Sfințenia lui Dumnezeu (II)

Frați și surori, haideți să cântăm un imn astăzi. Găsiți unul care vă place și pe care îl cântați adesea. (Am dori să cântăm un imn al cuvântului lui Dumnezeu: „Dragostea pură fără cusur.”)

1. „Iubirea” se referă la o emoție care este pură și fără cusur, în care îți folosești inima pentru a iubi, a simți și a fi grijuliu. În dragoste, nu există niciun fel de condiții, obstacole și distanțe. În dragoste, nu există nicio bănuială, nicio înșelăciune și nicio viclenie. În dragoste, nu există nicio distanță și nimic necurat. Dacă iubești, atunci nu vei înșela, nu te vei plânge, nu vei trăda, nu te vei răzvrăti, nu vei pretinde și nu vei căuta să câștigi ceva sau să obții o anumită sumă.

2. „Iubirea” se referă la o emoție care este pură și fără cusur, în care îți folosești inima pentru a iubi, a simți și a fi grijuliu. În dragoste, nu există niciun fel de condiții, obstacole și distanțe. În dragoste, nu există nicio bănuială, nicio înșelăciune și nicio viclenie. În dragoste, nu există nicio distanță și nimic necurat. Dacă iubești, atunci te vei dedica cu bucurie, vei îndura greutăți cu bucurie, vei fi compatibil cu Dumnezeu, vei renunța la tot ce ai pentru El, vei renunța la familia ta, la viitorul tău, la tinerețea și căsnicia ta. În caz contrar, dragostea ta nu ar fi deloc dragoste, ci înșelăciune și trădare!

Imnul acesta a fost o alegere bună. Vă place tuturor să-l cântați? (Da.) Ce simțiți după ce îl cântați? Puteți simți acest fel de dragoste înlăuntrul vostru? (Nu încă). Care dintre cuvintele sale te impresionează cel mai profund? (În dragoste, nu există niciun fel de condiții, obstacole și distanțe. În dragoste, nu există nicio bănuială, nicio înșelăciune, nicio învoială și nicio viclenie. În dragoste, nu există nicio alegere și nimic necurat. Dar, înlăuntrul meu, văd încă multă necurăție, și multe părți din mine care încearcă să facă înțelegeri cu Dumnezeu, și multe situații în care eu nu corespund. Gândindu-mă astăzi la mine, văd că într-adevăr nu am atins un tip de iubire care este pură și fără cusur.) Dacă nu ai atins o dragoste pură fără cusur, atunci ce fel de dragoste ai atins? Care este gradul iubirii tale? (Sunt doar în stadiul în care sunt dispus să caut, în care tânjesc.) Ce grad ai atins, bazându-te pe statura ta și vorbind din experiența personală? Ai înșelăciune? Ai plângeri? (Da.) Ai cerințe în inima ta? Există lucruri pe care le vrei și le dorești de la Dumnezeu? (Da, am aceste lucruri întinate înlăuntrul meu.) În ce împrejurări apar? (Când situația pe care Dumnezeu a stabilit-o pentru mine nu se potrivește cu noțiunile mele sau când dorințele mele nu au fost îndeplinite: în astfel de momente, dezvălui acest fel de fire stricată.) Și voi, frați și surori care veniți din Taiwan, cântați adesea acest imn? Puteți să vorbiți un pic despre cum înțelegeți „iubirea pură fără cusur”? De ce definește Dumnezeu dragostea în acest fel? (Îmi place foarte mult acest imn pentru că din el pot să văd că această iubire este una completă. Totuși, simt că sunt încă destul de departe de acest standard și că sunt încă foarte departe de a obține dragostea adevărată. Există câteva lucruri în care am reușit să avansez și să cooperez, și pot să conlucrez cu Dumnezeu prin puterea pe care mi-o dau cuvintele Lui și prin rugăciune. Cu toate acestea, când mă confrunt cu anumite medii sau sunt demascat, simt că nu am un viitor sau un destin, că nu am o destinație. În astfel de momente, mă simt foarte slab. Bazându-mă pe rugăciune și după o perioadă de experiență, pot într-o oarecare măsură să schimb această stare, dar chestiunea aceasta tot mă tulbură adeseori.) În cele din urmă, la ce te referi când spui „viitor și destin”? Te referi la ceva anume? Este o imagine sau ceva ce ți-ai închipuit sau viitorul și destinul tău sunt un lucru pe care chiar poți să-l vezi? Este un obiect real? În inima voastră, încercați, voi toți, să simțiți: la ce anume se referă preocuparea din inima voastră privind viitorul și destinul propriu? (Se referă la a putea fi mântuită astfel încât să pot supraviețui. De asemenea, sper că, în a-mi îndeplini datoria, devin treptat potrivită pentru a fi folosit de Dumnezeu și că, în îndeplinirea datoriei mele, mă ridic la înălțimea standardelor. Totuși, sunt deseori demascată în aceste zone și simt că nu corespund, de parcă n-aș avea niciun viitor.) Voi, ceilalți frați și surori, vorbiți și voi un pic despre cum înțelegeți „iubirea pură fără cusur”. (Când o persoană o are, din sinele propriu nu vine nicio necurăție, iar aceasta nu este controlată de viitorul și destinul său. Indiferent de modul în care Se comportă Dumnezeu cu ei, aceștia sunt capabili să se supună pe deplin lucrării și orchestrărilor Lui și să-L urmeze chiar până la sfârșit. Numai acest fel de iubire pentru Dumnezeu este iubire pură și neîntinată. Comparându-mă cu aceasta, am descoperit că, deși pare că m-am sacrificat sau am renunțat la anumite lucruri, în ultimii câțiva ani de credință în Dumnezeu, nu am putut să-mi dăruiesc Lui, cu adevărat, inima. Când Dumnezeu mă demască, mă simt ca și cum aș fi fost caracterizat drept cineva care nu poate fi mântuit și că trăiesc în această stare negativă. Văd că îmi îndeplinesc datoria, dar, în același timp, încerc să mă târguiesc cu Dumnezeu și nu pot să-L iubesc cu toată inima și mă gândesc mereu la destinația mea, la viitorul și destinul meu.)

Se pare că ați cântat deseori acest imn; îl înțelegeți într-o oarecare măsură, iar acesta are unele legături cu experiențele voastre actuale. Totuși, aproape toată lumea acceptă într-un grad diferit fiecare frază din imnul „Dragostea pură fără cusur”. Unii oameni cred că are legătură cu bunăvoința, alți oameni caută să renunțe la viitorul lor, alții, să renunțe la familiile lor, iar unii nu caută să primească nimic. Totuși, alții își impun să nu aibă nicio înșelăciune, nicio plângere și să nu se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu. De ce ar vrea El să sugereze acest tip de dragoste și să ceară ca oamenii să-L iubească astfel? Este acesta un tip de dragoste pe care îl pot obține oamenii? Adică, sunt oamenii capabili să iubească astfel? Oamenii pot vedea că nu sunt în stare, pentru că nu au niciun strop din acest tip de dragoste. Când oamenii nu au și nu cunosc dragostea în esență, Dumnezeu rostește aceste cuvinte, care lor nu le sunt familiare. Întrucât oamenii trăiesc în această lume și într-o fire coruptă, dacă ei ar avea sau ar putea să aibă acest fel de iubire, o iubire care nu cere și nu solicită nimic, o iubire căreia să fie dispuși să i se dăruiască și pentru care să îndure suferințe și să renunțe la tot ce au, ce ar crede alții despre cineva care are acest tip de dragoste? Nu ar fi aceea o persoană desăvârșită? (Ba da.) Există o astfel de persoană desăvârșită în această lume? Nu, o astfel de persoană nu există, nu-i așa? Acest tip de persoană nu există în această lume, decât dacă ar trăi într-un vid. Nu-i așa? Prin urmare, unii oameni, prin experiențele lor, investesc un mare efort pentru a se compara cu aceste cuvinte. Se ocupă de ei înșiși, se înfrânează și chiar se leapădă de ei înșiși în mod constant: îndură suferințe și se forțează să renunțe la noțiunile lor. Renunță la răzvrătirea și dorințele și nevoile lor. Dar, în cele din urmă, tot nu pot să se ridice la înălțimea acelor cuvinte. De ce se întâmplă acest lucru? Dumnezeu spune aceste lucruri ca să le ofere oamenilor un standard de urmat, astfel încât oamenii să cunoască nivelul pe care li-l cere Dumnezeu. Dar spune El vreodată că oamenii trebuie să obțină acest lucru imediat? Spune El vreodată cât timp au oamenii să realizeze acest lucru? (Nu.) Spune Dumnezeu vreodată că oamenii trebuie să-L iubească în felul acesta? Spune asta acest pasaj din text? Nu, nu spune. Dumnezeu doar le spune oamenilor despre dragostea la care S-a referit. Cât despre putința sau neputința oamenilor de a-L iubi astfel pe Dumnezeu, care sunt cerințele Lui de la oameni? Nu este necesar să le atingi deodată, deoarece lucrul acesta ar depăși abilitățile oamenilor. V-ați gândit vreodată ce fel de condiții trebuie să îndeplinească oamenii pentru a iubi în acest fel? Dacă oamenii citesc frecvent aceste cuvinte, vor avea această iubire încetul cu încetul? (Nu.) Atunci, care sunt condițiile? În primul rând, cum pot fi eliberați oamenii de bănuielile legate de Dumnezeu? (Numai oamenii cinstiți pot realiza acest lucru.) Dar cum rămâne cu eliberarea de înșelăciune? (De asemenea, ei trebuie să fie oameni cinstiți.) Și cum rămâne cu a fi o persoană care nu se târguiește cu Dumnezeu? Și lucrul acela înseamnă să fii o persoană cinstită. Ce spui despre eliberarea de viclenie? Ce înseamnă când se spune că nu există nicio alegere în dragoste? Înseamnă toate aceste lucruri a fi o persoană cinstită? Aici, există o mulțime de detalii. Ce dovedește faptul că Dumnezeu poate să vorbească despre acest fel de dragoste și să-l definească astfel? Putem spune că Dumnezeu are acest tip de iubire? (Da.) Unde vedeți lucrul acesta? (În dragostea pe care El o are pentru om.) Este condiționată dragostea Lui față de om? (Nu.) Există bariere sau distanță între Dumnezeu și om? (Nu.) Este oare El bănuitor în privința omului? (Nu.) Dumnezeu îl observă și-l înțelege pe om; îl înțelege cu adevărat. Este El înșelător față de om? (Nu.) Oare și inima sau esența lui Dumnezeu ar putea fi atât de desăvârșite de vreme ce El vorbește atât de perfect despre această dragoste? (Da.) Oare oamenii au descris vreodată dragostea în acest fel? În ce condiții a definit omul dragostea? Cum vorbește el despre aceasta? Oare nu vorbește omul despre dragoste referindu-se la a dărui sau a oferi? (Ba da.) Această definiție a dragostei este simplistă; este lipsită de substanță.

Definirea iubirii de către Dumnezeu și modul în care vorbește Dumnezeu despre iubire au legătură cu un aspect al esenței Lui, dar care e acesta? Ultima oară am avut părtășie despre un subiect foarte important, pe care oamenii l-au discutat adeseori înainte. Subiectul acesta este un cuvânt despre care se vorbește adeseori în cursul credinței în Dumnezeu și, totuși, unul cărora tuturor li se pare atât familiar, cât și necunoscut. De ce spun acest lucru? Este un cuvânt care vine din limbajele oamenilor; totuși, printre oameni, definiția lui este deopotrivă distinctă și nedeslușită. Care este acest cuvânt? (Sfințenie.) Sfințenia: acesta a fost ultimul nostru subiect despre care am avut părtășie. Am comunicat despre o parte a acestui subiect. Din discuția parțială de ultima dată despre acest subiect, a dobândit toată lumea o nouă înțelegere despre esența sfințeniei lui Dumnezeu? Ce aspecte ale acestei înțelegeri vi se par cu totul noi? Adică, ce anume din această înțelegere sau din acele cuvinte v-a făcut să simțiți că înțelegerea voastră despre sfințenia lui Dumnezeu a fost altfel sau diferită de sfințenia lui Dumnezeu despre care v-am vorbit în timpul părtășiei? Aveți vreo părere în legătură cu asta? (Dumnezeu spune ceea ce simte în inima Lui. Cuvintele Sale nu sunt întinate. Aceasta este o manifestare a unui aspect al sfințeniei.) (Există sfințenie și când Dumnezeu este mânios față de om; mânia Lui este fără cusur.) (În ceea ce privește sfințenia Lui, înțeleg că în firea Sa dreaptă există atât mânia, cât și mila Lui. Acest lucru a avut o impresie foarte puternică asupra mea. În părtășia noastră de ultima dată, s-a menționat și că firea dreaptă a lui Dumnezeu este unică – în trecut, nu am înțeles lucrul acesta. Ai spus că mânia lui Dumnezeu e diferită de furia omului, că e ceva ce nicio ființă creată nu are. Mânia lui Dumnezeu e un lucru pozitiv și este principială; se produce datorită esenței inerente a lui Dumnezeu. El vede ceva negativ și, astfel, Își eliberează mânia. Cât despre mila lui Dumnezeu, văd că și aceasta e ceva ce nicio ființă creată nu are. Deși omul face fapte bune sau întreprinde acțiuni drepte care par asemănătoare milei, acestea sunt impure și, în spatele lor, este un motiv. Unele tipuri de așa-zisă „milă” sunt chiar false și goale. Însă am văzut mântuirea lui Dumnezeu când le arată oamenilor milă, iar această milă îl aduce direct pe om pe calea de a fi mântuit. Îi plasează pe oameni pe drumul drept al credinței în Dumnezeu, asigurându-le o destinație frumoasă și împlinirea speranței lor. Mila lui Dumnezeu e inclusă în esența Sa. Așadar, chiar dacă Dumnezeu ar distruge un oraș cu mânia Lui, pentru că are o esență plină de milă, ar putea oricând și oriunde să arate milă pentru a-i mântui și proteja pe oamenii din acel oraș, datorită faptului că și-au îndreptat căile. Aceasta este înțelegerea mea.) Înțelegi firea dreaptă a lui Dumnezeu într-o oarecare măsură. Subiectul nostru de astăzi este sfințenia lui Dumnezeu. Toți oamenii au auzit și învățat ceva despre firea dreaptă a lui Dumnezeu. În plus, mulți oameni adeseori vorbesc despre sfințenia lui Dumnezeu și despre firea Sa dreaptă în același timp; ei spun că firea dreaptă a lui Dumnezeu este sfântă. Cuvântul „sfânt” este cu siguranță cunoscut tuturor – e un cuvânt folosit în mod obișnuit. Dar, cu privire la semnificațiile acestui cuvânt, ce manifestări ale sfințeniei lui Dumnezeu sunt capabili oamenii să vadă? Ce pot recunoaște oamenii din ce a dezvăluit El? Mi-e teamă că este ceva ce nu nimeni nu știe. Firea lui Dumnezeu este dreaptă, dar apoi, dacă iei firea Sa dreaptă și spui că este sfântă, lucrul acesta pare cam vag, puțin deformat; de ce este astfel? Spui că firea Lui este dreaptă sau că este sfântă, deci, în inima voastră, cum caracterizați sfințenia Sa, cum o înțelegeți? Adică, din ce a dezvăluit Dumnezeu sau din ceea ce are și este El, ce anume vor recunoaște oamenii ca fiind sfânt? Te-ai mai gândit la asta până acum? Ceea ce am văzut este că oamenii adesea vin cu cuvinte utilizate în mod obișnuit sau au expresii care sunt rostite în mod repetat, totuși, ei nici măcar nu știu ce spun. Acela este doar modul în care toată lumea o spune, iar ei o spun în mod obișnuit, astfel că devine un termen stabilit pentru aceștia. Totuși, dacă ar fi să cerceteze și să studieze cu adevărat detaliile, ar afla că nu știu care este înțelesul real sau la ce se referă. Ca și în cazul cuvântului „sfânt”, nimeni nu știe exact la ce aspect al esenței lui Dumnezeu se face referire atunci când vorbește despre sfințenia Sa și nimeni nu știe cum să reconcilieze cuvântul „sfânt” cu Dumnezeu. Oamenii sunt confuzi în inimile lor și modul în care recunosc sfințenia Lui este vag și neclar. În ceea ce privește modul în care Dumnezeu este sfânt, nimeni nu este destul de lămurit. Astăzi, vom avea părtășie pe această temă pentru a reconcilia cuvântul „sfânt” cu Dumnezeu, astfel încât oamenii să poată vedea conținutul real al esenței sfințeniei Lui. Acest lucru îi va împiedica pe unii oameni să folosească în mod obișnuit și cu nepăsare acest cuvânt și să spună lucruri la întâmplare, atunci când nu știu ce înseamnă sau dacă acestea sunt corecte și exacte. Oamenii au vorbit așa dintotdeauna; tu l-ai spus, eu l-am spus și, astfel, a devenit un obicei de exprimare. Acest lucru întinează în mod necugetat un astfel de termen.

La prima vedere, cuvântul „sfânt” pare foarte ușor de înțeles, nu? Cel puțin, oamenii cred că „sfânt” înseamnă curat, imaculat, sacru și pur. Există, de asemenea, cei care asociază „sfințenia” cu „iubirea” în imnul „Dragostea pură fără cusur”, pe care tocmai l-am cântat. Este corect; aceasta este o parte a cuvântului „sfânt”. Dragostea lui Dumnezeu face parte din esența Lui, dar nu este totalitatea ei. Totuși, în noțiunile oamenilor, ei văd cuvântul și tind să-l asocieze cu lucruri pe care ei înșiși le consideră pure și curate sau cu lucruri pe care ei, personal, le consideră ca fiind imaculate sau nepătate. De exemplu, unii oameni au spus că floarea de lotus este curată și că înflorește fără pată din noroi. Așadar, oamenii au început să folosească cuvântul „sfânt” pentru floarea de lotus. Unii oameni văd poveștile de dragoste fabricate de alții ca sfinte sau s-ar putea să vadă niște personaje ficționale, care inspiră venerație ca fiind sfinte. În plus, unii îi consideră pe oamenii din Biblie sau pe alții consemnați în cărțile spirituale – cum ar fi sfinții, apostolii sau alții care L-au urmat cândva pe Dumnezeu în timp ce-Și făcea lucrarea – ca având experiențe spirituale sfinte. Acestea toate sunt lucruri imaginate de oameni; sunt noțiuni pe care le au oamenii. De ce există oameni care au asemenea noțiuni? Motivul este foarte simplu: este pentru că oamenii trăiesc în sânul firii corupte și locuiesc într-o lume a răului și a mizeriei. Tot ceea ce ei văd, tot ceea ce ating, tot ceea ce experimentează este răul și corupția Satanei, precum și uneltirile, conflictele interne și războiul care apar între oameni sub influența acestuia. De aceea, chiar atunci când Dumnezeu Își realizează lucrarea în oameni și chiar atunci când le vorbește și Își dezvăluie firea și esența, ei nu sunt în stare să cunoască sau să vadă sfințenia și esența Sa. Oamenii spun adesea că Dumnezeu este sfânt, dar le lipsește înțelegerea adevărată; ei spun doar cuvinte goale. Pentru că oamenii trăiesc în mijlocul mizeriei și al corupției și sunt în sfera Satanei și nu văd lumina, nu știu nimic despre lucrurile pozitive și, în plus, nu cunosc adevărul, nimeni nu știe cu adevărat ce înseamnă „sfânt”. Așadar, există oare lucruri sfinte sau oameni sfinți în această umanitate coruptă? Putem spune cu certitudine: nu există, pentru că numai esența lui Dumnezeu este sfântă.

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.
Contactați-ne
Contactează-ne pe whatsapp