Unde am rămas în părtășia noastră de la ultima întrunire? (La ultima întrunire, Dumnezeu a avut părtășie despre „renunțarea la poverile care provin de la familie”. O parte se referă la renunțarea la așteptările de la urmași. Dumnezeu ne-a explicat acest lucru în două etape: una referitoare la comportamentul părinților cât timp copiii lor sunt încă minori, iar cealaltă referitoare la comportamentul lor când copiii sunt adulți. Indiferent de vârsta copiilor, indiferent dacă sunt adulți sau nu, în realitate, comportamentul și acțiunile părinților se împotrivesc suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu. Ei vor mereu să controleze destinul copiilor lor și să se amestece în viața lor, dar calea pe care o aleg aceștia și preocupările pe care le au nu pot fi determinate de părinți. Destinul oamenilor nu poate fi controlat de părinții lor. De asemenea, Dumnezeu a indicat punctul de vedere corect din care să privim situația: indiferent de etapa din viața unui copil, este suficient ca părinții lui să-și îndeplinească responsabilitățile, iar restul constă în a se supune suveranității, rânduielilor și predestinării lui Dumnezeu.) Ultima dată, am avut părtășie despre faptul că oamenii ar trebui să renunțe la așteptările părintești de la urmașii lor. Desigur, aceste așteptări sunt impulsionate de voința și ideația umană și nu corespund faptului că Dumnezeu rânduiește destinul uman. Aceste așteptări nu fac parte din responsabilitatea umană; sunt ceva la care oamenii ar trebui să renunțe. Indiferent cât de mari sunt așteptările părinților de la copiii lor și cât de corecte și adecvate ar putea părinții să creadă că sunt aceste așteptări, atât timp cât contrazic adevărul că Dumnezeu este suveran peste destinul uman, aceste așteptări sunt ceva la care oamenii ar trebui să renunțe. Se poate spune că acesta este și un lucru negativ; nu este nici adecvat, nici pozitiv. Se împotrivește responsabilităților părintești și depășește sfera acelor responsabilități, constituind așteptări și cerințe nerealiste, contrare umanității. Ultima dată, am avut părtășie despre unele acțiuni și conduite anormale, precum și despre unele comportamente extreme afișate de părinți față de copiii lor care nu sunt încă adulți, conducând la tot soiul de influențe și presiuni negative asupra copiilor și distrugând bunăstarea fizică, psihică și spirituală a copiilor mici. Aceste lucruri arată că faptele părinților sunt neadecvate și nepotrivite. Acestea sunt gânduri și acțiuni la care oamenii care urmăresc adevărul ar trebui să renunțe, deoarece, din perspectiva umanității, sunt o modalitate crudă și inumană de a distruge bunăstarea fizică și psihică a unui copil. Prin urmare, ce ar trebui să facă părinții pentru copiii lor care nu sunt încă adulți este să-și îndeplinească responsabilitățile, nu să plănuiască, să controleze, să orchestreze sau să le determine viitorul și destinul. Nu am amintit data trecută două aspecte majore ale îndeplinirii responsabilităților de către părinți față de copiii lor minori? (Ba da.) Dacă aceste două aspecte sunt realizate, înseamnă că ți-ai îndeplinit responsabilitatea. Dacă nu au fost realizate, chiar dacă îți crești copiii încât să devină artiști de vreun fel sau indivizi talentați, responsabilitatea ta rămâne neîndeplinită. Indiferent cât efort depun părinții pentru copiii lor, chiar dacă încărunțesc din cauza grijilor sau devin epuizați până aproape se îmbolnăvesc; indiferent cât de mare este prețul pe care-l plătesc, cât de mult își deschid inima sau câți bani cheltuie, nimic din toate acestea nu poate fi considerat o îndeplinire a responsabilităților lor. Așadar, ce înseamnă când spun că se cuvine ca părinții să-și îndeplinească responsabilitățile față de copiii lor mici? Care sunt cele două aspecte principale? Cine și le amintește? (Ultima dată, Dumnezeu a avut părtășie despre două responsabilități. Una este de a ne îngriji de sănătatea fizică a copilului, iar cealaltă, de a-l îndruma, educa și sprijini în ceea ce privește sănătatea lui psihică.) Este destul de simplu. În realitate, este ușor să aveți grijă de sănătatea fizică a unui copil; pur și simplu, nu-l lăsați să capete prea multe cucuie sau vânătăi ori să mănânce ce nu trebuie, nu faceți nimic care să-i afecteze negativ creșterea și, în cea mai mare măsură posibilă pentru părinți, asigurați-vă că au suficientă mâncare, că mănâncă bine și sănătos, că se odihnesc corespunzător, că nu se îmbolnăvesc sau sunt bolnavi doar ocazional și că sunt tratați prompt când se îmbolnăvesc. Pot majoritatea părinților să atingă aceste standarde? (Da.) Este ceva realizabil; sarcinile pe care le dă Dumnezeu oamenilor sunt ușoare. Întrucât animalele pot atinge și ele aceste standarde, dacă oamenii nu sunt în stare să le atingă, înseamnă că sunt inferiori animalelor? (Da, sunt.) Dacă până și animalele pot realiza aceste lucruri, dar oamenii nu pot, sunt cu adevărat demni de milă. Aceasta este responsabilitatea pe care o au părinții față de sănătatea fizică a copiilor lor. În ceea ce privește sănătatea lor psihică, și aceasta este o responsabilitate pe care ar trebui să o îndeplinească părinții în timp ce-și cresc copiii. Odată ce aceștia sunt sănătoși fizic, părinții ar trebui să le susțină și sănătatea psihică, precum și pe cea a gândurilor lor, asigurându-se că aceștia se gândesc la probleme în moduri și direcții pozitive, active și optimiste, astfel încât să poată duce o viață mai bună și să nu fie radicali, înclinați spre denaturări sau ostili. Ce altceva? Ar trebui să poată fi normali, sănătoși și fericiți când cresc mari. De exemplu, când copiii încep să înțeleagă ce spun părinții și pot purta conversații simple, normale, cu ei și când încep să fie interesați de lucruri noi, părinții le pot spune povești din Biblie sau povești simple despre conduita personală pentru a-i îndruma. Astfel, pot înțelege ce înseamnă conduita personală și ce trebuie să facă pentru a fi copii cuminți și persoane bune. Aceasta e o formă de îndrumare psihologică pentru copii. Părinții nu ar trebui doar să le spună că ar trebui să câștige mulți bani când vor crește sau să devină demnitari, ceea ce le-ar asigura o avere nemărginită, i-ar ajuta să evite suferințele sau munca fizică grea și le-ar acorda putere și prestigiu pentru a da ordine altora. N-ar trebui să le insufle copiilor astfel de lucruri negative, ci să le împărtășească lucruri pozitive, sau ar trebui să le spună povești care sunt adecvate vârstei lor și au un mesaj educativ pozitiv. De pildă, să-i învețe să nu spună minciuni și să nu fie copii mincinoși, să-i facă să înțeleagă că trebuie să suporte consecințele minciunilor, să-și explice propria atitudine față de minciuni și să sublinieze faptul că acei copii care mint sunt răi și că oamenilor nu le plac astfel de copii. Ar trebui cel puțin să le spună copiilor lor că trebuie să fie onești. În plus, părinții ar trebui să-și împiedice copiii să dezvolte idei extreme sau radicale. Cum pot fi împiedicate acestea? Părinții trebuie să-și învețe copiii să fie toleranți față de alții, să dea dovadă de răbdare și iertare, să nu fie încăpățânați sau egoiști când se întâmplă lucruri și să învețe să fie blânzi și echilibrați în interacțiunile lor cu alții; dacă întâlnesc oameni răi sau netrebnici care încearcă să le facă rău, ar trebui să învețe să păstreze distanța, în loc să abordeze situația prin confruntare și violență. Părinții ar trebui să evite să planteze semințele tendințelor violente sau astfel de gânduri în mințile copiilor mici. Ar trebui să explice clar că violența nu este ceva apreciat de părinți, iar copiii predispuși spre violență nu sunt copii buni. Dacă au tendințe violente, oamenii ar putea să recurgă în cele din urmă la comiterea de infracțiuni și să suporte constrângeri sociale și pedepse potrivit legii. Oamenii cu tendințe violente nu sunt buni, nu sunt bine priviți. În altă privință, părinții ar trebui să-și educe copiii să devină independenți. Copiii n-ar trebui să aștepte să primească mâncare și îmbrăcăminte; ar trebui să învețe să facă lucruri singuri oricând sunt în stare sau știu cum să le facă, evitând atitudinea permanentă de lene. Părinții ar trebui să-și îndrume copiii în diverse moduri să înțeleagă aceste chestiuni pozitive și corecte. Desigur, când văd că se întâmplă sau apar lucruri negative, părinții ar trebui să-și informeze pur și simplu copiii că un astfel de comportament nu este bun, că nu este ceea ce fac copiii buni, că lor nu le place un astfel de comportament, iar copiii care fac asta pot fi pedepsiți, penalizați și sancționați din punct de vedere legal în viitor. Pe scurt, părinții ar trebui să le transmită copiilor principiile cele mai simple și fundamentale de conduită și comportament. Cel puțin, cât nu sunt încă adulți, copiii ar trebui să învețe să-și dezvolte discernământul, să distingă între bine și rău, să știe ce acțiuni definesc o persoană bună față de una rea, ce lucruri demonstrează conduita unei persoane bune și ce acțiuni sunt considerate rele și demonstrează conduita unei persoane rele. Acestea sunt lucrurile fundamentale care ar trebui învățate. În plus, copiii ar trebui să înțeleagă că unele comportamente sunt disprețuite de alții, cum ar fi să fure sau să-și însușească lucrurile altora fără permisiune, să le folosească bunurile fără aprobare, să răspândească bârfe și să semene discordie între oameni. Toate aceste acțiuni și altele asemănătoare denotă conduita unei persoane rele, sunt lucruri negative și nu sunt plăcute lui Dumnezeu. Pe măsură ce cresc, copiii ar trebui învățați să nu fie încăpățânați în nimic din ce fac, să nu-și piardă interesul rapid sau să fie impulsivi ori nechibzuiți. Ar trebui să aibă în vedere consecințele oricărei acțiuni pe care o pot întreprinde și, dacă știu că acele consecințe s-ar putea dovedi nefavorabile sau dezastruoase, ar trebui să se oprească, nelăsând ca profiturile sau dorințele să li se urce la cap. De asemenea, părinții ar trebui să-și educe copiii în legătură cu acțiunile și cuvintele tipice ale oamenilor răi, oferindu-le o înțelegere fundamentală a oamenilor răi și a standardelor față de care să-i evalueze. Copiii ar trebui să învețe să nu aibă încredere prea ușor în străini sau în promisiunile lor și să nu accepte lucruri de la străini fără să dea dovadă de prudență. Ar trebui să fie învățați toate aceste lucruri, deoarece lumea și societatea sunt rele și pline de capcane. Copiii n-ar trebui să se încreadă cu ușurință chiar în oricine; ar trebui învățați să-i deslușească pe oamenii răi și pe cei netrebnici, să fie precauți și să se distanțeze de oamenii răi, astfel încât să poată evita înscenările sau amăgirile acestora. În privința acestor lecții fundamentale, părinții ar trebui să-și ghideze și să-și îndrume copiii cu o perspectivă pozitivă în timpul anilor lor de formare. Pe de o parte, ar trebui să facă tot posibilul pentru a se asigura că ai lor copii cresc sănătoși și puternici și, pe de altă parte, ar trebui să le stimuleze dezvoltarea psihică sănătoasă. Care sunt semnele unei minți sănătoase? Faptul că o persoană are perspectiva corectă asupra vieții și poate merge pe calea cea dreaptă. Chiar dacă nu crede în Dumnezeu, tot evită să urmeze tendințele rele în anii săi de formare. Dacă părinții observă vreo abatere la copiii lor, ar trebui să le controleze prompt comportamentul și să-l corecteze, îndrumându-i corect. De pildă, dacă sunt expuși la anumite lucruri care au loc în cadrul unor tendințe rele sau la anumite argumente sau gânduri și puncte de vedere incorecte în primii lor ani, copiii le-ar putea urma sau imita dacă nu au discernământ. Părinții ar trebui să detecteze devreme aceste probleme și să ofere o corectare imediată și o îndrumare precisă. Și aceasta face parte din responsabilitatea lor. Pe scurt, scopul este de a le asigura copiilor o direcție de dezvoltare fundamentală, pozitivă și corectă în gândurile, conduita personală, tratamentul altora și percepția asupra diverselor persoane, evenimente și lucruri, astfel încât să se poată dezvolta într-o direcție constructivă, și nu într-una ticăloasă. De exemplu, neîncrezătorii spun adesea: „Viața și moartea sunt predestinate; bogăția și onoarea sunt decise de Ceruri.” Suferințele și bucuriile pe care ar trebui să le experimenteze în viață o persoană sunt predeterminate de Dumnezeu și nu pot fi schimbate de oameni. Într-o anumită privință, părinții ar trebui să-și informeze copiii despre aceste fapte obiective și, în alta, să-i învețe că viața nu înseamnă doar nevoi fizice și, în mod sigur, nu se rezumă la plăcere. Sunt lucruri mai importante de făcut în această viață decât să mănânce, să bea și să caute distracții; oamenii ar trebui să creadă în Dumnezeu și să urmărească adevărul și mântuirea de la El. Dacă trăiesc doar pentru plăcere, mâncare, băutură și căutarea distracțiilor trupești, oamenii sunt ca niște zombi, iar viețile lor nu au nicio valoare. Nu creează nicio valoare pozitivă sau semnificativă și nu merită să trăiască sau chiar să fie umani. Chiar dacă un copil nu crede în Dumnezeu, măcar să fie o persoană bună și care se ocupă de datoria care-i revine. Desigur, dacă este ales de Dumnezeu și este dispus să participe la viața bisericii și să-și facă datoria când crește, este și mai bine. Dacă au astfel de copii, părinții ar trebui să-și îndeplinească responsabilitățile față de copiii lor minori chiar mai mult pe baza principiilor recomandate de Dumnezeu oamenilor. În cazul în care nu știi dacă vor crede în Dumnezeu sau vor fi aleși de El, ar trebui cel puțin să-ți îndeplinești responsabilitățile față de copiii tăi în anii lor de formare. Chiar dacă nu cunoști sau nu poți pricepe aceste lucruri, tot ar trebui să îndeplinești aceste responsabilități. Ar trebui să te achiți în cea mai mare măsură posibilă de acele obligații și responsabilități pe care se cuvine să le îndeplinești, împărtășind cu ai tăi copii gândurile și lucrurile pozitive pe care le cunoști deja. Asigură-te cel puțin că dezvoltarea lor spirituală urmează o direcție constructivă și că mințile lor sunt pure și sănătoase. Nu-i obliga să-și însușească tot felul de competențe și cunoștințe de la o vârstă fragedă sub așteptările, cultivarea sau chiar oprimarea ta. Chiar mai grav, unii părinți își însoțesc copiii când participă la diverse concursuri de talente și la competiții academice sau sportive, urmând tot soiul de tendințe sociale și mergând la evenimente precum conferințe de presă, sesiuni de autografe și de studiu, și participând la orice competiții și discursuri de mulțumire de la ceremonii de premiere etc. Ca părinți, n-ar trebui cel puțin să-și lase copiii să le calce pe urme, făcând la rândul lor aceste lucruri. Dacă părinții își aduc copiii la astfel de activități, într-o privință, este clar că nu și-au îndeplinit responsabilitățile de părinți. În altă privință, își conduc în mod fățiș copiii pe o cale fără întoarcere, împiedicându-le dezvoltarea mentală constructivă. Unde și-au condus acești părinți copiii? I-au condus spre tendințele rele. Aceasta este ceva ce părinții nu ar trebui să facă. Mai mult, referitor la căile viitoare pe care vor merge copiii lor și carierele pe care le vor urma, părinții nu ar trebui să le spună lucruri precum: „Uită-te la cutare, este pianist și a început să cânte la pian de la patru sau cinci ani. Nu și-a făcut plăcerea de a se juca, nu a avut prieteni sau jucării și a exersat la pian în fiecare zi. Părinții l-au însoțit la lecțiile de pian, au consultat diverși profesori și l-au înscris la competiții de pian. Uită-te ce faimos, bine hrănit și bine îmbrăcat este acum, înconjurat de o aură de lumină și respectat oriunde merge.” Este acesta tipul de educație care promovează dezvoltarea sănătoasă a minții unui copil? (Nu.) Atunci ce fel de educație este? Este educația diavolului. Acest tip de educație este dăunătoare pentru orice minte tânără. Îi încurajează pe copii să aspire la faimă, să râvnească la diverse aure, onoruri, ranguri și desfătări. Îi determină să tânjească după aceste lucruri și să le urmărească de la o vârstă fragedă, conducându-i la anxietate, temeri intense și griji și chiar făcându-i să plătească orice tip de preț pentru a le obține, trezindu-se devreme și lucrând până târziu ca să-și verifice temele și să-și însușească diferite competențe, pierzându-și anii copilăriei și renunțând la acei ani prețioși în schimbul acestor lucruri. În privința celor promovate de tendințele rele, copiii minori nu au capacitatea de a li se împotrivi sau de a le desluși. Prin urmare, drept tutori ai copiilor lor minori, părinții ar trebui să îndeplinească această responsabilitate ajutându-i să deslușească diversele puncte de vedere care provin din tendințele rele ale lumii și de la toate lucrurile negative și să se împotrivească acestora. Ar trebui să ofere îndrumare și educație pozitivă. Desigur, fiecare are propriile aspirații și unii copii mici, chiar dacă părinții lor descurajează anumite preocupări, tot pot să și le dorească. Lasă-i să-și dorească ce vor; părinții trebuie să-și îndeplinească responsabilitățile. Ca părinte, ai o obligație și o responsabilitate de a dirija gândurile copiilor tăi și de a-i îndruma într-o direcție pozitivă și constructivă. Dacă aleg să te asculte sau își doresc să-ți pună învățăturile în aplicare când cresc, asta este alegerea lor personală, în care nu te poți amesteca și pe care nu o poți controla. Pe scurt, în anii de formare a copiilor, părinții au responsabilitatea și obligația de a le insufla acestora diverse gânduri, puncte de vedere și scopuri în viață sănătoase, adecvate și pozitive. Aceasta este responsabilitatea părinților.

Unii părinți spun: „Nici măcar nu știu cum să-mi educ copiii. Sunt confuz încă de când eram copil și doar am făcut orice mi-au spus părinții mei, fără să disting între bine și rău. Nici măcar acum nu știu cum să-mi educ copiii.” Nu-ți face griji pentru că nu știi; nu e neapărat un lucru rău. Mai rău este atunci când știi, dar nu pui în practică, educându-ți în continuare copiii doar să exceleze și spunând: „Nu mai sunt bun de nimic, dar vreau ca ai mei copii să mă depășească. Generația mai tânără se scaldă în lumina celor mai vârstnici decât ei și ar trebui să-i eclipseze. În prezent, am funcția de șef de secție; prin urmare, copilul meu trebuie să fie primar, guvernator sau chiar să urce la niveluri mai înalte ale administrației ori să devină președinte.” Nu e nevoie să le mai spui altceva unor astfel de oameni. Nu interacționăm cu oameni de acest fel. Responsabilitatea părintească despre care vorbim este pozitivă, proactivă și legată de adevăr. Dacă urmărești adevărul și vrei să-ți îndeplinești responsabilitatea față de copii, dar nu știi sigur cum să faci acest lucru, începe prin a învăța de la început – este ușor. Să-i înveți pe adulți nu e ușor, dar să-i înveți pe copii este, nu-i așa? Învață și predă simultan, predând ceea ce tocmai ai învățat. Nu este ușor? Este ușor să-ți educi copiii. Este chiar mai bine să-ți îndeplinești responsabilitatea privind sănătatea psihică a copiilor tăi. Chiar dacă nu poți face asta perfect, e mai bine decât să nu-i educi deloc. Copiii sunt mici și naivi; dacă îi lași să-și ia informațiile de la televizor și din diverse surse, să urmărească orice doresc, să gândească și să acționeze după bunul plac, fără educație sau control, nu ți-ai îndeplinit responsabilitatea de părinte. Ai dat greș în datoria ta și nu ți-ai dus la bun sfârșit responsabilitatea și obligația. Dacă părinții trebuie să-și îndeplinească responsabilitatea față de copiii lor, nu pot fi pasivi, ci trebuie să studieze activ niște cunoștințe și învățături care îi pot ajuta să cultive sănătatea psihică a copiilor sau unele principii de bază privind adevărul, pornind de la început. Toate acestea sunt lucruri pe care părinții ar trebui să le facă: se numește îndeplinirea responsabilității lor. Desigur, faptul că înveți nu va fi în zadar. Pe parcursul procesului de învățare și de educare a copiilor tăi, și tu vei dobândi ceva. Aceasta deoarece, în timp ce-ți înveți copiii să-și dezvolte sănătatea psihică într-o direcție constructivă, ca adult, vei intra în mod inevitabil în contact cu unele idei pozitive și vei învăța despre ele. Când vei aborda aceste idei sau principii și criterii pozitive pentru conduita personală și vei acționa meticulos și serios, vei dobândi pe nesimțite ceva – nu va fi în zadar. Îndeplinirea responsabilității față de copiii tăi nu este ceva ce faci de dragul altora; ar trebui să o faci datorită relației emoționale și de sânge pe care o ai cu ei. Chiar dacă ai tăi copii acționează sau se poartă într-un mod care nu corespunde așteptărilor tale după ce faci asta, cel puțin ai câștigat ceva. Știi ce înseamnă să-ți educi copiii și să-ți îndeplinești responsabilitatea față de ei. Ți-ai făcut deja datoria. Cât privește căile pe care copiii tăi aleg mai târziu să le urmeze, modul în care aleg să se comporte și destinele care îi așteaptă în viață, asta nu mai este treaba ta. Când ajung la vârsta adultă, poți doar să asiști și să privești cum se desfășoară viața și destinul lor. Nu mai ai obligația sau responsabilitatea de a participa. Dacă nu le-ai oferit la timp îndrumare, educație și limite în anumite privințe atunci când erau minori, s-ar putea să regreți când, ca adulți, spun sau fac lucruri neașteptate sau dau dovadă de gânduri și comportamente pe care nu le-ai anticipat. De exemplu, când erau mici, i-ai educat constant, spunându-le: „Studiați din greu, mergeți la facultate, urmați studii postuniversitare sau un doctorat, faceți rost de o slujbă bună, găsiți un partener bun cu care să vă căsătoriți și să întemeiați o familie și apoi viața va fi frumoasă.” Prin educația, încurajările și diversele tale forme de presiune, au trăit și au urmat cursul pe care l-ai trasat pentru ei și au realizat ceea ce te-ai așteptat, întocmai așa cum ți-ai dorit, iar acum nu mai pot da înapoi. Dacă, ajungând să înțelegi anumite adevăruri și intențiile lui Dumnezeu datorită credinței tale și căpătând gânduri și puncte de vedere corecte, încerci acum să le spui să nu mai urmărească acele lucruri, probabil vor riposta în schimb: „Oare nu fac exact ce ai vrut? Nu m-ai învățat aceste lucruri când eram mic? Nu mi-ai cerut asta? Acum de ce mă oprești? Este greșit ceea ce fac? Am realizat aceste lucruri și pot acum să mă bucur de ele; ar trebui să fii fericit, mulțumit și mândru de mine, nu-i așa?” Cum te-ai simți la auzul acestor cuvinte? Ar trebui să fii fericit sau să verși lacrimi? N-ai avea regrete? (Ba da.) Acum nu-i mai poți câștiga înapoi. Dacă nu i-ai fi educat așa când erau mici, dacă le-ai fi oferit o copilărie fericită, fără nicio presiune, fără să-i înveți să fie deasupra celorlalți, să dețină o funcție înaltă, să câștige o mulțime de bani sau să urmărească faima, profitul și statutul, dacă i-ai fi lăsat pur și simplu să fie oameni buni, de rând, fără să le ceri să câștige mulți bani, să se bucure de multe sau să-ți dea înapoi atât de multe, cerându-le doar să fie sănătoși și fericiți, să fie oameni simpli și fericiți, poate că ar fi fost receptivi la unele dintre gândurile și punctele de vedere pe care le nutrești după ce ai început să crezi în Dumnezeu. În acel caz, poate că viețile lor ar fi fericite acum, cu mai puțină presiune din cauza vieții și societății. Deși n-ar fi dobândit faimă și profit, măcar inimile lor ar fi fost fericite, liniștite și împăcate. Însă în anii lor de dezvoltare, din cauza instigării și îndemnurilor tale repetate, sub efectul presiunii tale, au urmărit fără încetare cunoașterea, banii, faima și profitul. În cele din urmă, au dobândit faimă, profit și statut, viețile lor s-au îmbunătățit, s-au bucurat de mai multe și au câștigat mai mulți bani, dar viețile lor sunt epuizante. De fiecare dată când îi vezi, pe față li se citește oboseala. Doar când se întorc acasă, la tine, îndrăznesc să-și scoată masca și să admită că sunt obosiți și vor să se odihnească, dar, imediat ce pășesc afară, nu mai sunt aceiași oameni – își pun din nou masca. Te uiți la expresia lor obosită și demnă de milă și îți pare rău pentru ei, dar nu ai nicio putere să-i faci să se schimbe. Nu mai pot să se schimbe. Cum s-a întâmplat asta? Nu are legătură cu modul în care i-ai educat? (Ba da.) Nu cunoșteau și nu urmăreau în mod firesc nimic din toate acestea de la o vârstă fragedă; există în mod cert o legătură cu modul în care i-ai educat. Când le vezi chipul, când vezi că viața lor este în această stare, nu ești supărat? (Ba da.) Ești însă neputincios; nu mai rămân decât regretele și mâhnirea. Poate simți că Satana ți-a luat de tot copilul, că este incapabil să se întoarcă și că nu ai puterea de a-l salva. Aceasta fiindcă nu ți-ai îndeplinit responsabilitatea de părinte. Tu ești cel care i-a făcut rău, care l-a dus pe cărări greșite cu educația și îndrumarea ta ideologică greșită. Nu se poate întoarce niciodată și, în cele din urmă, rămâi doar cu regretele. Te uiți neputincios în timp ce suferă copilul tău, corupt de această societate rea, împovărat de presiunile vieții, și nu ai cum să-l ajuți. Poți doar să spui: „Vino mai des acasă și o să-ți gătesc ceva delicios.” Ce probleme poate rezolva o masă? Nu poate rezolva nimic. Gândurile copiilor s-au maturizat și au luat deja formă, iar ei nu sunt dispuși să renunțe la faima și statutul pe care le-au obținut. Nu pot decât să meargă înainte și nu se întorc niciodată. Acesta e rezultatul nefast al faptului că părinții oferă îndrumări greșite și le insuflă copiilor idei incorecte în anii lor de formare. Așadar, în acești ani, părinții ar trebui să-și îndeplinească responsabilitatea, să călăuzească sănătatea psihică a copiilor lor și să le îndrepte gândurile și acțiunile într-o direcție constructivă. Acesta este un aspect foarte important. Ai putea spune: „Nu știu multe despre educarea copiilor”, dar nici măcar nu-ți poți îndeplini responsabilitatea? Dacă înțelegi cu adevărat lumea și această societate, dacă pricepi cu adevărat ce sunt faima și profitul, dacă poți abandona realmente faima și profitul lumesc, atunci ar trebui să-ți protejezi copiii și să nu-i lași să accepte prea rapid aceste idei incorecte de la societate în anii lor de formare. De exemplu, când unii copii intră la liceu, încep să observe lucruri precum câte miliarde de dolari valorează activele unui magnat, ce tip de mașini de lux are cea mai bogată persoană din oraș, ce poziție deține o altă persoană, câți bani are, câte mașini are parcate acasă și ce tip de lucruri îi plac. Aceștia încep să se întrebe în mintea lor: „Sunt în primii ani de liceu acum. Dacă nu-mi găsesc o slujbă bună după facultate? Fără slujbă, ce o să fac dacă nu-mi permit o vilă și mașini de lux? Cum pot să devin excepțional fără bani?” Încep să-și facă griji și să-i invidieze pe cei din societate care au prestigiu și ale căror vieți sunt extravagante și luxoase. Când devin conștienți de aceste lucruri, copiii încep să asimileze diverse informații, evenimente și fenomene din societate și, în tinerele lor minți, încep să se simtă presați și anxioși, să se îngrijoreze pentru viitorul lor și să-l planifice. Într-o astfel de situație, n-ar trebui părinții să-și îndeplinească responsabilitatea și să ofere alinare și îndrumare, ajutându-i să înțeleagă cum să privească și să gestioneze corect aceste probleme? Ar trebui să se asigure că ai lor copii nu devin absorbiți de aceste lucruri de la o vârstă fragedă, astfel încât să poată dezvolta punctul de vedere corect față de ele. Spuneți-Mi, cum ar trebui părinții să se ocupe de aceste chestiuni referitoare la copii? În zilele noastre, nu sunt copiii expuși la diverse aspecte ale societății de la o vârstă foarte fragedă? (Ba da.) Nu știu copiii din zilele noastre o mulțime de lucruri despre cântăreți, staruri de cinema, vedete sportive, dar și despre celebrități de pe internet, magnați, oameni bogați și multimilionari, câți bani câștigă, cu ce se îmbracă, ce lucruri le plac, câte mașini de lux au și multe altele? (Ba da.) Prin urmare, în această societate complexă, părinții ar trebui să-și îndeplinească responsabilitatea părintească, să-și protejeze copiii și să le ofere o minte sănătoasă. Când copiii devin conștienți de aceste chestiuni sau când aud și primesc informații nesănătoase, părinții ar trebui să-i învețe să dezvolte gândurile și punctele de vedere corecte, pentru a putea să se îndepărteze la timp de aceste chestiuni. Ar trebui cel puțin să le împărtășească următoarea doctrină simplă: „Ești încă tânăr și, la vârsta ta, responsabilitatea ta este să studiezi și să înveți ceea ce trebuie să înveți. N-ai nevoie să te gândești la alte lucruri; în ceea ce privește câți bani vei câștiga sau ce vei cumpăra, nu trebuie să te ocupi de aceste lucruri – sunt pentru când vei fi mare. Deocamdată, concentrează-te pe a-ți face temele, a-ți termina lucrările pe care ți le dau profesorii și a gestiona lucrurile din viața ta. N-ai nevoie să te gândești prea mult la altceva. Nu va fi prea târziu să te gândești la aceste chestiuni după ce vei intra în societate și te vei confrunta cu ele. Lucrurile care se întâmplă acum în societate sunt în grija adulților. Nu ești adult, așa că acestea nu sunt lucruri la care ar trebui să te gândești sau să participi. Pe moment, concentrează-te pe a-ți face bine temele și ascultă ce îți spunem. Suntem adulți și știm mai multe decât tine, așa că ar trebui să ne asculți, orice am spune. Dacă afli despre acele lucruri din societate și le urmezi și le imiți, nu va fi benefic pentru studiile și temele tale – s-ar putea să te afecteze la învățătură. Ce fel de persoană vei deveni mai târziu sau ce tip de carieră vei avea – acestea sunt lucruri de luat în considerare mai târziu. Deocamdată, sarcina ta este să te ocupi de studii. Dacă nu excelezi la învățătură, nu vei reuși în educația ta și nu vei fi un copil bun. Nu te gândi la alte lucruri; nu sunt relevante pentru tine. Când vei fi mai mare, vei înțelege acele lucruri.” Nu este aceasta o doctrină elementară pe care ar trebui să o înțeleagă oamenii? (Ba da.) Spuneți-le copiilor: „Sarcina ta în momentul de față este să studiezi, nu să mănânci, să bei și să te distrezi. Dacă nu studiezi, îți vei irosi timpul și îți vei neglija educația. Toate lucrurile din societate care au legătură cu mâncarea, băutura, căutarea distracțiilor și diverse altele sunt lucruri pentru adulți. Cei care nu sunt încă adulți nu ar trebui să se implice în acele activități.” Sunt aceste cuvinte ușor de acceptat de către copii? (Da.) Nu-i lipsești de dreptul de a afla despre aceste chestiuni sau de a fi invidioși în legătură cu ele. În același timp, subliniezi ce anume ar trebui să facă. Este acesta un mod bun de educare a copiilor? (Da.) Este un mod simplu de a acționa? (Da.) Părinții ar trebui să învețe să procedeze astfel și, în măsura posibilităților, să studieze cum să-și educe și să aibă grijă de copiii lor minori în funcție de propriile abilități, condiții și calibru; ar trebui să-și îndeplinească responsabilitatea față de ei și să facă toate acestea cât de bine pot. Nu există standarde stricte sau rigide în această privință; variază de la o persoană la alta. Circumstanțele familiale ale fiecăruia sunt diferite, la fel și calibrul fiecăruia. Așadar, când vine vorba de îndeplinirea responsabilității de educare a copiilor, fiecare persoană are propriile metode. Ar trebui să faci orice funcționează eficient, ce oferă rezultatele dorite. Ar trebui să te adaptezi la personalitatea, vârsta și genul copiilor tăi: unii ar putea avea nevoie de puțin mai multă severitate, în timp ce alții ar putea avea nevoie de o abordare mai blândă. Unora le-ar putea fi de folos un stil mai exigent, în timp ce alții ar putea prospera într-un mediu relaxat. Părinții ar trebui să-și ajusteze metodele în funcție de situația individuală a copiilor lor. În orice caz, scopul final este de a le asigura sănătatea psihică, de a-i îndruma într-o direcție constructivă atât în gândurile lor, cât și în criteriile pentru acțiunile lor. Nu impuneți nimic din ce ar putea fi contrar umanității, ce încalcă legile dezvoltării naturale sau depășește ceea ce pot realiza ei în intervalul lor de vârstă actual sau în sfera calibrului lor. Când pot face toate acestea, părinții și-au îndeplinit deja responsabilitatea. Este acest lucru dificil de realizat? Nu este o problemă complexă.