibă gândurile, punctele de vedere și posturile fundamentale corecte cu privire la orice problemă legată de umanitatea normală. Abia atunci pot să priceapă și să accepte adevărul și să pătrundă, treptat, în adevărul-realitate. Înainte să urmărești în mod oficial adevărul, trebuie mai întâi să-ți înlături diversele emoții negative și să depășești acest stadiu. Odată ce oamenii au depășit acest stadiu și toate gândurile și punctele lor de vedere cu privire la diverse chestiuni, precum și perspectiva și postura din care privesc oamenii și lucrurile, sunt corecte, atunci, urmărirea adevărului și pătrunderea în realitate vor fi mai ușoare pentru ei.

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2026!

Contactează-ne pe Messenger