După ce ați crezut în Dumnezeu toți acești ani, ați simțit schimbarea constantă care a avut loc în oamenii și lucrurile din jurul vostru și în situația din lumea exterioară? Mai ales în ultimii ani, ați văzut să se întâmple schimbări majore? (Da.) Ați văzut acest lucru. Și ați ajuns la vreo concluzie în acest sens? (Lucrarea lui Dumnezeu se apropie de sfârșit.) Așa e, într-adevăr, lucrarea lui Dumnezeu se apropie de sfârșit, iar oamenii, evenimentele, lucrurile și mediile din jurul vostru sunt într-o perpetuă stare de schimbare. De exemplu, înainte, în acest grup erau zece oameni, iar acum sunt opt. Ce s-a întâmplat cu ceilalți doi? Unul a fost izgonit, iar celălalt a fost înlocuit din datoria pe care o făcea. Toate diferitele tipuri de oameni din biserică trec permanent prin schimbări și sunt mereu dați în vileag. La început, unii par foarte entuziaști, dar, după o vreme, devin dintr-odată slabi și atât de negativi încât nu pot continua. Entuziasmul, energia arzătoare și așa-zisa loialitate pe care le-au avut la început au dispărut toate, iar hotărârea lor de a îndura suferința nu mai există, nu mai au niciun interes să creadă în Dumnezeu și par a fi, dintr-odată, oameni complet diferiți. Nimeni nu știe de ce. De asemenea, mediile trec tot timpul prin schimbări. Ce schimbări se produc în mediile oamenilor? În unele locuri, mediul este ostil și persecuția e aspră, așa că oamenii nu se mai pot întruni sau nu mai pot lua legătura cu frații și surorile; în unele locuri, mediul este puțin mai bun și mai sigur; în alte locuri, mediul pentru îndeplinirea datoriei și condițiile de trai sunt oarecum mai avantajoase, mai liniștite și mai stabile decât au fost înainte, iar oamenii de acolo sunt mult mai buni decât cei care au fost acolo înainte; toți se sacrifică sincer pentru Dumnezeu, există mai mulți oameni care sunt capabili să îndure suferința și să plătească prețul, toate proiectele lucrării progresează mai lin, lucrarea progresează mai eficient, iar rezultatele și efectele văzute sunt mai optimiste și mai satisfăcătoare. Mai mult decât atât, planurile, formele, căile și metodele în care se efectuează proiectele lucrării sunt îmbunătățite constant. Pe scurt, deși oamenii văd că apar tot felul de persoane, evenimente și lucruri greșite și negative, există, desigur, și tot felul de oameni, evenimente și lucruri bune, corecte și pozitive care apar tot timpul. Când oamenii trăiesc într-un astfel de mediu social, cu diverse lucruri pozitive și negative care alternează și se schimbă constant în jurul lor, de fapt, cei care beneficiază în cele din urmă sunt cei care Îl doresc cu tărie pe Dumnezeu, urmăresc adevărul și tânjesc după el. Ei sunt cei care tânjesc după lumină și dreptate, în vreme ce aceia care nu urmăresc adevărul, care se abandonează viciilor și care sunt scârbiți de adevăr sunt dați în vileag, eliminați și abandonați în ceea ce privește diferiți oameni, evenimente, lucruri și medii. Când sunt date în vileag toate aceste medii, oameni și evenimente diferite și când apar constant noi medii, oameni și evenimente, care este voia lui Dumnezeu? După ce ați crezut în Dumnezeu toți acești ani, înțelegeți acest lucru? Cel puțin, simțiți că Dumnezeu orchestrează toate acestea și că El a îndrumat mereu aceste lucruri? (Da.) Scopul și sensul pentru care Dumnezeu face toate astea este de a le permite celor care-L urmează să învețe lecțiile, să dobândească mai multă pătrundere și experiență și, astfel, să pătrundă treptat în adevărul-realitate. Voi înșivă ați realizat asta? Oricât de ocupați cu munca sunt oamenii sau oricât de avantajos sau ostil este mediul lor, ținta lor în credința în Dumnezeu este să urmărească adevărul, fără să se schimbe. Oamenii nu trebuie să uite să urmărească adevărul fiindcă sunt ocupați cu munca, cu lucrurile, sau pentru că vor să evite mediul lor ostil, sau să uite că toate aceste situații sunt rânduite de Dumnezeu, sau că voia Lui este ca ei să învețe lecțiile din aceste diverse situații, să învețe cum să discearnă între toate felurile de oameni, evenimente și lucruri, să înțeleagă adevărul, să-și dezvolte pătrunderea și să-L cunoască pe Dumnezeu. Cu toții ar trebui să faceți un rezumat sincer să vedeți dacă ați realizat aceste lucruri.

Lucrarea bisericii a fost incredibil de aglomerată în ultimii ani, așadar, transferul și repartizarea, precum și dezvăluirea, eliminarea și înlăturarea membrilor din fiecare grup au fost relativ frecvente. În procesul efectuării acestei lucrări, mai ales transferul de membri ai echipei a fost frecvent și cu o sferă largă. Totuși, indiferent câte transferuri au loc sau cât de multe lucruri se schimbă, hotărârea de a urmări adevărul a celor care cred cu adevărat în Dumnezeu și Îl doresc nu se schimbă, dorința lor de a obține mântuirea nu se schimbă, credința lor în Dumnezeu nu se diminuează, iar ei mereu evoluează într-o direcție bună și au continuat să persevereze în îndeplinirea propriilor îndatoriri până în ziua de azi. Există cei care sunt chiar mult mai buni decât atât, care, prin repartizări constante, își găsesc locul potrivit și învață cum să caute principiile și să-și îndeplinească datoria. Cu toate acestea, cei care nu urmăresc adevărul, care nu iubesc lucrurile pozitive și care sunt scârbiți de adevăr nu au randament. Unii se forțează să continue să-și îndeplinească îndatoririle când, de fapt, în sinea lor sunt deja complet răvășiți, iar ei sunt pe deplin deprimați și negativi. Totuși, ei încă nu au părăsit biserica și par să creadă în Dumnezeu și încă își îndeplinesc îndatoririle, dar, în realitate, inimile lor s-au schimbat, iar ei s-au îndepărtat de Dumnezeu și L-au abandonat. Unii oameni se căsătoresc și se întorc acasă să-și trăiască viețile, spunând: „Nu-mi pot permite să-mi irosesc tinerețea. Suntem tineri doar o dată și în niciun caz nu-mi pot irosi tinerețea! În inima mea, cred că există un Dumnezeu, dar nu pot fi atât de naiv ca voi, care vă sacrificați tinerețea ca să urmăriți adevărul. Trebuie să mă căsătoresc și să-mi trăiesc viața. Viața e scurtă și noi suntem tineri doar câțiva ani. Viața se sfârșește cât ai clipi. Pur și simplu nu-mi pot irosi tinerețea aici. Înainte ca ea să treacă, pot să fiu lipsit de griji și să-mi trăiesc viața la maximum timp de câțiva ani.” Unii oameni continuă să-și urmărească visele de a se îmbogăți; unii continuă să urmărească o carieră de funcționar și să-și îndeplinească visul de a deveni funcționari sau birocrați; unii urmăresc prosperitatea de a avea copii, așa că-și iau o soție care poate să le nască fii; unii oameni sunt hăituiți pentru credința lor în Dumnezeu, sunt persecutați ani de zile până devin slabi și se îmbolnăvesc, iar apoi își abandonează îndatoririle și se întorc acasă pentru a-și trăi anii rămași. Situația fiecăruia este diferită. Unii oameni pleacă de bunăvoie și cer să li se șteargă numele de pe listă, unii sunt non-credincioși care sunt înlăturați și unii fac tot felul de fapte rele și sunt excluși. Ce se află în adâncul sufletului acestor oameni? Care este esența lor? Ați văzut-o clar? Te simți profund impresionat de fiecare dată când poveștile acestor oameni îți ajung la urechi? S-ar putea să te gândești: „Cum au putut ajunge așa? Cum au putut atinge această finalitate? Înainte nu erau așa, erau minunați, deci cum s-au putut schimba atât de repede?” Aceste lucruri nu pot fi deslușite sau înțelese, indiferent cât de mult v-ați gândi la ele. Le cântăriți o vreme și vă gândiți: „Această persoană nu iubește lucrurile pozitive; este un non-credincios.” După o vreme, lucrurile pe care le fac aceste persoane, randamentul lor, comportamentul, unele dintre cuvintele și remarcile lor și ceea ce urmăresc se estompează în mintea ta sau în conștiința oamenilor și, după aceea, uiți aceste lucruri și, puțin câte puțin, sentimentele tale față de ele dispar. Când astfel de oameni, evenimente sau lucruri reapar, te gândești din nou: „O, e de neconceput! Cum au putut? Înainte nu erau așa. Pur și simplu nu-mi dau seama.” Simți din nou aceleași lucruri și înțelegi la fel. Spuneți-Mi, e păcat când acești oameni sunt dați în vileag și eliminați? (Nu.) Nu vă e dor de acești oameni? (Nu.) Nu luptați de partea acestor oameni? (Nu.) Atunci sunteți foarte necruțători. Cum de sunteți cu toții atât de lipsiți de empatie? Ei au părăsit biserica; cum de nu luptați de partea lor și nu aveți deloc empatie sau compasiune pentru ei? Cum de nu vă e milă de ei? Sunteți pur și simplu incapabili de empatie? Sunteți necruțători? (Nu.) Spuneți-Mi, este acesta un mod adecvat prin care casa lui Dumnezeu să-i trateze pe acești oameni? (Da.) În ce fel este adecvat? Spuneți-Mi. (Acești oameni au crezut în Dumnezeu timp de foarte mulți ani și au auzit atât de mult adevăr, încât faptul că ei se poartă acum într-un asemenea fel, că Îl trădează pe Dumnezeu și se îndepărtează de El arată că ei sunt non-credincioși care nu sunt demni de mila noastră și de care nu merită să ne fie dor.) Așadar, când au început să creadă în Dumnezeu, au fost plini de entuziasm, au renunțat la casele lor, la slujbele lor, au adus adesea jertfe și și-au asumat slujbe riscante pentru casa lui Dumnezeu. Oricum i-ați fi privit, cu toții s-au sacrificat sincer pentru Dumnezeu. Deci cum de s-au schimbat acum? E din cauză că Dumnezeu nu i-a plăcut și i-a folosit de la început? (Nu.) Dumnezeu tratează corect și egal pe fiecare și oferă oportunități tuturor. Cu toții au trăit viața bisericească, au mâncat și au băut cuvintele lui Dumnezeu și au trăit aprovizionați de Dumnezeu, udați și păstoriți de El, deci cum de s-au schimbat atât de mult? Comportamentul lor când au început să creadă în Dumnezeu și comportamentul lor când au părăsit biserica păreau să aparțină unor persoane diferite. Dumnezeu i-a făcut să-și piardă speranța? Casa lui Dumnezeu sau faptele Lui i-au făcut să se simtă atât de dezamăgiți? Oare Dumnezeu, cuvintele pe care le rostește sau lucrarea pe care o face le-au rănit demnitatea? (Nu.) Atunci care e motivul? Cine poate explica asta? (Cred că acești oameni au ajuns să creadă în Dumnezeu mânați de dorința lor de binecuvântări. Ei au crezut în Dumnezeu doar ca să primească binecuvântări. În momentul în care au văzut că nu au nicio speranță de a le primi, s-au îndepărtat de Dumnezeu.) Oare nu există o binecuvântare chiar în fața lor? Încă nu a sosit momentul să înceteze să-și îndeplinească îndatoririle, așadar, de ce se grăbesc? Cum de nu pot înțelege nici măcar asta? (Dumnezeule, cred că, atunci când acești oameni au început să creadă în Dumnezeu, ei s-au bazat pe entuziasmul lor și pe bunele lor intenții și au fost capabili să facă unele lucruri, dar acum casa lui Dumnezeu își tratează toată lucrarea tot mai serios. Le cere oamenilor să facă lucruri conform adevărurilor-principii, dar acești oameni nu acceptă adevărul, ei se dezlănțuie, făcând orice le place atunci când își îndeplinesc îndatoririle și sunt adesea emondați. Așadar, simt tot mai mult că nu pot continua să facă totul de mântuială, ca acum, până când, în final, părăsesc casa lui Dumnezeu. Cred că acesta este un motiv.) Ei nu pot continua să facă totul de mântuială ca acum – e adevărat acest lucru? (Da.) Ei nu pot continua să facă totul de mântuială ca acum – spunem asta cu privire la oamenii care fac lucrurile de mântuială. Există unii oameni care ajung să creadă în Dumnezeu și nu fac lucrurile de mântuială, sunt foarte sinceri, tratează această chestiune cu multă seriozitate, deci cum de nu au continuat? (Fiindcă, prin însăși natura lor, acești oameni nu iubesc adevărul. Au ajuns să creadă în Dumnezeu pentru a primi binecuvântări. Ei văd cum casa lui Dumnezeu vorbește mereu despre adevăr și simt aversiune și împotrivire față de adevăr, devin din ce în ce mai puțin dornici să participe la adunări și să asculte predici și, astfel, sunt dați în vileag.) Acesta este un tip de situație și există mulți oameni de acest fel. De asemenea, există unii oameni care își îndeplinesc mereu îndatoririle în mod neglijent, care nu le îndeplinesc niciodată bine sau nu-și asumă răspunderea pentru ele, orice datorie ar face. Nu e vorba că nu sunt capabili sau că nu au un calibru pe măsura sarcinii, ci că sunt neascultători și nu fac lucrurile conform cerințelor casei lui Dumnezeu. Ei fac întotdeauna lucrurile așa cum vor ei să le facă, până când, în cele din urmă, provoacă tulburări și perturbări fiindcă se dezlănțuie și fac tot ce le place. Nu se căiesc, indiferent de felul în care sunt emondați, astfel încât ajung să fie goniți. Acești oameni care sunt goniți au o fire incredibil de odioasă și o umanitate arogantă. Oriunde se duc, vor să aibă ultimul cuvânt, îi privesc de sus pe toți și se poartă ca niște tirani, până când, în final, sunt înlăturați. După ce unii oameni sunt înlocuiți și eliminați, ei simt că nimic nu le merge bine oriunde s-ar duce și că nimeni nu-i mai prețuiește și nu le mai acordă atenție. Nimeni nu-i mai stimează, nu mai pot avea ultimul cuvânt, nu pot obține ceea ce vor și nu au nicio speranță de a obține vreun statut, cu atât mai puțin de a primi binecuvântări. Simt că nu mai au nicio speranță de-a continua să facă totul de mântuială în biserică, nu mai au niciun interes față de ea, așa că aleg să plece – există mulți oameni de acest fel.

Există și unii oameni al căror motiv pentru a pleca este același ca al majorității celor care sunt eliminați. Indiferent de când cred în Dumnezeu acești oameni, ceea ce experimentează și văd personal în casa lui Dumnezeu este că adunările de acolo au scopul ca oamenii să citească perpetuu cuvintele lui Dumnezeu și să aibă părtășie despre adevăr, vorbind despre cunoașterea de sine, practicarea adevărului, acceptarea judecății și a mustrării, acceptarea emondării, îndeplinirea datoriei conform adevărurilor-principii, vorbind despre schimbarea firii și lepădarea de firile corupte. Conținutul despre lucrarea pe care o face Dumnezeu – fie că se are părtășie despre el în viața bisericească, fie că este o temă abordată în predici și părtășia oferită de Cel de mai sus – este în întregime adevărul, cuvintele lui Dumnezeu și pe deplin pozitiv. Totuși, acești oameni nu acceptă deloc adevărul. La început, au ajuns să creadă în Dumnezeu, pentru a primi binecuvântări și a profita. Privind natura-esență pe care o au, ei nu numai că nu iubesc lucrurile pozitive sau adevărul, dar, chiar mai grav, simt o repulsie extremă și sunt ostili față de lucrurile pozitive și de adevăr. De aceea, cu cât casa lui Dumnezeu are mai multă părtășie despre adevăr, cu cât vorbește mai mult despre practicarea adevărului, urmărirea acestuia și a face lucrurile conform principiilor, cu atât mai neliniștiți și mai plini de repulsie se simt acești oameni și cu atât mai puțin sunt doritori să asculte. Spuneți-Mi, ce le place acestor oameni să audă? Știți? (Le place să audă subiecte despre destinații și primirea de binecuvântări și despre lucrarea de propovăduire a Evangheliei, care atinge niveluri fără precedent.) Acestea sunt câteva lucruri pe care vor să le audă. De asemenea, le place să trâmbițeze sloganuri, să predice doctrine și să vorbească despre teologie, teorie și taine. Din când în când, vorbesc despre momentul în care lucrarea lui Dumnezeu se va încheia, când se vor abate marile dezastre, care va fi viitoarea destinație a omenirii, cum forțele malefice vor fi treptat distruse când vor veni dezastrele, cum Dumnezeu va înfăptui câteva semne și minuni și cum forțele și anvergura casei lui Dumnezeu se vor extinde și vor crește constant și, de asemenea, cum ei vor merge țanțoși, dându-se în spectacol. În plus, cel mai important lucru pentru ei este să fie tot timpul promovați și folosiți în casa lui Dumnezeu. Astfel, ei vor putea să facă lucruri de mântuială în casa lui Dumnezeu, pentru o vreme, dar, în timp ce fac asta, niciuna dintre lucrările făcute de Dumnezeu sau de casa Lui nu este ceea ce vor ei să fie și tot ce aud și văd sunt chestiuni legate de adevăr. Prin urmare, în inimile lor, ei sunt extrem de scârbiți de viața bisericească; nu sunt interesați de ea, se simt neliniștiți, incapabili să rămână și chinuiți de ea. Unii născocesc o scuză, un motiv și un pretext și găsesc o cale de a părăsi biserica, spunând: „Voi comite o faptă rea, voi da frâu liber negativității și voi face un lucru rău. Apoi, biserica mă va înlătura și mă va exclude, așa că voi avea justificarea perfectă pentru a părăsi biserica.” Mai sunt și cei care predau cărțile conținând cuvintele lui Dumnezeu, își strâng lucrurile și pleacă atunci când se duc să-și facă permise de ședere, fără ca măcar să-și ia rămas-bun. Acești oameni sunt ca niște huligani și prostituate și nu fac lucrurile în felul în care le fac oamenii normali. Ceea ce gândesc femeile virtuoase și oamenii normali și ceea ce spun când sunt în preajma altor oameni sunt chestiunile serioase despre cum trebuie trăită viața. Cum să trăiască o viață bună, cum să permită întregii familii să mănânce bine, să poarte haine decente, să aibă un cămin bun, cum să-și crească până la maturitate copiii și cum să-i facă să urmeze calea cea dreaptă – acestea sunt lucrurile la care se gândesc. Cu toate acestea, acei huligani și acele prostituate nu se gândesc niciodată la aceste lucruri. Dacă vorbești cu ei despre aceste chestiuni adecvate, îi enervezi, iar ei te urăsc și se îndepărtează de tine. Așadar, la ce se gândesc ei? Se gândesc mereu la mâncare, băutură și petreceri? (Da.) Ei se gândesc mereu la mâncare, băutură și petreceri, precum și la lucruri desfrânate. Când vorbesc cu oameni normali despre aceste lucruri, aceștia din urmă nu răspund; oamenii normali nu sunt ca ei, nu au un limbaj comun și nu sunt pe aceeași lungime de undă. Lucrurile despre care vorbesc oamenii normali nu se află în inimile lor, ei nu le pot tolera și nu vor să le asculte. Ei cred că o astfel de viață înseamnă că își fac singuri o mare nedreptate și că trăiesc încătușați și lipsiți de libertate. Ei cred că a fi mereu îmbrăcați frumos pentru a seduce un membru al sexului opus este un mod de viață incitant și lipsit de griji – pentru ei, este viața perfectă! Acești oameni care părăsesc biserica sunt invidioși pe viețile necredincioșilor, pe plăcerile păcatului și cred că a-și petrece zilele și a trăi în felul în care o fac necredincioșii este singura cale prin care pot duce o viață incitantă și fericită și singura cale de a trăi fără să se dezamăgească pe ei înșiși. Acești non-credincioși, întocmai precum huliganii și prostituatele, nu au umanitate normală și nu sunt oameni normali. Dacă le ceri să facă un lucru pozitiv, ei refuză categoric fiindcă, în adâncul sufletului lor și în natura-esența pe care o au, nu iubesc lucrurile pozitive și sunt scârbiți de adevăr. Ce lucruri fac ei? Ce fac ei în biserică, printre frați și surori și atunci când își îndeplinesc îndatoririle? Le îndeplinesc într-o manieră neglijentă, rostesc teorii pompoase, trâmbițând mereu sloganuri, dar nefăcând, de fapt, nimic – acesta este comportamentul lor normal. Ei nu fac niciodată tot ce pot pentru a-și îndeplini datoria, sunt mereu neglijenți și doar fac lucrurile mecanic, doar ca să-i vadă ceilalți, căutând în același timp să obțină prin tertipuri prestigiu și profit în preajma altor oameni. În plus, acești oameni răi îi fac pe alții să sufere și îi suprimă, iar oriunde sunt oameni răi, nu există pace și odihnă – există numai haos. Când oameni răi sunt la conducere, nu numai că lucrarea nu progresează eficient, dar devine paralizată; când oameni răi controlează o biserică, oamenii buni sunt hărțuiți, biserica devine insuportabil de haotică, credința aleșilor lui Dumnezeu va deveni lipsită de entuziasm, iar ei vor deveni negativi și slabi. Oriunde sunt oameni răi, ei joacă un rol perturbator și distructiv. Cea mai evidentă manifestare a oamenilor răi este lipsa dorinței lor de a-și îndeplini îndatoririle. Chiar dacă și le îndeplinesc, o fac într-o manieră neglijentă și nu le tratează niciodată cu seriozitate. În plus, ei îi deranjează și pe ceilalți atunci când aceștia își îndeplinesc îndatoririle. Mai există un aspect care trebuie subliniat, și anume că oamenii răi nu citesc cuvintele lui Dumnezeu, nu se roagă, nu au părtășie despre adevăr cu ceilalți și nu și-au deschis niciodată cărțile conținând cuvintele lui Dumnezeu. Unii vin cu argumente amăgitoare în apărarea oamenilor răi, spunând: „Deși nu au citit cuvintele lui Dumnezeu, tot ascultă predicile.” Dar le înțeleg? Ei pur și simplu nu ascultă cu seriozitate, nu urmăresc niciodată videoclipurile și filmele produse de casa lui Dumnezeu, nu ascultă imnuri, mărturii bazate pe experiență sau înregistrări ale predicilor. La adunări, li se face somn și chiar sunt unii care își pierd vremea pe telefoane și urmăresc programe de divertisment, și mai există și unii care se uită la filme pentru adulți. Nimic din ceea ce fac toată ziua nu are nicio legătură cu credința în Dumnezeu sau urmărirea adevărului. Pe măsură ce casa lui Dumnezeu are părtășie tot mai detaliată despre adevăr, scârba pe care o simt față de adevăr și față de lucrurile pozitive devine tot mai evidentă. Se simt neliniștiți și, în limita de timp pe care o pot tolera, sunt incapabili să vadă destinația bună, finalitatea bună și marile dezastre după care tânjesc atât de mult și așteaptă în zadar aceste lucruri. Așteaptă aceste lucruri în zadar, așa că oare inimile lor nu sunt tulburate? (Ba da, sunt.) Ce fel de tulburare? Nu își fac mereu calcule în sinea lor? Ei nu sunt niciodată pregătiți să accepte judecata și mustrarea de la Dumnezeu, suveranitatea și rânduielile Lui, să se supună rânduielilor casei lui Dumnezeu și să facă tot ce pot pentru a-și îndeplini îndatoririle oricând și oriunde. Care este mentalitatea lor? Ei sunt pregătiți, oricând și oriunde, să-și facă bagajele și să plece. Ei sunt de mult pregătiți să plece oricând, să-și ia rămas-bun de la biserică și de la frați și surori, să se separe complet de acestea și să rupă toate legăturile. Momentul în care pleacă este acela când ajung la capătul limitei de timp pe care sunt capabili să o tolereze. Nu-i așa? (Ba da.)

După ce sunt înlocuiți sau eliminați, unii oameni, indiferent de motiv, rămân capabili să persevereze în a-și îndeplini datoria cât pot ei de bine. Unii nu caută deloc adevărul și, astfel, decid să nu-și mai îndeplinească datoria. În vreme ce și-o îndeplineau, deja dădeau semne de repulsie și nerăbdare față de ea, vrând mereu să scape de viața bisericească și să nu-și îndeplinească datoria. Întrucât acești oameni nu sunt interesați de adevăr, ei nu se bucură de viața bisericească și nu sunt dispuși să-și îndeplinească datoria. Așteaptă cu nerăbdare doar venirea zilei lui Dumnezeu, ca să poată primi binecuvântări; nu sunt capabili să continue să facă lucruri de mântuială ca acum, ei văd că dezastrele devin tot mai mari și cred că, dacă nu caută plăcerile trupești acum, vor pierde șansa s-o facă. Așa că părăsesc biserica fără să privească în urmă, fără nicio reținere. Din acel moment, ei dispar în oceanul de oameni și nimeni din biserică nu mai aude nimic despre ei – acesta este modul în care acești non-credincioși sunt expuși și eliminați. Cu cât casa lui Dumnezeu are mai multă părtășie despre adevăr și le cere oamenilor să-l practice și să pătrundă în realitate, cu atât mai multă repulsie simt ei și nu vor să audă nimic despre asta. Nu numai că nu acceptă aceste lucruri, dar li se și împotrivesc. Ei înțeleg foarte bine situația: știu că oamenii ca ei nu au niciun loc în casa lui Dumnezeu, că nu se sacrifică realmente pentru Dumnezeu în credința lor, că nu fac tot ce pot când își îndeplinesc datoria, că sunt mereu neglijenți în datoria lor și că simt repulsie și detestare extreme față de adevăr; de asemenea, știu că, mai devreme sau mai târziu, vor fi eliminați, că acesta va fi cu siguranță finalul. Ei și-au făcut de mult planurile, gândindu-se: „În orice caz, un om ca mine sigur nu va primi binecuvântări, deci cel mai bine e să plec acum, să mă bucur de viața în lume timp de câțiva ani, să trăiesc viața bună câțiva ani și să nu mă dezamăgesc.” Nu fac ei astfel de planuri? (Ba da.) Cu astfel de intenții și planuri, își pot oamenii îndeplini bine datoria? Nu, nu pot. Prin urmare, indiferent de câți ani cred acești oameni în Dumnezeu, ei nu au nicio reținere să se despartă de Dumnezeu, de casa Lui, de biserică, de frați și surori sau de viața bisericească. Într-o zi spun că pleacă, iar în următoarea sunt îmbrăcați ca niște necredincioși, la patru ace și machiați strident, îmbrăcându-se, vorbind și comportându-se exact ca niște necredincioși; se îmbracă în haine ciudate și, pentru tine, nu arată bine, totuși, rămân inconștienți de modul în care apar în ochii tăi. Cum se face că se schimbă atât de repede? (Fiindcă și-au făcut demult planurile și așa este natura lor.) Așa e. Și-au făcut demult planurile; ei n-au născocit aceste planuri cu câteva zile înainte de plecare, ci au hotărât să facă asta cu mult timp în urmă. Au complotat și au plănuit multă vreme cum vor mânca, bea, petrece, cum se vor comporta și cum vor trăi. Nu le place să trăiască viața bisericească, să-și îndeplinească datoria, să aibă părtășie despre adevăr și, cu atât mai puțin, să asculte predici și să participe la adunări în fiecare zi. Sunt sătui până peste cap de acest fel de viață bisericească și, dacă n-ar fi fost vorba să primească binecuvântări, să obțină o destinație bună și să scape de marile dezastre, ei n-ar fi capabili să continue nici măcar o zi – aceasta este adevărata lor față. Așadar, cum ar trebui să vă comportați cu astfel de oameni, atunci când îi reîntâlniți? Îi veți convinge prin cuvinte pline de tact sau le veți oferi mai mult sprijin și ajutor? Sau veți fi triști să-i vedeți că pleacă și vă veți folosi de iubirea voastră ca să încercați să-i schimbați? Cum ar trebui să-i abordați? (Ar trebui să le cerem să plece imediat și să meargă în lumea necredincioșilor.) Corect, cereți-le să se întoarcă în lume și nu vă mai bateți capul cu ei! Le spui: „Gândește-te bine, ca să nu regreți decizia ta mai târziu!” Ei spun: „M-am gândit bine și, orice greutăți aș înfrunta în viitor, nu mă voi întoarce și nu voi regreta!” Tu spui: „Atunci, du-te! Nu te oprește nimeni. Cu toții îți dorim succes și sperăm să-ți atingi idealurile și să-ți îndeplinești visurile dorite. Sperăm și că, atunci când va veni ziua în care vei vedea cum alți oameni sunt mântuiți, să nu simți invidie sau regret! La revedere!” Nu este acesta un lucru foarte potrivit pe care să li-l spuneți? (Ba da.) Așadar, privind astfel de oameni în felul acesta, pe de o parte, trebuie să le vedeți clar natura-esență, în vreme ce, pe de altă parte, trebuie să-i abordați în modul potrivit. Dacă sunt non-credincioși, necredincioși, dar totuși sunt dornici să muncească și pot fi ascultători și supuși, atunci, chiar dacă nu urmăresc adevărul, nu-i deranjați și nu-i îndepărtați. În schimb, lăsați-i să continue să muncească și, dacă puteți să-i ajutați, atunci ajutați-i! Dacă nu vor nici măcar să muncească și încep să fie neglijenți și să comită fapte rele, atunci noi am făcut tot ce trebuia făcut. Dacă vor să plece, atunci lăsați-i să plece și nu le duceți dorul după ce pleacă! Au ajuns în punctul în care ar trebui să plece, iar astfel de oameni nu merită mila voastră, fiindcă sunt non-credincioși. Cel mai de plâns este că există unii oameni care sunt incredibil de nesăbuiți, care au mereu sentimente personale față de cei care sunt goniți, cărora mereu le e dor de ei, care vorbesc pentru ei, le țin partea și care chiar plâng, se roagă și imploră pentru ei. Ce credeți despre ceea ce fac acești oameni? (Că este o mare nesăbuință.) În ce fel? (Cei care pleacă sunt non-credincioși, nu acceptă adevărul și pur și simplu nu merită să ne rugăm pentru ei sau să ne fie dor de ei. Numai cei cărora Dumnezeu le oferă oportunități și care au speranța de a fi mântuiți merită lacrimile și rugăciunile celorlalți. Dacă cineva se roagă pentru un non-credincios sau un diavol, atunci este foarte nesăbuit și ignorant.) Pe de o parte, nu cred cu adevărat că există un Dumnezeu – sunt non-credincioși; pe de altă parte, natura-esență a acestor oameni este aceea a unor necredincioși. Care este semnificația subînțeleasă aici? Aceea că ei nu sunt deloc oameni, ci natura-esență pe care o au este aceea a unui diavol, a Satanei, și că acești oameni Îi sunt potrivnici lui Dumnezeu. Astfel stau lucrurile cu privire la natura-esență pe care o au. Totuși, mai există un aspect, și anume acela că Dumnezeu alege oameni, nu diavoli. Așadar, spuneți-Mi, sunt acești diavoli aleșii lui Dumnezeu și sunt selectați de El? (Nu.) Ei nu sunt aleșii lui Dumnezeu, așa că dacă ai mereu legături emoționale cu acești oameni și ești trist să-i vezi plecând, atunci nu înseamnă că ești nesăbuit? Nu te face asta potrivnic lui Dumnezeu? Dacă nu ai sentimente profunde față de adevărații frați și surori și, totuși, le ai pentru acești diavoli, atunci tu ce ești? Ești cel puțin confuz, nu privești oamenii conform cuvintelor lui Dumnezeu, încă nu te comporți având perspectiva corectă și nu tratezi chestiunile principial. Ești un om confuz. Dacă ai sentimente pentru unul dintre acești diavoli, atunci te vei gândi: „O, dar este un om atât de bun și avem o relație minunată! Ne înțelegem bine și mă ajută foarte mult! Când sunt slab, mă alină foarte mult, iar când greșesc, este tolerant și răbdător cu mine. E foarte iubitor!” A fost așa numai cu tine, deci ce ești tu? Nu ești doar o altă ființă umană obișnuită și coruptă? Și cum tratează acea persoană adevărul, pe Dumnezeu și datoria pe care i-o încredințează casa lui Dumnezeu? De ce nu vezi lucrurile din aceste perspective? Este corect să vezi lucrurile din perspectiva propriilor interese, cu ochii și sentimentele tale trupești? (Nu.) În mod clar nu este corect! Și, de vreme ce nu este un mod corect de a vedea lucrurile, ar trebui să renunți și să schimbi perspectiva și punctul de vedere cu care privești acea persoană. Ar trebui să cauți să abordezi și să te comporți cu acea persoană având cuvintele lui Dumnezeu drept bază – acesta este punctul de vedere pe care aleșii lui Dumnezeu ar trebui să-l adopte și atitudinea pe care ar trebui s-o aibă. Nu fi prost! Crezi că ești un om bun pentru că ți-e milă de alții? Ești incredibil de nesăbuit și nu ai deloc principii. Nu tratezi oamenii conform cuvintelor lui Dumnezeu; stai de partea Satanei și simpatizezi cu el și cu diavolii. Simpatia ta nu este îndreptată către aleșii lui Dumnezeu sau către cei pe care El vrea să-i mântuiască și nu este îndreptată către adevărații frați și surori.

Acești oameni care sunt non-credincioși nu sunt niciodată dispuși să-și îndeplinească datoria și vor mereu s-o îndeplinească așa cum le place. Oricum ai avea părtășie despre adevăr cu ei, ei nu o acceptă și, chiar dacă înțeleg puțin adevărul, nu-l pun în practică. Mai există o manifestare principală pe care o arată – care este aceea? Faptul că și-au îndeplinit mereu datoria într-o manieră neglijentă, sunt mereu neglijenți și refuză cu încăpățânare să se căiască. Sunt foarte atenți, serioși și riguroși cu treburile personale și nu îndrăznesc deloc să le neglijeze. S-au gândit cu atenție la mâncarea, îmbrăcămintea, statutul, reputația, respectul de sine, plăcerile trupului, bolile, viitorul, perspectivele, pensionarea lor și chiar și la chestiuni privind propria moarte – au acoperit toate aspectele. Când e vorba de chestiuni privind îndeplinirea datoriei lor, ei sunt complet neatenți și cu atât mai puțin urmăresc adevărul. Unora li se face somn și ațipesc de fiecare dată când participă la o adunare și chiar simt repulsie când Îmi aud glasul. Nu se simt deloc în largul lor, se simt neliniștiți, se întind și cască, își scarpină urechile și-și freacă obrajii. Se comportă ca niște animale. Unii spun: „Predicile durează mult la adunări, iar unii oameni nu pot sta într-un loc atât de mult timp.” De fapt, uneori adunarea abia a început și ei deja se foiesc și simt repulsie în timp ce ascultă. De asta ei nu ascultă niciodată predicile sau nu citesc cuvintele lui Dumnezeu. În clipa în care aud pe cineva având părtășie despre adevăr, ei simt repulsie și sunt sătui până peste cap să vadă oameni ascultând cu mare atenție. Care este natura-esență pe care o au astfel de oameni? Ei poartă piele de om; la exterior, sunt oameni, dar dacă le îndepărtezi pielea, sunt diavoli, nu oameni. Dumnezeu vrea ca mulți să fie mântuiți, vrea ca aceia cu umanitate să fie mântuiți; El nu vrea ca diavolii să fie mântuiți. Dumnezeu nu mântuiește diavoli! Trebuie să-ți amintești asta mereu și să nu uiți acest lucru! Nu trebuie să te asociezi cu niciunul dintre cei care poartă piei de oameni, dar a căror natură și esență sunt acelea ale unor diavoli. Dacă nu rupi toate legăturile cu o astfel de persoană și încerci să-i faci pe plac și s-o flatezi, atunci vei deveni batjocura Satanei, iar Dumnezeu te va detesta și va spune: „Nebun orb, nu poți înțelege pe nimeni!” Dumnezeu nu mântuiește diavoli, înțelegi? (Da.) Dumnezeu nu mântuiește diavoli și nici nu alege diavoli. Diavolii nu pot iubi niciodată adevărul, nici nu-l pot urmări, cu atât mai puțin se pot supune lui Dumnezeu – ei nu se pot supune niciodată lui Dumnezeu. Ei cred în El nu pentru că-I iubesc dreptatea și corectitudinea și nu ca să poată urmări dobândirea mântuirii. Își exprimă repulsia și disprețul pentru frica de Dumnezeu a lui Iov și pentru faptul că se ferea de rău, iar în inimile lor simt o repulsie și o împotrivire enormă față de chestiunea urmăririi adevărului. Dacă nu Mă credeți, doar uitați-vă la cei din jurul vostru care au fost goniți și dați în vileag și vedeți ce ascund în suflet, despre ce vorbesc când nimeni nu ascultă, de ce le pasă, care este atitudinea lor față de propria viață și supraviețuire, față de oamenii, evenimentele și lucrurile din jurul lor, precum și ceea ce spun și ce opinii exprimă. Din toate aceste expresii și manifestări, poți vedea clar exact ceea ce sunt, de ce sunt capabili să plece și de ce casa lui Dumnezeu vrea să-i îndepărteze. Nu este aceasta o lecție care merită învățată? (Ba da, este.) Și care este lecția pe care ați învățat-o? Ce ați înțeles? (Am învățat cum să avem discernământ și am înțeles că, în adâncul sufletului acestor oameni, ei nu iubesc adevărul și sunt scârbiți de el. Ei doar fac lucruri de mântuială în casa lui Dumnezeu și, mai devreme sau mai târziu, vor fi îndepărtați.) Dacă vedeți lucrurile în felul acesta, asta arată că ați învățat lecția.

Ești capabil să vezi cum diavolilor și Satanei din tărâmul spiritual le este scârbă de adevăr și-l urăsc? Ești capabil să vezi cum diavolii și Satana Îl sfidează și-L hulesc pe Dumnezeu? Ești capabil să vezi ce cuvinte, zicale și metode folosesc diavolii și Satana ca să-L atace pe Dumnezeu? Ești capabil să vezi ce le permite Dumnezeu să facă diavolilor și Satanei, felul în care o fac și care este atitudinea lor? (Nu.) Nu poți vedea aceste lucruri. Prin urmare, orice spune Dumnezeu este doar o închipuire sau o imagine în inima ta; nu este realitatea. Întrucât nu ai văzut aceste lucruri cu ochii tăi, tot ce poți să faci este să te bazezi pe închipuirea ta și să-ți imaginezi un astfel de tablou sau un fel de faptă. Cu toate acestea, când întâlnești acești diavoli și satane în carne și oase, care poartă piele de om, practic intri în contact cu discursul și acțiunile diavolilor și ale satanelor, precum și cu faptele și dovezile că ei Îl judecă, atacă, sfidează și hulesc pe Dumnezeu – vei vedea cu absolută claritate firea lor de a le fi scârbă de adevăr și de a-l urî. Acești diavoli și satane care poartă piele de om Îl atacă pe Dumnezeu exact în același mod în care o fac diavolii și satanele din tărâmul spiritual; sunt absolut identici, doar că diavolii și satanele care poartă piele de om au adoptat o formă diferită de a-L ataca pe Dumnezeu – totuși esența lor rămâne aceeași. Ei poartă piele de om și s-au transformat în oameni, dar tot vin să-L judece, atace, sfideze și hulească pe Dumnezeu. Modul în care acești diavoli și satane în carne și oase și non-credincioși Îl judecă, atacă și sfidează pe Dumnezeu și în care Îi dărâmă lucrarea și tulbură lucrarea bisericii este exact același în care diavolii și satanele din tărâmul spiritual fac toate aceste lucruri. Prin urmare, când vezi cum diavolii și satanele din lumea materială Îl sfidează pe Dumnezeu, vezi cum diavolii și satanele din tărâmul spiritual Îl sfidează pe Dumnezeu – nu există nicio diferență. Provin din aceeași sursă și posedă aceeași natură-esență; de aceea fac aceleași lucruri. Indiferent de forma pe care o iau, toți fac aceleași lucruri. Prin urmare, acești diavoli și satane care poartă piele de om Îl sfidează pe Dumnezeu, Îl atacă și manifestă o repulsie și o împotrivire extremă față de adevăr, din cauza naturii lor și fiindcă nu se pot abține. De ce spun că nu se pot abține? Ei par a fi oameni, trăiesc împreună cu alți oameni, mănâncă trei mese complete pe zi, primesc o educație și cunoștințe umane, au aceleași aptitudini de viață și moduri de a trăi ca și ceilalți oameni; cu toate acestea, duhul lor interior nu este același cu al celorlalți oameni și nici esența lor nu este aceeași. Așadar, esența, rădăcina și sursa părerilor pe care le au și a lucrurilor de care sunt capabili sunt cele care dictează ceea ce sunt acești oameni. Dacă Îl atacă și-L hulesc pe Dumnezeu, atunci sunt diavoli, nu oameni. În piele de om, oricât de bine ar suna sau oricât de corecte sunt lucrurile pe care le spun ei, natura-esență pe care o au este aceea a diavolilor. Diavolii pot spune lucruri care sună bine ca să inducă în eroare oamenii, totuși, ei nu acceptă deloc adevărul și cu atât mai puțin îl pun în practică – exact așa stau lucrurile. Uitați-vă la acei oameni răi și antihriști și la cei care-L sfidează și-L trădează pe Dumnezeu – nu sunt ei astfel de persoane? Ei sunt capabili să spună lucruri care sună bine, dar nu sunt capabili să facă nimic practic. Pot să le arate puțin respect și să le spună lucruri care sună bine oamenilor care au statut și putere, mai ales superiorilor lor direcți, dar când vin înaintea lui Dumnezeu, ei nu arată nici minimul de respect pentru Dumnezeul întrupat. Dacă le cereți să se ocupe de o anumită chestiune pentru Dumnezeu, ei chiar nu vor să o facă și, chiar dacă o fac, o fac în mod neglijent. De ce sunt capabili să-L trateze pe Dumnezeu în felul acesta? Oare pentru că adevărul i-a dezamăgit? Oare Dumnezeu i-a dezamăgit? A mai interacționat Dumnezeu cu ei? Răspunsul la aceste întrebări este nu, iar Dumnezeu nici măcar nu i-a întâlnit niciodată. Deci cum se face că acești oameni au o astfel de atitudine față de Dumnezeu și de adevăr? Există un motiv și anume acela că natura-esență pe care o au este, în mod inerent, în opoziție cu Dumnezeu. De aceea ei nu se pot abține să nu-L ridiculizeze, hulească, disprețuiască, judece și atace pe Dumnezeu în inimile lor și chiar fac asta fără niciun fel de scrupule – acest lucru este decis de natura-esență pe care o au. Ei fac acest lucru aproape fără niciun efort, cuvintele le scapă din gură pe negândite, fără să-și dea seama, aceste lucruri se revarsă în mod natural. Ei le pot arăta respect altor oameni, oamenilor cu statut și oamenilor obișnuiți, dar disprețuiesc complet adevărul și pe Dumnezeu. Ce sunt ei? (Diavoli.) Așa este, sunt diavoli, nu oameni, indiferent de vârsta lor. Unii oameni spun: „Poate că doar sunt tineri și nu înțeleg lucrurile.” Crezi că sunt tineri și nu înțeleg lucrurile, dar atunci când merg în lume și în societate și văd oameni mai în vârstă, întotdeauna li se adresează cuviincios. Numai când Îl văd pe Dumnezeu nu I se adresează, spunând, în schimb: „Hei” sau „Tu de colo” sau doar „Tu”. Ei nu I se adresează lui Dumnezeu. În societate, știu să-i respecte pe cei bătrâni și să aibă grijă de cei tineri și sunt civilizați și politicoși. Cu toate acestea, când vin înaintea lui Dumnezeu, nu sunt capabili să facă aceste lucruri și nu înțeleg cum să-L onoreze. Așadar, ce sunt ei? (Diavoli.) Sunt diavoli, diavoli tipici! Sunt capabili să le arate respect și să fie politicoși cu oameni prestigioși din societate, cu cei care au statut, cu cei pe care îi admiră și chiar și cu cei de la care pot obține beneficii; doar că, atunci când vin înaintea lui Dumnezeu, ei nu arată deloc respect sau politețe, ci se împotrivesc imediat, disprețuindu-L în mod deschis și tratându-L cu o atitudine disprețuitoare. Ce sunt ei? Sunt diavoli, diavoli tipici! Acești non-credincioși, acești oameni care se infiltrează în casa lui Dumnezeu și sunt mai apoi îndepărtați și dați afară, sunt toți acest tip de persoane, sută la sută. Ei I se împotrivesc lui Dumnezeu și, astfel, Îl tratează cu dispreț, iar când e vorba de datoria pe care Dumnezeu le cere oamenilor s-o îndeplinească, cu atât mai mult nu țin cont de ea. Indiferent de statutul lor în societate, de nivelul lor de educație, de vârsta sau genul lor, natura-esență pe care o au este aceeași. Când sunt în lume și întâlnesc o persoană oficială care le cere să facă ceva, abia așteaptă să se târască pe jos și să se ploconească. Sunt fericiți și dispuși să fie sclavii acelei persoane oficiale și vor încerca să o flateze cât de bine pot. Dacă primesc o strângere de mână sau o îmbrățișare de la o celebritate sau un președinte, se simt onorați și poate că nu se vor mai spăla pe mâini sau nu-și vor mai schimba hainele cât vor trăi. Ei consideră că aceste celebrități și oameni mari sunt mai presus și mai măreți chiar și decât Dumnezeu și de aceea, în inimile lor, sunt capabili să-L disprețuiască pe Dumnezeu. Indiferent ce spune Dumnezeu sau ce lucrare face, acești oameni nu consideră aceste lucruri demne de menționat. Nu numai că nu le consideră demne de menționat, dar vor tot timpul să lucreze asupra cuvintelor lui Dumnezeu și să le schimbe, să le adauge propriul înțeles și să le facă să fie în deplin acord cu ceea ce gândesc ei – toți aceștia sunt oameni care au probleme cu natura-esență pe care o dețin. Spuneți-Mi, este potrivit să le permitem acestor oameni care aparțin diavolilor sau acestor oameni cu natura-esență a diavolilor să rămână în casa lui Dumnezeu? (Nu, nu este.) Nu, nu este. Ei nu sunt la fel ca aleșii lui Dumnezeu: aleșii lui Dumnezeu aparțin lui Dumnezeu, pe când acești oameni aparțin diavolilor și Satanei.

Ce fel de oameni trebuie să se întrunească pentru a forma o biserică? Ce fel de oameni sunt doriți în casa lui Dumnezeu și cărui tip de oameni aparține casa lui Dumnezeu? Spuneți-Mi. (Oameni care cred cu adevărat în Dumnezeu și urmăresc adevărul.) E puțin cam aspru. Din punctul Meu de vedere, limita minimă și standardul minim trebuie să fie oamenii care sunt dispuși să muncească. Poate că nu iubesc adevărul, dar asta nu înseamnă că sunt scârbiți de el. Fac ceea ce le cere casa lui Dumnezeu să facă, fără să pună întrebări, sunt ascultători și capabili să se supună. Când vine vorba de condițiile pentru urmărirea adevărului, unii ar putea considera că au un calibru slab, nu se bucură să facă acest lucru și nu sunt prea interesați. Ar putea crede că e acceptabil să asculte din când în când câte o predică și, uneori, când o ascultă, adorm, iar când se trezesc, se întreabă: „Ce ascultam? Am uitat. Mai bine mă apuc de lucru. E suficient doar să lucrez.” Nu sunt indisciplinați sau perturbatori și muncesc din greu la orice sarcină le este rânduită. Au un real aer de sinceritate și sunt ca niște cai de bătaie bătrâni – proprietarul lor doar le spune să lucreze și, fie că este vorba de rotit o piatră de moară, de tras la plug, de munca la câmp sau de trasul căruței, ei au mereu un real aer de sinceritate și pot îndeplini sarcini fără să provoace necazuri. Ce gândesc ei? „Mi se spune că sunt un muncitor, așa că voi munci. Nu sunt bun de nimic, sunt un nimeni de rând. Muncind pentru Dumnezeu, El mă înalță, iar eu nu mă simt deloc nedreptățit.” Vezi, aceasta e atitudinea pe care o au. Așadar, astfel de oameni ar trebui să fie păstrați în casa lui Dumnezeu. Deși s-ar putea să aibă unele defecte, neajunsuri și obiceiuri proaste sau s-ar putea să aibă un calibru slab sau să fie nesăbuiți, Eu pot să-i tolerez și să-i includ pe toți acești oameni; nu este o problemă, iar Eu ofer oportunități acestor oameni. Ce oportunități? Le ofer oportunitatea de a munci sau de a obține mântuirea? Ambele, desigur. În calitate de ființe create, ei sunt dispuși să muncească pentru Dumnezeu, să muncească în casa lui Dumnezeu și este dreptul lor să facă asta. În plus, cu această dorință pe care o au, ar trebui să li se ofere oportunitatea de a obține mântuirea. Totuși, există unii care spun: „Dar ei nu caută să obțină mântuirea!” Dacă nu caută să obțină mântuirea, atunci asta e treaba lor, dar cel puțin, acestor oameni li se poate face o favoare specială și li se poate da oportunitatea de a obține mântuirea și au șansa de a fi mântuiți. Ce vreau să spun prin „au șansa”? Adică ei au un calibru slab, sunt puțin nesăbuiți, nu-și pot asuma lucrări foarte mari sau importante atunci când își îndeplinesc îndatoririle, ci fac doar o datorie obișnuită, nu joacă un rol foarte important în casa lui Dumnezeu, nu-și asumă nicio sarcină importantă în timp ce Dumnezeu Își extinde lucrarea și nu aduc o contribuție prea mare; cu toate acestea, întrucât au această dorință de a fi dispuși să muncească pentru Dumnezeu, li se face o favoare specială și li se dă șansa de a fi mântuiți – aceasta este favoarea specială care li se oferă. Dumnezeu oferă multe oportunități fiecăruia. Tratează Dumnezeu oamenii în mod echitabil? (Da.) Fiindcă oricât de slabi sunt, oricât de slab este calibrul lor, oricât de nesăbuiți sunt, ei sunt membri ai rasei umane obișnuite și corupte; ei personal doar nu urmăresc foarte activ adevărul, dar tot sunt drepți ca oameni. În final, dacă sunt capabili să câștige adevărul sau să obțină mântuirea, în ceea ce-L privește pe Dumnezeu, El le acordă bunătate și le face o favoare specială, fiindcă acești oameni sunt făcuți dintr-un aluat complet diferit de cel al neîncrezătorilor și diavolilor care I se împotrivesc lui Dumnezeu și au o esență diferită. Acei oameni sunt diavoli și dușmanii lui Dumnezeu, în vreme ce acești oameni, în ciuda faptului că doar caută să muncească și se mulțumesc cu asta, nu au deloc împotrivire față de Dumnezeu în inimile lor. Ei niciodată nu-L vor ataca, judeca sau huli activ pe Dumnezeu și au o atitudine pozitivă și corectă față de El, adică sunt dispuși să muncească pentru El, fie că sunt capabili să obțină mântuirea sau nu. Apoi există unii care sunt puțin mai buni decât atât și care, în timp ce muncesc, sunt capabili să pună în practică unele adevăruri, atât cât pot ei, care caută în mod activ și pozitiv unele adevăruri-principii și care se străduiesc să nu se abată de la principii. Acestea sunt dorința și atitudinea pe care le au și astfel Dumnezeu le oferă bunătate. El nu-i tratează nedrept, pur și simplu nu renunță la ei și le oferă mereu oportunități. Până când lucrarea lui Dumnezeu se va încheia, dacă au obținut supunerea față de Dumnezeu și pot scăpa de influența Satanei, atunci Dumnezeu îi va conduce în Împărăție – aceasta este destinația pe care ar trebui s-o aibă. Dumnezeu vrea să-i mântuiască pe acești oameni și nu va renunța la ei; cât despre felul în care Dumnezeu va face asta și cum va împlini aceste cuvinte, într-o zi veți afla. Care este atitudinea lui Dumnezeu față de diavoli și satane? (Este scârbit de ei.) Atitudinea lui este că este scârbit de ei. Nu mai este nevoie să spunem că este scârbit de ei. Dumnezeu folosește diavoli și satane ca să facă servicii la timpul și locul potrivit, în situația potrivită și cu lucrurile potrivite. Odată ce au făcut servicii, El îi dă afară fără să stea pe gânduri. Natura-esență pe care o au, care nu urmărește adevărul și care este scârbită de el este dată în vileag constant, în tot felul de situații. Dumnezeu nu le acordă bunătate, fiindcă îi detestă în mod absolut și este extrem de dezgustat de ei. Acești oameni nesăbuiți cu un calibru slab, dintre care unii s-ar putea să fie chiar confuzi, sunt totuși dispuși să muncească pentru Dumnezeu și au atitudinea și determinarea de a „dori să muncească și să nu regrete asta niciodată”. Prin urmare, în viața de zi cu zi, Dumnezeu le va ierta mereu nesăbuința și le va tolera slăbiciunea și, de asemenea, îi va proteja și va veghea asupra lor. Ce vreau să spun atunci când zic că Dumnezeu îi va proteja și va veghea asupra lor? Adică Dumnezeu îi va lumina în privința sensurilor proprii ale celor câteva adevăruri pe care ei sunt capabili să le pătrundă și le va permite să înțeleagă adevărurile pe care sunt capabili să le pătrundă; Dumnezeu este cu ei, oferindu-le pace și bucurie, iar atunci când întâlnesc ispite, Dumnezeu va rândui medii potrivite ca să-i apere de ele. Care sunt principalele ispite? Există multe ispite: căsătoria, relațiile nepotrivite între bărbați și femei, banii, statutul, faima și profitul, reputația, precum și o slujbă bună și un pachet salarial bun și așa mai departe – toate acestea sunt ispite. Și în ce alte feluri îi protejează Dumnezeu pe oameni? El te vindecă de boală ca să nu suferi, te ferește să fii prins în capcană și atacat de oameni răi și așa mai departe. În plus, atunci când întâmpini unele dificultăți sau lucruri care par catastrofale, Dumnezeu va rândui unii oameni, evenimente și lucruri ca să te protejeze de aceste calamități și dificultăți, permițându-ți să muncești nestingherit pentru Dumnezeu, în casa Lui, așa cum dorești, până la sfârșit – nu este acesta un lucru bun? (Ba da, este.) Așadar, să-ți meargă toate bine și așa cum îți dorești, de unde provine acest lucru? (Din protecția de la Dumnezeu.) Corect, provine din protecția de la Dumnezeu și din bunătatea Lui, fiindcă El veghează asupra ta. Cu toate acestea, acei oameni care aparțin diavolilor nu se pot abține să nu facă lucruri diavolești. Ei greșesc în orice fac și au cu toții intenții rele. E normal să cadă adesea în ispită; este întocmai lucrul de care au nevoie, ca o piatră mare care cade brusc din cer, îi lovește în cap, îi strivește și apoi îi ucide. Oamenii care sunt dispuși să muncească pentru Dumnezeu vor întâmpina și ei aceste lucruri, dar cu protecția miraculoasă de la Dumnezeu, acest dezastru nu se abate asupra lor, îi ocolește, iar ei, în inimile lor, spun: „Dumnezeu mă protejează, nu a venit timpul să mor!” Dumnezeu te ține în viață fiindcă încă Îi ești util. Dumnezeu ți-a dat viață și, de vreme ce ești dispus să muncești pentru El și să I te oferi, de ce nu te-ar proteja? Cu siguranță, Dumnezeu te va proteja. Cere El mult de la oameni? (Nu.) Acești oameni care sunt dispuși să muncească pentru Dumnezeu nu sunt de fapt foarte talentați, iar calibrul lor nu este atât de grozav; ei au o comprehensiune limitată a adevărului, până la punctul în care pot doar să înțeleagă unele cuvinte și doctrine și învață să vorbească la fel cum o fac ceilalți oameni. Cu toate acestea, ei pur și simplu nu sunt capabili să priceapă adevărurile-principii și nici nu pot ajunge să urmărească adevărul și să obțină mântuirea. Supunerea lor față de Dumnezeu implică doar să facă exact ce le spune casa lui Dumnezeu, iar ei nu se pot supune sub niciun chip adevărului, asta-i tot. Așadar, întrucât sunt doar ființe umane obișnuite și corupte și întrucât sunt dispuși să muncească pentru Dumnezeu, El nu se leapădă de ei. Prin urmare, acei oameni care sunt înlăturați cu siguranță nu sunt buni de nimic. Dacă sunteți cu adevărat oameni buni, dacă sunteți cu adevărat oameni care au fost selectați de Dumnezeu, dacă într-adevăr ai o atitudine de supunere față de Dumnezeu, dorința și atitudinea de a fi dispus să muncești pentru Dumnezeu și să nu regreți asta niciodată, atunci, cu siguranță Dumnezeu nu se va lepăda niciodată de tine, ci îți va arăta bunătate. Aceasta va fi o binecuvântare pentru tine, iar Dumnezeu vrea astfel de oameni. Dumnezeu vrea astfel de oameni – ei nu urmăresc adevărul și sunt incapabili să-l înțeleagă fiindcă au un calibru prea slab. Totuși, ei sunt dispuși să muncească pentru Dumnezeu. Celălalt tip de oameni pe care îi vrea Dumnezeu sunt cei care doresc să urmărească adevărul, care iubesc adevărul, care iubesc corectitudinea, dreptatea și lucrurile pozitive, care vor să se supună adevărului și care, odată ce au înțeles și au pătruns adevărul, odată ce au ajuns să cunoască și să priceapă adevărul, sunt capabili să asculte, să se supună și să practice conform adevărului. Mai mult, acești oameni au determinarea de a urmări adevărul și a obține mântuirea și nu s-au îndoit niciodată de Dumnezeu. Desigur, acești oameni sunt cei pe care Dumnezeu îi iubește și dorește să îi mântuiască. Cu toate acestea, ești capabil să ajungi la acest standard? Și ce vei face dacă nu? Cel puțin atitudinea ta față de Dumnezeu și de adevăr nu trebuie să fie cea a diavolilor și a Satanei. Trebuie să te apropii măcar de standardul de aprobare al lui Dumnezeu și trebuie să fii dispus să muncești pentru Dumnezeu. Dacă te pui mereu în opoziție cu Dumnezeu, dacă acționezi contrar Lui, Îl ataci și-L hulești tot timpul în inima ta, atunci te vei afla într-o situație dificilă și periculoasă. În inima ta, ar trebui să știi clar ce atitudine să ai față de Dumnezeu și ar trebui să vezi unde te încadrezi printre categoriile de oameni despre care am vorbit aici.