Partea Întâi

În timpul ultimei noastre întâlniri, am părtășit un subiect foarte important. Mai țineți minte care era? Să-l repet. Subiectul ultimei noastre părtășii a fost: lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși. Este acesta un subiect important pentru voi? Care parte a sa este cea mai importantă pentru voi? Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu sau Dumnezeu Însuși? Care vă interesează mai mult? Despre care parte doriți mai mult să auziți? Știu că este dificil pentru voi să răspundeți la acea întrebare, deoarece firea lui Dumnezeu poate fi văzută în fiecare aspect al lucrării Sale și firea Sa este dezvăluită în lucrarea Sa întotdeauna și în toate locurile și, efectiv, Îl reprezintă pe Însuși Dumnezeu; în planul general de gestionare al lui Dumnezeu, lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși sunt toate inseparabile unele de altele.

Conținutul ultimei noastre părtășii despre lucrarea lui Dumnezeu a constat în relatări din Biblie care s-au petrecut acum mult timp. Erau toate povești despre om și Dumnezeu și ele i s-au întâmplat omului și au implicat în mod simultan participarea și exprimarea lui Dumnezeu, astfel încât aceste povești au o valoare și semnificație specială pentru cunoașterea lui Dumnezeu. Imediat după ce El a creat omenirea, Dumnezeu a început să colaboreze cu omul și să vorbească cu omul, iar firea Sa a început să fie exprimată față de om. Cu alte cuvinte, de când Dumnezeu S-a implicat prima dată pentru omenire, El a început să facă publice față de om, fără încetare, substanța Sa și ceea ce El are și este. Indiferent dacă oamenii mai demult sau oamenii de astăzi o pot vedea sau o pot înț‏elege, pe scurt, Dumnezeu vorbește omului și lucrează printre oameni, dezvăluindu-Și firea și exprimându-Și esența – ceea ce este un lucru sigur și imposibil de negat de orice persoană. Aceasta înseamnă, de asemenea, că firea lui Dumnezeu, esența lui Dumnezeu și ceea ce El are și este sunt constant scoase la iveală și dezvăluite în timp ce El lucrează și Se implică pentru om. El nu a ascuns sau tăinuit nimic față de om, ci, în schimb, Își face publică și Își afișează propria fire fără rezerve. Prin urmare, Dumnezeu speră că omul Îl poate cunoaște și că poate înțelege firea și esența Sa. El nu dorește ca omul să-I trateze firea și esența Sa ca pe taine eterne, nici nu vrea ca omenirea să Îl privească pe Dumnezeu ca pe un puzzle care nu poate fi niciodată rezolvat. Doar când omenirea Îl cunoaște pe Dumnezeu poate ști omul calea pe care să meargă și poate accepta îndrumarea lui Dumnezeu și doar o astfel de omenire poate trăi sub stăpânirea lui Dumnezeu și poate trăi în lumină și poate trăi în mijlocul binecuvântărilor lui Dumnezeu.

Firea și cuvintele scoase la iveală și dezvăluite de Dumnezeu reprezintă voia Sa și ele reprezintă, de asemenea, esența Sa. Când Dumnezeu colaborează cu omul, indiferent de ceea ce El face sau zice sau de firea pe care o dezvăluie și indiferent de ce vede omul din esența lui Dumnezeu și ceea ce El are și este, toate acestea reprezintă voia lui Dumnezeu pentru om. Indiferent de cât de mult este capabil omul să realizeze, să înțeleagă sau să cuprindă, toate reprezintă voia lui Dumnezeu – voia lui Dumnezeu pentru om. Aceasta este dincolo de orice îndoială! Voia lui Dumnezeu pentru omenire este modul în care El le cere oamenilor să fie, ce le cere lor să facă, cum le cere lor să trăiască și cum le cere să fie capabili de a realiza împlinirea voii lui Dumnezeu. Sunt aceste lucruri inseparabile de esența lui Dumnezeu? Cu alte cuvinte, Dumnezeu Își scoate la iveală firea și tot ceea ce El are și este, în același timp în care Își prezintă cerințele oamenilor. Nu există falsitate, prefăcătorie, tăinuire și nicio înflorire. Totuși, de ce este omul incapabil de a cunoaște și de ce nu a fost el niciodată în stare să perceapă clar firea lui Dumnezeu? Și de ce nu a realizat niciodată voia lui Dumnezeu? Ceea ce este dezvăluit și scos la iveală de Dumnezeu este ceea ce Dumnezeu Însuși are și este și reprezintă fiecare fărâmă și fațetă a adevăratei Sale firi – deci, de ce nu poate vedea omul? De ce este omul incapabil de o cunoaștere temeinică? Există un motiv important pentru aceasta. Și care este acest motiv? De la momentul creației, omul nu L-a tratat niciodată pe Dumnezeu ca Dumnezeu. În cele mai vechi timpuri, indiferent de ceea ce făcea Dumnezeu cu omul, care tocmai fusese creat, omul Îl trata ca pe un tovarăș, ca pe cineva pe care să se bazeze și nu avea cunoaștere sau înțelegere referitoare la Dumnezeu. Ceea ce înseamnă că el nu știa că ceea ce venea de la această Ființă – această Ființă pe care el se baza și pe care O vedea ca tovarăș al său – era esența lui Dumnezeu, și nici nu știa că această ființă era Cea care domnește asupra tuturor lucrurilor. Simplu spus, oamenii din acea vreme nu Îl recunoșteau deloc pe Dumnezeu. Ei nu știau că cerurile și pământul și toate lucrurile fuseseră făcute de El și erau ignoranți cu privire la locul de unde venea El și, mai mult, față de ce era El. Desigur, pe atunci, Dumnezeu nu avea nevoie ca omul să-L cunoască sau să-L înțeleagă sau să înțeleagă tot ceea ce făcea El sau să fie informat privind voia Sa, căci acestea erau primele timpuri care au urmat după crearea omenirii. Când Dumnezeu a început pregătirile pentru lucrarea Epocii Legii, Dumnezeu i-a făcut anumite lucruri omului și, de asemenea, a început să aibă cerințe de la el, spunându-i cum să aducă jertfe și să I se închine lui Dumnezeu. Doar atunci a căpătat omul câteva idei simple despre Dumnezeu, doar atunci a aflat el diferența dintre om și Dumnezeu și faptul că Dumnezeu era Cel care a creat omenirea. Când omul a știut că Dumnezeu era Dumnezeu și omul era om, a apărut o anumită distanță între el și Dumnezeu, totuși Dumnezeu nu i-a cerut omului să-L cunoască prea mult sau să-L înțeleagă profund. Prin urmare, Dumnezeu formulează diferite cerințe pentru om pe baza etapelor și circumstanțelor lucrării Sale. Ce vedeți în aceasta? Ce aspect al firii lui Dumnezeu percepeți? Este Dumnezeu adevărat? Sunt potrivite cerințele lui Dumnezeu pentru om? În primele timpuri după crearea omenirii de către Dumnezeu, când Dumnezeu încă nu îndeplinise lucrarea de cucerire și desăvârșire asupra omului și încă nu spusese prea multe cuvinte omului, El cerea puțin din partea omului. Indiferent de ceea ce omul făcea sau de cum se comporta – chiar dacă făcea unele lucruri care Îl ofensau pe Dumnezeu – Dumnezeu le ierta pe toate și trecea totul cu vederea. Aceasta deoarece Dumnezeu știa ceea ce El îi dăduse omului și ce era în om și, prin urmare, El știa standardul cerințelor pe care ar trebui să le aibă de la om. Deși standardul cerințelor Sale era foarte scăzut la acea vreme, aceasta nu înseamnă că firea Sa nu era măreață sau că înțelepciunea și atotputernicia Sa erau decât vorbe goale. Pentru om, există un singur mod de a cunoaște firea lui Dumnezeu și pe Dumnezeu Însuși: urmând etapele lucrării lui Dumnezeu de gestionare și mântuire a omenirii și acceptând cuvintele pe care Dumnezeu le rostește pentru omenire. Știind ceea ce Dumnezeu are și este și știind firea lui Dumnezeu, I-ar mai cere omul lui Dumnezeu să-i arate adevărata Sa persoană? Omul nu o va face și nu va îndrăzni căci, după ce a înțeles firea lui Dumnezeu și ceea ce El are și este, omul va fi văzut deja pe adevăratul Însuși Dumnezeu și va fi văzut deja adevărata Sa persoană. Acesta este rezultatul inevitabil.

Pe măsură ce lucrarea și planul lui Dumnezeu au înaintat fără încetare și după ce Dumnezeu a stabilit legământul curcubeului cu omul ca semn că El nu va mai distruge niciodată lumea folosind potopurile, Dumnezeu a avut o dorință tot mai puternică de a-i câștiga pe cei care puteau fi în același asentiment cu El. La fel, El a avut și o dorință tot mai puternică să îi câștige pe cei care puteau să-I facă voia pe pământ și, în plus, să câștige un grup de oameni care să se poată elibera de forțele întunericului și să nu fie legați de Satana și să poată fi martori pentru El pe pământ. Câștigarea unui asemenea grup de oameni a fost dorința pe care o avea Dumnezeu de mult timp, ceea ce El așteptase încă de la momentul creației. Prin urmare, indiferent de utilizarea potopurilor de către Dumnezeu pentru a distruge lumea sau de legământul Său cu omul, voia lui Dumnezeu, planul, speranțele și gândirea Sa au rămas toate la fel. Ceea ce dorea să facă, lucrul după care El tânjise cu mult timp înainte de momentul creației, era să îi câștige pe aceia din rândul omenirii pe care El dorea să îi câștige – să câștige un grup de oameni capabil să-I înțeleagă și să-I cunoască firea, să-I înțeleagă voia, un grup care putea să I se închine. Un asemenea grup de oameni este într-adevăr capabil să fie mărturie pentru El și ei sunt, se poate spune, confidenții Lui.

Astăzi, haideți să continuăm să refacem pașii lui Dumnezeu și să urmăm etapele lucrării Sale, pentru a putea să descoperim gândurile și ideile lui Dumnezeu și tot ceea ce are de-a face cu Dumnezeu, toate acestea fiind „ținute la păstrare” pentru atât de mult timp. Prin aceste lucruri, vom ajunge să cunoaștem firea lui Dumnezeu, să înțelegem esența lui Dumnezeu, Îl vom primi pe Dumnezeu în inimile noastre și fiecare dintre noi ne vom apropia încet de Dumnezeu, reducând distanța noastră față de Dumnezeu.

O parte din ceea ce am discutat ultima dată avea legătură cu motivul pentru care Dumnezeu a stabilit un legământ cu omul. De data aceasta, vom face părtășie despre pasajele de mai jos ale scripturii. Să începem prin a citi scripturile.

A. Avraam

1. Dumnezeu promite să îi dea un fiu lui Avraam

Geneza 17:15-17 De asemenea, Dumnezeu i-a zis lui Avraam: „În ce o privește pe Sarai, soția ta, să nu o mai chemi Sarai, căci de acum numele ei va fi Sara. Eu o voi binecuvânta și îți voi da un fiu prin ea. O voi binecuvânta, astfel încât ea va deveni mama unor neamuri; chiar regi ai popoarelor vor ieși din ea.” Atunci Avraam I s-a închinat până la pământ, a râs și și-a zis în sine: „I se poate naște copil unui om de o sută de ani? Poate Sara, care este de nouăzeci de ani, să aibă un copil?”

Geneza 17:21-22 Totuși legământul Meu îl voi încheia cu Isaac, cel pe care Sara îl va naște la anul, pe vremea aceasta. Când a terminat de vorbit cu Avraam, Dumnezeu S-a înălțat de la el.

2. Avraam îl oferă pe Isaac

Geneza 22:2-3 Dumnezeu i-a spus: Ia-l pe fiul tău Isaac, pe singurul tău fiu, fiul pe care-l iubești, du-te în ținutul Moria și jertfește-l acolo ca ardere de tot pe unul dintre munții despre care îți voi spune. Avraam s-a sculat dis-de-dimineață, a înșeuat măgarul, i-a luat pe doi dintre slujitorii săi și pe fiul său Isaac, a tăiat lemne pentru arderea de tot și a plecat spre locul despre care i-a spus Dumnezeu.

Geneza 22:9-10 Până au ajuns la locul pe care Dumnezeu i-l indicase lui Avraam. Acolo Avraam a zidit un altar și a aranjat lemnele pe el, după care l-a legat pe fiul său Isaac și l-a pus pe altar, deasupra lemnelor. Apoi și-a întins mâna și a luat cuțitul ca să-l înjunghie pe fiul său.

Nimeni nu poate împiedica lucrarea pe care Dumnezeu hotărăște să o facă

Deci, tocmai ați auzit cu toții povestea lui Avraam. El a fost ales de Dumnezeu după ce potopul a distrus lumea, numele său era Avraam și, când avea o sută de ani și soția sa, Sara, nouăzeci, a primit promisiunea lui Dumnezeu. Ce promisiune i-a făcut Dumnezeu? Dumnezeu i-a promis ceea ce scrie în Scripturi: „Eu o voi binecuvânta și îți voi da un fiu prin ea.” Care era contextul promisiunii lui Dumnezeu de a-i da un fiu? Scripturile oferă următoarea relatare: „Atunci Avraam I s-a închinat până la pământ, a râs și și-a zis în sine: «I se poate naște copil unui om de o sută de ani? Poate Sara, care este de nouăzeci de ani, să aibă un copil?»” Cu alte cuvinte, acest cuplu în vârstă era prea bătrân pentru a mai face copii. Și ce a făcut Avraam după ce Dumnezeu i-a făcut promisiunea? A căzut la pământ râzând și și-a spus în sine sa: „I se poate naște copil unui om de o sută de ani?” Avraam a crezut că era imposibil – ceea ce înseamnă că el credea că promisiunea lui Dumnezeu pentru el nu era decât o glumă. Din perspectiva omului, aceasta era de neatins de către om și la fel de neatins și o imposibilitate pentru Dumnezeu. Poate, pentru Avraam, era de râs: Dumnezeu a creat omul, totuși se pare că El nu știe că cineva atât de bătrân este incapabil să facă copii; El crede că îmi poate permite să am un copil, El spune că îmi va da un fiu – cu siguranță, este imposibil! Și astfel, Avraam a căzut la pământ și a râs, gândindu-se: Imposibil – Dumnezeu glumește cu mine, acest lucru nu poate fi adevărat! El nu a luat în serios cuvintele lui Dumnezeu. Deci, în ochii lui Dumnezeu, ce tip de om era Avraam? (Drept.) Unde se menționa că el era un om drept? Voi credeți că toți aceia pe care Dumnezeu îi cheamă sunt drepți și desăvârșiți și oameni care merg cu Dumnezeu. Voi urmați doctrina! Trebuie să vedeți clar că, atunci când Dumnezeu definește pe cineva, El nu o face în mod arbitrar. Aici, Dumnezeu nu a spus că Avraam era drept. În inima Sa, Dumnezeu are standarde pentru măsurarea fiecărei persoane. Deși Dumnezeu nu a spus ce fel de persoană era Avraam, în ceea ce privește comportamentul său, ce tip de credință avea Avraam în Dumnezeu? Era un pic abstractă? Sau avea el o mare credință? Nu, nu avea! Râsul și gândurile sale au arătat cine era el, deci părerea voastră că el era drept este o plăsmuire a imaginației voastre, este aplicarea oarbă a doctrinei, este o evaluare iresponsabilă. A văzut oare Dumnezeu râsul și micile expresii ale lui Avraam, a știut de ele? A știut. Dar a schimbat El ceea ce decisese să facă? Nu! Când Dumnezeu a plănuit și a hotărât că îl va alege pe acest om, atunci chestiunea fusese deja îndeplinită. Nici gândurile omului, nici comportamentul său nu puteau influența sau interfera deloc cu Dumnezeu; Dumnezeu nu Își putea schimba planul în mod arbitrar, nici nu Își putea schimba sau deranja planul din cauza comportamentului omului, care ar putea chiar să fie nesăbuit. Ce anume, atunci, este scris în Geneză, 17:21-22? „Totuși legământul Meu îl voi încheia cu Isaac, cel pe care Sara îl va naște la anul, pe vremea aceasta. Când a terminat de vorbit cu Avraam, Dumnezeu S-a înălțat de la el.” Dumnezeu nu a dat deloc atenție celor gândite sau spuse de Avraam. Și care a fost motivul nepăsării Sale? A fost faptul că, în acel moment, Dumnezeu nu i-a cerut omului să aibă credință mare sau să fie capabil de o mare cunoaștere a lui Dumnezeu sau, în plus, să fie capabil să înțeleagă ce spunea și făcea Dumnezeu. Prin urmare, El nu i-a cerut omului să înțeleagă pe deplin ceea ce El hotăra să facă sau oamenii pe care El era hotărât să-i aleagă sau principiile acțiunilor Sale, căci statura omului era pur și simplu neadecvată. În acel moment, Dumnezeu considera normal orice făcea Avraam și oricum se comporta. El nu a condamnat, nu a reproșat, ci doar a zis: „Sara ți-l va naște pe Isaac pe vremea aceasta, anul viitor.” Pentru Dumnezeu, după ce El a proclamat aceste cuvinte, această chestiune s-a adeverit pas cu pas; în ochii lui Dumnezeu, ceea ce urma să fie îndeplinit prin planul Său fusese deja îndeplinit. Și, după ce Și-a terminat rânduielile pentru aceasta, Dumnezeu a plecat. Ceea ce face sau gândește omul, ceea ce înțelege el, planurile sale – niciuna dintre acestea nu are legătură cu Dumnezeu. Totul se desfășoară conform planului lui Dumnezeu, în conformitate cu momentele și etapele stabilite de Dumnezeu. Astfel este principiul lucrării lui Dumnezeu. Dumnezeu nu interferează cu nimic din ceea ce omul gândește sau știe, totuși nici nu renunță la planul Său sau nu-Și abandonează lucrarea, deoarece omul nu crede sau nu înțelege. Faptele sunt astfel îndeplinite conform planului și gândurilor lui Dumnezeu. Aceasta este exact ceea ce vedem în Biblie: Dumnezeu a făcut ca Isaac să se nască la momentul pe care îl stabilise El. Faptele dovedesc oare că purtarea și conduita omului au împiedicat lucrarea Lui? Ele nu au împiedicat lucrarea Lui! Puțina credință a omului în Dumnezeu și imaginația sa și concepțiile sale despre Dumnezeu au afectat lucrarea lui Dumnezeu? Nu, nu au făcut-o! Deloc! Planul de gestionare al lui Dumnezeu (planul mântuirii) nu este afectat de niciun om, nicio chestiune sau niciun mediu. Tot ceea ce El decide să facă va fi îndeplinit și finalizat la timp și conform planului Său, iar lucrarea Sa nu poate fi deranjată de niciun om. Dumnezeu nu dă atenție unor aspecte ale nesăbuinței și ignoranței omului și chiar unor aspecte ale concepțiilor și împotrivirii omului față de El; făcând lucrarea pe care trebuie să o facă, fără a ține cont de ele. fără a șovăi. Aceasta este firea lui Dumnezeu și este o reflectare a atotputerniciei Sale.

All Scripture quotations in this product are from Nouă Traducere În Limba Română (NTLR). Copyright © 2006 by Biblica, Inc.®. Used by permission. All rights reserved worldwide.