Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (II)

(Continuarea părții a întâi)

Lucrarea lui Dumnezeu de gestionare și mântuire a omenirii începe cu jertfirea lui Isaac de către Avraam

După ce i-a dat un fiu lui Avraam, cuvintele pe care Dumnezeu i le spusese lui Avraam s-au împlinit. Aceasta nu înseamnă că planul lui Dumnezeu s-a oprit aici; din contră, planul magnific al lui Dumnezeu pentru gestionarea și mântuirea omenirii abia începuse, iar binecuvântarea Sa cu un fiu pentru Avraam a fost doar un preludiu la planul Său general de gestionare. În acel moment, cine știa că lupta lui Dumnezeu cu Satana începuse discret când Avraam l-a oferit pe Isaac?

Lui Dumnezeu nu Îi pasă dacă omul este nechibzuit – El îi cere doar să fie sincer

În continuare, să ne uităm la ce i-a făcut Dumnezeu lui Avraam. În Geneza 22:2, Dumnezeu i-a dat următoarea poruncă lui Avraam: „Ia-l pe fiul tău Isaac, pe singurul tău fiu, fiul pe care-l iubești, du-te în ținutul Moria și jertfește-l acolo ca ardere de tot pe unul dintre munții despre care îți voi spune.” Sensul cuvintelor lui Dumnezeu era clar: El îi spunea lui Avraam să I-l dea pe unicul său fiu, Isaac, pe care îl iubea, drept ardere de tot. Analizând-o astăzi, este porunca lui Dumnezeu încă în conflict cu concepțiile omului? Da! Tot ceea ce Dumnezeu a făcut în acea vreme este exact opusul concepțiilor omului și de neînțeles pentru acesta. În concepțiile lor, oamenii cred următoarele: când un om nu a crezut și s-a gândit că e imposibil, Dumnezeu i-a dat un fiu și, după ce el a obținut un fiu, Dumnezeu i-a cerut să își jertfească fiul – cât de incredibil! Ce intenționa, de fapt, Dumnezeu să facă? Care era adevăratul scop al lui Dumnezeu? El i-a dat în mod necondiționat un fiu lui Avraam, dar i-a cerut lui Avraam și să Îi ofere o jertfă necondiționată. A fost aceasta o exagerare? Din punctul de vedere al unei terțe părți, aceasta nu numai că a fost o exagerare, dar a fost și un caz de „a face din țânțar armăsar.” Dar Avraam însuși nu a crezut că Dumnezeu cerea prea mult. Deși a avut unele gânduri neînsemnate și a fost puțin suspicios în privința lui Dumnezeu, el tot a fost gata să Îi aducă jertfa. În acest punct, ce anume dovedește că Avraam era dispus să își jertfească fiul? Ce se spune în aceste propoziții? Textul original oferă următoarele relatări: „Avraam s-a sculat dis-de-dimineață, a înșeuat măgarul, i-a luat pe doi dintre slujitorii săi și pe fiul său Isaac, a tăiat lemne pentru arderea de tot și a plecat spre locul despre care i-a spus Dumnezeu” (Geneza 22:3). „Până au ajuns la locul pe care Dumnezeu i-l indicase lui Avraam. Acolo Avraam a zidit un altar și a aranjat lemnele pe el, după care l-a legat pe fiul său Isaac și l-a pus pe altar, deasupra lemnelor. Apoi și-a întins mâna și a luat cuțitul ca să-l înjunghie pe fiul său” (Geneza 22:9-10). Când Avraam a întins mâna și a luat cuțitul să își omoare fiul, erau acțiunile sale văzute de Dumnezeu? Erau. Întregul proces – de la început, când Dumnezeu i-a cerut lui Avraam să îl sacrifice pe Isaac, până la momentul când Avraam a ridicat efectiv cuțitul pentru a-și omorî fiul – I-a arătat lui Dumnezeu inima lui Avraam și, indiferent de nechibzuința anterioară, ignoranța și înțelegerea greșită a lui Dumnezeu, în acel moment, inima lui Avraam pentru Dumnezeu era sinceră și cinstită și el chiar avea să îl trimită pe Isac, fiul dat lui de Dumnezeu, înapoi la Dumnezeu. În el, Dumnezeu a văzut ascultare – exact ascultarea pe care El o dorea.

Pentru om, Dumnezeu face multe lucruri care sunt de neînțeles și chiar incredibile. Când Dumnezeu dorește să orchestreze pe cineva, această orchestrare este deseori în conflict cu concepțiile omului și de neînțeles pentru el, totuși exact această nepotrivire și acest caracter incomprehensibil reprezintă încercarea și testarea omului de către Dumnezeu. Avraam, între timp, a putut să Îi demonstreze lui Dumnezeu ascultarea din sinea sa, care era cea mai fundamentală condiție pentru a putea satisface cerința lui Dumnezeu. Doar atunci, când Avraam a putut să asculte cerința lui Dumnezeu, când l-a oferit pe Isaac, a simțit Dumnezeu încurajare și aprobare față de omenire – față de Avraam, pe care îl alesese. Doar atunci a fost Dumnezeu sigur că această persoană pe care o alesese era un lider de neînlocuit, care putea să preia promisiunea Sa și planul Său ulterior de gestionare. Deși era doar o încercare și un test, Dumnezeu S-a simțit mulțumit, a simțit iubirea omului pentru El și S-a simțit consolat de om ca niciodată până atunci. În momentul când Avraam și-a ridicat cuțitul pentru a-l omorî pe Isaac, l-a oprit Dumnezeu? Dumnezeu nu l-a lăsat pe Avraam să-l jertfească pe Isaac, căci Dumnezeu pur și simplu nu avea intenția de a-i lua viața lui Isaac. Prin urmare, Dumnezeu l-a oprit pe Avraam chiar la timp. Pentru Dumnezeu, ascultarea lui Avraam trecuse deja testul, ceea ce a făcut el era suficient și Dumnezeu deja văzuse rezultatul a ceea ce El intenționa să facă. Era acest rezultat satisfăcător pentru Dumnezeu? Se poate spune că acest rezultat era satisfăcător pentru Dumnezeu, că era ceea ce Dumnezeu voia și ceea ce Dumnezeu tânjise să vadă. Este acest fapt adevărat? Deși, în diferite contexte, Dumnezeu utilizează diferite feluri de a testa fiecare persoană, în Avraam Dumnezeu a văzut ce voia, a văzut că inima lui Avraam era sinceră și că ascultarea sa era necondiționată și exact această „necondiționare” era ceea ce Își dorea. Oamenii spun deseori: am jertfit deja aceasta, am renunțat deja la aceea – de ce Dumnezeu tot nu este mulțumit de mine? De ce mă tot supune la încercări? De ce mă tot testează? Aceasta demonstrează un fapt: Dumnezeu nu ți-a văzut inima și nu ți-a câștigat inima. Adică, El nu a văzut o asemenea sinceritate ca atunci când Avraam a putut să ridice cuțitul pentru a-și omorî fiul cu propria lui mână și a-l jertfi lui Dumnezeu. El nu a văzut ascultarea ta necondiționată și nu a fost consolat de tine. Este normal, atunci, faptul că Dumnezeu continuă să te încerce. Nu este adevărat? O să ne oprim aici cu acest subiect. În continuare, vom citi „Promisiunea lui Dumnezeu pentru Avraam.”

3. Promisiunea lui Dumnezeu pentru Avraam

Geneza 22:16-18 Am jurat pe Mine Însumi, a spus Iahve, căci, deoarece ai făcut acest lucru și nu ți-ai păstrat fiul, unicul tău fiu: te voi binecuvânta cu binecuvântare și îți voi înmulți urmașii precum stelele cerului și precum nisipul de pe malul mării; iar urmașii tăi vor cuceri poarta dușmanilor lui; iar prin urmașii tăi toate neamurile pământului vor fi binecuvântate; pentru că Mi-ai ascultat vocea.

Aceasta este o relatare neprescurtată a binecuvântării lui Dumnezeu pentru Avraam. Deși scurtă, conținutul său este bogat: include motivul și contextul cadoului lui Dumnezeu pentru Avraam și ceea ce Dumnezeu i-a dat lui Avraam. Este, de asemenea, încărcat cu bucuria și entuziasmul cu care Dumnezeu a rostit aceste cuvinte, precum și cu caracterul urgent al năzuinței Sale de a-i câștiga pe cei care sunt dispuși să-I asculte cuvintele. În aceasta, vedem prețuirea lui Dumnezeu și blândețea Sa față de cei care Îi ascultă cuvintele și Îi urmează poruncile. De asemenea, vedem prețul pe care îl plătește pentru a câștiga oamenii și grija și atenția pe care le dedică pentru a-i câștiga. În plus, pasajul, care conține cuvintele „Am jurat pe Mine Însumi,” ne dă un sentiment puternic al amărăciunii și durerii suportate de Dumnezeu, și doar de Dumnezeu, în culisele acestei lucrări a planului Său de gestionare. Este un pasaj care dă de gândit și unul care avea o semnificație specială și un impact amplu asupra celor care au venit după aceea.

Omul câștigă binecuvântările lui Dumnezeu datorită sincerității și ascultării sale

A fost măreață binecuvântarea dată de Dumnezeu lui Avraam despre care am citit aici? Cât de măreață? Există o propoziție cheie aici: „iar prin urmașii tăi toate neamurile pământului vor fi binecuvântate,” ceea ce arată că Avraam a primit binecuvântări care nu au mai fost date nimănui, înainte sau după el. Când, așa cum i-a cerut Dumnezeu, Avraam I-a dat unicul său fiu – mult iubitul său fiu unic – (observație: aici nu putem utiliza cuvântul „jertfit”; ar trebui să spunem că I-a dat înapoi fiul său lui Dumnezeu), nu numai că Dumnezeu nu i-a permis lui Avraam să îl jertfească pe Isaac, dar l-a și binecuvântat. Cu ce promisiune l-a binecuvântat pe Avraam? Promisiunea de a-i înmulți urmașii. Și de câte ori urmau ei să fie înmulțiți? Scripturile oferă următoarea consemnare: „[…] precum stelele cerului și precum nisipul de pe malul mării; iar urmașii tăi vor cuceri poarta dușmanilor lui; iar prin urmașii tăi toate neamurile pământului vor fi binecuvântate.” Care era contextul în care Dumnezeu a rostit aceste cuvinte? Adică, cum a primit Avraam binecuvântările lui Dumnezeu? El le-a primit chiar așa cum spune Dumnezeu în Scripturi: „pentru că Mi-ai ascultat vocea.” Adică, deoarece Avraam urmase porunca lui Dumnezeu, deoarece el făcuse tot ceea ce spusese, ceruse și poruncise Dumnezeu fără nici cea mai mică plângere, astfel Dumnezeu i-a făcut o asemenea promisiune. Există o propoziție esențială în această promisiune care abordează gândurile lui Dumnezeu din acel moment. Ați văzut-o? Poate nu ați acordat multă atenție cuvintelor lui Dumnezeu „Am jurat pe Mine Însumi.” Ceea ce vor acestea să spună este că, atunci când Dumnezeu a rostit aceste cuvinte, El jura pe El Însuși. Pe ce se jură oamenii când fac un jurământ? Ei jură pe Cer, adică ei fac un jurământ lui Dumnezeu și jură pe Dumnezeu. Este posibil ca oamenii să nu înțeleagă prea bine fenomenul prin care Dumnezeu jură pe El Însuși, dar voi veți putea înțelege când vă voi oferi explicația corectă. Confruntându-se cu un om care putea doar să Îi audă cuvintele, dar nu să-I înțeleagă inima, Dumnezeu S-a simțit încă o dată singur și în impas. În disperare – și, se poate spune, în mod inconștient – Dumnezeu a făcut ceva foarte natural: Și-a pus mâna pe inimă și S-a adresat Lui Însuși când i-a acordat această promisiune lui Avraam și, din aceasta, omul L-a auzit pe Dumnezeu cum a spus „Am jurat pe Mine Însumi.” Prin acțiunile lui Dumnezeu, te poți gândi la tine însuți. Când îți pui mâna pe inimă și vorbești cu tine însuți, ai o idee clară în privința a ceea ce spui? Este sinceră atitudinea ta? Vorbești în mod cinstit, din inimă? Prin urmare, vedem aici că atunci când Dumnezeu i-a vorbit lui Avraam, El era serios și sincer. În același timp în care vorbea și îl binecuvânta pe Avraam, Dumnezeu vorbea, de asemenea, cu El Însuși. Își spunea Lui Însuși: Îl voi binecuvânta pe Avraam și îi voi face pe urmașii lui la fel de numeroși ca stelele cerului și la fel de mulți ca nisipul de pe malul mării, pentru că el Mi-a ascultat cuvintele și este cel pe care îl aleg. Când Dumnezeu a spus „Am jurat pe Mine Însumi,” Dumnezeu a decis că prin Avraam El va produce poporul ales al lui Israel, după care îi va conduce înainte pe acești oameni, în același ritm cu lucrarea Sa. Adică, Dumnezeu avea să-i facă pe urmașii lui Avraam să ducă lucrarea gestionării lui Dumnezeu și lucrarea lui Dumnezeu și ceea ce Dumnezeu a exprimat avea să înceapă cu Avraam și avea să continue prin urmașii lui Avraam, astfel realizând dorința lui Dumnezeu de a mântui omul. Ce spuneți voi, nu este acesta un lucru binecuvântat? Pentru om, nu există o binecuvântare mai mare decât aceasta; acesta, se poate spune, este cel mai binecuvântat lucru. Binecuvântarea câștigată de Avraam nu a fost înmulțirea urmașilor săi, ci realizarea lui Dumnezeu a gestionării Sale, a însărcinării Sale și a lucrării Sale prin urmașii lui Avraam. Aceasta înseamnă că binecuvântările câștigate de Avraam nu au fost temporare, ci au continuat pe măsură ce planul de gestionare al lui Dumnezeu a avansat. Când Dumnezeu a vorbit, când Dumnezeu a jurat pe El Însuși, El deja luase o hotărâre. A fost procesul acestei decizii sincer? A fost real? Dumnezeu a hotărât că, de atunci înainte, eforturile Sale, prețul pe care El l-a plătit, ceea ce El are și este, totul și chiar viața Sa vor fi date lui Avraam și urmașilor lui Avraam. De asemenea, Dumnezeu a hotărât că, începând cu acest grup de oameni, Își va manifesta faptele și va permite omului să Îi vadă înțelepciunea, autoritatea și puterea.

Câștigarea celor care Îl cunosc pe Dumnezeu și care sunt capabili să mărturisească pentru El este dorința Lui invariabilă

În același timp în care vorbea cu El Însuși, Dumnezeu vorbea, de asemenea cu Avraam, dar în afară de a asculta binecuvântările pe care Dumnezeu i le-a dat, a putut Avraam să înțeleagă adevăratele dorințe ale lui Dumnezeu din toate cuvintele Sale în acel moment? El nu a putut! Și astfel, în acel moment, când Dumnezeu a jurat pe Sine Însuși, inima Sa era tot îndurerată și solitară. Nu exista încă nicio persoană capabilă să înțeleagă sau să cuprindă ceea ce El intenționa și planifica. În acel moment, nimeni – inclusiv Avraam – nu era capabil să vorbească cu El între patru ochi, cu atât mai puțin era cineva capabil să coopereze cu El în realizarea lucrării pe care El trebuia să o facă. În aparență, Dumnezeu îl câștigase pe Avraam și câștigase pe cineva care putea să-I asculte cuvintele. Dar, de fapt, cunoașterea acestei persoane în privința lui Dumnezeu abia era ceva mai mult decât nimic. Chiar dacă Dumnezeu îl binecuvântase pe Avraam, inima lui Dumnezeu nu era încă satisfăcută. Ce înseamnă că Dumnezeu nu era satisfăcut? Înseamnă că gestionarea Sa abia începuse, înseamnă că oamenii pe care El voia să îi câștige, oamenii pe care El tânjea să îi vadă, oamenii pe care îi iubea, încă erau departe de El; El avea nevoie de timp, avea nevoie să aștepte, avea nevoie să fie răbdător. Căci, în acel moment, în afară de Dumnezeu Însuși, nu era nimeni care să știe de ce avea El nevoie sau ce dorea El să câștige sau după ce tânjea El. Și astfel, în același timp, Dumnezeu Se sim‏țea și foarte entuziasmat, și cu inima grea. Totuși, El nu Și-a oprit pașii și a continuat să planifice următoarea etapă a ceea ce trebuia să facă.

Ce vedeți în promisiunea lui Dumnezeu pentru Avraam? Dumnezeu i-a acordat mari binecuvântări lui Avraam doar pentru că el a ascultat cuvintele lui Dumnezeu. Deși, la suprafață, pare normal și un lucru de la sine înțeles, în acesta vedem inima lui Dumnezeu: Dumnezeu prețuiește în mod special ascultarea omului față de El și apreciază înțelegerea și sinceritatea omului față de El. Cât de mult apreciază Dumnezeu această sinceritate? Poate nu înțelegeți cât de mult o apreciază și poate că nimeni nu realizează acest lucru. Dumnezeu i-a dat lui Avraam un fiu și, când acel fiu crescuse, Dumnezeu i-a cerut lui Avraam să-și jertfească fiul pentru Dumnezeu. Avraam a urmat porunca lui Dumnezeu întocmai, a ascultat cuvântul lui Dumnezeu, iar sinceritatea sa L-a impresionat pe Dumnezeu și a fost prețuită de Dumnezeu. Cât de mult a prețuit-o Dumnezeu? Și de ce a prețuit-o El? Într-o vreme când nimeni nu pricepea cuvintele lui Dumnezeu și nu Îi înțelegea inima, Avraam a făcut ceva ce a zdruncinat cerul și a cutremurat pământul, iar asta L-a făcut pe Dumnezeu să simtă un sentiment de satisfacție fără precedent și I-a adus bucuria de a câștiga pe cineva care era capabil să Îi asculte cuvintele. Aceste sentimente de satisfacție și bucurie veneau de la o făptură făcută de Dumnezeu cu propria Sa mână și erau primul „sacrificiu” pe care omul I-l oferise și cel pe care El îl prețuise cel mai mult, de la crearea omului. Lui Dumnezeu I-a fost foarte greu să aștepte acest sacrificiu și El l-a tratat ca pe cel mai important cadou din partea omului, pe care El îl crease. Acesta I-a arătat lui Dumnezeu primul rod al eforturilor Sale și al prețului pe care El îl plătise și I-a permis să vadă speranța în omenire. După aceea, Dumnezeu a tânjit și mai mult după un grup de asemenea oameni care să-I țină companie, să Îl trateze cu sinceritate, căruia să îi pese de El cu sinceritate. Dumnezeu a sperat chiar că Avraam avea să continue să trăiască, căci El dorea să aibă o asemenea inimă care să-L însoțească și să fie cu El în timp ce Își continua gestionarea. Indiferent de ce voia Dumnezeu, era doar o dorință, doar o idee – căci Avraam era doar un om care era capabil să-L asculte și nu Îl înțelegea sau cunoștea câtuși de puțin pe Dumnezeu. El era cineva care nu se ridica la standardele cerințelor lui Dumnezeu pentru om: de a-L cunoaște pe Dumnezeu, de a putea mărturisi pentru Dumnezeu și de a fi în același asentiment cu Dumnezeu. Și astfel, el nu putea merge cu Dumnezeu. În jertfirea lui Isaac de către Avraam, Dumnezeu a văzut sinceritatea și ascultarea lui Avraam și a văzut că trecuse testul lui Dumnezeu. Chiar dacă Dumnezeu i-a acceptat sinceritatea și ascultarea, el tot era nevrednic de a deveni confidentul lui Dumnezeu, de a deveni cineva care Îl cunoștea și Îl înțelegea și care era informat în privința firii lui Dumnezeu; el era departe de a fi în același asentiment cu Dumnezeu și de a face voia Lui. Și astfel, în inima Sa, Dumnezeu era tot singur și neliniștit. Cu cât devenea Dumnezeu mai singur și neliniștit, cu atât mai mult avea nevoie să-Și continue gestionarea cât mai curând posibil și să poată selecta și câștiga un grup de oameni pentru a-Și îndeplini planul de gestionare și a-Și realiza voia cât mai curând posibil. Aceasta era dorința fierbinte a lui Dumnezeu și a rămas neschimbată, de la bun început și până astăzi. Încă de când a creat omul la început, Dumnezeu a tânjit după un grup de biruitori, un grup de oameni care vor merge cu El și care sunt capabili să înțeleagă, să priceapă și să cunoască firea Sa. Această dorință a lui Dumnezeu nu s-a schimbat niciodată. Indiferent de cât de mult trebuie El să aștepte, indiferent de cât de grea este calea de urmat, indiferent de cât de departe sunt obiectivele după care tânjește, Dumnezeu nu Și-a schimbat și nu a renunțat la așteptările Sale de la om. Acum că am spus aceasta, realizați voi ceva din dorința lui Dumnezeu? Poate ceea ce ați realizat nu este foarte profund – dar va deveni, în mod treptat!

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.