Unii conducători și lucrători nu pot vedea problemele practice care există în biserică. La o adunare, ei simt că nu au nimic valoros de spus, așadar se forțează să ofere cuvinte și doctrine. Știu foarte bine că tot ce spun este doar doctrină, dar o spun chiar și așa. În cele din urmă, chiar și ei simt că rostesc cuvinte insipide și că nici frații și surorile lor nu le simt edificatoare. Dacă nu conștientizezi această problemă și continui cu încăpățânare să vorbești astfel, atunci Duhul Sfânt nu lucrează, iar oamenii nu au niciun beneficiu. Dacă nu ai experiența adevărului dar tot vrei să vorbești despre el, atunci nu contează ce spui, nu vei pătrunde până la adevăr; nu vei reuși să spui decât cuvinte și doctrine. Ai putea crede că ești întrucâtva iluminat, dar sunt doar doctrine; nu sunt adevărul-realitate. Oricât ar încerca, cei care te ascultă nu vor reuși să extragă nimic real din ele. În timp ce ascultă, ar putea simți că ce spui este corect, dar după aceea vor uita cu desăvârșire ce ai spus. Dacă nu vorbești despre stările tale actuale, atunci nu îi vei putea sensibiliza pe oameni, iar ei nu-și vor aminti ce ai spus după ce te ascultă. Vorbele tale nu au nimic constructiv de oferit. Când întâlnești o astfel de situație, ar trebui să realizezi că ce spui nu este practic; dacă vei continua să vorbești astfel, nu va face bine nimănui, iar dacă cineva pune o întrebare la care nu ai răspuns, totul va fi și mai stingheritor. Ar trebui să te oprești imediat și să lași pe alții să aibă părtășie – aceasta ar fi alegerea înțeleaptă. Atunci când ești într-o adunare și știi ceva despre un anumit subiect, poți oferi niște lucruri practice pe acea temă. Poate fi puțin superficial, dar toți te vor înțelege. Dacă încerci mereu să vorbești mai profund pentru a impresiona oamenii și pare că niciodată nu reușești să te faci înțeles, atunci ar trebui pur și simplu să renunți. Tot ce vei continua să spui va fi doctrină goală; ar trebui să lași pe altcineva să vorbească înainte să continui să ai părtășie. Dacă simți că ce înțelegi este doctrină și că nu va fi constructiv să vorbești, Duhul Sfânt nu va lucra dacă vorbești astfel. Dacă te forțezi să vorbești, ai putea să spui lucruri absurde și deviante și ai putea să îi faci pe oameni să rătăcească. Majoritatea oamenilor au o bază și un calibru slab, așa încât nu pot înțelege lucruri mai profunde într-un timp scurt sau nu și le pot aminti cu ușurință. Însă când vine vorba despre lucruri deformate, normative și doctrinare, pe de altă parte, le înțeleg destul de rapid. E rău din partea lor, nu-i așa? Așadar, trebuie să respecți principiile când ai părtășie cu privire la adevăr și când vorbești despre ceva ce înțelegi. În inima oamenilor există mândrie și uneori, când mândria preia controlul, ei insistă să vorbească, deși știu și ei că ce spun este doctrină. Ei gândesc: „Poate că frații și surorile mele nu își dau seama. Voi ignora toate acestea de dragul reputației mele. Acum este important să păstrez aparențele.” Nu este aceasta o încercare de a păcăli oamenii? Este neloialitate față de Dumnezeu! Dacă acea persoană are cât de cât rațiune, va simți remușcări și că ar trebui să nu mai vorbească. Va simți că ar trebui să schimbe subiectul și să aibă părtășie cu privire la un subiect în care are experiență sau poate la felul în care înțelege și cunoaște adevărul. Doar atât ar trebui să spună cineva, cât înțelege. Există o limită a lucrurilor practice pe care cineva le poate spune, indiferent cât de mult vorbesc. Fără experiență, imaginația și gândirea ta sunt doar teorie, țin doar de noțiunile umane. Cuvintele care sunt adevărul cer o experiență autentică pentru a le înțelege și nimeni nu poate înțelege în întregime esența adevărului fără experiență, cu atât mai puțin să explice în întregime starea de a avea experiența unui adevăr. Trebuie să ai măcar o oarecare experiență a adevărului pentru a avea ceva practic de spus. Nu o poți face fără această experiență. Și chiar dacă ai experiență, o ai totuși în mod limitat. Există anumite stări limitate despre care poți vorbi, dar dincolo de ele nu ai nimic de oferit. Părtășia într-o adunare ar trebui să graviteze mereu în jurul a unul sau două subiecte. Vei avea mai mult de câștigat dacă reușești să le clarifici prin părtășie. Nu te complica în încercarea de a spune mai multe lucruri sau lucruri mai mărețe – nimeni nu reușește să transmită astfel un mesaj și nimeni nu are nimic de câștigat. Scopul adunărilor este să vorbim rând pe rând și, atât timp cât conținutul este practic, oamenii au de câștigat. Încetează să mai crezi că o persoană poate avea părtășie despre întregul adevăr, cu claritate, doar de unul singur; acest lucru este imposibil. Uneori poate crezi că modul în care comunici este foarte practic, dar frații și surorile tale tot nu înțeleg prea bine. Asta pentru că starea ta îți e proprie ție, iar stările fraților și surorilor tale nu sunt neapărat la fel ca a ta. În plus, poate ai puțină experiență pe această temă, dar frații și surorile tale s-ar putea să nu aibă, așa că simt că ce spui tu nu li se aplică și lor. Ce ar trebui să faci când întâmpini o astfel de situație? Ar trebui să le pui niște întrebări pentru a te orienta în ce privește stările lor. Întreabă-i ce vor face când se va ivi acest subiect și cum ar trebui să practice conform adevărului. Având părtășie astfel pentru o perioadă, se va deschide o cale spre a merge înainte. Astfel, poți îndruma oamenii către subiectul în cauză potrivit și, dacă vei avea părtășie în continuare, poți obține rezultate.