Dumnezeu Însuși, Unicul (III)

Autoritatea lui Dumnezeu (II) Partea întâi

Astăzi vom continua părtășia noastră cu privire la subiectul „Dumnezeu Însuși, Unicul.” Am avut deja două părtășii pe această temă, prima cu privire la autoritatea lui Dumnezeu, iar cea de-a doua, legată de firea dreaptă a lui Dumnezeu. După ce ați ascultat aceste două părtășii, ați obținut o nouă înțelegere asupra identității, statutului și esenței lui Dumnezeu? V-au ajutat aceste înțelegeri să obțineți o cunoaștere mai substanțială și certitudinea adevărului existenței lui Dumnezeu? Astăzi, am de gând să dezvolt subiectul „Autorității lui Dumnezeu.”

Înțelegerea autorității lui Dumnezeu din perspectiva micro și macro

Autoritatea lui Dumnezeu este unică. Este expresia caracteristică și esența specială a identității lui Dumnezeu Însuși. Nicio făptură creată sau necreată nu deține o asemenea expresie caracteristică și o asemenea esență specială, numai Creatorul deține tipul acesta de autoritate. Adică, numai Creatorul – Dumnezeu Cel Unic – este exprimat în acest fel și are această esență. De ce vorbesc despre autoritatea lui Dumnezeu? Cum diferă autoritatea lui Dumnezeu Însuși de autoritatea din mintea omului? Ce are atât de special? De ce este deosebit de important să vorbim aici despre ea? Fiecare dintre voi trebuie să cumpănească atent această chestiune. Pentru majoritatea oamenilor, „autoritatea lui Dumnezeu” este o idee nedeslușită, una pe care le este foarte greu să o priceapă și orice discuție cu privire la ea are toate șansele să fie confuză. Așa că va exista invariabil un decalaj între cunoașterea autorității lui Dumnezeu pe care omul este în stare să o dețină și esența autorității lui Dumnezeu. Pentru a anula acest decalaj, o persoană trebuie să ajungă treptat să cunoască autoritatea lui Dumnezeu prin intermediul oamenilor, evenimentelor, lucrurilor sau fenomenelor din viața reală, care sunt la îndemâna oamenilor, pe care ei sunt capabili să le înțeleagă. Cu toate că expresia „autoritatea lui Dumnezeu” poate părea de nepătruns, autoritatea lui Dumnezeu nu este deloc abstractă. El este prezent lângă om în fiecare minut al vieții sale, conducându-l în fiecare zi. Așadar, în viața de zi cu zi a fiecărei persoane, aceasta va vedea și experimenta în mod necesar aspectul cel mai tangibil al autorității lui Dumnezeu. Această tangibilitate este o dovadă suficientă că autoritatea lui Dumnezeu există cu adevărat și permite pe deplin unei persoane să recunoască și să înțeleagă faptul că Dumnezeu deține această autoritate.

Dumnezeu a creat totul și, creând toate lucrurile, are stăpânirea asupra lor. În afară de a avea stăpânirea asupra tuturor lucrurilor, El controlează totul. Ce înseamnă acest lucru – ideea că „Dumnezeu controlează totul”? Cum poate fi explicată? Cum se aplică în viața reală? Cum puteți ajunge să cunoașteți autoritatea lui Dumnezeu înțelegând faptul că „Dumnezeu controlează totul”? Chiar din expresia „Dumnezeu controlează totul” ar trebui să vedem că ceea ce controlează Dumnezeu nu reprezintă o parte a planetelor, o parte a creației, cu atât mai puțin o parte a omenirii, ci totul: de la masiv la microscopic, de la vizibil la invizibil, de la stelele din univers la viețuitoarele de pe pământ, cât și la microorganismele care nu pot fi văzute cu ochiul liber sau ființele care există în alte forme. Aceasta este definiția exactă a „tot” ceea ce Dumnezeu „controlează” și este orizontul peste care Dumnezeu Își exercită autoritatea, dimensiunea suveranității și conducerii Sale.

Înainte ca omenirea să apară pe lume, cosmosul – toate planetele, toate stelele de pe cer – existau deja. La nivel macro, aceste corpuri cerești au orbitat cu regularitate, sub controlul lui Dumnezeu, de-a lungul întregii lor existențe, indiferent de câți ani a durat aceasta. Ce planetă merge încotro, la ce moment anume; ce planetă îndeplinește ce sarcină și când; ce planetă se învârtește în jurul cărei orbite și când dispare sau este înlocuită – toate aceste lucruri se derulează fără cea mai mică eroare. Toate pozițiile planetelor și distanțele dintre ele urmează tipare stricte, care pot fi descrise toate cu date exacte; căile pe care călătoresc, viteza și traiectoriile orbitelor lor, momentele la care se află în diferite poziții pot fi cuantificate cu precizie și descrise de legi speciale. Vreme de eoni, planetele au urmat aceste legi, neabătându-se vreodată măcar un pic. Nicio putere nu le poate schimba sau perturba orbitele sau tiparele pe care le urmează. Pentru că legile speciale care le guvernează mișcarea și datele exacte care le descriu sunt predestinate de autoritatea Creatorului, ele se supun singure acestor legi, sub suveranitatea și controlul Creatorului. La nivel macro, nu îi este greu omului să identifice unele tipare, unele date, cât și unele legi sau fenomene ciudate și inexplicabile. Cu toate că omenirea nu recunoaște că Dumnezeu există, nu acceptă faptul că totul a fost făcut de Creator și că Acesta stăpânește peste tot și, mai mult, nu recunoaște existența autorității Creatorului, oamenii de știință, astronomii și fizicienii descoperă din ce în ce mai mult că existența tuturor lucrurilor din univers și principiile și tiparele care le dictează mișcările sunt toate guvernate și controlate de o energie întunecată invizibilă și vastă. Acest fapt obligă omul să accepte și să recunoască faptul că există un Atotputernic în mijlocul acestor tipare de mișcare, care orchestrează totul. Puterea Lui este extraordinară și, deși nimeni nu Îi poate vedea adevăratul chip, El guvernează și controlează totul în orice moment. Niciun om sau nicio forță nu poate trece dincolo de suveranitatea Lui. Pus în fața acestui fapt, omul trebuie să recunoască faptul că legile care guvernează existența tuturor lucrurilor nu pot fi controlate de oameni, nu pot fi schimbate de nimeni și, în același timp, omul trebuie să admită că ființele umane nu pot înțelege pe deplin aceste legi. Și acestea nu apar în mod natural, ci sunt dictate de către un Domn și Stăpân. Acestea sunt toate expresii ale autorității lui Dumnezeu pe care omenirea le poate percepe la nivel macro.

La nivel micro, toți munții, râurile, lacurile, mările și întinderile de pământ pe care le vede omul pe pământ, toate anotimpurile pe care le trăiește, toate lucrurile care populează pământul, inclusiv plantele, animalele, microorganismele și ființele umane sunt supuse suveranității lui Dumnezeu și sunt controlate de către Dumnezeu. Sub suveranitatea și controlul lui Dumnezeu, toate lucrurile iau ființă sau dispar conform gândurilor Lui, toate viețile lor sunt guvernate de anumite legi și ei cresc și se înmulțesc conform acestora. Nicio ființă umană sau lucru nu este deasupra acestor legi. De ce? Singurul răspuns este – datorită autorității lui Dumnezeu. Sau, ca să reformulez, datorită gândurilor și cuvintelor lui Dumnezeu; pentru că Dumnezeu Însuși face totul. Adică, autoritatea lui Dumnezeu și mintea lui Dumnezeu sunt cele care dau naștere acestor legi; acestea se vor modifica și schimba în funcție de gândurile Lui, și toate aceste modificări și schimbări apar sau dispar pentru planul Lui. Să luăm epidemiile, de exemplu. Acestea izbucnesc fără avertizare, nimeni nu le cunoaște originile sau motivele exacte pentru care se produc, și ori de câte ori o epidemie lovește un anumit loc, cei care sunt sortiți nu pot scăpa de calamitate. Știința omenească înțelege epidemiile ca fiind cauzate de răspândirea unor microbi răi sau dăunători, și viteza, aria de răspândire și metoda de transmitere nu pot fi prezise sau controlate de știința omenească. Cu toate că omenirea li se opune prin toate mijloacele posibile, aceasta nu poate controla ce oameni sau ce animale sunt afectate inevitabil atunci când izbucnesc epidemii. Singurul lucru pe care îl pot face oamenii este să încerce să le prevină, să li se opună și să le cerceteze. Dar nimeni nu cunoaște cauzele primare care explică începutul sau sfârșitul unei anumite epidemii și nimeni nu le poate controla. Confruntați cu izbucnirea și răspândirea unei epidemii, prima măsură pe care o iau oamenii este să dezvolte un vaccin, dar adesea epidemia se stinge de la sine înainte ca vaccinul să fie gata. De ce se sting epidemiile? Unii spun că microbii au fost aduși sub control, alții spun că se sting datorită schimbărilor anotimpurilor… În privința întrebării dacă aceste speculații nebunești țin sau nu, știința nu poate oferi nicio explicație, nu poate da niciun răspuns precis. Omenirea nu se confruntă numai cu aceste speculații, ci și cu lipsa de înțelegere și frica de epidemii. Nimeni nu știe, în cele din urmă, de ce încep epidemiile sau de ce se termină. Pentru că omenirea nu are credință decât în știință, se bazează cu totul pe ea, dar nu recunoaște autoritatea Creatorului sau nu Îi acceptă suveranitatea, nu va primi niciodată un răspuns.

Sub suveranitatea lui Dumnezeu, toate lucrurile există și pier datorită autorității Lui, datorită gestionării Lui. Unele lucruri vin și pleacă în tăcere și omul nu poate spune de unde au venit sau înțelege regulile pe care le urmează, cu atât mai puțin să înțeleagă de ce vin și pleacă. Cu toate că omul poate auzi, experimenta sau asista la tot ceea ce se întâmplă cu toate lucrurile; deși toate îl afectează pe om și cu toate că omul percepe la nivel subconștient caracterul neobișnuit, regularitatea sau chiar caracterul straniu al diferitelor fenomene, el tot nu știe nimic despre voința Creatorului și despre mintea Lui care stă în spatele acestora. Sunt multe povești în spatele lor, multe adevăruri ascunse. Pentru că omul s-a îndepărtat mult de Creator, pentru că nu acceptă faptul că autoritatea Creatorului guvernează toate lucrurile, el nu va ști și nu va înțelege niciodată tot ceea ce se întâmplă sub suveranitatea acesteia. În cea mai mare parte, controlul și suveranitatea lui Dumnezeu depășesc granițele imaginației omenești, ale cunoașterii omenești, ale înțelegerii omenești, a ceea ce poate obține știința omenească; abilitățile omenirii create nu pot rivaliza cu ea. Unii oameni spun: „Din moment ce nu ai văzut cu ochii tăi suveranitatea lui Dumnezeu, cum poți crede că totul se supune autorității Lui?” A vedea nu înseamnă întotdeauna a crede; a vedea nu înseamnă întotdeauna a recunoaște și a înțelege. Așadar, de unde vine credința? Afirm cu certitudine: „Credința vine din gradul și profunzimea înțelegerii și experimentării realității și a cauzelor primare ale lucrurilor.” Dacă tu crezi că Dumnezeu există, dar nu poți recunoaște, cu atât mai puțin percepe, realitatea controlului și suveranității lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor, atunci nu vei admite niciodată în inima ta că Dumnezeu are o asemenea autoritate și că autoritatea lui Dumnezeu este unică. Nu Îl vei accepta niciodată cu adevărat pe Creator ca Domn al tău, ca Dumnezeu al tău.

Destinul omenirii și destinul universului sunt inseparabile de suveranitatea Creatorului

Sunteți cu toții adulți. Unii dintre voi sunteți de vârstă mijlocie; unii ați ajuns la bătrânețe. De la necredincios la credincios și de la începutul credinței în Dumnezeu la a accepta cuvântul lui Dumnezeu și a experimenta lucrarea lui Dumnezeu, câtă cunoaștere ați avut despre suveranitatea lui Dumnezeu? Ce înțelegeri ați obținut în privința sorții omenești? Poate cineva să obțină tot ceea ce-și dorește în viață? Câte lucruri ați fost în stare să realizați așa cum ați dorit în cele câteva decenii ale existenței voastre? Câte lucruri nu se întâmplă conform așteptărilor? Câte lucruri vin sub forma unor surprize plăcute? Câte lucruri așteaptă încă oamenii să rodească – așteptând în subconștient momentul potrivit, așteptând voința Cerului? Câte lucruri îi fac pe oameni să se simtă neajutorați și înfrânți? Toți sunt plini de speranțe cu privire la soarta lor și anticipează că totul va merge așa cum își doresc în viața lor, că nu le vor lipsi mâncarea și îmbrăcămintea, că averile lor vor spori spectaculos. Nimeni nu vrea o viață de sărăcie și asuprire, plină de greutăți, măcinată de calamități. Dar oamenii nu pot prevedea sau controla aceste lucruri. Poate că pentru unii trecutul este doar o harababură de experiențe; aceștia nu au învățat niciodată care este voia Cerului și nici nu îi interesează acest lucru. Își trăiesc viețile fără a gândi, ca animalele, trăind zi de zi, nepăsându-le care este soarta omenirii, de ce sunt vii ființele umane și cum s-ar cuveni să trăiască. Acești oameni ajung la bătrânețe fără nicio înțelegere a sorții omenești și, până în clipa morții, nu au nici cea mai vagă idee la ce se referă viața. Asemenea oameni sunt morți; sunt făpturi fără spirit; sunt brute. Deși trăiesc printre toate lucrurile, oamenii își extrag bucuria din multele feluri în care lumea le satisface necesitățile materiale, deși văd această lume materialistă avansând constant, propria lor experiență – ceea ce simt și experimentează inimile și spiritele lor – nu are nimic de-a face cu lucrurile materiale și nimic material nu le poate substitui. Este o recunoaștere în profunzimile inimii, ceva care nu se poate vedea cu ochiul liber. Această recunoaștere stă în înțelegerea și percepția cuiva asupra vieții omenești și a sorții omenești. Și duce adesea la înțelegerea faptului că un Stăpân nevăzut aranjează toate lucrurile, orchestrând totul pentru om. Între toate acestea, o persoană nu poate decât să accepte aranjamentele și orchestrațiile sorții; în același timp, nu poate decât să accepte cărarea pe care i-a întins-o în față Creatorul, suveranitatea Creatorului asupra destinului său. Acesta este un fapt incontestabil. Orice cunoaștere și atitudine ar avea cineva în privința destinului, nimeni nu poate schimba acest fapt.

Unde vei merge în fiecare zi, ce vei face, cu cine sau cu ce te vei întâlni, ce vei spune, ce ți se va întâmpla – pot fi toate acestea prezise? Oamenii nu pot anticipa toate aceste întâmplări, cu atât mai puțin controla desfășurarea lor. În viață, aceste evenimente neprevăzute se întâmplă tot timpul și se întâmplă zi de zi. Aceste vicisitudini zilnice și felul în care se petrec sau tiparele după care au loc sunt memento-uri constante pentru omenire că nimic nu se petrece la întâmplare, că făgașul pe care merg aceste lucruri și inevitabilitatea lor nu pot fi modificate de voința omenească. Fiecare întâmplare transmite o dojană a Creatorului pentru omenire și, de asemenea, mesajul că ființele umane nu își pot controla propriile destine; în același timp, fiecare eveniment reprezintă o dezaprobare a ambiției și dorinței omenești nebunești și inutile de a-și lua soarta în propriile mâini. Sunt ca niște palme puternice plesnite una după alta peste urechile omenirii, forțându-i pe oameni să se gândească din nou cine, până la urmă, le guvernează și controlează destinul. Și pe măsură ce ambițiile și dorințele lor sunt contracarate și spulberate în mod repetat, oamenii ajung în mod natural la o acceptare subconștientă a ceea ce le-a pregătit soarta, o acceptare a realității, a voinței Cerului și a suveranității Creatorului. De la aceste vicisitudini zilnice până la destinele întregilor vieți omenești, nu există nimic care să nu reveleze planurile Creatorului și suveranitatea Lui, nu este nimic care să nu transmită mesajul că „autoritatea Creatorului nu poate fi depășită”, care să nu exprime adevărul etern că „autoritatea Creatorului este supremă.”

Destinele omenirii și ale universului sunt strâns legate de suveranitatea Creatorului, inseparabile de orchestrațiile Creatorului; în final, ele nu pot fi despărțite de autoritatea Creatorului. Prin legile tuturor lucrurilor, omul ajunge să înțeleagă orchestrarea Creatorului și suveranitatea Lui; prin regulile de supraviețuire, el percepe stăpânirea Creatorului; din destinele tuturor lucrurilor, el trage concluzii despre modurile în care Creatorul Își exercită suveranitatea și controlul asupra lor; și în ciclurile de viață ale ființelor omenești și ale tuturor lucrurilor, omul experimentează cu adevărat orchestrațiile și aranjamentele Creatorului pentru toate lucrurile și făpturile vii și asistă cu adevărat la felul în care aceste orchestrații și aranjamente înlocuiesc toate legile, regulile și instituțiile pământești, toate celelalte puteri și forțe. În lumina acestui lucru, omenirea este silită să recunoască faptul că suveranitatea Creatorului nu poate fi violată de către nicio ființă creată, că nicio forță nu poate influența sau modifica evenimentele și lucrurile predestinate de către Creator. Oamenii și toate lucrurile trăiesc și se propagă, generație după generație, sub aceste legi și reguli divine. Nu este aceasta adevărata întrupare a autorității Creatorului? Cu toate că omul vede, în legile obiective, suveranitatea Creatorului și coordonarea de către Creator a tuturor evenimentelor și lucrurilor, câți oameni sunt capabili să înțeleagă principiul suveranității Creatorului asupra universului? Câți oameni pot cu adevărat să cunoască, să recunoască, să accepte și să se supună suveranității Creatorului și aranjamentelor Lui asupra propriului lor destin? Cine, crezând în faptul suveranității Creatorului asupra tuturor lucrurilor, va crede și va recunoaște cu adevărat că tot Creatorul dictează și destinul unei vieți omenești? Cine poate cuprinde cu adevărat faptul că soarta omului stă în palma Creatorului? Ce fel de atitudine ar trebui să adopte omenirea față de suveranitatea Creatorului, atunci când se confruntă cu faptul că El guvernează și controlează soarta omenirii, este o decizie pe care trebuie să o ia singură fiecare ființă umană care se confruntă cu acest lucru.

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Contactează-ne pe Messenger