Aplicația Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

Ascultați glasul lui Dumnezeu și întâmpinați întoarcerea Domnului Isus!

Cuvântări ale lui Dumnezeu Atotputernic (Calea cunoașterii lui Dumnezeu)

Recital-latest-expression
Cuvântări ale lui Dumnezeu Atotputernic (Calea cunoașterii lui Dumnezeu)

Categorii

LECTURI
Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă (Selecții)

Cum stăpâneşte şi administrează Dumnezeu lumea spirituală

1. Ciclul vieţii şi al morţii în cazul necredincioşilor

Pentru orice suflet, reîntruparea lui şi rolul pe care îl joacă – care este rolul lui în viaţă – în ce familie se naşte şi cum e viaţa lui sunt strâns legate de viaţa lui din trecut. Tot felul de oameni vin în lumea omului, iar rolurile pe care le joacă ei sunt diferite, la fel ca sarcinile pe care le îndeplinesc. Şi ce sarcini sunt acestea? Unii oameni vin să-şi achite o datorie: dacă au datorat altora prea mulţi bani în viaţa lor anterioară, vin să achite o datorie în această viaţă. Unii oameni, între timp, au venit să recupereze o datorie: li s-au sustras prin escrocherie prea multe lucruri şi prea mulţi bani în viaţa lor anterioară, aşa că, după ce ajung în lumea spirituală, aceasta le va da dreptate şi le va permite să-şi recupereze datoriile în această viaţă. Unii oameni au venit să plătească o datorie de recunoştinţă: în timpul vieţii lor anterioare – înainte să moară – cineva a fost bun cu ei şi în această viaţă li s-a dat o mare ocazie de a fi reîntrupaţi, aşa că sunt renăscuţi pentru a achita această datorie de recunoştinţă. Alţii, între timp, au fost renăscuţi în această viaţă pentru a pretinde o viaţă. Şi a cui viaţă o pretind? Este vorba despre persoana care i-a omorât în viaţa lor anterioară. Pe scurt, viaţa actuală a fiecărui om are o strânsă legătură cu viaţa sa anterioară, este legată inseparabil. Cu alte cuvinte, viaţa actuală a fiecărui om este afectată enorm de viaţa sa anterioară. De pildă, înainte de a muri, Zhang i-a luat lui Li prin înşelăciune o sumă mare de bani. Aşadar, îi este dator Zhang lui Li? De vreme ce îi este dator, este normal ca Li să-şi recupereze datoria de la Zhang? Aşadar, după ce ei mor, rămâne de achitat o datorie între ei. Când sunt reîntrupaţi şi Zhang devine om, cum îşi recuperează Li datoria de la el? O posibilitate este ca Li să-şi recupereze datoria fiind renăscut ca fiul lui Zhang, acesta din urmă fiind tatăl lui. Asta ar fi ceea ce se întâmplă în viaţa actuală. Tatăl lui Li, Zhang, câştigă mulţi bani şi sunt irosiţi de fiul lui, Li. Oricât de mulţi bani câştigă Zhang, fiul lui, Li, îl „ajută”, cheltuindu-i. Oricât de mulţi bani câştigă Zhang, nu sunt niciodată destui, iar fiul lui, între timp, dintr-un motiv sau altul, ajunge să cheltuiască banii tatălui lui prin diverse căi şi mijloace. Zhang e perplex: ,,Ce se întâmplă? De ce fiul meu a fost mereu o piază rea? De ce fiii altor oameni sunt atât de buni? De ce fiul meu nu are nicio ambiţie, de ce este atât de nefolositor şi incapabil de a câştiga niciun ban, de ce trebuie mereu să-l întreţin? De vreme ce trebuie să-l întreţin, o voi face, dar de ce, oricât de mulţi bani îi dau, mereu are nevoie de mai mulţi? De ce nu poate avea o slujbă cinstită? De ce este un trântor, mâncând, bând, preacurvind, pariind – făcând toate astea? Ce se întâmplă?” Apoi, Zhang se gândeşte o vreme: „S-ar putea să fi avut o datorie la el în viaţa trecută. Ei bine, atunci am s-o achit! Asta nu se va sfârşi până când nu o voi plăti în întregime!” E posibil să vină ziua când Li şi-a recuperat cu adevărat datoria şi, când va avea patruzeci sau cincizeci de ani, va exista o zi în care, brusc, îi va veni mintea la cap: „Nu am făcut nici măcar un lucru bun în prima jumătate a vieţii mele! Am risipit toţi banii pe care i-a câştigat tatăl meu – ar trebui să fiu un om bun! Îmi voi face curaj: voi fi un om onest, care trăieşte cum se cuvine şi nu-mi voi mai supăra niciodată tatăl!” De ce gândeşte aşa? De ce, brusc, se schimbă în bine? Există un motiv pentru asta? Care e motivul? (Pentru că Li şi-a recuperat datoria; Zhang şi-a plătit datoria.) În aceasta, există cauză şi efect. Povestea a început cu mult, mult timp în urmă, înainte ca aceştia doi să se nască, iar această poveste a vieţii lor din trecut a fost adusă în actuala lor viaţă şi niciunul nu poate da vina pe celălalt. Indiferent de ce l-a învăţat Zhang pe fiul lui, acesta nu l-a ascultat niciodată şi niciodată nu a avut o slujbă cinstită – dar, în ziua în care datoria a fost achitată, nu a fost nevoie să-l înveţe; fiul lui a înţeles în mod firesc. Acesta este un exemplu simplu şi există, fără îndoială, multe astfel de exemple. Şi ce le spune el oamenilor? (Că ar trebui să fie buni şi să nu facă rău.) Că ar trebui să nu facă rău şi că va exista o răsplată pentru faptele lor rele! Majoritatea necredincioşilor comit mult rău, iar faptele lor rele și-au primit răsplata, nu-i aşa? Dar e această răsplată arbitrară? Tot ceea ce are de-a face cu răsplata are un context şi un motiv. Crezi că nu vei păţi nimic după ce i-ai luat cuiva bani prin înşelăciune ? Crezi că, după ce i-ai luat banii printr-un şiretlic, nu vor exista consecinţe pentru tine, după ce i-ai luat banii? Asta ar fi imposibil şi vor exista consecinţe! Indiferent de cine e sau dacă crede sau nu că există un Dumnezeu, fiecare om trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru comportamentul său şi să suporte consecinţele acţiunilor sale. Cât despre acest exemplu simplu – cu pedepsirea lui Zhang şi recuperarea banilor de către Li – nu este corect? Când oamenii fac astfel de lucruri, există acest fel de rezultat. Şi e separat el de administrarea lumii spirituale? E inseparabil de administrarea lumii spirituale. Deşi sunt necredincioşi, existenţa celor care nu cred în Dumnezeu e supusă unor astfel de ordine şi decrete cereşti, nimeni nu poate scăpa de ele şi nimeni nu poate evita această realitate.

Cei care nu au credinţă cred adesea că tot ceea ce poate fi văzut există, în timp ce tot ceea ce nu poate fi văzut sau care e foarte departe de oameni nu există. Ei preferă să creadă că nu există „un ciclu al vieţii şi al morţii” şi că nu există „pedeapsă”, aşa că păcătuiesc şi fac rău fără remuşcare – după care sunt pedepsiţi sau reîntrupaţi ca animale. Majoritatea diverşilor oameni dintre necredincioşi cad în acest cerc vicios. Asta deoarece ei nu ştiu că lumea spirituală e strictă în administrarea tuturor fiinţelor vii. Indiferent dacă tu crezi sau nu, această realitate există, căci niciun om sau obiect nu se poate sustrage din zona supravegheată de ochii lui Dumnezeu şi niciun om sau obiect nu poate scăpa de regulile şi restricţiile ordinelor şi decretelor cereşti ale lui Dumnezeu. Aşadar, acest exemplu simplu spune tuturor că, indiferent dacă tu crezi în Dumnezeu, este inacceptabil să păcătuieşti, să faci rău, şi că există consecinţe. Când cineva care a înşelat pe altcineva, luându-i bani, este astfel pedepsit, o asemenea pedeapsă este corectă. Un comportament des întâlnit ca acesta este sancţionat de lumea spirituală, este pedepsit prin decretele şi ordinele cereşti ale lui Dumnezeu, iar un comportament infracţional şi hain atât de cumplit – violul şi jaful, înşelătoria şi escrocheria, furtul şi tâlhăria, crima şi incendierea şi aşa mai departe – este şi mai supus unei diversităţi de pedepse cu grade diferite de severitate. Şi ce includ aceste pedepse cu diferite grade de severitate? Unele dintre ele au nevoie de timp pentru a stabili nivelul severității, unele fac asta prin diferite metodologii, iar altele fac asta prin intermediul locurilor în care merg oamenii când sunt reîntrupaţi. De pildă, unii oameni sunt spurcaţi la gură. La ce se referă faptul de a fi „spurcat la gură”? Înseamnă a-i înjura des pe alţii şi a folosi un limbaj răutăcios, unul care-i blestemă pe oameni. Ce înseamnă „limbaj răutăcios”? Înseamnă că o persoană are o inimă spurcată. Limbajul răutăcios care blestemă oamenii vine adesea din gurile unor astfel de oameni şi un asemenea limbaj răutăcios este însoţit de consecinţe grave. După ce aceşti oameni au murit şi au primit pedeapsa potrivită, pot fi renăscuţi ca muţi. Unii oameni sunt foarte vicleni când sunt în viaţă, profită adesea de alţii, micile lor uneltiri sunt deosebit de bine planificate şi fac multe lucruri care-i lezează pe alţii. Când sunt renăscuţi, pot fi reduşi la minte sau cu deficiențe mintale. Unii oameni trag deseori cu ochiul la intimitatea celorlalţi; ochii lor văd multe lucruri pe care nu ar fi trebuit să le vadă şi ştiu multe pe care nu se cuvine să le ştie, aşadar, când sunt renăscuţi, pot fi orbi. Unii oameni sunt foarte sprinteni când sunt în viaţă, se bat adesea şi fac multe lucruri rele şi, astfel, când sunt renăscuţi, pot fi invalizi, ologi sau ciungi ori pot fi cocoşaţi sau pot avea torticolis, pot şchiopăta sau avea un picior mai scurt decât celălalt şi aşa mai departe. În acest caz, ei sunt supuşi unor diferite pedepse, în funcţie de nivelul de răutate pe care au comis-o în timp ce erau în viaţă. Şi ce părere aveţi, de ce sunt oamenii saşii? Există mulţi astfel de oameni? Există mulţi azi printre noi. Unii oameni sunt saşii pentru că în viaţa lor trecută şi-au folosit prea mult ochii, au făcut prea multe lucruri rele, aşadar, când sunt renăscuţi în această viaţă, ochii lor sunt saşii, iar în cazuri grave, sunt chiar orbi. Crezi că e plăcut să te uiţi la oamenii saşii? Lasă ei o impresie bună? Vezi că au o structură facială bună, pielea le e curată şi deschisă la culoare, au ochi mari şi pleoape duble – dar, din păcate, unul din ochii lor e saşiu. Cum arată? Nu are asta un impact total asupra înfăţişării persoanei? Şi, cu acest impact, ce fel de viaţă au? Când cunosc alţi oameni, îşi spun: ,,Sunt saşiu! Trebuie să vorbesc cu capul plecat şi nu pot privi oamenii faţă-n faţă, ca să nu-mi poată vedea ochii.” Ochii lor saşii influenţează felul în care percep lucrurile şi abilitatea lor de a privi oamenii faţă-n faţă. În acest fel, nu şi-au pierdut ei uzul ochilor? Aşadar, nu le-au fost corectate excesele vieţii din trecut? Astfel, în viaţa următoare, nu vor îndrăzni să facă nimic atât de rău. Aceasta e răsplata! Unii oameni se înţeleg bine cu alţii înainte să moară, fac multe lucruri bune pentru cei dragi, prieteni, colegi sau pentru cei care au legătură cu ei. Fac acte de caritate şi le pasă de ceilalţi sau îi ajută financiar, alţii au păreri foarte bune despre ei şi, când astfel de oameni se întorc în lumea spirituală, nu sunt pedepsiţi. Dacă un necredincios nu e pedepsit în niciun fel înseamnă că a fost un om foarte bun. În loc să creadă în existenţa lui Dumnezeu, el crede doar în Bătrânul din Cer. El crede doar că există un duh deasupra lui care supraveghează tot ceea ce face – doar în asta crede. Şi care e rezultatul? Se comportă mult mai bine. Aceşti oameni sunt buni la suflet şi generoşi, iar când, în cele din urmă se întorc în lumea spirituală, aceasta îi va trata foarte bine şi vor fi curând reîntrupaţi şi renăscuţi. Şi în ce fel de familie vor ajunge? Deşi această familie nu va fi bogată, va fi liniştită, va fi armonie între membrii ei, vor petrece zile senine şi fericite, toată lumea va fi veselă şi va avea o viaţă bună. Când persoana respectivă ajunge la maturitate, va da naştere multor fii şi fiice şi va avea o familie mare, extinsă, copiii săi vor fi talentaţi şi se vor bucura de succes, iar aceasta şi familia sa se vor bucura de noroc – iar un astfel de rezultat este legat în mod colosal de viaţa din trecut a persoanei respective. Cu alte cuvinte, locul unde merge un om după ce moare şi e reîntrupat, indiferent dacă e bărbat sau femeie, care e misiunea sa, prin ce va trece în viaţă, obstacolele sale, de ce binecuvântări se bucură, pe cine va cunoaşte, ce se întâmplă cu el – nimeni nu poate prezice, evita sau nu se poate ascunde de aceasta. Cu alte cuvinte, după ce viaţa ta a fost stabilită, în ceea ce priveşte ceea ce ţi se întâmplă, oricum ai încerca să eviţi asta, indiferent de mijloacele prin care încerci să eviţi asta, nu ai nicio modalitate de a încălca cursul vieţii stabilit pentru tine de Dumnezeu în lumea spirituală. Căci, atunci când eşti reîntrupat, soarta vieţii tale a fost deja stabilită. Indiferent dacă e bună sau rea, toată lumea ar trebui să accepte situaţia şi să meargă mai departe; e o chestiune pe care nu o poate evita nimeni care trăieşte în această lume, şi nicio chestiune nu e mai reală. Bine, ai înţeles toate acestea, nu-i aşa?

După ce ați înţeles aceasta, vedeţi că Dumnezeu are controale şi o administrare foarte exigente şi riguroase pentru ciclul vieţii şi al morţii în cazul necredincioşilor? În primul rând, Dumnezeu a instituit diverse ordine, decrete şi sisteme cereşti în tărâmul spiritual, iar după proclamarea acestor ordine, decrete şi sisteme cereşti, acestea sunt executate cu stricteţe, aşa cum a stabilit Dumnezeu, prin fiinţe cu diferite posturi oficiale din lumea spirituală şi nimeni nu îndrăzneşte să le încalce. Aşadar, în ciclul de viaţă şi de moarte al omenirii în lumea omului, indiferent dacă un om este reîntrupat ca animal sau ca om, există legi pentru ambele. Deoarece aceste legi vin de la Dumnezeu, nimeni nu îndrăzneşte să le încalce şi nici nu e capabil să o facă. Doar datorită unei astfel de suveranităţi a lui Dumnezeu şi a existenţei unor astfel de legi lumea materială pe care o văd oamenii e atât de exactă şi de ordonată; doar datorită unei astfel de suveranităţi a lui Dumnezeu omenirea este capabilă să coexiste paşnic cu cealaltă lume, care îi e complet invizibilă şi să trăiască în armonie cu ea – totul fiind inextricabil suveranităţii lui Dumnezeu. După ce viaţa trupească a unui om se stinge, sufletul încă are viaţă, aşadar, ce s-ar întâmpla dacă ar fi fără administrarea lui Dumnezeu? Sufletul ar hoinări peste tot, intrând nepoftit peste tot şi chiar ar face rău fiinţelor vii din lumea omenirii. Un astfel de rău ar fi îndreptat nu doar spre omenire, ci ar putea fi şi spre plante şi animale – însă primii care ar fi răniţi ar fi oamenii. Dacă s-ar întâmpla aceasta – dacă un astfel de suflet ar fi fără administrare, ar face cu adevărat rău oamenilor şi ar face cu adevărat lucruri haine – atunci ar exista, de asemenea, o tratare adecvată a acestui suflet în lumea spirituală: dacă situaţia ar fi gravă, sufletul ar înceta curând să existe, ar fi distrus; dacă se poate, ar fi pus undeva şi, apoi, reîntrupat. Cu alte cuvinte, administrarea de către lumea spirituală a diferitelor suflete este ordonată şi realizată conform unor paşi şi reguli. Doar datorită unei astfel de administrări lumea materială a omului nu a căzut în haos şi omenirea lumii materiale posedă o mentalitate normală, o raţionalitate normală şi o viaţă trupească ordonată. Doar după ce omenirea va avea o astfel de viaţă normală, aceia care trăiesc în trup vor putea continua să prospere şi să se înmulţească de-a lungul generaţiilor.

Ce părere ai despre cuvintele pe care tocmai le-ai auzit? Sunt noi pentru tine? Şi ce simţiţi voi după ce v-am împărtăşit aceste cuvinte azi? În afară de faptul că sunt inedite, mai simţiţi ceva? (Oamenii ar trebui să se comporte bine şi eu văd că Dumnezeu e mare şi înfricoşător.) (Mă simt mai reverenţios faţă de Dumnezeu, în viitor voi fi mai atent când mi se va întâmpla ceva, mă voi comporta mai bine în privinţa a ceea ce spun şi fac.) De ce vei face asta? (După ce am auzit comuniunea lui Dumnezeu despre cum tratează El cu sfârşitul unor diferite tipuri de oameni, dintr-un punct de vedere, cred că firea lui Dumnezeu nu permite nicio jignire şi că ar trebui să-L venerez; din alt punct de vedere, sunt conştient de ce fel de oameni Îi plac lui Dumnezeu şi de ce fel de oameni nu-I plac, aşa că vreau să fiu unul dintre aceia pe care Îi place.) Vedeţi că Dumnezeu se bazează pe principii în acţiunile Lui în această zonă? Care sunt principiile potrivit cărora acţionează? (El stabileşte sfârşitul oamenilor în funcţie de tot ceea ce fac.) Aici este vorba despre diferitele sfârşituri ale necredincioşilor despre care tocmai am vorbit. În privinţa necredincioşilor, principiul din spatele acţiunilor lui Dumnezeu e acela de răsplătire a celor buni şi de pedepsire a celor răi? Există excepţii? (Nu.) Vedeţi că există un principiu în spatele acţiunilor lui Dumnezeu? (Da.) Necredincioşii nu cred efectiv în Dumnezeu, nu se supun orchestrărilor lui Dumnezeu şi nu sunt conştienţi de suveranitatea lui Dumnezeu, cu atât mai puţin Îl recunosc pe Dumnezeu. Ceea ce e mai grav, pângăresc împotriva lui Dumnezeu, Îl blestemă şi sunt ostili faţă de cei care cred în Dumnezeu. Deşi aceşti oameni au o astfel de atitudine faţă de Dumnezeu, administrarea lor de către Dumnezeu tot nu se abate de la principiile Lui; El îi administrează într-un mod ordonat, potrivit principiilor şi firii Lui. Cum priveşte Dumnezeu ostilitatea lor? Ca necunoaştere! Aşa că a făcut ca aceşti oameni – majoritatea necredincioşilor – să fi fost reîntrupaţi cândva ca animale. Aşadar, ce sunt necredincioşii în ochii lui Dumnezeu? (Şeptel). În ochii lui Dumnezeu, ei sunt de acest fel, sunt şeptel. Dumnezeu administrează şeptelul, El administrează omenirea şi are aceleaşi principii pentru acest tip de om. Chiar şi în administrarea acestor oameni de către Dumnezeu şi în acţiunile Lui faţă de ei, firea lui Dumnezeu şi legile pentru stăpânirea Lui peste toate lucrurile tot pot fi văzute. Aşadar, vedeţi suveranitatea lui Dumnezeu în principiile după care El îi administrează pe necredincioşii despre care tocmai am vorbit? Vedeţi firea dreaptă a lui Dumnezeu? (Da.) Vedeţi suveranitatea lui Dumnezeu şi vedeţi firea Lui. Cu alte cuvinte, indiferent cu care dintre toate lucrurile tratează El, Dumnezeu acţionează conform propriilor principii şi firi. Aceasta e esența lui Dumnezeu. Nu ar renunţa cu nonşalanţă la decretele sau ordinele cereşti pe care le-a instituit pentru că El socoteşte acest tip de om drept şeptel. Dumnezeu acţionează conform unor principii, fără nici cea mai mică confuzie, acţiunile Lui nu sunt deloc afectate de niciun factor şi, indiferent de ceea ce face, totul este în conformitate cu principiile Lui. Asta pentru că Dumnezeu are esența lui Dumnezeu Însuşi, ceea ce e un aspect al esenței Lui, pe care nu o are nicio fiinţă creată. Dumnezeu e conştiincios şi responsabil în tratarea, abordarea, gestionarea şi stăpânirea de către El a fiecărui obiect, individ şi lucru viu dintre toate lucrurile pe care El le-a creat şi niciodată nu a fost nepăsător faţă de acest lucru. Faţă de cei care sunt buni, El e binevoitor şi blând; celor haini le aplică pedepse fără remuşcări; iar diferitelor vietăţi El le face rânduieli potrivite, într-un mod prompt şi regulat, conform diferitelor condiţii impuse de lumea omenirii în momente diferite, astfel încât aceste diverse fiinţe vii sunt reîntrupate conform rolurilor pe care le joacă într-un mod ordonat şi trec din lumea materială în cea spirituală într-un fel ordonat.

Moartea unei fiinţe vii – încheierea unei vieţi fizice – semnifică faptul că fiinţa vie a trecut din lumea materială în lumea spirituală, în timp ce naşterea unei noi vieţi fizice semnifică faptul că o fiinţă vie a venit din lumea spirituală în lumea materială şi a început să-şi preia rolul, să-şi joace rolul. Indiferent dacă este vorba despre plecarea sau sosirea unei fiinţe, ambele sunt inseparabile de lucrarea lumii spirituale. Când cineva vine în lumea materială, rânduieli şi precizări adecvate au fost făcute deja de către Dumnezeu în lumea spirituală pentru familia în care acesta merge, era în care ajunge, ora la care ajunge şi rolul pe care îl joacă. Și astfel, întreaga viaţă a acestei persoane –lucrurile pe care le face şi căile pe care merge – evoluează conform rânduielilor lumii spirituale, fără nici cel mai mic neajuns. Momentul în care se încheie o viaţă fizică, între timp, şi modul şi locul în care se încheie sunt clare şi perceptibile lumii spirituale. Dumnezeu stăpâneşte lumea materială şi lumea spirituală şi nu va amâna ciclul normal de viaţă şi de moarte al unui suflet, nici nu ar putea comite vreo greşeală în rânduielile ciclului de viaţă şi de moarte al unui suflet. Fiecare dintre aprozii din posturile oficiale ale lumii spirituale îşi îndeplineşte sarcinile şi face ceea ce se cuvine să facă, potrivit indicaţiilor şi regulilor lui Dumnezeu. Și astfel, în lumea omenirii, fiecare fenomen material văzut de om este ordonat şi nu conţine haos. Toate acestea sunt datorită stăpânirii ordonate a lucrurilor de către Dumnezeu, dar şi datorită faptului că autoritatea lui Dumnezeu stăpâneşte peste tot şi toate cele peste care stăpâneşte El includ lumea materială în care trăieşte omul şi, mai mult, lumea spirituală invizibilă din spatele omenirii. Aşadar, dacă omenirea vrea să aibă o viaţă bună şi să trăiască într-un mediu frumos, pe lângă a primi întreaga lume materială vizibilă, omul trebuie să primească şi lumea spirituală, pe care nimeni nu o poate vedea, care guvernează fiecare fiinţă vie în numele omenirii şi care e ordonată. Astfel, când se spune că Dumnezeu este sursa vieţii pentru toate lucrurile, nu ne-am dezvoltat noi conştientizarea şi înţelegerea „tuturor lucrurilor”? (Ba da.)

2. Ciclul de viață și de moarte al credincioșilor de diferite feluri

Tocmai am discutat despre ciclul de viață și de moarte al primei categorii, cea a necredincioșilor. Acum, să discutăm despre cea de-a doua categorie, cea a credincioșilor de diferite feluri. „Ciclul de viață și de moarte al credincioșilor de diferite feluri” este și el un subiect foarte important și este util ca voi să îl înțelegeți. Mai întâi, să discutăm despre credințele la care se referă când spunem „credincioși”: ne referim la iudaism, la creștinism, la catolicism, la islamism și la budism, la aceste cinci principale religii. În plus față de necredincioși, adepții acestor cinci religii reprezintă o mare parte a populației lumii. În cadrul acestor cinci religii, cei care și-au făcut o carieră din credința lor sunt puțini, dar aceste religii au mulți adepți. Acești credincioși ajung într-un loc diferit atunci când mor. „Diferit” față de cine? De necredincioși, de cei fără de credință, despre care tocmai am discutat. După ce mor, adepții acestor cinci religii ajung într-un alt loc, un loc diferit de cel în care ajung necredincioșii. Dar este același proces. Lumea spirituală îi va judeca și pe ei pe baza tuturor faptelor pe care le-au făcut înainte să moară, iar ei vor fi procesați în mod corespunzător. Dar de ce acești oameni vor fi puși în alt loc pentru a fi procesați? Există un motiv important pentru asta. Și care este acest motiv? Vă voi spune, dându-vă un exemplu. Dar, înainte să fac asta, poate voi vă spuneți: „Poate se întâmplă deoarece ei au puțină credință în Dumnezeu! Nu sunt complet necredincioși.” Nu acesta este motivul. Există un motiv foarte important pentru care ei sunt puși în alt loc.

Să luăm drept exemplu budismul: să vă spun un fapt. Un budist este, în primul rând, cineva care s-a convertit la budism, e cineva care știe care este credința lui. Când un budist își taie părul și devine călugăr sau călugăriță, asta înseamnă că s-a separat de lumea seculară și a lăsat mult în urmă lumea agitată a oamenilor. În fiecare zi, budiștii își rostesc incantațiile „sutra” și mănâncă doar hrană vegetariană, duc vieți ascetice și își petrec zilele însoțiți doar de lumina rece și slabă a lămpilor cu grăsime. Așa își petrec ei întreaga viață. Când viața lor fizică se încheie, își fac un rezumat al vieții, dar, în inimile lor, ei nu știu unde vor ajunge după ce mor, pe cine vor întâlni și ce finalitate vor avea – în inimile lor, ei nu cunosc cu claritate aceste lucruri. Nu au făcut nimic altceva decât să-și petreacă orbește întreaga lor viață însoțiți de o credință. După aceea, ei părăsesc lumea însoțiți de dorințe și de idealuri orbești. Astfel se încheie viața lor fizică atunci când părăsesc lumea celor vii, iar atunci când viața lor fizică s-a încheiat, ei se întorc la locul lor inițial din lumea spirituală. Decizia potrivit căreia această persoană se va reîncarna pentru a se întoarce pe pământ și a-și continua autocultivarea depinde de comportamentul și autocultivarea de dinainte de moarte. Dacă nu a făcut nimic greșit în timpul vieții, această persoană se va reîncarna rapid și va fi trimisă din nou înapoi pe pământ, acolo unde va deveni din nou călugăr sau călugăriță. Fiind o primă procedură, trupul lor fizic se autocultivă. După aceea, ei mor și se întorc în lumea spirituală, acolo unde sunt examinați, iar apoi – dacă nu sunt probleme – pot să se întoarcă încă o dată în lumea oamenilor și să convertească încă o dată la budism și să își continue autocultivarea. După ce s-au reîncarnat între trei și șapte ori, ei se vor întoarce încă o dată în lumea spirituală, acolo unde se duc de fiecare dată când viața lor fizică se încheie. Dacă diferitele lor competențe și comportamentul lor din lumea oamenilor respectă legile cerești ale lumii spirituale, atunci, din acel moment, ei vor rămâne acolo; nu se vor mai reîncarna ca oameni, nici nu va mai exista niciun risc de a fi pedepsiți pentru faptele rele făcute pe pământ. Nu vor mai trece niciodată prin acest proces. În schimb, în funcție de circumstanțele lor, vor ocupa o poziție în tărâmul spiritual. Budiștii numesc acest lucru dobândirea nemuririi. Dobândirea nemuririi înseamnă, în principal, să devii un reprezentant al lumii spirituale, înseamnă că nu mai există nicio posibilitate de reîncarnare sau de pedeapsă. Chiar mai mult, înseamnă să nu mai suferi agravarea de a fi om după reîncarnare. Așadar, mai există vreo șansă ca ei să se reîncarneze ca animal? (Nu.) Asta înseamnă că ei rămân pentru a avea un rol în lumea spirituală și că nu se vor mai reîncarna. Acesta este un exemplu al dobândirii nemuririi în concepția budistă. Iar cei care nu dobândesc nemurirea, la întoarcerea lor în lumea spirituală, sunt examinați și verificați de către aprodul relevant, care descoperă că aceștia nu s-au autocultivat cu sârguință sau că nu au fost conștiincioși în rostirea incantațiilor „sutra”, așa cum impune budismul; în schimb, ei au comis multe rele și au făcut multe răutăți. În lumea spirituală, are loc apoi o judecată a răutăților comise de aceștia, iar în urma acesteia, ei cu siguranță sunt pedepsiți. În asta nu există excepții. Așadar, când va dobândi nemurirea acest gen de persoană? În viața în care nu va face niciun rău – atunci când, după întoarcerea în lumea spirituală, se va vedea că nu a făcut niciun rău înainte să moară. Acești oameni se reîncarnează în continuare, își rostesc în continuare incantațiile „sutra”, își petrec zilele însoțiți doar de lumina rece și slabă a lămpilor cu grăsime, nu omoară nicio ființă vie, nu mănâncă deloc carne și nu se implică în lumea oamenilor, lăsând mult în urmă problemele acestei lumi și neavând nicio dispută cu alții. În cadrul acestui proces, ei nu fac niciun rău, iar apoi se întorc în lumea spirituală. După ce toate faptele și întregul lor comportament au fost examinate, ei sunt trimiși încă o dată în lumea oamenilor, într-un ciclu care se repetă între trei și șapte ori. Dacă între timp nu apare nicio problemă, atunci dobândirea nemuririi va rămâne neafectată și nu va fi amânată. Aceasta este o caracteristică a ciclului de viață și de moarte al credincioșilor: ei au capacitatea de a dobândi nemurirea și de a ocupa o poziție în lumea spirituală. Asta îi face diferiți de necredincioși. În primul rând, când ei trăiesc pe pământ, care este comportamentul celor care sunt capabili să ocupe o poziție în lumea spirituală? Ei trebuie să nu comită absolut niciun rău: ei trebuie să nu comită crime, incendieri, violuri sau prădăciuni; dacă ei comit fraude, înșelăciuni, furturi sau jafuri, nu vor putea să dobândească nemurirea. Cu alte cuvinte, dacă au vreo legătură sau vreo afiliere cu vreo faptă rea, nu vor putea să scape de pedeapsa lumii spirituale. Lumea spirituală face aranjamente potrivite pentru budiștii care dobândesc nemurirea: ei pot fi repartizați să îi administreze pe cei care par să creadă în budism și în Bătrânul din Cer, iar budiștii vor primi jurisdicție. Ei vor putea doar să îi administreze pe necredincioși sau poate vor ocupa doar poziția de aprod mărunt. Astfel de alocări sunt în funcție de natura acestor suflete. Acesta este un exemplu al budismului.

Dintre cele cinci religii principale la care m-am referit, creștinismul este cumva special. Ce este special la creștinism? Aceștia sunt oameni care cred în Dumnezeu cel adevărat. Cum pot cei care cred în Dumnezeu cel adevărat să fie enumerați aici? Deoarece creștinismul este un tip de credință, atunci este, fără îndoială, doar înrudit cu credința – e un fel de ceremonial, un fel de confesiune religioasă, un fel de religie și ceva separat de credința celor care Îl urmează cu adevărat pe Dumnezeu. Motivul pentru care eu l-am inclus printre cele cinci religii principale este că creștinismul a fost redus la același nivel cu iudaismul, cu budismul și cu islamismul. Majoritatea creștinilor nu cred că există un Dumnezeu sau că El stăpânește peste toate lucrurile, și cu atât mai puțin cred în existența Lui. În schimb, ei doar se folosesc de Scripturi pentru a discuta despre teologie, folosind teologia pentru a-i învăța pe oameni să fie buni, să îndure suferințe și să facă fapte bune. O astfel de religie este creștinismul: se concentrează doar asupra teoriilor teologice, nu are absolut nicio legătură cu lucrarea lui Dumnezeu de a-l gestiona și de a-l mântui pe om, este o religie a celor care Îl urmează pe Dumnezeu, dar nu este recunoscută de Dumnezeu. Dar Dumnezeu are și un principiu conform căruia El îi abordează. Nu Se ocupă de ei și nu tratează cu ei la întâmplare, așa cum face cu necredincioșii. El îi abordează la fel ca pe budiști: dacă, în timpul vieții, un creștin are autodisciplină, dacă respectă cu strictețe Cele Zece Porunci și respectă cu strictețe legile și poruncile în impunerea cerințelor asupra propriului comportament – și dacă poate să facă asta întreaga viață – atunci va petrece un interval egal de timp trecând prin ciclurile de viață și de moarte înainte de a putea să dobândească așa-numita răpire cu adevărat. După ce creștinii dobândesc această răpire, ei rămân în lumea spirituală, acolo unde ocupă o poziție și devin intendenții acesteia. Pe de altă parte, în cazul în care creștinii comit rele pe pământ, dacă sunt păcătoși și comit prea multe păcate, atunci faptul că vor fi pedepsiți și disciplinați mai mult sau mai puțin sever e de neevitat. În budism, dobândirea nemuririi înseamnă intrarea în Sukhavati, dar cum se numește asta în creștinism? Se numește „intrare în ceruri” și „răpire”. Cei care sunt răpiți cu adevărat trec și ei prin ciclul de viață și de moarte între trei și șapte ori și, după moarte, vin în lumea spirituală, de parcă ar fi adormit. Dacă ei corespund standardului, pot să rămână și să aibă un rol și, spre deosebire de oamenii de pe pământ, nu se vor reîncarna într-un mod simplu sau potrivit unei convenții.

În cadrul tuturor acestor religii, sfârșitul despre care adepții lor vorbesc și după care jinduiesc este același cu dobândirea nemuririi din budism – doar că este dobândit prin mijloace diferite. Toți sunt la fel. Pentru această parte a adepților acestor religii, care sunt capabili să respecte cu strictețe preceptele religioase în comportamentul lor, Dumnezeu are o destinație potrivită, un loc potrivit pentru ei, și îi tratează așa cum se cuvine. Toate acestea sunt logice, dar nu sunt așa cum își imaginează oamenii, nu-i așa? Acum, după ce ați aflat ce se întâmplă cu creștinii, cum vă simțiți? Sunteți îndurerați pentru ei? Simțiți simpatie pentru ei? (Puțin.) Nu e nimic de făcut – este numai vina lor. De ce spun asta? Lucrarea lui Dumnezeu este adevărată, Dumnezeu trăiește și este real, iar lucrarea Lui este ațintită asupra întregii omeniri și asupra fiecărei persoane – așadar, de ce nu acceptă creștinii asta? De ce I se opun nebunește lui Dumnezeu și Îl persecută? Ei sunt norocoși să aibă un sfârșit ca acesta, deci de ce vă este milă de ei? Faptul că ei sunt tratați în acest fel dă dovadă de multă toleranță. Având în vedere cu câtă îndârjire I se opun lui Dumnezeu, ei ar trebui să fie distruși – totuși, Dumnezeu nu face asta, ci doar îi tratează pe creștini la fel ca pe cei din alte religii. Așadar, mai este nevoie să intrăm în detalii cu privire la celelalte religii? Etosul tuturor acestor religii este ca oamenii să sufere tot mai multe greutăți, să nu comită rele, să spună lucruri frumoase, să facă fapte bune, să nu îi înjure pe ceilalți, să nu tragă concluzii pripite despre ceilalți, să se distanțeze de dispute, să facă lucruri bune, să fie oameni buni – majoritatea învățăturilor religioase sunt așa. Și astfel, dacă acești credincioși – acești oameni care aparțin diferitelor religii și confesiuni religioase – sunt capabili să respecte cu strictețe preceptele religioase, atunci ei nu vor comite greșeli sau păcate grave în timpul petrecut de ei pe pământ, iar după ce se vor reîncarna între trei și șapte ori, atunci, în ansamblu, acești oameni, cei care sunt capabili să respecte cu strictețe preceptele religioase, vor rămâne și vor avea un rol în lumea spirituală. Și sunt mulți astfel de oameni? (Nu, nu sunt atât de mulți.) Pe ce se bazează răspunsul vostru? Nu este ușor să faci fapte bune sau să respecți legile religioase, Budismul nu le permite oamenilor să mănânce carne — ați putea voi să faceți asta? Dacă ar trebui să purtați robe gri și să rostiți incantații „sutra” într-un templu budist întreaga zi, ați fi în stare? Nu ar fi ușor. Creștinismul are Cele Zece Porunci, are porunci și legi, sunt ele ușor de respectat? Nu sunt! Luați ca exemplu faptul că nu e bine să înjuri: oamenii sunt incapabili să respecte această regulă. Nu se pot abține, înjură – iar după ce înjură, nu mai pot să-și retragă cuvintele… Și ce fac? Noaptea, își mărturisesc păcatele. Uneori, după ce îi înjură pe alții, mai rămâne ură în inimile lor, iar ei chiar merg atât de departe încât plănuiesc când să le facă rău. În concluzie, pentru cei care trăiesc în cadrul acestei dogme moarte, nu este ușor să nu păcătuiască și să nu comită rele. Și așa, în cadrul fiecărei religii, doar puțini oameni sunt capabili să dobândească nemurirea. Crezi că, fiindcă atât de mulți oameni sunt adepți ai acelor religii, mulți vor putea să rămână și să aibă un rol în tărâmul spiritual. Dar nu sunt atât de mulți, doar puțini sunt capabili să reușească acest lucru. Asta este totul, în general, despre ciclul de viață și de moarte al credincioșilor. Ceea ce îi diferențiază este faptul că ei pot să dobândească nemurirea, asta este diferența față de necredincioși.

Cuvântări ale lui Dumnezeu Atotputernic (Calea cunoașterii lui Dumnezeu)

0rezultat(e) de căutare