Aplicația Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

Ascultați glasul lui Dumnezeu și întâmpinați întoarcerea Domnului Isus!

Cuvântări ale lui Dumnezeu Atotputernic (Calea cunoașterii lui Dumnezeu)

Recital-latest-expression
Cuvântări ale lui Dumnezeu Atotputernic (Calea cunoașterii lui Dumnezeu)

Categorii

LECTURI
Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă (Selecții)

Omenirea câștigă mila și toleranța lui Dumnezeu prin pocăință sinceră

Ceea ce urmează este povestea biblică „Salvarea lui Ninive de către Dumnezeu.”

(Iona 1:1-2) Acum, cuvântul lui Iahve a venit la Iona, fiul lui Amitai și a zis: „Ridică-te, du-te la Ninive, cetatea cea mare și strigă împotriva ei; căci răutatea lor se ridică până la Mine”.

(Iona 3) Și cuvântul lui Iahve a ajuns la Iona a doua oară, spunând: „Ridică-te, du-te la Ninive, cetatea cea mare și propovăduiește-i predicarea pe care ți-o dau.” Deci Iona s-a ridicat și s-a dus în Ninive, după cuvîntul lui Iahve. Ninive era o cetate deosebit de mare, fiind nevoie de trei zile pentru a o străbate. Iona a început să meargă prin cetate cale de o zi. El striga: „Încă patruzeci de zile şi Ninive va fi distrusă!” Atunci oamenii din Ninive au crezut în Dumnezeu, au vestit un post şi s-au îmbrăcat cu saci, de la cel mai mare până la cel mai mic. Când această veste a ajuns la regele din Ninive, acesta s-a ridicat de pe tronul său, şi-a dat jos mantia de pe el, s-a acoperit cu un sac şi s-a aşezat în cenuşă. El a trimis să se vestească în Ninive: „Din porunca regelui şi a nobililor săi, se cer următoarele: «Nici un om şi nici un animal, nici din cireadă, nici din turmă, să nu guste nimic, să nu pască şi să nu bea apă deloc! Oamenii şi vitele să se acopere cu saci, să strige cu putere către Dumnezeu şi să se întoarcă de la calea lor cea rea şi de la violenţa lor, de care le sunt pline mâinile! Cine ştie? Poate Dumnezeu se va răzgândi, Îi va părea rău, Îşi va opri apriga Sa mânie şi astfel nu vom pieri!»” Dumnezeu a văzut faptele lor şi cum se întorceau ei de la calea lor cea rea. Atunci Dumnezeu s-a căit de răul pe care zisese că li-l va face şi nu l-a mai făcut.

(Iona 4) Iona s-a supărat însă foarte tare din pricina aceasta şi s-a aprins de mânie. Și s-a rugat lui Iahve și a spus: „O, te rog, Iahve, nu asta este ceea ce spuneam eu, atunci când eram încă în țara mea? De aceea, am fugit înainte la Tars, căci știam că ești un Dumnezeu milos și plin de îndurare, îndelung răbdător și bogat în bunătate și Te căiești de rău. De aceea, acum, o, Iahve, ia-mi viața; căci este mai bine pentru mine să mor decât să trăiesc.” Apoi Iahve a zis: „Faci bine să te superi?” Atunci Iona a ieşit din cetate şi s-a aşezat la răsărit de aceasta. Acolo şi-a făcut un adăpost şi a şezut la umbra lui, aşteptând să vadă ce se va întâmpla cu cetatea. Și Iahve Dumnezeu a pregătit o tărtăcuță și a făcut să crească peste Iona, ca să-i țină umbră deasupra capului, ca să-l izbăvească din durerea lui. Iona s-a bucurat nespus de tărtăcuță. Însă, în zorii zilei următoare, Dumnezeu a trimis un vierme care a vătămat ricinul şi acesta s-a uscat. Când a răsărit soarele, Dumnezeu a trimis un vânt uscat dinspre răsărit. Soarele l-a bătut pe Iona în creştet, sleindu-l de puteri. El şi-a dorit să moară şi a zis: „Mai bine să mor, decât să trăiesc!” Dumnezeu l-a întrebat pe Iona: Oare faci bine că te mânii din cauza ricinului? El a răspuns: Da, fac bine că mă mânii, chiar până la moarte! Atunci Iahve a spus: „Ai avut milă de tărtăcuța pentru care nu ai lucrat și nici n-ai făcut-o să crească; care a ieșit într-o noapte și a pierit într-o noapte; și nu ar trebui să cruț Ninive, acel oraș mare, în care sunt mai mult de șase mii de oameni care nu pot să-și deosebească mâna dreaptă de cea stângă; și, de asemenea, multe bovine?”

Rezumatul poveștii orașului Ninive

Deși povestea „Salvarea lui Ninive de către Dumnezeu” este scurtă, aceasta permite zărirea celeilalte laturi a firii drepte a lui Dumnezeu. Pentru a înțelege exact din ce constă acea parte, trebuie să ne întoarcem la Scriptură și să revedem una dintre acțiunile lui Dumnezeu.

Să ne uităm mai întâi la începutul acestei povești: Acum, cuvântul lui Iahve a venit la Iona, fiul lui Amitai și a zis: „Ridică-te, du-te la Ninive, cetatea cea mare și strigă împotriva ei; căci răutatea lor se ridică până la Mine” (Iona 1:1-2). În acest pasaj din Scriptură, știm că Iahve Dumnezeu i-a ordonat lui Iona să se ducă în orașul Ninive. De ce i-a ordonat lui Iona să se ducă în acest oraș? Biblia este foarte clară în privința acestui lucru: răutatea oamenilor din acest oraș ajunsese la ochii lui Iahve Dumnezeu și de aceea L-a trimis pe Iona să le spună ce intenționa să facă. Deși nu există nimic consemnat care să ne spună cine era Iona, acest lucru, desigur, nu are legătură cu a-L cunoaște pe Dumnezeu. Prin urmare, nu trebuie să înțelegeți acest om. Trebuie doar să știți ce i-a ordonat Dumnezeu lui Iona și motivul pentru care a făcut un asemenea lucru.

Avertizarea lui Iahve Dumnezeu ajunge la niniviteni

Să trecem la al doilea pasaj, la al treilea capitol din Cartea lui Iona: „Iona a început să meargă prin cetate cale de o zi. El striga: «Încă patruzeci de zile şi Ninive va fi distrusă!»” Acestea sunt cuvintele pe care Dumnezeu i le-a transmis direct lui Iona pentru a le spune ninivitenilor. Acestea sunt, firește, cuvintele pe care Iahve Dumnezeu a dorit să le spună ninivitenilor. Aceste cuvinte le indică oamenilor faptul că Dumnezeu a început să deteste și să urască oamenii orașului deoarece răutatea lor ajunsese la ochii lui Dumnezeu și, astfel, El dorea să distrugă acest oraș. Totuși, înainte ca Dumnezeu să distrugă orașul, El avea să facă un anunț ninivitenilor și avea să le ofere, simultan, oportunitatea de a se căi pentru răutatea lor și de a o lua de la capăt. Această oportunitate avea să dureze patruzeci de zile. Cu alte cuvinte, dacă oamenii din oraș nu se căiau, nu-și recunoșteau păcatele și nu se aruncau înaintea lui Iahve Dumnezeu în decurs de patruzeci de zile, Dumnezeu avea să distrugă orașul așa cum a făcut cu Sodoma. Asta a fost ceea ce Iahve Dumnezeu a dorit să le spună oamenilor din Ninive. În mod clar, nu a fost o simplă declarație. Nu numai că a transmis mânia lui Iahve Dumnezeu, ci a transmis și atitudinea Sa față de niniviteni; în același timp, această simplă declarație a slujit, de asemenea, drept avertizare solemnă față de oamenii care trăiau în oraș. Această avertizare le-a spus că faptele lor rele le câștigaseră ura lui Iahve Dumnezeu și le-a spus că faptele lor rele îi vor aduce curând la un pas de propria lor anihilare; de aceea, viețile tuturor din Ninive erau în pericol iminent.

Puternicul contrast dintre reacția celor din Ninive și reac‏ția celor din Sodoma față de avertizarea lui Iahve Dumnezeu

Ce înseamnă a fi dărâmat? În termeni familiari, înseamnă a dispărea. Dar în ce mod? Cine putea face un întreg oraș să se dărâme? Omului îi este imposibil să facă un asemenea lucru, desigur. Acești oameni nu erau proști; de îndată ce au auzit această declarație, ei au înțeles. Știau că venise de la Dumnezeu; știau că Dumnezeu avea să-Și îndeplinească lucrarea; știau că răutatea lor Îl înfuriase pe Iahve Dumnezeu și adusese mânia Sa asupra lor, încât curând aveau să fie distruși împreună cu orașul lor. Cum s-au comportat oamenii din oraș după ce au ascultat avertizarea lui Iahve Dumnezeu? Biblia descrie amănunțit modul în care au reacționat acești oameni, de la regele lor până la omul obișnuit. După cum este consemnat în Scripturi: „Atunci oamenii din Ninive au crezut în Dumnezeu, au vestit un post şi s-au îmbrăcat cu saci, de la cel mai mare până la cel mai mic. Când această veste a ajuns la regele din Ninive, acesta s-a ridicat de pe tronul său, şi-a dat jos mantia de pe el, s-a acoperit cu un sac şi s-a aşezat în cenuşă. El a trimis să se vestească în Ninive: «Din porunca regelui şi a nobililor săi, se cer următoarele: «Nici un om şi nici un animal, nici din cireadă, nici din turmă, să nu guste nimic, să nu pască şi să nu bea apă deloc! Oamenii şi vitele să se acopere cu saci, să strige cu putere către Dumnezeu şi să se întoarcă de la calea lor cea rea şi de la violenţa lor, de care le sunt pline mâinile! […]»”

După ce au auzit declarația lui Iahve Dumnezeu, oamenii din Ninive au afișat o atitudine complet opusă față de cea a oamenilor din Sodoma – oamenii din Sodoma I s-au opus în mod deschis lui Dumnezeu, avansând din rău în mai rău, dar ninivitenii, după ce au auzit aceste cuvinte, nu au ignorat chestiunea, nici nu s-au împotrivit; în schimb, L-au crezut pe Dumnezeu și au declarat o perioadă de post. La ce se referă „crezut” aici? Cuvântul însuși sugerează credință și supunere. Dacă utilizăm comportamentul actual al ninivitenilor pentru a explica acest cuvânt, înseamnă că ei au crezut că Dumnezeu poate și va face precum a zis și că erau dispuși să se căiască. Oamenii din Ninive au simțit frică în fața dezastrului iminent? A fost credința lor cea care le-a pus frica în inimi. Ei bine, ce putem utiliza pentru a dovedi credința și frica ninivitenilor? Este așa cum spune Biblia: „și au proclamat post și s-au îmbrăcat cu pânză de sac, de la cel mai mare până la cel mai mic dintre ei.” Asta înseamnă că ninivitenii au crezut cu adevărat și că din această convingere a venit frica, ceea ce a dus apoi la post și la îmbrăcarea cu pânză de sac. Acesta este modul în care și-au arătat începutul căinței lor. Într-un contrast total cu oamenii din Sodoma, nu numai că ninivitenii nu I s-au opus lui Dumnezeu, ei și-au și arătat clar căința prin comportamentul și acțiunile lor. Desigur, aceasta nu s-a aplicat doar oamenilor obișnuiți din Ninive; regele lor nu a făcut excepție.

Căința regelui din Ninive câștigă lauda lui Iahve Dumnezeu

Când regele din Ninive a auzit aceste vești, s-a ridicat de pe tron, și-a dat jos haina, s-a îmbrăcat în pânză de sac și a stat în cenușă. Apoi, a proclamat că nimeni din oraș nu va avea voie să guste nimic și că nici animalele, mieii sau boii nu vor pășuna sau bea apă. Atât omul, cât și animalele aveau să se îmbrace cu pânză de sac; oamenii aveau să Îl implore cu toată convingerea pe Dumnezeu. Regele a declarat, de asemenea, că fiecare dintre ei avea să se îndepărteze de căile sale rele și să abandoneze violența din mâinile sale. Judecând după această serie de fapte, regele din Ninive și-a demonstrat căința sinceră. Această serie de acțiuni pe care el le-a întreprins – ridicarea de pe tron, aruncarea hainei de rege, purtarea sacului și așezarea în cenușă – le spune oamenilor că regele din Ninive și-a dat deoparte statutul regal și a purtat pânză de sac, împreună cu oamenii obișnuiți. Asta înseamnă că regele din Ninive nu și-a ocupat funcția regală pentru a continua pe calea cea rea sau violența din mâinile sale după auzirea anunțului din partea lui Iahve Dumnezeu; mai degrabă, el a lăsat deoparte autoritatea pe care o deținea și s-a căit înaintea lui Iahve Dumnezeu. În acest moment, regele din Ninive nu se căia ca rege; el venise înaintea lui Dumnezeu să își mărturisească și să se căiască pentru păcatele sale ca un supus obișnuit al lui Dumnezeu. Pe lângă acestea, a și spus întregului oraș să se mărturisească și să se căiască de păcate înaintea lui Iahve Dumnezeu în aceeași manieră ca el; în plus, el avea un plan specific al modului prin care să facă acest lucru, așa cum este arătat în Scriptură: „Nici un om şi nici un animal, nici din cireadă, nici din turmă, să nu guste nimic, să nu pască şi să nu bea apă deloc! […] să strige cu putere către Dumnezeu şi să se întoarcă de la calea lor cea rea şi de la violenţa lor, de care le sunt pline mâinile!” Din postura de conducător al orașului, regele din Ninive avea putere și statut suprem și putea face tot ce voia. Când s-a confruntat cu anunțul lui Iahve Dumnezeu, el ar fi putut să ignore chestiunea sau să se căiască și să își mărturisească doar el păcatele; el ar fi putut să ignore complet dacă oamenii din oraș alegeau sau nu să se căiască. Cu toate acestea, regele din Ninive nu a făcut asta deloc. Nu numai că s-a ridicat de pe tron, a purtat pânză de sac și cenușă și și-a mărturisit și s-a căit de păcatele sale înaintea lui Iahve Dumnezeu, el a și ordonat tuturor oamenilor și animalelor din oraș să facă același lucru. El chiar le-a ordonat oamenilor să „plângă din inimă în fața lui Dumnezeu.” Prin această serie de acțiuni, regele din Ninive a realizat cu adevărat ceea ce ar trebui să facă un conducător; seria lui de acțiuni este una care era dificil de realizat pentru orice rege din istoria omenească și, de asemenea, una pe care nimeni nu a realizat-o. Aceste acțiuni pot fi numite acțiuni fără precedent în istoria umană; sunt demne de a fi atât comemorate, cât și imitate de omenire. De la apariția omului, fiecare rege își condusese supușii spre a se împotrivi și a I se opune lui Dumnezeu. Nimeni nu își condusese vreodată supușii spre a-L implora pe Dumnezeu cu scopul de a căuta răscumpărare pentru răutatea lor, de a primi absolvirea lui Iahve Dumnezeu și de a evita pedeapsa iminentă. Regele din Ninive, totuși, a putut să își conducă supușii spre a se întoarce la Dumnezeu, a-și părăsi căile rele și a abandona violența din mâinile lor. În plus, a putut și să-și lase la o parte tronul și, în schimb, Iahve Dumnezeu S-a întors și S-a căit și Și-a retras mânia, permițându-le oamenilor din oraș să supraviețuiască, și ferindu-i de distrugere. Acțiunile regelui pot fi numite doar un miracol rar în istoria umană; pot fi numite chiar model al unei omeniri corupte ce se mărturisește și se căiește de păcatele sale înaintea lui Dumnezeu.

Dumnezeu vede căința sinceră din adâncul inimilor ninivitenilor

După ascultarea declarației lui Dumnezeu, regele din Ninive și supușii săi au întreprins o serie de fapte. Care este natura comportamentului și a acțiunilor lor? Cu alte cuvinte, care este esența întregului lor comportament? De ce au făcut ceea ce au făcut? În ochii lui Dumnezeu, ei se căiseră în mod sincer, nu numai deoarece Îl imploraseră cu convingere pe Dumnezeu și își mărturisiseră păcatele înaintea Lui, ci și pentru că își abandonaseră conduita rea. Ei s-au comportat în acest mod deoarece, după auzirea cuvintelor Lui, au fost incredibil de înspăimântați și au crezut că El va face cum a spus. Postind, purtând pânză de sac și stând în cenușă, ei au dorit să-și exprime disponibilitatea de a-și îndrepta căile și a se abține de la răutate, au dorit să se roage ca Iahve Dumnezeu să-Și înfrâneze furia, să-L implore să-Și retragă decizia, precum și catastrofa care urma să vină asupra lor. Prin examinarea întregului lor comportament, putem vedea că ei deja înțelegeau că faptele lor rele anterioare erau detestabile pentru Iahve Dumnezeu și că înțelegeau motivul pentru care El avea să îi distrugă curând. Din aceste motive, ei au dorit cu toții să se căiască întru totul, să se îndepărteze de căile lor rele și să abandoneze violența din mâinile lor. Cu alte cuvinte, odată ce au fost informați despre declarația lui Iahve Dumnezeu, absolut fiecare dintre ei a simțit frică în inima sa; nu și-au mai continuat comportamentul rău, nici nu au continuat să comită acele fapte urâte de Iahve Dumnezeu. În plus, L-au implorat pe Iahve Dumnezeu să le ierte păcatele din trecut și să nu-i trateze conform acțiunilor lor din trecut. Ei erau dispuși să nu mai practice răutatea niciodată și să acționeze conform instrucțiunilor lui Iahve Dumnezeu, numai să nu-L mai înfurie niciodată pe Iahve Dumnezeu. Căința lor era sinceră și profundă. Venea din adâncul inimilor lor și nu era simulată, și nici temporară.

Odată ce oamenii din Ninive, de la regele suprem la supușii săi, au aflat că Iahve Dumnezeu era supărat pe ei, fiecare dintre acțiunile lor, întregul lor comportament, precum și fiecare dintre deciziile și alegerile lor au fost clare și simple sub privirea lui Dumnezeu. Inima Lui s-a schimbat conform comportamentului lor. Ce stare de spirit avea Dumnezeu exact în acel moment? Biblia poate răspunde la acea întrebare în locul tău. După cum este consemnat în Scriptură: „Dumnezeu a văzut faptele lor şi cum se întorceau ei de la calea lor cea rea. Atunci Dumnezeu s-a căit de răul pe care zisese că li-l va face şi nu l-a mai făcut.” Deși Dumnezeu S-a răzgândit, nu exista nimic complex în legătură cu starea Sa de spirit. El doar a trecut de la a-Și exprima furia la a-Și calma furia, și apoi a decis să nu trimită catastrofa asupra orașului Ninive. Motivul pentru care decizia lui Dumnezeu – de a cruța ninivitenii de catastrofă – a fost atât de rapidă este că Dumnezeu a observat inima fiecărei persoane din Ninive. El a văzut ce păstrau ei în adâncul inimilor lor: mărturisirea și căința lor sinceră pentru păcate, convingerea lor sinceră în El, perspectiva lor profundă privind modul în care faptele lor rele Îi înfuriaseră firea și frica rezultată din pedeapsa iminentă a lui Iahve Dumnezeu. În același timp, Iahve Dumnezeu auzise, de asemenea, rugăciunile din adâncul inimilor lor, care Îl implorau să Își oprească furia împotriva lor ca ei să poată evita catastrofa. Când Dumnezeu a observat toate aceste fapte, puțin câte puțin, furia Sa a dispărut. Indiferent de cât de mare fusese furia Sa, când a văzut căința sinceră din adâncul inimilor acestor oameni, inima Sa a fost impresionată și, astfel, El nu a putut îndura să trimită catastrofa asupra lor și a încetat să mai fie furios pe ei. În schimb, El a continuat să-Și arate mila și toleranța față de ei și a continuat să îi călăuzească și să-i alimenteze.

Dacă este adevărată credința ta în Dumnezeu, vei primi grija Lui deseori

Schimbarea intențiilor Sale față de oamenii din Ninive nu a presupus ezitare sau ambiguitate. Mai degrabă, a fost o transformare de la mânie pură, la toleranță pură. Asta este o adevărată revelare a esenței Lui. Dumnezeu nu este niciodată șovăitor sau indecis în acțiunile Sale; principiile și scopurile de la baza acțiunilor Sale sunt toate clare și transparente, pure și perfecte, absolut fără șiretlicuri sau uneltiri amestecate. Cu alte cuvinte, esența lui Dumnezeu nu conține întuneric sau rău. Dumnezeu S-a înfuriat pe niniviteni deoarece faptele lor rele ajunseseră la ochii Săi; în acel moment, furia Sa era derivată din esența Sa. Totuși, când furia lui Dumnezeu a dispărut și El Și-a acordat toleranța oamenilor din Ninive încă o dată, toate cele revelate de El reprezentau tot propria Lui esență. Această schimbare în întregime era datorată unei schimbări în atitudinea omului față de Dumnezeu. Pe tot parcursul acestei perioade, firea Sa de neofensat nu s-a schimbat; esența tolerantă a lui Dumnezeu, esența Sa iubitoare și miloasă nu s-a schimbat. Când oamenii vor face fapte rele și Îl vor ofensa pe Dumnezeu, El Își va trimite furia asupra lor. Când oamenii se vor căi cu adevărat, inima lui Dumnezeu se va schimba și furia Sa va înceta. Când oamenii vor continua să I se opună cu încăpățânare lui Dumnezeu, furia Sa va fi necontenită; mânia Sa va continua asupra lor bucată cu bucată, până ce vor fi distruși. Aceasta este esența firii lui Dumnezeu. Indiferent dacă Dumnezeu exprimă mânie sau milă sau generozitate iubitoare, comportamentul omului, conduita și atitudinea lui față de Dumnezeu în adâncul inimii sale dictează ceea ce este exprimat prin revelarea firii lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu supune în mod continuu un om mâniei Sale, inima acestuia se opune fără îndoială lui Dumnezeu. Deoarece el nu s-a căit niciodată, nu și-a plecat capul înaintea lui Dumnezeu și nici nu a avut credință adevărată în Dumnezeu, el nu a obținut niciodată mila și toleranța lui Dumnezeu. Dacă un om primește deseori grija Lui și obține deseori mila și toleranța Lui, atunci acesta are în inima sa, fără îndoială, credință adevărată în Dumnezeu și inima sa nu I se opune lui Dumnezeu. El se căiește deseori înaintea lui Dumnezeu; de aceea, chiar dacă disciplina lui Dumnezeu deseori coboară asupra acestei persoane, mânia Sa nu o va face.

Această scurtă relatare le permite oamenilor să vadă inima lui Dumnezeu, să vadă caracterul real al esenței Sale, să vadă că furia lui Dumnezeu și schimbarea din inima Lui nu sunt fără motiv. În ciuda contrastului puternic pe care Dumnezeu l-a demonstrat când a fost furios și când Și-a schimbat inima, ceea ce îi face pe oameni să creadă că pare să existe o diferență mare sau un contrast puternic între aceste două aspecte ale esenț‏ei lui Dumnezeu – furia Sa și toleranța Sa – atitudinea Lui față de căința ninivitenilor permite oamenilor, încă o dată, să vadă o altă latură a firii adevărate a lui Dumnezeu. Răzgândirea lui Dumnezeu permite cu adevărat omenirii să vadă încă o dată adevărul milei și generozității iubitoare ale lui Dumnezeu și să vadă adevărata revelare a esenței lui Dumnezeu. Omenirea trebuie să recunoască faptul că mila și generozitatea iubitoare ale lui Dumnezeu nu sunt mituri, nici născociri. Asta pentru că sentimentul lui Dumnezeu din acel moment era adevărat; răzgândirea lui Dumnezeu era reală; Dumnezeu chiar Și-a revărsat încă o dată mila și toleranța asupra omenirii.

Cuvântări ale lui Dumnezeu Atotputernic (Calea cunoașterii lui Dumnezeu)

0rezultat(e) de căutare