Numai cei care se supun suveranității Creatorului pot atinge adevărata libertate

Pentru că oamenii nu recunosc orchestrațiile lui Dumnezeu și suveranitatea lui Dumnezeu, ei înfruntă întotdeauna sfidător destinul, cu o atitudine rebelă și vor mereu să arunce la o parte autoritatea și suveranitatea lui Dumnezeu și lucrurile pe care le-a pregătit soarta, sperând în zadar să-și schimbe circumstanțele actuale și să-și modifice destinul. Dar ei nu pot reuși niciodată, sunt împiedicați la fiecare pas. Această luptă, care are loc adânc în sufletul cuiva, este dureroasă; durerea este imposibil de uitat și, în același timp, îi irosește viața acestei persoane. Care este cauza acestei dureri? Este din cauza suveranității lui Dumnezeu sau pentru că o persoană s-a născut fără noroc? Evident, niciuna din acestea nu este adevărată. La bază, este din cauza cărărilor pe care apucă oamenii, a felurilor în care oamenii aleg să-și trăiască viața. Unii oameni s-ar putea să nu fi realizat aceste lucruri. Dar când cunoști cu adevărat, când ai ajuns cu adevărat să recunoști că Dumnezeu deține suveranitatea asupra destinului omenesc, când ai înțeles cu adevărat că tot ceea Dumnezeu a planificat și hotărât pentru tine este un mare avantaj și este o mare protecție, atunci simți că durerea ta se calmează treptat și devii cu totul relaxat, liber, eliberat. Judecând după starea majorității oamenilor, cu toate că la nivel subiectiv ei nu doresc să continue să trăiască așa cum o făceau înainte, cu toate că vor alinarea durerii, în mod obiectiv, ei nu pot cu adevărat să dea piept cu valoarea practică și sensul suveranității Creatorului asupra destinului omenesc, nu pot recunoaște și nu se pot supune cu adevărat suveranității Creatorului, cu atât mai puțin să știe cum să caute și să accepte orchestrațiile și aranjamentele Creatorului. Așadar, dacă oamenii nu pot recunoaște cu adevărat faptul că Creatorul deține suveranitatea asupra destinului omenesc și asupra tuturor lucrurilor omenești, dacă nu se pot supune cu adevărat dominației Creatorului, atunci le va fi dificil să nu fie conduși și împiedicați de ideea că „soarta cuiva este în propriile sale mâini,” le va fi dificil să se scuture de durerea luptei lor intense împotriva destinului și a autorității Creatorului și, inutil de menționat, le va fi de asemenea greu să devină cu adevărat eliberați și liberi, să devină oameni care Îl venerează pe Dumnezeu. Există o cale, cea mai simplă, ca o persoană să se elibereze din această stare: să-și ia adio de la stilul său de viață anterior, să spună adio scopurilor sale anterioare în viață, să-și rezume și analizeze stilul de viață, filosofia, căutările, dorințele și idealurile anterioare și apoi să le compare cu voința lui Dumnezeu și cerințele Lui față de om și să vadă dacă vreuna dintre acestea se potrivește cu voința și cerințele lui Dumnezeu, dacă vreuna dintre ele oferă valorile corecte ale vieții, duce la înțelegerea mai profundă a adevărului și permite persoanei să trăiască cu umanitate și înfățișare omenească. Când investighezi în mod repetat și despici cu atenție diferitele scopuri în viață pe care le urmăresc oamenii și diferitele lor moduri de a trăi, vei descoperi că niciunul dintre ele nu se potrivește cu intenția originară a Creatorului atunci când El a creat omenirea. Toate acestea îi îndepărtează pe oameni de suveranitatea și grija Creatorului; toate sunt gropi în care cade omenirea și care îi duc pe oameni spre iad. După ce recunoști acest lucru, sarcina ta este să-ți lași deoparte vechile perspective asupra vieții, să stai departe de diferitele capcane, să-L lași pe Dumnezeu să-Și asume răspunderea asupra vieții tale și să facă aranjamente pentru tine, să încerci doar să te supui orchestrațiilor și călăuzirii lui Dumnezeu, să nu ai vreo alternativă și să devii o persoană care Îl venerează pe Dumnezeu. Sună ușor, dar este un lucru greu de făcut. Unii oameni pot îndura durerea acestui lucru, alții nu pot. Unii sunt dispuși să se supună, alții nu sunt dispuși. Celor care nu sunt dispuși le lipsește dorința și hotărârea de a face acest lucru; sunt în mod evident conștienți de suveranitatea lui Dumnezeu, știu foarte clar că Dumnezeu este cel care planifică și rânduiește soarta omenească, și totuși ei încă se zbat și se luptă, încă nu sunt resemnați să-și lase destinele în palma lui Dumnezeu și să supună suveranității lui Dumnezeu și, mai mult chiar, sunt deranjați de orchestrațiile și aranjamentele lui Dumnezeu. Așa că vor exista mereu oameni care vor să vadă cu ochii lor de ce sunt capabili; ei vor să-și modifice destinul cu propriile lor mâini sau să obțină fericirea prin propria lor putere, să vadă dacă pot trece peste limitele autorității lui Dumnezeu și dacă se pot ridica deasupra suveranității lui Dumnezeu. Mâhnirea omului nu este faptul că omul caută o viață fericită, că urmărește faima și averea și că se luptă împotriva propriului destin prin ceață, ci faptul că, după ce a văzut existența Creatorului, după ce a aflat faptul că Creatorul deține suveranitatea asupra destinului omenesc, tot nu-și poate îndrepta căile, nu-și poate trage picioarele afară din mâl, ci își împietrește inima și persistă în greșelile lui. Ar prefera mai degrabă să se zvârcolească în noroi în continuare, luptând cu încăpățânare împotriva suveranității Creatorului, opunându-i rezistență până la capăt, fără cea mai mică fărâmă de pocăință, și doar când zace zdrobit și însângerat se hotărăște în sfârșit să renunțe și să se întoarcă. Aceasta este adevărata durere a omenirii. Așa că spun, cei care aleg să se supună sunt înțelepți, iar cei care aleg să evadeze sunt îndărătnici.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul (III)”