Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (I)

Partea a treia

În continuare, vom discuta povestea lui Noe și modul în care se leagă de subiectul lucrării lui Dumnezeu, firii Sale și lui Dumnezeu Însuși.

Ce vedeți că-i face Dumnezeu lui Noe în această parte a scripturilor? Poate că toți cei care stau aici știu ceva despre aceasta din citirea scripturilor: Dumnezeu l-a pus pe Noe să construiască arca, apoi Dumnezeu a folosit un potop să distrugă lumea. Dumnezeu l-a lăsat pe Noe să construiască corabia pentru a-și salva familia de opt persoane, pentru a le permite să supraviețuiască, să devină strămoșii următoarei generații a omenirii. Acum, să citim scripturile.

2. Noe

1) Dumnezeu intenționează să distrugă lumea cu un potop, îl pune pe Noe să construiască o arcă

Geneza 6:9-14 Aceasta este istoria lui Noe. Noe a fost un om drept și integru între cei din generația sa; el a umblat cu Dumnezeu. Noe a avut trei fii: Sem, Ham și Iafet. Pământul era corupt înaintea lui Dumnezeu și plin de violență. Dumnezeu a văzut că pământul era corupt, pentru că toate creaturile de pe pământ își stricaseră căile. Dumnezeu i-a zis lui Noe: „Sfârșitul tuturor creaturilor este hotărât înaintea Mea, pentru că pământul este plin de violență din cauza lor; le voi distruge împreună cu pământul. Fă-ți o arcă din lemn de gofer. Fă-i niște încăperi și acoper-o cu smoală pe dinăuntru și pe dinafară”.

Geneza 6:18-22 „Dar voi face un legământ cu tine, iar tu vei intra în arcă împreună cu fiii tăi, cu soția ta și cu soțiile fiilor tăi. Să aduci în arcă câte o pereche din fiecare fel de viețuitoare, ca să le ții vii împreună cu tine. Această pereche să fie mascul și femelă. Să vină la tine înăuntru, ca să le ții vii, câte o pereche din fiecare fel de păsări, din fiecare fel de animale sălbatice și din fiecare fel de animale mici care mișună pe pământ. Ia cu tine din fiecare fel de mâncare și depoziteaz-o; ea va sluji drept hrană pentru tine și pentru ele.” Noe a făcut toate aceste lucruri așa cum i-a poruncit Dumnezeu.

Aveți acum o înțelegere generală referitor la cine este Noe după ce ați citit aceste pasaje? Ce fel de persoană este Noe? Textul original este: „Noe a fost un om drept și integru între cei din generația sa.” Conform înțelegerii oamenilor moderni, ce fel de persoană este un om drept în acele vremuri? Un om drept ar trebui să fie un om desăvârșit. Știți dacă acest om desăvârșit este desăvârșit în ochii omului sau desăvârșit în ochii lui Dumnezeu? Fără îndoială, acest om desăvârșit este un om desăvârșit în ochii lui Dumnezeu și nu în ochii omului. Asta este sigur! Acest lucru se întâmplă deoarece omul este orb și nu poate vedea și doar Dumnezeu privește asupra întregului pământ și asupra fiecărei persoane, doar Dumnezeu știe că Noe este un om desăvârșit. De aceea, planul lui Dumnezeu de a distruge lumea cu un potop a început din momentul în care l-a chemat pe Noe.

În acea epocă, Dumnezeu a intenționat să-l cheme pe Noe pentru a face un lucru foarte important. De ce a trebuit să o facă? Deoarece Dumnezeu a avut un plan în inima Sa în acel moment. Planul Său a fost de a distruge lumea cu un potop. De ce să distrugă lumea? Spune aici: „Pământul era corupt înaintea lui Dumnezeu și plin de violență.” Ce înțelegeți din fraza „pământul era [...] plin de violență”? Este un fenomen de pe pământ când lumea și oamenii acesteia sunt corupți până la extreme și acela este: „pământul era [...] plin de violență.” În limbajul de astăzi, „plin de violență” înseamnă că totul este un dezastru. Pentru om, înseamnă că nu există nicio ordine în toate clasele sociale și lucrurile sunt destul de haotice și dificil de gestionat. În ochii lui Dumnezeu, înseamnă că oamenii din lume sunt prea corupți. În ce măsură corupți? În așa măsură încât Dumnezeu nu mai poate suporta să privească și nu mai poate fi răbdător în privința acestui lucru. În așa măsură încât Dumnezeu decide să distrugă lumea. Când Dumnezeu a devenit hotărât să o distrugă, El a planificat să găsească pe cineva să construiască o arcă. Atunci Dumnezeu l-a ales pe Noe să facă acest lucru, adică să-l lase să construiască o arcă. De ce l-a ales pe Noe? În ochii lui Dumnezeu, Noe este un om drept și indiferent ce îl pune Dumnezeu să facă, el o va face întocmai. Înseamnă că el va face orice îi spune Dumnezeu. El a vrut să găsească pe cineva asemenea pentru a lucra cu El, pentru a finaliza ceea ce îi încredințase, pentru a finaliza lucrarea Sa pe pământ. Pe atunci, exista o altă persoană în afară de Noe care putea îndeplini o astfel de sarcină? Cu siguranță, nu! Noe era singurul candidat, singura persoană care putea finaliza ceea ce Dumnezeu îi încredințase și astfel, Dumnezeu l-a ales pe el. Dar sfera și standardele lui Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor erau pe atunci aceleași ca cele de acum? Răspunsul este că există în mod absolut o diferență! De ce întreb? Noe era singurul om drept în ochii lui Dumnezeu în acea vreme, și de aici se deduce că soția, fiii săi și nurorile sale nu era cu toții drepți, dar Dumnezeu tot i-a păstrat pe acești oameni datorită lui Noe. Dumnezeu nu le-a cerut în modul în care le cere oamenilor acum, și în schimb i-a păstrat în viață pe toți cei opt membri ai familiei lui Noe. Ei au primit binecuvântarea Lui datorită neprihănirii lui Noe. Dacă nu exista Noe, niciunul dintre ei nu ar fi putut finaliza ceea ce îi încredinț‏ase Dumnezeu. De aceea, Noe era singura persoană care trebuia să supraviețuiască atunci distrugerii lumii și ceilalți au fost doar beneficiari colaterali. Asta arată că, în epoca dinainte ca Dumnezeu să Își fi început în mod oficial lucrarea de gestionare, principiile cu care îi trata pe oameni și standardele pe care le cerea de la ei erau relativ lejere. Pentru oamenii de astăzi, modul în care Dumnezeu a tratat familia de opt persoane a lui Noe pare să fie nedrept. Dar în comparație cu volumul lucrării pe care o face acum asupra oamenilor și cantitatea de cuvinte pe care le transmite, tratamentul pe care Dumnezeu l-a oferit familiei de opt a lui Noe a fost doar un principiu de lucru dat fiind contextul lucrării Sale în acea vreme. Prin comparație, a primit familia de opt a lui Noe mai mult de la Dumnezeu sau oamenii de astăzi sunt cei care primesc mai mult?

Faptul că Noe a fost chemat este un fapt simplu, dar ideea principală a subiectului despre care vorbim – firea lui Dumnezeu, voia și esența Sa din această consemnare – nu este simplă. Pentru a înțelege aceste diferite aspecte ale lui Dumnezeu, trebuie mai întâi să înțelegem tipul de persoană la care Dumnezeu dorește să apeleze și prin aceasta să înțelegem firea, voia și esența Sa. Asta este crucial. Deci, în ochii lui Dumnezeu, ce tip de persoană este acest om la care apelează El? Aceasta trebuie să fie o persoană care poate asculta de cuvintele Lui, care Îi poate urma instrucțiunile. În același timp, aceasta trebuie, de asemenea, să fie o persoană cu un simț al responsabilității, cineva care va îndeplini cuvintele lui Dumnezeu tratându-le ca pe responsabilitatea și datoria pe care trebuie să le împlinească. Atunci trebuie această persoană să fie cineva care Îl cunoaște pe Dumnezeu? Nu. În acea vreme, Noe nu auzise prea mult din învățăturile lui Dumnezeu și nici nu experimentase lucrarea lui Dumnezeu. De aceea, cunoașterea de Dumnezeu a lui Noe era foarte puțină. Deși se consemnează aici că Noe a mers cu Dumnezeu, a văzut el vreodată persoana Lui? Răspunsul este: sigur că nu! Deoarece în acele zile, doar mesagerii lui Dumnezeu veneau la oameni. În timp ce ei Îl puteau reprezenta în a spune și a face lucruri, ei doar transmiteau voia și intențiile Sale. Persoana lui Dumnezeu nu îi era dezvăluită omului față în față. În această parte a scripturilor, tot ceea ce vedem este ce avea de făcut această persoană, Noe, și care au fost instrucțiunile lui Dumnezeu pentru el. Deci, care a fost esența exprimată de Dumnezeu aici? Tot ceea ce Dumnezeu face este planificat cu precizie. Când El vede un lucru sau o situație care are loc, va exista un standard de a o măsura în ochii Săi și acest standard va determina dacă El începe un plan pentru a o trata sau va determina modul în care să trateze acest lucru și situație. El nu este indiferent sau fără sentimente față de toate. Este, de fapt, exact opusul. Există un verset aici pe care Dumnezeu i l-a spus lui Noe: „Sfârșitul tuturor creaturilor este hotărât înaintea Mea, pentru că pământul este plin de violență din cauza lor; le voi distruge împreună cu pământul.” Conform cuvintelor lui Dumnezeu de data aceasta, a spus El că distrugea doar oameni? Nu! Dumnezeu a spus că El avea să distrugă toate făpturile. De ce voia Dumnezeu distrugere? Există o altă dezvăluire a firii lui Dumnezeu aici: în ochii lui Dumnezeu, există o limită a răbdării Sale față de corupția omului, față de murdăria, violența și neascultarea tuturor ființelor. Care este limita Sa? Este așa cum a spus Dumnezeu: „Dumnezeu a văzut că pământul era corupt, pentru că toate creaturile de pe pământ își stricaseră căile.” Ce înseamnă fraza „pentru că toate creaturile de pe pământ își stricaseră căile”? Înseamnă că orice făptură, inclusiv cei care Îl urmau pe Dumnezeu, cei care chemau numele lui Dumnezeu, cei care odată aduceau arderi-de-tot lui Dumnezeu, cei care Îl recunoșteau în mod verbal și chiar Îl lăudau – odată ce comportamentul lor a fost plin de corupție și a ajuns la ochii lui Dumnezeu, El a trebuit să îi distrugă. Aceea a fost limita lui Dumnezeu. Deci, în ce măsură a rămas Dumnezeu răbdător față de om și față de coruperea tuturor făpturilor? În măsura în care toți oamenii, fie ei adepți ai lui Dumnezeu sau necredincioși, nu mergeau pe calea cea dreaptă. În măsura în care omul nu era doar corupt din punct de vedere moral și plin de rele, dar unde nu exista nimeni care credea în existența lui Dumnezeu, fără a mai vorbi de cineva care credea că lumea este stăpânită de Dumnezeu și că Dumnezeu le poate aduce oamenilor lumină și calea cea dreaptă. În măsura în care omul disprețuia existența lui Dumnezeu și nu Îi permitea lui Dumnezeu să existe. Odată ce corupția omului a atins acest punct, Dumnezeu nu a mai avut răbdare. Ce avea să o înlocuiască? Venirea mâniei lui Dumnezeu și a pedepsei lui Dumnezeu. Nu a fost aceea o dezvăluire parțială a firii Lui? În epoca de astăzi, există încă un om drept în ochii lui Dumnezeu? Există încă un om desăvârșit în ochii lui Dumnezeu? Este această epocă una în care comportamentul tuturor făpturilor de pe pământ este corupt în ochii lui Dumnezeu? În epoca și zilele noastre, în afară de cei pe care Dumnezeu vrea să-i facă compleți, cei care Îl urmează și Îi acceptă mântuirea, nu Îi încearcă limita răbdării toți oamenii lumești? Nu este plin de violență tot ceea ce se întâmplă lângă voi, ceea ce vedeți cu ochii și auziți cu urechile și trăiți personal, în fiecare zi, în această lume? În ochii lui Dumnezeu, nu ar trebui o astfel de lume, o astfel de epocă să fie încheiată? Deși contextul epocii actuale este complet diferit de contextul vremii lui Noe, sentimentele și mânia pe care Dumnezeu le are față de corupția omului rămân exact la fel precum erau în acea vreme. Dumnezeu poate să fie răbdător datorită lucrării Sale, dar în conformitate cu toate felurile de circumstanțe și condiții, această lume ar fi trebuit să fie distrusă de mult în viziunea lui Dumnezeu. Situația a depășit cu mult ce era atunci demult când lumea a fost distrusă de potop. Dar care este diferența? Acesta este, de asemenea, lucrul care Îi întristează inima cel mai mult și poate ceva ce niciunul dintre voi nu puteți aprecia.

Când El distrugea lumea prin potop, Dumnezeu putea apela la Noe să construiască o arcă și să facă o lucrare de pregătire. Dumnezeu putea apela la un om – Noe – să facă aceste lucruri pentru El. Dar în această epocă actuală, Dumnezeu nu are la cine să apeleze. De ce? Fiecare persoană de aici probabil înțelege și cunoaște foarte bine motivul. Aveți nevoie ca Eu să o spun? Dacă o spun tare, ați putea fi umiliți și s-ar putea să vă supărați. Unii oameni pot spune: „Deși nu suntem oameni drepți și nu suntem oameni desăvârșiți în ochii lui Dumnezeu, dacă Dumnezeu ne poruncește să facem ceva, tot vom fi capabil să realizăm acel lucru. Înainte, când a spus că urma să vină un dezastru catastrofic, am început să pregătim mâncare și obiecte care ar fi necesare în cazul unui dezastru. Nu s-au făcut toate acestea în conformitate cu cerințele lui Dumnezeu? Nu cooperam într-adevăr cu lucrarea lui Dumnezeu? Nu pot fi comparate aceste lucruri cu ce a făcut Noe? Ceea ce am făcut noi nu reprezintă oare o ascultare adevărată? Nu urmam noi instrucțiunile lui Dumnezeu? Nu am făcut noi ce a spus Dumnezeu deoarece avem încredere în cuvintele Lui? Atunci de ce este Dumnezeu încă trist? De ce spune că nu are la cine să apeleze?” Există vreo diferență între acțiunile voastre și cele ale lui Noe? Care este diferența? (Pregătirea mâncării astăzi pentru dezastru a fost propria noastră intenție.) (Acțiunile noastre nu pot atinge statutul de „drept,” în timp ce Noe este un om drept în ochii lui Dumnezeu.) Ce ați spus nu este prea departe de adevăr. Ceea ce a făcut Noe este diferit din punct de vedere material de ceea ce fac oamenii acum. Când Noe a făcut așa cum l-a îndrumat Dumnezeu, el nu a știut care erau intențiile lui Dumnezeu. El nu a știut ce voia să îndeplinească Dumnezeu. Dumnezeu doar îi dăduse o poruncă, îi poruncise să facă ceva, dar fără prea multe explicații și el a mers mai departe și a făcut-o. El nu a încercat să deslușească intențiile lui Dumnezeu în privat, nici nu I s-a opus lui Dumnezeu și nici nu a avut o inimă fățarnică. El doar a mers mai departe și a făcut acel lucru cu o inimă curată și simplă. Ceea ce Dumnezeu l-a lăsat, el a făcut și supunerea și ascultarea cuvintelor lui Dumnezeu reprezentau convingerea pentru care făcea el lucrurile. Atât de direct și simplu a tratat el ceea ce îi încredințase Dumnezeu. Esența sa – esența acțiunilor sale era ascultarea, nu îndoiala, nu rezistenț‏a și, mai mult, faptul că nu se gândea la propriile interese, la pierderile și la câștigurile sale. Mai mult, când Dumnezeu a spus că va distruge lumea cu un potop, el nu a întrebat când, nici nu a întrebat ce se va alege de lucruri și, cu siguranță, nu L-a întrebat pe Dumnezeu cum avea să distrugă lumea. El doar a făcut cum i-a poruncit Dumnezeu. În orice mod a vrut Dumnezeu să fie făcut și cu ce a vrut El, Noe a făcut exact cum i-a cerut Dumnezeu și, de asemenea, și-a început acțiunile imediat după aceea. A acționat conform instrucțiunilor lui Dumnezeu, cu o atitudine dornică de a-L mulțumi pe Dumnezeu. O făcea ca el însuși să evite dezastrul? Nu. L-a întrebat el pe Dumnezeu cât avea să mai dureze înainte ca lumea să fie distrusă? Nu. L-a întrebat sau a știut cât va dura să construiască arca? Nici asta nu știa. El doar s-a supus, a ascultat și a făcut întocmai. Oamenii de acum nu sunt la fel: de îndată ce scapă o mică informație prin cuvântul lui Dumnezeu, de îndată ce oamenii simt un semn al tulburării sau al necazului, ei vor trece imediat la acțiune pentru a pregăti ce vor mânca, ce vor bea și ce vor folosi ulterior, orice ar fi și oricât ar costa, chiar planificând rute de scăpare pentru momentul când lovește dezastrul. Chiar mai interesant este faptul că, în acest moment cheie, creierele umane sunt foarte „folositoare.” În circumstanțele unde Dumnezeu nu a dat nicio instrucțiune, omul poate planifica totul foarte potrivit. Ați putea folosi cuvântul „perfect” pentru a descrie acest lucru. Cât despre ce spune Dumnezeu, care sunt intențiile Lui sau ce vrea El, nimănui nu-i pasă și nimeni nu încearcă să le aprecieze. Nu este aceasta cea mai mare diferență între oamenii de astăzi și Noe?

În această consemnare a poveștii lui Noe, vedeți o parte din firea lui Dumnezeu? Există o limită a răbdării lui Dumnezeu față de corupția, murdăria și violența omului. Când El va atinge acea limită, El nu va mai fi răbdător și va începe în schimb gestionarea Sa nouă și noul Său plan, va începe să facă ceea ce El trebuie să facă, să-Și dezvăluie faptele și cealaltă parte a firii Sale. Această acțiune a Lui nu este pentru a demonstra că El nu trebuie niciodată să fie ofensat de om sau că El este plin de autoritate și mânie și nu este pentru a arăta că El poate distruge omenirea. Ci pentru că firea și sfânta Sa esență nu mai pot permite, nu mai au răbdarea ca acest tip de omenire să trăiască înaintea Lui și sub stăpânirea Lui. Adică, atunci când toată omenirea este împotriva Lui, când nu există nimeni pe care să-l mântuiască pe întreg pământul, El nu va mai avea răbdare cu o asemenea omenire și fără nicio îndoială, Își va îndeplini planul – de a distruge acest tip de omenire. O astfel de acțiune făcută de Dumnezeu este determinată de firea Lui. Aceasta este o consecință necesară și o consecință pe care fiecare ființă creată sub domeniul lui Dumnezeu trebuie să o îndure. Nu ne arată aceasta că în epoca actuală Dumnezeu abia așteaptă să-Și finalizeze planul și să-i mântuiască pe oamenii pe care vrea să-i mântuiască? În aceste circumstanțe, de ce anume Îi pasă Lui cel mai mult? Nu de cum Îl tratează cei care nu-L urmează deloc sau cei care I se opun oricum sau de modul în care omenirea Îl defăimează. Lui îi pasă doar dacă cei care Îl urmează, obiectele mântuirii Sale din planul Lui de gestionare (planul mântuirii) au fost făcuți compleți de El, dacă au obținut satisfacția Lui. Cât despre oamenii în afară de cei care Îl urmează, El le oferă doar ocazional puțină pedeapsă pentru a-Și exprima mânia. De exemplu: tsunami-uri, cutremure, erupții vulcanice și așa mai departe. În același timp, El îi protejează, de asemenea, cu tărie și are grijă de cei care Îl urmează și care urmează să fie mântuiți de El. Firea lui Dumnezeu este aceasta: pe de o parte, El poate să le acorde oamenilor pe care intenționează să-i facă compleți o răbdare și o toleranță extremă și poate să-i aștepte pe cât de mult posibil; pe de altă parte, Dumnezeu urăște și detestă tipul de oameni ca Satana care nu Îl urmează și I se opun. Deși Lui nu-I pasă dacă acești oameni ca Satana Îl urmează sau Îl venerează, El tot îi detestă în timp ce are răbdare pentru ei în inima Lui și când determină finalul acestor oameni ca Satana, El așteaptă, de asemenea, sosirea etapelor planului Său al mântuirii.

Să ne uităm la următorul pasaj.

2) Binecuvântarea lui Dumnezeu pentru Noe după potop

Geneza 9:1-6 Dumnezeu i-a binecuvântat pe Noe și pe fiii săi și le-a zis: „Fiți roditori, înmulțiți-vă și umpleți pământul. Frica și groaza de voi să fie peste toate viețuitoarele pământului, peste păsările cerului, peste toate creaturile care mișună pe pământ și peste toți peștii mării. Ele vă sunt date în stăpânire. Tot ce se mișcă și are viață vă va fi hrană. Așa cum v-am dat plantele verzi, acum vă dau totul. Dar să nu mâncați carne cu viața ei, adică cu sânge. Pentru sângele vieților voastre voi cere socoteală; voi cere socoteală de la orice vietate. Iar din mâna omului, voi cere socoteală pentru viața semenului său. Cine varsă sângele omului, de om sângele-i va fi vărsat, căci după chipul lui Dumnezeu l-a făcut Dumnezeu pe om.”

Ce vedeți din acest pasaj? De ce am ales aceste versete? De ce nu am luat un fragment din viața lui Noe și a familiei sale pe arcă? Deoarece acea informație nu are mare legătură cu subiectul despre care comunicăm astăzi. Noi acordăm atenție firii lui Dumnezeu. Dacă vreți să știți despre acele detalii, atunci puteți lua Biblia pentru a citi voi înșivă. Nu vom vorbi despre aceasta aici. Principalul lucru despre care vorbim astăzi este despre cum să cunoaștem acțiunile lui Dumnezeu.

După ce Noe a acceptat instrucțiunile lui Dumnezeu, a construit arca și a supraviețuit zilelor când Dumnezeu a folosit un potop pentru a distruge lumea, întreaga sa familie de opt persoane a supraviețuit. În afară de familia de opt a lui Noe, a fost distrusă toată omenirea și toate făpturile de pe pământ. Lui Noe, Dumnezeu i-a dat binecuvântări și le-a spus niște lucruri lui și fiilor lui. Aceste lucruri au fost cele acordate lui de Dumnezeu și, de asemenea, binecuvântarea Lui pentru el. Aceasta este binecuvântarea și promisiunea pe care Dumnezeu le acordă cuiva care Îl poate asculta și Îi poate accepta instrucțiunile și, de asemenea, modul în care Dumnezeu răsplătește oamenii. Adică, indiferent dacă Noe a fost un om desăvârșit sau un om drept în ochii lui Dumnezeu și indiferent cât de multe știa despre Dumnezeu, pe scurt, Noe și cei trei fii ai săi au ascultat cu toții de cuvintele lui Dumnezeu, s-au coordonat cu lucrarea Lui și au făcut ceea ce trebuia în conformitate cu instrucțiunile Lui. Prin urmare, ei L-au ajutat pe Dumnezeu să-i păstreze pe oameni și diversele tipuri de făpturi după distrugerea lumii prin potop, aducând o mare contribuție la următoarea etapă a planului Său de gestionare. Datorită a tot ce făcuse el, Dumnezeu l-a binecuvântat. Poate pentru oamenii de astăzi, ceea ce a făcut Noe nu era nici măcar demn de menționat. Unii pot chiar să creadă: Noe nu a făcut nimic; Dumnezeu Se hotărâse să-l păstreze, deci el cu siguranță avea să fie păstrat. Supraviețuirea lui nu este meritul lui. Asta a vrut Dumnezeu să facă să se întâmple, deoarece omul este pasiv. Dar nu asta gândea Dumnezeu. Pentru El, indiferent dacă o persoană este importantă sau nesemnificativă, atât timp cât Îl poate asculta, Îi poate asculta instrucțiunile și ceea ce îi încredințează și poate coopera cu lucrarea Sa, voia Sa și planul Său, astfel încât voia și planul Lui să poată fi îndeplinite fără piedici, atunci acel comportament este demn de a fi ținut minte de El și demn de a primi binecuvântarea Lui. Dumnezeu prețuiește astfel de oameni și prețuiește acțiunile lor și iubirea și afecțiunea lor pentru El. Aceasta este atitudinea lui Dumnezeu. Deci de ce Dumnezeu l-a binecuvântat pe Noe? Deoarece acesta este modul în care Dumnezeu tratează astfel de acțiuni și ascultarea din partea omului.

În privința binecuvântării lui Noe de către Dumnezeu, unii oameni vor zice: „Dacă omul Îl ascultă și Îl mulțumește pe Dumnezeu, atunci El ar trebui să binecuvânteze omul. Nu este de la sine înțeles?” Putem spune asta? Unii oameni zic: „Nu.” De ce nu putem spune așa? Unii oameni zic: „Omul nu este demn de a se bucura de binecuvântarea lui Dumnezeu.” Asta nu este corect pe deplin. Deoarece când o persoană acceptă ceea ce Dumnezeu îi încredințează, Dumnezeu are un standard pentru a judeca dacă acțiunile persoanei sunt bune sau rele și dacă persoana a ascultat și dacă persoana a satisfăcut voia lui Dumnezeu și dacă ceea ce face aceasta este calificat. Lui Îi pasă de inima persoanei, nu de acțiunile acesteia la suprafață. Nu este cazul ca Dumnezeu să binecuvânteze pe cineva atât timp cât face acel lucru, indiferent cum îl face. Acesta este lucrul pe care oamenii nu îl înțeleg despre Dumnezeu. Dumnezeu nu Se uită doar la rezultatul final al lucrurilor, ci pune mai mult accent pe modul în care este inima unei persoane și cum este atitudinea unei persoane în timpul desfășurării lucrurilor și Se uită dacă există ascultare, considerație și dorința de a-L mulțumi pe Dumnezeu în inima acesteia. Cât de multe a știut Noe despre Dumnezeu la acea vreme? Atât de multe pe cât doctrinele pe care le știți voi acum? În ceea ce privește aspectele adevărului precum conceptele și cunoașterea lui Dumnezeu, a primit el la fel de multă udare și păstorire cum ați primit voi? Nu, nu a primit! Dar există un fapt care este incontestabil: în conștiințele, mințile și chiar adâncurile inimilor oamenilor de astăzi, atitudinea lor față de Dumnezeu și conceptele lor sunt neclare și ambigue. Puteți chiar spune că o parte din oameni au o atitudine negativă privind existența lui Dumnezeu. Dar în inima și conștiința lui Noe, existența lui Dumnezeu era absolută și fără îndoială și astfel supunerea lui fa‏ță de El era pură și putea rezista la testare. Inima lui era pură și deschisă față de Dumnezeu. El nu avea nevoie de prea multă cunoaștere a doctrinelor pentru a se convinge să urmeze fiecare cuvânt al lui Dumnezeu, nici nu avea nevoie de multe fapte pentru a dovedi existența Lui, astfel încât să poată accepta ceea ce Dumnezeu a încredințat și să fie capabil de a face orice îl lăsa El. Aceasta este diferența esențială între Noe și oamenii de astăzi și este, de asemenea, exact definiția adevărată a ceea ce este un om desăvârșit în ochii lui Dumnezeu. Ceea ce vrea Dumnezeu sunt oamenii ca Noe. El este tipul de persoană pe care îl laudă Dumnezeu și, de asemenea, exact tipul de persoană pe care îl binecuvântează Dumnezeu. Ați primit luminare din aceasta? Oamenii se uită la oameni din exterior, în timp ce Dumnezeu Se uită la inimile oamenilor și la esența lor. Dumnezeu nu permite nimănui să fie cu jumătate de inimă sau să aibă îndoieli față de El, nici nu le permite oamenilor să-L suspecteze sau să-L testeze în vreun mod. De aceea, chiar dacă oamenii de astăzi sunt față în față cu cuvântul lui Dumnezeu sau ați putea chiar spune față în față cu Dumnezeu, din cauza a ceva adânc în inimile lor, a existenței substanței lor corupte și a atitudinii lor ostile față de El, ei au fost împiedicați de la credința adevărată în Dumnezeu și blocați de la supunerea față de El. Din cauza acestui lucru, este foarte dificil pentru ei să obțină aceeași binecuvântare pe care Dumnezeu i-a acordat-o lui Noe.

All Scripture quotations in this product are from Nouă Traducere În Limba Română (NTLR). Copyright © 2006 by Biblica, Inc.®. Used by permission. All rights reserved worldwide.

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Contactează-ne pe Messenger