Dumnezeu Însuși, Unicul (VII) Partea a doua

Dumnezeu este sursa vieții tuturor lucrurilor (I)

Astăzi voi avea părtășie cu voi despre un subiect nou. Care este acest subiect? Titlul său va fi: „Dumnezeu este sursa vieții tuturor lucrurilor.” Cumva acest subiect pare prea amplu? Îl simțiți ca pe ceva oarecum de neatins? „Dumnezeu este sursa vieții tuturor lucrurilor” – acest subiect le poate părea oamenilor întrucâtva îndepărtat, dar toți cei ce-L urmează pe Dumnezeu trebuie să îl înțeleagă, deoarece este legat inextricabil de cunoașterea de Dumnezeu a fiecărei persoane și de capacitatea acesteia de a-L mulțumi și venera. Iată de ce voi avea părtășie despre acest subiect. Probabil că oamenii au o înțelegere simplă, prealabilă a acestui subiect sau poate că sunt conștienți de el într-o anumită măsură. Această cunoaștere sau conștientizare ar putea, în mințile unor oameni, să fie însoțită de un nivel simplu sau superficial de înțelegere. Alții pot avea în inimi unele experiențe speciale, care îi conduc la o abordare personală a acestui subiect. Dar o astfel de cunoaștere prealabilă, fie ea profundă, fie superficială, este unilaterală și nu este suficient de specifică. Așadar, iată de ce am ales acest subiect de părtășie: ca să vă ajut să ajungeți la o înțelegere mai adâncă și specifică. Voi folosi o metodă specială pentru a avea părtășie cu voi despre acest subiect, o metodă pe care nu am mai folosit-o înainte și pe care poate o veți găsi un pic neobișnuită sau un pic inconfortabilă. Veți afla după aceea ce vreau să spun. Vă plac poveştile? (Ne plac.) Ei bine, se pare că alegerea Mea de a spune o povestire este bună, din moment ce tuturor vă plac atât. Aşadar, să începem. Nu e nevoie să luaţi notiţe. Vă cer să fiți calmi și să nu vă foiți. Puteţi închide ochii dacă simţiți că puteți fi întrerupți de ceea ce vă înconjoară sau de oamenii din jur. Am o povestire minunată să vă spun. Este o poveste despre o sămânţă, pământul, un copac, lumina soarelui, păsări cântătoare şi om. Care sunt personajele principale? (O sămânţă, pământul, un copac, lumina soarelui, păsările cântătoare şi omul.) Este Dumnezeu unul din ele? (Nu.) Chiar și așa, sunt sigur că vă veți simți împrospătați şi mulțumiți după ce ați auzit această poveste. Acum vă rog să ascultaţi în linişte.

Povestea 1. O sămânță, pământul, un copac, lumina soarelui, păsările cântătoare și omul

O mică sămânță căzu pe pământ. După o ploaie puternică, sămânța crescu într-o mlădiță delicată și rădăcinile sale săpară încet în solul de dedesubt. Mlădița se înălță cu timpul, înfruntând vânturi crude și ploi puternice, văzând trecerea anotimpurilor și luna crescând și descrescând. Vara, pământul aducea darul apei pentru ca mlădița să poată îndura arșița anotimpului. Iar datorită pământului, mlădița nu era copleșită de căldură și, astfel, supraviețui căldurii verii. Când veni iarna, pământul înveli mlădița cu îmbrățișarea sa caldă și se apucară unul pe altul strâns. Pământul încălzi mlădița și astfel, ea supraviețui frigului amarnic al anotimpului, neatinsă de vânturile iernii și furtunile de zăpadă. Adăpostită de pământ, mlădița a crescut curajoasă și fericită; hrănită cu altruism de pământ, a crescut sănătoasă și puternică. A crescut fericită, cântând în ploaie, dansând și legănându-se în vânt. Mlădița și pământul depind unul de altul…

Anii trecură și mlădița deveni un copac falnic. Stătea viguros deasupra pământului, cu ramuri robuste încărcate cu nenumărate frunze. Rădăcinile copacului tot mai săpau în pământ, ca înainte, iar acum se afundau adânc în solul de sub el. Pământul, care odată protejase micul lăstar, era acum fundația pentru un copac impunător.

O rază de soare străluci peste copac. Copacul îşi legănă trunchiul, își întinse ramurile larg și respiră adânc în aerul însorit. Pământul de dedesubt respira în acelaşi timp cu copacul, iar pământul se simțea reînnoit. Chiar atunci, o briză proaspătă adie printre crengi și copacul tremură de încântare, debordând de energie. Copacul și lumina soarelui depind unul de altul…

Oamenii stăteau la umbra răcoroasă a copacului şi savurau aerul înviorător şi parfumat. Aerul le curăţa inimile şi plămânii, curăţa sângele din ei și nu își mai simţeau trupurile obosite sau împovărate. Oamenii și copacul depind unul de altul…

Un stol de păsări cântătoare ciripeau pe ramurile copacului. Poate că poposiseră acolo ca să scape de un animal prădător sau să se înmulţească şi să-şi crească puii, sau poate că doar se odihneau o vreme. Păsările și copacul depind unul de altul…

Rădăcinile copacului, răsucite și încurcate, săpau adânc în pământ. Cu trunchiul său, adăpostea pământul de vânt şi ploaie şi îşi întindea marile ramuri pentru a proteja pământul de la picioarele sale. Copacul făcea asta deoarece pământul îi era mamă. Se întăresc unul pe altul, se bazează unul pe altul şi niciodată nu se vor despărţi…

Astfel, povestea a ajuns la sfârșit. Puteți să deschideți ochii. Povestea pe care am spus-o era despre o sămânță, pământ, un copac, lumina soarelui, păsările cântătoare și om. Avea doar câteva părți. Cu ce sentimente v-a lăsat? Când vorbesc astfel, înțelegeți ce spun? (Înțelegem.) Vă rog să vorbiți despre sentimentele voastre. Ce ați simțit după ce ați auzit această povestire? Mai întâi, am să vă spun că toate personajele din poveste pot fi și văzute și atinse; sunt lucruri reale, nu metafore. Vreau să luați în considerare ceea ce am spus. Nu a fost nimic ezoteric în povestirea mea, iar tematicile ei principale ar putea fi exprimate în câteva fraze din povestire. (Povestirea pe care am ascultat-o zugrăvește o imagine frumoasă: sămânța prinde viață și, pe măsură ce crește, experimentează cele patru anotimpuri ale anului: primăvara, vara, toamna și iarna. Pământul îngrijeşte sămânța încolțită așa cum ar face o mamă. Încălzește mlădița iarna astfel încât să poată supravieţui frigului. După ce mlădiţa a devenit copac, o rază de soare îi atinge ramurile, aducându-i multă bucurie. Văd că, printre toate lucrurile creației lui Dumnezeu, și pământul este viu, iar el și copacul depind unul de altul. De asemenea, văd că raza de soare revarsă multă căldură asupra copacului şi văd păsările, creaturi obişnuite cum sunt, stând alături de copac şi de ființele umane într-o imagine de perfectă armonie. Acestea sunt sentimentele pe care le-am avut în inimă ascultând povestirea; îmi dau seama că toate aceste lucruri sunt într-adevăr vii.) Bine spus! Mai are cineva ceva de adăugat? (În această povestire despre o sămânţă ce încolțește şi devine un copac semeț, vedem minunea creației lui Dumnezeu. Văd că Dumnezeu a făcut ca toate lucrurile să se întărească reciproc şi să depindă unul de altul și că sunt toate conectate unul cu celălalt și își slujesc unul altuia. Văd înțelepciunea lui Dumnezeu, minunea Lui şi văd că El este sursa vieții pentru toate lucrurile.)

Toate lucrurile despre care tocmai v-am vorbit sunt lucruri pe care le-aţi mai văzut. Semințele, de exemplu – cresc în copaci și, cu toate că s-ar putea să nu reușești să vezi fiecare detaliu al procesului, știi că are loc, nu-i așa? Ştii, de asemenea, despre pământ şi lumina soarelui. Imaginea păsărilor cântătoare cocoțate într-un copac este ceva ce toţi oamenii au văzut, nu? Şi oameni răcorindu-se la umbra unui copac – e ceva ce ați văzut cu toții, da? (Da.) Aşadar, când toate aceste lucruri sunt într-o singură imagine, ce sentiment provoacă această imagine? (Un sentiment de armonie.) Fiecare lucru din această imagine vine de la Dumnezeu? (Da.) Întrucât aceste diverse lucruri vin de la Dumnezeu, El știe valoarea și semnificaţia existenței lor pământești. Când Dumnezeu a creat toate lucrurile, când a planificat și a creat fiecare lucru, El a făcut astfel cu o intenție; iar când a creat acele lucruri, fiecare dintre ele era impregnat de viață. Mediul pe care El l-a creat pentru umanitate, întocmai cum este descris în povestirea noastră, este unul în care sămânța și pământul depind unul de altul, unde pământul hrănește semințele, iar semințele sunt legate de pământ. Această relaţie a fost predeterminată de Dumnezeu încă de la începutul creației Sale. Scena cu copacul, lumina soarelui, păsările cântătoare şi oamenii reprezintă o descriere a mediului de trai pe care Dumnezeu l-a creat pentru umanitate. În primul rând, copacul nu poate să părăsească pământul și nici nu poate să existe fără lumina soarelui. Atunci care a fost scopul pentru care Dumnezeu a creat copacul? Putem spune că este doar pentru pământ? Putem spune că este doar pentru păsările cântătoare? Putem să spunem că este doar pentru oameni? (Nu.) Care este relația dintre ele? Relația dintre ele este de întărire reciprocă, interdependență și inseparabilitate. Altfel spus, pământul, copacul, lumina soarelui, păsările cântătoare şi oamenii se bazează unul pe altul pentru a exista şi se îngrijesc unul pe altul. Copacul protejează pământul, iar pământul îngrijește copacul; lumina soarelui aprovizionează copacul, iar copacul primește aer curat din lumina soarelui şi alină pământul de căldura arzătoare a soarelui. Cine beneficiază în final din asta? Omenirea, nu-i așa? Acesta este unul din principiile de la baza mediului în care trăiește omenirea, pe care Dumnezeu l-a făcut; este așa cum Dumnezeu a intenționat să fie de la început. Chiar dacă aceasta este o imagine simplă, putem vedea în ea înţelepciunea lui Dumnezeu şi intenţia Lui. Omenirea nu poate trăi fără pământ sau fără copaci, cu atât mai puțin fără păsări cântătoare şi lumina soarelui. Nu-i așa? Chiar dacă e doar o povestire, ceea ce zugrăvește este un microcosmos al creației cerurilor și a pământului și a tuturor lucrurilor de către Dumnezeu și al dăruirii de către El a acestui mediu în care omenirea să trăiască.

Dumnezeu a creat cerurile şi pământul şi toate lucrurile tocmai pentru omenire, precum şi un mediu în care să locuiască. Mai întâi, principalul aspect pe care l-am abordat în povestirea noastră este întărirea reciprocă, interdependența și coexistența tuturor lucrurilor. Sub acest principiu, mediul existenței omenirii este protejat; poate să existe și să fie sprijinit. Datorită acestui lucru, omenirea poate să prospere și să se înmulțească. Imaginea pe care am văzut-o reprezintă copacul, pământul, lumina soarelui, păsările cântătoare și oamenii laolaltă. Era și Dumnezeu în această imagine? Nu a fost văzut acolo, corect? Dar ceea ce s-a văzut este regula de întărire reciprocă și interdependență dintre lucrurile din scenă; în această regulă se poate vedea existența și suveranitatea lui Dumnezeu. Dumnezeu foloseşte un asemenea principiu şi o asemenea regulă pentru a prezerva viaţa şi existenţa tuturor lucrurilor. În felul acesta aprovizionează Dumnezeu toate lucrurile și omenirea. Este această povestire legată de tema noastră principală? La suprafaţă pare să nu fie, dar, în realitate, regula după care Dumnezeu a creat toate lucrurile și stăpânirea Sa asupra tuturor lucrurilor sunt strâns legate de faptul că El este sursa vieţii pentru toate lucrurile. Aceste fapte sunt inseparabile. Acum începeți să învățați câte ceva!

Dumnezeu controlează regulile ce guvernează modul de operare al tuturor lucrurilor; El controlează regulile ce guvernează supraviețuirea tuturor lucrurilor; tot El controlează toate lucrurile şi le stabilește astfel încât să se întărească unul pe altul și totodată să depindă unul de altul, astfel ca ele să nu piară sau să dispară. Doar în acest fel omenirea poate continua să existe; doar în acest fel poate trăi sub îndrumarea lui Dumnezeu în asemenea mediu. Dumnezeu este stăpânul acestor reguli de operare şi nimeni nu poate interveni, nici nu le poate schimba. Doar Dumnezeu Însuși știe aceste reguli şi doar El Însuşi le gestionează. Când vor înmuguri copacii, când o să plouă; câtă apă și câte substanțe nutritive va da pământul plantelor; în ce anotimp cad frunzele, în ce anotimp copacii au fructe, câtă energie va da soarele copacilor, ce vor expira copacii după ce au fost hrăniți de lumina soarelui – toate aceste lucruri au fost predeterminate de către Dumnezeu, când a creat toate lucrurile, drept legi pe care nimeni nu le poate încălca. Lucrurile create de Dumnezeu, fie ele vii, fie, după părerea oamenilor, fără viață, sunt în mâinile lui Dumnezeu, unde le controlează și cârmuiește asupra lor. Nimeni nu poate schimba sau încălca aceste reguli. Altfel spus, când Dumnezeu a creat toate lucrurile, El a prestabilit că, fără pământ, copacul nu și-ar putea înfige rădăcinile, înmuguri și crește; că, dacă pământul nu ar avea copaci, atunci s-ar usca; iar copacul ar trebui să devină casa păsărilor cântătoare, un loc unde să se poată adăposti de vânt. Poate un copac să trăiască fără lumina soarelui? (Nu.) Nici nu ar putea trăi doar cu pământul. Toate aceste lucruri sunt pentru omenire, pentru supraviețuirea acesteia. Omul primește aer proaspăt de la copac și trăiește pe pământul protejat de acesta. Omul nu poate trăi fără lumina soarelui sau fără diferitele ființe vii. Chiar dacă aceste relații sunt complexe, trebuie să-ți amintești că Dumnezeu a creat regulile care guvernează toate lucrurile astfel încât ele să se poată întări unul pe altul, să depindă unul de altul și să existe laolaltă. Cu alte cuvinte, fiecare lucru pe care El l-a creat are valoare și semnificație. Dacă Dumnezeu ar fi creat ceva fără semnificație, Dumnezeu l-ar lăsa să dispară. Aceasta este una dintre metodele pe care El le folosește pentru aprovizionarea tuturor lucrurilor. La ce se referă cuvintele „a aproviziona” în această povestire? Se duce Dumnezeu și udă copacul în fiecare zi? Are copacul nevoie de ajutorul lui Dumnezeu să respire? (Nu.) Aici, „a aproviziona” se referă la gestionarea de către Dumnezeu a tuturor lucrurilor după crearea lor; este suficient ca El să le gestioneze după ce a stabilit regulile care le guvernează. De îndată ce o sămânță este plantată în pământ, copacul crește singur. Condițiile pentru ca el să crească au fost toate create de Dumnezeu. El a făcut lumina soarelui, apa, solul, aerul și mediul înconjurător; Dumnezeu a făcut vântul, înghețul, zăpada și ploaia și cele patru anotimpuri. Acestea sunt condițiile de care copacul are nevoie pentru a crește și sunt lucrurile pe care Dumnezeu le-a pregătit. Așadar, este Dumnezeu sursa acestui mediu de trai? (Da.) Trebuie El să numere fiecare frunză din copaci zi de zi? Nu! Nici nu e nevoie să ajute copacul să respire sau să trezească lumina soarelui în fiecare zi spunând: „Acum este timpul să strălucești peste copaci.” El nu trebuie sa facă asta. Lumina soarelui strălucește pe cont propriu când este momentul să strălucească, în conformitate cu regulile; ea apare și strălucește peste copac, iar copacul absoarbe lumina soarelui când este nevoie, iar când nu este, el tot trăiește după aceste reguli. Poate că nu sunteți capabili să explicați clar acest fenomen, însă este, fără îndoială, un adevăr pe care oricine îl poate vedea și recunoaște. Tot ceea ce trebuie să faci este să recunoști că regulile ce guvernează existența tuturor lucrurilor vin de la Dumnezeu și să știi că Dumnezeu este suveran peste dezvoltarea și supraviețuirea lor. Înțelegeți, nu-i așa?

Acum, oare această poveste conține ceea ce oamenii numesc o „metaforă”? Este o personificare? (Nu.) Am spus o poveste adevărată. Orice fel de lucru viu, tot ceea ce are viață, este cârmuit de Dumnezeu; fiecare lucru viu a fost impregnat de viață de către Dumnezeu când a fost creat; viața fiecărui lucru viu vine de la Dumnezeu și urmează cursul și legile care îl conduc. Aceasta nu trebuie alterată de om și nu are nevoie de ajutor de la om; este unul dintre modurile în care Dumnezeu aprovizionează toate lucrurile. Înțelegeți, nu-i așa? Credeți că este necesar ca oamenii să recunoască asta? (Da.) Așadar, această povestire are vreo legătură cu biologia? Are vreo legătură cu vreun domeniu al cunoașterii sau cu vreo ramură a studiului? Nu discutăm biologie aici și, cu siguranță, nu facem nicio cercetare biologică. Care este ideea principală a discuției noastre? (Că Dumnezeu este sursa vieții tuturor lucrurilor.) Ce ați văzut între toate lucrurile creației? Ați văzut copaci? Ați văzut pământul? (Da.) Ați văzut lumina soarelui, corect? Ați văzut păsări cocoțate în copaci? (Am văzut.) Este omenirea fericită să trăiască într-un asemenea mediu? (Da.) Altfel spus, Dumnezeu folosește toate lucrurile – lucrurile pe care El le-a creat – pentru a menține și a proteja casa omenirii, mediul ei de viață. În acest fel, Dumnezeu aprovizionează omul și toate lucrurile.

Cum vi se pare stilul acestei discuții, felul în care Eu am părtășie? (Este ușor de înțeles și există multe exemple din viața reală.) Acestea nu sunt vorbe goale pe care le rostesc, nu-i așa ? Au oamenii nevoie de această povestire pentru a înțelege că Dumnezeu este sursa vieții tuturor lucrurilor? (Da.) În cazul acesta, haideți să trecem la următoarea povestire. Conținutul următoarei povestiri este un pic diferit și ideea principală este, de asemenea, un pic diferită. Tot ceea ce apare în această povestire este ceva ce oamenii pot vedea cu ochii lor în creația lui Dumnezeu.

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.
Contactați-ne
Contactează-ne pe whatsapp