Dumnezeu este sursa vieții pentru toate lucrurile (III) Partea a treia

Dumnezeu echilibrează relațiile dintre toate lucrurile pentru a oferi omenirii un mediu de supraviețuire stabil

Dumnezeu își manifestă faptele asupra tuturor lucrurilor, stăpânește asupra tuturor lucrurilor și deține legea tuturor lucrurilor. Tocmai am discutat despre modul în care Dumnezeu stăpânește legile tuturor lucrurilor, cât și despre modul în care El susține și îngrijește întreaga omenire în cadrul acestor legi. Acesta este un aspect. În continuare, vom discuta despre un alt aspect, despre modul în care Dumnezeu controlează totul. Iată așa, după ce a creat toate lucrurile, El a echilibrat relațiile dintre ele. Și acesta este un subiect larg pentru voi. Echilibrarea relațiilor dintre toate lucrurile – este asta ceva ce oamenii pot să înfăptuiască? Oamenii înșiși nu pot. Oamenii sunt capabili doar să distrugă. Nu pot să echilibreze relațiile dintre toate lucrurile; nu pot să le gestioneze, nici nu au o asemenea autoritate sau putere. Doar Dumnezeu Însuși are puterea de a săvârși un astfel de lucru. Scopul în care Dumnezeu face asta – care este acesta? La fel ca înainte, are o legătură strânsă cu supraviețuirea omenirii. Fiecare lucru pe care Dumnezeu vrea să-l facă este necesar – nu există nimic pe care El poate îl va face, poate că nu. Pentru ca El să apere supraviețuirea omenirii și să le dăruiască oamenilor un mediu de supraviețuire favorabil, există anumite lucruri importante și indispensabile pe care El trebuie să le facă pentru a apăra supraviețuirea oamenilor.

Începând de la înțelesul direct al cuvintelor „Dumnezeu echilibrează toate lucrurile”, acesta este un subiect foarte larg; vă oferă, în primul rând, un concept, pentru a ști că echilibrarea tuturor lucrurilor reprezintă stăpânirea lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor. Ce înseamnă cuvântul „echilibru”? Mai întâi, „echilibru” se referă la actul de a nu permite un anumit dezechilibru. Cu toții cunoaștem balanța de cântărire. Când folosești balanța pentru a cântări ceva, pui acel obiect pe un taler al balanței, iar pe celălalt taler pui niște contragreutăți. Contragreutățile determină greutatea acelui obiect – atunci când balanța e în echilibru. Pentru ca balanța să fie în echilibru, greutățile de pe fiecare taler trebuie să fie egale. Printre toate lucrurile create de Dumnezeu, El a creat multe lucruri – El a creat lucruri fixe, lucruri care se mișcă, lucruri care trăiesc, lucruri care respiră, cât și lucruri care nu respiră. Este ușor pentru toate aceste lucruri să intre într-o relație de interdependență, de sprijin mutual și de restricții mutuale, de interconectare? Toate acestea respectă un anumit principiu. Chiar dacă e ceva foarte complicat, nu e dificil pentru Dumnezeu. Totuși, pentru oameni, este foarte dificil de cercetat. E un cuvânt foarte simplu – echilibru. Cu toate acestea, dacă oamenii l-ar cerceta, dacă oamenii ar avea nevoie să creeze echilibru, atunci, chiar dacă toți academicienii s-ar ocupa de asta – toți specialiștii în biologie, astronomie, fizică, chimie și chiar și istorie – care ar fi rezultatul final al acestor cercetări? Nu ar avea niciun rezultat. Iar asta deoarece creația tuturor lucrurilor, care a fost săvârșită de Dumnezeu, este prea incredibilă, iar omenirea nu îi va afla niciodată secretele. Când Dumnezeu a creat toate ființele, El a stabilit principiile relațiilor dintre ele, a stabilit diferite moduri de supraviețuire, pentru o restricție mutuală, pentru o complementaritate mutuală și pentru un sprijin reciproc. Aceste diferite metode sunt foarte complexe, nu sunt simple sau unidirecționale. Când oamenii își folosesc intelectul, cunoștințele și fenomenele pe care le-au observat pentru a confirma sau a cerceta principiile care stau la baza stăpânirii lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor, aceste principii sunt extrem de dificil de descoperit. Este foarte dificil și să descoperi sau să dobândești vreun rezultat. Este foarte dificil pentru oameni să ajungă la un rezultat, este foarte dificil pentru ei să mențină echilibrul bazându-se pe intelectul și pe cunoștințele lor pentru a guverna toate ființele create de Dumnezeu. Iată de ce: dacă oamenii nu cunosc principiile supraviețuirii tuturor ființelor, ei nu știu cum să apere acest tip de echilibru. Așadar, dacă oamenii ar gestiona și ar guverna toate ființele, ar fi foarte probabil că ei ar distruge acest echilibru. Iar când acest echilibru ar fi distrus, și mediile lor de supraviețuire ar fi distruse, iar când s-ar întâmpla asta, ar urma o criză a supraviețuirii lor. Ar aduce un dezastru. Iar când omenirea ar fi cuprinsă de acel dezastru, ce i-ar aștepta pe oameni? I-ar aștepta un deznodământ care ar fi dificil de ghicit, dificil de prevăzut.

Atunci, cum echilibrează Dumnezeu relațiile dintre toate lucrurile? În primul rând, există anumite regiuni în această lume care sunt acoperite cu zăpadă și cu gheață întregul an, pe când în alte zone, toate cele patru anotimpuri sunt ca primăvara. Nu vezi nicăieri niciun petic de gheață, niciun fulg de nea – nu există iarnă. Acesta este un mod – și e din perspectiva climei în ansamblul ei. Al doilea mod este atunci când oamenii văd munți acoperiți de o vegetație luxuriantă, acolo unde tot felul de plante acoperă solul și sunt locuri împădurite în care, dacă pătrunzi, nici măcar nu mai vezi soarele. Pe alți munți, nu crește nici măcar iarba – sunt doar straturi peste straturi de munți, sălbatici și pustii. Priviți din afară, și unii, și alții, sunt tot munți, mormane de pământ. Un grup de munți este acoperit de o vegetație luxuriantă, iar pe munții din celălalt grup nu crește nici măcar iarba. Acesta este al doilea mod. Al treilea mod este atunci când vezi o câmpie înverzită și nesfârșită, un câmp acoperit de valuri de verdeață. Sau ai putea vedea un deșert care se întinde cât cuprinzi cu ochii; în care nu vezi nicio viețuitoare, nicio sursă de apă, e doar vântul care fluieră printre nisipuri. În al patrulea mod, vezi că o zonă este acoperită de mare, e o zonă vastă acoperită de ape, pe când în alte zone nu reușești să găsești nici măcar apă de izvor. În al cincilea mod, într-o regiune plouă frecvent, e ceață și e umiditate, pe când în alte regiuni zilele cu un soare arzător sunt foarte dese și nu vezi nici măcar un strop de ploaie. În al șaselea mod, într-o regiune e un platou în care aerul e rarefiat și îți este greu să respiri, iar în altă regiune e plin de mlaștini și de zone depresionare, acestea fiind un habitat pentru diverse specii de păsări migratoare. Acestea sunt diferitele tipuri de climate, climatele sau mediile care corespund diferitelor zone geografice. Cu alte cuvinte, Dumnezeu echilibrează mediile primare de supraviețuire a omenirii pe baza aspectelor mediului în ansamblul său, de la climă la mediul geografic, de la diferitele componente ale solului până la numărul surselor de apă, pentru a atinge un echilibru în ceea ce privește atmosfera, temperatura și umiditatea mediilor în care supraviețuiesc oamenii. Cu ajutorul acestor contraste ale diferitelor medii geografice, oamenii vor avea o atmosferă stabilă, iar temperatura și umiditatea din diferitele anotimpuri vor fi stabile. Asta le permite oamenilor să continue să trăiască în acel mediu de supraviețuire, așa cum au făcut dintotdeauna. Mai întâi, mediul, în ansamblul său, trebuie să fie echilibrat. Aceasta se realizează prin folosirea diferitelor zone geografice și a formațiunilor de teren, cât și prin tranziția de la un climat la altul pentru o restricție mutuală, pentru a atinge echilibrul dorit de Dumnezeu și necesar omenirii. Asta este din perspectiva mediului în ansamblul său.

Îndreptându-ne atenția către detalii, de exemplu, către vegetație, cum este posibil să avem și aici echilibru? Cu alte cuvinte, cum i se poate permite vegetației să continue să supraviețuiască într-un mediu de supraviețuire echilibrat? Prin gestionarea duratei de viață, a ritmului de creștere și a ratei de înmulțire a diferitelor tipuri de plante, pentru protejarea mediului lor de supraviețuire. Să luăm drept exemplu iarba cea măruntă – răsare primăvara, înflorește vara și face sămânță toamna. Sămânța cade pe pământ, iar acel fir de iarbă moare. Anul următor, sămânța germinează și ciclul continuă conform acelorași legi. Durata de viață a firului de iarbă este foarte scurtă. Fiecare sămânță cade pe pământ, germinează și scoate rădăcini, apoi iarba înflorește și face iar sămânță – acest proces are loc doar primăvara, vara și toamna. Și feluritele tipuri de copaci au și ei durata lor de viață și diferitele lor perioade de germinare și de dat în rod. Unii copaci mor după doar 30 sau 50 de ani – au o durată de viață cuprinsă între 30 și 50 de ani, dar rodul lor cade pe pământ, sămânța germinează și scoate rădăcini, iar noii copaci înfloresc și fac rod, iar astfel, trăiesc încă 30 sau 50 de ani. Aceasta este rata lor de recurență. Un copac bătrân moare și un copac tânăr crește – de asta vezi mereu copaci crescând în pădure. Dar și ei au ciclul lor stabilit și procesul lor de viață și de moarte. Anumiți copaci pot să trăiască peste o mie de ani, iar unii pot să trăiască chiar și trei mii de ani. Nu contează ce fel de plantă e sau ce durată de viață are, general vorbind, Dumnezeu îi gestionează echilibrul pe baza duratei ei de viață, a abilității ei de reproducere, a ritmului ei de reproducere, cât și pe baza gradului și ratei ei de reproducere. Asta le permite tuturor plantelor, de la iarbă la copaci, să continue să prospere, să crească într-un mediu ecologic echilibrat. Așadar, atunci când tu te uiți la o pădure de pe pământ, indiferent dacă ne referim la copaci sau la iarbă, observi o creștere și o reproducere neîncetată, pe baza propriilor ei legi. Nu are nevoie de ajutorul oamenilor, nu necesită nicio lucrare suplimentară din partea omenirii. Numai fiindcă au acest gen de echilibru pot plantele să-și mențină propriul mediu de supraviețuire. Numai fiindcă au un mediu propice de supraviețuire pot aceste păduri și aceste câmpuri să supraviețuiască în continuare pe pământ. Existența lor îi susține pe oameni generație după generație, susține și generație după generație de alte viețuitoare care trăiesc în păduri și pe câmpuri – păsări și animale, insecte și tot felul de microorganisme.

Dumnezeu controlează și echilibrul animalelor de tot felul. Cum este controlat acest echilibru? La fel ca în cazul plantelor – El le gestionează echilibrul și le stabilește numărul pe baza abilității lor de a se reproduce, a gradului și a ratei lor de reproducere, dar și pe baza rolului pe care ele îl au în regnul animalier. De exemplu, leii mănâncă zebre. Așadar, dacă numărul leilor ar depăși numărul zebrelor, care ar fi soarta acestora din urmă? Ar dispărea ca specie. Iar dacă gradul de reproducere al zebrelor ar fi mult mai mic decât cel al leilor, care ar fi soarta lor? Ar dispărea ca specie. Așadar, numărul zebrelor trebuie să fie mult mai mare decât numărul leilor. Iar asta deoarece zebrele nu există doar pentru ele însele, există și pentru lei. Se poate spune că fiecare zebră face parte din specia zebrelor, dar e și hrana din gura unui leu. Ritmul de reproducere al leilor nu poate să-l depășească pe cel al zebrelor. Așadar, numărul leilor nu poate fi niciodată mai mare decât numărul zebrelor. Doar în acest fel leii vor avea o sursă de hrană garantată. Iar astfel, chiar dacă leii sunt dușmanii naturali ai zebrelor, oamenii văd lei și zebre odihnindu-se în liniște în aceeași zonă. Numărul zebrelor nu va scădea niciodată și specia lor nu va dispărea fiindcă leii le vânează și le mănâncă, iar numărul leilor nu va crește datorită statutului lor de „rege”. Acest echilibru a fost stabilit demult de către Dumnezeu. Cu alte cuvinte, Dumnezeu a stabilit legile echilibrului dintre toate animalele, pentru ca ele să atingă un echilibru, iar asta e ceva ce oamenii remarcă deseori. Sunt leii singurii dușmani naturali ai zebrelor? Nu. Și crocodilii mănâncă zebre. Spectacolul unui crocodil care mănâncă o zebră este foarte brutal și el. Zebrele chiar par să fie un gen de animal foarte neajutorat. Ele nu au ferocitatea leilor, iar când se confruntă cu un leu, cu acest formidabil dușman, ele pot doar să fugă. Nu pot nici măcar să opună rezistență. Când nu reușesc să fugă mai repede decât leul, pot doar să se lase înfulecate de leu. Acest lucru poate fi remarcat deseori în lumea animalelor. Ce impresie aveți când vedeți un astfel de lucru? Vă pare rău pentru zebră? Îl detestați pe leu? Zebrele sunt atât de frumoase! Iar leii le privesc mereu cu lăcomie. Iar zebrele, în nesăbuința lor, nu fug prea departe. Ele văd că leul le așteaptă, că le așteaptă liniștit la umbra unui copac. Cine știe când le va înfuleca?… În inima lor, zebrele știu asta, și tot nu vor să părăsească acea zonă. E un lucru minunat. Acest minunat lucru reprezintă rânduielile lui Dumnezeu, stăpânirea lui. Îți este milă de zebră, dar nu poți să o salvezi. Simți că leul este detestabil, dar nu poți să scapi de el. Zebra este hrana pe care Dumnezeu a pregătit-o pentru leu, dar nu contează cum le mănâncă leii, zebrele nu vor dispărea ca specie. Numărul de pui pe care leul îi are este foarte mic, iar leii se reproduc într-un ritm lent. Așadar, indiferent de câte zebre mănâncă, numărul leilor nu va fi mai mare decât cel al zebrelor. Acesta este un tip de echilibru.

Care este țelul lui Dumnezeu în menținerea acestui tip de echilibru? Are legătură cu mediile de supraviețuire ale oamenilor și cu supraviețuirea lor. Dacă zebrele sau alte animale care sunt pradă pentru lei – căprioarele sau alte viețuitoare – s-ar reproduce prea lent și numărul leilor ar crește brusc, ce fel de pericole i-ar amenința pe oameni? Faptul că leii mănâncă zebre este un fenomen firesc, dar dacă leul i-ar mânca pe oameni, ar fi o tragedie. Această tragedie nu este ceva rânduit de Dumnezeu, nu se înscrie în cadrul stăpânirii Lui, nici în cadrul a ceea ce a adus El pentru omenire. Mai degrabă, este un lucru pe care oamenii și l-au făcut cu mâna lor. Așadar, după cum vede Dumnezeu, echilibrul dintre toate lucrurile este crucial pentru supraviețuirea omenirii. Fie că este vorba despre plante sau despre animale, acestea nu își pot pierde propriul echilibru. Plantele, animalele, munții și lacurile – Dumnezeu a pregătit pentru omenire un mediu ecologic firesc. Numai când oamenii au acest tip de mediu ecologic – unul echilibrat – supraviețuirea lor este asigurată. Dacă iarba sau copacii ar avea o capacitate slabă de reproducere sau dacă ritmul lor de reproducere ar fi foarte lent, nu și-ar pierde solul umiditatea? Dacă solul și-ar pierde umiditatea, ar mai fi roditor? Dacă solul și-ar pierde umiditatea și roadele, s-ar eroda extrem de rapid, iar în locul solului s-ar forma nisip. Când solul s-ar deteriora, mediul de supraviețuire al oamenilor ar fi distrus și el. Odată cu această distrugere ar veni dezastre. Fără acest tip de echilibru ecologic, fără acest tip de mediu ecologic, oamenii ar suferi frecvent în urma dezastrelor, din cauza acestor dezechilibre apărute între toate lucrurile. De exemplu, când există un dezechilibru ecologic care duce la distrugerea mediului ecologic al broaștelor, acestea se adună toate, numărul lor crește remarcabil de mult și oamenii văd chiar și un număr mare de broaște traversând străzile în orașe. Dacă un număr mare de broaște ar ocupa mediul de supraviețuire al oamenilor, cum s-ar numi acest lucru? Un dezastru. De ce ar fi un dezastru? Aceste animale mici care sunt benefice pentru omenire sunt utile pentru oameni atunci când ele rămân într-un loc care le este potrivit; ele mențin echilibrul mediului de supraviețuire al oamenilor. Când devin un dezastru, vor afecta ordinea din viețile oamenilor. Toate lucrurile și toate elementele pe care broaștele le aduc cu ele pot să influențeze calitatea vieții oamenilor. Chiar și organele trupurilor oamenilor pot fi afectate – acesta este unul dintre aceste tipuri de dezastre. Un alt tip de dezastru, unul de care oamenii au avut parte frecvent, este apariția unui număr foarte mare de lăcuste. Nu este acesta un dezastru? E un dezastru înfricoșător. Nu contează cât de capabili sunt oamenii – ei pot să construiască avioane, tunuri și bombe atomice – dar când năvălesc lăcustele, ce soluție pot să aibă oamenii? Pot să-și folosească tunurile împotriva lor? Pot să le împuște cu mitraliere? Nu pot. Pot să stropească cu vreun pesticid pentru a le alunga? Nici asta nu e ușor. Ce vin să facă acele micuțe lăcuste? Ele mănâncă în particular recoltele și grânele. Oriunde se duc lăcustele, recoltele și grânele sunt șterse complet de pe suprafața pământului. Așadar, sub invazia lăcustelor, cât ai clipi din ochi, mâncarea pe care se bazează fermierii – întreaga recoltă din acel an – poate fi consumată în întregime de lăcuste. Pentru oameni, sosirea lăcustelor nu e doar un motiv de iritare – e un dezastru. Lăcustele sunt un tip de dezastru. Dar ce putem spune despre șoareci? Dacă nu există păsări de pradă ca să mănânce șoarecii, ei se vor înmulți foarte rapid, mai rapid decât vă puteți imagina. Iar dacă șoarecii se răspândesc fără opreliști, pot oare oamenii să ducă o viață bună? În acest caz, cu ce s-ar confrunta oamenii? (Cu o molimă.) Doar cu o molimă? Șoarecii vor ronțăi totul. Ei rod chiar și lemnul. Dacă sunt doi șoareci într-o casă, toți cei aflați în acea gospodărie vor fi deranjați. Uneori, șoarecii fură ulei și îl mănâncă. Alteori, mănâncă grânele. Iar lucrurile pe care nu le mănâncă, ei doar le rod și le transformă în resturi nefolositoare. Șoarecii rod hainele, pantofii, mobila – ei rod absolut totul. Uneori, se cațără pe raftul pe care sunt ținute vasele – pot oare acele vase să mai fie folosite? Chiar dacă le dezinfectezi, nu le vei putea folosi liniștit, așadar, le vei arunca. Acestea sunt necazurile pe care șoarecii le aduc oamenilor. Sunt doar niște șoareci mititei, dar oamenii nu au moduri de a trata cu ei. Chiar sunt hărțuiți de către șoareci. Nici nu e nevoie să vorbim despre un întreg grup de șoareci – doar o pereche de șoareci este suficientă pentru a cauza neplăceri. Dacă șoareci ar deveni un dezastru, consecințele ar fi inimaginabile. Și dacă micile furnici ar deveni un dezastru, stricăciunile pe care ele le-ar aduce omenirii nu ar putea fi ignorate. Furnici care rod cheresteaua până când casele se prăbușesc e ceva des întâlnit. Forța lor nu poate fi trecută cu vederea. Ar fi înfricoșător dacă diferite tipuri de păsări ar da naștere unui dezastru? (Da.) Cu alte cuvinte, indiferent de ce fel de animale sau de viețuitoare sunt, din clipa în care echilibrul lor dispare, ele vor crește, se vor înmulți și vor trăi pe o arie de acoperire anormală, neregulată. Asta ar aduce consecințe inimaginabile asupra omenirii. Ar avea un impact nu doar asupra vieții și a supraviețuirii oamenilor, dar ar aduce dezastre asupra întregii omeniri, chiar până în punctul în care oamenii ar suferi o anihilare completă și ar dispărea ca specie.

Când Dumnezeu a creat toate lucrurile, El a folosit tot felul de metode și de căi pentru a le pune în echilibru, pentru a echilibra condițiile de trai din munți și din lacuri, pentru a echilibra condițiile de trai pentru plante și pentru toate felurile de animale, de păsări și de insecte – scopul Lui a fost să permită tuturor viețuitoarelor să trăiască și să se înmulțească după legile pe care El le-a rânduit. Nicio ființă nu poate ieși în afara acestor legi, ele nu pot să fie încălcate. Doar în cadrul acestui tip de mediu primar pot oamenii să supraviețuiască și să se înmulțească în siguranță, generație după generație. Dacă orice viețuitoare trece dincolo de cantitatea și de aria de acoperire stabilită de către Dumnezeu sau dacă își depășește rata, gradul de creștere sau numărul sub stăpânirea Lui, mediul de supraviețuire al omenirii ar suferi distrugeri de diferite magnitudini. Și, în același timp, supraviețuirea omenirii ar fi amenințată. Dacă o specie de viețuitoare ajunge să atingă un număr prea mare, vor consuma hrana oamenilor, vor distruge sursele de apă ale oamenilor și le vor distruge căminele. În acest fel, înmulțirea omenirii și starea lor de supraviețuire ar fi afectată imediat. De exemplu, apa este foarte importantă pentru toate lucrurile. Dacă sunt prea mulți șoareci, prea multe furnici, lăcuste, broaște sau tot felul de alte animale, acestea vor bea mai multă apă. Pe măsură ce cantitatea de apă băută de ele crește, având în vedere numărul limitat de surse de apă potabilă și de zone acvifere, cantitatea și sursele de apă potabilă ale oamenilor vor scădea, iar oamenii vor resimți lipsa apei. Dacă sursele de apă potabilă pentru oameni sunt distruse, contaminate sau decimate fiindcă tot felul de animale au devenit tot mai numeroase, în acest mediu dur de supraviețuire, supraviețuirea omenirii va fi grav amenințată. Dacă există o specie sau mai multe specii de viețuitoare care își depășesc numărul potrivit, aerul, temperatura, umiditatea, chiar și compoziția aerului din spațiul de supraviețuire al omenirii, toate acestea vor fi otrăvite și distruse într-un grad mai mare sau mai mic. În mod similar, în aceste condiții, supraviețuirea și soarta oamenilor vor fi încă supuse amenințărilor acestui tip de mediu. Așadar, dacă oamenii pierd aceste echilibre, aerul pe care ei îl respiră va fi distrus, apa pe care ei o beau va fi contaminată, iar temperaturile de care au ei nevoie se vor schimba și ele, vor fi afectate într-un grad mai mare sau mai mic. Dacă se întâmplă asta, mediile native de supraviețuire ale oamenilor vor fi ținta unor provocări și impacturi enorme. În acest gen de condiții în care mediile primare de supraviețuire ale oamenilor au fost distruse, care ar fi perspectiva și soarta omenirii? Este o problemă foarte serioasă! Fiindcă Dumnezeu știe ce sunt toate lucrurile pentru omenire, știe rolul fiecărui lucru pe care El l-a creat, știe impactul acestuia asupra oamenilor și ce mare beneficiu aduce omenirii – în inima lui Dumnezeu este un plan pentru toate acestea, iar El gestionează absolut fiecare aspect al tuturor lucrurilor pe care El le-a creat și, așadar, pentru oameni, absolut fiecare lucru pe care El îl face este foarte important – toate sunt necesare. Așadar, când vezi fenomene ecologice printre toate lucrurile create de Dumnezeu sau niște legi naturale în cadrul tuturor lucrurilor, nu te vei mai îndoi de necesitatea fiecărui lucru pe care Dumnezeu l-a creat. Nu vei mai folosi cuvinte neștiutoare pentru a emite judecăți arbitrare despre aranjamentele lui Dumnezeu cu privire la toate lucrurile și despre diferitele Lui moduri de a susține omenirea. Nu vei mai trage nici concluzii arbitrare cu privire la legile lui Dumnezeu despre toate lucrurile create de El. Nu este așa?

Ce sunt toate acestea despre care am discutat? Gândiți-vă bine. Dumnezeu are propriile intenții în absolut fiecare lucru pe care El îl face. Chiar dacă oamenii nu pot să vadă acea intenție, este mereu în legătură strânsă cu supraviețuirea omenirii. Este inseparabil legată de asta – este indispensabilă. Asta pentru că Dumnezeu nu a făcut niciodată ceva inutil. Pentru absolut fiecare lucru pe care El îl face, planul Lui se înscrie în cadrul principiilor și teoriilor Sale, care conțin înțelepciunea Lui. Scopul acelui plan și a acelor intenții este de a proteja omenirea, de a ajuta omenirea să evite dezastrul, năvălirea oricărei viețuitoare și orice rău pe care toate lucrurile create de Dumnezeu l-ar putea face omenirii. Așadar, din faptele lui Dumnezeu pe care le-am văzut în cadrul discuției acestui subiect, putem noi spune că Dumnezeu susține omenirea în alt fel? Putem spune că Dumnezeu hrănește și păstorește omenirea în acest fel? (Da.) Există o relație strânsă între acest subiect și titlul părtășiei noastre, „Dumnezeu este sursa vieții pentru toate lucrurile”? (Da.) Există o relație strânsă, iar acest subiect este unul dintre aspectele ei. Înainte de a discuta despre aceste subiecte, oamenii aveau doar o închipuire vagă despre Dumnezeu, Dumnezeu Însuși și faptele Lui – nu aveau o înțelegere adevărată a acestor lucruri. Cu toate acestea, când oamenilor li se spune despre faptele Lui și despre lucrurile înfăptuite de El, ei pot să înțeleagă și să priceapă principiile faptelor lui Dumnezeu și dobândesc claritate asupra acestora, nu-i așa? (Da.) Chiar dacă în inima lui Dumnezeu, teoriile, principiile și legile Lui sunt foarte complicate atunci când El face ceva, atunci când El a creat toate lucrurile și atunci când El stăpânește asupra tuturor lucrurilor, dacă ați înțeles un sigur lucru în această părtășie, nu-i așa că veți putea să înțelegeți în inimile voastre că acestea sunt faptele lui Dumnezeu și că ele sunt foarte practice? (Da.) Atunci cum diferă cunoașterea voastră actuală despre Dumnezeu de cea de dinainte? Diferă în esența ei. Ceea ce înțelegeați înainte era prea găunos, prea vag și ceea ce înțelegeți acum conține un număr mare de dovezi concrete pentru faptele lui Dumnezeu, pentru a le compara cu ceea ce are Dumnezeu și ceea ce este. Așadar, tot ceea ce v-am spus vă este de un mare ajutor pentru a-L înțelege pe Dumnezeu.

Asta e tot pentru întrunirea de astăzi. La revedere! Să aveți o seară bună! (La revedere, Dumnezeule Atotputernic.)

9 februarie 2014