Comportamentul care nu Mi se poate supune în mod absolut înseamnă trădare. Comportamentul care nu poate fi loial față de Mine înseamnă trădare. A Mă înșela și a folosi minciuni pentru a Mă înșela înseamnă trădare. A nutri multe noțiuni și a le răspândi peste tot este trădare. A fi incapabili să-Mi sprijiniți mărturiile și interesele este trădare. A afișa zâmbete false dacă în inimi sunteți departe de Mine este trădare. Acestea sunt toate acte de trădare de care voi ați fost întotdeauna capabili și sunt ceva obișnuit printre voi. Poate că niciunul dintre voi nu se gândește la asta ca la o problemă, dar Eu nu cred asta. Nu pot trata faptul că o persoană Mă trădează ca pe o chestiune măruntă și cu siguranță nu o pot ignora. Acum, când lucrez printre voi, vă comportați în acest fel – dacă va veni ziua când nu va fi nimeni care să vă supravegheze, nu veți fi ca niște bandiți care s-au declarat regi? Când se va întâmpla asta și veți provoca o catastrofă, cine va fi acolo pentru a curăța după voi? Voi credeți că unele acte de trădare sunt simple incidente ocazionale, nu comportamentul vostru insistent, și că nu meritați să fiți puși în discuție cu atâta severitate, într-un mod care vă rănește orgoliul. Dacă voi credeți cu adevărat astfel, atunci vă lipsește judecata. A gândi așa înseamnă a fi un specimen și un arhetip de răzvrătire. Natura omului este viața lui; este un principiu pe care se bazează pentru a supraviețui și nu îl poate schimba. Natura trădării este aceeași – dacă poți face ceva pentru a trăda o rudă sau un prieten, acest lucru dovedește că asta face parte din viața ta și este o natură cu care te-ai născut. E ceva ce nimeni nu poate nega. De exemplu, dacă unei persoane îi place să fure de la alții, atunci această „plăcere de a fura” este o parte din viața ei, deși poate că uneori fură, iar alteori nu fură. Indiferent dacă fură sau nu, asta nu poate dovedi că furtul său este doar un tip de comportament. Mai degrabă, dovedește că furtul său este o parte din viața sa – adică natura sa. Unii se vor întreba: dat fiind că este natura lor, atunci de ce când văd lucruri drăguțe, câteodată nu le fură? Răspunsul este foarte simplu. Există multe motive pentru care nu fură. Poate că nu fură un lucru deoarece este prea mare pentru a-l înșfăca de sub ochi atenți sau pentru că nu există un moment potrivit ca să acționeze, sau ceva este prea scump, păzit prea strict, sau poate că nu îi interesează în mod special sau nu pot vedea ce folos poate avea pentru ei și așa mai departe. Toate aceste motive sunt posibile. Dar, orice-ar fi, indiferent că fură sau nu ceva, asta nu poate dovedi că acest gând există doar ca o sclipire momentană, trecătoare. Dimpotrivă, este o parte a naturii lor greu de schimbat în bine. O astfel de persoană nu se mulțumește să fure o singură dată; astfel de gânduri de revendicare a bunurilor altora drept ale lor apar oricând întâlnesc ceva frumos sau o situație potrivită. De aceea spun că originea acestui gând nu este ceva detectat pur și simplu din când în când, ci este în natura proprie a acestei persoane.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „O problemă foarte serioasă: trădarea (1)”