Tocmai am avut părtășie despre faptul că „oamenii nu ar trebui să fie sclavii căsniciei”, spunându-le acestora să-și abandoneze punctele de vedere false despre căsnicie. Mai precis, unii oameni cred că trebuie să-și continue căsnicia și să facă tot ce pot ca să o împiedice să se destrame și să se încheie. Pentru a atinge acest obiectiv, fac compromisuri. Preferă să-și sacrifice multe dintre lucrurile pozitive pe care le urmăresc pentru a-și continua căsnicia și devin, de bunăvoie, sclavii ei. Acești oameni interpretează în mod greșit existența și definiția căsniciei, iar atitudinea lor față de căsnicie este greșită, prin urmare, ar trebui să abandoneze asemenea gânduri și puncte de vedere eronate, să scape de o asemenea stare conjugală denaturată, să adopte abordarea corectă față de căsnicie și să trateze în mod corect aceste probleme care apar în căsnicie – acesta este al treilea lucru pe care oamenii ar trebui să-l abandoneze cu privire la căsnicie. În continuare, vom avea părtășie despre al patrulea aspect privind căsnicia: Destinația ta nu este căsnicia. Este și acesta un aspect. Fiind un subiect despre care avem părtășie, acesta este un aspect demonstrativ în situațiile actuale din căsniciile oamenilor. Există în toate tipurile de situații conjugale. Este și un tip de atitudine pe care oamenii o au față de căsnicie, sau un fel de stare în care trăiesc, așa că ar trebui să avem părtășie despre acest aspect și să-l clarificăm. După ce se căsătoresc, unele femei cred că și-au găsit Alesul. Cred că se pot baza pe acest bărbat și că pot avea încredere în el, că le poate fi un sprijin solid pe calea vieții lor și că va fi serios și de încredere, când vor avea nevoie să se bazeze pe el. Unii bărbați cred că și-au găsit aleasa. Este frumoasă și generoasă, blândă și atentă, virtuoasă și înțelegătoare. Cu această femeie, cred că vor avea o viață stabilă și un cămin liniștit și primitor. Când oamenii se căsătoresc, toți se cred norocoși și fericiți. Majoritatea oamenilor cred că, atunci când se căsătoresc, partenerul lor este simbolul vieții viitoare alese de ei și că, bineînțeles, căsnicia lor este destinația pe care o caută în viața aceasta. Ce înseamnă asta? Înseamnă că toți cei care se căsătoresc consideră că destinația lor este căsnicia și că, odată ce au o asemenea căsnicie, destinația lor este acea căsnicie. Ce înseamnă „destinație”? Înseamnă un punct de sprijin. Încredințează planurile, viitorul și fericirea lor căsniciei, precum și partenerului cu care s-au căsătorit și, prin urmare, după ce se căsătoresc, cred că nu le va mai lipsi niciodată nimic și nu vor mai avea griji. Asta se întâmplă fiindcă simt că deja și-au găsit destinația, iar această destinație este reprezentată atât de partenerul lor, cât și de căminul pe care l-au construit împreună cu persoana respectivă. Dat fiind că și-au găsit destinația, nu mai au nevoie să urmărească nimic sau să spere la nimic. Bineînțeles, din atitudinile și punctele de vedere ale oamenilor cu privire la căsnicie, acest lucru este benefic pentru stabilitatea structurii conjugale. Dacă un bărbat sau o femeie are un partener fix de sex opus ca partener conjugal, măcar nu va mai avea legături amoroase și nu va mai avea relații sexuale cu sexul opus. Acest lucru este benefic pentru majoritatea partenerilor conjugali. Măcar inimile lor se vor liniști cu privire la relații, vor fi atrași de un partener permanent de sex opus și vor fi stabilizați într-un mediu de viață primar de către un partener permanent de sex opus – acesta este un lucru bun. Totuși, când un om se căsătorește, dacă-și privește căsnicia drept destinație, dar în același timp privește toate lucrurile pe care le urmărește, concepția asupra vieții, calea pe care o urmează în viață și tot ce îi cere Dumnezeu drept lucruri inutile, pentru timpul său liber, atunci, a-și avea în mod imperceptibil căsnicia drept destinație nu este un lucru bun, ci dimpotrivă, devine un obstacol, o piedică și un impediment pentru urmărirea obiectivelor corecte în viață, pentru stabilirea concepției corecte despre viață și chiar și pentru urmărirea mântuirii de către acesta. Asta se întâmplă fiindcă atunci când o persoană care se căsătorește își consideră partenerul ca fiind destinația și destinul său în viață, crede că diversele emoții ale partenerului său, fericirea și nefericirea sa, au legătură cu ea, iar propria fericire și nefericire și propriile emoții diverse sunt legate de partenerul său și, prin urmare, viața, moartea, fericirea și bucuria partenerului său sunt asociate cu propria viață, moarte, fericire și bucurie. Prin urmare, ideea acestor oameni că destinația vieții lor este căsnicia le face foarte lentă și pasivă urmărirea căii în viață, a lucrurilor pozitive și a mântuirii. Dacă partenerul cuiva care Îl urmează pe Dumnezeu în căsnicia lor alege să nu-L urmeze pe Dumnezeu și, în schimb, alege să urmărească lucruri lumești, atunci cel care Îl urmează pe Dumnezeu va fi grav afectat de partenerul său. De exemplu, soția consideră că ar trebui să creadă în Dumnezeu și să urmărească adevărul și că ar trebui să renunțe la slujba ei și să-și îndeplinească datoria, să se sacrifice și să se dedice în casa lui Dumnezeu, în timp ce soțul ei gândește: „Credința în Dumnezeu este un lucru bun, dar tot trebuie să trăim. Dacă ne îndeplinim amândoi datoria, cine va câștiga bani? Cine va ține gospodăria? Cine va întreține viața familiei noastre?” Cu acest punct de vedere, alege să continue să lucreze și să urmărească lucruri lumești; nu spune că nu crede în Dumnezeu și nu spune nici că se opune acestui lucru. Soția care crede în Dumnezeu gândește mereu: „Soțul meu este destinația mea. Mi-e bine doar când îi este lui bine. Dacă lui nu-i este bine, atunci nu-mi poate fi nici mie bine. Suntem ca două boabe într-o păstaie. Împărtășim aceleași bucurii și aceleași tristeți și trăim și murim împreună. Oriunde merge el, merg și eu. Acum, avem neînțelegeri cu privire la alegerea căii noastre și au început să apară probleme, deci cum ne putem împăca? Eu vreau să-L urmez pe Dumnezeu, dar pe el nu-l interesează credința în Dumnezeu. Dacă el nu crede în Dumnezeu, eu nu voi putea avansa în propria credință și nu voi mai vrea să-L urmez pe Dumnezeu. Asta se întâmplă fiindcă încă de la început m-am gândit la el ca la cerul meu, ca la destinul meu. Nu pot să-l părăsesc. Dacă el nu crede în Dumnezeu, nu va crede niciunul din noi, iar dacă el crede în Dumnezeu, atunci vom crede amândoi. Dacă el nu crede în Dumnezeu, mă voi simți ca și cum mi-ar lipsi ceva, ca și cum mi-a fost luat sufletul.” Tot timpul se simte neliniștită și îngrijorată cu privire la această chestiune. Adesea se roagă, sperând că soțul ei poate crede în Dumnezeu, dar indiferent cum se roagă, soțul ei este neimpresionat și nu crede în Dumnezeu. Ea este abătută – ce poate să facă? Nu poate să facă nimic, așa că se străduiește din răsputeri și, când este soțul ei acasă, îl duce să citească din cuvintele lui Dumnezeu. Soțul ei citește cuvintele lui Dumnezeu și ascultă fără aversiune în timp ce le citește ea, dar nu participă activ la părtășie. Fiindcă sunt soț și soție, pur și simplu nu se ceartă cu ea. Când i se cere să cânte imnuri, o face și învață să le cânte, iar după ce le învață, nu spune dacă le-a învățat în întregime sau dacă îi plac. Când e chemat să participe la adunări, ocazional, când are ceva timp liber, merge cu soția lui la adunare, dar, în general, muncește mult și câștigă bani. Nu menționează niciodată nimic legat de credința în Dumnezeu, nu ia niciodată inițiativa de a cere să participe la o adunare sau să îndeplinească o datorie. Pe scurt, are o atitudine temperată față de acest subiect. Nu se opune credinței în Dumnezeu, dar nici nu o susține și nu arată care este atitudinea lui față de ea. Soția care crede în Dumnezeu pune totul la suflet și ține minte și spune: „Dat fiind că suntem un cuplu căsătorit și formăm o familie, dacă eu intru în Împărăție, atunci trebuie să intre și el. Dacă nu mă urmează în credință, atunci nu va putea să intre în Împărăție și nici să obțină mântuirea, iar atunci, nici eu nu voi mai vrea să trăiesc și-mi voi dori să mor.” Deși încă nu e moartă, în inima ei, se simte mereu îngrijorată, îndurerată și chinuită de această chestiune, gândindu-se: „Dacă într-o zi vor veni dezastrele, iar el va muri în dezastre, ce mă voi face? Acum există o boală foarte gravă. Dacă va lua această boală, atunci eu nu voi mai trăi. Nu spune că se opune credinței mele în Dumnezeu, dar ce mă voi face dacă, într-o zi, chiar îmi spune că nu mai vrea să cred în Dumnezeu?” Se teme că, atunci când va veni acel moment, îl va urma pe soțul ei și va alege să nu creadă în Dumnezeu și să-L trădeze. Acest lucru se întâmplă fiindcă în inima ei, soțul este sufletul și viața ei și, chiar mai mult, este cerul ei și e totul pentru ea. Soțul din inima ei o iubește cel mai mult, iar ea este cea care îl iubește pe soțul ei cel mai mult. Dar acum, a întâmpinat o problemă: dacă soțul se opune credinței ei în Dumnezeu, iar rugăciunile ei sunt în zadar, ce se va întâmpla? Se agită mult în legătură cu asta. Când i se cere să meargă să-și facă datoria departe de casă, deși își dorește și să-și îndeplinească datoria în casa lui Dumnezeu, când aude că, pentru a face asta, trebuie să plece de acasă și să călătorească departe și că trebuie să stea departe de casă pentru o perioadă îndelungată, simte o suferință incredibilă. Din ce motiv? Se teme că, plecând de acasă, nu va mai avea nimeni grijă de soțul ei, ei îi va fi dor de el și-și va face întruna griji în legătură cu el. Va fi îngrijorată în ce-l privește și va tânji după el, ba chiar va simți că nu poate trăi fără el alături, că își va pierde speranța și direcția în viață și că nici nu-și va putea îndeplini datoria din toată inima. Acum, o doare inima și doar când se gândește la asta, ca să nu mai vorbim de cazul în care chiar s-ar întâmpla. Astfel, în biserică, ea nu îndrăznește niciodată să ceară să-și îndeplinească datoria în alt loc, sau dacă există vreo sarcină care presupune ca o persoană să fie plecată mult timp și să doarmă noaptea departe de casă, nu îndrăznește niciodată să se ofere pentru sarcină și nu îndrăznește să accepte o asemenea cerere. Pur și simplu își dă toată silința distribuind scrisori pentru frații și surorile ei, sau uneori găzduind adunări cu ei la ea acasă, dar niciodată nu îndrăznește să se despartă de soțul ei o zi întreagă. Dacă într-adevăr există o situație specială și soțul ei trebuie să plece într-o călătorie de afaceri sau este plecat câteva zile, atunci va jeli acasă două sau trei zile înainte să plece soțul ei, plângând până când i se umflă ochii cât roșiile. De ce plânge? Se teme că soțul ei va muri într-un accident aviatic și nici măcar nu i se va descoperi cadavrul; și atunci, ce se va face ea? Cum va trăi și cum îi vor trece zilele? Cerul ei va fi dispărut, se va simți ca și cum i-ar fi fost furată inima. O îngrozește până și gândul la așa ceva și de aceea plânge când se gândește la asta. Soțul ei nici măcar nu a plecat încă și ea plânge de două sau trei zile și continuă să plângă până se întoarce acesta, jelindu-se atât de mult, încât soțul se enervează și spune: „Dar ce are? Nici măcar nu am murit și ea plânge. Mă blestemă să mor?” Nu poate face nimic, ea plânge întruna, spunând: „Pur și simplu nu vreau să pleci, nu vreau să te scap din ochi.” Își pune în joc soarta și destinația pentru soțul cu care s-a căsătorit și, indiferent dacă acest mod de a face lucrurile este nesăbuit sau copilăresc, în orice caz, există astfel de oameni. Sunt mai mulți bărbați așa, sau mai multe femei? (Femei.) Par să fie mai multe femei așa, femeile pot fi cam slabe. Indiferent cine părăsește pe cine, dintre bărbați și femei, pot continua să trăiască? (Da.) Indiferent cine părăsește pe cine, este ceva ce poți să alegi? Este ceva ce poți controla? (Nu.) Nu, nu este ceva ce poți controla, așa că te pierzi în capricii nesăbuite, plângi, te simți ofensat, tulburat și îndurerat – au vreun sens toate acestea? (Nu.) Aceste persoane simt că a fi capabile să-și privească partenerul, să-l țină de mână și să trăiască împreună cu el înseamnă că au parte de susținere toată viața, precum să fie liniștite și alinate. Cred că nu vor avea griji cu privire la mâncare sau îmbrăcăminte, nu vor avea neliniști, și cred că partenerul este destinația lor. Non-credincioșii au o zicală care spune: „Dacă te am pe tine în viața aceasta, nu-mi mai trebuie nimic altceva.” În adâncul inimii, asta e părerea pe care o au aceste persoane față de căsnicia și partenerul lor; sunt fericite când partenerul lor este fericit, neliniștite atunci când partenerul lor este neliniștit și suferă atunci când suferă partenerul lor. Dacă le moare partenerul, nu mai vor nici ele să trăiască, iar dacă partenerul lor pleacă și se îndrăgostește de altcineva, ce fac? (Nu vor să trăiască.) Unele nu mai vor să trăiască, așa că se sinucid, iar unele persoane își pierd mințile. Spuneți-Mi, despre ce este vorba aici? Ce fel de persoană își pierde mințile? A-ți pierde mințile înseamnă că ești posedat. Unele femei își cred soțul destinația lor în viață și cred că, odată ce au găsit un astfel de bărbat, nu vor mai iubi niciodată un alt bărbat – este un exemplu al zicalei „Dacă îl am pe el în viața asta, nu-mi mai trebuie nimic altceva.” Soțul ei însă o dezamăgește, pleacă să iubească pe altcineva, iar pe ea nu o mai vrea. Deci în final, ce se întâmplă? Atunci, ea îi urăște pe toți membrii sexului opus. Când mai vede un bărbat, vrea să-l scuipe, să-l blesteme și să-l lovească. Începe să aibă tendințe violente, iar simțul rațiunii i se denaturează. Unele chiar își pierd mințile. Acestea sunt consecințele atunci când oamenii nu înțeleg corect căsnicia.

Aceste persoane consideră căsnicia ca simbol al faptului că au urmărit cu succes fericirea, precum și ca o destinație în viață și un obiectiv la care visau de mult și pe care acum l-au atins. Pentru ele, căsnicia este ultimul obiectiv în viață, iar ceea ce urmăresc privind căsnicia este să-și împartă această viață cu partenerul lor, să îmbătrânească împreună și să trăiască și să moară împreună. Pentru a confirma faptul că destinația lor este căsnicia, în viața conjugală fac multe lucruri care depășesc raționalitatea și ies din sfera responsabilităților unei persoane. Aceste lucruri care ies din sfera responsabilităților unei persoane le includ pe cele extreme prin care acestea își pierd integritatea, demnitatea și obiectivele pe care le urmăresc. De exemplu, monitorizează adesea cu cine este partenerul lor în fiecare zi, ce face atunci când iese în oraș, dacă a avut vreun contact cu alte membre ale sexului opus și dacă a avut cu alte membre ale sexului opus interacțiuni sau relații amiabile care depășesc sfera prieteniei. De asemenea, există persoane care-și petrec mult timp observând și sondând atitudinea partenerului lor față de ele, ca să vadă dacă acesta se gândește la ele și dacă le mai iubește. Există și unele femei care miros hainele soților lor atunci când aceștia ajung acasă, căutând fire de păr de femeie, verificând cămășile de urme de ruj de la alte femei. Verifică și telefoanele soților lor, ca să vadă dacă există numere de femei pe care nu le recunosc, verificând chiar câte telefoane au soții lor, cu cine au legături și dacă este adevărat ce spun atunci când sună în fiecare zi. De exemplu, o soție își sună soțul și întreabă: „Unde ești? Ce faci?” Soțul ei răspunde: „Sunt la muncă, revizuiesc documente.” Ea spune: „Fă o poză cu documentele pe care le revizuiești și trimite-mi-o.” Soțul ei face ce spune ea, iar apoi, ea întreabă: „Cine mai e cu tine în birou?” El răspunde: „Sunt singur.” Ea spune: „Putem să avem un apel video, ca să văd cine mai este în birou?” El o apelează video și ea vede ce pare a fi silueta unei femei care se îndepărtează, deci spune: „Nu e adevărat; cine e femeia aia?” El spune: „E doar femeia de serviciu.” Ea zice: „Ah, bine.” Abia atunci se relaxează. Astfel de persoane verifică telefoanele soților lor, pe unde umblă aceștia, ce fac în orice moment al zilei. Au așteptări foarte mari de la căsnicia lor și sentimente chiar mai mari de nesiguranță. Bineînțeles, au o dorință uriașă de a-și stăpâni și controla soțul. Fiindcă sunt sigure că partenerul lor este destinația lor și că el este cel cu care este obligatoriu și cu care ar trebui să fie toată viața, prin urmare, nu pot permite în niciun caz să apară derapaje sau hibe în căsnicie, și nici măcar imperfecțiuni sau probleme minore – nu pot permite toate aceste lucruri. Așa că își canalizează majoritatea energiei spre monitorizarea partenerului lor, cerându-i părerea, interesându-se despre mișcările și locurile pe unde umblă acesta, precum și spre controlarea acestuia. Mai ales când partenerul lor are o legătură amoroasă, asta este ceva ce nu pot permite. Fac scene, se tăvălesc, plâng, provoacă neplăceri și amenință că se vor sinucide. Unele chiar își iau problemele cu ele la adunări și discută strategii cu frații și surorile lor, spunând: „El e prima mea iubire, bărbatul pe care-l iubesc cel mai mult. Toată viața nici măcar nu am ținut alt bărbat de mână și nu am atins pielea altui bărbat. El e singurul bărbat pentru mine, el e cerul meu și e cel hărăzit mie, în această viață. A plecat cu altcineva și pur și simplu nu pot să tolerez ce mi-a făcut.” Cineva îi spune: „Ce sens are să nu poți să tolerezi asta? Poți schimba ce s-a întâmplat? Alți oameni au putut să-și dea seama de multă vreme că soțul tău are predilecția asta.” Ea răspunde: „Indiferent dacă are sau nu predilecția asta, pur și simplu nu pot să accept ce s-a întâmplat. Cine mă va ajuta să găsesc o soluție ca să-l pedepsesc și să încerc s-o împiedic pe amanta lui să mă înlocuiască?” Vezi tu, este atât de necăjită, că își aduce necazurile la o adunare, ca să aibă părtășie despre ele. Este aceasta părtășie? Asta înseamnă să faci remarci nepotrivite, să transmiți mesaje negative și să răspândești informații negative. Este treaba ta personală și, dacă mergi acasă, închizi ușa și-l bați și vă certați, aceea este treaba ta, dar nu trebuie să-ți aduci necazurile la adunări și să vorbești despre ele acolo. Dacă-ți dorești să cauți adevărul la o adunare, poți să spui: „Mi s-a întâmplat acest lucru, deci cum pot să mă retrag din această situație și să nu fiu constrânsă de el? Cum pot să nu las chestiunea asta să-mi afecteze credința în Dumnezeu și îndeplinirea datoriei?” Este în regulă să cauți adevărul, dar dacă mergi la o adunare și vorbești despre disputele tale, asta este ceva ce nu ar trebui să faci. De ce nu ar trebui să faci asta? Ai întâmpinat această problemă și, acum, te-ai trezit în situația ta actuală de viață din cauză că ai înțeles incorect căsnicia. Atunci, vrei să aduci aceste dispute și aceste consecințe înaintea fraților și surorilor tale pentru părtășie, și nu numai că acest lucru are un impact asupra altor oameni, dar nici ție nu îți aduce beneficii. Vorbești despre disputele tale, dar cei mai mulți dintre oameni nu înțeleg adevărul și nu au statură și tot ce pot face este să te ajute să găsești idei și să-ți analizezi disputele. Nu numai că nu te pot ajuta să dobândești o intrare pozitivă, ci dimpotrivă, înrăutățesc lucrurile și fac problema mai gravă și mai complicată. Cei mai mulți dintre oameni sunt confuzi și nu înțeleg adevărul sau intențiile lui Dumnezeu – pot asemenea oameni să-ți ofere un ajutor benefic și valoros? Cineva spune: „Tu vei fi mereu soția lui legală. Răul nu poate învinge niciodată dreptatea.” Este acesta adevărul? (Nu.) Altcineva spune: „Nu-i face loc amantei lui și mai vedem noi dacă te poate înlocui!” Este acesta adevărul? (Nu.) Te face fericită sau te înfurie când auzi oamenii spunând aceste lucruri? Le spun ei pentru a te face irascibilă sau ca să înțelegi adevărul și să ai o cale de practică? Altcineva zice: „Înțeleg perfect. Nu există bărbați buni în zilele noastre. Orice bărbat cu bani devine rău.” Este acesta adevărul? (Nu.) Și apoi, cineva spune: „Nu trebuie să accepți asta. Trebuie să-i zici acele amante că nu vei fi intimidată atât de ușor. Arată-i cine-i șefa. Mergi unde lucrează și spune-le tuturor, fă o scenă și zi că este amanta soțului tău. Tu ești soția lui legală și toată lumea va fi cu siguranță de partea ta, nu de partea ei. Fă-o să se dea la o parte și să se retragă.” Este acesta adevărul? (Nu.) Nu sunt aceste vorbe înțelegerile eronate ale majorității oamenilor? (Ba da.) Altcineva vorbește într-o manieră oarecum rezervată, spunând: „E cu tine de o viață, încă nu ți s-a făcut lehamite de el? Dacă vrea să fie cu altcineva, atunci lasă-l. Atât timp cât aduce bani acasă și tu ai ce mânca și ce bea, nu este suficient? Ar trebui să fii fericită și apoi, el nu te va mai deranja întruna. Atât timp cât vine în continuare în casă și o recunoaște drept căminul lui, nu este suficient? De ce ești furioasă? De fapt, profiți de situație.” Sună alinător, dar este adevărul? (Nu.) Ar spune o persoană respectabilă vreunul dintre aceste lucruri? (Nu.) Dacă intenția nu este de a semăna discordie sau de a provoca o confruntare, este de a calma situația și de a face un compromis neprincipial. Există aici vreun cuvânt care reflectă perspectiva pe care ar trebui să o aibă soția cu privire la chestiune, o perspectivă care este și corectă, și în acord cu adevărul? (Nu.) Nu spun cei mai mulți dintre oameni astfel de lucruri? (Ba da.) Ce dovedește asta? (Că cei mai mulți dintre ei sunt destul de confuzi și că ideile care le vin nu ajută.) Cei mai mulți dintre oameni sunt confuzi, nu urmăresc și nici nu înțeleg adevărul. În orice caz, nu înțeleg care este adevărul și nici nu înțeleg care sunt cerințele lui Dumnezeu de la oameni. Mai precis, în ceea ce privește căsnicia, oamenii pur și simplu nu înțeleg cum ar trebui să abordeze problemele care apar într-o căsnicie prin prisma cuvintelor lui Dumnezeu despre căsnicie și a definiției Lui pentru aceasta, într-un mod care este în acord cu intențiile lui Dumnezeu, fără să devină irascibili.

Indiferent cu ce problemă te confrunți, fie că este mare sau mică, trebuie să o abordezi mereu având cuvintele lui Dumnezeu ca bază și adevărul drept criteriu. Atunci, care este baza din cuvintele lui Dumnezeu cu privire la aceste probleme care apar în căsnicie? Care este criteriul adevărului? Partenerul tău nu este fidel căsniciei voastre și aceasta este problema lui, dar nu poți permite ca problema lui să afecteze faptul că tu ai atitudinea corectă și simțul responsabilității față de căsnicie. El este vinovatul, dar tu nu poți permite ca fărădelegile lui să afecteze atitudinea pe care ar trebui să o ai tu față de căsnicie. Îl consideri destinația ta, dar asta este doar ceea ce crezi tu și, în realitate, nu este așa. Nici Dumnezeu nu a cerut sau nu a poruncit vreodată ca așa să stea lucrurile. Doar că tu insiști să crezi că el este destinația ta, sufletul tău pereche, din afecțiune, din dorință umană și, mai precis, din impulsivitate umană. Este greșit ca tu să insiști să crezi asta. Indiferent ce credeai înainte, acum ar trebui, în orice caz, să schimbi direcția și să vezi care sunt gândurile și atitudinile corecte pe care Dumnezeu le cere oamenilor să le aibă. Cum ar trebui să tratezi problema atunci când partenerul tău este infidel? Nu ar trebui să te cerți și să creezi necazuri și nici nu ar trebui să faci o scenă și să te tăvălești. Ar trebui să înțelegi că atunci când se întâmplă asta, nu se prăbușește cerul, nici nu îți este distrus visul privind destinația ta și, bineînțeles, nu înseamnă nici că trebuie să se încheie și să se destrame căsnicia ta și cu atât mai puțin că aceasta a eșuat sau că a ajuns la capăt de drum. Doar că, fiindcă toți oamenii au firi corupte și fiindcă sunt influențați de tendințele ticăloase și de practicile comune ale lumii și nu au pic de imunitate pentru a se proteja împotriva tendințelor ticăloase, ei nu pot evita să facă greșeli, să fie infideli, să calce strâmb în căsniciile lor și să-și dezamăgească partenerii. Dacă privești problema din această perspectivă, atunci nu este chiar așa mare lucru. Toate familiile conjugale sunt influențate de mediul general al lumii și de tendințele ticăloase și practicile comune ale societății. De asemenea, dintr-o perspectivă individuală, oamenii au dorințe sexuale și, în plus, sunt influențați de fenomene precum relațiile amoroase dintre bărbați și femei în filmele și serialele TV și tendința pornografică în societate. Oamenilor le este dificil să adere la principiile pe care ar trebui să le susțină. Cu alte cuvinte, le este dificil să păstreze un reper moral. Granițele dorinței sexuale sunt încălcate cu ușurință; în sine, dorința sexuală nu este coruptă, dar fiindcă oamenii au firi corupte și, în plus, fiindcă trăiesc în acest tip de mediu general, fac cu ușurință greșeli atunci când vine vorba despre relațiile dintre bărbați și femei, iar acesta este un lucru pe care ar trebui în mod clar să-l înțelegi. Niciun om cu o fire coruptă nu poate face față ispitei sau ademenirii în acest tip de mediu general. Dorința sexuală umană se poate revărsa oricând și oriunde, iar oamenii vor comite infidelități oricând și oriunde. Acest lucru nu se întâmplă fiindcă există o problemă cu dorința sexuală în sine, ci fiindcă este ceva în neregulă cu oamenii înșiși. Ei își vor folosi dorințele sexuale pentru a comite acte care îi fac să-și piardă moralitatea, etica și integritatea, ca de exemplu să comită infidelități, să aibă relații amoroase, să aibă amante și așa mai departe. Astfel, ca persoană care crede în Dumnezeu, dacă poți privi corect aceste lucruri, atunci ar trebui să le tratezi într-un mod rațional. Tu ești o ființă umană coruptă, iar el este tot o ființă umană coruptă, deci nu trebuie să ceri ca el să fie ca tine și să rămână fidel doar fiindcă tu ești capabilă să rămâi fidelă căsniciei tale, cerându-i să nu fie niciodată infidel. Când se întâmplă așa ceva, ar trebui să înfrunți situația în modul corect. De ce? Toți oamenii au ocazia să întâmpine un astfel de mediu sau o astfel de ispită. Poți să stai cu ochii lipiți de partenerul tău, dar nu va conta și, cu cât îl supraveghezi mai atent, cu atât se întâmplă mai rapid și mai curând. Asta fiindcă toți oamenii au firi corupte, toți trăiesc în acest mediu general al unei societăți ticăloase și foarte puțini nu sunt persoane promiscue. Doar situația sau condițiile lor îi împiedică să fie așa. Nu există multe lucruri la care oamenii să le fie superiori animalelor. Măcar un animal reacționează în mod natural la instinctele sale sexuale, dar la oameni, lucrurile nu stau așa. Oamenii pot să se implice în mod conștient în acte de promiscuitate și incest – doar oamenii pot să se dedea promiscuității. Prin urmare, în mediul general al acestei societăți ticăloase, nu numai cei care nu cred în Dumnezeu sunt capabili să facă astfel de lucruri, ci aproape toți oamenii. Este un fapt incontestabil și nu poți scăpa de această problemă. Așadar, cum acest lucru i se poate întâmpla oricui, de ce nu permiți să se întâmple cu soțul tău? Să se întâmple acest lucru este, de fapt, ceva foarte normal. Doar fiindcă ești implicată emoțional cu el, atunci când te abandonează și-ți dă papucii, nu ești capabilă să treci peste asta și nu poți suporta. Dacă i s-ar întâmpla așa ceva altcuiva, pur și simplu ai afișa un zâmbet ironic și te-ai gândi: „Dar asta e normal. Nu e toată lumea așa în societate?” Cum sună acea zicală? Ceva cu o prăjitură? (Vor și să mănânce prăjitura, și să rămână cu ea.) Toate acestea sunt vorbe populare și lucruri legate de tendințele ticăloase ale lumii. Este un lucru lăudabil pentru un bărbat. Dacă un bărbat nu are nicio prăjitură și nu este capabil să mănânce niciuna, asta arată că este incapabil și oamenii vor râde de el. Așa că atunci când un astfel de lucru i se întâmplă unei femei, ea poate să facă o scenă, să se tăvălească și să dea frâu liber irascibilității, plângând, creând necazuri și refuzând să mănânce fiindcă s-a întâmplat asta și vrând să caute moartea, să se spânzure și să se sinucidă. Unele femei se înfurie atât de tare, încât își pierd mințile. Acest lucru este în mod imperceptibil legat de atitudinea femeii față de căsnicie și, bineînțeles, este și direct legat de ideea personală că „partenerul ei este destinația ei.” Femeia crede că, destrămând căsnicia lor, soțul ei a distrus încredințarea și minunata aspirație a destinației vieții ei. Fiindcă soțul ei a fost primul care a distrus echilibrul căsniciei lor, primul care a încălcat regulile, fiindcă i-a dat papucii, a nesocotit jurămintele de căsătorie și i-a transformat frumosul vis într-un coșmar, asta o face pe ea să se exprime în aceste feluri și să manifeste aceste comportamente extreme. Dacă oamenii acceptă înțelegerea corectă a căsniciei din partea lui Dumnezeu, atunci se vor comporta oarecum mai rațional. Când li se întâmplă un astfel de lucru, oamenii normali se vor simți răniți, vor plânge și vor suferi. Însă când se vor calma și se vor gândi la cuvintele lui Dumnezeu, la mediul general din societate, iar apoi se vor gândi la situația efectivă, și anume că toți oamenii au firi corupte, vor trata această chestiune în mod rațional și corect și vor renunța la ea, în loc să se agațe cu înverșunare de ea. Ce vreau să spun prin „vor renunța la ea”? Vreau să spun că, având în vedere că soțul tău a făcut acest lucru și a fost infidel căsniciei voastre, ar trebui să accepți acest fapt, să stai și să discuți cu el, întrebându-l: „Care sunt planurile tale? Ce vom face acum? Vom merge mai departe cu căsnicia, sau o vom încheia și vom alege să trăim separat?” Stai jos și discută; nu are sens să te cerți sau să faci necazuri. Dacă soțul tău insistă să încheie căsnicia, atunci nu e mare lucru. Non-credincioșii spun adesea: „Are balta pește”, „Bărbații sunt ca autobuzele – mereu apare rapid altul”; și cum era zicala cealaltă? „Nu da vrabia din mână pe cioara de pe gard.” Și nu numai că această cioară e urâtă, dar e și bolnavă. Sunt corecte aceste zicale? Acestea sunt lucruri pe care non-credincioșii le folosesc pentru a se alina, dar au ele ceva de-a face cu adevărul? (Nu.) Așadar, care ar trebui să fie gândirea corectă și punctul de vedere corect? Când te confrunți cu un astfel de eveniment, în primul rând nu ar trebui să devii irascibilă și trebuie să-ți înfrânezi furia și să spui: „Hai să ne calmăm și să discutăm. Ce intenționezi să faci?” El spune: „Intenționez să mai încerc cu tine.” Și apoi, tu spui: „Dacă este așa, atunci hai să mai încercăm. Nu mai avea legături amoroase, îndeplinește-ți responsabilitățile ca soț și putem da uitării chestiunea asta. Dacă nu poți face asta, atunci ne vom despărți și își va vedea fiecare de drumul lui. Poate că Dumnezeu a poruncit să se încheie căsnicia noastră aici. Dacă este așa, atunci sunt dispusă să mă supun rânduielii Lui. Tu poți urma drumul larg, eu voi urma calea credinței în Dumnezeu și nu ne vom mâhni reciproc. Eu nu mă voi băga în treaba ta, iar tu nu ar trebui să mă constrângi. Soarta mea nu depinde de tine, iar tu nu ești destinația mea. Dumnezeu îmi decide soarta și destinația. Locul în care voi ajunge în această viață va fi ultima mea oprire și acolo îmi voi atinge destinația – trebuie să Îl întreb pe Dumnezeu, El știe, El deține suveranitatea și doresc să mă supun orchestrărilor și rânduielilor Lui. În orice caz, dacă nu vrei să continui această căsnicie cu mine, atunci ne vom despărți în pace. Deși nu am nicio abilitate specială și această familie depinde financiar de tine, tot pot continua să trăiesc fără tine și voi trăi bine. Dumnezeu nu va lăsa nici o vrabie să moară de foame, deci va face mai mult pentru mine, o ființă umană în carne și oase. Am mâini și picioare, pot să-mi port de grijă. Nu este nevoie să-ți faci griji. Dacă Dumnezeu a poruncit să fiu singură pentru tot restul vieții, fără tine alături, atunci sunt dispusă să mă supun și să accept acest lucru, fără să mă plâng.” Nu este bine să faci un asemenea lucru? (Ba da, este.) Este grozav, nu? Nu este nevoie să te contrazici și să te cerți, cu atât mai puțin să provoci necazuri nesfârșite în legătură cu acest lucru, astfel încât să ajungă toată lumea să știe despre el – nu este nevoie de așa ceva. O căsnicie nu este treaba nimănui altcuiva, în afară de tine și de soțul tău. Dacă într-o căsnicie apare un conflict, atunci voi doi trebuie să-l rezolvați și să suportați consecințele. Ca persoană care crede în Dumnezeu, ar trebui să te supui orchestrărilor și rânduielilor Lui, indiferent de final. Bineînțeles, când vine vorba de căsnicie, indiferent ce fisuri apar sau ce consecințe rezultă, indiferent dacă va continua sau nu, dacă începi o nouă viață în cadrul căsniciei tale sau dacă aceasta se încheie chiar în acel moment, destinația ta nu este nici căsnicia, nici soțul tău. Lui doar i-a poruncit Dumnezeu să apară în viața și în existența ta ca să joace un rol, însoțindu-te pe calea ta prin viață. Dacă el te poate însoți până la capătul drumului și poate ajunge la final cu tine, atunci nu există nimic mai bun și ar trebui să-I mulțumești lui Dumnezeu pentru harul Lui. Dacă există o problemă în timpul căsniciei, dacă apar fisuri sau se întâmplă ceva care nu îți este pe plac și, în cele din urmă, căsnicia ta se încheie, asta nu înseamnă că nu mai ai nicio destinație, că acum, viața ta a fost cufundată în întuneric sau că nu există nicio lumină și că nu ai niciun viitor. Poate că încheierea căsniciei tale este începutul unei vieți mai frumoase. Toate acestea sunt în mâinile lui Dumnezeu și pe toate trebuie să le orchestreze și să le rânduiască El. Poate că faptul că ți s-a încheiat căsnicia îți oferă o pătrundere și o apreciere mai profundă a căsniciei, precum și o înțelegere mai profundă. Bineînțeles, este posibil să ți se pară că încheierea căsniciei tale este un punct de cotitură important în obiectivele și direcția vieții tale și în calea pe care pășești. Nu îți va aduce amintiri sumbre, cu atât mai puțin amintiri dureroase, și nici nu vor fi doar experiențe și rezultate negative, ci mai degrabă îți va aduce experiențe pozitive și active, pe care nu le-ai fi putut avea dacă încă ai fi fost căsătorită. Dacă ar fi continuat căsnicia ta, poate că ai fi trăit mereu această viață banală, mediocră și monotonă, până la sfârșitul zilelor. Însă dacă ți se încheie și ți se destramă căsnicia, atunci acesta nu este neapărat un lucru rău. Înainte, te constrângeau fericirea și responsabilitățile căsniciei tale, precum și emoțiile sau modul de viață axat pe preocuparea pentru partenerul tău, pe îngrijirea acestuia, pe considerația față de el, afecțiunea și grija față de el. Însă începând din ziua în care căsnicia ta se încheie, toate circumstanțele vieții tale, obiectivele tale de viață și ceea ce urmărești în viață suferă o schimbare amănunțită și completă și trebuie spus că această schimbare îți este adusă de încheierea căsniciei tale. Este posibil ca acest rezultat, această schimbare și tranziție să fie ce intenționează Dumnezeu ca tu să câștigi din căsnicia pe care a poruncit-o El pentru tine și, de asemenea, ce intenționează ca tu să câștigi, îndrumându-te să îți închei căsnicia. Deși ai fost rănită și ai urmat o cale complicată și deși ai făcut unele sacrificii și compromisuri inutile în cadrul căsniciei, ce primești la final nu poate fi obținut în cadrul vieții conjugale. Prin urmare, oricare ar fi situația, este corect să renunți la gândul și la punctul de vedere că „destinația ta este căsnicia”. Indiferent dacă merge mai departe căsnicia ta sau trece printr-un moment de criză, sau dacă se îndreaptă spre o despărțire sau deja s-a încheiat, oricare ar fi situația, destinația ta nu este căsnicia în sine. Asta este ceva ce oamenii ar trebui să înțeleagă.

Oamenii nu ar trebui să nutrească gândul și punctul de vedere că „destinația unei persoane este căsnicia”. Acest gând și acest punct de vedere reprezintă o mare amenințare la adresa libertății tale și a dreptului tău de a-ți alege calea în viață. Ce vreau să spun prin „amenințare”? De ce folosesc acest cuvânt? Vreau să spun că oricând faci o alegere sau oricând spui ceva sau accepți un punct de vedere, dacă acestea au legătură cu fericirea ta conjugală sau cu integritatea căsniciei tale, sau au legătură chiar și cu ideea că partenerul tău este destinația ta și sprijinul tău suprem, atunci vei fi în întregime înrobit și chiar vei fi extrem de precaut și de atent. În mod imperceptibil, în acest fel, liberul tău arbitru, dreptul tău de a-ți alege calea în viață, precum și dreptul tău de a urmări lucruri pozitive și de a urmări adevărul, vor fi toate înrobite și chiar îndepărtate de acest gând și de acest punct de vedere și, prin urmare, frecvența cu care vii înaintea lui Dumnezeu va scădea treptat. Ce înseamnă când scade frecvența cu care vii înaintea lui Dumnezeu? Speranțele tale de a obține mântuirea vor scădea treptat și circumstanțele vieții tale vor deveni deplorabile, demne de milă, întunecate și sordide. Din ce motiv? Fiindcă ți-ai proiectat toate speranțele, așteptările și obiectivele și direcția vieții tale asupra partenerului cu care te-ai căsătorit și fiindcă el înseamnă totul pentru tine. Tocmai fiindcă partenerul tău înseamnă totul pentru tine, el îți ia toate drepturile, îți zădărnicește și îți îngreunează viziunea, te lasă fără integritate și fără demnitate, fără gândirea și raționalitatea normală și te privează de dreptul de a crede în Dumnezeu și de a urma calea corectă în viață, de dreptul de a stabili concepția corectă și de dreptul de a urmări mântuirea. În același timp, toate aceste drepturi ale tale sunt guvernate și controlate de partenerul tău și de aceea spun Eu că astfel de oameni trăiesc într-un mod demn de milă, sordid și josnic. Din momentul în care partenerul unei astfel de persoane se simte puțin nemulțumit cu privire la ceva sau inconfortabil în vreun fel, ba chiar spune că inima sa nu este în regulă, se sperie atât de mult, că nu poate să mănânce sau să doarmă zile întregi și chiar vine înaintea lui Dumnezeu să se roage cu lacrimile șiroind – nu s-a mai simțit în viața sa atât de necăjit și de neliniștit cu privire la ceva, este foarte îngrijorat – din momentul în care se întâmplă așa ceva, parcă ar fi în pragul morții. De ce este așa? Crede că cerul e pe cale să se prăbușească, crede că îi va fi luat sprijinul principal și că asta înseamnă că se va termina și cu el. Nu crede că viața și moartea unei persoane sunt în mâinile Creatorului și se teme îngrozitor de mult că Dumnezeu îi va lua partenerul, îl va face să-și piardă partenerul, să-și piardă sprijinul, cerul și sufletul – acesta este un fel de a fi foarte rebel. Dumnezeu ți-a dat căsnicia și, odată ce ai sprijinul și partenerul, uiți cu totul de Dumnezeu, nu-L mai vrei. Partenerul de viață a devenit Dumnezeul tău, stăpânul tău, precum și sprijinul tău. Aceasta este o trădare și este cel mai rebel act pe care îl poate comite cineva împotriva lui Dumnezeu. Ba chiar există unele persoane care, când partenerul lor se enervează puțin sau se îmbolnăvește, se sperie atât de rău, că nu participă multe zile la adunări. Nu spun nimănui, nici nu predau altcuiva datoria lor, ca să o îndeplinească, pur și simplu dispar ca și cum s-ar fi evaporat. Viața și moartea partenerului lor sunt lucrul care le preocupă și de care le pasă cel mai mult în viață și nimic nu poate fi mai important decât acestea – pentru ele sunt mai importante decât Dumnezeu, decât însărcinarea lui Dumnezeu și decât datoria lor. Oamenii de acest fel pierd identitatea, valoarea și sensul pe care ar trebui să le aibă ca ființe create înaintea lui Dumnezeu, iar El îi detestă. Dumnezeu ți-a dat o viață așezată și un partener doar ca să poți trăi mai bine și să ai pe cineva care să te îngrijească, să ai pe cineva alături, nu ca să poți să Îl uiți pe Dumnezeu și să-I uiți cuvintele sau să-ți abandonezi obligația de a-ți îndeplini datoria și obiectivul vieții de a urmări mântuirea odată ce ai un partener, iar apoi să trăiești pentru partenerul tău. Dacă acționezi și trăiești cu adevărat în acest fel, atunci sper că vei schimba direcția cât mai curând posibil. Indiferent cât de important este un om pentru tine sau cât de important este pentru viața ta, pentru traiul tău sau pentru calea vieții tale, el nu este destinația ta, fiindcă este doar o ființă umană coruptă. Dumnezeu ți-a rânduit partenerul de viață actual și poți trăi împreună cu el. Dacă Dumnezeu Și-a schimbat dispoziția și a rânduit pe altcineva pentru tine, ai putea să trăiești în continuare la fel de bine, deci partenerul tău actual nu este unicul pentru tine și nici nu este destinația ta. Numai Dumnezeu este Singurul căruia Îi este încredințată destinația ta și numai Dumnezeu este Singurul căruia Îi este încredințată destinația omenirii. Poți în continuare să supraviețuiești și să trăiești dacă îți părăsești părinții și, bineînțeles, poți trăi în continuare la fel de bine dacă îți părăsești partenerul. Părinții tăi nu sunt destinația ta și nici partenerul tău nu este. Doar fiindcă ai un partener, pe cineva căruia să-i încredințezi spiritul, sufletul și trupul tău, nu uita cele mai importante lucruri în viață. Dacă vei uita de Dumnezeu, vei uita ce ți-a încredințat El, vei uita datoria pe care ar trebui să o îndeplinească o ființă creată și vei uita care este identitatea ta, atunci îți vei fi pierdut toată conștiința și rațiunea. Indiferent cum este viața ta acum, dacă ești căsătorit sau nu, identitatea ta înaintea Creatorului nu se va schimba niciodată. Nimeni nu poate fi destinația ta și tu nu te poți încredința nimănui. Numai Dumnezeu îți poate da o destinația adecvată, numai Dumnezeu este Singurul căruia Îi este încredințată supraviețuirea omenirii și așa vor sta mereu lucrurile. Este clar? (Da.)

Aici vom încheia părtășia noastră despre căsnicie. Dacă doriți să vă exprimați ideile, punctele de vedere sau să vă faceți auzite sentimentele, vă rog să faceți asta acum. (Înainte, aveam acele puncte de vedere și gânduri că destinația unei persoane este căsnicia. Dacă soțul meu avea o legătură amoroasă, atunci mă simțeam disperată și simțeam că nu mai pot continua să trăiesc. Am auzit de la unii frați și unele surori că avuseseră experiențe similare și a fost foarte dureros să trec prin așa ceva. Însă astăzi, după ce am ascultat părtășia lui Dumnezeu, pot să adopt abordarea corectă cu privire la această chestiune. În primul rând, Dumnezeu a menționat că în această societate ticăloasă, persoanele pot fi seduse de oamenii, evenimentele și lucrurile din lumea exterioară și că este foarte ușor ca ei să facă greșeli, deci acum, pot înțelege un astfel de lucru. În al doilea rând, trebuie să adoptăm și abordarea corectă față de partenerii noștri. Partenerul nostru conjugal nu este destinația noastră în viață. Numai Dumnezeu este destinația noastră și numai bazându-ne pe Dumnezeu putem continua cu adevărat să trăim. Simt că acum am o oarecare înțelegere nouă cu privire la asta.) Excelent. Toate punctele de vedere și atitudinile privind adevărul despre care avem părtășie sunt menite a-i ajuta pe oameni să scape de tot felul de gânduri și puncte de vedere denaturate, incorecte și negative; apoi, avem părtășie despre ele astfel ca, atunci când oamenii se confruntă cu o asemenea chestiune, să poată fi dotați cu gândurile și punctele de vedere corecte, să poată avea calea corectă de practică, ca să nu o ia pe calea greșită și să nu mai fie induși în eroare și controlați de Satana; avem părtășie despre ele astfel încât oamenii să nu facă lucruri extreme, să poată accepta toate lucrurile de la Dumnezeu, să se supună rânduielilor lui Dumnezeu în toate lucrurile și să fie ființe create adevărate. Acesta este felul corect de a fi. Bun, haideți să încheiem aici părtășia zilei de azi. La revedere!

4 februarie 2023