Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu-passages
Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu

Categorii

Cuvântări ale lui Dumnezeu Atotputernic (Calea cunoașterii lui Dumnezeu)
Cuvântări ale lui Dumnezeu Atotputernic (Calea cunoașterii lui Dumnezeu)
LECTURI
Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă (Selecții)
Cuvântul Se arată în trup (Selecții)
Cuvântul Se arată în trup (Selecții)

Nimeni nu are credință că Îmi va vedea slava, și nu îi forțez, ci mai degrabă Îmi îndepărtez slava din mijlocul omenirii și o duc într-o altă lume. Când oamenii se pocăiesc din nou, atunci Îmi voi lua slava și o voi arăta și mai mult credincioșilor. Acesta este principiul după care lucrez. Căci există o vreme când slava Mea pleacă din Canaan, și există și o vreme când slava Mea îi părăsește pe aleși. Mai mult, există o vreme când slava Mea părăsește întregul pământ, făcându-l să se întunece, aruncându-l în întuneric. Nici Ţara Canaanului nu va vedea lumina soarelui; toți oamenii își vor pierde credința, dar nimeni nu poate suporta să lase parfumul Ţării Canaanului. Numai când voi trece în cerul nou și pământul nou, voi dezvălui cealaltă parte a slavei Mele, mai întâi în Ţara Canaanului, făcând să strălucească o lumină orbitoare pe toată fața pământului, scufundat într-o noapte întunecată, astfel încât tot pământul se va lumina. Fie ca oamenii din întreaga lume să vină să ia din puterea luminii, permițându-i slavei Mele să crească și să se arate din nou fiecărui popor. Fie ca toată omenirea să-și dea seama că, cu mult timp în urmă, am fost în lumea oamenilor și Mi-am mutat de multă vreme slava dinspre Israel către Răsărit; pentru că slava Mea strălucește dinspre Răsărit, unde a fost adusă din Epoca Harului până în ziua de azi. Dar am plecat din Israel și de acolo am ajuns în Răsărit. Numai când lumina din Răsărit se va transforma treptat în alb, întunericul de pe pământ va începe să se transforme în lumină, și numai atunci omul va descoperi că am plecat demult din Israel și Mă ridic din nou în Răsărit. Odată ce am coborât în Israel și, mai târziu, am plecat de acolo, nu Mă mai pot naște din nou în Israel, pentru că lucrarea Mea conduce tot universul, și mai mult, fulgerul luminează de la Răsărit la Apus. Din acest motiv am coborât în Răsărit și am adus Canaanul popoarelor din Răsărit. Vreau să aduc oameni din toate părțile pământului în Ţara Canaan, și astfel continui să cuvântez în Ţara Canaanului pentru a controla întregul univers. În acest moment nu există lumină pe întreg pământul, în afară de Canaan, și toți oamenii sunt amenințați de foame și de frig. Mi-am dat Slava lui Israel, și apoi Mi-am luat-o înapoi, și apoi i-am adus pe israeliți la Răsărit și pe toată omenirea la Răsărit. I-am adus pe toți la lumină ca să se unească cu ea și să se afle în comuniune cu ea, și să nu mai trebuiască să o caute. Îi voi lăsa pe toți cei care caută să vadă din nou lumina și să vadă slava pe care o aveam în Israel; Îi voi lăsa să vadă că am venit demult pe un nor alb în mijlocul omenirii, să vadă nenumărați nori albi și fructe în grupurile lor abundente și mai mult, să vadă pe Iahve Dumnezeul lui Israel. Îi voi lăsa să se uite la Stăpânul iudeilor, la Mesia cel așteptat și la înfățișarea Mea deplină, care a fost persecutată de împărați de-a lungul veacurilor. În zilele din urmă, voi lucra asupra întregului univers și voi face o mare lucrare, dezvăluind toată slava Mea și toate faptele Mele omului. Voi arăta chipul Meu slăvit în plinătatea Sa celor care M-au așteptat mulți ani pe Mine, celor care au tânjit să vin pe un nor alb, lui Israel, care a tânjit să Mă vadă din nou, și întregii omeniri care Mă prigonește, pentru ca toți să știe că Mi-am luat cu mult timp în urmă slava și am adus-o în Răsărit, astfel încât nu mai sunt în Iudeea. Pentru că zilele din urmă au venit deja!

Îmi fac lucrarea de-a lungul universului, iar în Răsărit, trosnetele tunetelor se propagă fără sfârșit, zguduind toate confesiunile. Este glasul Meu care i-a dus pe toți oamenii în prezent. Voi face ca toți oamenii să fie cuceriți de glasul Meu, să cadă în acest curent și să se supună Mie, căci de mult Mi-am revendicat slava de pe tot pământul și am eliberat-o din nou în Răsărit. Cine nu tânjește să-Mi vadă slava? Cine nu-Mi așteaptă cu nerăbdare reîntoarcerea? Cine nu este însetat de reapariția Mea? Cine nu tânjește după frumusețea Mea? Cine n-ar veni la lumină? Cine nu ar privi la bogația lui Canaan? Cine nu dorește întoarcerea Mântuitorului? Cine nu-L adoră pe Marele Atotputernic? Glasul Meu se va răspândi pe tot pământul; Îmi doresc, uitându-mă la poporul Meu ales, să-i spun mai multe cuvinte. Ca și tunetele puternice care scutură munții și râurile, Eu rostesc cuvintele Mele întregului univers și omenirii. De aceea, cuvintele din gura Mea au devenit comoara omului și toți oamenii Îmi prețuiesc cuvintele. Fulgerul luminează dinspre Răsărit către Apus. Cuvintele Mele sunt de așa natură încât omul nu vrea să renunțe la ele, însă, în același timp, le găsește de nepătruns, dar se bucură și mai mult de ele. Ca un nou-născut, toți oamenii sunt mulțumiți și bucuroși, sărbătorind venirea Mea. Prin vocea Mea, voi aduce pe toți oamenii înaintea Mea. De atunci, voi intra în mod oficial în neamul oamenilor, pentru ca ei să vină să Mă slăvească. Cu slava pe care o radiez și cu cuvintele din gura Mea, voi face astfel încât toți oamenii să vină înaintea Mea și să vadă că fulgerul se aprinde din Răsărit și că am coborât și pe „Muntele Măslinilor” din Răsărit. Ei vor vedea că am fost deja mult timp pe pământ, nu ca Fiul evreilor ci ca Fulgerul din Răsărit. De mult am înviat și am plecat din mijlocul omenirii și am reapărut cu slavă printre oameni. Eu sunt Cel ce a fost adorat acum nenumărate veacuri, și Eu sunt și copilul părăsit de israeliți acum nenumărate veacuri. Mai mult, Eu sunt Dumnezeul Atotputernic al acestei epoci! Să vină toți înaintea scaunului Meu de domnie și să-Mi vadă fața plină de slavă, să-Mi audă glasul și să-Mi privească faptele. Aceasta este întreaga Mea voință; este sfârșitul și punctul culminant al planului Meu, și scopul purtării Mele de grijă. Fie ca fiecare neam să se închine Mie, fiecare limbă să Mă recunoască, fiecare om să-și pună credința în Mine și fiecare popor să Mi se plece Mie!

din „Cuvântul Se arată în trup”

Un imn al cuvintelor lui Dumnezeu

Dumnezeu Și-a adus gloria în Răsărit

Dumnezeu Și-a dat gloria lui Israel, apoi a mutat-o de-acolo,

aducându-i pe israeliți și pe toți oamenii către Răsărit.

Dumnezeu i-a condus spre lumină pe toți

pentru ca ei să fie reuniți și cu lumina asociați,

să nu mai trebuiască-a căuta, lumina a căuta.

Dumnezeu îi va lăsa pe toți cei ce caută să vadă lumina din nou

și gloria ce-o avea în Israel,

să vadă că Dumnezeu S-a coborât pe un nor alb printre oameni,

să vadă norii de alb și mănunchiurile de roade,

să-L vadă pe Iahve Dumnezeu, Dumnezeul lui Israel,

să-L vadă pe-al evreilor Stăpân, pe Mesia, Cel de mult dorit

și deplina înfățișare-a Sa, persecutat de regi de-a lungul vremilor.

El va face lucrarea universului, va face mari lucrări,

arătându-Și toată slava și faptele Lui, în zilele de pe urmă, omului.

Dumnezeu va arăta înfățișarea deplină a slavei Sale

celor care L-au așteptat pe El de mulți ani,

celor care-au tânjit ca El să vină pe-un nor alb,

lui Israel care a tânjit ca El să Se-arate din nou,

întregii lumi ce-L prigonește pe El.

Deci toți vor ști că Dumnezeu, demult, Și-a-nlăturat slava

și-a dus-o în Răsărit.

Nu e în Iudeea, căci zilele de pe urmă au venit!

din „Urmați Mielul și cântați cântări noi”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu

  • Cunoscându-L pe Dumnezeu
  • O viață creștinească
Fragment 1 | „Cunoașterea lui Dumnezeu este calea de a te teme de Dumnezeu și de a evita răul” Fragment 2 | „Cunoașterea lui Dumnezeu este calea de a te teme de Dumnezeu și de a evita răul” Fragment 3 | „Cunoașterea lui Dumnezeu este calea de a te teme de Dumnezeu și de a evita răul” Fragment 4 | „Cunoașterea lui Dumnezeu este calea de a te teme de Dumnezeu și de a evita răul” Fragment 5 | „Cunoașterea lui Dumnezeu este calea de a te teme de Dumnezeu și de a evita răul” Fragment 6 | „Cum să cunoaștem firea lui Dumnezeu și rezultatele pe care le va obține lucrarea Sa” Fragment 7 | „Cum să cunoaștem firea lui Dumnezeu și rezultatele pe care le va obține lucrarea Sa” Fragment 8 | „Cum să cunoaștem firea lui Dumnezeu și rezultatele pe care le va obține lucrarea Sa” Fragment 9 | „Cum să cunoaștem firea lui Dumnezeu și rezultatele pe care le va obține lucrarea Sa” Fragment 10 | „Cum să cunoaștem firea lui Dumnezeu și rezultatele pe care le va obține lucrarea Sa” Fragment 11 | „Cum să cunoaștem firea lui Dumnezeu și rezultatele pe care le va obține lucrarea Sa” Fragment 12 | „Cum să cunoaștem firea lui Dumnezeu și rezultatele pe care le va obține lucrarea Sa” Fragment 13 | „Cum să cunoaștem firea lui Dumnezeu și rezultatele pe care le va obține lucrarea Sa” Fragment 14 | „Cum să cunoaștem firea lui Dumnezeu și rezultatele pe care le va obține lucrarea Sa” Fragment 15 | „Cum să cunoaștem firea lui Dumnezeu și rezultatele pe care le va obține lucrarea Sa” Fragment 16 | „Cum să cunoaștem firea lui Dumnezeu și rezultatele pe care le va obține lucrarea Sa” Fragment 17 | „Cum să cunoaștem firea lui Dumnezeu și rezultatele pe care le va obține lucrarea Sa” Fragment 18 | „Cum să cunoaștem firea lui Dumnezeu și rezultatele pe care le va obține lucrarea Sa” Fragment 19 | „Cum să cunoaștem firea lui Dumnezeu și rezultatele pe care le va obține lucrarea Sa” Fragment 20 | „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (I)” Fragment 21 | „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (I)” Fragment 22 | „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (I)” Fragment 23 | „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (I)” Fragment 24 | „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (I)” Fragment 25 | „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (I)” Fragment 26 | „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (I)” Fragment 27 | „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (I)” Fragment 28 | „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (I)” Fragment 31 | „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (II)” Fragment 32 | „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (II)” Fragment 33 | „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (II)” Fragment 34 | „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (II)” Fragment 35 | „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (II)” Fragment 36 | „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (II)” Fragment 37 | „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (II)” Fragment 38 | „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (II)” Fragment 39 | „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (II)” Fragment 40 | „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (II)” Fragment 41 | „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (II)” Fragment 42 | „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (II)” Fragment 43 | „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (II)” Fragment 44 | „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (II)” Fragment 45 | „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (II)” Fragment 46 | „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (II)” Fragment 47 | „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (II)” Fragment 48 | „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (II)” Fragment 49 | „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (II)” Fragment 50 | „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (II)” Fragment 51 | „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (II)” Fragment 52 | „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (II)” Fragment 53 | „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (II)” Fragment 54 | „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (II)” Fragment 55 | „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (II)” Fragment 56 | „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (II)” Fragment 57 | „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (II)” Fragment 58 | „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (II)” Fragment 59 | „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (II)” Fragment 60 | „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (II)” Fragment 61 | „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (II)” Fragment 62 | „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (III)” Fragment 63 | „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (III)” Fragment 64 | „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (III)” Fragment 65 | „Lucrarea lui Dumnezeu, firea Sa și Dumnezeu Însuși (III)” Fragment 66 | „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (III)” Fragment 67 | „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (III)” Fragment 68 | „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (III)” Fragment 69 | „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (III)” Fragment 70 | „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (III)” Fragment 71 | „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (III)” Fragment 72 | „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (III)” Fragment 73 | „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (III)” Fragment 74 | „Dumnezeu Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (III)” Fragment 75 | „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (III)” Fragment 76 | „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (III)” Fragment 77 | „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (III)” Fragment 78 | „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (III)” Fragment 79 | „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (III)” Fragment 80 | „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (III)” Fragment 81 | „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (III)” Fragment 82 | „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (III)” Fragment 83 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (I)” Fragment 84 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (I)” Fragment 85 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (I)” Fragment 86 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (I)” Fragment 87 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (I)” Fragment 88 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (I)” Fragment 89 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (I)” Fragment 90 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (I)” Fragment 91 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (I)” Fragment 92 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (I)” Fragment 93 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (I)” Fragment 94 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (I)” Fragment 95 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (I)” Fragment 96 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (I)” Fragment 98 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (I)” Fragment 99 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (I)” Fragment 100 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (I)” Fragment 101 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (I)” Fragment 102 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (I)” Fragment 103 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (I)” Fragment 104 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (II)” Fragment 105 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (II)” Fragment 106 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (II)” Fragment 107 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (II)” Fragment 108 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (II)” Fragment 109 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (II)” Fragment 110 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (II)” Fragment 111 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (II)” Fragment 112 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (II)” Fragment 113 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (II)” Fragment 114 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (II)” Fragment 116 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (II)” Fragment 119 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (II)” Fragment 120 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (III)” Fragment 121 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (III)” Fragment 122 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (III)” Fragment 123 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (III)” Fragment 124 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (III)” Fragment 125 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (III)” Fragment 126 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (III)” Fragment 127 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (III)” Fragment 128 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (III)” Fragment 129 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (III)” Fragment 130 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (III)” Fragment 131 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (III)” Fragment 132 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (III)” Fragment 133 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (III)” Fragment 134 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (III)” Fragment 135 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (III)” Fragment 136 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (III)” Fragment 137 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (III)” Fragment 138 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (IV)” Fragment 139 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (IV)” Fragment 140 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (IV)” Fragment 141 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (IV)” Fragment 142 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (IV)” Fragment 143 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (IV)” Fragment 154 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (VI)” Fragment 155 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (VI)” Fragment 156 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (VI)” Fragment 157 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (VI)” Fragment 158 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (VI)” Fragment 159 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (VI)” Fragment 160 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (VI)” Fragment 161 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (VI)” Fragment 162 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (VI)” Fragment 163 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (VI)” Fragment 164 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (VI)” Fragment 165 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (VI)” Fragment 168 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (VII)” Fragment 169 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (VII)” Fragment 170 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (VIII)” Fragment 171 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (VIII)” Fragment 172 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (VIII)” Fragment 173 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (VIII)” Fragment 174 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (VIII)” Fragment 175 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (VIII)” Fragment 176 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (VIII)” Fragment 177 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (VIII)” Fragment 178 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (VIII)” Fragment 179 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (IX)” Fragment 180 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (IX)” Fragment 181 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (IX)” Fragment 182 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (IX)” Fragment 183 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (IX)” Fragment 184 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (IX)” Fragment 185 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (IX)” Fragment 186 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (IX)” Fragment 186 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (IX)” Fragment 187 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (X)” Fragment 188 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (X)” Fragment 195 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (X)” Fragment 197 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (X)” Fragment 198 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (X)” Fragment 199 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (X)” Fragment 200 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (X)”
Cele trei etape ale lucrării Fragment 1 | „Povestea adevărată din spatele lucrării în Epoca Răscumpărării” Fragment 2 | „Restaurarea vieții cuviincioase a omului și conducerea lui către o destinație minunată” Fragment 3 | „Restaurarea vieții cuviincioase a omului și conducerea lui către o destinație minunată” Fragment 4 | „Restaurarea vieții normale a omului și conducerea lui către o destinație minunată” Fragment 5 | „Cunoașterea celor trei etape ale lucrării lui Dumnezeu este calea spre a-L cunoaște pe Dumnezeu” Fragment 6 | „Cunoașterea celor trei etape ale lucrării lui Dumnezeu este calea spre a-L cunoaște pe Dumnezeu” Fragment 7 | „Cunoașterea celor trei etape ale lucrării lui Dumnezeu este calea spre a-L cunoaște pe Dumnezeu” Fragment 8 | „Cunoașterea celor trei etape ale lucrării lui Dumnezeu este calea spre a-L cunoaște pe Dumnezeu” Fragment 9 | „Cunoașterea celor trei etape ale lucrării lui Dumnezeu este calea spre a-L cunoaște pe Dumnezeu” Fragment 10 | „Cunoașterea celor trei etape ale lucrării lui Dumnezeu este calea spre a-L cunoaște pe Dumnezeu” Fragment 11 | „Cunoașterea celor trei etape ale lucrării lui Dumnezeu este calea spre a-L cunoaște pe Dumnezeu” Fragment 12 | „Taina întrupării (4)” Fragment 14 | „Lucrarea lui Dumnezeu și practica omului” Fragment 15 | „Omenirea coruptă are cel mai mult nevoie să fie mântuită de Dumnezeu cel întrupat” Fragment 16 | „Cele două întrupări încheie semnificația întrupării” Fragment 17 | „Ar trebui să știi cum a evoluat întreaga umanitate până în ziua de azi” Fragment 18 | „Lucrarea în Epoca Legii” Fragment 19 | „Lucrarea în Epoca Legii” Fragment 20 | „Lucrarea în Epoca Legii” Fragment 21 | „Viziunea lucrării lui Dumnezeu (3) ” Fragment 22 | „Povestea adevărată din spatele lucrării în Epoca Răscumpărării” Fragment 23 | „Povestea adevărată din spatele lucrării în Epoca Răscumpărării” Fragment 24 | „Prefaţă” Fragment 25 | „Prefaţă” Fragment 26 | „Taina întrupării (4)” Fragment 27 | „Taina întrupării (4)” Fragment 28 | „Epoca Împărăției este Epoca Cuvântului” Fragment 29 | „Adevărul lăuntric al lucrării de cucerire (1)” Fragment 30 | „Adevărul lăuntric al lucrării de cucerire (1)” Fragment 31 | „Adevărul lăuntric al lucrării de cucerire (1)” Fragment 33 | „Taina întrupării (4)” Fragment 34 | „Totul se împlinește prin cuvântul lui Dumnezeu” Fragment 35 | „Totul se împlinește prin cuvântul lui Dumnezeu” Fragment 36 | „Totul se împlinește prin cuvântul lui Dumnezeu” Fragment 37 | „Totul se împlinește prin cuvântul lui Dumnezeu” Fragment 38 | „Viziunea lucrării lui Dumnezeu (2)” Fragment 39 | „Viziunea lucrării lui Dumnezeu (3)” Fragment 40 | „Viziunea lucrării lui Dumnezeu (3)” Fragment 41 | „Viziunea lucrării lui Dumnezeu (3)” Fragment 42 | „Viziunea lucrării lui Dumnezeu (3)” Fragment 43 | „Viziunea lucrării lui Dumnezeu (3)” Fragment 45 | „Mântuitorul S-a întors deja pe un „nor alb”” Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu Fragment 46 | „Cuvântări ale lui Hristos la început Capitolul 1” Fragment 47 | „Cuvântări ale lui Hristos la început Capitolul 2” Fragment 59 | „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers Imnul Împărăției” Fragment 60 | „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers Capitolul 11” Fragment 61 | „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers Capitolul 12” Fragment 62 | „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers Capitolul 22” Fragment 69 | „Cele șapte tunete răsună – prorocind că Evanghelia Împărăției se va răspândi în tot universul” Fragment 71 | „Apariția lui Dumnezeu a adus o nouă eră” Fragment 72 | „Apariția lui Dumnezeu a adus o nouă eră” Fragment 73 | „Privind arătarea lui Dumnezeu întru judecata și mustrarea Sa” Fragment 74 | „Prefaţă” Fragment 75 | „Când vei vedea trupul spiritual al lui Isus, Dumnezeu va fi făcut din nou cerul și pământul” Fragment 76 | „Când vei vedea trupul spiritual al lui Isus, Dumnezeu va fi făcut din nou cerul și pământul” Judecata în zilele de pe urmă Fragment 77 | „Hristos înfăptuiește lucrarea judecății prin adevăr” Fragment 78 | „Hristos înfăptuiește lucrarea judecății prin adevăr” Fragment 79 | „Esența lui Hristos este ascultare față de voința Tatălui ceresc” Fragment 80 | „Hristos înfăptuiește lucrarea judecății prin adevăr” Fragment 81 | „Viziunea lucrării lui Dumnezeu (3)” Fragment 82 | „Omenirea coruptă are cel mai mult nevoie să fie mântuită de Dumnezeu cel întrupat” Fragment 83 | „Omenirea coruptă are cel mai mult nevoie să fie mântuită de Dumnezeu cel întrupat” Fragment 86 | „Numai cei care-L cunosc pe Dumnezeu pot să fie martori pentru El” Fragment 87 | „Doar prin experimentarea încercărilor dureroase poți cunoaște frumusețea lui Dumnezeu” Fragment 88 | „Doar prin experimentarea încercărilor dureroase poți cunoaște frumusețea lui Dumnezeu” Fragment 89 | „Numai cei desăvârșiți pot trăi o viață plină de sens” Fragment 93 | „Dumnezeu și omul vor intra în odihnă împreună” Întruparea Fragment 112 | „Taina întrupării (2)” Fragment 99 | „Esența trupului locuit de Dumnezeu” Fragment 100 | „Esența trupului locuit de Dumnezeu” Fragment 101 | „Esența trupului locuit de Dumnezeu” Fragment 102 | „Esența trupului locuit de Dumnezeu” Fragment 103 | „Esența trupului locuit de Dumnezeu” Fragment 104 | „Esența trupului locuit de Dumnezeu” Fragment 105 | „Esența lui Hristos este ascultare față de voința Tatălui ceresc” Fragment 106 | „Esența lui Hristos este ascultare față de voința Tatălui ceresc” Fragment 107 | „Esența lui Hristos este ascultare față de voința Tatălui ceresc” Fragment 108 | „Esența lui Hristos este ascultare față de voința Tatălui ceresc” Fragment 109 | „Esența lui Hristos este ascultare față de voința Tatălui ceresc” Fragment 110 | „Prefaţă” Fragment 111 | „Taina întrupării (2)” Fragment 113 | „Taina întrupării (3)” Fragment 114 | „Taina întrupării (3)” Fragment 115 | „Taina întrupării (3)” Fragment 116 | „Taina întrupării (4)” Fragment 117 | „Taina întrupării (4)” Fragment 118 | „Omenirea coruptă are cel mai mult nevoie să fie mântuită de Dumnezeu cel întrupat” Fragment 120 | „Omenirea coruptă are cel mai mult nevoie să fie mântuită de Dumnezeu cel întrupat” Fragment 121 | „Omenirea coruptă are cel mai mult nevoie să fie mântuită de Dumnezeu cel întrupat” Fragment 122 | „Omenirea coruptă are cel mai mult nevoie să fie mântuită de Dumnezeu cel întrupat” Fragment 123 | „Omenirea coruptă are cel mai mult nevoie să fie mântuită de Dumnezeu cel întrupat” Fragment 124 | „Omenirea coruptă are cel mai mult nevoie să fie mântuită de Dumnezeu cel întrupat” Fragment 125 | „Omenirea coruptă are cel mai mult nevoie să fie mântuită de Dumnezeu cel întrupat” Fragment 126 | „Omenirea coruptă are cel mai mult nevoie să fie mântuită de Dumnezeu cel întrupat” Fragment 127 | „Omenirea coruptă are cel mai mult nevoie să fie mântuită de Dumnezeu cel întrupat” Fragment 129 | „Cele două întrupări încheie semnificația întrupării” Fragment 130 | „Cele două întrupări încheie semnificația întrupării” Fragment 131 | „Viziunea lucrării lui Dumnezeu (3) ” Fragment 132 | „Știi? Dumnezeu a făcut un lucru minunat în rândul oamenilor” Fragment 133 | „Știi? Dumnezeu a făcut un lucru minunat în rândul oamenilor” Fragment 134 | „Ar trebui să știi că Dumnezeul practic este Dumnezeu Însuși” Fragment 135 | „Ar trebui să știi că Dumnezeul practic este Dumnezeu Însuși” Fragment 136 | „Doar cei care Îl cunosc pe Dumnezeu și lucrarea Sa Îl pot mulțumi” Fragment 137 | „Diferența esențială dintre Dumnezeul întrupat și oamenii folosiți de Dumnezeu” Fragment 139 | „Diferența esențială dintre Dumnezeul întrupat și oamenii folosiți de Dumnezeu” Fragment 140 | „Doar Hristos din zilele de pe urmă îi poate oferi omului calea vieții veșnice” Cunoașterea lucrării lui Dumnezeu Fragment 141 | „Cunoscând lucrarea lui Dumnezeu astăzi” Fragment 142 | „Cunoscând lucrarea lui Dumnezeu astăzi” Cunoașterea lucrării lui Dumnezeu astăzi (Fragment III) Fragment 145 | „Doar cei care Îl cunosc pe Dumnezeu și lucrarea Sa Îl pot mulțumi” Fragment 146 | „Doar cei care Îl cunosc pe Dumnezeu și lucrarea Sa Îl pot mulțumi” Fragment 147 | „Ar trebui să știi cum a evoluat întreaga umanitate până în ziua de azi” Fragment 148 | „Ar trebui să știi cum a evoluat întreaga umanitate până în ziua de azi” Fragment 149 | „Ar trebui să știi cum a evoluat întreaga umanitate până în ziua de azi” Fragment 150 | „Ar trebui să știi cum a evoluat întreaga umanitate până în ziua de azi” Fragment 151 | „Ar trebui să știi cum a evoluat întreaga umanitate până în ziua de azi” Fragment 152 | „Lucrarea lui Dumnezeu și practica omului” Fragment 153 | „Lucrarea lui Dumnezeu și practica omului” Fragment 154 | „Lucrarea lui Dumnezeu și practica omului” Fragment 155 | „Lucrarea lui Dumnezeu și practica omului” Fragment 157 | „Lucrarea lui Dumnezeu și practica omului” Fragment 158 | „Lucrarea lui Dumnezeu și practica omului” Fragment 160 | „Diferența dintre lucrarea de slujire a lui Dumnezeu întrupat și datoria omului” Fragment 161 | „Diferența dintre lucrarea de slujire a lui Dumnezeu întrupat și datoria omului” Fragment 162 | „Referitor la apelative și identitate” Fragment 163 | „Referitor la apelative și identitate” Fragment 164 | „Referitor la apelative și identitate” Fragment 165 | „Referitor la apelative și identitate” Fragment 169 | „Taina întrupării (1)” Fragment 170 | „Taina întrupării (4)” Fragment 173 | „Lucrarea lui Dumnezeu și lucrarea omului” Fragment 174 | „Lucrarea lui Dumnezeu și lucrarea omului” Fragment 178 | „Lucrarea lui Dumnezeu și lucrarea omului” Fragment 180 | „Lucrarea lui Dumnezeu și lucrarea omului” Fragment 187 | „Taina întrupării (2)” Fragment 189 | „Este lucrarea lui Dumnezeu la fel de simplă cum și-o imaginează oamenii?” Fragment 198 | „Adevărul lăuntric al lucrării de cucerire (1)” Fragment 199 | „Adevărul lăuntric al lucrării de cucerire (1)” Fragment 216 | „Omul poate fi salvat numai în mijlocul gestionării lui Dumnezeu” Fragment 217 | „Lucrarea de răspândire a Evangheliei este și lucrarea de mântuire a omului” Fragment 218 | „Lucrarea de răspândire a Evangheliei este și lucrarea de mântuire a omului” Fragment 219 | „Lucrarea de răspândire a Evangheliei este și lucrarea de mântuire a omului” Fragment 220 | „Împărăția Milenară a sosit” Fragment 221 | „Împărăția Milenară a sosit” Firea lui Dumnezeu și ceea ce El are și este Fragment 245 | „Este extrem de important să înțelegeți firea lui Dumnezeu” Fragment 249 | „Pregătește suficiente fapte bune pentru destinația ta” Fragment 254 | „Doar Hristos din zilele de pe urmă îi poate oferi omului calea vieții veșnice” Fragment 254 | „Doar Hristos din zilele de pe urmă îi poate oferi omului calea vieții veșnice” Fragment 255 | „Doar Hristos din zilele de pe urmă îi poate oferi omului calea vieții veșnice” Fragment 258 | „Dumnezeu este sursa vieții omului” Fragment 258 | „Dumnezeu este sursa vieții omului” Fragment 259 | „Dumnezeu este sursa vieții omului” Fragment 259 | „Dumnezeu este sursa vieții omului” Fragment 261 | „Suspinul Celui Atotputernic” Fragment 262 | „Dumnezeu conduce destinul întregii omeniri” Fragment 263 | „Dumnezeu conduce destinul întregii omeniri” Fragment 264 | „Omul poate fi salvat numai în mijlocul gestionării lui Dumnezeu” Taine despre Biblie Fragment 265 | „Despre Biblie (1)” Fragment 268 | „Despre Biblie (1)” Fragment 269 | „Despre Biblie (1)” Fragment 270 | „Despre Biblie (2)” Fragment 272 | „Despre Biblie (3)” Fragment 273 | „Despre Biblie (3)” Fragment 278 | „Cum poate omul, care L-a delimitat pe Dumnezeu în concepțiile sale, să primească revelațiile lui Dumnezeu?” Dezvăluirea noțiunilor religioase Fragment 283 | „Numai cei ce cunosc lucrarea lui Dumnezeu de astăzi pot sluji lui Dumnezeu” Fragment 284 | „Cum poate omul, care L-a delimitat pe Dumnezeu în concepțiile sale, să primească revelațiile lui Dumnezeu?” Fragment 287 | „Când vei vedea trupul spiritual al lui Isus, Dumnezeu va fi făcut din nou cerul și pământul” Fragment 291 | „Adevărul lăuntric al lucrării de cucerire (3)” Fragment 293 | „Toți oamenii care nu-L cunosc pe Dumnezeu sunt oameni care I se împotrivesc lui Dumnezeu” Fragment 294 | „Toți oamenii care nu-L cunosc pe Dumnezeu sunt oameni care I se împotrivesc lui Dumnezeu” Fragment 296 | „Oare există Treimea?” Fragment 297 | „Oare există Treimea?” Fragment 298 | „Oare există Treimea?” Fragment 299 | „Oare există Treimea?” Dezvăluirea corupției omului Fragment 306 | „Trebuie să cauți calea compatibilității cu Hristos” Fragment 318 | „Doar cei care Îl cunosc pe Dumnezeu și lucrarea Sa Îl pot mulțumi” Fragment 319 | „Cum să Îl cunoașteți pe Dumnezeul de pe pământ” Fragment 320 | „Cum să Îl cunoașteți pe Dumnezeul de pe pământ” Fragment 321 | „Cum să Îl cunoașteți pe Dumnezeul de pe pământ” Fragment 324 | „Ești tu oare un adevărat credincios în Dumnezeu?” Fragment 325 | „Ești tu oare un adevărat credincios în Dumnezeu?” Fragment 336 | „Nimeni care este din carne nu poate scăpa de ziua mâniei” Fragment 351 | „Mulți sunt chemați, puțini sunt aleși” Fragment 356 | „Suspinul Celui Atotputernic” Intrarea în viață Fragment 405 | „Totul se împlinește prin cuvântul lui Dumnezeu” Fragment 433 | „Cum să cunoşti realitatea” Fragment 536 | „Privind arătarea lui Dumnezeu întru judecata și mustrarea Sa” Destinații și rezultate Fragment 584 | „Pregătește suficiente fapte bune pentru destinația ta” Fragment 585 | „Pregătește suficiente fapte bune pentru destinația ta” Fragment 587 | „Dumnezeu este sursa vieții omului” Fragment 588 | „Restaurarea vieții cuviincioase a omului și conducerea lui către o destinație minunată” Fragment 590 | „Restaurarea vieții cuviincioase a omului și conducerea lui către o destinație minunată” Fragment 591 | „Restaurarea vieții cuviincioase a omului și conducerea lui către o destinație minunată” Fragment 592 | „Restaurarea vieții cuviincioase a omului și conducerea lui către o destinație minunată” Fragment 593 | „Restaurarea vieții normale a omului și conducerea lui către o destinație minunată” Fragment 594 | „Dumnezeu și omul vor intra în odihnă împreună” Fragment 595 | „Dumnezeu și omul vor intra în odihnă împreună” Fragment 596 | „Dumnezeu și omul vor intra în odihnă împreună” Fragment 597 | „Dumnezeu și omul vor intra în odihnă împreună” Fragment 598 | „Dumnezeu și omul vor intra în odihnă împreună” Fragment 599 | „Dumnezeu și omul vor intra în odihnă împreună” Fragment 600 | „Dumnezeu și omul vor intra în odihnă împreună” Fragment 601 | „Dumnezeu și omul vor intra în odihnă împreună” Fragment 602 | „Lucrarea lui Dumnezeu și practica omului”

0rezultat(e) de căutare

LECTURI