Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu: Cunoscându-L pe Dumnezeu | Fragmentul 127

Credința în destin nu este un substitut al cunoașterii suveranității Creatorului

După ce L-ați urmat atâția ani pe Dumnezeu, există vreo diferență substanțială între cunoașterea voastră despre destin și aceea a oamenilor lumești? Ați înțeles cu adevărat predestinarea Creatorului și ați ajuns cu adevărat să cunoașteți suveranitatea Creatorului? Unii oameni au o înțelegere profundă, interiorizată a expresiei „asta-i soarta”, totuși ei nu cred nici în cea mai mică măsură în suveranitatea lui Dumnezeu, nu cred că soarta omenească este aranjată și orchestrată de Dumnezeu și nu sunt dispuși să se supună suveranității lui Dumnezeu. Asemenea oameni sunt ca și naufragiați în ocean, aruncați încoace și încolo de valuri, plutind odată cu curentul, fără altă opțiune decât aceea de a aștepta pasiv și a se resemna în fața sorții. Totuși, ei nu recunosc faptul că soarta omenească este supusă suveranității lui Dumnezeu; ei nu pot ajunge să cunoască suveranitatea lui Dumnezeu din proprie inițiativă și, astfel, să obțină cunoașterea autorității lui Dumnezeu, să se supună orchestrațiilor și aranjamentelor lui Dumnezeu, să înceteze să mai opună rezistență destinului și să trăiască în grija, protecția și călăuzirea lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, acceptarea sorții nu este același lucru cu supunerea față de suveranitatea Creatorului; credința în destin nu înseamnă că o persoană acceptă, recunoaște și cunoaște suveranitatea Creatorului; credința în destin este doar recunoașterea acestui fapt și a acestui fenomen extern, ceea ce este diferit de a ști cum Creatorul stăpânește destinul omenirii, de a recunoaște că Creatorul este sursa dominației asupra destinelor tuturor lucrurilor și, mai mult, de a se supune orchestrațiilor și aranjamentelor Creatorului pentru soarta omenirii. Dacă o persoană crede numai în destin – chiar are sentimente puternice în această privință – dar nu este prin aceasta capabilă să cunoască, recunoască, să se supună și să accepte suveranitatea Creatorului asupra destinului omenirii, atunci viața sa va fi, cu toate acestea, o tragedie, o viață trăită în zadar, un vid; acea persoană va fi în continuare incapabilă să devină supusă dominației Creatorului, să devină o ființă umană creată în adevăratul sens al cuvântului și să se bucure de aprobarea Creatorului. O persoană care cunoaște și experimentează cu adevărat suveranitatea Creatorului ar trebui să fie într-o stare activă, nu într-una pasivă și neajutorată. Acceptând în același timp că toate lucrurile sunt predestinate, acea persoană ar trebui să dețină o definiție corectă a vieții și a destinului: faptul că fiecare viață este supusă suveranității Creatorului. Când cineva privește în urmă la drumul pe care a umblat, când cineva își reamintește fiecare fază a călătoriei sale, acea persoană vede că la fiecare pas, indiferent dacă drumul său a fost anevoios sau lin, Dumnezeu i-a călăuzit calea, planificând-o. Ceea ce a condus, pe neștiute, acea persoană până astăzi au fost aranjamentele meticuloase ale lui Dumnezeu, planificarea Lui atentă. Să fii capabil să accepți suveranitatea Creatorului, să-I primești mântuirea – ce mare noroc este acesta! Dacă atitudinea unei persoane față de soartă este pasivă, aceasta dovedește că această persoană opune rezistență la tot ceea ce a aranjat Dumnezeu pentru ea, faptul că nu are o atitudine supusă. Dacă atitudinea unei persoane față de suveranitatea lui Dumnezeu asupra destinului omenesc este activă, atunci când acea persoană privește înapoi la călătoria sa, când ajunge cu adevărat să dea piept cu suveranitatea lui Dumnezeu, acea persoană va dori cu mai multă sinceritate să se supună tuturor lucrurilor pe care le-a aranjat Dumnezeu, va avea mai multă hotărâre și încredere să-L lase pe Dumnezeu să-i orchestreze soarta, să înceteze să se mai răzvrătească împotriva lui Dumnezeu. Pentru că cineva vede că atunci când nu înțelege soarta, când nu înțelege suveranitatea lui Dumnezeu, când merge de bunăvoie bâjbâind înainte, șovăind și clătinându-se prin ceață, călătoria este prea dificilă, prea sfâșietoare. Deci, când oamenii recunosc suveranitatea lui Dumnezeu asupra destinului omenesc, cei deștepți aleg să îl cunoască și să îl accepte, să spună adio zilelor dureroase când încercau să-și construiască o viață bună cu propriile lor mâini, în loc să continue să se lupte împotriva sorții și să-și urmărească așa-zisele lor scopuri în viață în felul lor. Când o persoană nu are Dumnezeu, când nu-L poate vedea, când nu poate recunoaște limpede suveranitatea lui Dumnezeu, fiecare zi este lipsită de sens, lipsită de valoare, nefericită. Oriunde ar fi, orice meserie ar avea, mijloacele de trai și urmărirea propriilor țeluri ale acelei persoane nu-i aduc decât durere nesfârșită și suferință imposibil de alinat, în așa fel încât nu poate suporta să privească înapoi. Numai când cineva acceptă suveranitatea Creatorului, se supune orchestrațiilor și aranjamentelor Lui și caută viața omenească adevărată, acea persoană se va elibera treptat de toată durerea și suferința, se va scutura de toată deșertăciunea vieții.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul (III)”

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar

Contactează-ne pe Messenger