Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu: Destinații și rezultate | Fragmentul 592

Când omenirea obține viața adevărată a omului pe pământ, toate forțele Satanei vor fi încătușate, iar omul va trăi cu ușurință pe pământ. Lucrurile nu vor fi la fel de complexe precum sunt astăzi: relațiile umane, relațiile sociale, relațiile familiale complexe... sunt așa o povară, sunt atât de dureroase! Viața omului aici este așa de nefericită! Odată ce omul a fost cucerit, inima și mintea lui se vor schimba: el va avea o inimă care Îl slăvește pe Dumnezeu și o inimă care Îl iubește pe Dumnezeu. Odată ce toți cei din univers care caută să-L iubească pe Dumnezeu au fost cuceriți, adică, odată ce Satana a fost înfrânt, și odată ce Satana – toate forțele întunericului – a fost încătușat, atunci viața omului pe pământ va fi netulburată, iar el va putea să trăiască în mod liber pe pământ. Dacă viața omului va fi fără relații lumești și va fi fără complexitățile trupului, atunci ar fi mult mai ușor. Relațiile trupești ale omului sunt prea complicate, iar faptul că omul are astfel de lucruri dovedește că el încă nu s-a eliberat de influența Satanei. Dacă ai avea aceeași relație cu frații și surorile, dacă ai avea aceeași relație cu familia ta obișnuită, atunci nu ai avea griji și nu ar trebui să te îngrijorezi în privința nimănui. Nimic nu ar putea fi mai frumos și, în acest mod, omul ar fi eliberat de jumătate din suferința lui. Trăind o viață omenească normală pe pământ, omul va fi asemănător unui înger; deși încă aparținând trupului, el va fi foarte asemănător unui înger. Aceasta este promisiunea finală, este ultima promisiunea acordată omului. Astăzi, omul îndură mustrare și judecată; crezi că experiența omului privind astfel de lucruri este fără sens? Se poate ca lucrarea de mustrare și judecată să fie făcută fără motiv? Înainte a fost spus că a mustra și a judeca omul înseamnă să-l pui într-o groapă fără fund, ceea ce înseamnă să-i iei soarta și perspectivele. Aceasta are un singur scop: curățarea omului. Omul nu este pus în groapa fără fund în mod intenționat, după care Dumnezeu Își spală mâinile de el. În schimb, este pentru a trata răzvrătirea din om, astfel ca în final lucrurile din om să fie curățate, astfel încât el să poată avea o cunoștință adevărată despre Dumnezeu și să fie ca o persoană sfântă. Dacă aceasta este făcută, atunci totul va fi realizat. De fapt, când acele lucruri din om care trebuie tratate sunt tratate și omul este mărturie răsunătoare, Satana va fi, de asemenea, înfrânt și, deși pot fi câteva din acele lucruri care sunt inițial în om care nu sunt complet curățate, odată ce Satana este înfrânt, ele nu vor mai cauza probleme și, în acel moment, omul va fi fost complet curățat. Omul nu a experimentat niciodată o astfel de viață, dar când Satana este înfrânt, totul va fi rezolvat, iar acele lucruri neînsemnate din om vor fi toate soluționate; toate celelalte probleme se vor sfârși odată ce problema principală a fost rezolvată. În timpul acestei întrupări a lui Dumnezeu pe pământ, când El face personal lucrarea Sa printre oameni, toată lucrarea pe care o face El este pentru a-l înfrânge pe Satana, iar El îl va înfrânge pe Satana prin cucerirea omului și prin desăvârșirea voastră. Când sunteți mărturii răsunătoare, aceasta, de asemenea, va fi un semn al înfrângerii Satanei. Omul este mai întâi cucerit și în final desăvârșit complet pentru a-l înfrânge pe Satana. În esență, totuși, împreună cu înfrângerea Satanei, aceasta este în același timp mântuirea întregii omeniri din această mare a suferinței lipsită de sens. Indiferent dacă această lucrare este îndeplinită prin întreg universul sau în China, totul este pentru a-l înfrânge pe Satana și a aduce mântuire întregii omeniri astfel încât omul să poată intra în locul de odihnă. Vezi, trupul normal al lui Dumnezeu întrupat este întocmai pentru a-l înfrânge pe Satana. Lucrarea lui Dumnezeu întrupat este folosită pentru a aduce mântuire tuturor celor de sub ceruri care Îl iubesc pe Dumnezeu, este pentru a cuceri întreaga omenire și, mai ales, pentru a-l înfrânge pe Satana. Esența întregii lucrări de gestionare este inseparabilă de înfrângerea Satanei pentru a aduce mântuirea întregii omeniri. De ce, în mare parte din această lucrare, vi se spune întotdeauna să fiți mărturii? Și către cine este îndreptată această mărturie? Nu este îndreptată către Satana? Această mărturie este adusă lui Dumnezeu și este făcută pentru a confirma că lucrarea lui Dumnezeu și-a atins scopul. A sta mărturie are legătură cu lucrarea de înfrângere a Satanei; dacă nu ar exista o luptă cu Satana, atunci omului nu i s-ar cere să stea mărturie. Pentru că Satana trebuie înfrânt, în același timp cu salvarea omului, Dumnezeu cere ca omul să-I stea mărturie în fața Satanei, mărturie pe care El o folosește pentru a salva omul și pentru a lupta cu Satana. Drept rezultat, omul este atât obiect al mântuirii, cât și instrument al înfrângerii Satanei și, astfel, omul este în centrul lucrării întregii gestionări a lui Dumnezeu, iar Satana este doar obiectul distrugerii, dușmanul. Poți simți că nu ai făcut nimic, dar din cauza schimbărilor din firea ta, mărturia a fost dată, iar această mărturie este îndreptată către Satana și nu este făcută omului. Omul nu este potrivit pentru a se bucura de o asemenea mărturie. Cum ar putea el să înțeleagă lucrarea făcută de Dumnezeu? Obiectul luptei lui Dumnezeu este Satana; omul, între timp, este doar obiectul mântuirii. Omul are firea satanică viciată și este incapabil de a înțelege această lucrare. Aceasta este datorită stricăciunii Satanei. Ea nu face parte în mod natural din firea omului, ci este regizată de Satana. Astăzi, principala lucrare a lui Dumnezeu este de a-l înfrânge pe Satana, adică, de a-l cuceri cu totul pe om, astfel încât omul să poată fi mărturie finală a lui Dumnezeu înaintea Satanei. În acest fel, toate lucrurile vor fi realizate. În multe cazuri, cu ochiul liber pare că nu a fost făcut nimic, dar, de fapt, lucrarea a fost deja finalizată. Omul necesită ca toată lucrarea de finalizare să fie vizibilă, totuși, fără a o face vizibilă ție, Eu am terminat lucrarea Mea, căci Satana s-a supus, ceea ce înseamnă că a fost cu totul înfrânt, că toată înțelepciunea, puterea și autoritatea lui Dumnezeu l-au învins pe Satana. Aceasta este exact mărturia care trebuie dată și, deși nu are o expresie clară în om, deși nu este vizibil cu ochiul liber, Satana a fost deja înfrânt. Ansamblul acestei lucrări este îndreptat împotriva Satanei și este îndeplinit ca urmare a luptei cu Satana. Și astfel, există multe lucruri pe care omul nu le vede ca fiind de succes, dar care, în viziunea lui Dumnezeu, au avut succes demult. Acesta este unul din adevărurile interioare ale întregii lucrări a lui Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Restaurarea vieții normale a omului și conducerea lui către o destinație minunată”

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar

Contactează-ne pe Messenger