Fragment 307 | „Lucrarea și intrarea (3)”

Dumnezeu a încredințat mult oamenilor și S-a adresat, de asemenea, intrării lor, în nenumărate moduri. Dar, deoarece calibrul oamenilor este deosebit de modest, multe dintre cuvintele lui Dumnezeu nu au reușit să se înrădăcineze. Există diverse motive pentru acest calibru modest, cum ar fi: corupția gândirii și moralității umane și o lipsă a unei educații adecvate; superstițiile feudale care au acaparat, în mod serios, inima omului; stilul de viață depravat și decadent, care a adăpostit multe boli în cele mai profunde colțuri ale inimii umane; o înțelegere superficială a alfabetizării culturale, educația în acest domeniu lipsind unui procent de aproape nouăzeci și opt la sută dintre persoane și, mai mult decât atât, faptul că există foarte puțini care au acces la niveluri mai înalte de educație culturală. Prin urmare, oamenii nu au, în esență, nicio idee despre ce a vrut să spună Dumnezeu sau Duhul, ci au doar o imagine vagă și neclară a lui Dumnezeu, dobândită din superstițiile feudale. Influențe dăunătoare, pe care mii de ani de „spirit înalt al naționalismului” le-au lăsat adânc în inima omului, precum și gândirea feudală, prin care oamenii sunt legați și înlănțuiți, fără un dram de libertate, fără nicio voință de a aspira sau a persevera, nicio dorință de a face progrese, rămânând, în schimb, pasiv și regresiv, înrădăcinat într-o mentalitate de sclav, și așa mai departe – acești factori obiectivi au conferit o distribuție urâtă și o mizerie permanentă a concepției ideologice, idealurilor, moralității și firii umanității. Oamenii, s-ar părea, trăiesc într-o lume teroristă a întunericului, pe care, niciunul dintre ei nu caută să o depășească și, niciunul dintre ei nu se gândește să avanseze spre o lume ideală; mai degrabă, ei sunt mulțumiți cu soarta lor în viață, să-și petreacă zilele purtând și crescând copiii, străduindu-se, transpirând, mergând la treburile lor, visând la o familie confortabilă și fericită, la afecțiune conjugală, la copii ascultători, la bucurie în anii lor de amurg, în timp ce-și trăiesc, în pace, viețile… Timp de zeci, mii, zeci de mii de ani până acum, oamenii și-au risipit timpul, în acest fel, fără ca nimeni să-și creeze o viață desăvârșită. Toți intenționează doar să se ucidă reciproc în această lume întunecată, în cursa pentru faimă și avere, și să se provoace unul pe celălalt. Cine a căutat vreodată voia lui Dumnezeu? A fost cineva vreodată atent la lucrarea lui Dumnezeu? Toate părțile umanității, ocupate de influența întunericului, au devenit, de mult timp, natură umană și, astfel, este destul de dificil de îndeplinit lucrarea lui Dumnezeu, iar oamenii au chiar mai puțină inimă pentru a acorda atenție la ceea ce Dumnezeu le-a încredințat astăzi. Oricum, cred că oamenii nu se vor supăra ca Eu să rostesc aceste cuvinte, de vreme ce, despre ceea ce vorbesc Eu este istoria a mii de ani. A vorbi despre istorie înseamnă fapte și, în plus, scandaluri care sunt evidente tuturor, deci ce rost are să spunem ceea ce este contrar faptului? Dar, de asemenea, Eu cred că oamenii raționali, văzând aceste cuvinte, se vor trezi și vor căuta să progreseze. Dumnezeu speră că oamenii pot trăi și lucra în pace și mulțumire, de vreme ce, în același timp, ei pot să-L iubească pe Dumnezeu. Este voia lui Dumnezeu ca întreaga umanitate să poată intra în odihnă; mai mult decât aceasta, umplerea întregului pământ cu slava lui Dumnezeu este dorința cea mare a lui Dumnezeu. Numai că este păcat că ființele umane rămân scufundate în uitare și nedeșteptate, atât de grav corupte de Satana încât, astăzi, ele nu mai au asemănarea oamenilor. Deci, gândirea umană, moralitatea și educația formează o legătură importantă, cu antrenarea în alfabetizarea culturală care constituie o a doua legătură, pentru a ridica mai bine calibrul cultural al ființelor umane și pentru a schimba perspectivele lor spirituale.

din „Cuvântul Se arată în trup”

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.

Conținut similar