Aplicația Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

Ascultați glasul lui Dumnezeu și întâmpinați întoarcerea Domnului Isus!

Cuvântări ale lui Dumnezeu Atotputernic (Calea cunoașterii lui Dumnezeu)

Recital-latest-expression
Cuvântări ale lui Dumnezeu Atotputernic (Calea cunoașterii lui Dumnezeu)

Categorii

LECTURI
Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă (Selecții)

Despre Iov

După ce ați aflat despre cum a trecut Iov prin încercări, majoritatea dintre voi veți vrea, probabil, să știți mai multe detalii despre Iov însuși, mai ales în privința secretului prin care el a câștigat lauda lui Dumnezeu. Deci, astăzi, să vorbim despre Iov!

În viața de zi cu zi a lui Iov vedem perfecțiunea sa, neprihănirea, frica de Dumnezeu și respingerea răului

Dacă e să discutăm despre Iov, atunci trebuie să începem cu evaluarea lui, rostită de Dumnezeu cu gura lui: „nu există nimeni altcineva ca el pe pământ, un om desăvârșit și neprihănit, unul care se teme de Dumnezeu și se ferește de rău”.

Să aflăm mai întâi despre desăvârșirea și neprihănirea lui Iov.

Ce înțelegeți voi prin cuvintele „desăvârșit” și „neprihănit”? Credeți că Iov era fără pată și onorabil? Aceasta, desigur, ar fi o interpretare și o înțelegere literală a cuvintelor „desăvârșit” și „neprihănit”. Referitor la o adevărată înțelegere a vieții reale a lui Iov – doar cuvintele, cărțile și teoria nu ne vor da niciun răspuns. Vom începe prin a cerceta viața de acasă a lui Iov și comportamentul său normal din timpul vieții sale. Aceasta ne va spune despre principiile și obiectivele sale în viață, precum și despre personalitatea și scopul său. Acum, să citim ultimele cuvinte din Iov 1:3: „Era cel mai însemnat om dintre toţi locuitorii Răsăritului.” Ceea ce spun aceste cuvinte este că statutul și poziția socială ale lui Iov erau foarte înalte și, deși nu ni se spune dacă era cel mai mare dintre oamenii din est datorită bunurilor sale din belșug sau deoarece era desăvârșit și neprihănit și se temea de Dumnezeu și respingea răul, per ansamblu, știm că starea lui Iov și poziția lui socială erau foarte valoroase. Așa cum este consemnat în Biblie, primele impresii ale oamenilor în privința lui Iov erau că Iov era desăvârșit, că se temea de Dumnezeu și respingea răul și că avea o mare bogăție și un statut venerabil. Pentru o persoană normală care trăiește într-un asemenea mediu și în asemenea condiții, dieta lui Iov, calitatea vieții sale și diversele aspecte ale vieții sale personale ar fi principala preocupare a atenției majorității oamenilor; astfel, trebuie să continuăm să citim scripturile: „Fiii lui obişnuiau să meargă şi să ţină, pe rând, câte un ospăţ în casa fiecăruia în parte; ei le chemau şi pe cele trei surori ale lor ca să mănânce şi să bea împreună cu ei. Când se termina câte un şir de ospeţe, Iov îi chema şi îi sfinţea. El se trezea dimineaţa devreme şi aducea arderi-de-tot pentru fiecare dintre ei, zicând: «Poate fiii mei au păcătuit şi l-au blestemat pe Dumnezeu în inimile lor.» Aşa obişnuia Iov să facă” (Iov 1:4-5). Acest pasaj ne spune două lucruri: primul este că fiii și fiicele lui Iov petreceau în mod regulat, beau și mâncau; al doilea este că Iov oferea des arderi-de-tot deoarece el se îngrijora deseori în privința lor, temându-se că păcătuiau, că în inimile lor îl blestemaseră pe Dumnezeu. Prin aceasta sunt descrise viețile a două tipuri diferite de oameni. Primul tip, fiii și fiicele lui Iov, petreceau deseori din cauza bogăției lor, trăiau în mod extravagant, sărbătoreau după bunul lor plac, bucurându-se de calitatea înaltă a vieții oferită de bogăția materială. Trăind o asemenea viață, era inevitabil ca ei să nu păcătuiască și să nu Îl ofenseze des pe Dumnezeu – totuși, ei nu se sfințeau sau nu ofereau arderi-de-tot ca urmare. Vezi, atunci, că Dumnezeu nu avea loc în inimile lor, că ei nu se gândeau deloc la harurile lui Dumnezeu, nici nu se temeau că-L jignesc pe Dumnezeu, cu atât mai puțin se temeau să nu renunțe la El în inimile lor. Desigur, noi nu ne concentrăm asupra copiilor lui Iov, ci asupra a ceea ce a făcut Iov când s-a confruntat cu astfel de lucruri; aceasta este cealaltă chestiune descrisă în pasaj și care implică viața zilnică a lui Iov și esența umanității sale. Când Biblia descrie petrecerile fiilor și fiicelor lui Iov, acesta nu este menționat; se spune doar că fiii și fiicele sale mâncau și beau deseori împreună. Cu alte cuvinte, el nu dădea petreceri, nici nu se alătura fiilor și fiicelor sale în a mânca cu extravaganță. Deși era bogat și deși avea multe bunuri și slujitori, viața lui Iov nu era una plină de lux. El nu era amăgit de mediul de viață superlativ și nici nu se îmbuiba cu desfătările trupului, și nici nu uita să aducă jertfe arse din cauza bogăției sale, cu atât mai puțin îl făcea aceasta să Îl respingă treptat pe Dumnezeu din inima sa. În mod evident, atunci, Iov era disciplinat în stilul său de viață, și nu era lacom sau hedonist, nici nu se fixa pe calitatea vieții, ca urmare a binecuvântărilor lui Dumnezeu asupra lui. În schimb, el era umil și modest și precaut și grijuliu înaintea lui Dumnezeu, deseori se gândea la harurile și binecuvântările lui Dumnezeu și îi era frică în continuu de Dumnezeu. În viața sa zilnică, Iov deseori se trezea devreme pentru a oferi arderi-de-tot pentru fiii și fiicele sale. Cu alte cuvinte, nu numai că se temea el însuși de Dumnezeu, dar el spera ca și copiii lui să se teamă la fel de Dumnezeu și să nu păcătuiască împotriva lui Dumnezeu. Bogăția materială a lui Iov nu avea niciun loc în inima sa, nici nu înlocuia poziția deținută de Dumnezeu; indiferent dacă pentru el însuși sau pentru copiii săi, acțiunile zilnice ale lui Iov erau toate conectate cu teama de Dumnezeu și respingerea răului. Frica sa de Iahve Dumnezeu nu se oprea la gura sa, ci era pusă în acțiune și se reflecta în fiecare parte a vieții sale de zi cu zi. Acest comportament efectiv al lui Iov ne arată că el era cinstit și că avea o esență care iubea dreptatea și lucrurile care erau pozitive. Faptul că Iov își trimitea și își sfințea des fiii și fiicele, înseamnă că el nu era de acord și nu aproba comportamentul copiilor săi; în schimb, în inima sa, era sătul de comportamentul lor și îi condamna. El concluzionase că modul de a se comporta al fiilor și fiicelor sale nu era pe placul lui Iahve Dumnezeu și, prin urmare, le cerea deseori să se ducă înaintea lui Iahve Dumnezeu și să-și mărturisească păcatele. Acțiunile lui Iov ne arată o altă parte a umanității sale: una în care el nu a mers niciodată cu aceia care deseori păcătuiau și Îl jigneau pe Dumnezeu, ci, în schimb, îi respingea și îi evita. Deși acești oameni erau fiii și fiicele sale, el nu își abandona propriile principii deoarece ei erau din neamul său, nici nu le îngăduia păcatele din cauza propriilor sale sentimente. Mai degrabă, el îi îndemna să se mărturisească și să câștige bunăvoința lui Iahve Dumnezeu și îi avertiza să nu Îl abandoneze pe Dumnezeu de dragul desfătării lor lacome. Principiile modului în care Iov îi trata pe alți oameni sunt inseparabile de principiile fricii sale de Dumnezeu și de ale respingerii răului. El iubea ceea ce era acceptat de Dumnezeu și era dezgustat de ceea ce Îi provoca repulsie și îi iubea pe cei care se temeau de Dumnezeu în inimile lor și era dezgustat de cei care făceau rău sau păcătuiau împotriva lui Dumnezeu. O astfel de iubire și un asemenea dezgust erau demonstrate în viața sa de zi cu zi și reprezentau chiar corectitudinea lui Iov văzută prin ochii lui Dumnezeu. În mod natural, aceasta este, de asemenea, exprimarea și trăirea lui Iov a umanității adevărate în relația sa cu alte persoane din viața sa de zi cu zi despre care trebuie să învățăm.

Manifestările umanității lui Iov în timpul încercărilor sale (înțelegerea desăvârșirii, neprihănirii lui Iov, fricii de Dumnezeu și respingerii răului de către el în timpul încercărilor sale)

Ceea ce am părtășit mai sus sunt diverse aspecte ale umanității lui Iov care au fost arătate în viața sa de zi cu zi, înainte de testele sale. Fără îndoială, aceste diferite manifestări oferă o înțelegere a dreptății lui Iov și o familiarizare inițială cu frica sa de Dumnezeu și cu respingerea răului și furnizează, în mod firesc, o afirmație inițială. Motivul pentru care spun „inițială” este deoarece majoritatea oamenilor încă nu au o înțelegere adevărată a personalității lui Iov și a gradului în care el urma calea de a-L asculta și a se teme de Dumnezeu. Adică, înțelegerea majorității oamenilor în privința lui Iov nu merge mai departe de impresia oarecum favorabilă, oferită de cuvintele sale în Biblie că „Iahve Dumnezeu a dat și Iahve Dumnezeu a luat; binecuvântat fie numele lui Iahve Dumnezeu,” și „Să primim de la Dumnezeu doar binele şi să nu primim şi răul?” Prin urmare, există o mare nevoie ca noi să înțelegem cum își trăia Iov umanitatea în timp ce primea încercările lui Dumnezeu; în acest mod, adevărata umanitate a lui Iov va fi arătată tuturor în întregimea sa.

Când Iov a auzit că îi fuseseră furate bunurile, că fiii și fiicele sale își pierduseră viețile și că slujitorii îi fuseseră omorâți, el a reacționat după cum urmează: „Atunci Iov s-a ridicat, și-a dat haina și și-a ras capul și a căzut pe pământ și a venerat” (Iov 1:20). Aceste cuvinte ne spun un fapt: după auzirea acestor vești, Iov nu a fost lovit de panică, el nu a plâns, nici nu a dat vina pe slujitorii care i-au dat veștile, cu atât mai puțin nu a inspectat scena crimei pentru a investiga și a verifica motivele și cauzele și a afla ce s-a întâmplat de fapt. El nu a afișat nicio durere sau regret la pierderea bunurilor sale, nici nu a început să verse lacrimi din cauza pierderii copiilor săi, a celor dragi lui. Din contră, el și-a dat haina, și-a ras capul și a căzut la podea și s-a închinat. Acțiunile lui Iov sunt diferite de cele ale unui om obișnuit. Acestea îi nedumiresc pe mulți oameni și îi fac să îi reproșeze lui Iov „sângele lui rece” în inimile lor. La pierderea bruscă a bunurilor lor, oamenii normali ar părea devastați sau disperați – sau, în cazul anumitor oameni, ar putea cădea chiar într-o depresie profundă. Aceasta pentru că, în inimile lor, bunurile oamenilor reprezintă o viață întreagă de eforturi, lucrul pe care se bazează supraviețuirea lor, speranța care îi ține în viață; pierderea proprietății lor înseamnă că eforturile lor au fost în zadar, că sunt fără speranță și chiar că nu au niciun viitor. Aceasta este atitudinea oricărei persoane normale față de bunurile sale și relația apropiată pe care o are cu acestea și aceasta este, de asemenea, importanța bunurilor în ochii oamenilor. Astfel, marea majoritate a oamenilor se simt nedumeriți în privința atitudinii detașate ale lui Iov față de pierderea[a] bunurilor sale. Astăzi, vom risipi confuzia tuturor acestor persoane explicând ce se petrecea în inima lui Iov.

Bunul simț dictează că, după ce i-au fost date de Dumnezeu asemenea bunuri din belșug, Iov ar trebui să se simtă rușinat înaintea lui Dumnezeu pentru pierderea acestor bunuri, căci el nu avusese grijă sau nu se preocupase de ele, nu păstrase bunurile date lui de Dumnezeu. Prin urmare, când a auzit că bunurile sale fuseseră furate, prima sa reacție ar fi trebuit să fie să meargă la fața locului crimei și să facă inventarul a tot ce se pierduse,[b] apoi să îi mărturisească lui Dumnezeu pentru ca el să primească încă o dată binecuvântările lui Dumnezeu. Iov, totuși, nu a făcut asta – și el, în mod natural, avea propriile motive pentru a nu o face. În inima sa, Iov credea cu tărie că tot ceea ce avea el îi fusese acordat de Dumnezeu și nu provenea ca urmare a propriului lui efort. Prin urmare, el nu privea aceste binecuvântări ca pe ceva de care să profite, ci respecta calea așa cum trebuia, din răsputeri, conform principiilor sale de viață. El prețuia binecuvântările lui Dumnezeu și mulțumea pentru ele, dar nu era îndrăgostit de ele, nici nu urmărea primirea mai multor binecuvântări. Așa era atitudinea sa față de bunuri. El nu făcea nimic nici pentru a câștiga binecuvântări, nici nu se îngrijora sau nu era îndurerat de lipsa sau pierderea binecuvântărilor lui Dumnezeu; el nu a devenit nici fericit în mod dezlănțuit, în delir din cauza binecuvântărilor lui Dumnezeu, nici nu a ignorat calea lui Dumnezeu sau nu a uitat harul lui Dumnezeu din cauza binecuvântărilor de care se bucura deseori. Atitudinea lui Iov față de bunurile lui dezvăluie oamenilor adevărata sa umanitate: în primul rând, Iov nu era un om lacom și nu avea mari pretenții în viața sa materială. În al doilea rând, Iov nu era niciodată îngrijorat și nu se temea că Dumnezeu îi va lua ce avea, ceea ce reprezenta atitudinea de ascultare față de Dumnezeu din inima sa; adică, el nu avea cereri sau plângeri despre momentul în care sau dacă Dumnezeu va lua de la el și nici nu a întrebat motivul pentru care, ci doar a căutat să respecte aranjamentele lui Dumnezeu. În al treilea rând, el nu a crezut niciodată că bunurile sale veneau din propriile eforturi, ci că îi erau acordate de Dumnezeu. Aceasta era credința lui Iov și era un semn al convingerii sale. Sunt clarificate umanitatea lui Iov și căutarea sa reală zilnică în acest rezumat al lui, în trei puncte? Umanitatea lui Iov și scopul său făceau parte din comportamentul său detașat atunci când s-a confruntat cu pierderea bunurilor sale. Tocmai din cauza căutării sale zilnice a avut Iov statura și convingerea de a spune: „Iahve Dumnezeu a dat și Iahve Dumnezeu a luat; binecuvântat fie numele lui Iahve Dumnezeu”, în timpul încercărilor lui Dumnezeu. Aceste cuvinte nu au fost câștigate peste noapte, nici nu răsăriseră abia atunci în capul lui Iov. Ele reprezentau ceea ce el văzuse și obținuse în timpul multor ani de trăire a vieții. În comparație cu cei care doar caută binecuvântările lui Dumnezeu și care se tem că Dumnezeu va lua de la ei și urăsc acest lucru și se plâng în privința lui, nu este ascultarea lui Iov foarte reală? În comparație cu toți cei care cred că există un Dumnezeu, dar care nu au crezut niciodată că Dumnezeu domnește asupra tuturor lucrurilor, nu are Iov o mare onestitate și neprihănire?

Raționalitatea lui Iov

Experiențele efective ale lui Iov și umanitatea lui neprihănită și onestă însemna că el a judecat și a făcut alegerile cele mai raționale când și-a pierdut bunurile și copiii. Asemenea alegeri raționale au fost inseparabile de îndeletnicirile sale zilnice și de faptele lui Dumnezeu pe care el ajunsese să le cunoască în timpul vieții sale de zi cu zi. Onestitatea lui Iov l-a făcut capabil să creadă că mâna lui Iahve Dumnezeu domnește asupra tuturor lucrurilor; convingerea sa i-a permis să cunoască faptul că Iahve Dumnezeu are putere suverană asupra tuturor lucrurilor; cunoștințele lui l-au făcut să fie dispus și capabil să asculte de puterea suverană și aranjamentele lui Iahve Dumnezeu; ascultarea sa i-a permis să fie din ce în ce mai sincer în frica sa de Iahve Dumnezeu; frica sa l-a făcut din ce în ce mai hotărât în respingerea răului; în final, Iov a devenit desăvârșit deoarece se temea de Dumnezeu și respingea răul; iar desăvârșirea sa l-a făcut înțelept și i-a dat raționalitatea supremă.

Cum ar trebui să înțelegem acest cuvânt „rațional”? O interpretare literală este că înseamnă a avea bun simț, a fi logic și practic în gândire, a avea cuvinte, judecată și acțiuni corecte și a avea standarde morale obișnuite și corecte. Totuși, raționalitatea lui Iov nu este atât de ușor de explicat. Când se spune aici că Iov avea raționalitatea supremă, este în legătură cu umanitatea și comportamentul său înaintea lui Dumnezeu. Deoarece Iov era onest, el a putut să creadă în și să asculte de puterea suverană a lui Dumnezeu, ceea ce i-a oferit o cunoaștere la care alte persoane nu au avut acces, iar această cunoaștere l-a făcut mai capabil de a discerne, a judeca și a defini cu precizie ceea ce s-a abătut asupra lui, iar aceasta i-a permis să aleagă cu mai multă perspicacitate și acuratețe ce să facă și în ce privință să rămână de neclintit. Ceea ce înseamnă că principiile, comportamentul, cuvintele de la baza acțiunilor sale și codul conform căruia acționa erau obișnuite, clare și specifice, și nu erau impulsive, oarbe sau emoționale. El știa cum să trateze orice se abătea asupra sa, știa cum să echilibreze și să gestioneze relațiile dintre evenimentele complexe, știa cum să rămână de neclintit în privin‏ța căii care trebuie urmată și, în plus, știa cum să trateze datul și luatul lui Iahve Dumnezeu. Aceasta era chiar raționalitatea lui Iov. Tocmai din cauza faptului că Iov era înzestrat cu o asemenea raționalitate a spus el „Iahve Dumnezeu a dat și Iahve Dumnezeu a luat; binecuvântat fie numele lui Iahve Dumnezeu”, când și-a pierdut bunurile și fiii și fiicele sale.

Când Iov s-a confruntat cu durerea enormă a corpului și cu reproșurile rudelor și prietenilor săi și când s-a confruntat cu moartea, comportamentul său le-a demonstrat încă o dată adevărata sa față tuturor.

Adevărata față a lui Iov: sincer, pur și fără falsitate

Să citim Iov 2:7-8: „Astfel, Satana a plecat din prezența lui Iahve Dumnezeu și l-a lovit pe Iov cu bube din cap până în picioare. Și el a luat un ciob cu care să se scarpine; și a stat în cenușă”. Aceasta este o descriere a comportamentului lui Iov când i-au apărut bube pe corp. În acest moment, Iov stătea în cenușă și îndura durerea. Nimeni nu îl trata și nimeni nu îl ajuta să-și amelioreze durerea corpului; în schimb, el folosea un ciob pentru a îndepărta coaja bubelor. Din punct de vedere superficial, aceasta era doar o etapă în cadrul chinului lui Iov și nu are legătură cu umanitatea și frica sa de Dumnezeu, căci Iov nu rostea niciun cuvânt pentru a-și demonstra starea de spirit și opiniile din acel moment. Totuși, acț‏iunile și comportamentul lui Iov tot sunt o exprimare adevărată a umanității sale. În consemnarea capitolului anterior, am citit că Iov era cel mai grozav dintre oamenii din est. Între timp, acest pasaj al celui de-al doilea capitol ne arată că acest om grozav din est este nevoit să ia un ciob pentru a se scărpina în timp ce stă în cenușă. Nu există un contrast evident între aceste două descrieri? Este un contrast care ne arată adevăratul sine al lui Iov: în ciuda statutului și poziției sale sociale prestigioase, el nu le iubise niciodată și nici nu le acordase atenție; lui nu-i păsa de modul în care alte persoane îi considerau poziția socială, nici nu se preocupa dacă acțiunile sau comportamentul său vor avea un efect negativ asupra poziției sale sociale; el nu se desfăta cu bogățiile statutului, nici nu se bucura de gloria care venea odată cu statutul și poziția socială. Lui îi păsa doar de valoarea sa și semnificația vieții sale în ochii lui Iahve Dumnezeu. Adevăratul sine al lui Iov era chiar esența sa: el nu iubea faima și succesul și nu trăia pentru faimă și succes; era sincer și pur și fără falsitate.

Separarea iubirii și urii făcute de Iov

O altă latură a umanității lui Iov este demonstrată în cadrul acestei discuții dintre el și soția sa: „Atunci soţia lui i-a zis: «Încă rămâi neclintit în curăţia ta? Blestemă-L pe Dumnezeu şi mori!» El i-a răspuns: «Vorbeşti ca o femeie nebună. Ce?! Să primim de la Dumnezeu doar binele şi să nu primim şi răul?»” (Iov 2:9-10). Văzând chinul pe care îl îndura, soția lui Iov a încercat să îl sfătuiască pentru a-l ajuta să scape de chinul său – totuși, „intențiile bune” nu au obținut aprobarea lui Iov; în schimb, i-au stârnit mânia, căci ea îi negase credința și ascultarea de Iahve Dumnezeu și negase, de asemenea, existența Lui. Acesta era un lucru intolerabil pentru Iov, căci el nu își permisese niciodată să facă nimic care se opunea sau Îl rănea pe Dumnezeu, și cu atât mai puțin pe alți oameni. Cum putea el să rămână indiferent, când îi vedea pe alții rostind cuvinte care îl blasfemiau și insultau pe Dumnezeu? Prin urmare, și-a numit soția o „femeie nesăbuită”. Atitudinea lui Iov față de soția sa era una de mânie și ură, precum și de reproș și dojană. Aceasta era expresia naturală a umanității lui Iov, care face diferența dintre iubire și ură, și era o reprezentare reală a umanității sale neprihănite. Iov avea un sentiment al justiției – unul care îl făcea să urască răutatea și să fie dezgustat, să condamne și să respingă erezia absurdă, argumentele ridicole și afirmațiile nebunești, și care i-a permis să își respecte postura și propriile principii corecte când fusese respins de mase și părăsit de cei care îi erau apropiați.

Bunătatea și sinceritatea lui Iov

Din moment ce, în comportamentul lui Iov, suntem capabili să vedem expresia diferitelor aspecte ale umanității sale, ce anume din aceasta vedem când el și-a deschis gura pentru a blestema ziua nașterii lui? Acesta este subiectul despre care vom părtăși mai jos.

Mai sus, am vorbit de originile blestemării de către Iov a zilei în care s-a născut. Ce vedeți în aceasta? Dacă Iov era împietrit și fără iubire, dacă era rece și fără emoții și lipsit de umanitate, ar fi putut să-i pese de dorința inimii lui Dumnezeu? Și ar fi putut să disprețuiască ziua propriei nașteri ca urmare a grijii pentru inima lui Dumnezeu? Cu alte cuvinte, dacă Iov era împietrit și lipsit de umanitate, ar fi putut să fie afectat de durerea lui Dumnezeu? Ar fi putut să blesteme ziua nașterii sale din cauză că Îl îndurerase pe Dumnezeu? Răspunsul este: absolut nu! Deoarece era bun, lui Iov îi păsa de inima lui Dumnezeu; deoarece îi păsa de inima Lui, Iov simțea durerea Lui; deoarece era bun, suferea un chin mai mare ca urmare a simțirii durerii Lui; deoarece a simțit durerea lui Dumnezeu, a început să fie dezgustat de ziua nașterii sale și, prin urmare, a blestemat acea zi. Pentru cei din afară, întregul comportament al lui Iov din timpul încercărilor sale este exemplar. Doar blestemarea zilei în care s-a născut ridică un semn de întrebare în privința desăvârșirii și neprihănirii sale sau oferă o evaluare diferită. De fapt, aceasta a fost cea mai reală exprimare a esenței umanității lui Iov. Esența umanității sale nu era ascunsă sau împachetată sau revizuită de altcineva. Când a blestemat ziua în care s-a născut, el a demonstrat bunătatea și sinceritatea din profunzimea inimii sale; el a fost ca un izvor ale cărui ape sunt atât de clare și transparente încât se vede fundul.

După ce au aflat toate acestea despre Iov, majoritatea oamenilor vor avea, fără îndoială, o evaluare destul de obiectivă și precisă a esenței umanității lui Iov. Ei ar trebui să aibă și o înțelegere și apreciere mai profundă, mai practică și mai avansată în privința desăvârșirii și neprihănirii lui Iov de care vorbește Dumnezeu. Sper că această înțelegere și apreciere îi vor ajuta pe oameni să pornească pe calea temerii de Dumnezeu și a respingerii răului.

Relația dintre predarea lui Iov în mâinile Satanei de către Dumnezeu și scopurile lucrării lui Dumnezeu

Deși majoritatea oamenilor recunosc acum că Iov era desăvârșit și drept și că se temea de Dumnezeu și se ferea de rău, această recunoaștere nu îi ajută să înțeleagă mai bine intenția lui Dumnezeu. În timp ce invidiază umanitatea și căutarea lui Iov, ei Îi pun următoarele întrebări lui Dumnezeu: Iov era așa de desăvârșit și drept, oamenii îl adorau așa de mult, deci de ce l-a dat Dumnezeu Satanei și de ce l-a supus la atât de multe chinuri? Este normal ca astfel de întrebări să existe în inimile multor oameni – sau, mai degrabă, acest dubiu este întrebarea din inimile multor oameni. Din moment ce a nedumerit atât de mulți oameni, trebuie să ridicăm această întrebare și să o explicăm cum se cuvine.

Tot ceea ce face Dumnezeu este necesar și are o semnificație extraordinară, căci tot ceea ce El face pentru om are legătură cu gestionarea Sa și mântuirea omenirii. În mod natural, lucrarea pe care Dumnezeu a făcut-o în Iov nu este diferită, deși Iov era desăvârșit și drept în ochii lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, indiferent de ce face Dumnezeu sau de mijloacele prin care face acel lucru, indiferent de cost sau de obiectivul Său, scopul acțiunilor Sale nu se schimbă. Scopul Său este de a prelucra în om cuvintele lui Dumnezeu, cerințele lui Dumnezeu și voia lui Dumnezeu pentru om; cu alte cuvinte, este de a lucra în om tot ceea ce Dumnezeu consideră a fi pozitiv în conformitate cu etapele Sale, permițându-i omului să înțeleagă inima și esența lui Dumnezeu și să se supună suveranităţii și aranjamentelor Lui și, astfel, de a permite omului să obțină frica de Dumnezeu și ferirea de rău – toate acestea fiind un aspect al scopului lui Dumnezeu în tot ceea ce face El. Celălalt aspect este că, deoarece Satana este contrastul și obiectul care slujeşte în lucrarea lui Dumnezeu, omul este deseori dat Satanei; acesta este mijlocul pe care Dumnezeu îl utilizează pentru a le permite oamenilor să vadă viclenia, urâțenia și caracterul vrednic de dispreț ale Satanei în mijlocul ispitelor și atacurilor acestuia, făcându-i astfel pe oameni să-l urască pe Satana și să poată cunoaște și recunoaște ceea ce este negativ. Acest proces le permite să se elibereze treptat de sub controlul Satanei și de acuzațiile, intervenţia și atacurile lui – până când, mulțumită cuvintelor lui Dumnezeu, cunoașterii și ascultării lor faţă de El, a credinței lor în El și a fricii de El, ei triumfă asupra atacurilor Satanei și asupra acuzațiilor Satanei; doar atunci vor fi fost ei eliberați pe deplin de sub domeniul Satanei. Eliberarea oamenilor înseamnă că Satana a fost înfrânt, înseamnă că ei nu mai sunt mâncarea din gura Satanei – că, în loc să îi înghită, Satana i-a abandonat. Aceasta este deoarece astfel de oameni sunt drepți, pentru că au credință, ascultare și frică față de Dumnezeu și deoarece se despart cu totul de Satana. Ei îl rușinează pe Satana, fac un laș din acesta și îl înving cu totul. Convingerea lor în a-L urma pe Dumnezeu și ascultarea și frica lor de Dumnezeu îl înving pe Satana și îl fac să renunțe pe deplin la ei. Doar astfel de oameni au fost cu adevărat câștigați de Dumnezeu și acesta este obiectivul suprem al lui Dumnezeu în a-l mântui pe om. Dacă doresc să fie mântuiți și doresc să fie câștigați complet de Dumnezeu, atunci toți cei care Îl urmează pe Dumnezeu trebuie să se confrunte cu ispite și atacuri atât mari, cât și mici din partea Satanei. Aceia care ies din aceste ispite și atacuri și sunt capabili să îl învingă pe deplin pe Satana sunt cei care au fost mântuiți de Dumnezeu. Adică, cei care au fost mântuiți prin Dumnezeu sunt cei care au trecut prin încercările Lui și care au fost ispitiți și atacați de Satana de nenumărate ori. Cei care au fost mântuiți prin Dumnezeu înțeleg voia și cerințele lui Dumnezeu și pot să respecte suveranitatea și rânduielile lui Dumnezeu și ei nu abandonează calea de a se teme de Dumnezeu și de a respinge răul în ispitirile Satanei. Cei care sunt mântuiți prin Dumnezeu au onestitate, sunt buni, fac diferența dintre iubire și ură, au simţul dreptăţii și sunt raționali și capabili de a se preocupa de Dumnezeu și de a prețui tot ceea ce este al lui Dumnezeu. Asemenea oameni nu sunt legați, spionați, acuzați sau abuzați de Satana, ei sunt complet liberi, au fost eliberați și descătuşaţi pe deplin. Iov a fost tocmai un astfel de om al libertății și aceasta este exact semnificația motivului pentru care Dumnezeu îl predase Satanei.

Iov a fost abuzat de Satana, dar a câștigat și libertatea și eliberarea eternă și a câștigat dreptul de a nu mai fi supus niciodată corupției, abuzului și acuzațiilor Satanei pentru ca, în schimb, să trăiască în lumina înfățișării lui Dumnezeu liber și fără opreliști, să trăiască în mijlocul binecuvântărilor lui Dumnezeu pentru el. Nimeni nu putea să ia, să distrugă sau să obțină acest drept. I-a fost dat lui Iov în schimbul credinței, hotărârii și ascultării și fricii sale de Dumnezeu; Iov a plătit prețul vieții sale pentru a câștiga bucurie și fericire pe pământ, pentru a câștiga dreptul și îndreptățirea, poruncite de Cer și recunoscute de pământ, de a I se închina Creatorului fără întrerupere ca o adevărată făptură a lui Dumnezeu pe pământ. Acesta a fost și cel mai mare rezultat al ispitelor îndurate de Iov.

Când oamenii încă nu sunt mântuiți, Satana intervine în viețile lor sau chiar le controlează. Cu alte cuvinte, oamenii care nu au fost mântuiți sunt prizonieri ai Satanei, nu au libertate, ei nu au fost abandonați de Satana, ei nu sunt calificați sau îndreptățiți să I se închine lui Dumnezeu și sunt urmăriți îndeaproape și atacați cu sălbăticie de Satana. Asemenea oameni nu au o fericire demnă de menționat, nu au dreptul la o existență normală și, în plus, nu au nicio demnitate. Doar dacă te ridici și te lupți cu Satana, folosindu-ți credința și ascultarea și frica de Dumnezeu ca arme cu care să porți o luptă pe viață și pe moarte cu Satana, astfel încât să îl învingi pe deplin pe Satana și să-l faci să fugă și să devină laș când te vede, astfel încât să abandoneze complet atacurile și acuzațiile sale împotriva ta – doar atunci vei fi salvat și vei deveni liber. Dacă ești hotărât să te desparți complet de Satana, dar nu ești echipat cu armele care te vor ajuta să-l învingi pe Satana, atunci vei fi încă în pericol; pe măsură ce trece timpul, când ai fost atât de torturat de Satana încât nu mai ai nici pic de putere rămasă în tine, totuși încă nu ai fost în stare să fii mărturie, tot nu te-ai eliberat complet de acuzațiile și atacurile Satanei împotriva ta, atunci vei avea puține șanse de a fi mântuit. În final, când încheierea lucrării lui Dumnezeu este declarată, tu vei fi încă în strânsoarea Satanei, incapabil să te eliberezi și, prin urmare nu vei avea niciodată o șansă sau o speranță. Atunci, aceasta sugerează că asemenea oameni vor fi complet în închisoarea Satanei.

Acceptă testele lui Dumnezeu, învinge ispitele Satanei și permite lui Dumnezeu să îți câștige întreaga ființă

În timpul lucrării Sale de a oferi pregătire și sprijin omului, Dumnezeu spune întreaga Sa voie și cerințele Sale pentru om și îi arată omului faptele Sale, firea Lui și ceea ce El are și este. Obiectivul este de a înzestra omul cu statură și de a permite omului să câștige diverse adevăruri de la Dumnezeu în timp ce Îl urmează – adevăruri care sunt armele date omului de Dumnezeu, cu care să se lupte cu Satana. Înzestrat astfel, omul trebuie să se confrunte cu testele lui Dumnezeu. Dumnezeu are multe mijloace și metode de a testa omul, dar fiecare dintre acestea necesită „cooperarea” dușmanului lui Dumnezeu: Satana. Adică, după ce i-a dat omului armele cu care să se lupte cu Satana, Dumnezeu îl predă Satanei și îi permite Satanei să „testeze” statura omului. Dacă omul poate să scape din formația de luptă a Satanei, dacă poate scăpa de încercuirea Satanei și încă să trăiască, atunci omul va fi trecut testul. Dar dacă omul nu reușește să părăsească formația de luptă a Satanei și se supune Satanei, atunci el nu va fi trecut testul. Indiferent ce latură a omului cercetează Dumnezeu, criteriile cercetării Sale sunt dacă omul rămâne sau nu de neclintit în mărturia sa când este atacat de Satana și dacă s-a lepădat sau nu de Dumnezeu și s-a predat și s-a supus Satanei când era în mrejele lui. Se poate spune că dacă un om poate sau nu să fie mântuit depinde de faptul dacă el îl poate înfrânge și birui pe Satana, iar dacă poate câștiga sau nu libertatea depinde de faptul dacă el poate să ridice, pe cont propriu, armele date lui de Dumnezeu pentru a birui legăturile Satanei și a-l face pe Satana să renunțe complet la speranțe și să-l lase în pace. Dacă Satana renunță la speranțe și abandonează pe cineva, aceasta înseamnă că Satana nu va mai încerca niciodată să ia această persoană de la Dumnezeu, nu o va mai acuza și nu va mai stânjeni niciodată pe această persoană, nu o va mai tortura sau ataca niciodată; doar o astfel de persoană va fi fost câștigată cu adevărat de Dumnezeu. Acesta este procesul complet prin care Dumnezeu câștigă oamenii.

Avertismentul și luminarea oferite generațiilor de mai târziu prin mărturia lui Iov

În același timp cu înțelegerea procesului prin care Dumnezeu câștigă complet o persoană, oamenii vor înțelege, de asemenea, scopurile și semnificația predării lui Iov Satanei de către Dumnezeu. Oamenii nu mai sunt tulburaţi de chinul lui Iov și au o nouă apreciere privind semnificația acestuia. Ei nu se mai îngrijorează dacă ei înșiși vor fi supuși la aceeași ispită ca și Iov și nu se mai opun și nu mai resping venirea încercărilor lui Dumnezeu. Credința, ascultarea și mărturia lui Iov pentru biruirea Satanei au fost o sursă de imens ajutor și încurajare pentru oameni. În Iov, ei văd speranță pentru propria lor mântuire și văd că prin credință și ascultare și frică de Dumnezeu este posibil să-l învingi complet pe Satana și să izbândești asupra sa. Ei văd că, atât timp cât sunt de acord cu aranjamentele și suveranitatea lui Dumnezeu și au hotărâre și credință pentru a nu-L abandona pe Dumnezeu după ce au pierdut totul, atunci ei pot aduce rușine și înfrângere asupra Satanei și au nevoie doar de determinarea și perseverența de a rămâne de neclintit în mărturia lor – chiar dacă înseamnă că își pierd viața – pentru ca Satana să fie intimidat și să bată rapid în retragere. Mărturia lui Iov este un avertisment pentru generațiile viitoare și acest avertisment le spune că, dacă nu îl înving pe Satana, atunci ei nu vor putea să se elibereze niciodată de acuzațiile și piedicile lui, nici nu vor putea să scape de abuzul și atacurile sale. Mărturia lui Iov a luminat generații ulterioare. Această luminare îi învață pe oameni că doar dacă sunt desăvârșiți și neprihăniți pot ei să se teamă de Dumnezeu și să respingă răul; îi învață că doar dacă se tem de El și resping răul pot depune o mărturie puternică și răsunătoare pentru Dumnezeu; doar dacă depun o mărturie puternică și răsunătoare pentru Dumnezeu pot ei să nu fie niciodată controlați de Satana și să trăiască sub călăuzirea și protecția lui Dumnezeu – și doar atunci vor fi fost ei cu adevărat mântuiți. Personalitatea și scopul vieții lui Iov ar trebui imitat de oricine urmărește mântuirea. Ceea ce a trăit el de-a lungul întregii vieți și comportamentul său în timpul încercărilor sunt o comoară prețioasă pentru toți cei care urmăresc calea de a se teme de Dumnezeu și a respinge răul.

Note de subsol:

a. Textul original omite „pierderea.”

b. Textul original omite „ce se pierduse.”

Cuvântări ale lui Dumnezeu Atotputernic (Calea cunoașterii lui Dumnezeu)

0rezultat(e) de căutare