Fragment 366 | „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers Capitolul 14”

Supraveghez universul zi după zi, observând, și Mă ascund, cu umilință, în locuința Mea pentru a experimenta viața umană, studiind îndeaproape fiecare faptă a omului. Nimeni nu Mi s-a oferit vreodată cu adevărat. Nimeni nu a căutat vreodată adevărul. Nimeni nu a fost vreodată conștiincios pentru Mine. Nimeni nu a luat vreodată hotărâri înaintea Mea și nu și-a îndeplinit datoria. Nimeni nu Mi-a permis vreodată să locuiesc în el. Nimeni nu M-a prețuit, așa cum și-ar prețui propria viață. Nimeni nu a văzut vreodată, în realitatea concretă, întreaga ființă a divinității Mele. Nimeni nu a fost vreodată dornic să fie în contact cu Însuși Dumnezeul real. Când apele înghit oameni întregi, Eu îi salvez din apele stătătoare și le dau șansa de a avea din nou viață. Când oamenii își pierd încrederea de a trăi, Eu îi trag de pe pragul morții, acordându-le curajul de a trăi, pentru ca ei să Mă ia ca temelie a existenței lor. Când oamenii nu Mă ascultă, îi fac să Mă cunoască în neascultarea lor. În lumina naturii vechi a umanității și în lumina îndurării Mele, decât să ucid oamenii, mai degrabă le permit să se căiască și să o ia de la capăt. Când oamenii suferă de foame, Eu îi smulg de la moarte, atâta timp cât le-a rămas o singură suflare, împiedicându-i să cadă pradă înșelăciunii Satanei. De câte ori au văzut oamenii mâinile Mele; de câte ori Mi-au văzut chipul blând și fața zâmbitoare; și, de câte ori, Mi-au văzut măreția, Mi-au văzut mânia. Deși umanitatea nu M-a cunoscut niciodată, Eu nu profit de slăbiciunea lor pentru a face necazuri inutile. Experimentând greutățile umanității, Eu simpatizez, astfel, cu slăbiciunea omului. Doar ca răspuns la neascultarea oamenilor, la nerecunoștința lor, Eu le împart mustrarea în proporții diferite.

Mă ascund în vremea când oamenii sunt ocupați și Mă dezvălui în vremea lor de odihnă. Umanitatea Mă crede atotștiutor și Însuși Dumnezeul care îndeplinește toate rugămințile. De aceea, majoritatea vin înaintea Mea doar pentru a căuta ajutorul lui Dumnezeu, nu datorită unei dorințe de a Mă cunoaște. Când se află în chinurile bolii, oamenii invocă urgent ajutorul Meu. Când se află în necazuri, Îmi mărturisesc greutățile lor, cu toată puterea lor, pentru a se elibera, cel mai bine, de suferință. Cu toate acestea, nicio singură ființă umană nu a fost în stare să Mă iubească, de asemenea, când i-a fost bine. Nicio singură persoană nu M-a căutat, în vremea sa de pace și fericire, pentru a putea lua parte la bucuria ei. Când cei apropiați, din familie, sunt fericiți și bine, oamenii Mă aruncă deja deoparte sau Îmi închid ușa în față, interzicându-Mi să intru și, astfel, bucurându-se de fericirea binecuvântată a familiei. Mintea umană este prea îngustă, chiar și pentru a cuprinde un Dumnezeu atât de iubitor, milostiv și tangibil ca Mine. De câte ori am fost respins de oameni în timpul râsului lor de bucurie; de câte ori am fost cârja pe care s-au sprijinit oamenii când s-au poticnit; de câte ori am fost forțat în rolul de doctor de către oamenii care sufereau de o boală. Cât de crudă este omenirea! Complet irațională și imorală. Nici măcar sentimentele, cu care se presupune că oamenii sunt înzestrați, nu pot fi percepute în ei. Ei sunt aproape lipsiți de orice atingere umană. Cântăriți trecutul și comparați-l cu prezentul. Au loc schimbări în interiorul vostru? Este mai puțin din acel trecut în joc în prezent? Sau încă trebuie să fie înlocuit acel trecut?

Peste dealuri și peste văi, Eu am traversat, experimentând urcușurile și coborâșurile lumii. Printre oameni, am călătorit și, printre oameni, am trăit timp de mulți ani, dar, se pare că firea omenirii s-a schimbat puțin. Și, este ca și cum vechea natură a omului a prins rădăcini și a încolțit în ei. Ei nu sunt niciodată capabili să schimbe acea natură veche, ci doar să o îmbunătățească cumva pe fundația inițială. După cum spun oamenii, esența nu s-a schimbat, dar forma s-a schimbat mult. Se pare că toată lumea încearcă să Mă păcălească, să Mă zăpăcească, ca să se strecoare și să câștige aprecierea Mea. Eu nici nu admir și nici nu acord atenție tertipurilor oamenilor. Decât să fiu mistuit de furie, mai degrabă adopt o atitudine de a privi, dar a nu vedea. Am de gând să acord umanității un anumit grad de destindere și, după aceea, să tratez toți oamenii ca unul. Întrucât oamenii sunt toți netrebnici fără valoare care nu se respectă și nu se prețuiesc pe ei înșiși, atunci, de ce ar mai avea ei nevoie de Mine pentru a arăta îndurare și dragoste reînnoite? Fără excepție, oamenii nu se cunosc pe ei înșiși și nu-și cunosc ponderea. Ar trebui să se pună pe un cântar ca să fie cântăriți. Umanitatea nu Îmi acordă nicio atenție, astfel, nici Eu nu îi iau pe oameni în serios. Oamenii nu-Mi acordă nicio atenție, deci nici Eu nu trebuie să depun efort asupra lor. Nu este aceasta cea mai bună dintre cele două lumi? Nu vă descrie aceasta pe voi, poporul Meu? Cine a luat hotărâri înaintea Mea și nu le-a abandonat după aceea? Cine a luat hotărâri pe termen lung înaintea Mea, în loc să decidă frecvent asupra acestui lucru sau al celuilalt? Întotdeauna, oamenii iau hotărâri înaintea Mea în vreme de pace și le anulează total în vremuri de necaz. Mai târziu, ei își reiau hotărârea și o pun înaintea Mea. Sunt Eu, oare, atât de nedemn de respect că aș accepta, la întâmplare, deșeurile pe care omul le-a ridicat din grămada de gunoi? Puțini oameni își mențin hotărârile, puțini sunt puri și puțini oferă ce au mai prețios ca jertfă pentru Mine. Nu sunteți voi toți în același fel? Dacă nu sunteți în stare să vă respectați îndatorirea, ca unul dintre popoarele Mele din Împărăție, veți fi detestați și respinși de Mine!

din „Cuvântul Se arată în trup”

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.
Contactați-ne
Contactează-ne pe whatsapp

Conținut similar