Fragment 134 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (III)”

Nu rata oportunitatea de a cunoaște suveranitatea Creatorului

Cele câteva decenii care alcătuiesc o viață omenească nu sunt nici lungi, nici scurte. Cei douăzeci și ceva de ani dintre naștere și maturizare trec cât ai clipi din ochi și, cu toate că la acest moment al vieții o persoană este considerată adultă, oamenii din această categorie de vârstă nu știu aproape nimic despre viața omenească și despre soarta omenească. Pe măsură ce capătă mai multă experiență, ei pășesc treptat spre vârsta mijlocie. Oamenii de treizeci și patruzeci de ani capătă o experiență incipientă a vieții și a sorții, dar ideile lor cu privire la aceste lucruri sunt încă foarte cețoase. Abia la patruzeci de ani încep unii oameni să înțeleagă omenirea și universul, care au fost create de Dumnezeu, să înțeleagă la ce se referă viața omenească, la ce se referă soarta omenească. Unii oameni, cu toate că L-au urmat de multă vreme pe Dumnezeu și sunt acum de vârstă mijlocie, încă nu dețin o cunoaștere și o definiție corecte ale suveranității lui Dumnezeu, cu atât mai puțin adevărata supunere. Unor oameni nu le pasă de nimic altceva în afară de a căuta să obțină binecuvântări, și, cu toate că au trăit mulți ani, nu știu sau nu înțeleg nici în cea mai mică măsură realitatea suveranității Creatorului asupra destinului omenesc, așa că nu au pătruns niciun pic în lecția practică a supunerii față de orchestrațiile și aranjamentele lui Dumnezeu. Asemenea oameni sunt complet nesăbuiți, asemenea oameni își trăiesc viețile în zadar.

Dacă o viață omenească este împărțită în funcție de gradul de experiență de viață și cunoaștere a sorții omenești a cuiva, aceasta se va divide aproximativ în trei faze. Prima fază este tinerețea, anii dintre naștere și vârsta mijlocie sau de la naștere la treizeci de ani. Cea de-a doua fază este maturizarea, de la vârsta mijlocie la bătrânețe sau de la treizeci la șaizeci de ani. Și cea de-a treia fază este perioada de maturitate a cuiva, de la bătrânețe, care începe la șaizeci de ani, până când persoana părăsește lumea. Cu alte cuvinte, de la naștere și până la vârsta mijlocie, cunoașterea majorității oamenilor despre soartă și viață se limitează la a imita ideile altora; nu are aproape deloc esență reală, practică. În această perioadă, perspectiva cuiva asupra vieții și felul în care acea persoană își croiește drumul în lume sunt toate foarte superficiale și naive. Aceasta este perioada tinereții cuiva. Numai după ce a gustat toate bucuriile și durerile vieții obține cineva o înțelegere reală a sorții, ajunge treptat – subconștient, în adâncul inimii – să aprecieze ireversibilitatea sorții și să înțeleagă încet că suveranitatea Creatorului asupra destinului uman există cu adevărat. Aceasta este perioada de maturizare a cuiva. Când o persoană a încetat să se mai lupte împotriva sorții și când nu mai este dispusă să fie atrasă în dezbinări, ci își cunoaște locul, se supune voinței Cerului, își sintetizează propriile realizări și erori în viață și așteaptă judecata Creatorului asupra vieții sale – aceasta este perioada sa matură. Luând în considerare diferitele tipuri de experiențe și câștiguri pe care oamenii le obțin în timpul acestor trei perioade, în condiții normale, marja de oportunitate a cuiva de a cunoaște suveranitatea Creatorului nu este foarte mare. Dacă o persoană trăiește până la șaizeci de ani, aceasta nu are decât aproximativ treizeci de ani să cunoască suveranitatea lui Dumnezeu; dacă cineva își dorește o perioadă mai lungă de timp, acest lucru nu este posibil decât dacă viața sa este suficient de lungă, dacă este în stare să trăiască un secol. Așa că spun, conform legilor normale ale existenței omenești, cu toate că este un proces foarte lung de când cineva se întâlnește pentru prima dată cu subiectul cunoașterii suveranității Creatorului și până în punctul în care este capabil să recunoască realitatea suveranității Creatorului, și de acolo până la punctul la care este capabil să i se supună, dacă cineva chiar socotește anii, nu sunt mai mult de treizeci sau patruzeci în timpul cărora o persoană are șansa de a obține aceste răsplăți. Și adesea oamenii se lasă ademeniți de dorințele și ambițiile lor de a primi binecuvântări; nu mai pot discerne unde se găsește esența vieții omenești, nu înțeleg importanța cunoașterii suveranității Creatorului și, astfel, nu prețuiesc această oportunitate valoroasă de a intra în lumea omenească pentru a experimenta viața omenească, pentru a experimenta suveranitatea Creatorului, și nu înțeleg cât de neprețuit este pentru o ființă creată să primească îndrumarea personală a Creatorului. Așa că spun, acei oameni care doresc ca lucrarea lui Dumnezeu să se termine repede, care doresc ca Dumnezeu să aranjeze sfârșitul omului cât mai curând cu putință, ca ei să poată imediat să privească adevărata Lui persoană și să fie binecuvântați curând, sunt vinovați de cea mai rea formă de nesupunere și nesăbuință extremă. Și aceia care doresc, în timpul lor limitat, să pună mâna pe această oportunitate unică de a cunoaște suveranitatea Creatorului, sunt oamenii înțelepți, cei străluciți. Aceste două dorințe diferite expun două perspective și căutări extrem de diferite: cei care caută binecuvântări sunt egoiști și josnici, ei nu acordă niciun fel de considerație voinței lui Dumnezeu, nu caută niciodată să cunoască suveranitatea lui Dumnezeu, nu doresc niciodată să i se supună, doresc pur și simplu să trăiască așa cum au chef. Ei sunt degenerați lipsiți de griji, ei sunt categoria ce va fi distrusă. Cei care caută să-L cunoască pe Dumnezeu sunt în stare să-și lase deoparte dorințele, sunt dispuși să se supună suveranității și aranjamentelor lui Dumnezeu; ei încearcă să fie genul de oameni care se supun autorității lui Dumnezeu și să-I îndeplinească dorințele lui Dumnezeu. Asemenea oameni trăiesc în lumină, trăiesc în mijlocul binecuvântărilor lui Dumnezeu; ei vor fi cu siguranță lăudați de către Dumnezeu. Orice ar fi, opțiunea omenească este inutilă, oamenii nu au nimic de spus în privința duratei lucrării lui Dumnezeu. Este mai bine ca oamenii să se pună la mila lui Dumnezeu, să se supună suveranității Lui. Dacă nu te pui la mila Lui, ce poți să faci? Va suferi Dumnezeu o pierdere? Dacă nu te pui la mila Lui, dacă încerci să preiei controlul, faci o alegere prostească și ești singurul care va suferi o pierdere în cele din urmă. Numai dacă oamenii colaborează cu Dumnezeu cât mai curând posibil; numai dacă se grăbesc să-I accepte orchestrațiile, să-I cunoască autoritatea și să înțeleagă tot ceea ce a făcut El pentru ei vor avea speranță, viețile lor nu vor fi trăite în zadar, vor obține mântuirea.

din „Cuvântul Se arată în trup”

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.

Conținut similar