Azi, voi vorbi despre aspectul naturii, esenței și firii omenirii corupte. Ce este natura? Natura este esența inerentă a oamenilor, acel lucru din lăuntrul lor care produce un efect de control și ghidare. Tot ce urăște, detestă sau apreciază cineva reprezintă firea acestuia, care este direct legată de natura-esență a lui. De fapt, natura este esență, iar natura unei persoane hotărăște esența acesteia. Firea este acel lucru care este dezvăluit din esența și natura unei persoane. Firea pe care oamenii o dezvăluie în vorbirea, acțiunile și comportamentul lor este reprezentativă pentru natura lor, care este esența lor. Acesta este conceptul de natură. Mai precis, lucrurile pe care le apreciază, urăște sau detestă o persoană și lucrurile pe care le urmărește aceasta sunt toate reprezentative pentru natura ei. Acestea sunt aspectele cheie de analizat, pentru a vedea dacă natura-esență a unei persoane este bună sau rea, în cele din urmă. De exemplu, dacă unei persoane îi place să facă fapte rele, atunci, natura-esență a acelei persoane este destul de rea; dacă îi place să facă lucruri bune și să acționeze cu dreptate, atunci, natura-esență a acelei persoane este bună. Acestea fiind zise, înțelegeți cu toții conceptul de natură? Natura este esență. Înainte, se spunea că oamenii au aceeași esență ca spiritul lor: orice spirit se află în lăuntrul lor, orice fel de spirit, acela este tipul naturii pe care o au. Firește, acest lucru nu este incorect, dar acum, a spune doar că spiritul determină natura ar fi puțin cam vag și nu ar fi practic. Așadar, ce să folosesc, ca să explic acest lucru? Voi folosi firea, pentru a explica natura și esența omului, fiindcă firea este ceea ce e dezvăluit, lucrul pe care oamenii pot să-l vadă, să-l atingă și cu care pot să intre în contact, prin urmare, este mai concretă și mai obiectivă. Cât privește spiritul, oamenii cred că acesta are o calitate neclară, că este misterios și relativ gol, doar fiindcă nu și-l pot imagina, nu-l pot vedea sau atinge și nici nu au un mod de a-l exprima. Să vorbești mereu despre spirit și despre suflet nu ar fi adecvat și nici nu este necesar. Nu este nevoie de asta, pentru a explica aspectul naturii, fiindcă acele lucruri sunt invizibile, nu concrete. Ce discutăm acum este foarte concret și real și poate rezolva problema corupției oamenilor. Folosind acest tip de limbaj pentru a exprima și explica această problemă, putem obține rezultate.

Tocmai am vorbit despre conceptul de natură, dar ce este, de fapt, natura umană? Voi știți? De când a fost coruptă omenirea de către Satana, natura ei, care este și esența ei, s-a schimbat. Atunci, ce este esența umană? Acum, vorbesc despre esența și natura tuturor oamenilor și nimic nu vizează un individ anume. De la corupția omenirii de către Satana, natura oamenilor a început să se deterioreze și, treptat, ei și-au pierdut rațiunea pe care o au oamenii normali. Acum, ei nu mai acționează ca ființe umane în poziția omului, ci, sunt plini de aspirații neînfrânate; au depășit statutul omului – cu toate acestea, încă tânjesc să ajungă și mai sus. La ce se referă acest „mai sus”? Ei doresc să-L depășească pe Dumnezeu, să depășească cerurile și să depășească toate celelalte. Care este sursa motivului pentru care oamenii dezvăluie astfel de firi? Pe scurt, natura omului este excesiv de arogantă. Majoritatea oamenilor înțeleg sensul cuvântului „aroganță”. Este un termen peiorativ. Dacă cineva dezvăluie aroganță, alții cred că nu este o persoană bună. Ori de câte ori cineva este incredibil de arogant, alții presupun că este o persoană rea. Nimeni nu-și dorește să fie etichetat astfel. De fapt, totuși, toată lumea este arogantă și toți oamenii corupți au această esență. Unii oameni spun: „Nu sunt câtuși de puțin arogant. Nu mi-am dorit niciodată să fiu arhanghelul și nici nu am vrut vreodată să-L întrec pe Dumnezeu sau să întrec orice altceva. Am fost întotdeauna o persoană deosebit de manierată și conștiincioasă.” Nu neapărat; aceste cuvinte sunt incorecte. Odată ce oamenii au devenit aroganți în natura și esența lor, pot adeseori să se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu și să I se împotrivească, să nu ia aminte la cuvintele Lui, să genereze noțiuni despre El, să facă lucruri care-L trădează și care mărturisesc pentru ei înșiși și îi înalță pe ei. Spui că nu ești arogant, dar să presupunem că ți s-a dat o biserică și ți s-a permis să o conduci; să presupunem că Eu nu te-am emondat și că nimeni din familia lui Dumnezeu nu te-a criticat sau nu te-a ajutat: după ce ai condus-o o vreme, i-ai aduce pe oameni la picioarele tale și i-ai face să asculte de tine, chiar până în punctul în care te-ar admira și venera. Și de ce ai face asta? Acest lucru ar fi determinat de natura ta; nu ar fi altceva decât o dezvăluire naturală. Nu trebuie să afli asta de la ceilalți, și nici ca ei să te învețe acest lucru. Nu e nevoie ca ceilalți să te instruiască sau să te constrângă să faci asta; acest tip de situație se produce în mod firesc. Tot ceea ce faci are legătură cu a-i determina pe oameni să te înalțe, să te slăvească, să te venereze, să asculte de tine și să te asculte în toate lucrurile. A-ți permite să fii un lider în mod natural dă naștere acestei situații și nu poate fi schimbată. Și cum ia naștere această situație? Este determinată de natura arogantă a omului. Manifestarea aroganței este răzvrătire și împotrivire față de Dumnezeu. Când oamenii sunt aroganți, îngâmfați și neprihăniți de sine, tind să-și înființeze propriile împărății independente și să facă lucrurile în orice fel doresc. De asemenea, îi aduc pe ceilalți în propriile lor mâini și îi atrag în îmbrățișările lor. Faptul că oamenii sunt capabili să facă astfel de lucruri arogante dovedește, pur și simplu, că esența naturii lor arogante este cea a Satanei; este cea a arhanghelului. Când aroganța și îngâmfarea lor ating un anumit nivel, ei nu mai au un loc pentru Dumnezeu în inimile lor, iar Dumnezeu este dat deoparte. Atunci, ei își doresc să fie Dumnezeu, să-i facă pe oameni să asculte de ei și devin arhanghelul. Dacă deții o astfel de natură satanică arogantă, Dumnezeu nu va avea loc în inima ta. Chiar dacă tu crezi în Dumnezeu, El nu te va mai recunoaște, te va vedea ca pe o persoană rea și te va elimina.

Noi am predicat Evanghelia în mod repetat multor lideri din cercurile religioase, dar, indiferent de modul în care avem părtășie cu ei despre adevăr, ei nu vor să-l accepte. De ce este așa? Pentru că aroganța a devenit a doua natură a lor și Dumnezeu nu mai are un loc în inimile lor. Unii oameni pot spune: „Oamenii aflați sub conducerea unor anumiți pastori din lumea religioasă au într-adevăr multă determinare; e ca și cum Îl au pe Dumnezeu în mijlocul lor.” Crezi că a avea entuziasm înseamnă a avea motivație? Indiferent cât de mărețe ar putea suna teoriile acelor pastori, Îl cunosc ei oare pe Dumnezeu? Dacă s-ar teme cu adevărat de Dumnezeu în adâncul lor, ar face ca oamenii să-i urmeze și să-i înalțe? I-ar putea controla pe alții? Ar îndrăzni să-i împiedice pe alții să caute adevărul și să cerceteze calea adevărată? Dacă ei cred că oile lui Dumnezeu sunt de fapt ale lor, că ele ar trebui toate să asculte de ei, atunci asta nu înseamnă că se văd pe ei înșiși drept Dumnezeu? Astfel de oameni sunt chiar mai răi decât fariseii. Nu sunt ei adevărați antihriști? Prin urmare, aroganța lor este fatală și îi poate împinge să comită acte de trădare. Printre voi nu se întâmplă astfel de lucruri? Puteți să ademeniți oamenii în acest fel? Ai putea, doar că nu ți s-a dat ocazia și ești încontinuu emondat, deci nu ai îndrăzni. Unii oameni se și preamăresc în moduri ocolite, dar au un fel foarte inteligent de a vorbi, deci oamenii obișnuiți nu pot discerne acest lucru. Unii oameni sunt atât de aroganți, încât spun: „Este inacceptabil ca altcineva să conducă această biserică! Dumnezeu trebuie să treacă prin mine ca să ajungă aici și El nu vă poate predica decât după ce I-am explicat situația acestei biserici. În afară de mine, nimeni altcineva nu poate să vină aici și să vă ude.” Care este intenția din spatele acestei afirmații? Ce fel de fire dezvăluie asta? Este aroganță. Când oamenii acționează așa, comportamentul lor este de împotrivire și de răzvrătire față de Dumnezeu. Deci natura arogantă a oamenilor hotărăște că aceștia se vor preamări, se vor răzvrăti împotriva lui Dumnezeu și-L vor trăda, îi vor ademeni și îi vor ruina pe alții și se vor ruina pe ei înșiși. Dacă mor fără să se fi căit, în cele din urmă, ei vor fi eliminați. Nu este periculos pentru o persoană să aibă o fire arogantă? Dacă are o fire arogantă, dar poate să accepte adevărul, atunci, încă mai sunt șanse să fie mântuită. Trebuie să treacă prin judecată și mustrare și să se elibereze de firea lor coruptă, pentru a obține adevărata mântuire.

Unii oameni spun mereu: „De ce folosește Dumnezeu judecata și mustrarea pentru a mântui oamenii în zilele de pe urmă? De ce sunt cuvintele judecății atât de severe?” Există o zicală, pe care poate o cunoașteți: „Lucrarea lui Dumnezeu variază de la un individ la altul; este flexibilă, iar El nu aderă la reglementări.” Lucrarea de judecată și de mustrare din zilele de pe urmă vizează în principal natura arogantă a oamenilor. Aroganța include multe lucruri, multe firi corupte; judecata și mustrarea vizează direct acest cuvânt, „aroganță,” în scopul de a înlătura total firea arogantă a oamenilor. În cele din urmă, oamenii nu se vor răzvrăti împotriva lui Dumnezeu și nici nu I se vor împotrivi, deci nu vor încerca să-și înființeze propriile împărății independente, nici nu se vor preamări sau nu vor mărturisi pentru sine, nu vor acționa într-un mod josnic, nici nu vor avea cerințe extravagante de la Dumnezeu – în acest fel, ei s-au eliberat de firea lor arogantă. Aroganța are multe manifestări. De exemplu, să spunem că cineva care crede în Dumnezeu Îi cere Harul – pe ce bază poți să-l ceri? Ești o persoană coruptă de Satana, o ființă creată; faptul că trăiești și respiri deja este cel mai mare Har de la Dumnezeu. Te poți bucura de tot ce a creat Dumnezeu pe pământ. Dumnezeu ți-a dat suficient, așadar de ce I-ai cere mai mult? Asta se întâmplă fiindcă oamenii nu sunt niciodată mulțumiți de soarta lor. Ei cred mereu că sunt mai buni decât alții, că ar trebui să aibă mai mult, deci mereu Îi cer mai mult lui Dumnezeu. Acesta e un lucru reprezentativ pentru firea lor arogantă. Deși nu spun asta în vorbe, când oamenii încep să creadă în Dumnezeu, în inimile lor, este posibil să gândească: „Vreau să merg în rai, nu în iad. Nu vreau să fiu binecuvântat doar eu, ci toată familia mea. Vreau să mănânc mâncare bună, să port haine frumoase, să mă bucur de lucruri frumoase. Vreau o familie bună, un soț bun (sau o soție bună) și copii buni. În cele din urmă, vreau să domnesc ca rege.” În prim plan sunt cerințele și pretențiile lor. Firea aceasta a lor, aceste lucruri pe care le gândesc în inimile lor, aceste dorințe extravagante – toate sunt exemple tipice ale naturii arogante a omului. Ce Mă face să spun asta? Totul se reduce la statutul oamenilor. Omul este o ființă creată care s-a format din țărână; Dumnezeu l-a modelat pe om din lut și a suflat în el suflarea vieții. Acesta este statutul umil al omului și totuși, oamenii vin înaintea lui Dumnezeu cerându-i una și alta. Statutul omului este atât de neonorabil, încât nu ar trebui să deschidă gura și să-I ceară ceva lui Dumnezeu. Prin urmare, ce ar trebui să facă oamenii? Ei ar trebui să muncească din greu, indiferent de critici, să pună umărul la treabă și să se supună de bunăvoie. Ideea nu este să accepți de bună voie smerenia – nu accepta de bună voie smerenia; acesta este statutul cu care se nasc oamenii; ei ar trebui să fie supuși și smeriți din fire, fiindcă statutul lor este smerit și, prin urmare, nu ar trebui să-I ceară lui Dumnezeu lucruri, nici să aibă dorințe extravagante față de Dumnezeu. Aceste lucruri nu ar trebui să se găsească în lăuntrul lor. Vă dau un exemplu simplu. O anumită familie bogată a angajat un slujitor. Poziția acestui slujitor în familia bogată era extrem de joasă și, cu toate astea, el i-a spus stăpânului casei: „Vreau să port pălăria fiului tău, vreau să mănânc orezul tău, vreau să port hainele tale și vreau să dorm în patul tău. Orice lucruri folosești, fie că sunt din aur sau din argint, le vreau! Contribui mult în munca mea și locuiesc în casa ta, deci le vreau!” Cum ar trebui să-l trateze stăpânul? Stăpânul ar spune: „S-ar cuveni să știi ce ești, care este rolul tău: ești un slujitor. Îi dau fiului meu ce vrea, fiindcă acesta este statutul lui. Care este statutul tău, identitatea ta? Tu nu ești îndreptățit să ceri aceste lucruri. Ar trebui să pleci și să faci ce se cuvine să faci, să mergi să-ți îndeplinești obligațiile, conform statutului și identității tale.” Are vreun pic de rațiune o astfel de persoană? Există mulți oameni care cred în Dumnezeu, care nu prea au rațiune. De când încep să creadă în Dumnezeu, au motive ascunse și, în continuare, au încontinuu cerințe pentru Dumnezeu: „Trebuie să mă urmărească lucrarea Duhului Sfânt, în timp ce răspândesc Evanghelia! Trebuie și să mă ierți și să mă tolerezi, când fac lucruri rele! Dacă fac multă muncă, trebuie să mă răsplătești!” Pe scurt, oamenii vor mereu lucruri de la Dumnezeu, sunt mereu lacomi. Unii oameni care au făcut câteva lucrări și care au condus destul de bine o biserică, cred că le sunt superiori celorlalți și adesea răspândesc vorbe precum: „De ce mă pune Dumnezeu într-o funcție bună? De ce îmi tot menționează numele? De ce vorbește în continuare cu mine? Dumnezeu are o părere bună despre mine fiindcă am calibru și fiindcă sunt deasupra oamenilor obișnuiți. Voi sunteți invidioși chiar și pentru că Dumnezeu mă tratează pe mine mai bine. Ce motiv aveți să fiți invidioși? Nu vedeți cât de multe lucrări fac și cât de mult mă sacrific? Nu ar trebui să fiți invidioși pentru lucrurile bune pe care mi le dă Dumnezeu, fiindcă le merit. Am lucrat mulți ani și am suferit foarte mult. Merit laude și sunt calificat.” Sunt alții, care spun: „Dumnezeu mi-a permis să fiu prezent la adunările conlucrătorilor și să ascult părtășia Lui. Am această calificare – voi o aveți? În primul rând, eu am un calibru înalt și urmăresc adevărul mai mult decât voi. În plus, eu mă sacrific mai mult decât voi și pot îndeplini lucrarea bisericii – voi puteți?” Aceasta este aroganță. Rezultatele îndeplinirii de către oameni a îndatoririlor și a lucrărilor lor sunt diferite. Unii au rezultate bune, în timp ce alții au rezultate slabe. Unii oameni se nasc cu calibru bun și sunt capabili și să caute adevărul, deci rezultatele îndatoririlor lor se îmbunătățesc rapid. Asta se întâmplă datorită calibrului lor bun, care este predestinat de Dumnezeu. Dar cum să rezolvi problema rezultatelor slabe ale îndeplinirii datoriei tale? Trebuie să cauți constant adevărul și să muncești din greu, iar apoi, vei putea și tu să obții, treptat, rezultate bune. Atât timp cât te lupți pentru adevăr și îți dai toată silința, Dumnezeu va aproba. Dar indiferent dacă rezultatele muncii tale sunt bune sau nu, nu ar trebui să ai idei eronate. Nu gândi: „Sunt calificat să fiu egalul lui Dumnezeu”, „sunt calificat să mă bucur de ce mi-a dat Dumnezeu”, „sunt calificat să-L fac pe Dumnezeu să mă laude”, „sunt calificat să-i conduc pe alții” sau „sunt calificat să le țin predici altora”. Nu spune că ești calificat. Oamenii nu ar trebui să aibă astfel de gânduri. Dacă totuși ai astfel de gânduri, asta dovedește că nu ești în locul meritat și că nici nu ai rațiunea elementară pe care ar trebui să o aibă o ființă umană. Deci cum poți să scapi de firea ta arogantă? Nu poți.

Unii oameni spun că nu au o fire coruptă, că nu sunt aroganți. Ce oameni sunt aceștia? Aceștia sunt oameni fără rațiune și, de asemenea, cei mai neghiobi și aroganți dintre toți. De fapt, sunt mai aroganți și mai răzvrătiți decât oricine; cu cât cineva spune mai mult că nu are firi corupte, cu atât este mai arogant și mai neprihănit de sine. De ce alții sunt capabili să se cunoască pe ei înșiși și să accepte judecata lui Dumnezeu, dar tu nu ești? Ești excepția? Ești un sfânt? Trăiești în vid? Nu recunoști că omenirea a fost profund coruptă de Satana, că toți au o fire coruptă. Asta înseamnă că nu înțelegi deloc adevărul și ești cel mai răzvrătit, ignorant și arogant dintre toți. După tine, există mulți oameni buni pe lume și doar câțiva oameni răi – deci de ce este lumea plină de întuneric, plină de murdărie și de corupție, plină de conflicte? De ce, în lumea oamenilor, toți iau și fură unii de la alții? Nici măcar cei care cred în Dumnezeu nu fac excepție. Oamenii se luptă și se ceartă mereu între ei. Și de unde izvorăște acest conflict? Firește, este un produs al naturii lor corupte, chiar dezvăluirea firilor lor corupte. Oamenilor care au o natură coruptă le sunt dezvăluite în ei aroganță și răzvrătire; cei care trăiesc într-o fire satanică sunt agresivi și combativi. Cei care sunt agresivi și combativi sunt cei mai aroganți dintre oameni, ei nu ascultă de nimeni. De ce oamenii își mărturisesc adesea păcatele, dar nu se căiesc? De ce cred în Dumnezeu, dar nu pot pune adevărul în practică? De ce cred mulți ani în Dumnezeu, dar nu pot să I se conformeze? Toate acestea sunt cauzate de natura arogantă a oamenilor. Omenirea s-a răzvrătit mereu împotriva lui Dumnezeu și I s-a împotrivit, nu a fost absolut deloc dispusă să accepte adevărul, ba chiar a urât și a respins adevărul. Asta nu fiindcă cerințele lui Dumnezeu de la oameni sunt prea mari, ci mai degrabă fiindcă oamenii I se împotrivesc lui Dumnezeu cu prea multă înverșunare și cruzime, în asemenea măsură, încât L-ar face pe Dumnezeu dușmanul lor și L-ar răstigni. Nu este această omenire coruptă prea înverșunată, prea arogantă și prea irațională? Dumnezeu exprimă foarte multe adevăruri, are milă pentru oameni, îi mântuiește și le iartă păcatele – dar omenirea nu acceptă deloc adevărul, mereu I se împotrivește lui Dumnezeu, Îl condamnă și se face incompatibilă cu El. Așadar, la ce nivel este relația umanității cu Dumnezeu? Omul a devenit dușmanul lui Dumnezeu, antiteza Lui. Dumnezeu exprimă adevărul pentru a expune, a judeca și a mântui oamenii; oamenii nu îl acceptă, iar Lui nu Îi acordă nicio atenție. Oamenii nu fac ce le cere Dumnezeu; în schimb, merg și fac lucrurile pe care El le urăște și le detestă. Dumnezeu exprimă adevărul, dar oamenii îl resping. Dumnezeu judecă și mustră firile corupte ale oamenilor, iar aceștia nu numai că nu acceptă adevărul, dar se și ceartă cu El și se revoltă împotriva Lui. Cât de aroganți sunt oamenii? Omenirea coruptă Îl neagă pe Dumnezeu și I se împotrivește cu nerușinare. Chiar dacă ei cred în Dumnezeu, oamenii urmăresc mereu averi mari, recompense și intrarea în Împărăția Cerurilor; ei vor și să fie conducători și să-și exercite autoritatea. Aceasta este o reprezentare tipică a aroganței, care este chiar firea coruptă a omului.

Dumnezeu a devenit trup ca să-i mântuiască pe oameni, dar în schimbul primirii lui Dumnezeu, oamenii au cerut bani pentru cheltuielile de întreținere, recompense, binecuvântări, ba chiar au început să se laude că L-au primit pe Dumnezeu și să spună că Dumnezeu îi iubea, astfel încât ceilalți să aibă o părere bună despre ei. Câțiva dintre ei erau categoric conștienți că Cel pe care L-au primit era Dumnezeu și totuși au cerut, în schimb, bani de la biserici. Astfel de oameni aroganți spun că ei nu au o fire coruptă și că au o credință superioară credinței oricui altcuiva, că sunt mai loiali lui Dumnezeu decât oricine altcineva și că se comportă mai frumos decât oricine altcineva. Unii oameni se laudă singuri: „Cred de douăzeci de ani în Dumnezeu. Când m-am convertit, nu exista nicio biserică – răspândeam Evanghelia peste tot pe unde mergeam!” Tu de ce te lauzi singur? Nu ai nimic demn de laudă. Pe baza comportamentului tău actual, ar trebui să-ți dai palme, să te blestemi, să te detești și să te urăști. Așadar, de ce te lauzi singur? Firea ta arogantă este prea exagerată – deja ai ajuns la apogeu, la extremă! Indiferent dacă oamenii vorbesc puțin sau mult, tonul vocii, intențiile și cuvintele lor au toate o tentă și o esență arogante. Voi da un exemplu simplu. Să spunem că în biserică este o persoană care abia a început să creadă, care este destul de demnă de încredere și care urmărește cu sinceritate. Unii oameni ar putea-o desconsidera, spunându-i cu aroganță: „De câți ani ești tu credincios? De unde ești? Ai unele noțiuni? Ce adevăruri îți sunt încă neclare? Ești echipat cu aceste adevăruri de bază? După ce vei fi echipat, ar trebui să mergi și să răspândești Evanghelia!” Ce calificări ai, pentru a ține cuiva predici în acest fel? Și tu ești tot om, doar că tu ai acceptat puțin mai devreme. În orice caz, încă nu te-ai eliberat de aroganța din esența propriei firi corupte. Ce calificări ai tu, ca să le ții predici celorlalți? Firește, poți să ai părtășie cu ei, dar perspectivele și intențiile tale sunt incorecte, atitudinea ta este greșită și natura acestui lucru este absolut odioasă! Pe unii oameni îi abordează Cel de mai sus, pentru a înțelege situația lucrării de evanghelizare, întrebându-i dacă există dificultăți în răspândirea Evangheliei sau ce probleme trebuie rezolvate în lucrarea de evanghelizare. Ei spun: „Lucrarea este normală, nu sunt probleme” și adoptă o atitudine de ignorare intenționată. Rareori raportează ce probleme există în lucrarea de evanghelizare, sau cum sunt acestea rezolvate, cu atât mai puțin ce dificultăți care trebuie rezolvate de către Cel de mai sus există. Ce fel de problemă este aceasta? Este aceasta o manifestare a îndeplinirii responsabile a datoriei? Este aceasta o manifestare a loialității față de Dumnezeu? Ei spun în mod repetat că se supun lui Dumnezeu și că Îl urmează și spun că ei L-au văzut pe Dumnezeul adevărat, că sunt cu adevărat supuși, că sunt cu adevărat dornici să se sacrifice pentru Dumnezeu, să plătească prețul, dar în cele din urmă, pot manifesta o astfel de fire și pot rosti astfel de cuvinte – ce esență credeți că are, de fapt, o astfel de persoană? Care ar putea fi finalul unei astfel de persoane? Ce merită ea? Dacă nu aș spune aceste cuvinte, dacă nu aș arăta niciun interes cu privire la astfel de aspecte, atunci, la ce concluzie credeți că ar putea ajunge acești oameni? Consecințele sunt prea groaznice ca să le luăm în considerare. Când vorbesc și conversez cu unii oameni pe un ton normal, ei devin aroganți, gândindu-se că sunt o persoană obișnuită. Se lasă duși de val și încep să peroreze, dorind să Mă întrerupă și să evalueze totul și dorind mereu să se dea mari. Când văd că sunt persoane de acest gen, nu le acord atenție. Ca să fiu sincer cu voi, văd că majoritatea oamenilor sunt destul de dezgustători. Imediat după ce îi cunosc, abia termin de spus trei propoziții, că ei devin slugarnici; în mai puțin de o săptămână după ce i-am cunoscut, ei deja ar îndrăzni să-i țină predici lui Dumnezeu. După ce cunosc o astfel de persoană de ceva vreme, îmi displace, nu-i acord atenție și mai târziu, aud că a făcut ceva rău, că e o persoană rea. Puneți-vă în locul altcuiva și gândiți-vă, o clipă: dacă ați întâlni o astfel de situație în timp ce vă creșteți copiii, cum v-ați simți? Oamenii cresc copii pentru ca aceștia să aibă grijă de ei la bătrânețe și să îi îngroape cum se cuvine; dacă progeniturile lor nu le acordă atenție când îmbătrânesc, dându-și aere și ținându-le predici, sau dacă permit ca aceștia să fie maltratați și profită de ei, o atitudine deloc filială, atunci, cum se vor simți ei? Nu se vor simți ei și furioși, și triști? Acum, sunteți tineri, aveți un nivel de experiență superficial și încă nu puteți aprecia asta. Eu am fost în multe locuri și am cunoscut mulți oameni. Printre acești oameni, dintre cei cu care am putut să stau pe picior de egalitate și să am părtășie, să discut despre viață, niciunul nu a spus: „Dumnezeu este bun cu mine. Trebuie să am puțină conștiință și rațiune, nu voi face ceva ce îmi încalcă această conștiință.” Oamenii nu pot face nici măcar un lucru mic cu conștiință sau umanitate. Nici măcar nu pot să vorbească din propria poziție sau să-și respecte datoria, ca să nu mai vorbim despre practicarea adevărului, pe care, de asemenea, nu o pot face. Dacă oamenii devin prea aroganți, vor fi mai severi decât arhanghelul, mergând puțin mai departe.

Unii oameni au un calibru oarecum mai bun; pot face câteva lucrări și sunt aleși să devină conducători de biserică. După ce devin conducători, nu apucă să facă multe lucrări, până încep să devină aroganți. Oamenii nu îndrăznesc să-i emondeze sau să le atragă atenția asupra greșelilor lor; dacă vorbești dur sau puțin sever cu ei, se înfurie și spun: „Nu vreau să fac asta. Pune pe cine vrei tu să facă. Văd eu dacă poate cineva s-o facă mai bine decât mine. Lasă să-l dezvăluie Duhul Sfânt!” Cât de arogante sunt aceste cuvinte! Cât de rebeli sunt oamenii? Ei nu au absolut niciun sentiment cu privire la lucrurile pe care le spun sau la lucrurile pe care le fac – nu-și dau deloc seama. Pe măsură ce le disec cuvintele arogante, acțiunile arogante, motivațiile pe care le nutresc în inimi și urâțenia pe care o dezvăluie puțin câte puțin, oamenii ajung să se înțeleagă pe ei înșiși. Atât sunt de amorțiți oamenii. Fără o asemenea disecare și clarificare, ar fi oamenii capabili să se cunoască pe ei înșiși? Ar fi ei capabili să facă orice lucru omenos? Ei vor fi puțin mai manierați doar dacă-i lovesc constant cu un băț, atât sunt de ticăloși oamenii! Oamenii deja sunt la acest nivel de aroganță; disciplinarea este total inutilă. Unii oameni spun: „După ce am citit multe dintre cuvintele lui Dumnezeu, simt că ele sunt adevărul și că sunt corecte cuvintele prin care El îi expune pe oameni, dar cred de mai mulți ani în Dumnezeu, deci de ce nu m-a disciplinat?” Voi ce credeți: când arhanghelul L-a trădat pe Dumnezeu, dacă Dumnezeu l-ar fi disciplinat și l-ar fi pedepsit imediat, ar fi fost el capabil să trădeze? Ar fi putut fi înlăturată natura lui trădătoare? Ar fi putut fi înlăturată firea lui arogantă? Nu! Așadar, oamenii din ziua de azi sunt aroganți, până într-acolo încât sunt de zece sau de douăzeci de ori mai aroganți decât arhanghelul. Doar disciplinarea nu este suficientă, ei trebuie să accepte judecata și mustrarea, trebuie să accepte și să urmărească adevărul – abia atunci poate Dumnezeu să lucreze asupra lor, abia atunci poate El să încerce să-i rafineze. Dacă nu poți accepta adevărul, atunci, nu contează de câți ani crezi, fiindcă Dumnezeu nu va lucra asupra ta. Dacă nu ai nici conștiință, nici rațiune, atunci, ești una dintre fiare; El nu are nimic să-ți spună, tu nu ești disciplinat, indiferent ce faci, iar dacă tulburi biserica, vei fi îndepărtat. După ce ai vorbit atât de mult adevăr, vezi dacă oamenii îl urmăresc sau nu. Dacă spui: „Nu sunt deloc dispus să urmăresc, vreau să mă complac în degenerare. Sunt dispus să devin degenerat,” atunci, aștepți să primești pedeapsa. Acum, eu nu disciplinez pe nimeni, doar vorbesc cu oamenii, expunându-le și judecându-le corupția. Dacă tratezi asta cu seriozitate, atunci urmărești într-o direcție ascendentă; dacă nu o tratezi cu seriozitate, atunci aștepți o pedeapsă ulterioară. Momentan, în afară de aprovizionarea adevărului, mai există și expunerea, judecata și mustrarea, iar apoi, există pedeapsa și răsplata. Firește, răsplata și pedeapsa vor veni, mai devreme sau mai târziu; cine știe în ce zi ai putea să încalci un decret administrativ, iar apoi vei muri. Cu toate acestea, îl îndemn pe fiecare dintre voi, nu aștepta să vină pedeapsa, ca să te trezești și să urmărești; în acel moment, va fi destul de târziu ca să regreți și vei fi condamnat. Nu vor mai exista ocazii să te căiești. În acel moment, va fi prea târziu să urmărești și va fi și inutil. Mai bine profiți de prezent pentru a te trezi devreme, pentru a face câteva lucruri omenoase, câteva lucruri cu conștiință. Nu merge cu încăpățânare pe drumul greșit.

Unii oameni se promovează ca având o umanitate bună, dar dacă ai cu adevărat umanitate, atunci, de ce ai face lucruri arogante? De ce nu poți face nimic omenos? De ce nu ai nici măcar o fărâmă de conștiință sau rațiune? Oamenii sunt atât de aroganți, încât vor totul, mai puțin pe Dumnezeu; adoră toate stelele, pe diavoli și pe Satana, dar nici nu I se închină, nici nu I se supun lui Dumnezeu; sunt capabili să facă orice lucru rău. Am fost în multe locuri. Unii oameni care M-au primit Mi-au cerut o sumă uriașă pentru masă și casă și, în plus, mâncarea și necesarul zilnic sunt plătite de biserică. Vă întreb pe voi, cum de nu au acești oameni pic de conștiință? Nu sunt eu îndreptățit să mănânc o masă pregătită de ei? Înainte, spuneau că sunt dispuși să Mă primească, dar când sosesc, se comportă în acest fel rușinos. Mai sunt ei ființe umane? Mai au ei umanitate? Nu fi nesincer – nu poți să o faci, nu ai umanitate și ești o fiară. Natura și aroganța ta te condamnă. Oamenii au prea puțină credință. Sunt atât de aroganți și de rebeli, încât nu mai au loc pentru Dumnezeu! Cineva care este corupt în acest grad merită să fie numit ființă umană? Acesta este exact modelul unui diavol, al Satanei. Oamenii se gândesc: „Chiar dacă deții adevărul, ești totuși doar o persoană, deci ce poți face? Cu ce mă poți ajuta? Ce îmi poți face? Unde mă poți duce? Te disprețuiesc. Nu-mi pasă dacă ești sau nu Dumnezeu.” Lor nu le pasă de asta. Îndrăznesc să spun că dacă șeful companiei voastre ar merge la tine acasă, nu l-ai lăsa să plece, dacă ar încerca; ai fi nevoit să-l convingi să stea în casa ta două zile și l-ai trata bine. Prin urmare, oamenii nu ar trebui să vorbească mereu arogant, nu ar trebui să spună că Îl vor pe Dumnezeu mai mult decât pe oricine altcineva, că sunt mai buni decât oricine altcineva la practicarea adevărului, că sunt mai buni decât oricine altcineva la a se sacrifica, că au plătit un preț mai mare decât oricine altcineva și că sunt mai loiali decât oricine altcineva. Nu te umfla în pene – nu ești calificat să faci asta și nici nu ai plătit acel preț, nici nu ai făcut multă lucrare reală. Deși ai lucrat puțin, acesta nu este echivalentul sacrificiului sincer pentru Dumnezeu, cu atât mai puțin al loialității totale față de Dumnezeu și supunerii chiar și până la moarte. Poți să persiști între trei și cinci ani, dar cu trecerea timpului, vei deveni incapabil să persiști în continuare, așa că vei fi superficial și te vei plânge. Nu crede că ești mai sus decât alții. În comparație cu alții, nu ești la un standard înalt, ești mult mai jos decât ei; cu atât mai puțin te poți compara cu sfinții din istorie. Chiar ești tu calificat să te lauzi cu privire la ceva? Voi spuneți cu toții: „Dacă L-aș contacta pe Dumnezeu mai târziu, garantez că nu L-aș înșela”. Garanția ta trebuie să fie testată o vreme. Nu sunt dispus să contactez mai mulți oameni; să-i contactez și să le văd comportamentul este suficient cât să mă înfurie! Unii oameni dintre voi ar putea să știe cât de furios sunt din cauza acestei chestiuni. Sunt în mod special furios când îi văd pe acei oameni care nu urmăresc deloc adevărul, care mereu vor să dețină putere și să-i controleze pe ceilalți. Îi detest. Toți cei care nu urmăresc deloc adevărul sunt destul de răi, nu au umanitate; categoric nu voi contacta astfel de oameni. Când astfel de oameni văd că nu le acord atenție, e posibil să se plângă. Acești oameni sunt foarte iraționali! Momentan, majoritatea oamenilor nu știu cum să urmărească adevărul – statura lor este prea mică, iar puțina umanitate și puțina rațiune pe care le au sunt prea slabe, deci nu am cum să interacționez cu ei. Dacă interacționezi cu o astfel de persoană vreme de două zile, te va desconsidera, va deveni arogantă – îngrozitor de arogantă – și nu va asculta, indiferent ce ai spune.