Pentru a crede în Dumnezeu și a merge pe calea cea dreaptă în viață, trebuie cel puțin să trăiești cu demnitate și asemănare umană, trebuie să fii vrednic de încrederea oamenilor și să fii privit drept valoros; oamenii trebuie să simtă că există substanță în caracterul și integritatea ta, că duci la bun sfârșit tot ce spui și că te ții de cuvânt. Așa trebuie să te aprecieze oamenii: ar trebui să spună că sigur îți vei onora cuvântul, că vei face cu siguranță ceea ce ai promis, că sigur vei duce la bun sfârșit ceea ce ți-a fost încredințat, conștiincios și din toată inima și spre deplina satisfacție a persoanei care ți-a încredințat sarcina. Nu e aceasta o persoană de cuvânt? Oare astfel de oameni nu trăiesc cu demnitate? (Ba da.) Există unii oameni cărora nimeni nu îndrăznește niciodată să le încredințeze nimic. Chiar și atunci când alții le încredințează lucruri, este din cauză că nu pot găsi pe cineva mai potrivit și că ei sunt singura opțiune și cineva tot trebuie să fie desemnat să-i supravegheze. Ce fel de persoane sunt acestea? Sunt persoane care au demnitate? (Nu.) Trebuie să analizezi și să examinezi tot ce spun, trebuie să critici acel lucru și trebuie să dai atenție tonului lor și să cauți confirmare și verificare de la oamenii din jurul tău. Când fac o anumită afirmație sau vorbesc despre ceva, nivelul la care te poți baza pe ei este aproape zero. Lucrul despre care vorbesc s-ar putea să existe, dar ei fie îl vor exagera, fie îl vor minimaliza, sau s-ar putea să nu existe deloc, iar ei doar îl născocesc. De ce născocesc lucruri? Pentru că vor să-i înșele pe oameni, să-i facă să-i vadă ca fiind sclipitori și capabili; acesta este scopul lor. Oare altor oameni le plac astfel de indivizi? (Nu.) Cât de mult îi antipatizează? Oamenii detestă și desconsideră astfel de indivizi – și chiar ar putea considera că ar fi fost mai bine să nu-i fi întâlnit niciodată. Când oamenii sunt cu astfel de indivizi, nu au încredere în nimic din ceea ce spun sau nu iau nimic în serios; doar conversează și fac lucrurile automat, vorbind cu lejeritate despre niște chestiuni externe. Chiar și atunci când acești indivizi spun adevărul, alți oameni nu au încredere în ei. Astfel de persoane sunt complet lipsite de valoare și josnice; nimeni nu consideră că au valoare. Când comportamentul unei persoane a ajuns în acest punct, mai are ea demnitate? (Nu.) Nimeni nu-i încredințează nimic, nimeni nu-și deschide inima față de ea, nimeni nu crede ceea ce spune; alți oameni doar ascultă și nimic mai mult. Când acești indivizi spun: „De data asta, spun adevărul”, nimeni nu-i crede sau nu le dă nicio atenție, chiar dacă ceea ce spun este adevărat. Când spun: „Nu tot ce zic e fals, nu-i așa?”, oamenii răspund: „Nu am chef să analizez dacă ceea ce ai spus este adevărat sau fals. Este epuizant să te ascult vorbind; trebuie să-ți analizez și să-ți examinez motivele și intențiile și, pur și simplu, este prea mare bătaie de cap. Aș putea folosi timpul pe care l-am petrecut făcând asta pentru a chibzui la un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu sau a învăța să cânt un imn și chiar aș câștiga anumite beneficii făcând aceste lucruri. Nu pot câștiga absolut nimic dacă vorbesc cu tine. Niciun cuvânt pe care-l spui nu este sincer, iar eu nu vreau să am nimic de-a face cu tine.” În acest fel, abandonează astfel de oameni. În prezent, îi vei auzi adesea pe non-credincioși spunând: „Vrei să auzi adevărul sau ai prefera să auzi o minciună?” Nimeni nu vrea să audă minciuni. Așadar, cei care spun mereu minciuni și ocolesc adevărul sunt cei mai josnici oameni; sunt lipsiți de valoare. Nimeni nu vrea să le dea nicio atenție, nimeni nu vrea să se asocieze cu ei, cu atât mai puțin să li se destăinuie sau să fie prieten cu ei. Au astfel de oameni caracter sau demnitate? (Nu.) Toți cei care întâlnesc astfel de oameni îi vor detesta; nu sunt deloc vrednici de încredere în cuvintele, acțiunile, caracterul și integritatea lor – astfel de indivizi sunt complet lipsiți de substanță. Oare oamenii i-ar plăcea și respecta, dacă ar fi înzestrați și talentați? (Nu.) Așadar, de ce au nevoie oamenii ca să se înțeleagă unii cu ceilalți? Au nevoie de caracter, integritate, demnitate și să fie oameni cărora ceilalți să li se poată destăinui. Oamenii cu demnitate au cu toții puțină personalitate, uneori nu se înțeleg cu alții, dar sunt onești și nu există falsitate sau tertipuri în ei. În final, ceilalți îi stimează mult, pentru că sunt capabili să practice adevărul, sunt onești, au demnitate, integritate și caracter, nu profită niciodată de alții, îi ajută pe oameni când aceștia au necazuri, îi tratează pe oameni cu rațiune și conștiință și nu îi judecă pripit niciodată. Când evaluează alți oameni sau discută despre ei, tot ce spun acești indivizi este corect, spun ceea ce știu și nu trăncănesc despre ceea ce nu știu, nu înfloresc, iar cuvintele lor pot servi drept dovadă sau referință. Când vorbesc și acționează, oamenii care au integritate sunt destul de practici și demni de încredere. Nimeni nu-i consideră valoroși pe cei lipsiți de integritate, nimeni nu dă nicio atenție lucrurilor pe care le spun sau le fac sau nu le tratează cuvintele și acțiunile ca fiind importante și nimeni nu are încredere în ei. Asta pentru că spun prea multe minciuni și prea puține cuvinte oneste, pentru că le lipsește sinceritatea când interacționează cu semenii lor sau fac ceva pentru ei, încearcă să păcălească și să amăgească pe toată lumea și nimeni nu îi place. Ați găsit pe cineva care, în ochii voștri, să fie demn de încredere? Voi vă considerați vrednici de încrederea altor oameni? Pot alți oameni să aibă încredere în voi? Dacă te întreabă cineva despre situația altei persoane, nu ar trebui să apreciezi și să judeci acea persoană după voia ta, cuvintele tale trebuie să fie obiective, precise și în concordanță cu faptele. Ar trebui să vorbești despre lucrurile pe care le înțelegi și să nu vorbești despre cele pe care nu le pătrunzi. Trebuie să fii drept și corect față de acea persoană. Acesta este modul responsabil de a acționa. Dacă ai observat doar un fenomen de suprafață și ceea ce vrei să spui este doar judecata ta despre acea persoană, atunci nu trebuie să dai un verdict, orbește, cu privire la persoana aceea și cu siguranță nu trebuie să o judeci. Trebuie să începi cu: „Asta este doar judecata mea” sau „Asta este doar ceea ce simt eu”. Astfel, cuvintele tale vor fi destul de obiective și, după ce va auzi ce ai spus, cealaltă persoană va fi capabilă să simtă onestitatea cuvintelor tale și atitudinea ta corectă și va fi capabilă să aibă încredere în tine. Sunteți siguri că puteți realiza acest lucru? (Nu.) Asta dovedește că nu sunteți suficient de onești față de alții și că vă lipsesc sinceritatea și o atitudine onestă în felul în care vă comportați și vă ocupați de treburile voastre. Să spunem că cineva te întreabă: „Am încredere în tine. Ce părere ai despre acea persoană?”, iar tu răspunzi: „Este în regulă.” Te întreabă: „Poți să-mi dai mai multe detalii?”, iar tu spui: „Este bine-crescută, este dispusă să plătească un preț când își îndeplinește datoria și se înțelege cu oamenii.” Există vreo dovadă concretă pentru oricare dintre aceste trei afirmații? Sunt ele suficiente pentru a servi drept dovadă a caracterului acelei persoane? Nu. Ești vrednic de încredere? (Nu.) Niciuna dintre aceste trei afirmații nu include niciun detaliu, sunt doar cuvinte generale, seci și superficiale. Dacă abia ai fi întâlnit acea persoană și ai spune că este în regulă, pe baza aparențelor, atunci ar fi normal, dar tu ai interacționat cu ea ceva vreme și ar fi trebuit să fii capabil să descoperi câteva probleme substanțiale la ea. Oamenii vor să audă care sunt evaluarea și părerea ta despre acea persoană, în adâncul inimii tale, dar tu nu spui nimic real sau critic sau esențial, așa că oamenii nu vor avea încredere în tine și nu vor mai vrea să interacționeze cu tine.

Când interacționezi cu frații și surorile, trebuie să-ți deschizi inima față de ei și să li te destăinui, pentru ca asta să-ți fie de folos. Când îți îndeplinești datoria, este și mai important să-ți deschizi inima și să te destăinui oamenilor; doar atunci veți lucra bine împreună. Însă, dacă cineva nu-și deschide inima față de tine, dacă nu este o persoană care acceptă adevărul, dacă, în schimb, este o persoană foarte înșelătoare, atunci ar fi o nesăbuință să-ți deschizi inima față de ea, iar dacă o faci, asta ar putea duce cu ușurință la necazuri. Ar trebui să existe principii în felul în care interacționezi cu frații și cu surorile; ar trebui să-ți deschizi inima și să te destăinui numai oamenilor care cred cu adevărat în Dumnezeu și sunt capabili să accepte adevărul. Dacă îți deschizi inima față de oameni răi și de neîncrezători, atunci ești nesăbuit și ignorant și îți lipsește înțelepciunea. Trebuie să-ți deschizi inima numai față de frați și de surori, care cred cu adevărat în Dumnezeu și sunt capabili să accepte adevărul. Oamenii înșelători, cei confuzi, cei răi și neîncrezători – oamenii care nu acceptă deloc adevărul – nu sunt frați și surori; orice ai face, să nu-ți deschizi inima față de ei. Dacă faci asta, este ca și cum ți-ai deschide inima față de diavoli și, în cele din urmă, este posibil să cazi pradă comploturilor și capcanelor lor. Printre conducători și lucrători, există conducători falși și lucrători falși și, printre credincioși, există credincioși falși și neîncrezători. Niciunul dintre acești oameni nu este un frate sau o soră, așa că, orice ai face, nu-i trata ca și cum ar fi. Numai cei buni la inimă, care iubesc adevărul, care îl pot accepta și pune în practică, sunt frați și surori și, când interacționezi cu acești frați și aceste surori adevărate, trebuie să-ți deschizi inima față de ei, trebuie pur și simplu să li te destăinui și numai atunci va fi posibil să vă iubiți unul pe celălalt și să cooperați armonios în timp ce vă îndepliniți bine îndatoririle. Uneori, când doi oameni interacționează, personalitățile lor se ciocnesc sau mediile familiale, trecutul și condițiile lor economice nu se potrivesc. Totuși, dacă acei doi oameni își pot deschide inima unul față de celălalt și pot să fie complet deschiși în legătură cu problemele lor și să comunice fără minciuni sau înșelătorie și sunt capabili să-și arate inimile unul celuilalt, atunci, în felul acesta, vor putea să devină prieteni adevărați, ceea ce înseamnă să devină prieteni intimi. Poate că, atunci când celălalt va avea o dificultate, te va căuta pe tine și pe nimeni altcineva și va avea încredere doar în tine să îl ajuți. Chiar dacă îl vei certa, nu-ți va răspunde, pentru că știe că ești o persoană onestă, cu o inimă sinceră. Are încredere în tine, așa că, orice faci și oricum îl tratezi, va fi capabil să înțeleagă. Puteți fi astfel de oameni? Sunteți astfel de oameni? Dacă nu, atunci nu sunteți oameni onești. Când interacționezi cu alții, mai întâi, trebuie să-i faci să-ți perceapă adevărata inimă și sinceritate. Dacă, atunci când vorbește, și lucrează împreună cu alții și intră în contact cu aceștia, cuvintele unei persoane sunt superficiale, grandilocvente, amabilități, lingușeli, iresponsabile și imaginare sau dacă vorbește doar pentru a căuta favorurile altora, atunci cuvintelor sale le lipsește toată credibilitatea și ea nu este deloc sinceră. Acesta este modul în care interacționează cu alții, indiferent cine sunt acești alții. O astfel de persoană nu are o inimă onestă. Aceasta nu este o persoană onestă. Să spunem că o persoană se află într-o stare negativă și îți spune sincer: „Spune-mi mai exact de ce sunt atât de negativ. Pur și simplu nu-mi pot da seama!” Și să presupunem că, de fapt, îi înțelegi problema în inima ta, dar nu îi spui, zicându-i în schimb: „Nu-i nimic. Nu ești negativ; și eu devin negativ.” Aceste cuvinte sunt o mare consolare pentru acea persoană, dar atitudinea ta nu este sinceră. Ești superficial față de ea; pentru a o face să se simtă mai confortabil și consolată, te-ai abținut să-i vorbești. Nu o ajuți sincer și nu-i spui clar ce problemă are, astfel încât să-și poată abandona negativitatea. Nu ai făcut ce ar face o persoană onestă. Doar pentru dragul de a încerca s-o consolezi și pentru a te asigura că nu apare nicio înstrăinare sau niciun conflict între voi, ai fost superficial cu ea – și asta nu este ceea ce înseamnă să fii o persoană onestă. Așadar, pentru a fi persoană onestă, ce ar trebui să faci când întâlnești acest tip de situație? Trebuie să-i spui ce ai văzut și ce ai identificat: „Îți voi spune ce am văzut și ce am experimentat. Tu decizi dacă vorbele mele sunt corecte sau greșite. Dacă sunt greșite, nu trebuie să le accepți. Dacă sunt corecte, sper că le vei accepta. Dacă spun ceva ce nu-ți e ușor să auzi și te rănește, sper să poți accepta acest lucru de la Dumnezeu. Intenția și scopul meu este să te ajut. Văd clar problema: din cauză că simți că ai fost umilit și nimeni nu-ți alimentează egoul și crezi că toți ceilalți te desconsideră, că ești atacat și că nu ai fost niciodată atât de neîndreptățit, nu poți accepta acest lucru și devii negativ. Tu ce crezi – chiar asta se întâmplă?” Și, auzind acestea, simte că așa stau lucrurile. Asta este ceea ce ai de fapt în inimă, dar, dacă nu ești o persoană onestă, nu o vei spune. Vei spune: „Și eu devin negativ deseori” și, când cealaltă persoană aude că toți devin negativi, consideră că este normal ca ea să se simtă așa și, în cele din urmă, nu-și abandonează negativitatea. Dacă ești o persoană onestă și o ajuți cu o atitudine și o inimă onestă, o poți ajuta să înțeleagă adevărul și să-și abandoneze negativitatea.

Practicarea onestității acoperă multe aspecte. Cu alte cuvinte, standardul de sinceritate nu este atins doar printr-o singură privință; trebuie să fii la nivelul standardului în multe privințe înainte de a putea fi sincer. Unii oameni cred mereu că nu trebuie decât să reușească să nu mintă pentru a fi sinceri. Este corect acest punct de vedere? A fi sincer implică doar a nu minți? Nu – se referă și la alte câteva aspecte. În primul rând, indiferent cu ce te confrunți, fie că este ceva ce ai văzut cu ochii tăi sau ceva ce ți-a spus altcineva, fie că este vorba de a interacționa cu oamenii sau de a rezolva o problemă, fie că este datoria pe care se cuvine să o îndeplinești sau ceva ce Dumnezeu ți-a încredințat, tu trebuie mereu să abordezi aceste lucruri cu o inimă sinceră. Cum ar trebui să practici abordarea lucrurilor cu o inimă onestă? Spune ce crezi și vorbește onest; nu rosti vorbe goale, pompoase sau care sună plăcut, nu spune lucruri false, flatante sau ipocrite, ci rostește cuvintele care sunt în inima ta. Asta înseamnă a fi o persoană onestă. A exprima gândurile și părerile adevărate care sunt în inima ta – asta este ceea ce oamenii onești trebuie să facă. Dacă nu spui niciodată ceea ce gândești, iar cuvintele putrezesc în inima ta și ceea ce spui este întotdeauna în contradicție cu ceea ce gândești, asta nu este ceea ce face o persoană cinstită. De exemplu, să presupunem că nu îți îndeplinești bine datoria și, atunci când oamenii te întreabă ce se întâmplă, tu spui: „Vreau să-mi fac bine datoria, dar din diverse motive, nu am făcut-o.” De fapt, știi în inima ta că nu ai fost sârguincios, dar nu spui adevărul. În schimb, găsești tot felul de motive, justificări și scuze pentru a acoperi faptele și pentru a evita responsabilitatea. Oare asta face un om cinstit? (Nu.) Păcălești oamenii și faci lucrurile de mântuială spunând aceste lucruri. Însă esența a ceea ce este în interiorul tău, a intențiilor din tine, este o fire coruptă. Dacă nu poți să scoți la iveală aceste lucruri și intenții din tine și să le diseci, atunci ele nu pot fi purificate – și aceasta nu este o chestiune minoră! Trebuie să vorbești sincer: „Am amânat puțin îndeplinirea datoriei mele. Am fost superficial și neatent. Când sunt într-o dispoziție bună, pot depune puțin efort. Când sunt într-o dispoziție proastă, lenevesc și nu vreau să depun efort și râvnesc la confortul trupului. Prin urmare, încercările mele de a-mi face datoria sunt ineficiente. Situația s-a schimbat în ultimele zile și încerc să dau totul, să-mi îmbunătățesc eficiența și să-mi îndeplinesc bine datoria.” Asta înseamnă a vorbi din inimă. Celălalt mod de a vorbi nu era din inimă. Din cauza fricii tale de a fi emondat, de oameni care îți descoperă problemele și de oameni care te trag la răspundere, ai găsit tot felul de motive, justificări și scuze pentru a acoperi faptele, mai întâi făcându-i pe ceilalți să nu mai vorbească despre situație, apoi pasând responsabilitatea, pentru a evita să fii emondat. Aceasta este sursa minciunilor tale. Indiferent cât de mult vorbesc mincinoșii, o parte din ceea ce spun ei este cu siguranță adevăr și realitate. Dar unele lucruri cheie pe care le spun vor conține un pic de falsitate și un pic din motivația lor. Prin urmare, este foarte important să discernem și să diferențiem ceea ce este adevărat și ceea ce este fals. Totuși, acest lucru nu este ușor de făcut. O parte din ceea ce spun ei va fi pătată și înfrumusețată, unele dintre lucrurile pe care le spun vor fi în concordanță cu faptele, iar altele vor contrazice faptele; cu realitatea și ficțiunea astfel încurcate, este greu să distingem ceea ce este adevărat de ceea ce este fals. Acesta este cel mai înșelător tip de persoană și cel mai greu de identificat. Dacă nu poate să accepte adevărul sau să practice onestitatea, cu siguranță va fi eliminată. Atunci, care este calea pe care ar trebui să o aleagă oamenii? Care este calea de a practica onestitatea? Voi ar trebui să învățați să spuneți adevărul și să fiți capabili să aveți părtășie deschisă despre stările și problemele voastre reale. Acesta este modul în care practică oamenii cinstiți și o astfel de practicare este corectă. Oamenii care au conștiință și rațiune sunt cu toții dispuși să se străduiască să fie onești. Numai oamenii onești se simt cu adevărat bucuroși și în largul lor. Oamenii se pot bucura de fericire reală numai dacă practică adevărul ca să ajungă la supunerea față de Dumnezeu.

Când oamenii experimentează cum să fie onești, apar multe probleme practice. Uneori, ei vorbesc fără să gândească, greșesc pe moment și spun o minciună pentru că sunt stăpâniți de un motiv sau de o țintă greșită, sau de vanitate și mândrie și, drept urmare, trebuie să continue să spună tot mai multe minciuni ca să acopere asta. În final, nu se simt în largul lor în inimile lor, dar nu pot să retragă acele minciuni, le lipsește curajul de a-și îndrepta greșelile, de a recunoaște că au spus minciuni și, în felul acesta, greșelile lor continuă la nesfârșit. După aceea, își simt mereu inima grea; vor mereu să găsească o ocazie de a spune adevărul, de a-și recunoaște greșeala și de a se căi, dar nu pun niciodată asta în practică; în cele din urmă, se gândesc mai bine și își spun: „Mă voi revanșa când îmi voi face datoria în viitor.” Întotdeauna spun că se vor revanșa, dar nu o fac niciodată. Nu este la fel de simplu ca a te scuza după ce spui o minciună. Poți să te revanșezi pentru răul și consecințele faptului că ai mințit și ai fost înșelător? Dacă, în timp ce te urăști puternic, ești capabil să practici pocăința și să nu mai faci niciodată un astfel de lucru, atunci, ceea ce ai făcut poate fi scuzat și poți să primești îngăduința și mila lui Dumnezeu. Dacă rostești cuvinte mieroase și spui că te vei revanșa pentru minciunile tale în viitor, dar nu te căiești cu adevărat și, ulterior, continui să minți și să fii înșelător – dacă refuzi cu încăpățânare să te pocăiești sigur vei fi eliminat. Acest lucru ar trebui recunoscut de oamenii care au conștiință și rațiune. După ce spui minciuni și ești înșelător, nu ajunge doar să te gândești să îndrepți lucrurile; ceea ce contează cel mai mult este că trebuie să te pocăiești cu adevărat. Dacă vrei să fii onest, atunci trebuie să rezolvi problema minciunii și a înșelăciunii. Trebuie să spui adevărul și să faci lucruri practice. Uneori, când spui adevărul, vei pierde respectul celorlalți și vei fi emondat, dar vei practica adevărul și va merita să I te supui lui Dumnezeu și să-L mulțumești în acea situație, iar asta îți va aduce mângâiere. În orice caz, vei fi capabil, în cele din urmă, să practici onestitatea, vei fi capabil, în sfârșit, să spui ce simți, fără să încerci să te aperi sau să te justifici, iar asta înseamnă să evoluezi cu adevărat. Indiferent dacă ești emondat sau înlocuit, te vei simți hotărât în inima ta, pentru că nu ai mințit; vei simți că, întrucât nu ți-ai făcut cum se cuvine datoria, a fost corect să fii emondat și să-ți asumi responsabilitatea. Aceasta este o stare mentală pozitivă. Totuși, care vor fi consecințele dacă te dedai la înșelăciune? După ce vei face asta, cum te vei simți în inima ta? Neliniștit; vei simți mereu că există vinovăție și corupție în inima ta, te vei simți mereu acuzat: „Cum am putut să spun minciuni? Cum am putut să mă dedau încă o dată la înșelăciune? De ce sunt așa?” Vei simți că nu poți ține capul sus, prea rușinat să dai ochii cu Dumnezeu. Mai ales când oamenii sunt binecuvântați de Dumnezeu, când primesc harul, mila și îngăduința Lui, simt și mai mult că e o rușine să-L înșele pe Dumnezeu, iar în inimile lor își fac reproșuri puternice și au mai puțină pace și bucurie. Ce problemă arată asta? Că a înșela oamenii înseamnă a dezvălui o fire coruptă, a te răzvrăti față de Dumnezeu și a te împotrivi Lui, așa că asta îți va provoca durere. Când minți și înșeli, s-ar putea să consideri că ai vorbit foarte clar și cu mult tact și că nu te-ai dat de gol în înșelăciunea ta – dar, ulterior, îți vei face reproșuri și te vei acuza, iar aceste sentimente s-ar putea să te urmărească toată viața. Dacă minți și înșeli intenționat și deliberat și vine o zi când realizezi gravitatea acestui lucru, asta îți va străpunge inima ca un cuțit și vei căuta mereu o ocazie să îndrepți lucrurile. Și asta este ceea ce se cuvine să faci, în afară de cazul în care nu ai conștiință și nu ai trăit niciodată conform conștiinței tale, nu ai deloc umanitate și nici caracter, nici demnitate. Dacă ai puțin caracter și demnitate și ții cont, într-o anumită măsură, de conștiința ta, atunci când vei realiza că minți și te dedai la înșelăciune, vei simți că acest comportament al tău este rușinos, dizgrațios și josnic; te vei disprețui și te vei detesta și vei abandona calea minciunilor și a înșelăciunii. Celor asemenea Satanei le lipsește conștiința și rațiunea umanității normale; nu-și dau seama și nu sunt deranjați de toate minciunile pe care le spun și chiar au un fundament teoretic pentru minciunile lor, și anume că nicio mare realizare nu se face fără a spune minciuni, așa că refuză cu încăpățânare să se căiască. Oamenii care au conștiință și rațiune sunt diferiți. Acești oameni au trecut doar prin corupția Satanei și, deși dezvăluie firi corupte, nu sunt oameni răi, țin cont de conștiință, au nevoile umanității normale și instinctele și nevoile unei iubiri de lucruri bune, corecte și pozitive. Prin urmare, când se simt acuzați de conștiința lor, sunt capabili să reflecteze asupra lor și să se căiască realmente. Satana este un lucru extrem de rău. Nu-i plac lucrurile pozitive, nu-i plac lucrurile bune, iar în natura lui sunt numai lucruri întunecate și rele, nimic altceva decât lucruri corupte și malițioase; nu are deloc umanitate, nu are nevoile unei umanități normale și nu ține cont de conștiință. Dar oamenii sunt diferiți. Oamenii au fost creați de Dumnezeu, au conștiință și rațiune; oamenii care au conștiință au înțelegere în inimile lor, pot simți acuzațiile și reproșurile conștiinței lor atunci când încearcă să înșele oamenii sau pe Dumnezeu, iar aceste reproșuri și acuzații îi dor. Când o persoană simte această durere, când simte aceste acuzații și reproșuri, conștiința ei începe să-și dea seama: realizează că oamenii ar trebui să fie onești și că ar trebui să meargă pe calea urmăririi adevărului. Când au această nevoie, acesta este un lucru bun. În momentul acesta, aveți remușcări când mințiți și înșelați? (Da.) Faptul că aveți remușcări dovedește că țineți cont, într-o anumită măsură, de conștiință și că încă mai există speranță pentru voi; acesta este nivelul minim de conștientizare și felul de comportament pe care trebuie să-l aveți pentru a obține mântuirea. Dacă nu vă faceți reproșuri în conștiința voastră, aceasta este o problemă și înseamnă că nu aveți umanitate. Acum, știți cum să vă căiți după ce îi mințiți și îi înșelați pe ceilalți? Care vor fi consecințele dacă refuzați cu încăpățânare să vă căiți? Veți fi irecuperabili. Acum puteți vedea cu toții că Dumnezeu îi va mântui pe cei care au conștiință, rațiune, nevoile umanității normale, abilitatea de a discerne binele de rău, iubire pentru lucrurile pozitive și bune, ură față de rău și capacitatea de a accepta adevărul. Astfel de oameni pot fi mântuiți.

30 noiembrie 2017