Adevărul: „Părinții nu sunt creditorii tăi” este principiul corect de practică pe care oamenii ar trebui să-l înțeleagă atunci când vine vorba despre felul în care își abordează părinții. Care este celălalt principiu de practică? (Părinții tăi nu sunt stăpânii vieții sau ai sorții tale.) Nu este mai ușor să înțelegi și să renunți la zicala: „Părinții tăi nu sunt stăpânii vieții sau ai sorții tale” decât la aceea că „Părinții nu sunt creditorii tăi”? Din afară, se pare că părinții au dat naștere vieții tale trupești și ei sunt cei care ți-au dat viață. Dacă însă privim asta din perspectiva lui Dumnezeu și de la rădăcina problemei, viața trupească nu ți-a fost dată de părinții tăi, pentru că oamenii nu pot crea viață. Mai simplu spus, nicio persoană nu poate crea răsuflarea omului. Motivul pentru care trupul fiecărei persoane este capabil să devină o persoană este pentru că are acea suflare. Viața omului constă în această suflare și este semnul unei persoane vii. Oamenii au această suflare și această viață, iar sursa și originea acestor lucruri nu sunt părinții lor. Doar că oamenii au apărut fiindcă părinții le-au dat viață – la rădăcină, Dumnezeu este Cel care dă oamenilor aceste lucruri. Prin urmare, părinții nu sunt stăpânii vieții tale, Stăpânul vieții tale este Dumnezeu. El a creat omenirea, a creat viețile omenirii și i-a dat acesteia suflarea vieții, care este originea vieții omului. Prin urmare, este ușor de înțeles că „Părinții nu sunt stăpânii vieții tale”? Suflarea nu ți-a fost dată de părinții tăi și cu atât mai puțin ceea ce urmează nu-ți este dat de părinți. Dumnezeu veghează și guvernează fiecare zi a vieții tale. Părinții tăi nu pot decide cum va decurge fiecare zi a vieții tale, dacă va fi fericită și va merge ca pe roate, cu cine te vei întâlni sau în ce mediu vei trăi în fiecare zi. Pur și simplu Dumnezeu are grijă de tine prin intermediul părinților tăi – ei sunt doar oamenii pe care El i-a trimis să aibă grijă de tine. Când te-ai născut, nu părinții tăi au fost cei care ți-au dat viață, așadar ei au fost cei care ți-au dat viața care ți-a permis să trăiești până acum? Tot nu. Originea vieții tale este tot Dumnezeu și nu părinții tăi. Să spunem că părinții tăi ți-au dat viață, dar la un an sau la cinci ani, Dumnezeu ar decide să-ți ia viața. Ar putea părinții tăi să facă, în privința asta, ceva? Ce ar face? Cum ți-ar salva viața? Te-ar trimite la spital și te-ar încredința doctorilor, care ar încerca să-ți vindece boala și să-ți salveze viața. Asta este responsabilitatea părinților tăi. Totuși, dacă Dumnezeu ar spune că această viață și această persoană nu ar trebui să trăiască și că ar trebui să te reîncarnezi în altă familie, atunci părinții tăi nu ar avea nicio putere sau mijloacele să-ți salveze viața. N-ar putea decât să privească în timp ce mica ta viață ar pleca din lumea aceasta. Când se pierde o viață, ei sunt neputincioși – tot ce pot face este să-și îndeplinească responsabilitatea de părinți și să te încredințeze doctorilor, care ar încerca să-ți vindece boala și să-ți salveze viața, dar nu părinții tăi decid dacă viața ta continuă sau nu. Dacă Dumnezeu spune că poți continua să trăiești, atunci viața ta există. Dacă spune că viața ta nu ar trebui să existe, atunci o vei pierde. E ceva ce pot face părinții în privința asta? Pot doar să se resemneze cu soarta ta. Mai clar, ei sunt doar ființe create obișnuite. Doar că, din perspectiva ta, ei au o identitate specială – ți-au dat viață și te-au crescut, sunt șefii și părinții tăi. Însă, din perspectiva lui Dumnezeu, ei sunt doar oameni obișnuiți, sunt membri ai omenirii corupte și nu au nimic special. Nu sunt nici măcar stăpânii propriilor vieți, deci cum ar putea să fie stăpânii vieții tale? Deși ți-au dat viață, ei nu știu de unde a provenit viața ta și nu au putut decide când, la ce oră și în ce loc va sosi viața ta sau cum va fi ea. Ei nu știu niciunul dintre aceste lucruri. În ceea ce-i privește, doar așteaptă pasiv, așteptând suveranitatea și rânduielile lui Dumnezeu. Indiferent că le place sau nu, indiferent dacă ei cred sau nu, oricum toate acestea sunt orchestrate și apar în mâinile lui Dumnezeu. Părinții nu sunt stăpânii vieții tale – nu este aceasta o chestiune ușor de înțeles? (Ba da.) Părinții tăi au dat naștere trupului tău, dar nu și vieții lui. Aceasta este o realitate. Pot părinții tăi să controleze chestiuni precum cât ești de înalt, ce constituție fizică ai, ce culoare sau cât de des îți este părul, ce hobbyuri ai și așa mai departe? (Nu.) Părinții tăi nu pot decide dacă tenul tău este frumos sau nu, sau ce trăsături ai. Unii părinți sunt grași și dau naștere unor copii care sunt slabi și scunzi, cu nasuri și ochi mici. Când oamenii îi văd, se gândesc: „Cu cine seamănă acești copii? Cu siguranță nu arată ca părinții lor.” Părinții nu pot decide nici măcar cu cine seamănă copiii lor, nu-i așa? Unii părinți au trupuri robuste și fac copii foarte uscățivi și slabi; unii părinți au trupuri foarte uscățive și slabe și au copii incredibil de robuști, puternici precum un taur. Unii părinți sunt timizi ca șoriceii și dau naștere unor copii foarte îndrăzneți. Unii părinți sunt prudenți și precauți și dau naștere unor copii care sunt foarte ambițioși și, în cele din urmă, unii dintre ei devin împărați, unii devin președinți, iar alții devin lideri ai unor bande de bandiți și de pungași. Unii părinți sunt fermieri, dar copiii pe care îi fac devin oficiali de rang înalt. Există, de asemenea, unii părinți care sunt înșelători, dar dau naștere unor copiii care sunt bine-crescuți și neprihăniți. Unii părinți sunt non-credincioși sau pot chiar să venereze idoli sau diavoli și dau viață unor copii care vor să creadă în Dumnezeu, care nu pot trăi fără credința lor în Dumnezeu. Unii părinți le spun copiilor lor: „Te voi trimite la facultate”, iar copiii lor zic: „Nu, sunt o ființă creată, trebuie să-mi îndeplinesc datoria!” Apoi părinții le spun copiilor: „Ești tânăr, nu ai nevoie să îndeplinești o datorie. Noi ne îndeplinim o parte din îndatoriri pentru că sunt bătrâni și nu avem perspective; pe viitor, vom câștiga câteva binecuvântări pentru familia noastră, așa că tu nu trebuie s-o faci. Ar trebui să înveți pe brânci și, după ce absolvi facultatea, trebuie să pleci și să devii un oficial de rang înalt, ca să mă pot scălda în lumină împreună cu tine.” Copiii lor răspund: „Nu. Sunt o ființă creată, îndeplinirea datoriei mele este cel mai important lucru.” Desigur, există unii părinți care cred în Dumnezeu și renunță la familiile și la carierele lor, dar copiii lor refuză să creadă vreodată în Dumnezeu. Copiii lor sunt non-credincioși și, oricum ai privi acești copii și pe părinții lor, ei nu seamănă cu o familie. Deși arată ca o familie după înfățișare, obiceiuri de viață și chiar unele aspecte ale caracterelor lor, după hobbyuri, interese, lucrurile pe care le urmăresc și căile pe care merg, sunt complet diferiți. Pur și simplu sunt două tipuri diferite de oameni care merg pe două căi diferite. Așadar, există diferențe între viețile oamenilor și acestea nu sunt determinate de părinții lor. Părinții nu pot decide ce fel de vieți au copiii lor sau în ce fel de medii se nasc. Părinții tăi nu sunt stăpânii vieții sau ai sorții tale. Viața nu le este dată oamenilor de către părinții lor – soarta unei persoane este o chestiune mai importantă sau mai puțin importantă decât viața sa? Pentru oameni, amândouă sunt chestiuni importante. De ce? Pentru că acestea nu sunt lucruri pe care oamenii le pot înțelege, realiza sau controla folosindu-și instinctele, abilitățile sau calibrul. Sorțile oamenilor și traiectoriile vieții lor sunt decise și guvernate de Dumnezeu. Nicio persoană nu poate face nicio alegere în privința acestor două chestiuni. Nici tu, nici părinții tăi nu alegeți în ce familie te naști sau ce părinți vei avea în viața asta. Părinții tăi au fost și ei pasivi în nașterea ta. Așadar, părinții tăi nu pot decide ce traiectorie va avea soarta ta, nu pot decide dacă vei fi avut sau bogat în viață, sărac și umil sau doar o persoană obișnuită; nu pot decide unde vei merge în viața aceasta, unde vei locui sau cum va fi căsnicia ta, cum vor fi copiii tăi sau în ce fel de mediu material vei trăi și așa mai departe. Există unii oameni ale căror familii au prosperat, au avut îmbrăcăminte și hrană și mai mulți bani decât puteau cheltui înainte să aibă un copil, dar după ce a crescut, copilul a risipit averea familiei și, indiferent câți bani au câștigat părinții lui, nu au putut să compenseze toți banii pe care copilul lor cheltuitor i-a risipit. De asemenea, există niște oameni care au fost săraci, dar la câțiva ani după ce au avut un copil, afacerea lor de familie a început să prospere, viețile lor s-au îmbunătățit, lucrurile au început să meargă din ce în ce mai bine, iar mediul în care trăiau s-a îmbunătățit și el. Vezi tu, toate acestea sunt lucruri la care acești părinți nu s-au așteptat, nu-i așa? Părinții nu pot decide sorțile copiilor lor și, firește, nici nu au nicio legătură cu sorțile copiilor. Calea pe care mergi, unde mergi și ce oameni întâlnești în viața asta, câte dezastre înfrunți, câte lucruri grozave și câtă bogăție îți vor apărea în cale – toate aceste lucruri nu au nicio legătură cu părinții tăi sau cu așteptările lor. Fiecare părinte își dorește să aibă un copil care să se ridice în lume, dar oare această dorință se adeverește întotdeauna? Nu neapărat. Unii copii se ridică în lume, așa cum au vrut părinții lor și devin oficiali de rang înalt, se îmbogățesc și trăiesc bine, dar părinții lor se îmbolnăvesc și mor în decursul a câțiva ani și nu apucă să se bucure deloc de acest noroc sau să se încălzească în această lumină. Are soarta unui om vreo legătură cu părinții lui? Nu. Nu este ca și cum poți realiza tot ce se așteaptă părinții tăi să realizezi. Soarta unei persoane nu are nicio legătură cu părinții ei și părinții unei persoane nu îi pot decide soarta. Deși părinții tăi ți-au dat viață și deși au făcut multe lucruri ca să pună baza pentru perspectivele, idealurile și soarta ta viitoare, ei nu pot decide cum va fi soarta ta sau viitoarea ta cale în viață – aceste lucruri nu au nicio legătură cu ei. Prin urmare, părinții nu sunt stăpânii sorții tale și nu pot schimba nimic la tine. Dacă îți este sortit să fii bogat, atunci indiferent cât de săraci sau incapabili sunt părinții tăi, tu vei acumula averea care ți se cuvine. Dacă îți este sortit să fii o persoană săracă, obișnuită sau umilă, atunci, indiferent cât de capabili sunt părinții tăi, ei nu vor putea să te ajute. Dacă ești ales de Dumnezeu și ești unul dintre aleșii Lui, adică, dacă ai fost predestinat de El, atunci oricât de puternici sau capabili sunt părinții tăi, ei nu vor putea să te împiedice să crezi în Dumnezeu, chiar dacă ar vrea s-o facă. Întrucât îți este sortit să fii un membru al casei lui Dumnezeu și unul dintre aleșii Lui, nu poți să scapi de acest lucru. Soarta unei persoane are legătură numai cu suveranitatea și predestinarea lui Dumnezeu; nu are nicio legătură cu dorințele sau cu așteptările părinților ei. Firește, nu are nicio legătură nici cu interesele, hobby-urile, caracterul, aspirațiile, calibrul sau abilitățile acelui individ. Prin urmare, pe baza adevărului: „Părinții tăi nu sunt stăpânii vieții sau ai sorții tale”, cum ar trebui să abordezi așteptările părinților tăi? Oare ar trebui să le accepți întru totul, să le ignori sau să le abordezi rațional? Când vine vorba de chestiunea vieții sau a sorții tale, părinții tăi sunt doar oameni normali, pot aștepta și pot spune orice vor. Lasă-i să spună orice doresc, tu doar vezi-ți de treabă. Nu este nevoie să te cerți cu ei, pentru că oricum sunt lucrurile cu adevărat, așa vor fi. Acest lucru nu apare în urma unei dezbateri și nu se schimbă în funcție de voința omului. Nu-ți poți decide soarta și cu atât mai puțin pot părinții tăi să o facă! Nu așa stau lucrurile? (Ba da.) Deși părinții sunt înaintașii tăi, tot nu au nicio legătură sau conexiune cu soarta ta. Ei nu ar trebui să încerce să-ți dicteze soarta doar pentru că sunt cu atâția ani mai în vârstă decât tine și pentru că sunt cu o generație mai în vârstă decât tine. Este un lucru irațional și detestabil. Prin urmare, oricând părinții tăi au ceva de spus despre calea pe care mergi în viață sau despre așteptările lor de la tine, ar trebui să abordezi acest lucru calm și rațional, pentru că ei nu sunt stăpânii sorții tale. Spune-le: „Soarta mea este în mâinile lui Dumnezeu – nicio persoană nu o poate schimba.” Nicio persoană nu-și poate controla propria soartă sau pe cea a unei alte persoane și nici părinții tăi nu sunt calificați să facă asta. Strămoșii tăi nu sunt calificați să facă asta, cu atât mai puțin părinții tăi. Cine este singurul care este calificat? (Doar Dumnezeu.) Doar Dumnezeu este calificat să stăpânească asupra sorților oamenilor.

Unii oameni admit, în teorie, că: „Părinții mei nu se pot amesteca în soarta mea. Deși m-au adus pe lume, viața nu mi-a fost dată de părinții mei, ci de Dumnezeu. Tot ce am mi-a fost dat de Dumnezeu. El m-a crescut până la maturitate, prin intermediul lor, și mi-a permis să trăiesc până acum. De fapt, Dumnezeu este Cel care m-a crescut.” Ei rostesc aceste cuvinte destul de bine și clar, dar, în circumstanțe speciale, nu-și pot depăși afecțiunile sau nu pot admite afirmația: „Părinții tăi nu sunt stăpânii vieții sau ai sorții tale”. În împrejurări speciale, oamenii vor fi dominați de sentimentele lor și vor cădea în anumite ispite sau vor deveni slabi. Pentru că au suferit persecuția și condamnarea din partea guvernului și a lumii religioase și au fost arestați și trimiși la închisoare, anumiți credincioși în Dumnezeu hotărăsc să nu se transforme niciodată în iude și să nu trădeze niciodată pe niciunul dintre frații și surorile lor sau să ofere vreo informație despre biserică, indiferent ce fel de tortură ar îndura – ar prefera să moară decât să devină iude. Ca atare, sunt torturați și chinuiți până nu mai seamănă cu oamenii, ochii le sunt atât de umflați încât devin ca niște crăpături și nu pot vedea clar, urechile le asurzesc, dinții le sunt scoși, colțurile gurii crapă și sângerează, nu se mai țin bine pe picioare, întregul trup le este umflat și acoperit de vânătăi. Însă, indiferent cum sunt chinuiți, ei nu recurg la trădare – sunt hotărâți să nu se transforme în iude și să rămână fermi în mărturia lor pentru Dumnezeu. Până acum, par să fie destul de puternici și să aibă mărturie, nu-i așa? Au trecut prin tortură și intimidare fără să se transforme în iude și au fost chinuiți astfel timp de multe zile și nopți. Când un diavol vede un astfel de om, se gândește: „Tipul acesta este foarte dur, a fost otrăvit destul de profund. Chiar a fost îndumnezeit. Este atât de tânăr și a fost chinuit într-un asemenea hal, fără să scape nici măcar o vorbă. Ce voi face în privința asta? Se pare că tipul este un personaj important, probabil că știe multe despre biserică. Dacă pot să-i smulge câteva informații de pe buze, putem să arestăm mulți oameni și să facem mulți bani!” Apoi diavolul începe să se gândească mult la asta: „Cum pot să-l fac să deschidă gura, să dea niște informații și să toarne câțiva oameni? Toți oamenii puternici au puncte slabe – la fel ca oamenii care practică kung fu. Indiferent cât de bine se pricepe cineva la kung fu, până la urmă tot are o vulnerabilitate. Fiecare om are un punct slab, așa că hai să-l atacăm în mod special pe al lui. Care este punctul lui slab? Am auzit că este singur la părinți și că aceștia l-au răsfățat de când era mic. Am auzit că au mare grijă de el, că îl iubesc mult și că el este foarte filial față de ei. Dacă îi aduc părinții și îi pun să-l «lucreze» psihologic, poate cuvintele lor vor avea vreun folos.” Apoi diavolul îi aduce părinții. Ghicește ce se întâmplă imediat ce își vede părinții. Înainte să-i vadă, s-a gândit: „O, Dumnezeule, sunt hotărât să rămân ferm în mărturia mea. Categoric nu mă voi transforma în Iuda!” Însă imediat ce își vede părinții, inima aproape că i se frânge. Primul lucru pe care îl simte este: „Mi-am dezamăgit părinții, probabil că pentru ei este foarte dureros să mă vadă așa” și apoi clachează. În inima lui, continuă să insiste: „Nu mă voi transforma în Iuda, trebuie să rămân ferm în mărturia mea pentru Dumnezeu. Nu am mers pe calea greșită, urmez calea cea dreaptă în viață. Trebuie să-l umilesc pe Satana și să fiu martor pentru Dumnezeu!” În inima lui, este ferm și tot insistă pe asta, dar emoțional nu poate suporta și, într-o clipă, inima îi este pe punctul de a se frânge. Cum crezi că se simt părinții lui când își văd copilul chinuit într-un asemenea hal? Nu voi vorbi despre tatăl lui, dar inima mamei lui se frânge. Când își vede copilul chinuit până nu mai seamănă cu un om, este foarte tulburată, simte un mare disconfort și durere și tremură în timp ce se îndreaptă spre el. Într-un astfel de moment, tu cum ai reacționa? N-ai îndrăzni să te uiți, nu-i așa? Vezi tu, nu ai spus nimic, părinții tăi nu au spus nimic, dar deja ai clacat, incapabil să-ți depășești sentimentele. Ți-ai zice: „Părinții mei sunt bătrâni, nu se simt prea bine fizic și depind unul de celălalt ca să se descurce. Au adus pe lume un copil ca mine și, până acum, nu le-am îndeplinit nicio așteptare și acum le-am provocat foarte multe necazuri, i-am făcut de rușine și chiar au fost nevoiți să vină și să mă vadă suferind în halul acesta.” Pe nesimțite, în adâncul inimii tale, ai simți că ești un copil nefilial, că ți-ai rănit și ți-ai dezamăgit părinții și că i-ai făcut să se îngrijoreze și i-ai dezamăgit. Atât tu, cât și părinții tăi ați fi în agonie, din motive diferite. În cazul părinților tăi, ar fi din cauză că ar suferi pentru tine și nu ar suporta să te vadă suferind în felul acela. În cazul tău, ar fi din cauză că ai vedea cât de triști și de tulburați sunt părinții tăi și nu ai suporta să-i vezi triști și îngrijorați pentru tine. Nu sunt ambele lucruri efectele sentimentelor tale? Până în acest moment, toate acestea pot fi considerate normale și nu-ți vor fi afectat încă fermitatea mărturiei. Să spunem că atunci părinții tăi ar spune: „Înainte, erai atât de sănătos și puternic și acum ai fost bătut într-un asemenea hal. De când erai mic, te-am tratat ca pe lumina ochilor noștri. Nu te-am atins niciodată, nici măcar cu un deget. Cum ai putut permite să ți se întâmple asta? Nu am vrut niciodată să te lovim; tot timpul te-am prețuit și te-am iubit – «te purtam în gură, de frică să nu te topești, te purtam pe palme, de teamă să nu te rupi». Te prețuim atât de mult, dar nu este suficient. E în regulă dacă nu vrei să ai grijă de noi, dar acum refuzi să oferi informații, suferi prea mult și nu renunți, deși ești chinuit într-un asemenea hal, pentru că tu crezi în Dumnezeu și vrei să fii martor pentru El. Cum poți fi atât de încăpățânat? De ce insiști să crezi în Dumnezeu? «Trupul ți-a fost dat de părinții tăi.» Ne tratezi corect lăsând să ți se întâmple asta? Dacă într-adevăr ți s-ar întâmpla ceva, cum te aștepți ca noi doi să continuăm să trăim? Nu ne așteptăm să ai grijă de noi la bătrânețe sau să ne organizezi înmormântările, vrem doar ca tu să fii bine. Ești totul pentru noi; dacă nu ești bine, dacă mori, cum am putea continua să ne trăim restul vieții? Pe cine altcineva avem, în afară de tine? Ce alte speranțe avem?” Fiecare cuvânt din acest discurs te-ar lovi unde doare cu adevărat, satisfăcându-ți nevoile emoționale și stimulându-ți, în același timp, sentimentele și conștiința. Înainte să spună părinții tăi aceste lucruri, încă te țineai de convingerea și de atitudinea ta în adâncul inimii, dar după ce au rostit aceste cuvinte de reproș, oare linia de apărare din inima ta nu se va prăbuși? „«Trupul ți-a fost dat de părinții tăi». Ți-ai dat demisia de la o slujbă bună, ți-ai abandonat perspectivele grandioase și ai renunțat la o viață bună. Insiști să crezi în Dumnezeu și ți-ai permis să fii ruinat în felul acesta – te porți corect față de noi?” Ar putea cineva să nu plângă auzind acest discurs? Ar putea cineva să nu se mustre auzind aceste cuvinte? Ar putea cineva să evite să simtă că și-a dezamăgit părinții? Ar putea cineva să simtă că acesta era Satana, care îl ispitea? Ar putea cineva să fie afectat de asta numai emoțional, dar să gestioneze situația tot rațional? Ar putea cineva să-și mențină credința în afirmația: „Părinții tăi nu sunt stăpânii vieții sau ai sorții tale și nu sunt creditorii tăi”, după ce aude acest discurs? Ar putea cineva, deși se simte slab emoțional, să se abțină să-și abandoneze datoria și obligația și mărturia fermă pe care ar trebui s-o aibă o ființă creată? Pe care dintre aceste lucruri l-ați putea realiza? Dacă, în privința sentimentelor tale, ai fi doar puțin supărat, chiar vărsând câteva lacrimi și părându-ți rău pentru părinții tăi, dar tot ai avea credință în cuvântul lui Dumnezeu și încă te-ai ține de mărturia pe care se cuvine să o oferi cu fermitate și încă ți-ai face datoria pe care se cuvine s-o îndeplinești, fără să pierzi mărturia, responsabilitatea și datoria pe care o ființă creată le are înaintea Domnului creației, atunci ai rămâne ferm. Însă dacă atunci când ți-ai vedea mama făcându-ți reproșuri în lacrimi, te-ai lăsa copleșit de sentimentele tale, crezând că ești nefilial, că ai făcut alegerea greșită, având regrete și nefiind dispus să continui, vrând să abandonezi mărturia pe care se cuvine să o aibă o ființă creată, datoria, responsabilitatea și obligația pe care o ființă creată se cuvine să le îndeplinească și te-ai întoarce alături de părinții tăi, le-ai răsplăti bunătatea și nu i-ai lăsa să sufere sau să-și mai facă griji de dragul tău, atunci nu ai avea nicio mărturie și ai fi nedemn să-L urmezi pe Dumnezeu. Ce le-a spus Dumnezeu celor care Îl urmează? (Nu a spus El: „Dacă vine cineva la Mine și nu-și urăște tatăl, mama, soția, copiii, frații, surorile, ba chiar însăși viața sa, nu poate fi ucenicul Meu” (Luca 14:26)? Acest verset este în Biblie.) Dacă iubirea pentru părinții tăi este mai mare decât cea pentru Dumnezeu, atunci nu ești vrednic să-L urmezi pe Dumnezeu și nu ești unul dintre discipolii Lui. Dacă nu ești unul dintre discipolii Lui, atunci se poate spune că nu ești un biruitor, iar Dumnezeu nu te vrea. Prin această încercare, ai fost dat în vileag, nu ai rămas ferm în mărturia ta. Nu ai cedat torturii Satanei, dar câteva cuvinte de reproș din partea părinților tăi au fost suficiente ca să te facă să cedezi. Nu ai coloană vertebrală și L-ai trădat pe Dumnezeu. Nu ești vrednic să-L urmezi pe Dumnezeu și nu ești discipolul Său. Părinții spun adesea: „Nu-ți voi cere nimic altceva, nu-ți voi cere să devii foarte avut, sper doar să fii sănătos și în siguranță în viața asta. E suficient doar să te văd fericit.” Așadar, când vei fi torturat, vei simți că ți-ai dezamăgit părinții: „Părinții nu-mi cer mult, dar tot i-am dezamăgit.” Este corect acest gând? Chiar i-ai dezamăgit? (Nu.) Este vina ta că Satana te-a persecutat? Este vina ta că ai fost grav bătut, torturat și persecutat brutal? (Nu.) Satana este cel care te-a persecutat, nu tu te-ai distrus. Mergi pe calea cea dreaptă și ești o persoană sinceră. Alegerile și toate acțiunile tale au fost mărturie pentru Dumnezeu și au reprezentat îndeplinirea datoriei unei ființe create. Acestea sunt alegerile pe care fiecare ființă creată se cuvine să le facă și calea pe care se cuvine să meargă fiecare ființă creată. Este calea cea dreaptă; nu înseamnă că te distrugi. Deși trupul tău a fost torturat și supus la tratamente brutale, inumane, totul este pentru o cauză dreaptă. Nu înseamnă că mergi pe calea greșită sau că te distrugi. Faptul că trupul tău a suferit, a fost supus torturii și chinuit până în punctul în care nu mai semeni cu o persoană nu înseamnă că ți-ai dezamăgit părinții. Nu trebuie să le dai o explicație. Asta este alegerea ta. Ești pe calea cea dreaptă în viață, ei pur și simplu nu înțeleg, asta-i tot. Ei doar adoptă perspectiva unui părinte, vrând mereu să te protejeze de dragul sentimentelor lor, nedorindu-și ca tu să suferi dureri fizice. Ce poate realiza dorința lor de a te proteja? Pot fi martori în locul tău? Pot îndeplini datoria unei ființe create în locul tău? Pot să urmeze calea lui Dumnezeu în locul tău? (Nu.) Ai făcut alegerea corectă și ar trebui să rămâi la ea. Nu ar trebui să fii fermecat sau indus în eroare de cuvintele părinților tăi. Nu te distrugi; mergi pe calea cea dreaptă. În perseverența și în toate acțiunile tale te ții de adevăr, te supui orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu și ești martor pentru El înaintea Satanei, aducând glorie pentru numele lui Dumnezeu. Ai îndurat doar suferința persecuției brutale a trupului tău, atâta tot. Aceasta este suferința pe care oamenii ar trebui s-o îndure; asta se cuvine să ofere oamenii Domnului creației și prețul pe care ar trebui să-l plătească. Viața ta nu a venit de la părinții tăi, iar aceștia nu au dreptul de a alege calea pe care să mergi. Nu au niciun drept să decidă cum îți tratezi trupul sau ce preț plătești ca să fii ferm în mărturia ta. Ei doar nu-și doresc să suferi fizic din cauza sentimentelor trupești pe care le au și din cauza faptului că privesc lucrurile din perspectiva sentimentelor trupești, asta-i tot, dar, în calitate de ființă creată, oricât de mult ți-ar suferi trupul, este un lucru pe care se cuvine să-l înduri. Oamenii trebuie să plătească numeroase prețuri pentru a obține mântuirea și a-și îndeplini bine datoria de ființă creată. Aceasta este obligația și responsabilitatea omului și este ceea ce o ființă creată se cuvine să dedice Domnului creației. Întrucât viețile oamenilor provin de la Dumnezeu, iar trupurile lor provin și ele de la Dumnezeu, aceasta este suferința pe care oamenii ar trebui s-o îndure. Prin urmare, când vine vorba de suferința pe care ar trebui să o îndure, oamenii indiferent ce fel de durere fizică îndură corpul tău, nu trebuie să le explici nimic părinților tăi. Părinții tăi spun: „Trupul ți-a fost dat de părinții tăi”. Și ce-i cu asta? Deși oamenii sunt aduși pe lume și crescuți de părinții lor, nu este ca și cum tot ce au le este dat de părinții lor. Nu înseamnă că ar trebui să fie supuși coerciției și constrângerii din partea părinților lor, atunci când vine vorba de calea pe care merg și de prețurile pe care le plătesc. Nu înseamnă că oamenii trebuie să primească permisiunea părinților ca să meargă pe calea urmăririi adevărului sau ca să realizeze datoria unei ființe create înaintea Domnului creației. Prin urmare, nu este nevoie să le dai o explicație părinților tăi. Cel căruia ar trebui să Îi dai o explicație este Dumnezeu. Indiferent dacă suferi sau nu, ar trebui să-I încredințezi totul lui Dumnezeu. În plus, dacă urmezi calea cea dreaptă, atunci Dumnezeu va accepta și Își va aminti toate prețurile pe care le-ai plătit. Întrucât Și le va aminti și le va recunoaște, acele prețuri vor fi meritat să fie plătite. Trupul tău va suferi puțină durere fizică, dar aceste prețuri îți vor permite, în final, să rămâi ferm în mărturia ta, să obții aprobarea lui Dumnezeu și mântuirea, iar Dumnezeu Își va aminti de ele. Nimic altceva nu poate fi dat la schimb pentru asta. Așa-zisele așteptări ale părinților tăi sau cuvintele de critică pe care ți le adresează sunt nesemnificative și nu merită să fie menționate când sunt comparate cu mărturia pe care se cuvine s-o ai înaintea lui Dumnezeu, pentru că suferința pe care o înduri este atât de valoroasă și plină de însemnătate! Din perspectiva unei ființe create, acesta este cel mai însemnat și mai valoros lucru în viață. Prin urmare, oamenii nu ar trebui să devină slabi și deprimați sau să cadă în ispită din cauza cuvintelor spuse de părinții lor și, cu siguranță, nu ar trebui să simtă regret, vină sau că și-au dezamăgit părinții din cauza cuvintelor acestora. Oamenii ar trebui să se simtă onorați de suferința pe care au îndurat-o și să spună: „Dumnezeu m-a ales și i-a permis trupului meu să plătească acest fel de preț și să fie abuzat violent de Satana, ca să pot avea ocazia să fiu martor pentru Dumnezeu.” Este o onoare pentru tine să fi fost selectat de Dumnezeu dintre numeroșii Lui aleși. Nu ar trebui să fii trist din cauza asta. Dacă rămâi ferm în mărturia ta și-l umilești pe Satana, atunci aceasta este cea mai mare onoare în viață pentru o ființă creată. Indiferent ce fel de afecțiuni sau efecte secundare suferă trupul tău după ce a fost persecutat brutal sau cât de mult îi doare pe membrii familiei și părinții tăi să te vadă în halul acela, nu ar trebui să fii rușinat sau supărat, sau nu ar trebui să simți că ți-ai dezamăgit părinții din cauza asta, pentru că nu ai făcut decât să plătești prețul pentru o cauză dreaptă, iar aceasta este o faptă bună. Nicio persoană nu este calificată să îți critice faptele bune, nicio persoană nu este calificată sau nu are dreptul să facă remarci sau judecăți iresponsabile și critice cu privire la credința ta în Dumnezeu, la faptul că Îl urmezi și îți îndeplinești datoria. Doar Domnul creației este calificat să-ți judece comportamentul, prețurile pe care le-ai plătit și alegerile pe care le-ai făcut. Nimeni altcineva nu este calificat să judece – niciunul dintre ei, inclusiv părinții tăi, nu este calificat să te critice. Dacă sunt oamenii cei mai apropiați de tine, ar trebui să te înțeleagă, să te încurajeze și să te aline. Ar trebui să te sprijine ca să perseverezi, să rămâi ferm în mărturia ta și să te stăpânești ca să nu-i cedezi sau să te supui Satanei. Ar trebui să fie mândri și fericiți pentru tine. Întrucât ai fost capabil să perseverezi până acum și nu ai cedat în fața Satanei, ca să poți rămâne ferm în mărturia ta, ar trebui să te încurajeze. Nu ar trebui să te împiedice și cu siguranță nu ar trebui să-ți facă reproșuri. Dacă ai face ceva greșit, ar fi calificați să te critice. Dacă ai merge pe calea greșită, L-ai umili pe Dumnezeu, ai trăda lucrurile pozitive și adevărul, atunci ar fi calificați să te critice. Însă de vreme ce toate acțiunile tale au fost pozitive, iar Dumnezeu le acceptă și Își amintește de ele, dacă te critică, este pentru că nu pot discerne între bine și rău. Ei sunt cei care greșesc. Sunt supărați că tu crezi în Dumnezeu, mergi pe calea cea dreaptă și ești o persoană bună – de ce, atunci când Satana te persecută, ei nu îl critică pe el în schimb? Te critică din cauza propriilor sentimente – ce ai făcut greșit? Nu doar te-ai stăpânit să nu te transformi în Iuda? Nu te-ai transformat în Iuda, ai refuzat să cooperezi și să faci compromisuri cu Satana și ai suferit această tortură și tratament inuman ca să rămâi ferm în mărturia ta – ce este greșit în asta? Nu ai făcut nimic greșit. Din perspectiva lui Dumnezeu, El Se bucură pentru tine, Se simte mândru de tine. Și totuși, părinților tăi le este rușine cu tine și îți critică faptele bune – nu confundă albul cu negrul? Sunt aceștia părinți buni? De ce nu îl critică pe Satana, pe oamenii răi și diavolii care te persecută? Nu numai că nu primești deloc alinare, încurajări sau sprijin de la părinții tăi, din contră, ești criticat și certat de ei, în timp ce nu condamnă și nu blestemă nimic din ce face Satana. Nu îndrăznesc să spună niciun cuvânt de abuz verbal sau să-i facă reproșuri. Ei nu spun: „Cum ai putut să chinui o persoană bună într-un asemenea hal? Nu a făcut decât să creadă în Dumnezeu și să meargă pe calea corectă, nu-i așa? Nu a furat nimic și nu a jefuit pe nimeni, nu a încălcat nicio lege, deci de ce ai chinuit-o în felul acesta? Ar trebui să încurajați astfel de oameni. Dacă fiecare om din societate ar crede în Dumnezeu și ar merge pe calea cea dreaptă, atunci această societate nu ar avea nevoie de legi și nu ar exista nelegiuiri.” De ce nu-l critică în felul acesta? De ce nu îndrăznesc să critice satanele și diavolii care te-au persecutat? Îți fac reproșuri că mergi pe calea cea dreaptă, dar atunci când oameni răi comit fapte rele, ei doar îi aprobă tacit. Ce părere ai despre acești părinți? Oare ar trebui să-ți pară rău pentru ei? Oare ar trebui să le arăți pietate filială? Ar trebui să-i iubești în inima ta? Sunt ei vrednici de pietatea ta filială? (Nu.) Nu sunt. Nu pot distinge ce este corect de ce este greșit sau binele de rău. Sunt doi oameni confuzi. În afară de sentimente, ei nu înțeleg nimic. Nu înțeleg ce este dreptatea sau ce înseamnă să mergi pe calea cea dreaptă, nu știu ce sunt lucrurile negative sau forțele malefice, știu numai să-și protejeze sentimentele și trupul. În afară de acest nivel foarte superficial de relații trupești, inimile lor conțin numai ideea următoare: „Atât timp cât copiii mei sunt în siguranță și sunt bine, voi fi foarte fericit și recunoscător.” Asta-i tot. Când vine vorba de calea cea dreaptă în viață, de cauze drepte, sau de cel mai valoros și însemnat lucru pe care o persoană îl poate face în viața aceasta, ei nu înțeleg niciunul dintre aceste lucruri. Nu le înțeleg și te ceartă pentru că urmezi calea cea dreaptă – chiar sunt incredibil de confuzi. Ce părere ai despre acești părinți? Nu sunt doi diavoli bătrâni? Trebuie să te gândești în inima ta: „Acești doi diavoli bătrâni – până acum am suferit atât de multe bătăi și atâta tortură; în aceste zile m-am rugat lui Dumnezeu toată ziua și toată noaptea, iar El a vegheat asupra mea și m-a păzit, de aceea am reușit să supraviețuiesc până acum. Am rămas ferm în mărturia mea cu mare dificultate și, în câteva cuvinte, voi ați negat-o complet. Este greșit să merg pe calea cea dreaptă? Este greșit să-mi îndeplinesc datoria de ființă creată? Cu siguranță nu este greșit că nu m-am transformat în Iuda? Of, acești doi diavoli bătrâni! «Trupul ți-a fost dat de părinții tăi» – tot ce am a venit în mod clar de la Dumnezeu. Voi ați fost cei care mi-ați dat tot? Pur și simplu Dumnezeu a predestinat să mă aduceți pe lume și să mă creșteți, să o faceți cu mâinile voastre. Vă simțiți tulburați din cauza mea, vă doare și sunteți supărați numai ca să vă satisfaceți nevoile emoționale. Vă temeți că, dacă mor, nu va exista nimeni care să aibă grijă de voi când veți îmbătrâni sau care să vă organizeze înmormântările. Vă temeți că oamenii vor râde și vor crede că v-am făcut de râs.” Dacă ai merge la închisoare pentru că ai comis un delict, pentru că ai furat ceva sau ai jefuit, ai înșelat sau ai escrocat pe cineva, s-ar putea ca ei să lupte pentru tine, spunând: „Fiul meu este un copil bun, nu a făcut nimic rău. Nu are o natură rea, este bun și blând, doar că tendințele rele ale acestei lumi au avut o influență negativă asupra lui. Sper că guvernul va fi indulgent cu el.” Ar lupta pentru tine, dar pentru că mergi pe calea credinței în Dumnezeu, pentru că mergi pe calea cea dreaptă, te disprețuiesc din adâncul inimii. În ce fel te disprețuiesc? „Uită-te în ce hal ai ajuns, din cauza ta. Te porți corect față de noi?” Ar trebui să te gândești în inima ta: „Ce vreți să spuneți prin «Uită-te în ce hal ai ajuns, din cauza ta»? Merg pe calea cea dreaptă în viață – asta înseamnă să fii o persoană sinceră! Asta înseamnă să ai fapte bune și mărturie; asta e tărie. Doar astfel de oameni au într-adevăr conștiință și rațiune și nu sunt lași, buni de nimic sau iude. În ce hal am ajuns, din cauza mea? Aceasta este adevărata asemănare umană! Nu numai că nu vă bucurați pentru mine, dar îmi faceți reproșuri – ce fel de părinți sunteți voi? Nu sunteți vrednici să fiți părinți, ar trebui să fiți blestemați!” Dacă gândești așa, oare ai mai plânge când ți-ai auzi părinții spunând: „Trupul ți-a fost dat de părinții tăi, cum te-ai putut lăsa distrus în halul acesta?” (Nu.) Ce ai crede după ce ai auzi discursul acesta? „Ce prostii! Chiar sunt niște tonți bătrâni! «Trupul ți-a fost dat de părinții tăi» – nici măcar nu știți cine v-a dat trupurile și folosiți aceste cuvinte ca să-mi faceți reproșuri! Chiar sunteți confuzi! Este clar că diavolii și Satana sunt cei care mă persecută. Cum puteți să confundați albul cu negrul și să mă criticați pe mine în locul lor? Am încălcat legea? Am furat ceva sau am jefuit pe cineva, am înșelat sau am escrocat pe cineva? Ce legi am încălcat? Nu am încălcat niciuna. Am fost persecutat de Satana într-un asemenea hal pentru că urmez calea cea dreaptă. Nu am spus nicio vorbă până acum, nu m-am transformat în Iuda – cine mai are o astfel de tărie? Nu numai că nu mă lăudați sau încurajați, dar îmi faceți reproșuri. Sunteți diavoli!” Dacă gândești astfel, nu vei plânge sau nu deveni slab, nu-i așa? Părinții tăi nu știu ce este corect și ce este greșit, confundă albul cu negrul pentru că nu cred în Dumnezeu și nu înțeleg adevărul. Tu înțelegi adevărul, așa că nu ar trebui să fii influențat de acele cuvinte diavolești și de sofismele pe care le spun. În schimb, ar trebui să continui să te ții de adevăr. Astfel, vei rămâne cu adevărat ferm în mărturia ta. Nu așa stau lucrurile? (Ba da.)

Spune-Mi, este ușor să rămâi ferm în mărturia ta? În primul rând, trebuie să te eliberezi de sentimentele tale și, în al doilea rând, trebuie să înțelegi adevărul. Abia atunci nu vei mai experimenta nicio slăbiciune, vei fi capabil să rămâi ferm în mărturia ta și vei fi recunoscut și acceptat de Dumnezeu, în aceste circumstanțe speciale; abia atunci Dumnezeu te va recunoaște ca biruitor și discipol al Lui. Când ai învins, când nu L-ai dezamăgit pe Dumnezeu, în loc să nu-ți dezamăgești părinții, vei fi capabil să renunți la toate așteptările pe care le au părinții tăi de la tine, nu-i așa? Așteptările părinților tăi nu sunt importante, nu contează; să te ridici la nivelul așteptărilor lui Dumnezeu și să rămâi ferm în mărturia lui pentru El sunt cele mai importante lucruri, ele sunt atitudinea și ceea ce se cuvine să le urmărească o ființă creată. Nu așa stau lucrurile? (Ba da.) Când te simți slab, când îți pierzi calea, mai ales când ești împresurat și persecutat de satane în timp ce urmezi calea cea dreaptă sau ești disprețuit, batjocorit și respins de oamenii din lumea laică, cei din jurul tău – rudele, prietenii și cunoștințele tale – vor crede că ai făcut un lucru rușinos și nimeni nu te va înțelege, încuraja, sprijini sau mângâia. Cu atât mai puțin te va ajuta cineva, îți va arăta direcția sau calea de practică, inclusiv părinții tăi. Din moment ce nu ești alături de ei, arătându-le pietate filială sau din moment ce nu ești capabil să-i ajuți să trăiască bine sau să le răsplătești bunătatea, pentru că tu crezi în Dumnezeu și îți îndeplinești datoria, ei nu te vor înțelege. Perspectiva lor va fi aceeași cu a oamenilor din lumea laică – vor crede că i-ai făcut de râs, că nu au primit nimic la schimb pentru că te-au crescut, că nu au primit niciun beneficiu de la tine, că nu le-ai îndeplinit așteptările, că i-ai dezamăgit și că ești un ingrat nepăsător. Părinții nu te vor înțelege și nu vor fi capabili să-ți ofere nicio îndrumare pozitivă, ca să nu mai vorbim de rudele și de prietenii tăi. În timp ce mergi pe calea cea dreaptă, doar Dumnezeu te încurajează, te ajută, te mângâie și te aprovizionează neobosit. Când vei fi torturat și chinuit în închisoare, numai cuvântul lui Dumnezeu și credința pe care El ți-a oferit-o te vor susține în fiecare secundă, minut și zi. Așadar, când vei îndura bătăi crunte, vei putea să vrei în continuare să rămâi ferm în mărturia ta pentru Dumnezeu, să te înfrânezi ca să nu te transformi în Iuda și să vrei să aduci glorie numelui lui Dumnezeu și să-l umilești pe Satana, datorită cuvântului Său și a credinței pe care El ți-a dat-o. Pe de o parte, vei fi capabil să faci aceste lucruri datorită hotărârii tale și, pe de altă parte, mai importantă, datorită îndrumării, păzirii și conducerii lui Dumnezeu. În timp ce părinții tăi, atunci când ai cea mai mare nevoie de mângâiere și de ajutor, se gândesc în continuare doar la ei înșiși, spunând că ești un ingrat nepăsător, că nu se pot baza niciodată pe tine în această viață și că te-au crescut degeaba. Ei tot nu uită că te-au crescut, că și-au dorit să conteze pe tine ca să-i ajuți să ducă o viață bună, să aduci glorie strămoșilor tăi și să-i faci capabili să țină capul sus și să se simtă mândri în fața rudelor și prietenilor lor. Părinții care nu cred în Dumnezeu nu se simt niciodată onorați și norocoși datorită credinței tale. Dimpotrivă, îți reproșează adesea că nu ți-ai făcut timp să-i vizitezi sau să ai grijă de ei, pentru că tu crezi în Dumnezeu și ești ocupat cu îndeplinirea datoriei. Nu numai că îți fac reproșuri, ci adesea te ceartă, numindu-te „ingrat nepăsător” și „copil nerecunoscător”. Nu crezi că este greu să mergi pe calea cea dreaptă sub povara acestor insulte? Nu te simți nedreptățit? Nu ai nevoie de sprijinul, încurajarea și înțelegerea părinților tăi, în timp ce experimentezi aceste lucruri? Nu simți adesea că ți-ai dezamăgit părinții? Prin urmare, unii oameni au chiar anumite gânduri nesăbuite: „În viața asta, nu mi-a fost sortit să le arăt părinților pietate filială sau să locuiesc împreună cu ei. Atunci le voi arăta pietate filială în următoarea mea viață!” Nu este nesăbuit acest gând? (Ba da.) Nu ar trebui să ai aceste gânduri; ar trebui să le înlături de la rădăcină. Mergi pe calea cea dreaptă, ai ales să îndeplinești datoria unei ființe create și să vii înaintea Domnului creației, pentru a accepta mântuirea lui Dumnezeu. Aceasta este singura cale corectă din lumea aceasta. Ai făcut alegerea corectă. Oricât de greșit te-ar înțelege sau oricât de dezamăgiți de tine ar fi cei care nu cred, inclusiv părinții tăi, asta nu ar trebui să-ți afecteze alegerea de a merge pe calea credinței în Dumnezeu sau hotărârea de a-ți îndeplini datoria, și nici credința în El. Ar trebui să perseverezi, pentru că mergi pe calea cea dreaptă. Cu atât mai mult, ar trebui să renunți la așteptările părinților tăi. Ei nu ar trebui să devină poveri pentru tine, în timp ce mergi pe calea cea dreaptă. Urmezi calea cea dreaptă, ai făcut cea mai bună alegere în viață; dacă părinții nu te sprijină, dacă te ceartă mereu că ești un ingrat nepăsător, atunci cu atât mai mult se cuvine să ai discernământ în privința lor și să renunți la ei, la nivel emoțional, și să nu fii constrâns de ei. Dacă nu te sprijină, nu te încurajează sau nu te mângâie, vei fi bine – nu vei câștiga sau nu vei pierde nimic, cu sau fără aceste lucruri. Cele mai importante sunt așteptările lui Dumnezeu de la tine. Dumnezeu te încurajează, te aprovizionează și te îndrumă. Nu ești singur. Fără așteptările părinților tăi, totuși, încă poți îndeplini datoria unei ființe create și, pe această bază, vei fi în continuare o persoană bună. Să renunți la așteptările părinților tăi nu înseamnă că ți-ai pierdut principiile etice și morale și cu siguranță nu înseamnă că ți-ai lepădat umanitatea sau moralitatea și simțul dreptății. Motivul pentru care nu te-ai ridicat la înălțimea așteptărilor părinților tăi este că ai ales lucruri pozitive și ai ales să îndeplinești datoria unei ființe create. Nu este nimic greșit în asta, este calea cea mai corectă. Ar trebui să perseverezi și să rămâi ferm în credința ta. Este posibil să nu primești sprijinul părinților tăi și cu siguranță nu vei primi binecuvântările lor, pentru că tu crezi în Dumnezeu și îndeplinești datoria unei ființe create, dar asta nu contează. Asta nu-i important, nu ai pierdut nimic. Cel mai important lucru este că, atunci când ai ales să mergi pe calea credinței în Dumnezeu și îndeplinirii datoriei unei ființe create, Dumnezeu a început să aibă așteptări și mari speranțe pentru tine. Cât timp trăiesc în lumea asta, dacă oamenii se îndepărtează de prietenii și de rudele lor, pot trăi bine în continuare. Desigur, pot trăi normal și după ce se îndepărtează de părinții lor. Ei se prăbușesc în întuneric doar atunci când se îndepărtează de călăuzirea și de binecuvântările lui Dumnezeu. Comparativ cu așteptările lui Dumnezeu de la oameni și cu îndrumarea Lui, așteptările părintești sunt pur și simplu nesemnificative și nu merită să fie menționate. Indiferent ce fel de persoană se așteaptă părinții tăi să fii sau ce fel de viață se așteaptă să trăiești, la nivel emoțional, ei nu te îndrumă pe calea cea dreaptă sau pe cea a mântuirii. Prin urmare, ar trebui să-ți schimbi punctul de vedere și să renunți, din adâncul inimii și la nivel emoțional, la așteptările părinților tăi. Nu ar trebui să-ți asumi în continuare o astfel de povară sau să te simți vinovat față de părinții tăi, pentru că ai ales să îndeplinești datoria unei ființe create. Nu ai făcut nimic care să dezamăgească pe cineva. Ai ales să-L urmezi pe Dumnezeu și să-I accepți mântuirea. Asta nu înseamnă să-ți dezamăgești părinții, dimpotrivă, ei ar trebui să se simtă mândri și onorați că ai ales să realizezi datoria unei ființe create și să accepți mântuirea Creatorului. Dacă nu pot face asta, nu sunt oameni buni. Nu sunt vrednici de respectul tău și cu atât mai puțin de pietatea ta filială și, desigur, sunt și mai puțin vrednici de grija ta. Nu așa stau lucrurile? (Ba da.)

All Scripture quotations in this product are from Nouă Traducere În Limba Română (NTLR). Copyright © 2006 by Biblica, Inc.®. Used by permission. All rights reserved worldwide.