Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu: Dezvăluirea corupției omului | Fragmentul 306

Am exprimat atât de multe cuvinte și, de asemenea, Mi-am exprimat voința și firea, însă chiar și așa oamenii sunt în continuare incapabili să Mă cunoască și să creadă în Mine. Sau, se poate spune că sunt în continuare nepregătiți să se supună Mie. Cei care trăiesc în Biblie, cei care trăiesc în mijlocul legii, cei care trăiesc pe cruce, cei care trăiesc după doctrină, sau cei care trăiesc în lucrarea pe care o fac Eu astăzi – cine dintre aceștia este compatibil cu Mine? Nu vă gândiți decât să primiți binecuvântări și răsplăți și nu ați stat niciodată să vă gândiți cum să fiți compatibili cu Mine, sau cum să preveniți să ajungeți în dușmănie cu Mine. Sunt atât de dezamăgit de voi, fiindcă v-am dat atât de multe, dar am primit atât de puțin de la voi. Viclenia, aroganța, lăcomia voastră, dorințele voastre extravagante, trădarea voastră, neascultarea voastră – care dintre acestea ar putea scăpa atenției Mele? Vă târguiți cu Mine, Mă înșelați, Mă insultați, Mă amăgiți, Îmi pretindeți lucruri, smulgeți sacrificii de la Mine – cum ar putea această pornire spre rele să ocolească pedeapsa Mea? Nemernicia voastră este mărturia dușmăniei voastre față de Mine și este mărturia incompatibilității voastre cu Mine. Fiecare dintre voi crede că este atât de compatibil cu Mine, dar dacă așa stau lucrurile, atunci cui i se aplică aceste dovezi de netăgăduit? Credeți despre voi că posedați cea mai mare sinceritate și loialitate față de Mine. Credeți că sunteți atât de buni la inimă, atât de milostivi și că Mi-ați dedicat atât de multe. Credeți că ați făcut destule pentru Mine. Dar v-ați comparat vreodată aceste convingeri cu felul în care vă comportați de fapt? Eu vă spun că sunteți cât se poate de aroganți, cât se poate de lacomi, cât se poate de superficiali; vicleșugurile cu care voiți să Mă păcăliți sunt cât se poate de iscusite și aveți din belșug intenții și metode demne de dispreț. Loialitatea voastră este prea puțină, seriozitatea voastră este prea neînsemnată, iar conștiința voastră are lipsuri încă și mai mari. În inimile voastre este prea multă răutate și nimeni nu este ferit de ea, nici chiar Eu. Mă ignorați de dragul copiilor voștri, ori al soțului, ori din propriul instinct de conservare. În loc să Mă iubiți pe Mine, vă iubiți familia, copiii, statutul, viitorul și propria satisfacție. Oare v-ați gândit vreodată la Mine atunci când vorbeați sau acționați? Când este frig afară, gândurile voastre se îndreaptă spre copiii voștri, spre soțul sau soția voastră, ori spre părinți. Nici când este cald afară nu am loc în gândurile voastre. Când îți îndeplinești sarcinile, te gândești la propriile interese, la siguranța personală, la membrii familiei tale. Ce ai făcut tu vreodată pentru Mine? Când te-ai gândit tu vreodată la Mine? Când te­­-ai devotat tu vreodată Mie și lucrării Mele, cu orice preț? Unde este dovada compatibilității tale cu Mine? Unde este realitatea loialității tale față de Mine? Unde este realitatea ascultării tale față de Mine? Când au avut intențiile tale față de Mine alt scop decât obținerea binecuvântării Mele? Mă înșelați și Mă amăgiți, vă jucați cu adevărul, ascundeți existența adevărului și trădați substanța adevărului. Vă puneți într-o asemenea dușmănie față de Mine, încât ce vă așteaptă în viitor? Nu faceți decât să căutați compatibilitate cu un Dumnezeu neclar și să căutați o credință vagă, însă nu sunteți compatibili cu Hristos. Oare răutatea voastră nu va primi aceeași răsplată ca și cea meritată de cei neleguiți? În acel moment, vă veți da seama că niciun om care este incompatibil cu Hristos nu poate scăpa de ziua mâniei și veți descoperi ce fel de răsplată le va fi dată celor care sunt în dușmănie cu Hristos. Când va veni acea zi, visul vostru de a fi binecuvântați pentru credința voastră în Dumnezeu și de a fi primiți în rai se va spulbera cu totul. Însă, altfel stau lucrurile pentru cei care sunt compatibili cu Hristos. Chiar dacă au pierdut atât de mult, chiar dacă au suferit multe greutăți, ei vor primi întreaga moștenire pe care am să o încredințez omenirii. În cele din urmă, veți înțelege că numai Eu sunt Dumnezeul dreptății și că numai Eu pot duce omenirea către minunata sa destinație.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Trebuie să cauți calea compatibilității cu Hristos”

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar

Contactează-ne pe Messenger