Părtășie cu grupul de imnuri

Printre imnurile despre viața bisericii pe care aud că le cântați, există încă prea puține care să fie despre experiența practică. În majoritatea imnurilor, experiențele sunt prea superficiale; cântatul lor nu le e de mare folos oamenilor. Unele imnuri constă doar din teorie seacă, lipsindu-le și cel mai neînsemnat caracter real. Luați, de exemplu, „Pentru iubire”, „Dumnezeu ne iubește cel mai profund” și „Iubire eternă”, care sunt toate seci, teoretice și alcătuite din vorbe goale; nu sunt deloc practice. Ce credeți despre versurile acestor trei imnuri? Sunt toate absurdități, sunt toate cuvinte din noțiunile și închipuirile oamenilor; nu includ deloc cuvinte din experiența practică. Dacă o persoană nu poate nici măcar să scrie imnuri despre experiență, dar vrea totuși să scrie imnuri ca să-L slăvească pe Dumnezeu, nu înseamnă că se întinde mai mult decât îi e plapuma? Este posibil ca o persoană obișnuită să fie martoră la ce are și la ce este Dumnezeu și să fie martoră la esența Lui? Câți oameni sunt capabili să facă asta? Dacă nu știi nimic despre Dumnezeu și așterni aceste noțiuni și închipuiri pe hârtie, este acest lucru concordant cu esența lui Dumnezeu? Este concordant cu faptele lucrării lui Dumnezeu? Să perorezi aceste noțiuni și închipuiri înseamnă oare să-L slăvești pe Dumnezeu? Dacă nu ai nicio cunoaștere despre Dumnezeu, imnurile pe care le scrii în slava Lui nu vor fi practice. Ar trebui, în schimb, să scrii despre propria experiență reală, cunoașterea reală și înțelegerea personală, să vorbești cu modestie despre lucruri care sunt reale și concrete, să eviți discursul pompos și exagerările. Scrii aceste cuvinte despre subiecte precum planul de gestionare al lui Dumnezeu, firea Lui dreaptă, iubirea Lui, caracterul Lui onorabil, măreția Lui, supremația Lui și unicitatea Lui – pricepi, de fapt, aceste lucruri? Le înțelegi? Dacă nu le înțelegi, dar tot insiști să scrii despre ele, atunci doar scrii orbește, dându-ți aere și împăunându-te. Îi face pe oameni să se simtă derutați când cântă în cor, ei se iau după tine și se fălesc când cântă asemenea vorbe goale și nu îi e nimănui de folos când se încheie cântarea. Care sunt consecințele acestui lucru? Nu înseamnă să te joci pe seama oamenilor și să le irosești timpul? Nu înseamnă acest lucru că ÎL înșeli și Îl păcălești pe Dumnezeu? Nu te simți rușinat?

Uitați, cum sunt versurile imnului „Pentru iubire”? „Pentru iubire, Dumnezeu a făcut omenirea și mereu a avut grijă de ea și a vegheat asupra ei.” E ceva corect în această frază? Corespunde vreo parte din ea cu adevărul? Din iubire, Dumnezeu i-a creat pe Adam și Eva, nu-i așa? (Nu.) Atunci de ce i-a creat? (Datorită planului de gestionare al lui Dumnezeu.) Dorința lui Dumnezeu e să ducă la bun sfârșit un plan de gestionare prin intermediul omenirii pe care a creat-o – un plan de gestionare pe 6000 de ani. Oricare ar fi desfășurarea acestui plan de gestionare de 6000 de ani, Dumnezeu va obține în cele din urmă un grup de oameni care I se vor supune și Îi vor fi martori, care vor fi capabili să devină adevărate ființe create și adevărați maeștri ai tuturor lucrurilor. Are vreo legătură cu iubirea faptul că Dumnezeu a avut mai întâi un plan de gestionare și apoi a continuat să creeze lumea și omenirea? Acesta a fost unul dintre gândurile lui Dumnezeu, a făcut parte din planul Lui. Așa cum oamenii au intenții și planuri; de exemplu, o persoană poate să aibă un plan să devină manager peste zece ani și să câștige 100000 de yuani sau un plan să aibă anumite acreditări academice sau o anumită viață de familie peste zece ani – au aceste lucruri vreo legătură cu iubirea? Nu au; în viața cotidiană, oamenii au pur și simplu un plan în etape, în pași, un proiect, un scop, un ideal. Cât despre Dumnezeu, în timp ce domnește suveran peste univers și toate lucrurile, are un plan pe Pământ, iar acel plan a început când Dumnezeu a creat toate lucrurile și ființele vii; apoi Dumnezeu a creat doi oameni. Nu asta s-a întâmplat, de fapt? Ce legătură are iubirea cu faptul că Dumnezeu a alcătuit un asemenea plan? Absolut niciuna. Atunci, în opinia voastră, e corectă afirmația: „Pentru iubire, Dumnezeu a făcut omenirea și mereu a avut grijă de ea și a vegheat asupra ei”? Cum ar fi putut iubi Dumnezeu omenirea înainte să o creeze? Nu ar fi seacă o asemenea iubire? Definești crearea omenirii de către Dumnezeu drept un act de iubire al lui Dumnezeu – nu e acest lucru o calomniere la adresa Lui? Nu e o blasfemie? Nu e mult prea subiectiv? Prin ce e caracterizată această subiectivitate? E lipsită de rațiune? (Da.) Dumnezeu a divulgat misterul planului de gestionare pe 6000 de ani și misterul lucrării Sale în trei etape. Crezi că ai înțeles un pic, că ai o oarecare înțelegere superficială a lui Dumnezeu, dar aceasta e doar o înțelegere literală. Și totuși îndrăznești să definești lucrurile în acest fel, pretinzând că Dumnezeu face ceva, că duce la bun sfârșit o anumită lucrare sau că are un anumit plan pentru iubire. Nu sunt toate aceste lucruri prea nesăbuite sau lipsite de rațiune? Așadar, e ceva corect în afirmația: „Pentru iubire, Dumnezeu a făcut omenirea”? (Nu. Nu e în conformitate cu adevărul.) Mai întâi, să lăsăm deoparte dacă e sau nu în concordanță cu adevărul; în schimb, să vedem dacă e în conformitate cu situațiile actuale. Credeți că această afirmație e practică? (Nu e practică.) Nu e doar o iluzie deșartă? Crearea omenirii de către Dumnezeu nu are nicio legătură cu iubirea, așa că afirmația: „Pentru iubire, Dumnezeu a făcut omenirea” este neîntemeiată; e pur și simplu o plăsmuire a imaginației umane, e nonsens. Îl delimitezi orbește pe Dumnezeu, ceea ce înseamnă să-L blasfemiezi și să nu-L respecți, Îl măsori din perspective umane și prin închipuiri și noțiuni omenești, ceea ce este o greșeală sfruntată, lipsită de rațiune și nerușinată. De aceea, propoziția: „Pentru iubire, Dumnezeu a făcut omenirea” este pur și simplu o prostie.

Mai departe, versul e: „Dumnezeu a făcut omenirea și mereu a avut grijă de ea și a vegheat asupra ei.” Persoana care a scris acest imn dă de înțeles că acest lucru e datorat tot iubirii. Așadar, dacă e greșit să spunem că Dumnezeu a creat omenirea datorită iubirii, e corect să spunem că, datorită iubirii, Dumnezeu a avut mereu grijă de omenire și a vegheat asupra ei? (Nu este.) De ce nu e corect? Ce fel de comportament este că „mereu a avut grijă de ea și a vegheat asupra ei”? Care e esența acestei purtări? Este una de responsabilitate? (Da.) Poate Dumnezeu să iubească o nouă ființă creată care nu înțelege nimic, care nu poate vorbi, care nu are deloc discernământ și care poate fi ispitită de șarpe? Și cum e dată iubirea, cum e dezvăluită, cum este manifestată, cum e exprimată – există detalii specifice despre aceste lucruri? Nu există. Este responsabilitate; adevăratul sentiment despre care e vorba aici este responsabilitatea lui Dumnezeu. Fiindcă Dumnezeu a creat omenirea, trebuie să vegheze asupra ei, să aibă grijă de ea, să o protejeze și să o conducă. Aceasta e responsabilitatea lui Dumnezeu; El nu face aceste lucruri din iubire. Dacă descrii aceste lucruri ca fiind datorate iubirii lui Dumnezeu, atunci ai o neînțelegere gravă despre El; e greșit să Îl înțelegi în acest fel. Ce știau acei doi oameni nou creați? În afara faptului că Dumnezeu le-a dat suflarea Lui, nu înțelegeau nimic; în special, nu aveau nicio cunoaștere despre Dumnezeu, nu știau cine era Dumnezeu sau ce era cu El, nu știau cum să țină seama de cuvintele lui Dumnezeu și cum să I se supună – nu știau nici măcar că să se distanțeze de Dumnezeu și să se ascundă de El era o problemă. Cum poate Dumnezeu să iubească o omenire care Îl neagă și I se împotrivește astfel? O poate iubi? În esență, lui Dumnezeu Îi pasă de omenire și veghează asupra ei și ce face Dumnezeu poate să reprezinte doar una dintre responsabilitățile Sale. Deoarece Dumnezeu are un plan și o dorință în inima Lui, trebuie să vegheze și să protejeze omenirea pe care a creat-o. Dacă spui în mod rigid și necugetat că protecția și grija lui Dumnezeu pentru omenire e pentru iubire, atunci cât de multă substanță trebuie să implice, de fapt, această iubire? Sunt oamenii cu adevărat demni să fie iubiți astfel de Dumnezeu? Cel puțin, oamenii trebuie să aibă în inimile lor iubire adevărată pentru Dumnezeu și să creadă sincer în El și doar atunci Dumnezeu îi va iubi. Dacă oamenii nu Îl iubesc pe Dumnezeu, ci, în schimb, I se împotrivesc, Îl trădează, ba chiar Îl răstignesc, sunt ei demni de iubirea lui Dumnezeu? Pe ce Își bazează Dumnezeu iubirea de oameni? Indiferent de situație, oamenii spun mereu că Dumnezeu îi iubește; aceasta e închipuirea lor, e o iluzie deșartă.

Urmează: „Pentru iubire, Dumnezeu a dat legi și porunci ca să ghideze viața omului pe Pământ. Pentru iubire, Dumnezeu s-a întrupat și Și-a dat viața ca să răscumpere omenirea.” Asta rezumă lucrurile destul de cuprinzător. De la creația lumii până la Epoca Legii și apoi până la Epoca Harului, când Dumnezeu S-a întrupat ca să facă lucrarea de răscumpărare, aceste două versuri prezintă pe scurt două etape ale lucrării lui Dumnezeu. Din nefericire, a fost o greșeală să definim acest imn prin aceste două prime cuvinte „pentru iubire”, să folosim aceste cuvinte ca pe semnul pentru direcția caracterizării lui. După ce Dumnezeu a creat omenirea, fie că dădea legi să conducă omenirea sau răscumpăra omenirea, toate acestea au fost făcute datorită planului Său de gestionare, dorințelor Sale și a ceea ce intenționa El să îndeplinească; nu a fost doar pentru iubire. Unii oameni spun: „Așadar, spui că nu e nici urmă de iubire când Dumnezeu face aceste lucruri?” E corect? (Nu.) Dumnezeu are esența iubirii, dar dacă spui că esența lui Dumnezeu când Își face lucrarea în trei etape e datorată iubirii, atunci acest lucru e extrem de greșit; e calomnie și blasfemie. Atunci care e motivul principal pentru care Dumnezeu face lucrarea Sa în trei etape? Acest lucru se datorează planului Său de gestionare, dorințelor Sale și lucrurilor pe care Dumnezeu e pe cale să le înfăptuiască; în acestea stă cauza, nu doar în iubire. Desigur, pe durata lucrării Lui în trei etape, firea-esență pe care Dumnezeu le dezvăluie conțin iubire. Care sunt manifestările concrete ale „iubirii”? Toleranța și răbdarea, nu-i așa? Și mila? Și oferirea harului și a binecuvântării oamenilor? Nu înseamnă luminare și îndrumare? Nu înseamnă judecată și mustrare? Sunt toate acestea. Emondarea, judecata și mustrarea, expunerea și disecarea, încercarea și rafinarea și așa mai departe sunt toate iubire – această iubire este incredibil de cuprinzătoare. Totuși, dacă oamenii delimitează lucrarea în trei etape a lui Dumnezeu ca fiind făcută pentru iubire, punând accent numai pe iubire, atunci acest lucru e unilateral; e o delimitare a lui Dumnezeu. Când oamenii vor auzi aceste versuri, vor crede: „Dumnezeu este iubire și nimic altceva.” Vor ajunge la neînțelegeri despre Dumnezeu, nu-i așa? (Ba da.) Prin urmare, acest imn nu doar că nu îi aduce cu adevărat pe oameni în prezența lui Dumnezeu, ci dimpotrivă, îi face pe oameni să Îl înțeleagă greșit. Ce fel de stare va apărea în oameni dacă ei cântă mereu: „Pentru iubire, pentru iubire”? Ce fel de sentimente va naște acest lucru? În cele din urmă, vor reprezenta aceste sentimente o înțelegere sau o neînțelegere a firii lui Dumnezeu? Dacă o persoană nu poate înțelege pe deplin această chestiune, dar încă vorbește și cântă în acest fel, atunci aceasta e o iluzie deșartă, ceea ce e și mai irațional. Când oamenii intră într-o stare în care își fac iluzii deșarte, sunt iraționali și se umilesc, este tulburător. Pot asemenea oameni să-L slăvească sincer, în inimile lor, pe Dumnezeu? E imposibil. Acest imn nu Îl slăvește cu adevărat pe Dumnezeu; poate doar să-i ducă pe oameni pe căi greșite.

Să ne uităm la refrenul care urmează. Refrenul e și mai scabros când își aduce „slava” la apogeu. E corect versul: „O, Dumnezeule! Totul e dezvăluit în lucrarea Ta și cuvintele Tale sunt iubire”? (Nu.) În ce fel este greșit? (Conturează un sens cuvintelor și lucrării lui Dumnezeu.) Ce sens le conturează? (A face ceva numai din iubire.) Cuvântările și vorbele lui Dumnezeu Îi dezvăluie toată firea, care este una dreaptă și sfântă. Iubirea nu e nimic mai mult decât un aspect al emoției – un fel de sentiment – nu este adevărata esență a lui Dumnezeu. E corect să caracterizăm iubirea drept esența lui Dumnezeu? Cum ar fi văzut Dumnezeu? Drept un filantrop de care se poate profita ușor și care nu este bun de nimic. În cele din urmă, care e esența lui Dumnezeu? (Dreptatea, sfințenia, mila, bunătatea iubitoare, mânia – un rezumat mai amănunțit.) Dreptatea, sfințenia, mila și bunătatea iubitoare, precum și măreția și mânia – toate acestea înseamnă ce are și ce este Dumnezeu, reprezintă esența lui Dumnezeu. Dacă o persoană caracterizează unilateral un anumit aspect al esenței lui Dumnezeu, acest lucru reflectă înțelegerea mărginită a oamenilor din Epoca Harului, deoarece experiența lor a lucrării lui Dumnezeu este limitată și unilaterală, așa cum e și cunoașterea lor. Prin urmare, înțelegerea lor a esenței lui Dumnezeu e caracterizată pe baza lucrării lui Dumnezeu în Epoca Harului, făcând ca baza caracterizării lor să fie unilaterală. Caracterizarea esenței lui Dumnezeu bazată pe un fragment din lucrarea lui Dumnezeu e prea mărginită, nu corespunde faptelor și deviază prea mult de la esența lui Dumnezeu.

Să ne uităm la al doilea vers: „O, Dumnezeule! Iubirea Ta nu e doar bunătate iubitoare și milă, ci e cu atât mai mult mustrare și judecată.” Aceasta e tot teorie; afirmația e corectă, dar e doctrină, așa că nu are niciun rost să o punem acolo. E cineva care nu e conștient ce înseamnă acest vers? Dumnezeu a dus la bun sfârșit atât de mult din lucrare și majoritatea oamenilor au experimentat-o și o cunosc, așa că acest lucru e nonsens și vorbe goale și nu ajută prea mult la lămurirea oamenilor. Mai departe: „O, Dumnezeule! Judecata și mustrarea Ta sunt cea mai adevărată iubire și cea mai mare mântuire.” Ce înseamnă „cea mai mare mântuire”? Înseamnă că judecata și mustrarea nu reprezintă mântuirea obișnuită, ci cea mai mare mântuire. Dacă Dumnezeu nu ar face lucrarea de judecată și de mustrare, răscumpărarea Sa a omenirii nu ar mai fi cea mai mare mântuire? Nu ar mai fi darea Sa de legi cea mai mare mântuire? Ai împărțit lucrarea în trei etape a lui Dumnezeu în grade, de parcă darea legilor ar fi primul grad al mântuirii, răstignirea ar fi al doilea grad al mântuirii, iar judecata și mustrarea ar însemna cea mai mare mântuire. Nu e un lucru fără sens? Este potrivit să spui așa ceva? E corect? Dacă vei spune aceste cuvinte goale unui ins religios, nu va fi capabil să vadă nicio problemă la ele. Nu va înțelege; nu va fi auzit despre niciunul dintre lucrurile pe care i le vei spune, nu le va ști – va crede că ele sună nou, original și destul de bine. Dacă vei spune însă aceleași cuvinte cuiva care înțelege adevărul, acela își va da seama imediat că acestea sunt vorbe goale și doctrine rezumate, lipsite de înțelegerea esențială sau experimentală a cuiva. Mai departe se spune: „Vom fi martori la iubirea Ta sfântă și dreaptă.” Aici, iubirea lui Dumnezeu e caracterizată ca sfântă și dreaptă. Cel care a scris imnul nu afirmă că esența lui Dumnezeu e sfântă și dreaptă, ci mai degrabă că iubirea lui Dumnezeu e sfântă și dreaptă, susținând că Dumnezeu ar trebui să-l iubească pe om. Ce vrea să spună e: Dumnezeu nu ar trebui să exprime judecată și mustrare și nici mânie și măreție; doar expresia iubirii Sale e corectă, iar acea iubire e sfântă și dreaptă. Apoi imediat spune: „Tu meriți eterna noastră proslăvire.” De ce îl slăvește pe Dumnezeu compozitorul imnului? Îl slăvește doar pentru că Dumnezeu îl iubește pe om. Este mare problema cu aceste cuvinte? (Da.) De ce spunem că există o mare problemă aici? (Pentru că vede lucrurile conform noțiunilor și închipuirilor umane; îi lipsește înțelegerea lui Dumnezeu și încearcă să-l delimiteze.) Acest lucru înseamnă să-L delimitezi pe Dumnezeu. Când nu înțelegi adevărul și îți lipsește adevărata cunoaștere a lui Dumnezeu și totuși încerci să rezumi, prezentarea ta sumară e contrară cuvintelor lui Dumnezeu și e departe de adevăr, ba chiar, într-o anumită măsură, îi duce pe oameni pe căi greșite. Acest lucru echivalează cu a-L judeca pe Dumnezeu. Ce crezi că pot obține oamenii din cântatul primului vers al acestui imn? (Vor obține noțiuni despre Dumnezeu.) Ce noțiuni? (Vor crede că Dumnezeu este iubire și că Dumnezeu are doar iubire și nimic altceva.) Ce e greșit în faptul că oamenii simt astfel? Ce e greșit în faptul că oamenii trăiesc în îmbrățișarea iubirii lui Dumnezeu, înconjurați și însoțiți de iubirea lui Dumnezeu? Ce e greșit cu faptul că oamenii se bucură de întreaga iubire și grijă a lui Dumnezeu? (Înțelegerea în acest fel a lui Dumnezeu e prea limitată, căci există mai mult decât iubire în firea lui Dumnezeu.) E doar limitată? Mai precis, este prea lipsit de conținut ca omul să cunoască numai iubirea lui Dumnezeu; este un fel de atitudine goală, unilaterală, teoretică și emoțională. Gândește-te la acest lucru: dacă oamenii vor considera că a crede și a ști că iubirea lui Dumnezeu e îndeajuns, le va fi ușor să dobândească supunere adevărată când experimentează judecata și mustrarea lui Dumnezeu? (Nu.) Au însă iubirea lui Dumnezeu drept temelie – de ce nu ar fi ușor să se supună? A fi martori în acest fel la iubirea lui Dumnezeu va influența oamenii să accepte judecata și mustrarea? (Nu.) Atunci spuneți-Mi, ce situație concretă și dificultăți practice sunt implicate? (Oamenii cred întotdeauna că Dumnezeu e iubire, așa că vor să se bucure de harul lui Dumnezeu în fiecare zi. Când judecata și mustrarea lui Dumnezeu aduc oamenilor suferințe trupești, ei cred că Dumnezeu nu îi iubește, așa că le e greu să accepte judecata și mustrarea lui Dumnezeu și să li se supună.) Continuați; mai e ceva? (Oamenii cred că Dumnezeu e iubire, așa că, atunci când se vor răzvrăti împotriva lui Dumnezeu și Îl vor trăda, vor hotărî că Dumnezeu încă îi iubește și le va arăta milă și iertare. Prin urmare, nu se vor duce să se pocăiască.) Dacă oamenii trăiesc mereu într-o stare în care își închipuie că Dumnezeu îi iubește în special pe ei și îi favorizează, pot accepta faptul că au o fire coruptă? Pot accepta diversele stări și corupții ale omului care sunt expuse în cuvintele lui Dumnezeu? (Nu.) Le e greu să treacă din acea stare într-una de supunere, să accepte judecata și mustrarea lui Dumnezeu; pot doar să rămână blocați în Epoca Harului, crezând că Dumnezeu va fi întotdeauna jertfa lor pentru păcat, iar că această jertfă pentru păcat făcută pentru ei e o formă de iubire, o iubire inepuizabilă și nesfârșită. Dacă ar înțelege iubirea lui Dumnezeu în acest fel, care ar fi consecința? Ar fi ca la oamenii din religie: lor nu le pasă cum păcătuiesc; doar își spun rugăciunile noaptea și își mărturisesc păcatele și asta e tot. Ei cred că Dumnezeu va continua să îi ierte, să le arate milă și bunătate iubitoare și să le ofere har. De aceea le este greu să admită că au o fire coruptă, să accepte judecata și mustrarea lui Dumnezeu, să se supună lucrării lui Dumnezeu și să ajungă în punctul în care pot primi mântuirea de la El. Care vor fi repercusiunile pentru oamenii care rămân în această stare? I se vor împotrivi lui Dumnezeu și Îl vor respinge când El va veni din nou să facă o nouă lucrare? (Da.) Așadar, vor fi ei capabili să întâmpine întoarcerea lui Dumnezeu? De ce nu poate lumea religioasă să accepte lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu? Nu e totul din cauza unei înțelegeri false a lui Dumnezeu? Aceasta e cea mai înfiorătoare consecință! Dacă oamenii nu Îl vor cunoaște pe Dumnezeu, le va fi foarte greu să I se supună – ce arată acest fapt? Că oamenii au firi corupte și că tendința lor intrinsecă e să I se împotrivească lui Dumnezeu și să se răzvrătească împotriva Lui, să fie incompatibili cu Dumnezeu. Oamenii sunt capabili să se împotrivească intențiilor lui Dumnezeu în fiecare moment și să se împotrivească adevărului în fiecare clipă. Natura și tendința inerentă a oamenilor sunt să le displacă adevărul; tendința lor intrinsecă e să I se împotrivească lui Dumnezeu și să se răzvrătească împotriva Lui. Poate Dumnezeu să iubească o asemenea persoană? (Nu poate.) Indiferent dacă Dumnezeu o iubește, indiferent dacă e demnă de iubirea lui Dumnezeu, El nu-Și poate da iubirea unei asemenea persoane. Nu e aceasta o realitate?

Din perioada în care Dumnezeu a început să facă lucrarea de judecată și să expună esența corupției omenirii și până în prezent, El a exprimat adevărul; a spus multe cuvinte pentru a mântui omenirea și a rostit, de asemenea, multe cuvinte aspre de judecată. Puteți percepe adevărata atitudine a lui Dumnezeu față de omenire? În cele din urmă, Dumnezeu iubește sau urăște omenirea? Există unii care spun: „Din faptul că Dumnezeu le-a dat lui Adam și Evei haine făcute din piei, am aflat și am știut că Dumnezeu iubește oamenii și că atitudinea Sa față de omenire este una de iubire; nu există nicio ură.” Este corect acest fel de a înțelege lucrurile? (Nu e.) Ce e greșit la el? Se consideră că diversele responsabilități, îndatoriri și obligații ale lui Dumnezeu față de omenire ar fi îndeplinite pentru că Dumnezeu iubește omul și pentru că omul e încântător, merită iubire și e demn de iubirea lui Dumnezeu. Nu este acesta un mod fals de a înțelege lucrurile? (Ba da.) Tot ce face Dumnezeu e din responsabilitate și obligație, dar e și datorită esenței Sale. Se datorează în primul rând planului Său și, apoi, obligației Sale. Desigur, când Dumnezeu îndeplinește această obligație, El Își dezvăluie firea, precum și esența. Așadar, cum sunt firea-esență a Sa? Sunt drepte, sfinte, mărețe și care nu se ofensează. Cu asemenea fire și esență și confruntat cu o omenire care a fost atât de profund coruptă de Satana, care ar trebui să fie atitudinea și gândurile corecte ale lui Dumnezeu față de omenire? Ar trebui să fie de a iubi omenirea atât de mult, încât să nu poată renunța la ea? (Ar trebui să fie mai mult o responsabilitate.) Responsabilitatea e lucrarea Sa. El nu iubește omenirea atât de mult, încât să nu poată suporta să se despartă de ea, prețuind-o peste măsură; El nu este copleșit de iubirea față de ea și nici nu o prețuiește ca pe lumina ochilor Săi – adevărata atitudine a lui Dumnezeu față de o asemenea omenire este aceea de a fi profund dezgustat. Așadar, de ce spun că acest imn e profund dezgustător? Deoarece exprimă iluziile deșarte ale oamenilor. Dumnezeu are iubire, așa că oamenii cred că El a făcut toate aceste lucruri pentru că omul este încântător și demn de iubire. Te înșeli și te lași copleșit de sentimente! Dumnezeu face toate acestea datorită planului și responsabilității Sale, iar firea-esență pe care o dezvăluie Dumnezeu când face toate acestea sunt dreptatea și sfințenia. Indiferent ce dezvăluie Dumnezeu, în esența Sa există, bineînțeles, iubire, iar ce îi face El omenirii este doar pentru că în esența Sa există iubire. Dumnezeu nu iubește însă oamenii în voia Sa subiectivă; nu iubește o omenire coruptă, urăște omenirea coruptă. De ce face Dumnezeu lucrarea de judecată în zilele de pe urmă? De ce are Dumnezeu această atitudine când expune omenirea coruptă? Acest lucru e decis de esența și firea lui Dumnezeu și, mai mult de atât, poate ilustra o chestiune practică: oamenii trăiesc sub puterea Satanei și toți sunt discipolii și adoratorii Satanei; nu I se supun lui Dumnezeu și nu-L venerează cu adevărat, sunt dușmanii Lui. Poate Dumnezeu să Își iubească dușmanii? (Nu.) Dumnezeu dezvăluie iubire și are esența iubirii, dar nu face toate aceste lucruri pentru iubire. Dacă tu crezi că Dumnezeu face toate acestea pentru iubire, îți spun, acesta e un gând cu totul greșit și nerușinat. Dacă asta e ceea ce crezi, atunci Îl calomniezi pe Dumnezeu. Nu te simți prea mulțumit de tine, nu te simți excesiv de sentimental! Unii oameni spun: „Dumnezeu nu a făcut toate acestea pentru iubire, deci, în acest sens, nu există iubire în esența lui Dumnezeu?” Este corect? (Nu.) Unde se greșește? (Dumnezeu are bunătate iubitoare și milă în firea Sa.) Dumnezeu are iubire, dar El nu iubește fără să țină seama de nimic. Dumnezeu este drept și sfânt, Îi este imposibil să iubească niște oameni atât de profund corupți de Satana – de fapt, Dumnezeu îi detestă și urăște pe acești oameni. Unii întreabă: „Din moment ce Dumnezeu îi detestă și urăște pe acești oameni, de ce face încă toată această lucrare asupra lor?” Dumnezeu are un plan de gestionare și este dispus să-Și asume și să îndeplinească această responsabilitate, așa că va face această lucrare – este dreptul lui Dumnezeu, iar omul nu poate să se amestece. Dumnezeu are această putere și mai are și autoritatea de a finaliza acest plan de gestionare, ai cărui beneficiari finali sunt oamenii, voi toți. Este deja ceva deosebit ca omul să beneficieze de asemenea avantaje și să obțină asemenea binecuvântări; nu-I cere lui Dumnezeu: „Din moment ce ai iubire, trebuie să ne iubești.” Să te iubească din ce motiv? Pentru că Dumnezeu te-a ales? Nu ar putea să fie acesta motivul, nu? Datorită frumuseții tale? Ce e așa de încântător la tine? Că Îl trădezi pe Dumnezeu? Că te răzvrătești împotriva Lui? Că ești plin de firile corupte ale Satanei? Că I te opui lui Dumnezeu? Că I te împotrivești în fiecare clipă? Ținând cont de toate aceste lucruri, mai poate Dumnezeu să te iubească? Poate să-i mai iubească pe aceia care I se împotrivesc? Poate să-i mai iubească pe diavoli și pe Satana? Dacă spui că Dumnezeu mai poate să-i iubească pe aceia care I se împotrivesc și că mai poate să-i iubească pe diavoli și pe Satana, nu înseamnă că Îl blasfemiezi pe Dumnezeu? În opinia voastră, poate Dumnezeu să-i iubească pe diavoli și pe Satana? Poate Dumnezeu să-și iubească dușmanii? Poate El să iubească fără să țină seama de nimic, așa cum face omenirea coruptă? În niciun caz. Iubirea lui Dumnezeu este principială. Prin urmare, această iubire din imaginația omului nu există, este pur și simplu o iluzie deșartă și peste măsură de sentimentală; ține de noțiunile omului și nu e deloc în concordanță cu faptele, așa că trebuie să clarific acest aspect. De ce nu te iubește Dumnezeu? (Pentru că firea omului e în întregime coruptă și el nu e demn de iubirea lui Dumnezeu.) „Nu e demn de iubirea lui Dumnezeu” e o platitudine. Dumnezeu trebuie să te iubească doar pentru că te-a creat? Nu e cazul, nu-i așa? Dumnezeu a creat toate lucrurile și întregul univers; trebuie neapărat să iubească fiecare lucru în parte? Dumnezeu poate alege să te iubească și poate alege să nu te iubească; este dreptul Lui – acesta este un fapt. Un alt fapt este că, dacă vrei ca Dumnezeu să te iubească – dacă vrei să primești iubirea lui Dumnezeu – atunci trebuie să faci ceva demn de iubirea Lui. Ai făcut ceva demn de iubirea Lui? Ai un comportament, o umanitate sau o fire care să Îi placă lui Dumnezeu? (Nu.) Poate că nu în primii câțiva ani de credință în Dumnezeu, dar în următorii ani, unii oameni dau dovadă de câteva dintre aceste comportamente: sunt din ce în ce mai puțin superficiali în datoria și lucrarea lor, sunt capabili să caute principiile, învață să se conformeze și să se supună și nu acționează la întâmplare; nu se bazează pe închipuiri și noțiuni când se confruntă cu ceva, sunt capabili să se roage și să-L caute pe Dumnezeu, colaborează cu frații și surorile și caută să aibă părtășie cu ei mai des și au o mentalitate mai umilă și mai riguroasă; au un pic de sinceritate și un pic de credință adevărată în Dumnezeu, chiar dacă nu se poate spune că sunt loiali lucrării încredințate de casa lui Dumnezeu și însărcinării date de El; sunt capabili să se concentreze asupra urmăririi adevărului și să fie atenți la schimbările din firile lor, sunt capabili să ia inițiativa în a-și cunoaște corupția, își cunosc aroganța și caracterul înșelător, se roagă adesea înaintea lui Dumnezeu, Îl roagă să orchestreze împrejurările, acceptă disciplinarea dată de Dumnezeu și au mai multe lucruri pozitive în ei. În ochii lui Dumnezeu, aceste comportamente sunt prețioase. Când vine însă vorba dacă Dumnezeu iubește sau nu oamenii, ar trebui ei să insiste? (Nu ar trebui.) Dacă purtarea oamenilor dă dovadă de aceste preocupări pozitive, de aceste îmbunătățiri, aceste schimbări, atunci, dintr-o perspectivă umană, ei au puțină frumusețe și o exprimare a unei oarecare supuneri. Să aveți însă aceste comportamente e doar speranța văzută în voi. Această speranță e că, prin lucrarea și conducerea lui Dumnezeu, oamenii vor avea o minte pozitivă, activă și cooperantă și, în același timp, aceste comportamente și dezvăluiri vor fi mărturie pentru Dumnezeu înaintea Satanei. Din acest punct de vedere, adică atunci când Mă uit la acestea dintr-o perspectivă umană, oamenii au puțină frumusețe – dar văzute din perspectiva Duhului lui Dumnezeu, în cele din urmă, vă iubește Dumnezeu sau nu? Aveți aspecte întrucâtva încântătoare sau nu? Dacă Mă întrebați pe Mine, sunteți încă departe de acest lucru. Pentru că, pe baza calibrului și talentelor oamenilor și a circumstanțelor în care trăiesc, ei ar trebui să fie capabili să se descurce mai bine. De fapt, ce ați experimentat, obținut și recunoscut acum, precum și schimbările la care ați ajuns, pot fi atinse în cinci ani dacă le urmăriți din răsputeri, dar voi ați avut nevoie de zece ani încheiați pentru a obține aceste rezultate. Nu e prea mult? Mințile voastre sunt un pic amorțite, răspunsurile voastre sunt lente, acțiunile voastre sunt încete; în multe privințe, ați obținut ceva doar prin emondarea, disciplinarea și supravegherea promptă de către Cel de mai sus. Aceste realizări au fost câștigate cu greu, oamenii au plătit un anumit preț, iar din rezultatele obținute, există anumite aspecte ale comportamentelor și expresiilor oamenilor care, atunci când sunt privite, pot oferi un anumit confort. Cu toate acestea, sunt încă departe de standardul de frumusețe de care a vorbit Dumnezeu. Vă simțiți cu toții mai încântători acum decât erați înainte? (Nu.) Nu, nu încă. Vei descoperi ce lucruri dezvălui despre tine cu puțină examinare a sinelui: „O, există încă prea multă impuritate în mine, imediat ce mă gândesc la ceva, în mintea mea apar uneltiri viclene și mă ocup de lucruri într-o manieră superficială. Odată ce am făcut lucrurile de mântuială în acest fel, apar din nou probleme și, după ce mă tot gândesc la ele, acele uneltiri viclene ies din nou la iveală, iar eu pasez răspunderea altcuiva și devin din nou o persoană care caută să facă pe plac oamenilor.” După cum poți vedea, doar examinându-te ocazional de-a lungul zilei, ai dezvăluit destul de multă corupție – așadar, ce e așa de încântător la tine? Îi ceri în continuare lui Dumnezeu să te iubească, totuși ai o părere proastă despre tine; simți că ești complet lipsit de valoare și că nimic din tine nu merită lauda sau iubirea altor oameni. Dacă nici măcar oamenii nu reușesc să te iubească, cum te-ai putea aștepta ca Dumnezeu să te iubească? Ar fi posibil așa ceva? (Nu.) Acum că am clarificat suficient aceste fapte, nu ar trebui să se invalideze acest imn? Așa ar trebui. E plin de cuvinte din noțiuni, închipuiri și termeni din religie; așadar, cântarea acestui imn le face vreun bine celorlalți? Vă place să-l cântați și să-l ascultați? Cântarea acestui imn nu numai că nu înlesnește înțelegerea adevărului, dar îi mai și induce în eroare pe oameni; nu doar că nu reușește să-i elibereze de noțiuni, dar le adâncește și le întărește noțiunile. Nu le face rău oamenilor? Când cântați acest imn nu doar că vă este mai greu să înțelegeți adevărul; ci vă e mai ușor să trăiți conform noțiunilor și închipuirilor voastre despre Dumnezeu; un asemenea imn nu face deloc bine nimănui. Prin urmare, inima Mea se umple de furie când vă aud pe toți cântând acest imn – ați ascultat degeaba predici atât de mulți ani, ați citit degeaba atât de multe din cuvintele lui Dumnezeu; nici acum nu aveți încă o adevărată cunoaștere a firii lui Dumnezeu, chiar vreau să vă dau palme. Cine scrie versuri pline de atâtea noțiuni și închipuiri? Și, cu toate acestea, cântați cu mare înflăcărare. Nu aveți deloc discernământ? Mă dezamăgiți amarnic. Ați crezut până acum fără să dobândiți deloc adevărul-realitate; nu puteți nici măcar să deosebiți cuvintele de noțiuni, de închipuiri sau de absurdități și totuși le cântați pe toate oricum. Aveți o credință cu adevărat confuză! Ce pot să spun mai mult!