Intrarea pe calea cea dreaptă a credinței în Dumnezeu presupune, de asemenea, să ai o inimă cu frică de Dumnezeu. Mai întâi, în ceea ce privește statutul, oamenii sunt ființe create și sunt foarte umile; Dumnezeu este Creatorul, Cel mai Înalt. În ceea ce privește rațiunea umană, ce trebuie să facă oamenii ca să se teamă de Dumnezeu? De exemplu, să spunem că ți se întâmplă ceva și crezi că a acționa într-un mod este în contradicție cu adevărul, dar nu știi ce ar trebui să faci pentru a fi în armonie cu intențiile lui Dumnezeu. Dacă ai o inimă cu frică de Dumnezeu, ce ar trebui să faci? Trebuie să te rogi lui Dumnezeu, să cauți adevărul, să găsești calea de a practica adevărul și apoi să acționezi. Dacă cineva nu are o inimă cu frică de Dumnezeu, cum se va comporta? Va face orice vrea, gândindu-se: „În orice caz, intenția mea e bună, așa că e în regulă dacă fac asta.” Nu face ce îl sfătuiesc alții, nici nu ascultă de altcineva; hotărăște să facă orice plănuiește pentru el însuși și nici măcar nouă boi nu-l pot trage înapoi. Este aceasta o persoană care are o inimă cu frică de Dumnezeu? (Nu este.) Există unii care, deși știu că lui Dumnezeu Îi plac oamenii cinstiți și că nu pot minți, tot cred că, în unele privințe, dacă vor spune adevărul, se vor face de rușine, profitul lor va fi pierdut și poate că statutul lor nu va fi menținut. Ei se gândesc și se răzgândesc și tot mint, spunându-și: „O singură minciună nu înseamnă nimic și nu e ca și cum aș minți mereu. Chiar dacă mint, nu văd nicio consecință, așa că dacă mai mint o dată va fi în regulă.” După ce calculează, decid să acționeze și nu simt niciun reproș în inima lor, nici nu vor să se roage și să accepte cercetarea atentă a lui Dumnezeu. Este aceasta o persoană care are o inimă cu frică de Dumnezeu? (Nu este.) Așadar, dacă e o persoană care are o inimă cu frică de Dumnezeu, cum se va comporta ea? (Nu va acționa în mod nesăbuit sau cu încăpățânare.) Aceste cuvinte sunt destul de potrivite. Așadar, cum pui în practică faptul de a nu acționa în mod nesăbuit sau cu încăpățânare? (Ar trebui să avem o inimă care caută.) Când se confruntă cu o problemă, unii oameni caută un răspuns de la alții, însă, când cealaltă persoană vorbește conform adevărului, aceștia nu-i acceptă spusele, nu sunt capabili să le asculte și, în inimile lor, își spun: „În mod normal, sunt mai bun decât el. Dacă îi ascult sugestia de această dată, nu va părea că îmi este superior? Nu, nu pot să-l ascult în legătură cu această problemă. Am să fac după cum cred eu.” Apoi, găsesc un motiv și o scuză pentru a discredita punctul de vedere al celeilalte persoane. Ce fel de fire este atunci când o persoană vede pe cineva care este mai bun decât ea și încearcă să-l doboare, răspândind zvonuri despre el sau folosind mijloace josnice pentru a-l denigra și a-i submina reputația – chiar călcându-l în picioare – pentru a-și proteja propriul loc în mintea oamenilor? Aceasta nu este doar aroganță și îngâmfare, este firea Satanei, este o fire răutăcioasă. Faptul că această persoană poate să atace și să înstrăineze oameni care sunt mai buni și mai puternici decât ea este insidios și ticălos. Și faptul că nu se va da în lături de la nimic pentru a doborî oameni arată că în ea sunt mulți diavoli! Trăind după firea Satanei, această persoană e predispusă să înjosească oameni, să încerce să le însceneze lucruri, să le îngreuneze situația. Nu este aceasta o faptă rea? Și trăind așa, continuă să creadă că este în regulă, că este o persoană bună – totuși, când vede pe cineva mai bun decât ea, este predispusă să îi facă viața grea, să-l calce în picioare. Care este problema aici? Nu sunt oamenii care sunt capabili să comită astfel de fapte rele lipsiți de scrupule și încăpățânați? Astfel de oameni se gândesc doar la propriile interese, iau în considerare doar sentimentele lor și vor doar să-și îndeplinească dorințele, ambițiile și scopurile proprii. Nu le pasă cât de multe daune provoacă lucrării bisericii și ar prefera să sacrifice interesele casei lui Dumnezeu pentru a-și proteja statutul în mintea oamenilor și propria reputație. Oare oamenii ca aceștia nu sunt aroganți și neprihăniți de sine, egoiști și josnici? Astfel de oameni nu sunt doar aroganți și neprihăniți de sine, ci sunt și extrem de egoiști și josnici. Nu sunt deloc atenți la intențiile lui Dumnezeu. Au asemenea oameni inimi cu frică de Dumnezeu? Nu au deloc inimi cu frică de Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care acționează fără rost și fac tot ce vor, fără niciun sentiment de vinovăție, fără nicio frământare, fără vreo teamă sau îngrijorare și fără să se gândească la consecințe. Asta e ceea ce fac ei adeseori și este modul în care s-au comportat întotdeauna. Care este natura unui astfel de comportament? Ca s-o spunem delicat, astfel de oameni sunt mult prea invidioși și au o dorință prea puternică de reputație și statut personal; sunt prea înșelători și perfizi. Pentru a o spune mai dur, esența problemei este asemenea oameni nu au deloc inimi cu frică de Dumnezeu. Nu sunt înspăimântați de Dumnezeu, se cred din cale-afară de importanți și privesc fiecare aspect al ființei lor ca fiind mai presus decât Dumnezeu și decât adevărul. În inimile lor, Dumnezeu nu merită să fie amintit și este neînsemnat; El nu deține niciun statut în inimile lor. Pot cei care nu au inimi cu frică de Dumnezeu și care nu-L slăvesc să pună adevărul în practică? Categoric nu. Așadar, când de obicei își tot găsesc fericiți ceva de făcut și cheltuiesc destul de multă energie, ce fac ei? Astfel de oameni chiar pretind că au abandonat totul ca să se sacrifice pentru Dumnezeu și că au suferit foarte mult, dar, de fapt, motivul, principiul și obiectivul tuturor acțiunilor lor e de dragul propriului statut și prestigiu, de a-și proteja toate interesele. Ați spune sau nu că o astfel de persoană este îngrozitoare? Ce fel de oameni cred în Dumnezeu de mulți ani, dar nu au inimi cu frică de El? Nu sunt aroganți? Nu sunt satane? Și ce lucruri sunt cele mai lipsite de o inimă cu frică de Dumnezeu? În afară de fiare, e vorba de cei răi și de antihriști, de Satana și de tagma diavolilor. Ei nu acceptă deloc adevărul; nu au o inimă cu frică de Dumnezeu. Sunt capabili de orice rău; sunt dușmanii lui Dumnezeu și ai aleșilor Lui.

În care împrejurări din viețile voastre zilnice aveți o inimă cu frică de Dumnezeu? Și în care împrejurări nu aveți? Ești în stare să urăști pe cineva când te jignește sau îți afectează interesele? Și când urăști pe cineva, ești în stare să-l pedepsești și să te răzbuni? (Da.) Atunci ești destul de înspăimântător! Dacă nu ai o inimă cu frică de Dumnezeu și ești în stare să faci lucruri rele, atunci această fire rea a ta este mult prea gravă! Iubirea și ura sunt lucruri pe care oamenii normali ar trebui să le dețină, dar trebuie să faci diferența clară între ceea ce iubești și ceea ce urăști. În inima ta, ar trebui să-L iubești pe Dumnezeu, adevărul, lucrurile pozitive și să-ți iubești frații și surorile, în timp ce ar trebui să-i urăști pe Satana și pe diavoli, să urăști lucrurile negative, antihriștii și oamenii răi. Dacă ești capabil să-i oprimi și să te răzbuni pe frații și surorile tale din ură, acesta ar fi un lucru foarte înfricoșător și este firea unei persoane rele. Unii oameni au pur și simplu gânduri și idei pline de ură – idei rele, dar ei nu ar face niciodată ceva rău. Aceștia nu sunt oameni răi deoarece, atunci când se întâmplă ceva, sunt capabili să caute adevărul și sunt atenți la principii în modul în care se comportă și tratează lucrurile. Când interacționează cu alții, ei nu le cer mai mult decât ar trebui; dacă se înțeleg bine cu o persoană, vor interacționa în continuare cu ea; dacă nu se înțeleg, atunci nu vor interacționa. Abia dacă le afectează îndeplinirea datoriei sau intrarea în viață. Dumnezeu este în inima lor și ei au o inimă cu frică de Dumnezeu. Nu sunt dispuși să-L ofenseze pe Dumnezeu și se tem să facă asta. Deși acești oameni ar putea nutri anumite gânduri și idei incorecte, ei sunt capabili să se răzvrătească împotriva lor sau să le abandoneze. Ei dau dovadă de cumpătare în acțiunile lor și nu rostesc nici măcar un singur cuvânt nelalocul lui sau care să-L ofenseze pe Dumnezeu. Cineva care vorbește și se poartă astfel este cineva care are principii și practică adevărul. Personalitatea ta ar putea fi incompatibilă cu cea a unei alte persoane și poate că nu o placi, dar când lucrezi cu ea, rămâi imparțial, nu-ți descarci frustrările îndeplinindu-ți datoria și nu-ți verși frustrările asupra intereselor familiei lui Dumnezeu; poți gestiona treburile potrivit principiilor. Ce manifestare este aceasta? Este o manifestare a unei simple inimi cu frică de Dumnezeu. Dacă ai puțin mai mult de atât, când vezi că altcineva are unele neajunsuri sau slăbiciuni, chiar dacă te-a jignit sau are ceva împotriva ta, tot ești în stare să-l tratezi corect și să-l ajuți cu iubire. Asta înseamnă că există iubire în tine, că ești o persoană care are umanitate, că ești cineva blând și care poate practica adevărul, că ești o persoană onestă care deține adevărurile-realități și că ești cineva cu o inimă cu frică de Dumnezeu. Dacă încă ai o statură mică, dar ai voință și ești dispus să te străduiești să obții adevărul și să faci lucrurile potrivit principiului și ești capabil să tratezi lucrurile și să te porți cu alții principial, atunci și asta se consideră că ai întrucâtva o inimă cu frică de Dumnezeu; este cel mai important lucru. Dacă nu poți realiza nici măcar acest lucru și nu te poți abține, atunci ești în mare pericol și ești foarte înspăimântător. Dacă ți s-ar oferi o funcție, ai putea să-i pedepsești pe oameni și le pui bețe în roate; atunci ai fi predispus să te transformi într-un antihrist în orice moment. Indiferent dacă o persoană este bună sau rea, indiferent cum crede în Dumnezeu sau pe ce cale merge, va fi dată în vileag în câțiva ani. Trebuie să o tratezi într-un mod principial, oricare ar fi finalul ei, fie că s-ar cuveni să fie pedepsită sau răsplătită – aceasta este treaba lui Dumnezeu. Atât timp cât ești capabil să o discerni și să o tratezi potrivit principiilor, va fi suficient. Indiferent cu cine ai de-a face, atât timp cât Dumnezeu nu a definit ce fel de final vor avea asemenea oameni, biserica nu i-a exclus, iar Dumnezeu nu i-a pedepsit, iar ei sunt mântuiți, tu ar trebui să îi ajuți răbdător, din iubire; nu ar trebui să determini finalul unor asemenea oameni, nici nu ar trebui să folosești mijloace omenești pentru a-i pedepsi. Dacă au revelări de corupție, poți emonda asemenea oameni sau poți să-ți deschizi sincer inima și să ai părtășie pentru a-i ajuta. Însă, dacă te gândești să-i pedepsești, să-i ostracizezi sau să-i acuzi pe nedrept pe acești oameni, încercând să îndrepți răul în numele Cerurilor, atunci vei avea probleme. Ar fi un astfel de comportament în concordanță cu adevărul? Asemenea gânduri rezultă din a fi iute la mânie; acele gânduri vin de la Satana și izvorăsc din resentimentele omenești, cât și din gelozia și aversiunea umană. Un asemenea comportament nu este conform adevărului. Este ceva ce îți va aduce condamnarea și nu trebuie să faci asta. Sunteți capabili să inventați diverse metode de pedepsire a oamenilor pe motiv că nu sunt pe placul vostru sau pentru că nu se înțeleg cu voi? Ați mai făcut vreodată astfel de lucruri? În ce măsură ați făcut-o? N-ați încercat întotdeauna, în mod indirect, să înjosiți oamenii, să faceți comentarii tăioase și să fiți sarcastici față de ei? În ce stări vă aflați când făceați asemenea lucruri? La acel moment, vă simțeați eliberați și fericiți; dobândiserăți avantajul. După aceea, însă, v-ați gândit în sinea voastră: „Am făcut un lucru atât de josnic. Nu am o inimă cu frică de Dumnezeu și am tratat atât de nedrept acea persoană.” În adâncul inimii, v-ați simțit vinovați? (Da.) Deși nu aveți o inimă cu frică de Dumnezeu, aveți măcar un simț al conștiinței. Așadar, încă sunteți capabili să faceți un lucru asemănător pe viitor? Încă poți să-i ataci pe oameni și să cauți să te răzbuni pe ei, ori de câte ori îi disprețuiești și eșuezi în a te înțelege cu ei, sau de fiecare dată când nu se supun ție și nu te ascultă? Ce fel de umanitate deține o persoană care face așa ceva? În ceea ce privește umanitatea sa, această persoană este malițioasă. Evaluată prin prisma adevărului, ea nu are o inimă cu frică de Dumnezeu. În discursul și acțiunile sale, ea nu are principii; acționează în mod absurd, spunând și făcând orice dorește. Dețin astfel de oameni adevărurile-realități? Desigur că nu; răspunsul este „nu”, sută la sută. Poate o persoană care nu are o inimă cu frică de Dumnezeu să se supună Lui și să-L venereze cu adevărat? Categoric nu poate.

Unii oameni spun: „Când văd dezastre venind, mă rog frecvent lui Dumnezeu, nu îndrăznesc să-L părăsesc niciun moment și Îi cer îndrumarea și protecția. Când merg pe drum singur noaptea, când pericolul se abate asupra mea, mă bazez mereu pe Dumnezeu, nu îndrăznesc să-L părăsesc și Îl rog să mă ajute. Când îmi fac datoria, inima mea se roagă în permanență lui Dumnezeu și Îi cere lucruri, pentru ca El să nu mă lase să fiu superficial și să preia comanda. Am încercat înainte și, dacă Dumnezeu nu lucrează, atunci nu pot face nimic și eu însumi nu am nimic.” Este aceasta o persoană care are o inimă cu frică de Dumnezeu? (Nu.) Este o greșeală să te bazezi pe Dumnezeu? Este o greșeală să ceri protecția lui Dumnezeu? Cuvintele rostite aici nu sunt greșite, dar acest tip de stare este anormală. Înseamnă că Îl găsești pe Dumnezeu doar pentru că nu ai nimic care să te susțină și nu ai unde merge, ești constrâns, nu ai de ales în privința asta și vrei să te folosești de Dumnezeu ca să facă lucruri pentru tine, cu scopul de a-ți atinge țelurile. Este aceasta teamă de Dumnezeu? Odată ce nu vei avea nicio problemă, deja vei fi uitat complet de Dumnezeu. Când ești cel mai fericit, când ești încununat de succes, când statutul tău este deasupra tuturor celorlalți, astfel încât te măgulesc și te venerează, de ce atunci nu te mai bazezi pe Dumnezeu? De ce nu accepți cercetarea atentă a lui Dumnezeu și nu Îi cauți îndrumarea? De ce nu-L întrebi pe Dumnezeu dacă tot ce faci este sau nu în acord cu intenția Sa? Când faci rău, când te preamărești și mărturisești pentru tine însuți, cum de nu-L întrebi pe Dumnezeu dacă aceasta este sau nu în acord cu intenția Sa? De ce nu reflectezi asupra ta, nici nu te bazezi pe Dumnezeu pentru a te înfrâna? Ce fel de problemă este aceasta? Cum se numesc toate aceste stări? A nu avea o inimă cu frică de Dumnezeu. Poate o persoană care nu are o inimă cu frică de Dumnezeu să-și facă bine datoria? Poate ea să devină o persoană cu adevărat bună? Poate să intre în adevărul-realitate? (Nu, nu poate.) Chiar nu poate. Fără o inimă cu frică de Dumnezeu, aceasta nu poate în niciun caz să-și facă bine datoria, nici nu poate să pună adevărul în practică sau să se supună lui Dumnezeu, chiar dacă vrea asta. Fără o inimă cu frică de Dumnezeu, nu este ușor să practici adevărul. Dacă oamenii vor să-și facă bine datoria, vor exista cu siguranță prea multe dificultăți și tulburări, iar ei nu pot pune cu succes adevărul în practică. În momentul de față, trebuie să vă liniștiți inimile și să vă gândiți o clipă. Pe baza staturii voastre actuale, este în continuare foarte dificil să vă faceți datoria la un standard acceptabil, deoarece cei mai mulți dintre voi aveți doar o înțelegere a cuvintelor, doctrinelor și a regulilor, având și unele dorințe personale, idealuri și entuziasm. Dar punctul vostru de plecare și standardele voastre de practică nu se bazează pe temelia cuvântului lui Dumnezeu. Încă nu ați intrat, de fapt, în adevărul-realitate; doar respectați regulile. Dacă nu veți urmări adevărul, va fi foarte periculos pentru voi în viitor. Dacă veți avea credință în Dumnezeu, dar nu veți practica adevărul sau nu vă veți supune lui Dumnezeu, atunci, mai devreme sau mai târziu, veți fi eliminați. Faptul că o persoană crede cu adevărat sau în mod fals nu se calculează în ani; doar pentru că voi credeți în Dumnezeu de mulți ani, de mult timp, asta nu înseamnă că aveți într-adevăr credință și că Dumnezeu vă va aproba. În cele din urmă, Dumnezeu nu-i va recunoaște pe oamenii care nu practică adevărul. El îi va dezvălui și îi va elimina. Ar trebui să înțelegeți asta.

Tocmai am avut părtășie despre cele patru condiții care trebuie îndeplinite pentru a porni pe calea cea dreaptă a credinței în Dumnezeu. Dar mai există o condiție, una finală, care este cea mai importantă dintre toate și este, de asemenea, ceva ce spuneți adesea. Gândiți-vă un moment ce ar putea fi. (Să-L iubim pe Dumnezeu.) Pentru moment, nu vom discuta despre iubirea de Dumnezeu, la care majoritatea oamenilor nu pot ajunge. Haideți să discutăm despre ceva mai practic și mai real, care implică un adevăr la care oamenii chiar pot ajunge. (Să ne supunem lui Dumnezeu.) Corect. Este faptul de a avea o inimă de supunere față de Dumnezeu. În cea mai mare parte a timpului, când oamenilor li se întâmplă unele lucruri, ei nu cunosc, de fapt, principiile corecte ale practicării, nici nu știu în ce direcție să se îndrepte sau cu ce scop să lucreze. Dar există aici o problemă cu atitudinea și starea lor: ei trebuie să aibă o inimă de supunere față de Dumnezeu. Asta trebuie să aibă cel mai mult oamenii. De exemplu: să spunem că ți se întâmplă ceva și nu știi ce să faci, nici n-ai auzit pe altcineva să-ți spună ce să faci. Această chestiune poate nu este în concordanță cu noțiunile și închipuirile tale și poate chiar nu e pe gustul tău; prin urmare, în inima ta există o oarecare împotrivire, iar tu ești puțin supărat. Așadar, ce ar trebui să faci? Există calea cea mai simplă de a practica, și anume cea de a fi în primul rând supus. Supunerea nu este o acțiune exterioară sau o zicală, nici nu este o afirmație orală – este o stare care face parte integrantă din ea. N-ar trebui să fie un lucru necunoscut pentru voi. Pe baza experiențelor voastre reale, cum credeți că vorbesc, se comportă și gândesc oamenii și ce stare și atitudine au ei când se supun cu adevărat? (În privința lucrurilor pe care nu le înțeleg încă, ei își lasă mai întâi deoparte noțiunile și închipuirile. Ei caută adevărul și intențiile lui Dumnezeu. Dacă tot nu înțeleg după ce caută, atunci învață să aștepte vremea lui Dumnezeu.) Acesta este un aspect. Ce altceva? (Când sunt emondați, ei nu discută în contradictoriu și nu încearcă să se apere.) Acesta este un alt aspect al acestei stări. Unii oameni, deși nu discută în contradictoriu și nu se apără în fața ta, sunt totuși copleșiți de plângeri și de nemulțumire. Nu îți spun în față, dar vorbesc cu nepăsare pe la spatele tău, răspândind vorbe peste tot. Este aceasta o atitudine supusă? (Nu este.) Așadar ce este, mai exact, o atitudine supusă? În primul rând, trebuie să ai o atitudine pozitivă: când ești emondat, nu analizezi binele și răul din prima – trebuie doar să accepți, cu o inimă supusă. De exemplu, cineva ar putea spune că ai făcut ceva greșit. Deși nu înțelegi în inima ta și nu știi ce ai făcut greșit, accepți totuși acest lucru. Acceptarea este în primul rând o atitudine pozitivă. În plus, există o atitudine ușor negativă, și anume cea de a păstra tăcerea și de a nu arăta nicio împotrivire. Ce fel de comportamente implică acest lucru? Nu discuți în contradictoriu, nu te aperi și nu-ți găsești scuze obiective. Dacă-ți găsești mereu scuze și motive și arunci responsabilitatea pe umerii altor oameni, este aceasta împotrivire? E o fire de răzvrătire. Nu ar trebui să respingi, să te împotrivești sau să discuți în contradictoriu. Chiar dacă aduci argumente corecte, sunt acestea adevărul? Sunt o scuză obiectivă a omului, nu adevărul. În momentul de față, nu te întreb despre scuzele obiective – de ce s-au întâmplat lucrurile sau cum au avut loc. În schimb, spun că natura acțiunilor tale nu este conformă cu adevărul. Dacă vei avea cunoaștere la acest nivel, chiar vei putea să accepți și să nu te împotrivești. Este esențial să ai mai întâi o atitudine supusă atunci când ți se întâmplă lucruri. Există unii oameni care argumentează mereu și se apără după ce se confruntă cu emondarea: „Nu sunt singurul vinovat pentru asta, așa că de ce s-a aruncat toată răspunderea pe umerii mei? De ce nu vorbește nimeni în favoarea mea? De ce îmi asum singur responsabilitatea pentru asta? Chiar este o situație de genul «toți culeg roadele, dar o singură persoană își asumă vina». Sunt atât de ghinionist!” Ce fel de emoție este aceasta? Aceasta este împotrivire. Deși, la exterior, dau din cap și își recunosc greșeala și o acceptă prin cuvinte, ei se plâng în inima lor: „Dacă ai de gând să mă emondezi, atunci fă-o, dar de ce trebuie să vorbești atât de aspru? Mă critici în prezența atât de multor oameni, dar unde ar trebui să-mi ascund fața? Nu mă tratezi cu dragoste! Am făcut doar o mică greșeală, așa că de ce vorbești la nesfârșit?” Astfel, ei se împotrivesc și resping acest tratament în inima lor, opunându-se cu încăpățânare, și sunt iraționali și certăreți. Cineva care are aceste gânduri și sentimente se împotrivește în mod clar și este ostil, așadar cum ar putea să aibă o atitudine cu adevărat supusă? Când te confrunți cu emondarea, ce acțiuni constituie o atitudine supusă, de acceptare? Trebuie cel puțin să fii rezonabil și să ai rațiune. Trebuie să te supui mai întâi, să nu te împotrivești sau să respingi și trebuie să tratezi acest lucru în mod rațional. Astfel, vei avea minimul necesar de rațiune. Dacă vrei să obții acceptarea și supunerea, trebuie să înțelegi adevărul. Nu este un lucru ușor să înțelegi adevărul. Mai întâi, trebuie să accepți lucrurile de la Dumnezeu: trebuie să știi măcar că emondarea este ceva ce Dumnezeu permite să ți se întâmple sau că vin de la Dumnezeu. Indiferent dacă emondarea este complet rezonabilă sau nu, trebuie să ai o atitudine supusă, de acceptare. Aceasta este o manifestare a supunerii față de Dumnezeu și, în același timp, este o acceptare a cercetării atente din partea lui Dumnezeu. Dacă doar argumentezi și te aperi pe tine însuți, crezând că emondarea vine de la om, și nu de la Dumnezeu, atunci înțelegerea ta este defectuoasă. În primul rând, nu ai acceptat cercetarea atentă a lui Dumnezeu și, în al doilea, nu ai o atitudine supusă și nici un comportament supus în mediul pe care Dumnezeu l-a creat pentru tine. Aceasta este o persoană care nu se supune lui Dumnezeu. Unii oameni nu acceptă adevărul și nu reflectează asupra lor atunci când se confruntă cu emondarea; ei doar urmează orbește regulile. Acțiunile lor încalcă în mod clar principiile și ei aruncă toată vina asupra Satanei. Ei spun: „Așa-i trebuie! Cine l-a lăsat pe bătrânul Satana să se arate orbește, să acționeze orbește, să perturbe lucrurile orbește și să creeze tulburări orbește? Satana ar trebui emondat, rușinat prea tare ca să-și mai arate fața și umilit! Satana ar trebui să-și asume responsabilitatea pentru asta; n-are nicio legătură cu mine! Toată vina ar trebui aruncată asupra Satanei!” Apoi, inima lor va fi mulțumită și ei vor crede că au fost victorioși asupra Satanei. Oare acest mod de a gândi nu este absurd? În mod evident, ei înșiși au făcut ceva greșit și spun că a fost Satana. Așadar, au fost chiar ei sau a fost Satana? (Ei înșiși au făcut acel lucru.) Înțeleg ei cu adevărat că sunt Satana? (Nu înțeleg.) Prin urmare îl urăsc, de fapt, pe Satana sau se urăsc pe ei înșiși? Nu spun clar. Pe scurt, cineva care nu acceptă emondarea este cineva care nu se supune deloc lui Dumnezeu. Supunerea este lecția cel mai greu de învățat dintre toate. Pentru majoritatea oamenilor, când li se întâmplă ceva ce este în concordanță cu noțiunile și închipuirile lor și cu propriile lor gusturi, ei se simt destul de bine, așa că sunt bucuroși să se supună și totul decurge fără probleme. Inimile lor sunt liniștite și împăcate, iar ei sunt fericiți și mulțumiți. Dar când se confruntă cu ceva ce nu este în concordanță cu propriile lor noțiuni sau cu ceva ce îi dezavantajează, ei nu se pot supune, chiar dacă știu că ar trebui. Ei simt durere, nu au de ales decât să sufere în tăcere și li se pare greu să vorbească despre dificultățile lor. Se simt deprimați și sunt copleșiți de plângeri de care nu pot scăpa, așa că inimile lor clocotesc: „Ceilalți au dreptate. Au un statut mai mare decât al meu; cum pot să nu ascult de ei? Aș putea la fel de bine să-mi accept soarta. Va trebui să fiu mai atent data viitoare și să nu-mi risc pielea – oamenii care își riscă pielea sunt emondați. Supunerea nu e ușoară. Este foarte dificilă! Focul entuziasmului meu a fost stins cu o găleată de apă rece. Am vrut să fiu simplu și deschis, dar rezultatul a fost că am spus întruna ceva greșit și am fost emondat mereu. Pe viitor, voi păstra tăcerea și voi face pe placul oamenilor.” Ce tip de atitudine este asta? A cădea dintr-o extremă în alta. Care este scopul final al faptului că Dumnezeu îi lasă pe oameni să învețe lecția supunerii? Oricât de multe nedreptăți și dureri suferi atunci, oricât de rușinat ești sau oricât de mult ți-au fost lezate imaginea, vanitatea sau reputația, toate acestea sunt secundare. Cel mai important lucru este să-ți schimbi starea. Care stare? În împrejurări normale, există un fel de stare intransigentă și răzvrătită în adâncul inimii oamenilor – lucru care, în principal, e cauzat de faptul că, în inimile lor, au un anumit tip de logică umană și o gamă de noțiuni umane, cum ar fi: „Atât timp cât intențiile mele sunt corecte, nu contează care este rezultatul; nu ar trebui să mă emondezi, iar dacă o faci, nu trebuie să mă supun.” Ei nu reflectează dacă acțiunile lor sunt sau nu în conformitate cu adevărurile-principii sau care vor fi consecințele. Ideea de care se țin este întotdeauna aceasta: „Atâta vreme cât intențiile mele sunt bune și corecte, Dumnezeu ar trebui să mă accepte. Chiar dacă rezultatul nu este bun, nu trebuie să mă emondezi, cu atât mai puțin se cuvine să mă condamni.” Acesta este raționamentul uman, nu-i așa? Acestea sunt noțiunile omului, nu-i așa? Omul se fixează întotdeauna pe propriul raționament – există vreo supunere în acest lucru? Ți-ai făcut propriul raționament al adevărului și ai dat adevărul la o parte. Tu crezi că ceea ce este conform raționamentului tău este adevărul, iar ceea ce nu este conform raționamentului tău, nu este adevărul. Există oare o persoană mai ridicolă? Există oare cineva mai arogant și mai neprihănit de sine? Ce fire coruptă trebuie înlăturată pentru a învăța lecția supunerii? De fapt, este firea aroganței și a neprihănirii de sine, care reprezintă cel mai mare impediment pentru ca oamenii să practice adevărul și să se supună lui Dumnezeu. Oamenii cu o fire arogantă și neprihănită de sine sunt cei mai înclinați spre raționalizare și neascultare, cred întotdeauna că au dreptate și, prin urmare, nimic nu este mai urgent decât să înlăturăm și să emondăm firea arogantă și neprihănită de sine a cuiva. Odată ce oamenii se cumințesc și încetează să aducă argumente în numele lor, problema răzvrătirii va fi rezolvată și vor fi capabili de supunere. Dacă oamenii vor fi capabili să ajungă la supunere, nu trebuie să aibă un anumit grad de raționalitate? Ei trebuie să aibă rațiunea unei persoane normale. Într-o anumită chestiune, de exemplu: indiferent dacă am făcut ceea ce trebuie sau nu, dacă Dumnezeu nu este mulțumit, ar trebui să facem așa cum spune El și să tratăm cuvintele Lui drept standardul pentru toate. Este acest lucru rațional? Aceasta este rațiunea care ar trebui să se regăsească în oameni înainte de orice altceva. Indiferent cât de mult suferim și indiferent care sunt intențiile, scopurile și motivele noastre, dacă Dumnezeu nu este mulțumit – dacă nu au fost îndeplinite cerințele Lui – atunci, fără îndoială, acțiunile noastre nu au fost în conformitate cu adevărul, așa că trebuie să-L ascultăm pe Dumnezeu și să ne supunem Lui și nu ar trebui să încercăm să raționăm sau să raționalizăm cu El. Când ai un astfel de raționament, când ai rațiunea unei persoane normale, este ușor să-ți rezolvi problemele și vei fi cu adevărat supus. Indiferent în ce situație te afli, nu vei fi răzvrătit și nu vei sfida cerințele lui Dumnezeu; nu vei analiza dacă ceea ce-ți cere Dumnezeu este corect sau greșit, bine sau rău și vei fi capabil să asculți – înlăturându-ți, astfel, starea de raționalizare, intransigență și răzvrătire. Oare toți oamenii au aceste stări de răzvrătire în ei? Aceste stări apar deseori la oameni și ei își spun în sinea lor: „Atât timp cât abordarea, propunerile și sugestiile mele sunt raționale, atunci chiar dacă încalc adevărurile-principii, nu ar trebui să fiu emondat, deoarece nu am făcut rău.” Aceasta este o stare obișnuită la oameni. Părerea lor este că nu ar trebui să fie emondați dacă nu au comis niciun rău; doar oamenii care au comis rău ar trebui să fie emondați. Este corectă această opinie? Categoric nu. Emondarea vizează în principal firile corupte ale oamenilor. Dacă cineva are o fire coruptă, ar trebui să fie emondat. Dacă ar fi emondat doar după ce a comis un rău, ar fi deja prea târziu, deoarece problemele vor fi fost deja cauzate. Dacă firea lui Dumnezeu a fost ofensată, atunci ai dat de necaz și se poate ca Dumnezeu să nu mai lucreze în tine – în acest caz, ce rost mai are să fii emondat? Nu există altă posibilitate decât să fii revelat și eliminat. Principala dificultate care îi împiedică pe oameni să se supună lui Dumnezeu este firea lor arogantă. Dacă oamenii sunt cu adevărat capabili să accepte judecata și mustrarea, vor fi capabili să-și înlăture eficient propria fire arogantă. Indiferent de gradul în care sunt capabili să o înlăture, acest lucru este benefic pentru practicarea adevărului și ascultarea de Dumnezeu. Acceptarea judecății și mustrării este menită în primul rând să înlăture firea coruptă a unui om, pentru a fi mântuit de Dumnezeu. Și dacă oamenii sunt cu adevărat capabili să ajungă la supunerea absolută față de Dumnezeu, mai este nevoie să experimenteze judecata și mustrarea? Mai este nevoie să experimenteze emondarea? Nu este nevoie, deoarece firile lor corupte au fost deja înlăturate. Când se confruntă cu judecata, mustrarea, emondarea de către Dumnezeu, oamenii adoră mereu să argumenteze în favoarea lor. Oricât de multe argumente ai aduce, niciunul dintre ele nu este adevărul; nu înseamnă că firea ta coruptă a fost îndreptată, cu atât mai puțin că ești cu adevărat supus lui Dumnezeu. Prin urmare, nu are niciun rost să argumentezi; rezolvarea problemei este cel mai important lucru.

Dacă o persoană nu are o inimă de supunere față de Dumnezeu, atunci dă de necaz. Uneori Dumnezeu îți rânduiește circumstanțe care nu sunt așa cum ți-ai imaginat că vor fi, prin urmare te împotrivești. De exemplu, să spunem că ești cineva care iubește curățenia și nu apreciază persoanele neglijente, neîngrijite; crezi că acești oameni sunt dezgustători atunci când îi vezi. Ești în stare să te controlezi? Ce ar trebui să faci? Mai întâi, trebuie să ai o atitudine corectă. Ce atitudine? (O atitudine supusă.) Cum te supui? Ce gânduri lăuntrice constituie o atitudine supusă? Ce constituie realitatea supunerii? Când te confrunți cu un astfel de lucru, trebuie să fie o ajustare reciprocă. Nimic din asta nu e o problemă. De-a lungul vieții unei persoane, nouă din zece lucruri nu sunt în concordanță cu dorințele sale. S-ar putea să-ți displacă una sau alta și, orice ți se întâmplă, mereu argumentezi în favoarea ta și te plângi că Dumnezeu este nedrept cu tine. În realitate, aceasta este problema ta, așa că nu face din țânțar armăsar. Când vei fi crezut în Dumnezeu de mult timp și vei fi avut multe experiențe legate de eșec, atunci vei ști că nu ești cu adevărat respectabil, că nu ești mai bun decât oricine altcineva. Gândindu-te cum credeai că erai mai bun, mai elevat și mai onorabil decât alții, te vei simți foarte nesăbuit! Când o persoană înțelege puțin adevăr, are mai multă rațiune decât înainte, așa că îi este ușor să accepte adevărul și îi este ușor să caute adevărul și să se supună lui Dumnezeu când i se întâmplă ceva. Trebuie să înveți cum să te adaptezi la mediul tău. Credincioșii în Dumnezeu trebuie mai întâi să aibă această cunoaștere: sunt oameni în biserică din toate regiunile și fiecare regiune are obiceiuri și tradiții diferite. Aceste lucruri nu reprezintă calitatea umanității cuiva; chiar dacă obiceiurile de viață ale unei persoane sunt bune, normale și reglementate și chiar dacă ea are un caracter nobil, asta nu înseamnă că înțelege adevărul. Trebuie să înțelegi asta și să ai o înțelegere pozitivă. În plus, defectele tale sunt numeroase și ești prea pretențios. Dumnezeu îți dă un mediu care este bun pentru tine, așa că trebuie să înveți să te adaptezi la el, nu să te legi de defectele altor oameni și, mai mult, trebuie să te înțelegi cu alții cu dragoste, să te apropii de ei, să le vezi și să le afli punctele forte și apoi să te rogi lui Dumnezeu să te ajute să-ți depășești propriile defecte. Aceasta este o atitudine și o practică plină de supunere. Dacă îți displac alți oameni prea mult și acest lucru îți afectează îndeplinirea datoriei, atunci ar trebui să te distanțezi de ei și să nu te amesteci în treburile lor. Ce înseamnă să te amesteci în treburile lor? Este atunci când spui: „Trebuie să schimb acest defect al său – dacă nu se schimbă, nu mă dau bătut!” Ce tip de comportament este acesta? Este insolent, arogant și ignorant. Nu fi acest tip de persoană. Suntem cu toții oameni obișnuiți; nu arătăm special. Avem fiecare un cap, doi ochi, un nas și o gură. Fie că mâncăm, mergem sau lucrăm, suntem cu toții la fel, fără nicio deosebire; de asemenea, nu suntem mai buni decât alții, așa că nu ar trebui să ne vedem ca fiind respectabili sau măreți. Chiar dacă ai o mică aptitudine sau un mic talent, nu ai de ce să te lauzi. Întâi de toate, trebuie să-ți corectezi poziția și, atunci când întâmpini probleme, trebuie să le privești pe baza cuvintelor lui Dumnezeu și, apoi, nu vei face mare caz din nimic. Dacă ți se întâmplă ceva special și chiar nu poți să te supui, acest lucru afectând îndeplinirea datoriei tale, atunci ar trebui să te rogi lui Dumnezeu și să cauți adevărul pentru a rezolva situația. Nu ne băgăm în treburile altora. În toate lucrurile există bunăvoința lui Dumnezeu. El îi instruiește pe oameni prin tot soiul de circumstanțe, făcându-i să devină căliți și să învețe să se supună și, în cele din urmă, această călire dă roade: ei sunt capabili să se teamă de Dumnezeu și să se ferească de rău, Îl mulțumesc pe Dumnezeu și apoi cunosc o schimbare reală. Pentru a urmări adevărul, trebuie să ai mai întâi voința de a suferi și trebuie să înveți să te supui circumstanțelor tale. Deseori, acestea nu sunt atât de simple; poți intra în contact cu tot felul de oameni și întâlni tot soiul de lucruri ciudate. Orice ți s-ar întâmpla, nu te baza pe propria voință sau impetuozitate, ci vino înaintea lui Dumnezeu în rugăciune. Pentru aceasta, trebuie să ai mai întâi o atitudine supusă, aceasta fiind o calitate interioară pe care ar trebui să o aibă toți oamenii normali. În plus, dacă te rogi și Îi ceri lui Dumnezeu să acționeze, iar El nu acționează sau nu îți deschide o cale de ieșire, și atunci trebuie să te supui. Ar trebui să continui să trăiești în acest tip de circumstanță, lăsându-L pe Dumnezeu să te orchestreze, fără să forțezi lucrurile prin puterile proprii și fără să mergi înaintea lui Dumnezeu. Aceasta este singura cale de a trăi o viață plină de valoare. Realitatea supunerii față de Dumnezeu nu este atât de ușor de pătruns, deoarece nimeni nu trăiește într-un vid. Uitându-ne la viețile oamenilor, fiecare persoană are propriile obiceiuri și propriile gânduri, dorințe și visuri subiective. Uitându-ne la condițiile obiective, nimeni nu se poate conforma în totalitate voinței tale prin cuvinte și acțiuni. Astfel, cea mai importantă lecție este să-i permiți fiecăruia să învețe cum să se supună circumstanțelor sale și să caute intenția lui Dumnezeu în circumstanțele vieții care se abat asupra sa. Indiferent dacă circumstanțele vieții tale sunt bune sau rele, confortabile sau precare, există lecții pe care ar trebui să le înveți. Cei care râvnesc la confort și îndestulare trebuie să învețe lecțiile supunerii și suferinței; trebuie să obțină capacitatea de a supraviețui în orice circumstanțe, de a-și face bine datoria și a rămâne fermi în mărturia lor. Doar atunci pot satisface intențiile lui Dumnezeu. Oare acest tip de circumstanță a vieții nu este orchestrată și rânduită de Dumnezeu? Toți tânjesc după o viață bună, dar dacă trăiesc în circumstanțe prea confortabile și ideale, fără a suferi de nimic, vor fi ei capabili să se supună lui Dumnezeu și să mărturisească pentru El? Când Dumnezeu îți rânduiește unele dificultăți și circumstanțe precare, întrebarea esențială e dacă ești capabil sau nu să fii supus. Dacă fiecare este capabil să arate considerație față de intențiile lui Dumnezeu în aceste circumstanțe și să practice potrivit cerințelor Sale, atunci trebuie să înduri toate lucrurile pe care nu ești dispus să le vezi, lucrurile care nu îți sunt pe plac; mai mult, trebuie să nu fii constrâns de aceste lucruri și să fii în stare să-ți faci datoria în mod normal. O astfel de experimentare îți va cultiva viața. Unii oameni spun: „Dacă alții nu practică adevărul, atunci nici eu nu-l voi practica. Dacă ei nu se supun, atunci de ce m-aș supune eu? Dacă ei nu au nicio toleranță, de ce aș avea eu? De ce trebuie mereu să fac lucrurile pe care ei nu le fac? De ce ar trebui să fiu tot timpul cel nevoit să depună atât de mult efort? Nu o voi face nici eu.” Ce înseamnă această atitudine? Practica adevărului de către tine este treaba ta; este o chestiune între tine și Dumnezeu și nu are nicio legătură cu altcineva. Nimeni altcineva nu are vreo obligație să coopereze cu tine. Tu ești tu, ei sunt ei. Dacă ei nu vor practica adevărul și nu vor pătrunde în adevărul-realitate, atunci, în cele din urmă, ei vor fi cei care vor fi abandonați, nu tu, iar tu nu vei avea de pierdut. Ar avea de pierdut oamenii care se supun lui Dumnezeu? Nu ar avea. Dacă nu puteți înțelege asta, atunci sunteți pur și simplu prea proști!

În ceea ce privește chestiunea intrării în viață, chiar dacă sunt doar câteva cuvinte de părtășie, dacă le acceptați cu sinceritate, dacă sunteți capabili să le puneți în practică în viața voastră reală și le transformați în realitatea voastră, atunci nu voi fi vorbit în zadar. Astfel, indiferent de care aspect al realității este vorba și chiar dacă sunt doar câteva cuvinte, dacă adevărul ajunge la inima ta și dacă îl practici ca pe adevăr, atunci se va înrădăcina, va înflori și va da roade înlăuntrul tău. Va deveni viața ta și tu vei fi în stare să-l trăiești și să-l fructifici. Acesta e un rezultat bun. Dacă ar fi să am părtășie cu voi în fiecare zi, dar oricât de multe aș spune, n-ați înțelege nimic din asta – dacă nimeni n-ar accepta asta în inima sa, făcând în schimb orice ar vrea, purtându-se în mod nesăbuit și iresponsabil, dacă nu ar asculta ce am spus și ar continua să trăiască după voința, închipuirile și noțiunile proprii – atunci nu aș vorbi în van? Nu contează câte cuvinte vă spun în această privință – ceea ce contează este dacă le ascultați, acceptați și practicați sau nu cu sârguință. Adevărul este fără nicio îndoială viața omului. Nu este o ramură a erudiției, nici nu este cunoaștere sau o tradiție populară, nici un argument – este viața omului. Îți poate îngădui să scapi din lanțurile Satanei, să te eliberezi de firea ta coruptă, să trăiești cu tărie și putere mai mare, să trăiești mai confortabil și să trăiești având o direcție și un obiectiv. Adevărul chiar poate deveni viața omului. Dacă nu Mă crezi, atunci du-te să-l experimentezi și să-l pui în practică o vreme, vezi dacă există sau nu rezultate și apoi vei ști. Dacă te simți adesea slab și negativ, atunci tot ce pot spune este că nu ai obținut încă adevărul. Dacă ai fi obținut adevărul, nu ai fi în această stare acum, atât de neajutorat, de slab și fragil; nu ai fi negativ atât de des, nici blocat atât de des la o răscruce de drumuri, neștiind încotro să mergi. Asta este absolut sigur! Înțelegi? (Da.)

În momentul de față, am terminat părtășia despre cele cinci condiții care trebuie îndeplinite pentru a porni pe calea cea dreaptă a credinței în Dumnezeu. Care sunt acele cinci condiții? (În primul rând, trebuie să avem o inimă onestă; în al doilea rând, trebuie să avem o inimă care iubește adevărul; în al treilea, trebuie să avem conștiință și rațiune; în al patrulea, trebuie să avem o inimă cu frică de Dumnezeu; în al cincilea, trebuie să avem o inimă de supunere față de Dumnezeu.) Rețineți aceste cinci condiții, aveți părtășie despre ele, rugați-vă și citiți-le când nu se întâmplă nimic altceva. Vedeți ce adevăruri-principii ați pus în practică în acest timp, dacă acțiunile și cuvintele voastre sunt sau nu oneste, dacă aveți sau nu o inimă cu frică de Dumnezeu, dacă aveți sau nu o inimă onestă în timp ce vă faceți datoria, dacă aveți sau nu o stare superficială, dacă aveți sau nu gânduri de a lenevi, de a scăpa de răspundere sau de a fi înșelători și dacă vă supuneți sau nu tuturor cerințelor lui Dumnezeu și le căutați. Trebuie să examinați periodic aceste lucruri. Doar obținând rezultate va progresa viața voastră.

15 septembrie 2015