Dumnezeu Însuși, Unicul (X)

Dumnezeu este sursa vieții pentru toate lucrurile (IV) (Partea a doua)

Cum stăpânește și administrează Dumnezeu lumea spirituală

1. Ciclul vieții și al morții în cazul necredincioșilor

Pentru orice suflet, reîntruparea lui și rolul pe care îl joacă – care este rolul lui în viață – în ce familie se naște și cum e viața lui sunt strâns legate de viața lui din trecut. Tot felul de oameni vin în lumea omului, iar rolurile pe care le joacă ei sunt diferite, la fel ca sarcinile pe care le îndeplinesc. Și ce sarcini sunt acestea? Unii oameni vin să-și achite o datorie: dacă au datorat altora prea mulți bani în viața lor anterioară, vin să achite o datorie în această viață. Unii oameni, între timp, au venit să recupereze o datorie: li s-au sustras prin escrocherie prea multe lucruri și prea mulți bani în viața lor anterioară, așa că, după ce ajung în lumea spirituală, aceasta le va da dreptate și le va permite să-și recupereze datoriile în această viață. Unii oameni au venit să plătească o datorie de recunoștință: în timpul vieții lor anterioare – înainte să moară – cineva a fost bun cu ei și în această viață li s-a dat o mare ocazie de a fi reîntrupați, așa că sunt renăscuți pentru a achita această datorie de recunoștință. Alții, între timp, au fost renăscuți în această viață pentru a pretinde o viață. Și a cui viață o pretind? Este vorba despre persoana care i-a omorât în viața lor anterioară. Pe scurt, viața actuală a fiecărui om are o strânsă legătură cu viața sa anterioară, este legată inseparabil. Cu alte cuvinte, viața actuală a fiecărui om este afectată enorm de viața sa anterioară. De pildă, înainte de a muri, Zhang i-a luat lui Li prin înșelăciune o sumă mare de bani. Așadar, îi este dator Zhang lui Li? De vreme ce îi este dator, este normal ca Li să-și recupereze datoria de la Zhang? Așadar, după ce ei mor, rămâne de achitat o datorie între ei. Când sunt reîntrupați și Zhang devine om, cum își recuperează Li datoria de la el? O posibilitate este ca Li să-și recupereze datoria fiind renăscut ca fiul lui Zhang, acesta din urmă fiind tatăl lui. Asta ar fi ceea ce se întâmplă în viața actuală. Tatăl lui Li, Zhang, câștigă mulți bani și sunt irosiți de fiul lui, Li. Oricât de mulți bani câștigă Zhang, fiul lui, Li, îl „ajută”, cheltuindu-i. Oricât de mulți bani câștigă Zhang, nu sunt niciodată destui, iar fiul lui, între timp, dintr-un motiv sau altul, ajunge să cheltuiască banii tatălui lui prin diverse căi și mijloace. Zhang e perplex: „Ce se întâmplă? De ce fiul meu a fost mereu o piază rea? De ce fiii altor oameni sunt atât de buni? De ce fiul meu nu are nicio ambiție, de ce este atât de nefolositor și incapabil de a câștiga niciun ban, de ce trebuie mereu să-l întrețin? De vreme ce trebuie să-l întrețin, o voi face, dar de ce, oricât de mulți bani îi dau, mereu are nevoie de mai mulți? De ce nu poate avea o slujbă cinstită? De ce este un trântor, mâncând, bând, preacurvind, pariind – făcând toate astea? Ce se întâmplă?” Apoi, Zhang se gândește o vreme: „S-ar putea să fi avut o datorie la el în viața trecută. Ei bine, atunci am s-o achit! Asta nu se va sfârși până când nu o voi plăti în întregime!” E posibil să vină ziua când Li și-a recuperat cu adevărat datoria și, când va avea patruzeci sau cincizeci de ani, va exista o zi în care, brusc, îi va veni mintea la cap: „Nu am făcut nici măcar un lucru bun în prima jumătate a vieții mele! Am risipit toți banii pe care i-a câștigat tatăl meu – ar trebui să fiu un om bun! Îmi voi face curaj: voi fi un om onest, care trăiește cum se cuvine și nu-mi voi mai supăra niciodată tatăl!” De ce gândește așa? De ce, brusc, se schimbă în bine? Există un motiv pentru asta? Care e motivul? (Pentru că Li și-a recuperat datoria; Zhang și-a plătit datoria.) În aceasta, există cauză și efect. Povestea a început cu mult, mult timp în urmă, înainte ca aceștia doi să se nască, iar această poveste a vieții lor din trecut a fost adusă în actuala lor viață și niciunul nu poate da vina pe celălalt. Indiferent de ce l-a învățat Zhang pe fiul lui, acesta nu l-a ascultat niciodată și niciodată nu a avut o slujbă cinstită – dar, în ziua în care datoria a fost achitată, nu a fost nevoie să-l învețe; fiul lui a înțeles în mod firesc. Acesta este un exemplu simplu și există, fără îndoială, multe astfel de exemple. Și ce le spune el oamenilor? (Că ar trebui să fie buni și să nu facă rău.) Că ar trebui să nu facă rău și că va exista o răsplată pentru faptele lor rele! Majoritatea necredincioșilor comit mult rău, iar faptele lor rele și-au primit răsplata, nu-i așa? Dar e această răsplată arbitrară? Tot ceea ce are de-a face cu răsplata are un context și un motiv. Crezi că nu veți păți nimic după ce i-ai luat cuiva bani prin înșelăciune? Crezi că, după ce i-ai luat banii printr-un șiretlic, nu vor exista consecințe pentru tine, după ce i-ai luat banii? Asta ar fi imposibil și vor exista consecințe! Indiferent de cine e sau dacă crede sau nu că există un Dumnezeu, fiecare om trebuie să-și asume responsabilitatea pentru comportamentul său și să suporte consecințele acțiunilor sale. Cât despre acest exemplu simplu – cu pedepsirea lui Zhang și recuperarea banilor de către Li – nu este corect? Când oamenii fac astfel de lucruri, există acest fel de rezultat. Și e separat el de administrarea lumii spirituale? E inseparabil de administrarea lumii spirituale. Deși sunt necredincioși, existența celor care nu cred în Dumnezeu e supusă unor astfel de ordine și decrete cerești, nimeni nu poate scăpa de ele și nimeni nu poate evita această realitate.

Cei care nu au credință cred adesea că tot ceea ce poate fi văzut există, în timp ce tot ceea ce nu poate fi văzut sau care e foarte departe de oameni nu există. Ei preferă să creadă că nu există „un ciclu al vieții și al morții” și că nu există „pedeapsă”, așa că păcătuiesc și fac rău fără remușcare – după care sunt pedepsiți sau reîntrupați ca animale. Majoritatea diverșilor oameni dintre necredincioși cad în acest cerc vicios. Asta deoarece ei nu știu că lumea spirituală e strictă în administrarea tuturor ființelor vii. Indiferent dacă tu crezi sau nu, această realitate există, căci niciun om sau obiect nu se poate sustrage din zona supravegheată de ochii lui Dumnezeu și niciun om sau obiect nu poate scăpa de regulile și restricțiile ordinelor și decretelor cerești ale lui Dumnezeu. Așadar, acest exemplu simplu spune tuturor că, indiferent dacă tu crezi în Dumnezeu, este inacceptabil să păcătuiești, să faci rău, și că există consecințe. Când cineva care a înșelat pe altcineva, luându-i bani, este astfel pedepsit, o asemenea pedeapsă este corectă. Un comportament des întâlnit ca acesta este sancționat de lumea spirituală, este pedepsit prin decretele și ordinele cerești ale lui Dumnezeu, iar un comportament infracțional și hain atât de cumplit – violul și jaful, înșelătoria și escrocheria, furtul și tâlhăria, crima și incendierea și așa mai departe – este și mai supus unei diversități de pedepse cu grade diferite de severitate. Și ce includ aceste pedepse cu diferite grade de severitate? Unele dintre ele au nevoie de timp pentru a stabili nivelul severității, unele fac asta prin diferite metodologii, iar altele fac asta prin intermediul locurilor în care merg oamenii când sunt reîntrupați. De pildă, unii oameni sunt spurcați la gură. La ce se referă faptul de a fi „spurcat la gură”? Înseamnă a-i înjura des pe alții și a folosi un limbaj răutăcios, unul care-i blestemă pe oameni. Ce înseamnă „limbaj răutăcios”? Înseamnă că o persoană are o inimă spurcată. Limbajul răutăcios care blestemă oamenii vine adesea din gurile unor astfel de oameni și un asemenea limbaj răutăcios este însoțit de consecințe grave. După ce acești oameni au murit și au primit pedeapsa potrivită, pot fi renăscuți ca muți. Unii oameni sunt foarte vicleni când sunt în viață, profită adesea de alții, micile lor uneltiri sunt deosebit de bine planificate și fac multe lucruri care-i lezează pe alții. Când sunt renăscuți, pot fi reduși la minte sau cu deficiențe mintale. Unii oameni trag deseori cu ochiul la intimitatea celorlalți; ochii lor văd multe lucruri pe care nu ar fi trebuit să le vadă și știu multe pe care nu se cuvine să le știe, așadar, când sunt renăscuți, pot fi orbi. Unii oameni sunt foarte sprinteni când sunt în viață, se bat adesea și fac multe lucruri rele și, astfel, când sunt renăscuți, pot fi invalizi, ologi sau ciungi ori pot fi cocoșați sau pot avea torticolis, pot șchiopăta sau avea un picior mai scurt decât celălalt și așa mai departe. În acest caz, ei sunt supuși unor diferite pedepse, în funcție de nivelul de răutate pe care au comis-o în timp ce erau în viață. Și ce părere aveți, de ce sunt oamenii sașii? Există mulți astfel de oameni? Există mulți azi printre noi. Unii oameni sunt sașii pentru că în viața lor trecută și-au folosit prea mult ochii, au făcut prea multe lucruri rele, așadar, când sunt renăscuți în această viață, ochii lor sunt sașii, iar în cazuri grave, sunt chiar orbi. Aceasta e răsplata! Unii oameni se înțeleg bine cu alții înainte să moară, fac multe lucruri bune pentru cei dragi, prieteni, colegi sau pentru cei care au legătură cu ei. Fac acte de caritate și le pasă de ceilalți sau îi ajută financiar, alții au păreri foarte bune despre ei și, când astfel de oameni se întorc în lumea spirituală, nu sunt pedepsiți. Dacă un necredincios nu e pedepsit în niciun fel înseamnă că a fost un om foarte bun. În loc să creadă în existența lui Dumnezeu, el crede doar în Bătrânul din Cer. El crede doar că există un duh deasupra lui care supraveghează tot ceea ce face – doar în asta crede. Și care e rezultatul? Se comportă mult mai bine. Acești oameni sunt buni la suflet și generoși, iar când, în cele din urmă se întorc în lumea spirituală, aceasta îi va trata foarte bine și vor fi curând reîntrupați și renăscuți. Și în ce fel de familie vor ajunge? Deși această familie nu va fi bogată, va fi liniștită, va fi armonie între membrii ei, vor petrece zile senine și fericite, toată lumea va fi veselă și va avea o viață bună. Când persoana respectivă ajunge la maturitate, va da naștere multor fii și fiice și va avea o familie mare, extinsă, copiii săi vor fi talentați și se vor bucura de succes, iar aceasta și familia sa se vor bucura de noroc – iar un astfel de rezultat este legat în mod colosal de viața din trecut a persoanei respective. Cu alte cuvinte, locul unde merge un om după ce moare și e reîntrupat, indiferent dacă e bărbat sau femeie, care e misiunea sa, prin ce va trece în viață, obstacolele sale, de ce binecuvântări se bucură, pe cine va cunoaște, ce se întâmplă cu el – nimeni nu poate prezice, evita sau nu se poate ascunde de aceasta. Cu alte cuvinte, după ce viața ta a fost stabilită, în ceea ce privește ceea ce ți se întâmplă, oricum ai încerca să eviți asta, indiferent de mijloacele prin care încerci să eviți asta, nu ai nicio modalitate de a încălca cursul vieții stabilit pentru tine de Dumnezeu în lumea spirituală. Căci, atunci când ești reîntrupat, soarta vieții tale a fost deja stabilită. Indiferent dacă e bună sau rea, toată lumea ar trebui să accepte situația și să meargă mai departe; e o chestiune pe care nu o poate evita nimeni care trăiește în această lume, și nicio chestiune nu e mai reală. Bine, ai înțeles toate acestea, nu-i așa?

După ce ați înțeles aceasta, vedeți că Dumnezeu are controale și o administrare foarte exigente și riguroase pentru ciclul vieții și al morții în cazul necredincioșilor? În primul rând, Dumnezeu a instituit diverse ordine, decrete și sisteme cerești în tărâmul spiritual, iar după proclamarea acestor ordine, decrete și sisteme cerești, acestea sunt executate cu strictețe, așa cum a stabilit Dumnezeu, prin ființe cu diferite posturi oficiale din lumea spirituală și nimeni nu îndrăznește să le încalce. Așadar, în ciclul de viață și de moarte al omenirii în lumea omului, indiferent dacă un om este reîntrupat ca animal sau ca om, există legi pentru ambele. Deoarece aceste legi vin de la Dumnezeu, nimeni nu îndrăznește să le încalce și nici nu e capabil să o facă. Doar datorită unei astfel de suveranități a lui Dumnezeu și a existenței unor astfel de legi lumea materială pe care o văd oamenii e atât de exactă și de ordonată; doar datorită unei astfel de suveranități a lui Dumnezeu omenirea este capabilă să coexiste pașnic cu cealaltă lume, care îi e complet invizibilă și să trăiască în armonie cu ea – totul fiind inextricabil suveranității lui Dumnezeu. După ce viața trupească a unui om se stinge, sufletul încă are viață, așadar, ce s-ar întâmpla dacă ar fi fără administrarea lui Dumnezeu? Sufletul ar hoinări peste tot, intrând nepoftit peste tot și chiar ar face rău ființelor vii din lumea omenirii. Un astfel de rău ar fi îndreptat nu doar spre omenire, ci ar putea fi și spre plante și animale – însă primii care ar fi răniți ar fi oamenii. Dacă s-ar întâmpla aceasta – dacă un astfel de suflet ar fi fără administrare, ar face cu adevărat rău oamenilor și ar face cu adevărat lucruri haine – atunci ar exista, de asemenea, o tratare adecvată a acestui suflet în lumea spirituală: dacă situația ar fi gravă, sufletul ar înceta curând să existe, ar fi distrus; dacă se poate, ar fi pus undeva și, apoi, reîntrupat. Cu alte cuvinte, administrarea de către lumea spirituală a diferitelor suflete este ordonată și realizată conform unor pași și reguli. Doar datorită unei astfel de administrări lumea materială a omului nu a căzut în haos și omenirea lumii materiale posedă o mentalitate normală, o raționalitate normală și o viață trupească ordonată. Doar după ce omenirea va avea o astfel de viață normală, aceia care trăiesc în trup vor putea continua să prospere și să se înmulțească de-a lungul generațiilor.

Ce părere ai despre cuvintele pe care tocmai le-ai auzit? Sunt noi pentru tine? Și ce simțiți voi după ce v-am comunicat aceste cuvinte azi? În afară de faptul că sunt inedite, mai simțiți ceva? (Oamenii ar trebui să se comporte bine și eu văd că Dumnezeu e mare și înfricoșător.) (După ce am auzit comuniunea lui Dumnezeu despre cum tratează El cu sfârșitul unor diferite tipuri de oameni, dintr-un punct de vedere, cred că firea lui Dumnezeu nu permite nicio jignire și că ar trebui să-L venerez; din alt punct de vedere, sunt conștient de ce fel de oameni Îi plac lui Dumnezeu și de ce fel de oameni nu-I plac, așa că vreau să fiu unul dintre aceia pe care Îi place.) Vedeți că Dumnezeu se bazează pe principii în acțiunile Lui în această zonă? Care sunt principiile potrivit cărora acționează? (El stabilește sfârșitul oamenilor în funcție de tot ceea ce fac.) Aici este vorba despre diferitele sfârșituri ale necredincioșilor despre care tocmai am vorbit. În privința necredincioșilor, principiul din spatele acțiunilor lui Dumnezeu e acela de răsplătire a celor buni și de pedepsire a celor răi? Există excepții? (Nu.) Vedeți că există un principiu în spatele acțiunilor lui Dumnezeu? (Da.) Necredincioșii nu cred efectiv în Dumnezeu, nu se supun orchestrărilor lui Dumnezeu și nu sunt conștienți de suveranitatea lui Dumnezeu, cu atât mai puțin Îl recunosc pe Dumnezeu. Ceea ce e mai grav, pângăresc împotriva lui Dumnezeu, Îl blestemă și sunt ostili față de cei care cred în Dumnezeu. Deși acești oameni au o astfel de atitudine față de Dumnezeu, administrarea lor de către Dumnezeu tot nu se abate de la principiile Lui; El îi administrează într-un mod ordonat, potrivit principiilor și firii Lui. Cum privește Dumnezeu ostilitatea lor? Ca necunoaștere! Așa că a făcut ca acești oameni – majoritatea necredincioșilor – să fi fost reîntrupați cândva ca animale. Așadar, ce sunt necredincioșii în ochii lui Dumnezeu? (Șeptel.) În ochii lui Dumnezeu, ei sunt de acest fel, sunt șeptel. Dumnezeu administrează șeptelul, El administrează omenirea și are aceleași principii pentru acest tip de om. Chiar și în administrarea acestor oameni de către Dumnezeu și acțiunile Lui față de ei, firea lui Dumnezeu și legile pentru stăpânirea Lui peste toate lucrurile tot pot fi văzute. Așadar, vedeți suveranitatea lui Dumnezeu în principiile după care El îi administrează pe necredincioșii despre care tocmai am vorbit? Vedeți firea dreaptă a lui Dumnezeu? (Da.) Vedeți suveranitatea lui Dumnezeu și vedeți firea Lui. Cu alte cuvinte, indiferent cu care dintre toate lucrurile tratează El, Dumnezeu acționează conform propriilor principii și firi. Aceasta e esența lui Dumnezeu. Nu ar renunța cu nonșalanță la decretele sau ordinele cerești pe care le-a instituit pentru că El socotește acest tip de om drept șeptel. Dumnezeu acționează conform unor principii, fără nici cea mai mică confuzie, acțiunile Lui nu sunt deloc afectate de niciun factor și, indiferent de ceea ce face, totul este în conformitate cu principiile Lui. Asta pentru că Dumnezeu are esența lui Dumnezeu Însuși, ceea ce e un aspect al esenței Lui, pe care nu o are nicio ființă creată. Dumnezeu e conștiincios și responsabil în tratarea, abordarea, gestionarea și stăpânirea de către El a fiecărui obiect, individ și lucru viu dintre toate lucrurile pe care El le-a creat și niciodată nu a fost nepăsător față de acest lucru. Față de cei care sunt buni, El e binevoitor și blând; celor haini le aplică pedepse fără remușcări; iar diferitelor vietăți El le face rânduieli potrivite, într-un mod prompt și regulat, conform diferitelor condiții impuse de lumea omenirii în momente diferite, astfel încât aceste diverse ființe vii sunt reîntrupate conform rolurilor pe care le joacă într-un mod ordonat și trec din lumea materială în cea spirituală într-un fel ordonat.

Moartea unei ființe vii – încheierea unei vieți fizice – semnifică faptul că ființa vie a trecut din lumea materială în lumea spirituală, în timp ce nașterea unei noi vieți fizice semnifică faptul că o ființă vie a venit din lumea spirituală în lumea materială și a început să-și preia rolul, să-și joace rolul. Indiferent dacă este vorba despre plecarea sau sosirea unei ființe, ambele sunt inseparabile de lucrarea lumii spirituale. Când cineva vine în lumea materială, rânduieli și precizări adecvate au fost făcute deja de către Dumnezeu în lumea spirituală pentru familia în care acesta merge, era în care ajunge, ora la care ajunge și rolul pe care îl joacă. Și astfel, întreaga viață a acestei persoane – lucrurile pe care le face și căile pe care merge – evoluează conform rânduielilor lumii spirituale, fără nici cel mai mic neajuns. Momentul în care se încheie o viață fizică, între timp, și modul și locul în care se încheie sunt clare și perceptibile lumii spirituale. Dumnezeu stăpânește lumea materială și lumea spirituală și nu va amâna ciclul normal de viață și de moarte al unui suflet, nici nu ar putea comite vreo greșeală în rânduielile ciclului de viață și de moarte al unui suflet. Fiecare dintre aprozii din posturile oficiale ale lumii spirituale își îndeplinește sarcinile și face ceea ce se cuvine să facă, potrivit indicațiilor și regulilor lui Dumnezeu. Și astfel, în lumea omenirii, fiecare fenomen material văzut de om este ordonat și nu conține haos. Toate acestea sunt datorită stăpânirii ordonate a lucrurilor de către Dumnezeu, dar și datorită faptului că autoritatea lui Dumnezeu stăpânește peste tot și toate cele peste care stăpânește El includ lumea materială în care trăiește omul și, mai mult, lumea spirituală invizibilă din spatele omenirii. Așadar, dacă omenirea vrea să aibă o viață bună și să trăiască într-un mediu frumos, pe lângă a primi întreaga lume materială vizibilă, omul trebuie să primească și lumea spirituală, pe care nimeni nu o poate vedea, care guvernează fiecare ființă vie în numele omenirii și care e ordonată. Astfel, când se spune că Dumnezeu este sursa vieții pentru toate lucrurile, nu ne-am dezvoltat noi conștientizarea și înțelegerea „tuturor lucrurilor”? (Ba da.)

2. Ciclul de viață și de moarte al credincioșilor de diferite feluri

Tocmai am discutat despre ciclul de viață și de moarte al primei categorii, cea a necredincioșilor. Acum, să discutăm despre cea de-a doua categorie, cea a credincioșilor de diferite feluri. „Ciclul de viață și de moarte al credincioșilor de diferite feluri” este și el un subiect foarte important și este util ca voi să îl înțelegeți. Mai întâi, să discutăm despre credințele la care se referă când spunem „credincioși”: ne referim la iudaism, la creștinism, la catolicism, la islamism și la budism, la aceste cinci principale religii. În plus față de necredincioși, adepții acestor cinci religii reprezintă o mare parte a populației lumii. În cadrul acestor cinci religii, cei care și-au făcut o carieră din credința lor sunt puțini, dar aceste religii au mulți adepți. Acești credincioși ajung într-un loc diferit atunci când mor. „Diferit” față de cine? De necredincioși, de cei fără de credință, despre care tocmai am discutat. După ce mor, adepții acestor cinci religii ajung într-un alt loc, un loc diferit de cel în care ajung necredincioșii. Dar este același proces. Lumea spirituală îi va judeca și pe ei pe baza tuturor faptelor pe care le-au făcut înainte să moară, iar ei vor fi procesați în mod corespunzător. Dar de ce acești oameni vor fi puși în alt loc pentru a fi procesați? Există un motiv important pentru asta. Și care este acest motiv? Vă voi spune, dându-vă un exemplu. Dar, înainte să fac asta, poate voi vă spuneți: „Poate se întâmplă deoarece ei au puțină credință în Dumnezeu! Nu sunt complet necredincioși.” Nu acesta este motivul. Există un motiv foarte important pentru care ei sunt puși în alt loc.

Să luăm drept exemplu budismul: să vă spun un fapt. Un budist este, în primul rând, cineva care s-a convertit la budism, e cineva care știe care este credința lui. Când un budist își taie părul și devine călugăr sau călugăriță, asta înseamnă că s-a separat de lumea seculară și a lăsat mult în urmă lumea agitată a oamenilor. În fiecare zi, budiștii își recită incantațiile „sutra” și cântă numele lui Buddha, mănâncă doar hrană vegetariană, duc vieți ascetice și își petrec zilele însoțiți doar de lumina rece și slabă a lămpilor cu grăsime. Așa își petrec ei întreaga viață. Când viața lor fizică se încheie, își fac un rezumat al vieții, dar, în inimile lor, ei nu știu unde vor ajunge după ce mor, pe cine vor întâlni și ce sfârșit vor avea – în inimile lor, ei nu cunosc cu claritate aceste lucruri. Nu au făcut nimic altceva decât să-și petreacă orbește întreaga lor viață însoțiți de o credință. După aceea, ei părăsesc lumea însoțiți de dorințe și de idealuri orbești. Astfel se încheie viața lor fizică atunci când părăsesc lumea celor vii, iar atunci când viața lor fizică s-a încheiat, ei se întorc la locul lor inițial din lumea spirituală. Decizia potrivit căreia această persoană se va reîncarna pentru a se întoarce pe pământ și a-și continua autocultivarea depinde de comportamentul și autocultivarea de dinainte de moarte. Dacă nu a făcut nimic greșit în timpul vieții, această persoană se va reîncarna rapid și va fi trimisă din nou înapoi pe pământ, acolo unde va deveni din nou călugăr sau călugăriță. Fiind o primă procedură, trupul lor fizic se autocultivă. După aceea, ei mor și se întorc în lumea spirituală, acolo unde sunt examinați, iar apoi – dacă nu sunt probleme – pot să se întoarcă încă o dată în lumea oamenilor și să convertească încă o dată la budism și să își continue autocultivarea. După ce s-au reîncarnat între trei și șapte ori, ei se vor întoarce încă o dată în lumea spirituală, acolo unde se duc de fiecare dată când viața lor fizică se încheie. Dacă diferitele lor competențe și comportamentul lor din lumea oamenilor respectă legile cerești ale lumii spirituale, atunci, din acel moment, ei vor rămâne acolo; nu se vor mai reîncarna ca oameni, nici nu va mai exista niciun risc de a fi pedepsiți pentru faptele rele făcute pe pământ. Nu vor mai trece niciodată prin acest proces. În schimb, în funcție de circumstanțele lor, vor ocupa o poziție în tărâmul spiritual. Budiștii numesc acest lucru „dobândirea Buddheității”. Dobândirea Buddheității înseamnă, în principal, să dobândești rodnicia ca reprezentant al lumii spirituale, înseamnă că nu mai există nicio posibilitate de reîncarnare sau de pedeapsă. Chiar mai mult, înseamnă să nu mai suferi agravarea de a fi om după reîncarnare. Așadar, mai există vreo șansă ca ei să se reîncarneze ca animal? (Nu.) Asta înseamnă că ei rămân pentru a avea un rol în lumea spirituală și că nu se vor mai reîncarna. Acesta este un exemplu al dobândirii rodniciei Buddheității în concepția budistă. Iar cei care nu dobândesc rodnicia, la întoarcerea lor în lumea spirituală, sunt examinați și verificați de către aprodul relevant, care descoperă că aceștia nu s-au autocultivat cu sârguință sau că nu au fost conștiincioși în recitarea incantațiilor „sutra” și în cântarea numelor lui Buddha, așa cum impune budismul; în schimb, ei au comis multe rele și au făcut multe răutăți. În lumea spirituală, are loc apoi o judecată a răutăților comise de aceștia, iar în urma acesteia, ei cu siguranță sunt pedepsiți. În asta nu există excepții. Așadar, când va dobândi rodnicia acest gen de persoană? În viața în care nu va face niciun rău – atunci când, după întoarcerea în lumea spirituală, se va vedea că nu a făcut niciun rău înainte să moară. Acești oameni se reîncarnează în continuare, își recită în continuare incantațiile „sutra” și cântă numele lui Buddha, își petrec zilele însoțiți doar de lumina rece și slabă a lămpilor cu grăsime, nu omoară nicio ființă vie, nu mănâncă deloc carne și nu se implică în lumea oamenilor, lăsând mult în urmă problemele acestei lumi și neavând nicio dispută cu alții. În cadrul acestui proces, ei nu fac niciun rău, iar apoi se întorc în lumea spirituală. După ce toate faptele și întregul lor comportament au fost examinate, ei sunt trimiși încă o dată în lumea oamenilor, într-un ciclu care se repetă între trei și șapte ori. Dacă între timp nu apare nicio problemă, atunci dobândirea Buddheității va rămâne neafectată și nu va fi amânată. Aceasta este o caracteristică a ciclului de viață și de moarte al credincioșilor: ei au capacitatea de a „dobândi rodnicia” și de a ocupa o poziție în lumea spirituală. Asta îi face diferiți de necredincioși. În primul rând, când ei trăiesc pe pământ, care este comportamentul celor care sunt capabili să ocupe o poziție în lumea spirituală? Ei trebuie să nu comită absolut niciun rău: ei trebuie să nu comită crime, incendieri, violuri sau prădăciuni; dacă ei comit fraude, înșelăciuni, furturi sau jafuri, nu vor putea să dobândească rodnicia. Cu alte cuvinte, dacă au vreo legătură sau vreo afiliere cu vreo faptă rea, nu vor putea să scape de pedeapsa lumii spirituale. Lumea spirituală face aranjamente potrivite pentru budiștii care dobândesc Buddheitatea: ei pot fi repartizați să îi administreze pe cei care par să creadă în budism și în Bătrânul din Cer, iar budiștii vor primi jurisdicție. Ei vor putea doar să îi administreze pe necredincioși sau poate vor ocupa doar poziția de aprod mărunt. Astfel de alocări sunt în funcție de natura acestor suflete. Acesta este un exemplu al budismului.

Dintre cele cinci religii principale la care m-am referit, creștinismul este cumva special. Ce este special la creștinism? Aceștia sunt oameni care cred în Dumnezeu cel adevărat. Cum pot cei care cred în Dumnezeu cel adevărat să fie enumerați aici? Deoarece creștinismul este un tip de credință, atunci este, fără îndoială, doar înrudit cu credința – e un fel de ceremonial, un fel de confesiune religioasă, un fel de religie și ceva separat de credința celor care Îl urmează cu adevărat pe Dumnezeu. Motivul pentru care eu l-am inclus printre cele cinci religii principale este că creștinismul a fost redus la același nivel cu iudaismul, cu budismul și cu islamismul. Majoritatea creștinilor nu cred că există un Dumnezeu sau că El stăpânește peste toate lucrurile, și cu atât mai puțin cred în existența Lui. În schimb, ei doar se folosesc de Scripturi pentru a discuta despre teologie, folosind teologia pentru a-i învăța pe oameni să fie buni, să îndure suferințe și să facă fapte bune. O astfel de religie este creștinismul: se concentrează doar asupra teoriilor teologice, nu are absolut nicio legătură cu lucrarea lui Dumnezeu de a-l gestiona și de a-l mântui pe om, este o religie a celor care Îl urmează pe Dumnezeu, dar nu este recunoscută de Dumnezeu. Dar Dumnezeu are și un principiu conform căruia El îi abordează. Nu Se ocupă de ei și nu tratează cu ei la întâmplare, așa cum face cu necredincioșii. El îi abordează la fel ca pe budiști: dacă, în timpul vieții, un creștin are autodisciplină, dacă respectă cu strictețe Cele Zece Porunci și respectă cu strictețe legile și poruncile în impunerea cerințelor asupra propriului comportament – și dacă poate să facă asta întreaga viață – atunci va petrece un interval egal de timp trecând prin ciclurile de viață și de moarte înainte de a putea să dobândească așa-numita răpire cu adevărat. După ce creștinii dobândesc această răpire, ei rămân în lumea spirituală, acolo unde ocupă o poziție și devin intendenții acesteia. Pe de altă parte, în cazul în care creștinii comit rele pe pământ, dacă sunt păcătoși și comit prea multe păcate, atunci faptul că vor fi pedepsiți și disciplinați mai mult sau mai puțin sever e de neevitat. În budism, dobândirea rodniciei înseamnă intrarea în Sukhavati, dar cum se numește asta în creștinism? Se numește „intrare în ceruri” și „răpire”. Cei care sunt răpiți cu adevărat trec și ei prin ciclul de viață și de moarte între trei și șapte ori și, după moarte, vin în lumea spirituală, de parcă ar fi adormit. Dacă ei corespund standardului, pot să rămână și să aibă un rol și, spre deosebire de oamenii de pe pământ, nu se vor reîncarna într-un mod simplu sau potrivit unei convenții.

În cadrul tuturor acestor religii, sfârșitul despre care adepții lor vorbesc și după care jinduiesc este același cu dobândirea rodniciei din budism – doar că această rodnicie este dobândită prin mijloace diferite. Toți sunt la fel. Pentru această parte a adepților acestor religii, care sunt capabili să respecte cu strictețe preceptele religioase în comportamentul lor, Dumnezeu are o destinație potrivită, un loc potrivit pentru ei, și îi tratează așa cum se cuvine. Toate acestea sunt logice, dar nu sunt așa cum își imaginează oamenii, nu-i așa? Acum, după ce ați aflat ce se întâmplă cu oamenii din creștinism, cum vă simțiți? Sunteți îndurerați pentru ei? Simțiți simpatie pentru ei? (Puțin.) Nu e nimic de făcut – este numai vina lor. De ce spun asta? Lucrarea lui Dumnezeu este adevărată, Dumnezeu trăiește și este real, iar lucrarea Lui este ațintită asupra întregii omeniri și asupra fiecărei persoane – așadar, de ce nu acceptă ei asta? De ce I se opun nebunește lui Dumnezeu și Îl persecută? Ei sunt norocoși să aibă un sfârșit ca acesta, deci de ce vă este milă de ei? Faptul că ei sunt tratați în acest fel dă dovadă de multă toleranță. Având în vedere cu câtă îndârjire I se opun lui Dumnezeu, ei ar trebui să fie distruși – totuși, Dumnezeu nu face asta, ci doar îi tratează pe creștini la fel ca pe cei din alte religii. Așadar, mai este nevoie să intrăm în detalii cu privire la celelalte religii? Etosul tuturor acestor religii este ca oamenii să sufere tot mai multe greutăți, să nu comită rele, să spună lucruri frumoase, să facă fapte bune, să nu îi înjure pe ceilalți, să nu tragă concluzii pripite despre ceilalți, să se distanțeze de dispute, să facă lucruri bune, să fie oameni buni – majoritatea învățăturilor religioase sunt așa. Și astfel, dacă acești credincioși – acești oameni care aparțin diferitelor religii și confesiuni religioase – sunt capabili să respecte cu strictețe preceptele religioase, atunci ei nu vor comite greșeli sau păcate grave în timpul petrecut de ei pe pământ, iar după ce se vor reîncarna între trei și șapte ori, atunci, în ansamblu, acești oameni, cei care sunt capabili să respecte cu strictețe preceptele religioase, vor rămâne și vor avea un rol în lumea spirituală. Și sunt mulți astfel de oameni? (Nu, nu sunt atât de mulți.) Pe ce se bazează răspunsul vostru? Nu este ușor să faci fapte bune sau să respecți legile religioase, Budismul nu le permite oamenilor să mănânce carne – ați putea voi să faceți asta? Dacă ar trebui să purtați robe gri, să recitați incantații „sutra” și să cântați numele lui Buddha într-un templu budist întreaga zi, ați fi în stare? Nu ar fi ușor. Creștinismul are Cele Zece Porunci, are porunci și legi, sunt ele ușor de respectat? Nu sunt! Luați ca exemplu faptul că nu e bine să înjuri: oamenii sunt incapabili să respecte această regulă. Nu se pot abține, înjură – iar după ce înjură, nu mai pot să-și retragă cuvintele… Și ce fac? Noaptea, își mărturisesc păcatele. Uneori, după ce îi înjură pe alții, mai rămâne ură în inimile lor, iar ei chiar merg atât de departe încât plănuiesc când să le facă rău. În concluzie, pentru cei care trăiesc în cadrul acestei dogme moarte, nu este ușor să nu păcătuiască și să nu comită rele. Și așa, în cadrul fiecărei religii, doar puțini oameni sunt capabili să dobândească rodnicia. Crezi că, fiindcă atât de mulți oameni sunt adepți ai acelor religii, mulți vor putea să rămână și să aibă un rol în tărâmul spiritual. Dar nu sunt atât de mulți, doar puțini sunt capabili să reușească acest lucru. Asta este totul, în general, despre ciclul de viață și de moarte al credincioșilor. Ceea ce îi diferențiază este faptul că ei pot să dobândească rodnicia, asta este diferența față de necredincioși.

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.