Subiectul despre care tocmai am avut părtășie a fost că oamenii ar trebui să renunțe la urmărirea fericirii conjugale și că este suficient ca ei să-și îndeplinească responsabilitățile în cadrul căsniciei. Am terminat părtășia despre renunțarea la urmărirea fericirii conjugale, așa că, acum, vom avea părtășie cu privire la alt aspect: nu sunteți sclavii căsniciei. Acesta este un aspect despre care ar trebui să avem părtășie. După ce se căsătoresc, ce cred unii oameni? „Așa este stabilită viața mea acum. Îmi este menit să fiu cu această persoană pentru tot restul vieții. Nu mă pot baza toată viața nici pe părinții mei și pe vârstnicii familiei, nici pe prietenii mei. Așadar, pe cine mă pot baza toată viața? Persoana cu care mă căsătoresc este cea pe care mă voi baza toată viața.” La îndemnul gândurilor de acest fel, mulți oameni văd căsnicia ca fiind foarte importantă, crezând că odată ce se căsătoresc, vor avea o viață stabilă, un refugiu sigur și o persoană căreia să i se destăinuie. Femeile spun: „Cu căsnicia, mă pot baza pe niște brațe puternice.” Bărbații spun: „Cu căsnicia, am o casă liniștită și nu mai sunt debusolat; sunt fericit și doar gândindu-mă la asta. Priviți oamenii necăsătoriți din jurul meu. Femeile rătăcesc toată ziua, fără să aibă pe cine să se bazeze, fără o casă stabilă, fără cineva care să le ofere consolare, iar bărbații nu au o casă primitoare. Cât de jalnici sunt!” Astfel, când se gândesc la propria fericire conjugală, consideră că este mulțumitoare și satisfăcătoare. În afară de a se simți satisfăcuți, ei simt că ar trebui să facă ceva pentru căsnicia și casa lor. Prin urmare, când sunt căsătoriți, unii oameni sunt pregătiți să dedice tot ce pot face ei vieții lor conjugale și se pregătesc să facă eforturi, să lupte și să muncească din greu pentru căsnicia lor. Unii câștigă bani muncind în disperare și suferă și, bineînțeles, îi încredințează și mai mult partenerului fericirea vieții lor. Cred că fericirea și bucuria lor în viață depind de felul în care este partenerul lor, dacă este o persoană bună, dacă personalitatea și interesele sale se potrivesc cu ale lor, dacă e o persoană care poate aduce bani în casă și poate întreține o familie, dacă este cineva care le poate asigura necesitățile de bază în viitor și care le poate oferi o familie fericită, stabilă, minunată și dacă este cineva care-i poate alina când se confruntă cu orice durere, frământare sau obstacol. Pentru a verifica aceste lucruri, ei acordă o atenție specială partenerului lor, când locuiesc împreună. Cu multă grijă și atenție, observă și consemnează gândurile, punctele de vedere, vorba și comportamentul partenerului lor, fiecare mișcare pe care o fac, precum și oricare dintre punctele forte și slăbiciunile acestuia. Rețin în detaliu toate gândurile, punctele de vedere, cuvintele și comportamentele dezvăluite de partenerul lor de viață, ca să-l poată înțelege mai bine. În același timp, speră și să fie înțeleși mai bine de către partenerul lor, îi fac acestuia loc în inima lor, iar ei își fac loc în inima lui, ca să se poată controla reciproc mai bine, sau ca să poată fi prima persoană care apare înaintea partenerului lor oricând se întâmplă ceva, prima persoană care-l ajută, prima care-l susține, prima care-l încurajează și care îi oferă un sprijin solid. În astfel de condiții de viață, soțul și soția rareori încearcă să discearnă ce fel de persoană este partenerul lor, trăind cufundați în totalitate în sentimentele lor pentru partener și folosindu-și sentimentele pentru a avea grijă de el, a-l tolera, a face față tuturor greșelilor, defectelor și căutărilor acestuia, chiar până în punctul de a-i sta permanent la dispoziție. De exemplu, soțul unei femei spune: „Adunările tale durează prea mult. Du-te doar o jumătate de oră și apoi întoarce-te acasă.” Ea răspunde: „Voi face tot posibilul.” Și bineînțeles, data următoare merge la o adunare, stă o jumătate de oră și apoi se întoarce acasă, iar soțul ei spune acum: „Așa mai zic și eu. Data viitoare, mergi și fă doar act de prezență și apoi întoarce-te.” Ea spune: „Ah, deci atât de dor îți este de mine! Bine, o să fac tot posibilul.” Bineînțeles, nu-l dezamăgește data următoare când merge la o adunare și vine acasă după vreo zece minute. Soțul ei este foarte mulțumit și fericit și spune: „E mai bine așa!” Dacă el vrea ca ea să meargă în Est, ea nu îndrăznește să meargă în Vest; dacă el vrea ca ea să râdă, ea nu îndrăznește să plângă. El o vede citind cuvintele lui Dumnezeu și ascultând imnuri, urăște acest lucru și se simte scârbit și spune: „Ce sens are să citești acele cuvinte și să cânți acele cântece tot timpul? Nu poți, pur și simplu, să nu citești acele cuvinte și să nu cânți acele cântece cât sunt eu acasă?” Ea răspunde: „Bine, bine, nu le mai citesc.” Nu îndrăznește să mai citească din cuvintele lui Dumnezeu sau să mai asculte imnurile. Din cererile soțului ei, în sfârșit înțelege că lui nu-i place că ea crede în Dumnezeu și că-I citește cuvintele, așa că-i ține companie când este el acasă, uitându-se împreună la televizor, mâncând, discutând și chiar ascultându-l vărsându-și năduful. Ea va face orice pentru el, atât timp cât asta îl face fericit. Crede că acestea sunt responsabilitățile pe care se cuvine să le îndeplinească o consoartă. Așadar, când citește cuvintele lui Dumnezeu? Așteaptă ca soțul ei să iasă, apoi încuie ușa după el și începe degrabă să citească. Când aude pe cineva la ușă, ascunde repede cartea și este atât de speriată, că nu mai îndrăznește să citească. Și când deschide ușa, vede că nu este soțul ei întors acasă – a fost o alarmă falsă, așa că citește în continuare. Continuând să citească, se simte agitată, este stresată și temătoare, gândindu-se: „Și dacă el chiar vine acasă? Mai bine nu mai citesc, pentru moment. Îl sun și-l întreb unde este și când se va întoarce.” Așa că îl sună, iar el spune: „Sunt cam ocupat la muncă astăzi, deci e posibil să nu mă întorc acasă înainte de ora trei sau patru.” Asta o calmează, dar se poate liniști mintea ei, astfel încât să reușească să citească din cuvintele lui Dumnezeu? Nu se poate liniști; mintea ei a fost tulburată. Vine degrabă înaintea lui Dumnezeu să se roage; și ce spune? Spune că e lipsită de convingere credința ei în Dumnezeu, că se teme de soțul ei și că nu-și poate liniști mintea, pentru a citi cuvintele lui Dumnezeu? Simte că nu poate spune aceste lucruri, așa că nu are ce-I zice lui Dumnezeu. Dar apoi, închide ochii, și-și împreunează mâinile. Se calmează și nu se simte foarte agitată, așa că merge să citească din cuvintele lui Dumnezeu, dar nu le pătrunde. Se gândește: „Ce citeam acum? Unde am ajuns, în contemplările mele? Mi-am pierdut complet firul gândirii.” Cu cât se gândește mai mult la asta, cu atât se simte mai iritată și mai îngrijorată: „Pur și simplu nu voi citi azi. Nu e mare lucru dacă ratez o dată devoțiunile spirituale.” Ce părere ai? Îi merge bine în viață? (Nu.) Este aceasta tulburare conjugală sau fericire conjugală? (Tulburare.) În această fază, unii oameni necăsătoriți ar putea spune: „Așadar, ai sărit din lac în puț, nu-i așa? Nu-i nimic grozav la căsnicie, așa este? Uite cât de grozavă este viața mea, nu trebuie să-mi fac griji pentru nimeni altcineva și nu are cine să mă împiedice să particip la adunări și să-mi fac datoria oricând vreau eu.” Ca să-ți determini partenerul să fie mulțumit de tine și să fie de acord să citești din când în când cuvintele lui Dumnezeu sau să participi la câte o adunare, te trezești foarte devreme în fiecare zi, ca să pregătești micul-dejun, să faci ordine și curățenie, să hrănești găinile și câinele și să te ocupi de tot felul de sarcini epuizante – chiar și de cele făcute în mod normal de bărbați. Pentru a-ți mulțumi soțul, muncești neobosit ca o servitoare bătrână. Înainte să vină acasă, îi lustruiești pantofii din piele și-i aranjezi papucii, iar după ce ajunge acasă, te grăbești să-l scuturi de praf și să-l ajuți să-și scoată haina și s-o pună în cuier, întrebând: „Este foarte cald azi. Ți-e cald? Ți-e sete? Ce ai vrea să mănânci azi? Ceva acrișor sau ceva picant? Ai nevoie să-ți schimbi hainele? Scoate-ți hainele pe care le porți și am să ți le spăl.” Ești ca o servitoare bătrână sau ca o sclavă, depășind deja sfera responsabilităților pe care ar trebui să le îndeplinești în cadrul căsniciei. Ești la dispoziția soțului tău și-l consideri stăpânul tău. Într-o astfel de familie, există o diferență evidentă între statuturile celor doi parteneri: unul este sclav, celălalt este stăpânul; unul este servil și umil, celălalt pare fioros și impunător; unul face temenele, celălalt pocnește de aroganță. În mod clar, statutul celor doi oameni în cadrul căsniciei este inegal. De ce se întâmplă asta? Nu se înjosește această sclavă? (Ba da.) Sclava se înjosește. Nu ai reușit să susții responsabilitatea față de căsnicie pe care Dumnezeu a poruncit-o pentru omenire și ai mers prea departe. Soțul tău nu îndeplinește nicio responsabilitate și nu face nimic și, cu toate acestea, tot i-ai sta la dispoziție unui asemenea partener și te-ai supune autorității acestuia, devenind de bunăvoie sclava și servitoarea lui, și ai face totul pentru el – ce fel de persoană ești? Exact cine este Domnul tău? De ce nu practici în acest fel pentru Dumnezeu? Dumnezeu a poruncit ca partenerul tău să te întrețină; este un lucru pe care el ar trebui să-l facă, tu nu-i datorezi nimic. Tu faci ce se cuvine să faci și îndeplinești responsabilitățile și obligațiile pe care se cuvine să le îndeplinești – el face asta? Face el ce se cuvine? Într-o căsnicie, ideea nu este că acela care este cel formidabil este stăpânul, iar cel care poate munci din greu și poate face cele mai multe lucruri ar trebui să fie sclavul. Într-o căsnicie, ambele persoane ar trebui să-și îndeplinească responsabilitățile una față de cealaltă și să se însoțească una pe cealaltă. Ambele persoane au o responsabilitate una față de cealaltă și ambele au obligații de respectat și lucruri de făcut în cadrul căsniciei. Ar trebui să acționezi conform rolului tău; oricare ar fi rolul tău, ar trebui să faci ce se cuvine în cadrul acelui rol. Dacă nu faci asta, atunci îți lipsește umanitatea normală. În termeni colocviali, nu mai valorezi nici cât o ceapă degerată. Atunci, dacă un om nu valorează nici cât o ceapă degerată și poți să-i stai totuși la dispoziție și să-i fii sclav, de bunăvoie, acesta este un lucru profund nesăbuit și te face lipsit de valoare. Ce este rău la a crede în Dumnezeu? Este credința ta în Dumnezeu un act de răutate? Este ceva în neregulă cu a citi cuvintele lui Dumnezeu? Toate acestea sunt lucruri cinstite și onorabile de făcut. Ce demonstrează faptul că guvernul îi persecută pe oamenii care cred în Dumnezeu? Demonstrează că omenirea este foarte rea și că reprezintă forțe rele și pe Satana. Nu reprezintă nici adevărul, nici pe Dumnezeu. Prin urmare, a crede în Dumnezeu nu înseamnă că ești mai prejos decât alții sau le ești inferior. Dimpotrivă, credința ta în Dumnezeu te face mai nobil decât oamenii din lumea laică, urmărirea adevărului te face onorabil în ochii lui Dumnezeu, iar El te consideră lumina ochilor Lui. Și totuși, te înjosești și devii în mod altruist sclava soțului tău, doar pentru a te da bine pe lângă cealaltă persoană din căsnicia ta. De ce nu acționezi astfel atunci când îndeplinești datoria unei ființe create? De ce nu reușești asta? Nu este aceasta o expresie a smereniei umane? (Ba da.)

Dumnezeu ți-a poruncit să te căsătorești doar ca să poți învăța să-ți îndeplinești responsabilitățile, să înveți să trăiești în pace cu altă persoană și să aveți o viață împreună și ca să experimentezi cum este viața trăită cu partenerul tău și cum să faceți față împreună tuturor lucrurilor cu care vă confruntați, făcându-ți viața mai bogată și mai deosebită. Totuși, El nu te amăgește în legătură cu căsnicia și, bineînțeles, nu te vinde partenerului tău, ca să-i fii sclav. Nu ești sclavul lui și nici el nu este stăpânul tău. Sunteți egali. Ai doar responsabilitățile unei soții sau ale unui soț față de partenerul tău, iar când îndeplinești aceste responsabilități, Dumnezeu te consideră o soție sau un soț mulțumitor. Partenerul tău nu are nimic în plus față de tine, iar tu nu ești mai prejos de el. Dacă tu crezi în Dumnezeu și urmărești adevărul, dacă îți poți face datoria, participi adesea la adunări, citești în rugăciune cuvintele lui Dumnezeu și vii înaintea Lui, acestea sunt lucruri pe care El le acceptă și reprezintă ceea ce ar trebui să facă o ființă creată și viața normală pe care o ființă creată ar trebui să o trăiască. Nu este nimic rușinos la asta și nici nu trebuie să simți că îi datorezi ceva partenerului tău fiindcă trăiești o astfel de viață – nu îi datorezi nimic. Dacă dorești, ai obligația să depui mărturie pentru lucrarea lui Dumnezeu, față de partenerul tău. Însă dacă el nu crede în Dumnezeu și nu urmează aceeași cale ca tine, atunci nu este nevoie și nu ai nicio obligație să îi spui sau să îi explici vreun lucru sau vreo informație despre credința ta sau calea pe care o urmezi, iar el nu are niciun drept să știe despre aceste lucruri. Este responsabilitatea și obligația sa să te susțină, să te încurajeze și să te apere. Dacă nu poate face asta, atunci îi lipsește umanitatea. De ce? Fiindcă tu urmezi calea corectă și tocmai din acest motiv, familia și partenerul tău primesc binecuvântări și se bucură alături de tine de harul lui Dumnezeu. Este corect ca partenerul tău să fie recunoscător pentru asta, în loc să te discrimineze sau să te hărțuiască din cauza credinței tale sau fiindcă suferi persecuții, sau în loc să creadă că ar trebui să faci mai multe treburi gospodărești și alte lucruri, sau că îi datorezi ceva. Nu îi datorezi nimic pe plan emoțional, spiritual sau pe orice alt plan – el îți datorează ție. Datorită credinței tale în Dumnezeu, el se bucură de har și de binecuvântări în plus de la Dumnezeu și dobândește aceste lucruri în mod excepțional. Ce vreau să spun prin „dobândește aceste lucruri în mod excepțional”? Vreau să spun că o astfel de persoană nu merită și nu ar trebui să le dobândească. De ce nu ar trebui să le dobândească? Fiindcă nu Îl urmează și nu Îl recunoaște pe Dumnezeu, prin urmare, se bucură de har datorită credinței tale în Dumnezeu. El beneficiază alături de tine și se bucură de binecuvântări împreună cu tine și este corect ca el să-ți fie recunoscător. Cu alte cuvinte, fiindcă se bucură de aceste binecuvântări în plus și de acest har, ar trebui să-și îndeplinească mai mult responsabilitățile și să-ți susțină mai mult credința în Dumnezeu. Fiindcă o persoană din familie crede în Dumnezeu, afacerea de familie a unor oameni merge bine, iar ei devin deosebit de prosperi. Câștigă mulți bani, familia lor trăiește o viață bună, ei devin bogați pe plan material, iar calitatea vieții lor crește – cum s-au întâmplat toate aceste lucruri? Ar fi capabilă familia ta să obțină toate aceste lucruri dacă unul dintre voi nu ar crede în Dumnezeu? Unii oameni spun: „Dumnezeu a poruncit ca ei să aibă o soartă bogată.” Este corect că Dumnezeu a poruncit asta, dar dacă familia lor nu ar avea acel membru care crede în Dumnezeu, afacerea lor nu ar beneficia de atât har și de atâtea binecuvântări. Fiindcă au o persoană care crede în Dumnezeu, fiindcă persoana care crede în El are credință adevărată, urmărește cu sinceritate și este dornică să I se dedice și să se sacrifice pentru El, partenerul său de viață necredincios primește harul și binecuvântările în mod excepțional. Lui Dumnezeu Îi este foarte ușor să facă acest lucru mărunt. Cei care nu cred tot nu sunt mulțumiți, ba chiar îi cenzurează și-i hărțuiesc pe cei care cred în Dumnezeu. Persecutarea la care țara și societatea îi supun pe credincioși este deja un dezastru pentru ei și, cu toate acestea, membrii familiilor acestora merg chiar și mai departe și pun și ei presiuni suplimentare. Dacă, în astfel de situații, tu tot crezi că îi dezamăgești și ești dispusă să devii sclava căsniciei tale, asta chiar este ceva ce nu ar trebui să faci. Nu-ți susțin credința în Dumnezeu, în regulă; nu-ți apără credința în Dumnezeu, și asta este în regulă. Au libertatea de a nu face acele lucruri. Totuși, nu ar trebui să te trateze ca pe o sclavă deoarece crezi în Dumnezeu. Nu ești o sclavă, ești o ființă umană, o persoană demnă și cinstită. Ești cel puțin o ființă creată înaintea lui Dumnezeu și nu ești sclava nimănui. Dacă trebuie să fii o sclavă, atunci poți fi doar sclava adevărului, sclava lui Dumnezeu, nu sclava unei persoane, cu atât mai puțin să-l ai pe partenerul tău de viață drept stăpân. În ceea ce privește relațiile pământești, în afara părinților tăi, persoana care îți este cea mai apropiată în această lume este partenerul tău de viață. Însă fiindcă tu crezi în Dumnezeu, el te tratează ca pe un dușman, te atacă și te persecută. Obiectează la participarea ta la adunări, dacă aude vreo bârfă, vine acasă să te dojenească și să se poarte urât cu tine. Chiar și atunci când te rogi sau citești cuvintele lui Dumnezeu acasă și nu afectezi cu nimic normalitatea vieții sale, tot te va dojeni și ți se va opune, ba chiar te va bate. Spune-Mi, ce fel de lucru este acesta? Nu este el un demon? Este aceasta persoana cea mai apropiată de tine? Merită o astfel de persoană ca tu să îndeplinești vreo responsabilitate față de ea? (Nu.) Nu, nu merită! Și astfel, unii oameni care au o asemenea căsnicie încă sunt la dispoziția partenerului lor, dispuși să sacrifice totul, să sacrifice timpul pe care ar trebui să-l petreacă făcându-și datoria, ocazia de a-și face datoria, ba chiar și ocazia de a obține mântuirea. Nu ar trebui să facă aceste lucruri și ar trebui măcar să abandoneze asemenea idei. În afară de a-I fi datori lui Dumnezeu, oamenii nu datorează nimănui nimic. Nu le ești dator părinților tăi, soțului tău, soției tale, copiilor tăi, cu atât mai puțin prietenilor tăi – nu datorezi nimănui nimic. Sursa tuturor lucrurilor pe care le au oamenii, inclusiv a căsniciilor lor, este Dumnezeu. Dacă trebuie să vorbim despre ce datorați, oamenii Îi sunt datori doar lui Dumnezeu. Bineînțeles, Dumnezeu nu îți cere înapoi ce-I datorezi, El îți cere doar să urmezi calea corectă în viață. Cea mai importantă intenție a lui Dumnezeu cu privire la căsnicie este ca tu să nu-ți pierzi demnitatea și integritatea din cauza căsniciei tale, să nu devii cineva care nu are o cale corectă de urmat, nu are propria perspectivă asupra vieții sau propria direcție de urmărit și să nu devii un om care renunță chiar și la urmărirea adevărului, la șansa lui de a obține mântuirea și la orice însărcinare sau misiune pe care i-a dat-o Dumnezeu, ca în schimb, să devii de bunăvoie sclavul căsniciei tale. Dacă îți tratezi căsnicia în acest fel, atunci ar fi fost mai bine dacă nu te-ai fi căsătorit deloc, iar viața de persoană necăsătorită ți s-ar potrivi mai bine. Dacă orice-ai face, nu te poți debarasa de o astfel de situație sau structură conjugală, atunci ar fi cel mai bine dacă te-ai retrage complet din căsnicie și ai trăi mai bine ca persoană liberă. După cum spuneam, scopul lui Dumnezeu când poruncește căsnicia este ca tu să poți avea un partener, să treci prin suișurile și coborâșurile vieții și prin fiecare etapă a ei în compania partenerului tău, să nu fii singur sau stingher în fiecare etapă a vieții, să ai pe cineva alături, să ai cui să-i împărtășești gândurile cele mai intime și să ai pe cineva care să te aline și să aibă grijă de tine. Totuși, Dumnezeu nu folosește căsnicia ca să te înrobească, sau ca să te lege de mâini și de picioare, astfel încât să nu ai niciun drept de a-ți alege calea și să devii sclavul căsniciei. Dumnezeu ți-a poruncit să te căsătorești și ți-a rânduit un partener; El nu ți-a găsit un stăpân și nici nu vrea ca tu să fii izolat în căsnicia ta, fără să ai propriile lucruri pe care le urmărești, propriile scopuri în viață, fără direcția corectă pentru ceea ce urmărești și fără dreptul de a căuta mântuirea. Dimpotrivă, indiferent dacă ești căsătorit sau nu, cel mai important drept pe care ți L-a dăruit Dumnezeu este cel de a-ți urmări scopurile în viață, de a stabili perspectiva corectă asupra vieții și de a căuta mântuirea. Nimeni nu îți poate lua acest drept și nimeni nu poate interveni asupra lui, nici măcar partenerul tău de viață. Așadar, acelea dintre voi care joacă rolul de sclave în căsnicia lor ar trebui să abandoneze acest mod de viață, să-și abandoneze ideile și practicile legate de dorința de a fi sclave în căsnicia lor și să lase în urmă situația respectivă. Nu fi constrânsă de partenerul tău și nu fi afectată, limitată, restricționată sau înrobită de emoțiile, punctele de vedere, cuvintele, atitudinile sau chiar acțiunile partenerului tău. Lasă totul în urmă și bazează-te pe Dumnezeu, cu îndrăzneală și curaj. Când vrei să citești cuvintele lui Dumnezeu, atunci citește-le, participă la adunări atunci când trebuie să participi, fiindcă ești o ființă umană, nu un câine, și nu ai nevoie de nimeni care să-ți reglementeze comportamentul sau să-ți restricționeze sau să-ți controleze viața. Ai dreptul să-ți alegi obiectivele și direcția în viață – Dumnezeu ți-a dăruit acest drept și, mai ales, tu pășești pe calea corectă. Cel mai important lucru este ca atunci când casa lui Dumnezeu are nevoie ca tu să îndeplinești o anumită sarcină, când casa lui Dumnezeu îți dă o datorie, tu ar trebui să abandonezi totul, în mod conștiincios, fără preferințe sau rezerve, și să faci datoria pe care ar trebui să o faci și să duci până la capăt misiunea pe care ți-a dat-o Dumnezeu. Dacă această sarcină presupune ca tu să pleci de acasă zece zile sau o lună, atunci ar trebui să alegi să-ți faci bine datoria, să duci până la capăt însărcinarea pe care ți-a încredințat-o Dumnezeu și să-I mulțumești inima – acestea sunt atitudinea, hotărârea și dorința pe care ar trebui să le aibă cei care urmăresc adevărul. Dacă această sarcină presupune ca tu să pleci pentru șase luni, un an, sau pentru o perioadă necunoscută, atunci ar trebui să îți abandonezi, în mod conștiincios, familia și partenerul conjugal și să mergi să duci până la capăt misiunea pe care ți-a dat-o Dumnezeu. Asta fiindcă acesta este momentul când lucrarea casei lui Dumnezeu și datoria ta au nevoie cel mai mult de tine, și nu momentul când căsnicia și partenerul tău au nevoie cel mai mult de tine. Prin urmare, nu trebuie să crezi că dacă ești căsătorit, atunci trebuie să fii sclavul căsniciei tale, sau că este o rușine dacă se încheie sau se destramă căsnicia ta. De fapt, nu este o rușine și trebuie să vezi circumstanțele în care s-a încheiat căsnicia și care a fost rânduiala lui Dumnezeu. Dacă acest eveniment a fost poruncit și guvernat de Dumnezeu și nu provocat de oameni, atunci este un lucru măreț, este o onoare ca tu să fi renunțat la căsnicia ta și s-o fi încheiat dintr-o cauză dreaptă, căutând să-L mulțumești pe Dumnezeu și să-ți duci la bun sfârșit misiunea ca ființă creată. Acesta este un lucru care va fi ținut minte și acceptat de Dumnezeu și de aceea spun că este un lucru măreț, nu o rușine! Deși căsniciile unor oameni se încheie pentru că partenerul îi abandonează și-i trădează – în termeni colocviali, li se dau papucii și sunt trimiși la plimbare – acest lucru nu este rușinos. În schimb, ar trebui să spui: „Este onoarea mea. De ce? Faptul că a ajuns în acest punct și s-a încheiat în acest fel căsnicia mea este poruncit și guvernat de Dumnezeu. Călăuzirea lui Dumnezeu m-a determinat să fac acest pas. Dacă nu ar fi făcut Dumnezeu asta și nu l-ar fi pus să mă arunce în stradă, chiar nu aș fi avut credința și curajul să fac acest pas. Slavă suveranității și călăuzirii lui Dumnezeu! Lăudat fie Dumnezeu!” Aceasta este o onoare. În toate tipurile de căsnicii, poți să ai o asemenea experiență, poți să alegi să urmezi calea corectă sub călăuzirea lui Dumnezeu, să duci la bun sfârșit misiunea pe care ți-a dat-o Dumnezeu, să-ți părăsești partenerul de viață sub o astfel de premisă și cu o asemenea motivație și să-ți închei căsnicia, iar pentru asta meriți felicitări. Există cel puțin un lucru în legătură cu care merită să te bucuri, și anume că nu mai ești sclavul căsniciei tale. Ai scăpat de sclavia căsniciei tale și nu mai trebuie să-ți faci griji, să suferi și să te chinui din cauză că ești sclavul căsniciei tale și vrei să te eliberezi, dar nu poți. Din acel moment, ai scăpat, ești liber, iar acesta este un lucru bun. Cu toate acestea, sper că aceia ale căror căsnicii s-au încheiat în mod dureros și care încă sunt apăsați de umbrele acestei chestiuni să poată renunța cu adevărat la căsnicia lor; renunță la umbrele cu care te-a lăsat aceasta, la ura, furia și chiar suferința cu care te-a lăsat și nu mai simți durere și furie fiindcă toate sacrificiile și eforturile pe care le-ai făcut pentru partenerul tău au fost răsplătite cu infidelitatea, trădarea și batjocura acestuia. Sper să lași în urmă toate aceste lucruri, să te bucuri că nu mai ești sclavul căsniciei tale, că nu mai trebuie să faci nimic ori să te sacrifici în mod inutil pentru stăpânul din căsnicia ta și, în schimb, sub călăuzirea și suveranitatea lui Dumnezeu, să urmezi calea corectă în viață, să-ți îndeplinești datoria de ființă creată, să nu mai fii necăjit și să nu mai ai nicio grijă. Bineînțeles, nu mai este nevoie să fii preocupat, îngrijorat sau neliniștit cu privire la partenerul tău conjugal sau să-ți ocupi mintea cu gânduri despre el; din acest moment, totul va fi bine, nu mai este nevoie să discuți chestiunile personale cu partenerul tău, nu mai ai de ce să fii constrâns de el. Trebuie doar să cauți adevărul și să te uiți după principii și după fundament în cuvintele lui Dumnezeu. Deja ești liber și nu mai ești sclavul căsniciei tale. Este un noroc că ai lăsat în urma ta acea căsnicie de coșmar, că ai venit cu sinceritate înaintea lui Dumnezeu, că nu mai ești îngrădit de căsnicia ta și că ai mai mult timp să citești cuvintele lui Dumnezeu, să participi la adunări și să faci devoțiuni spirituale. Ești absolut liber, nu trebuie să acționezi într-un anumit fel, în funcție de toanele altcuiva, nu mai ești nevoit să asculți tachinările batjocoritoare ale nimănui, nu mai trebuie să iei în calcul toanele sau sentimentele nimănui – trăiești viața unei persoane necăsătorite, e grozav! Nu mai ești un sclav, poți să ieși din acel mediu în care aveai diverse responsabilități de îndeplinit față de oameni, poți să fii o ființă creată adevărată sub stăpânirea Creatorului și să îndeplinești datoria unei ființe create – ce minunat este să faci asta într-un mod pur! Nu mai trebuie să te cerți, să-ți faci griji, să-ți bați capul, să tolerezi, să înduri, să suferi sau să te înfurii vreodată cu privire la căsnicia ta, nu mai trebuie să trăiești niciodată în acel mediu odios și în acea situație complicată. Asta este grozav, toate acestea sunt lucruri bune și totul merge bine. Când cineva vine înaintea Creatorului, acea persoană acționează și vorbește potrivit cuvintelor lui Dumnezeu și în conformitate cu adevărurile-principii. Totul decurge fără probleme, nu mai au loc acele dispute dificile, iar inima ta se poate liniști. Toate acestea sunt lucruri bune, dar este păcat că unii oameni încă sunt dispuși să fie sclavi într-un asemenea mediu conjugal odios și nu scapă de el sau nu-l lasă în urmă. În orice caz, Eu tot sper că, deși acești oameni nu-și încheie căsniciile și nu lasă în urmă căsniciile destrămate, ar trebui, măcar, să nu fie sclavii căsniciilor lor. Indiferent cine este partenerul tău, indiferent ce talente sau ce umanitate are, cât de înalt este statutul lui, cât de talentat și de capabil este, el tot nu este stăpânul tău. Este partenerul tău, egalul tău. Nu este mai nobil decât tine și nici tu nu ești mai modestă decât el. Dacă nu este în stare să-și îndeplinească responsabilitățile conjugale, atunci ești îndreptățită să-l critici și ai obligația să-l ții în frâu și să-i ții predici. Nu te degrada și nu-ți da voie să fii exploatată pentru că îl crezi prea formidabil sau te temi că se va plictisi de tine, te va respinge sau te va abandona, sau pentru că vrei să păstrezi continuitatea relației tale conjugale, compromițându-te de bunăvoie pentru a fi sclava lui și sclava căsniciei tale – nu se cuvine. Nu așa ar trebui să se comporte cineva, iar acestea nu sunt responsabilitățile pe care cineva ar trebui să le îndeplinească în cadrul căsniciei. Dumnezeu nu-ți cere să fii sclav și nici nu-ți cere să fii stăpân. El cere doar să-ți îndeplinești responsabilitățile și de aceea trebuie să înțelegi corect responsabilitățile pe care se cuvine să le îndeplinești în căsnicie și ar trebui să înțelegi și să vezi corect și rolul pe care-l joci în căsnicie. Dacă rolul pe care-l joci este denaturat și nu este în acord cu umanitatea sau cu ceea ce a poruncit Dumnezeu, atunci ar trebui să te verifici și să reflectezi la cum să ieși din această stare. Dacă partenerul tău poate fi criticat, atunci critică-l; dacă vei suferi consecințe nedorite criticându-ți partenerul, atunci ar trebui să faci o alegere mai înțeleaptă, mai potrivită. În orice caz, dacă-ți dorești să urmărești adevărul și să obții mântuirea, atunci trebuie să-ți abandonezi ideile sau practicile legate de faptul de a fi sclavul căsniciei tale. Nu trebuie să fii sclavul căsniciei tale, ci mai degrabă să lași în urmă acel rol, să fii o ființă umană adevărată, să fii o ființă creată adevărată și, în același timp, să-ți îndeplinești datoria. Înțelegi? (Da.)